What do you think?
Rate this book
Gog #1
Gog
20. yüzyılın ilk yarısının en tartışmalı yazınsal kişiliklerinden biri olan Giovanni Papini (1881-1956), Gog'da yarattığı saf, cahil ama bir yandan da dünyada olup bitenin nedenini arayan Amerikalı milyarder tipi aracılığıyla olağandışı bir portreler galerisi çiziyor.
Elinin altında imparatorlara yaraşır bir servet bulunan bu yarı vahşi 'kahraman', kitapta Bernard Shaw'dan Gahndi'ye, Freud'dan Einstein'a kadar pek çok ünlü kişiyle tanışıyor ve içgüdüsel zekâsını en akla gelmez istekleri yerine getirmek için kullanıyor.
"İnsanlar sağır kalpleri yüzünden yüzyıldan yüzyıla daha çok azap çekilen bir cehennemde hâlâ inleyip duruyorlar" diyen Papini, taklidi imkânsız üslubu ve hicviyle "düzyazının Dante'si" olarak adlandırılan bir yazar.
Elinin altında imparatorlara yaraşır bir servet bulunan bu yarı vahşi 'kahraman', kitapta Bernard Shaw'dan Gahndi'ye, Freud'dan Einstein'a kadar pek çok ünlü kişiyle tanışıyor ve içgüdüsel zekâsını en akla gelmez istekleri yerine getirmek için kullanıyor.
"İnsanlar sağır kalpleri yüzünden yüzyıldan yüzyıla daha çok azap çekilen bir cehennemde hâlâ inleyip duruyorlar" diyen Papini, taklidi imkânsız üslubu ve hicviyle "düzyazının Dante'si" olarak adlandırılan bir yazar.
386 pages, Paperback
First published January 1, 1931
117 people are currently reading
2,304 people want to read
About the author
Giovanni Papini
206Ìýbooks238ÌýfollowersGiovanni Papini was an Italian journalist, essayist, literary critic, poet, and novelist.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 136 reviews
October 10, 2024
Cartea a fost tradusă, încă din 1942, de către Ileana Zara, o iubitoare a literaturii autorului italian. În 1990, volumul a fost cu grăbire reeditat la editura Univers, în colecţia „Romanul secolului XX�, fără modificări notabile. În 2009, la Polirom.
Papini redactase „romanul� în 1930 şi îl publicase un an mai tîrziu. Gog poate fi desemnat numai la modul impropriu (şi cu mare aproximaţie) drept „roman�. Este în realitate o scriere fragmentară, cu un protagonist grotesc, Gog pe numele său, diminutiv, totuşi, de la mult mai sobrul Goggins, individ putred de bogat şi învîrtind galbenii cu lopata, bibliofil tenace (dar fără vocaţia lecturii), gurmet (precum numai arhiepiscopii şi asceţii pot fi), călător neobosit de-a lungul şi de-a latul lumii sublunare (şi îndeosebi al Europei), vizitator (contra cost, uneori) al multor mărimi culturale şi politice din perioada interbelică (Sir J. G. Frazer, Freud, Ford, Gandhi, Knut Hamsun, H. G. Wells etc.) şi gînditor privat, cu aplecări cinice şi antihedoniste. Într-un cuvînt, Gog este mizantropul prin definiţie.
Spectacolul narativ realizat de Giovanni Papini este, în primul rînd, caricatural şi demistificator. Jurnalul indiscretului Gog se transformă treptat într-o serie de portrete în aqua forte. Autorul realizează, astfel, un caleidoscop al neroziei omeneşti. Scopul lui principal este acela de a sfida bunul simţ şi de a nărui prin exagerare toate ideile primite de-a gata. Romanul este un sotissier / prostologhicon. Scriitorul atinge, fără a adînci, în secţiuni batjocoritoare, nu mai lungi de 4000 de semne, o mulţime de subiecte aşa-zicînd eterne: vanitatea gloriei (Knut Hamsun dezvăluie musafirului Gog adevărul că notorietatea reprezintă mai presus de orice o povară), zădărnicia existenţei (într-un final, Gog renunţă la avere, lasă jurnalul în mîinile editorului şi devine, probabil, vagabond), prăbuşirea civilizaţiei occidentale: nimic mai nociv, în mintea lui Gog, decît oraşele, edificiile şi şoselele, triumful nebuniei etc.
Voiajorul întîlneşte pretutindeni tot felul de ciudaţi: un autor dramatic din Moscova plănuieşte teatrul fără actori, unde rolul lui Caesar, care este ucis de-adevăratelea pe scenă, este interpretat de către un condamnat la moarte ori de către un prezumtiv sinucigaş. Un anume Rabah Tehom afirmă ritos că excesul de raţiune duce negreşit la nebunie şi că numai excesul de nebunie poate accede la adevăr: filosofia se cuvine a fi înlocuită de filomania. În acest nobil scop, Rabah Tehom caută fonduri (la auditorii iraţionalişti) pentru înfiinţarea unui „Institut de demenţă voluntară�. Gog îi oferă numai o sută de franci, fiindcă nu aprobă proiectul lui Tehom. Profesorul Killaloe, un istoriograf irlandez, pretinde că doar relatarea evenimentelor dinspre prezentul care e, oarecum, sigur către trecutul tot mai incert poate conta drept discurs istoric veritabil. În fine, un compozitor din Bolivia inventează orchestra de marionete şi muzica fără sunet, în care doar dirijorul face gesturi largi cu bagheta, în timp ce muzicienii îl privesc blazați și nu-și ating instrumentele. Audiența se reculege. Şi aşa mai departe.
Tot ce se poate spune mai blînd despre Gog este că portretele ar trebui, în principiu, să aibă un efect comic. Din păcate, uneori, nu prea au.
Papini redactase „romanul� în 1930 şi îl publicase un an mai tîrziu. Gog poate fi desemnat numai la modul impropriu (şi cu mare aproximaţie) drept „roman�. Este în realitate o scriere fragmentară, cu un protagonist grotesc, Gog pe numele său, diminutiv, totuşi, de la mult mai sobrul Goggins, individ putred de bogat şi învîrtind galbenii cu lopata, bibliofil tenace (dar fără vocaţia lecturii), gurmet (precum numai arhiepiscopii şi asceţii pot fi), călător neobosit de-a lungul şi de-a latul lumii sublunare (şi îndeosebi al Europei), vizitator (contra cost, uneori) al multor mărimi culturale şi politice din perioada interbelică (Sir J. G. Frazer, Freud, Ford, Gandhi, Knut Hamsun, H. G. Wells etc.) şi gînditor privat, cu aplecări cinice şi antihedoniste. Într-un cuvînt, Gog este mizantropul prin definiţie.
Spectacolul narativ realizat de Giovanni Papini este, în primul rînd, caricatural şi demistificator. Jurnalul indiscretului Gog se transformă treptat într-o serie de portrete în aqua forte. Autorul realizează, astfel, un caleidoscop al neroziei omeneşti. Scopul lui principal este acela de a sfida bunul simţ şi de a nărui prin exagerare toate ideile primite de-a gata. Romanul este un sotissier / prostologhicon. Scriitorul atinge, fără a adînci, în secţiuni batjocoritoare, nu mai lungi de 4000 de semne, o mulţime de subiecte aşa-zicînd eterne: vanitatea gloriei (Knut Hamsun dezvăluie musafirului Gog adevărul că notorietatea reprezintă mai presus de orice o povară), zădărnicia existenţei (într-un final, Gog renunţă la avere, lasă jurnalul în mîinile editorului şi devine, probabil, vagabond), prăbuşirea civilizaţiei occidentale: nimic mai nociv, în mintea lui Gog, decît oraşele, edificiile şi şoselele, triumful nebuniei etc.
Voiajorul întîlneşte pretutindeni tot felul de ciudaţi: un autor dramatic din Moscova plănuieşte teatrul fără actori, unde rolul lui Caesar, care este ucis de-adevăratelea pe scenă, este interpretat de către un condamnat la moarte ori de către un prezumtiv sinucigaş. Un anume Rabah Tehom afirmă ritos că excesul de raţiune duce negreşit la nebunie şi că numai excesul de nebunie poate accede la adevăr: filosofia se cuvine a fi înlocuită de filomania. În acest nobil scop, Rabah Tehom caută fonduri (la auditorii iraţionalişti) pentru înfiinţarea unui „Institut de demenţă voluntară�. Gog îi oferă numai o sută de franci, fiindcă nu aprobă proiectul lui Tehom. Profesorul Killaloe, un istoriograf irlandez, pretinde că doar relatarea evenimentelor dinspre prezentul care e, oarecum, sigur către trecutul tot mai incert poate conta drept discurs istoric veritabil. În fine, un compozitor din Bolivia inventează orchestra de marionete şi muzica fără sunet, în care doar dirijorul face gesturi largi cu bagheta, în timp ce muzicienii îl privesc blazați și nu-și ating instrumentele. Audiența se reculege. Şi aşa mai departe.
Tot ce se poate spune mai blînd despre Gog este că portretele ar trebui, în principiu, să aibă un efect comic. Din păcate, uneori, nu prea au.
September 6, 2023
Cartea lui Papini a fost tradusă în anul 1942, de către o iubitoare a literaturii furiosului encicloped(ist) italian, Ileana Zara. În 1990, volumul a fost cu grăbire reeditat la editura Univers, în colecţia „Romanul secolului XX�, fără modificări notabile. În 2009, la Polirom.
Papini redactase „romanul� în 1930 şi îl publicase un an mai tîrziu. „Gog� poate fi desemnat numai la modul impropriu (şi cu mare aproximaţie) drept roman. Este în realitate o scriere fragmentară, cu un protagonist grotesc, Gog pe numele său (nume împrumutat, fireşte, din textul Apocalipsei, XX, 7: „Satana va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile, pe Gog şi pe Magog�), diminutiv, totuşi, de la mult mai sobrul Goggins, ins putred de bogat şi învîrtind galbenii cu lopata, bibliofil tenace (dar fără vocaţia lecturii), gurmet (precum numai arhiepiscopii şi asceţii pot fi), călător neobosit de-a lungul şi de-a latul lumii sublunare (şi îndeosebi al Europei), vizitator (contra cost, uneori) al multor mărimi culturale şi politice din perioada interbelică (Sir J. G. Frazer, Freud, Ford, Gandhi, Knut Hamsun, H. G. Wells etc.) şi gînditor privat, cu aplecări cinice şi antihedoniste. Gog este mizantropul prin definiţie.
Spectacolul narativ realizat de Giovanni Papini este, în primul rînd, caricatural şi demistificator. Jurnalul indiscretului Gog se transformă treptat într-o serie de portrete în aqua forte. Autorul realizează, astfel, un caleidoscop al neroziei omeneşti. Scopul lui principal este acela de a sfida bunul simţ şi de a nărui prin exagerare toate ideile primite. Romanul este un „Sotissier�. Scriitorul atinge, fără a adînci, în secţiuni batjocoritoare, nu mai lungi de 4000 de semne, o mulţime de subiecte aşa-zicînd eterne: vanitatea gloriei (Knut Hamsun dezvăluie musafirului Gog adevărul că notorietatea reprezintă mai presus de orice o povară), zădărnicia existenţei (într-un final, Gog renunţă la avere, lasă jurnalul în mîinile editorului şi devine, probabil, vagabond), prăbuşirea civilizaţiei occidentale (nimic mai nociv, în mintea lui Gog, decît oraşele, edificiile şi şoselele), triumful nebuniei etc.
Un capitol condamnă facilitatea poeziei avangardiste: miliardarul organizează un atelier de creaţie, dar concediază cu oroare pe poeţii poligloţi sau hermetici, pe autorii de versuri „macaronice�. În altul, un medic exaltă utilitatea bolilor. În realitate, spune medicul Olafsen diaristului, maladia este un remediu, precum vaccinul, şi numai oamenii suferinzi ajung centenari, ceea ce, uneori, este adevărat, dar, de cele mai multe ori, nu...
Peregrinul întîlneşte pretutindeni tot felul de ciudaţi: un autor dramatic din Moscova plănuieşte teatrul fără actori, unde rolul lui Caesar, care este ucis de-adevăratelea pe scenă, este interpretat de către un condamnat la moarte ori de către un sinucigaş. Un anume Rabah Tehom afirmă ritos că excesul de raţiune duce negreşit la nebunie şi că numai excesul de nebunie poate accede la adevăr: filosofia se cuvine a fi înlocuită cu filomania. În acest nobil scop, Rabah Tehom caută fonduri (la auditorii iraţionalişti) pentru înfiinţarea unui „Institut de demenţă voluntară�. Gog îi oferă numai o sută de franci, fiindcă nu aprobă proiectul lui Tehom. Profesorul Killaloe, un istoriograf irlandez, pretinde că doar relatarea evenimentelor dinspre prezentul care e sigur către trecutul tot mai incert poate conta drept discurs istoric serios. În fine, un compozitor din Bolivia inventează orchestra de marionete şi muzica fără sunete, în care doar dirijorul gesticulează cu bagheta. Şi aşa mai departe.
Tot ce se poate spune mai blînd despre „Gog� este că portretele ar trebui, în principiu, să aibă un efect comic. Din păcate, nu au.
Papini redactase „romanul� în 1930 şi îl publicase un an mai tîrziu. „Gog� poate fi desemnat numai la modul impropriu (şi cu mare aproximaţie) drept roman. Este în realitate o scriere fragmentară, cu un protagonist grotesc, Gog pe numele său (nume împrumutat, fireşte, din textul Apocalipsei, XX, 7: „Satana va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile, pe Gog şi pe Magog�), diminutiv, totuşi, de la mult mai sobrul Goggins, ins putred de bogat şi învîrtind galbenii cu lopata, bibliofil tenace (dar fără vocaţia lecturii), gurmet (precum numai arhiepiscopii şi asceţii pot fi), călător neobosit de-a lungul şi de-a latul lumii sublunare (şi îndeosebi al Europei), vizitator (contra cost, uneori) al multor mărimi culturale şi politice din perioada interbelică (Sir J. G. Frazer, Freud, Ford, Gandhi, Knut Hamsun, H. G. Wells etc.) şi gînditor privat, cu aplecări cinice şi antihedoniste. Gog este mizantropul prin definiţie.
Spectacolul narativ realizat de Giovanni Papini este, în primul rînd, caricatural şi demistificator. Jurnalul indiscretului Gog se transformă treptat într-o serie de portrete în aqua forte. Autorul realizează, astfel, un caleidoscop al neroziei omeneşti. Scopul lui principal este acela de a sfida bunul simţ şi de a nărui prin exagerare toate ideile primite. Romanul este un „Sotissier�. Scriitorul atinge, fără a adînci, în secţiuni batjocoritoare, nu mai lungi de 4000 de semne, o mulţime de subiecte aşa-zicînd eterne: vanitatea gloriei (Knut Hamsun dezvăluie musafirului Gog adevărul că notorietatea reprezintă mai presus de orice o povară), zădărnicia existenţei (într-un final, Gog renunţă la avere, lasă jurnalul în mîinile editorului şi devine, probabil, vagabond), prăbuşirea civilizaţiei occidentale (nimic mai nociv, în mintea lui Gog, decît oraşele, edificiile şi şoselele), triumful nebuniei etc.
Un capitol condamnă facilitatea poeziei avangardiste: miliardarul organizează un atelier de creaţie, dar concediază cu oroare pe poeţii poligloţi sau hermetici, pe autorii de versuri „macaronice�. În altul, un medic exaltă utilitatea bolilor. În realitate, spune medicul Olafsen diaristului, maladia este un remediu, precum vaccinul, şi numai oamenii suferinzi ajung centenari, ceea ce, uneori, este adevărat, dar, de cele mai multe ori, nu...
Peregrinul întîlneşte pretutindeni tot felul de ciudaţi: un autor dramatic din Moscova plănuieşte teatrul fără actori, unde rolul lui Caesar, care este ucis de-adevăratelea pe scenă, este interpretat de către un condamnat la moarte ori de către un sinucigaş. Un anume Rabah Tehom afirmă ritos că excesul de raţiune duce negreşit la nebunie şi că numai excesul de nebunie poate accede la adevăr: filosofia se cuvine a fi înlocuită cu filomania. În acest nobil scop, Rabah Tehom caută fonduri (la auditorii iraţionalişti) pentru înfiinţarea unui „Institut de demenţă voluntară�. Gog îi oferă numai o sută de franci, fiindcă nu aprobă proiectul lui Tehom. Profesorul Killaloe, un istoriograf irlandez, pretinde că doar relatarea evenimentelor dinspre prezentul care e sigur către trecutul tot mai incert poate conta drept discurs istoric serios. În fine, un compozitor din Bolivia inventează orchestra de marionete şi muzica fără sunete, în care doar dirijorul gesticulează cu bagheta. Şi aşa mai departe.
Tot ce se poate spune mai blînd despre „Gog� este că portretele ar trebui, în principiu, să aibă un efect comic. Din păcate, nu au.
July 6, 2017
La primera mitad del siglo XX fue uno de los periodos históricos más obscuros de la humanidad, pues durante ese espacio de tiempo se produjeron dos cruentas guerras mundiales. Por consiguiente, no es casualidad que en esa época la literatura muestre un férreo espÃritu de crÃtica social y que corrientes filosóficas como el existencialismo alcancen su mayor auge. Los hechos acaecidos y las obras literarias escritas durante el periodo llamado "entre guerras" (1919-1939) resultan fundamentales para entender el siglo y sus posteriores catástrofes; obras como esta colección de relatos firmada por el escritor italiano Giovanni Papini, dedicada a desarrollar ese espÃritu de denuncia ante la decadencia moral.
Sólo en esas circunstancias tan especiales pudo haber surgido un personaje como Gog, el inmigrante que logra fortuna en los Estados Unidos, pero que a pesar de su gran éxito en los negocios se aburre; Gog se siente insatisfecho con su vida, por ello decide emplear sus millones en lo que mayorÃa de los ricos hacen: cumplir caprichos excéntricos, experimentar nuevas sensaciones, coleccionar cosas inútiles, codearse con los pensadores y artistas más importantes y por ultimo, jugar a ser Dios, decidiendo la suerte de otras personas. Nuestro protagonista se divierte con el poder que tiene en sus manos y se relaciona con personas tan malsanas o aún más torcidas.
Papini utiliza este sólido argumento, no para escribir una novela, sino para desarrollar un original libro de relatos, que más bien parece un anecdotario o un cuaderno de apuntes. En ese compendio de ficciones, reúne opiniones, entrevistas, curiosidades, anécdotas increÃbles y hasta propuestas indecorosas, todo narrado por su personaje, a quién utiliza como vehÃculo de su mordaz crÃtica social. Dentro de los tantos temas que el libro aborda podemos enumerar: el capitalismo, el papel moneda, la superpoblación, la decadencia de la monarquÃa, el pensamiento mágico, la reencarnación, el espiritismo, el canibalismo, la fama... además de poner a juicio a muchas de las personalidades del momento, como Freud, Einstein o Gandhi.
Cabe alertar que "Gog" no es un libro de sabidurÃa, sino simplemente un libro crÃtico y juicioso, lleno de escalofriante ironÃa. A veces, para lograr algún tipo de raciocinio resulta necesario escrutar en lo opuesto: la sinrazón, la pedanterÃa, el prejuicio y la demencia. En el ambiente de Gog abundan personajes chocantes y grotescos que le proponen proyectos absurdos, malsanos o irrealizables. Notaremos la fascinación del autor por aquellas personas que aseguran haber encontrado "el hilo negro"; los fascistas, los charlatanes y los iluminados. Algunos de ellos se mostrarán plenamente convencidos de sus ideas y otros se darán perfecta cuenta de lo ridÃculo de sus planteamientos; pero todos tienen la esperanza de obtener el patrocinio del señor Gog, quién los deja explayarse simplemente para conocer hasta donde llega su insensatez.
Dentro de lo negativo de estos relatos, me sorprende la casi total ausencia de personajes femeninos. También se nota cierta aversión por algunos conceptos y corrientes artÃsticas (a Gog no le gustan las grandes ciudades -quizas como extensión de su misantropÃa-, ni tampoco el arte moderno, al que cuestiona intelectualmente). De igual manera, el personaje muestra antipatÃa por Lenin, H.G. Wells y George Bernard Shaw, quienes no salen muy bien librados de su implacable juicio. Da la impresión de que el protagonista relaciona las ideas torcidas con la fealdad fÃsica pues, mientras los personajes maquinan sus planes perversos los rasgos de su rostro y de su cuerpo se describen horrendos.
Este es un libro de ideas, no de arte narrativo. Quién busque una novela emocionante se verá muy decepcionado. En cambio, quién busque un libro extraño, con personajes e ideas bizarras, encontrará una mejor recompensa. La obra debe apreciarse por su enorme capacidad crÃtica y su eficacia para captar el momento histórico. Aunque los abundantes relatos son diferentes uno del otro, la técnica narrativa es casi siempre la misma. Por esa razón recomendarÃa su lectura en pequeñas dosis. No conviene saturarse, ni pretender asimilar toda la riqueza de este libro en un solo bocado.
Por último, los lectores contemporáneos tan acostumbrados a los mensajes directos y las recompensas fáciles de los medios de comunicación, podemos caer en el error de leer mal a Giovanni Papini. Uno de los propósitos de la lectura de clásicos es no perder la capacidad de leer "entre lineas" y saber distanciar la figura del escritor con la del narrador y del protagonista. Asà como el pensamiento de Rodión Raskólnikov no es necesariamente el pensamiento de Dostoievski, el pensamiento de Gog no es necesariamente el pensamiento de Papini. Gog es sólo un instrumento del cual el escritor se vale para evidenciar la decadencia de la civilización.
Sólo en esas circunstancias tan especiales pudo haber surgido un personaje como Gog, el inmigrante que logra fortuna en los Estados Unidos, pero que a pesar de su gran éxito en los negocios se aburre; Gog se siente insatisfecho con su vida, por ello decide emplear sus millones en lo que mayorÃa de los ricos hacen: cumplir caprichos excéntricos, experimentar nuevas sensaciones, coleccionar cosas inútiles, codearse con los pensadores y artistas más importantes y por ultimo, jugar a ser Dios, decidiendo la suerte de otras personas. Nuestro protagonista se divierte con el poder que tiene en sus manos y se relaciona con personas tan malsanas o aún más torcidas.
Papini utiliza este sólido argumento, no para escribir una novela, sino para desarrollar un original libro de relatos, que más bien parece un anecdotario o un cuaderno de apuntes. En ese compendio de ficciones, reúne opiniones, entrevistas, curiosidades, anécdotas increÃbles y hasta propuestas indecorosas, todo narrado por su personaje, a quién utiliza como vehÃculo de su mordaz crÃtica social. Dentro de los tantos temas que el libro aborda podemos enumerar: el capitalismo, el papel moneda, la superpoblación, la decadencia de la monarquÃa, el pensamiento mágico, la reencarnación, el espiritismo, el canibalismo, la fama... además de poner a juicio a muchas de las personalidades del momento, como Freud, Einstein o Gandhi.
Cabe alertar que "Gog" no es un libro de sabidurÃa, sino simplemente un libro crÃtico y juicioso, lleno de escalofriante ironÃa. A veces, para lograr algún tipo de raciocinio resulta necesario escrutar en lo opuesto: la sinrazón, la pedanterÃa, el prejuicio y la demencia. En el ambiente de Gog abundan personajes chocantes y grotescos que le proponen proyectos absurdos, malsanos o irrealizables. Notaremos la fascinación del autor por aquellas personas que aseguran haber encontrado "el hilo negro"; los fascistas, los charlatanes y los iluminados. Algunos de ellos se mostrarán plenamente convencidos de sus ideas y otros se darán perfecta cuenta de lo ridÃculo de sus planteamientos; pero todos tienen la esperanza de obtener el patrocinio del señor Gog, quién los deja explayarse simplemente para conocer hasta donde llega su insensatez.
Dentro de lo negativo de estos relatos, me sorprende la casi total ausencia de personajes femeninos. También se nota cierta aversión por algunos conceptos y corrientes artÃsticas (a Gog no le gustan las grandes ciudades -quizas como extensión de su misantropÃa-, ni tampoco el arte moderno, al que cuestiona intelectualmente). De igual manera, el personaje muestra antipatÃa por Lenin, H.G. Wells y George Bernard Shaw, quienes no salen muy bien librados de su implacable juicio. Da la impresión de que el protagonista relaciona las ideas torcidas con la fealdad fÃsica pues, mientras los personajes maquinan sus planes perversos los rasgos de su rostro y de su cuerpo se describen horrendos.
Este es un libro de ideas, no de arte narrativo. Quién busque una novela emocionante se verá muy decepcionado. En cambio, quién busque un libro extraño, con personajes e ideas bizarras, encontrará una mejor recompensa. La obra debe apreciarse por su enorme capacidad crÃtica y su eficacia para captar el momento histórico. Aunque los abundantes relatos son diferentes uno del otro, la técnica narrativa es casi siempre la misma. Por esa razón recomendarÃa su lectura en pequeñas dosis. No conviene saturarse, ni pretender asimilar toda la riqueza de este libro en un solo bocado.
Por último, los lectores contemporáneos tan acostumbrados a los mensajes directos y las recompensas fáciles de los medios de comunicación, podemos caer en el error de leer mal a Giovanni Papini. Uno de los propósitos de la lectura de clásicos es no perder la capacidad de leer "entre lineas" y saber distanciar la figura del escritor con la del narrador y del protagonista. Asà como el pensamiento de Rodión Raskólnikov no es necesariamente el pensamiento de Dostoievski, el pensamiento de Gog no es necesariamente el pensamiento de Papini. Gog es sólo un instrumento del cual el escritor se vale para evidenciar la decadencia de la civilización.
November 26, 2015
Cartea asta nu e de 3 stele, dar nici de 4. Undeva între.
Dacă vă așteptați să găsiți o istorie închegată, un roman cu o construcție precisă, să știți că nu e deloc cazul. Cartea e împărțită într-o serie de capitole care vorbesc fiecare despre altceva, care ar părea că nu sunt legate între ele printr-un fir narativ, dar care sunt mai mult sau mai puțin interesante. Iar unele dintre ele chiar scârboase și de-a dreptul ciudate. Gog - personajul comun pentru fiecare dintre aceste istorii, este un nebun, zic eu, care a devenit putred de bogat pe la vârsta de 26 de ani. Și de atunci înainte a încercat să-și trăiască orice nebunie care-i trece prin cap, iar asta la făcut să cunoască oameni care de care mai diferiți dar și să cheltuie sume considerabile pe orice nebunie care-i trecea prin minte.
Unele capitole au fost de-a dreptul savuroase. Egolatria,o vizită lui Einstein sau capitolul despre Freud, care îl prezintă pe acesta din urmă într-o lumină cu totul nouă - cea de artist care și-a inspirat lucrările psihanalizei din simbolism, romantism și naturalism. Iar „Totem și tabu� este tratat ca un roman istoric.
Filomania - capitolul care ne vorbește despre dragostea de nebunie, care s-ar putea să fie răspunsul la toate întrebările vieții.
Cartea, în esență, tratează cu duritate tot ce e legat de specia umană. Gog urăște oamenii, se simte constrâns în prezența lor. Sunt, aproape toți, mediocri, nebuni și lași. Și totuși, după îndelungi încercări și plictiseli, Gog descoperă un adevăr în sărăcie. O fetiță blondă și o coajă de pâine. Să fie oare asta adevărata viață, se întreabă el?
Dacă vă așteptați să găsiți o istorie închegată, un roman cu o construcție precisă, să știți că nu e deloc cazul. Cartea e împărțită într-o serie de capitole care vorbesc fiecare despre altceva, care ar părea că nu sunt legate între ele printr-un fir narativ, dar care sunt mai mult sau mai puțin interesante. Iar unele dintre ele chiar scârboase și de-a dreptul ciudate. Gog - personajul comun pentru fiecare dintre aceste istorii, este un nebun, zic eu, care a devenit putred de bogat pe la vârsta de 26 de ani. Și de atunci înainte a încercat să-și trăiască orice nebunie care-i trece prin cap, iar asta la făcut să cunoască oameni care de care mai diferiți dar și să cheltuie sume considerabile pe orice nebunie care-i trecea prin minte.
Unele capitole au fost de-a dreptul savuroase. Egolatria,o vizită lui Einstein sau capitolul despre Freud, care îl prezintă pe acesta din urmă într-o lumină cu totul nouă - cea de artist care și-a inspirat lucrările psihanalizei din simbolism, romantism și naturalism. Iar „Totem și tabu� este tratat ca un roman istoric.
Filomania - capitolul care ne vorbește despre dragostea de nebunie, care s-ar putea să fie răspunsul la toate întrebările vieții.
Cartea, în esență, tratează cu duritate tot ce e legat de specia umană. Gog urăște oamenii, se simte constrâns în prezența lor. Sunt, aproape toți, mediocri, nebuni și lași. Și totuși, după îndelungi încercări și plictiseli, Gog descoperă un adevăr în sărăcie. O fetiță blondă și o coajă de pâine. Să fie oare asta adevărata viață, se întreabă el?
March 10, 2015
Um excêntrico milionário americano de nome Gog viaja pelo mundo, conhece os maiores escritores, cientistas, pensadores, sonhadores e vigaristas do seu tempo e reproduz esses encontros em escritos de 2 a 3 páginas plenas de pensamentos tão insólitos quanto lógicos (ocasionalmente, ilógicos�) que lhe permitem consolidar, de forma consciente, racional e congruente, a sua repulsa pelo Homem e por muitas das suas “invenções". Eis dois exemplos:
“Quando me vi pela primeira vez ao pé da Torre Eifel, não pude deixar de rir: aquela deselegante gaiola de ferro, que parece um brinquedo de engenheiros, abandonado perto de um regato, era, realmente, a construção mais alta da terra? É caso para ter vergonha de ser homem e de ter nascido neste século.� (P.156)
“Detesto os homens e o Cristianismo impõe-me que os ame; a muito custo suporto os amigos, e o Cristianismo obriga-me a abraçar os inimigos; sou um dos homens mais ricos da terra, e o Cristianismo ensina-me o desprezo e a renúncia à s riquezas; sinto a inclinação de gozar a crueldade, e o Cristianismo impõe-me a doçura e convida-me a prantear o martÃrio de um Justiçado.â€� (P.183)
“Gog� é um livro escrito em 1931 pelo florentino Giovanni Papini que conserva uma surpreendente frescura e audácia. Essencial.
“Quando me vi pela primeira vez ao pé da Torre Eifel, não pude deixar de rir: aquela deselegante gaiola de ferro, que parece um brinquedo de engenheiros, abandonado perto de um regato, era, realmente, a construção mais alta da terra? É caso para ter vergonha de ser homem e de ter nascido neste século.� (P.156)
“Detesto os homens e o Cristianismo impõe-me que os ame; a muito custo suporto os amigos, e o Cristianismo obriga-me a abraçar os inimigos; sou um dos homens mais ricos da terra, e o Cristianismo ensina-me o desprezo e a renúncia à s riquezas; sinto a inclinação de gozar a crueldade, e o Cristianismo impõe-me a doçura e convida-me a prantear o martÃrio de um Justiçado.â€� (P.183)
“Gog� é um livro escrito em 1931 pelo florentino Giovanni Papini que conserva uma surpreendente frescura e audácia. Essencial.
July 29, 2013
I was rather skeptic wether to read the book or not; in the end I decided to do so... because it was already downloaded in my ipad library, I felt like reading something, and someone kindly recommended me to read it. I must say I am glad I decided to read it -I have learned only recently that Papini's work of literature influenced Mircea Eliade. I had to pay serious attention to this feature, as I long ago declared myself a fan of Eliade's work. At least of what I have read and liked, and it just happens that of the books I've read to have liked them all.
Papini surprised me to the most -was it Papini or was it Gog? I find it hard to distinguish between these two apparently small details. In fact, the writer is just the writer, but he is the writer :he is the mind, he is the fingers and the voice, the words, he is the sentence, he is the page, he is the book because he created it. Even so, we think about a character from a book to be... Kind of real. We express ourselves in that particular way: I have liked X because he was so and so and did so and so.(X=character) we say that about mere characters, fictional personages created by a brilliant or mad mind which doesnt't but...express its imagination (or its darkest fears, desires, crazziness). Is this all, is this not all? I am alway caught in this web, unable to declare something irrefutably about it. Nevertheless, I shall not fire myself about this now, I should amenably talk only about Gog because I have not yet read anything about Papini. I can say about him that... Well, I honestly like his style. Or, at least, I liked Gog, the book. He has an interesting and catchy way of expressing solitude, deprivation, and depression. And it is, of course, more than that. It is always more than what one says. By his style, he reminded me of an old story I started writting years ago, as a teenager. I felt depression, I felt lost, I felt chaotic, I felt always in search of the something, the "distraction", away from boredom, from people, from the whatever it was. I felt really Gog.
Gog, indeed. Who is Gog? I felt, while surfing through the book's pages, that Gog felt he was Nobody, that he was nothing. And there he was, in the last pages of his book saying that he feels the smallness swallowing him up. It is a labyrinth, the place in which Gog lives. I wonder if we are not all the same : in search of something, in search of the one thing that makes us trully happy. He, with his extravagancies, tried hard -harder and harder- to find something to entertain him for real, to keep him alive and warm. To at least maintain a good mood. Nevertheless, he is sick of humans, of human nature. He is sick of them, yet he searches for the most interesting of them, the ones from which he may be capable of learning something. Of learning how to live, perhaps. He might as well search great, famous people not because he wants to learn and understand that, but because he wants to know what great people are. He tries, in himself, to be something big. The biggest -the desire to be something else, but can he suprass his human nature? None of us can. Not even Gog, with all his money, he is not capable of finding himself. He hasn't got enough money to buy himself -he doesn't really know what himself is. He is only Gog with money, trying to fit in a world which is not his, a world he cannot conquer. He wishes to eliminate the entire humankind -but he cannot. He is cursed to live a life on a planet he doesn't want to: he wants to run away from his littleness, the littleness that suffocates him. But he cannot -so he tries to escape, relaxing in a village, finding the most adorable girl, a peasant girl who gives him black bread to eat. Be it this the real pleasure of life, should he wonder...
Is this all that Gog is? Of course not -but I am rather scared of Gog. He is one of those characters whom cannot find his place in the world, a character that feels quelled by the enormous sky. He is jealous of the sky's enormity -he would like to touch it, to conquer it, to have it. He feels small, and feels this planet is too small for him. Angry that humans are so less, angry that stars and the blue, infinite sky is so much bigger, so much brighter, so much everything than he is. He wishes, perhaps, he was in the sky, that he was everywhere, anytime. It is too hard to understand what Gog really wants -I do not feel he is entirely mad. And that is the crazy part of this story -after all, a character that thinks he would like to kill the people around him (because of their stupidity and uselessness), doesn't seem an entirely sane character. But is it so? Gog is chaotic and Gog makes me sad, deprived of my happiness and joyfulness. Is Gog real? I am afraid he is. I am quite afraid he lives in some of us : sucking those happy blood cells that sustain our live.
In the end, I know nothing about Gog -I find him fascinating. And more than that, I find Papini's book thrilling. I didn't expect it to be so interesting and... Harmful to my peaceful emotions. If I should say that Papini has a superb style of writing, I would exaggerate. But he is thrilling, he is surprising, he is harmful. I mean, his style is : is he, the author, the same as his writing? I do not know that, but I am willing to learn it.
I wouldn't necessarily tag this book as wonderful, gorgeous, the masterpiece of whatever. I liked it enormously -that is why I gave it 5stars out of 5, only because I liked it now as much as that. Not because it shall be a good book, I seriously cannot appreciate that sort of thing at the being moment ( i am still caught in the fascination created by this piece), but because ...you know, informally, it just touched the heart of this reader (well, "the heart"). I haven't yet talked about Gog's sadism -no, I haven't yet talked about all those obscure parts of the book, but I feel this is not a proper day to talk about them.
If someone should ask me if I recommend this book, I would firstly think about the person that asks -is it, or is it not good? Many might not like it. No, many don't like it. it is rather subjective, profoundly personal -attached to those who can connect with this type of writing, with those ideas and those characters. For me, it certainly was fascinating and I would re-read it with the most of pleasure. I am as well willing to read some other pieces of Papini's.
In the end, I hope I will come back to this topic -Gog, Papini, who and what is Gog. Today I feel I cannot add anything. I am still caught in halucination.
Papini surprised me to the most -was it Papini or was it Gog? I find it hard to distinguish between these two apparently small details. In fact, the writer is just the writer, but he is the writer :he is the mind, he is the fingers and the voice, the words, he is the sentence, he is the page, he is the book because he created it. Even so, we think about a character from a book to be... Kind of real. We express ourselves in that particular way: I have liked X because he was so and so and did so and so.(X=character) we say that about mere characters, fictional personages created by a brilliant or mad mind which doesnt't but...express its imagination (or its darkest fears, desires, crazziness). Is this all, is this not all? I am alway caught in this web, unable to declare something irrefutably about it. Nevertheless, I shall not fire myself about this now, I should amenably talk only about Gog because I have not yet read anything about Papini. I can say about him that... Well, I honestly like his style. Or, at least, I liked Gog, the book. He has an interesting and catchy way of expressing solitude, deprivation, and depression. And it is, of course, more than that. It is always more than what one says. By his style, he reminded me of an old story I started writting years ago, as a teenager. I felt depression, I felt lost, I felt chaotic, I felt always in search of the something, the "distraction", away from boredom, from people, from the whatever it was. I felt really Gog.
Gog, indeed. Who is Gog? I felt, while surfing through the book's pages, that Gog felt he was Nobody, that he was nothing. And there he was, in the last pages of his book saying that he feels the smallness swallowing him up. It is a labyrinth, the place in which Gog lives. I wonder if we are not all the same : in search of something, in search of the one thing that makes us trully happy. He, with his extravagancies, tried hard -harder and harder- to find something to entertain him for real, to keep him alive and warm. To at least maintain a good mood. Nevertheless, he is sick of humans, of human nature. He is sick of them, yet he searches for the most interesting of them, the ones from which he may be capable of learning something. Of learning how to live, perhaps. He might as well search great, famous people not because he wants to learn and understand that, but because he wants to know what great people are. He tries, in himself, to be something big. The biggest -the desire to be something else, but can he suprass his human nature? None of us can. Not even Gog, with all his money, he is not capable of finding himself. He hasn't got enough money to buy himself -he doesn't really know what himself is. He is only Gog with money, trying to fit in a world which is not his, a world he cannot conquer. He wishes to eliminate the entire humankind -but he cannot. He is cursed to live a life on a planet he doesn't want to: he wants to run away from his littleness, the littleness that suffocates him. But he cannot -so he tries to escape, relaxing in a village, finding the most adorable girl, a peasant girl who gives him black bread to eat. Be it this the real pleasure of life, should he wonder...
Is this all that Gog is? Of course not -but I am rather scared of Gog. He is one of those characters whom cannot find his place in the world, a character that feels quelled by the enormous sky. He is jealous of the sky's enormity -he would like to touch it, to conquer it, to have it. He feels small, and feels this planet is too small for him. Angry that humans are so less, angry that stars and the blue, infinite sky is so much bigger, so much brighter, so much everything than he is. He wishes, perhaps, he was in the sky, that he was everywhere, anytime. It is too hard to understand what Gog really wants -I do not feel he is entirely mad. And that is the crazy part of this story -after all, a character that thinks he would like to kill the people around him (because of their stupidity and uselessness), doesn't seem an entirely sane character. But is it so? Gog is chaotic and Gog makes me sad, deprived of my happiness and joyfulness. Is Gog real? I am afraid he is. I am quite afraid he lives in some of us : sucking those happy blood cells that sustain our live.
In the end, I know nothing about Gog -I find him fascinating. And more than that, I find Papini's book thrilling. I didn't expect it to be so interesting and... Harmful to my peaceful emotions. If I should say that Papini has a superb style of writing, I would exaggerate. But he is thrilling, he is surprising, he is harmful. I mean, his style is : is he, the author, the same as his writing? I do not know that, but I am willing to learn it.
I wouldn't necessarily tag this book as wonderful, gorgeous, the masterpiece of whatever. I liked it enormously -that is why I gave it 5stars out of 5, only because I liked it now as much as that. Not because it shall be a good book, I seriously cannot appreciate that sort of thing at the being moment ( i am still caught in the fascination created by this piece), but because ...you know, informally, it just touched the heart of this reader (well, "the heart"). I haven't yet talked about Gog's sadism -no, I haven't yet talked about all those obscure parts of the book, but I feel this is not a proper day to talk about them.
If someone should ask me if I recommend this book, I would firstly think about the person that asks -is it, or is it not good? Many might not like it. No, many don't like it. it is rather subjective, profoundly personal -attached to those who can connect with this type of writing, with those ideas and those characters. For me, it certainly was fascinating and I would re-read it with the most of pleasure. I am as well willing to read some other pieces of Papini's.
In the end, I hope I will come back to this topic -Gog, Papini, who and what is Gog. Today I feel I cannot add anything. I am still caught in halucination.
August 7, 2020
BelÃssimo. A mestria de Papini torna-se ainda mais evidente quando relemos a sua obra. E esta figura entre as suas melhores criações.
Relato pungente e tão próximo ainda da nossa contemporaneidade. Esta obra parece ter um paralelismo, ainda que um pouco distante, do "mundo de ontem" de Stefan Zweig. Discursos sobre o passado, mas que falam sobre os homens e, por isso, se tornam tão do presente.
Relato pungente e tão próximo ainda da nossa contemporaneidade. Esta obra parece ter um paralelismo, ainda que um pouco distante, do "mundo de ontem" de Stefan Zweig. Discursos sobre o passado, mas que falam sobre os homens e, por isso, se tornam tão do presente.
May 7, 2011
Gog es uno de esos libros que te hace cuestionar lo que damos por sentado, el personaje es diferente a nosotros, es un personaje cÃnico y desvergonzado, que además tiene mucho dinero para cumplir sus caprichos, es a través de sus cuestionamientos de la sociedad que nos damos cuenta de ciertas cosas que somos, o que creemos, nos revela nuestras limitaciones y muestra moralidad a través de la ausencia de ella.
April 18, 2020
Aș vrea un alt vin, un teatru miraculos, un sport mai tragic, un opiu care să-mi schimbe pentru totdeauna ființa.
Oamenii aceștia se mulțumesc cu așa de puțin!
Puțină carne sulemenită, puțină frenezie artificială, câteva imagini învechite, câteva sunete auzite de mii de ori, un facsimil de emoție, o inconștiență animalică ...
Distracțiile pe care mi le oferă lumea duc la îndobitocire sau la nebunie, la dezgust sau la moarte. Nu vreau să mai aud de ele. Trebuie să găsesc singur sau să descopăr în mine o nouă plăcere, o bucurie inedită. Voi reuși?
... mi-ar trebui ceva mai mult. Să fiu Cosmocratorul suprem, conducătorul vieții universale, inginerul-șef al teatrului lumii, marele scamator are jonglează cu pământul și cu mările, aceasta ar fi adevărata mea vocație. Dar când nu poți deveni Demiurg, cariera de Demon e singura care nu-l dezonorează pe un om ieșit din comun.
Oamenii aceștia se mulțumesc cu așa de puțin!
Puțină carne sulemenită, puțină frenezie artificială, câteva imagini învechite, câteva sunete auzite de mii de ori, un facsimil de emoție, o inconștiență animalică ...
Distracțiile pe care mi le oferă lumea duc la îndobitocire sau la nebunie, la dezgust sau la moarte. Nu vreau să mai aud de ele. Trebuie să găsesc singur sau să descopăr în mine o nouă plăcere, o bucurie inedită. Voi reuși?
... mi-ar trebui ceva mai mult. Să fiu Cosmocratorul suprem, conducătorul vieții universale, inginerul-șef al teatrului lumii, marele scamator are jonglează cu pământul și cu mările, aceasta ar fi adevărata mea vocație. Dar când nu poți deveni Demiurg, cariera de Demon e singura care nu-l dezonorează pe un om ieșit din comun.
September 27, 2015
Y cómo los libros que encuentras en la calle pueden sacudir tu mundo de una manera espectacular...
MagnÃfico libro. Soberbio. (Me habrÃa encantado poder leerlo en italiano, aunque, sin duda, lo haré en cuanto tenga ocasión.)
La personalidad de Gog es algo fuera de lo normal (aunque por momentos me ha hecho recordar al Dr. House, sobre todo por lo cÃnico que es) y todas sus reflexiones, asà como la de todos y cada uno de los personajes con los que se entrevista, son descabelladas, excéntricas pero a la vez "reales"...
He pensado largo y tendido en muchas de las "experiencias" que nos cuenta Gog; pero esta pequeña reseña no es para escribirlo todo... Sólo puedo decir que lo leáis; que es un libro del que pocos hablan pero... Le -wait for it...- gendary !!
MagnÃfico libro. Soberbio. (Me habrÃa encantado poder leerlo en italiano, aunque, sin duda, lo haré en cuanto tenga ocasión.)
La personalidad de Gog es algo fuera de lo normal (aunque por momentos me ha hecho recordar al Dr. House, sobre todo por lo cÃnico que es) y todas sus reflexiones, asà como la de todos y cada uno de los personajes con los que se entrevista, son descabelladas, excéntricas pero a la vez "reales"...
He pensado largo y tendido en muchas de las "experiencias" que nos cuenta Gog; pero esta pequeña reseña no es para escribirlo todo... Sólo puedo decir que lo leáis; que es un libro del que pocos hablan pero... Le -wait for it...- gendary !!
June 12, 2022
Cartea m-a prins câteva ore bune fără a omite vreun fragment important.O cantitate enormă de idei năstrușnice, un grup vast de intelectuali ( câțiva îi apreciez), un personaj principal confuz, obsesiv, nebun ... toate aceste elemente au format sufletul romanului, i-a dat un contur neobișnuit. Un roman de nota 10. Pe lista mea urmează " Un om sfarsit"
December 16, 2018
"Sângele e cel mai bun îngrăşământ oferit de natură."
January 28, 2025
Um livro óptimo, se se tiver dezesseis anos.
June 26, 2022
Aslında okumayı düşünmediğim kitaplardandı Gog. Ama bir sahafta çok hoş, büyük boy ve temiz bir 1966 baskısını komik bir fiyata görünce aldım ve okudum mecburen:) Papini’nin alem bir adam olduğu anlaşılıyor. Çok zengin bir işadamının dünyanın dört bir yanında kimisi gerçek, kimisi kurgusal kişilerle yaptığı tabii ki hayali sohbetlerden veya buralardaki tuhaf girişimlerinin kısa hikayelerinden oluşuyor kitap. Yani klasik bir roman örgüsü yok, küçük küçük bölümlerden oluşuyor, daha ziyade 1001 Gece Masalları tadında. Papini Gog’un ilk kitabını 1931’de, ikincisini 1951’de yayımlamış. İlk kitap bana daha ilginç geldi. Sonra hikayeler biraz rutinleşiyor, ilk başta uyandırdığı etkiyi yitiriyor. Yine de matrak bir kitap. Fikret Adil’in çevirisi de ayrı güzel.
October 26, 2012
"... Dupa un sfert de ora, nu stiu prin ce minune, fetita scoase dintr-o legatura o bucata de piine neagra, se apropie de mine si mi-o intinse, cu un zimbet timid, murmurind citeva cuvinte. Ghicise ca-mi este foame. Multumii cum putui, apoi muscai cu voluptate din piine. Niciodata n-am simtit un gust asa de bun si de savuros.
Aceasta sa fie adevarata hrana a omului? aceasta adevarata viata?"
Aceasta sa fie adevarata hrana a omului? aceasta adevarata viata?"
September 24, 2015
Not quite 4*... maybe 3.75*? (I think I need half half stars now).
As with all books with short stories, some are great, some not so much, so in the end it evens out a bit. I'd say for me the stories went from 2* to 5*, containing some I plainly didn't 'get', others who were quite interesting, and others still that were hilariously funny. Those last ones were definitely worth it.
The whole book is quite satirical in tone, and that's what makes it great - it's funny because it's true. For instance, see Sale of the Republic, when Gog 'buys' a country - in theory the country is still a 'democracy', but all the leaders and otherwise influential people are now 'his'. A little pay here, a little corruption there, and voilá! You own the country, and its citizens never even had a clue. Sounds awfully familiar, doesn't it?
As with all books with short stories, some are great, some not so much, so in the end it evens out a bit. I'd say for me the stories went from 2* to 5*, containing some I plainly didn't 'get', others who were quite interesting, and others still that were hilariously funny. Those last ones were definitely worth it.
The whole book is quite satirical in tone, and that's what makes it great - it's funny because it's true. For instance, see Sale of the Republic, when Gog 'buys' a country - in theory the country is still a 'democracy', but all the leaders and otherwise influential people are now 'his'. A little pay here, a little corruption there, and voilá! You own the country, and its citizens never even had a clue. Sounds awfully familiar, doesn't it?
December 30, 2012
İlk yarısı çok samimi, ikinci yarısı çok kaygılı. İlk yarısı temiz bir beş hakediyor, ikinci kitap epey tekdüzeydi. Ama düşündüm, bu öyküler iki ayrı kitap olarak değil de birbirine karıştırarak yayınlansa kaç verirdim, şüphesiz bir beş verebiliyorum. Benzetmeler, hayal gücü, başkalarını konuşturmalar çok iyiydi. Sadece şu elyazmaları ayağına sırf ünlü isimleri dahil etme için yapılan oyunu sevmedim. Bunun dışında sevmediğim yer sanırım yok. Epey yıldızladığım, daha önce okuduğum yahut kendi yazdığım bir çok metinle ilişkilendirdiğim, ya da yeni öykülere öncülük edebilecek sayısız yeri var.
Kesinlikle okunmalı.
Kesinlikle okunmalı.
November 27, 2015
Pentru mine Gog este un personaj straniu, atât prin comportament, cât și prin discursul lui sau ceea ce a scris autorul cărții despre el.
Având mulți bani, plictisindu-se de moarte, hotărăște să călătorească, întâlnește oameni care mai de care, de la personalități ilustre ai literaturii, până la șarlatani. Scrie cele mai ciudate povestiri, adică așa cum le vede el, pline de satiră, cică, nebunești și absurde.
Aș vrea să citesc cartea lui autobiografică "Un om sfârșit". Cred cu certitudine că va fi tare diferită de asta :)
Având mulți bani, plictisindu-se de moarte, hotărăște să călătorească, întâlnește oameni care mai de care, de la personalități ilustre ai literaturii, până la șarlatani. Scrie cele mai ciudate povestiri, adică așa cum le vede el, pline de satiră, cică, nebunești și absurde.
Aș vrea să citesc cartea lui autobiografică "Un om sfârșit". Cred cu certitudine că va fi tare diferită de asta :)
November 6, 2019
Sunuş kısmında Gog için canavar diyor yazar; bense merakını neredeyse kutsal buldum. Çok çeşitli konularda oldukça ileri görüşlü ve geniş kapsamlı fikirler içeriyor, bunlardan bazıları canavarca, evet ama okuduğum en ilginç kitaplardan biriydi diyebilirim. Klasik bir roman düzeni ve olay örgüsü beklemeyin, bir hatıra defteri okuyorsunuz.
November 15, 2019
"Bu bir anı kitabı değildir. Ne de bir sanat eseri! Öyle sanıyorum ki, bu garip ve hastalıklı, belki korkunç ama yüzyılımız insanı incelemek için oldukça değerli bir belgedir. Onun için notları, başka bir niyetle değil yalnızca belge olarak yayımlıyorum. Ve umarım ki bazı kimseler iyi düşündükten sonra bu ''emniyeti suiistimal'' edişimin yararlı olduğunu kabul edeceklerdir. " -Giovanni Papini, GOG Sunuş sayfası
«Tek bildiğim şey, hiçbir şey bilmediğimdir» sözünden de yola çıkarak Papini’de gerçekten hiç bir şey bilmemektedir. Ama bu konu ile ilgili merakı onu çok daha derin konulara itmiş, bilgiyi öğrenmek yanında insanların kimliğine bürünmeye çalışmıştır. Aslında, yaşadığı çağın gerçeklerini ortaya çıkarmak hatta insanların gözüne alenen sokmak için Mr. Goggins adlı zengin ve deli bir adamı kullanmıştır.
Bu biraz şuna benzemektedir. Herkes gibi bizlerin de söylemek istediği ancak cesaret edemediği ya da toplum hoş karşılamaz dediği şeyler olabilir. Bunu da bir arkadaşımın başına gelmiş bir olay diye anlatırız. Eğer elinizde herşeyi yapabilecek kadar deli ve bunların her türünü yapabilecek kadar zengin bir arkadaşınız varsa, tüm fikirlerinizi bu arkadaşın üzerinden gözler önüne serebilirsiniz.
Yazılanların bir çoğunda akla hayale gelmeyecek deli saçmaları olabilir. Ancak, bu bir dehanın ürünü olabilir ki, zekanın fazlası deliliktir. Şahsen ben Mr. Goggins yerinde olmayı, bu deli saçmaları ile uğraşmayı da çok isterdim. Bahsedilen konular sanat, edebiyat, siyaset vb. çağın güncel öğretileri olunca neden bu kadar çok şey yaşamayalım ki?
Papini’ye hayran olduğum taraflardan bir tanesi nasıl bu kadar kişinin kimliğine bürünüp, bu konularda bu kadar yorum yapabilmesidir. Bu öngörülerin doğru ya da yanlış olması değil, bunları yorumlamak için okumak , araştırmak, sevmek ya da nefret etmek gereklidir. Kendi doğruları ile başkalarının yaptıkları arasında bir ilişki kurup bunları okuyucuya inandırıcı derecede paylaşmasıdır. Hayal gücünün eseri olabilir ama dünyadaki herkes olabilmenin duygusunu yansıtmıyor mu? Sizleri de merak ettiğiniz karakterleri araştırmaya itmiyor mu?
Hayal gücü derken, Hitler ile ilgili Çin coğrafyası ile ilgili, gelecek ile ilgili çok önemli bugün gerçekleştiğini ördüğnüz öngörüleri de var. Zenginlerin karşılaşabildiği türden para koparmaya çalşan dalkavuklar, kapitalist düzende karşılaşılanlar, tapılan bazı sanatkarlar ve dehalarla ilgili içinde bulunduğu duygu durumu ya da topluma verir gibi görünürken toplumdan çaldıklarını, savaşın etkilerini sadece bir kişi olarak yüzlerce kişi üzerinden anlatması da dikkate değer bir konudur.
Papini aslında yazmak istediği ansiklopedinin bir kısmını yazmış. Her bölümü 3 dakikada okuyup, 30 dakika düşünmek, merak edilenlerin araştırmasına geçmek için insanları şevklendirmiş.
Bunları da yaparken zaten içinde olan bir çok metaforu delilik ve araştırma ile ortaya çıkarmış.
Biz akıllıyız da ne oluyor ki?
«Tek bildiğim şey, hiçbir şey bilmediğimdir» sözünden de yola çıkarak Papini’de gerçekten hiç bir şey bilmemektedir. Ama bu konu ile ilgili merakı onu çok daha derin konulara itmiş, bilgiyi öğrenmek yanında insanların kimliğine bürünmeye çalışmıştır. Aslında, yaşadığı çağın gerçeklerini ortaya çıkarmak hatta insanların gözüne alenen sokmak için Mr. Goggins adlı zengin ve deli bir adamı kullanmıştır.
Bu biraz şuna benzemektedir. Herkes gibi bizlerin de söylemek istediği ancak cesaret edemediği ya da toplum hoş karşılamaz dediği şeyler olabilir. Bunu da bir arkadaşımın başına gelmiş bir olay diye anlatırız. Eğer elinizde herşeyi yapabilecek kadar deli ve bunların her türünü yapabilecek kadar zengin bir arkadaşınız varsa, tüm fikirlerinizi bu arkadaşın üzerinden gözler önüne serebilirsiniz.
Yazılanların bir çoğunda akla hayale gelmeyecek deli saçmaları olabilir. Ancak, bu bir dehanın ürünü olabilir ki, zekanın fazlası deliliktir. Şahsen ben Mr. Goggins yerinde olmayı, bu deli saçmaları ile uğraşmayı da çok isterdim. Bahsedilen konular sanat, edebiyat, siyaset vb. çağın güncel öğretileri olunca neden bu kadar çok şey yaşamayalım ki?
Papini’ye hayran olduğum taraflardan bir tanesi nasıl bu kadar kişinin kimliğine bürünüp, bu konularda bu kadar yorum yapabilmesidir. Bu öngörülerin doğru ya da yanlış olması değil, bunları yorumlamak için okumak , araştırmak, sevmek ya da nefret etmek gereklidir. Kendi doğruları ile başkalarının yaptıkları arasında bir ilişki kurup bunları okuyucuya inandırıcı derecede paylaşmasıdır. Hayal gücünün eseri olabilir ama dünyadaki herkes olabilmenin duygusunu yansıtmıyor mu? Sizleri de merak ettiğiniz karakterleri araştırmaya itmiyor mu?
Hayal gücü derken, Hitler ile ilgili Çin coğrafyası ile ilgili, gelecek ile ilgili çok önemli bugün gerçekleştiğini ördüğnüz öngörüleri de var. Zenginlerin karşılaşabildiği türden para koparmaya çalşan dalkavuklar, kapitalist düzende karşılaşılanlar, tapılan bazı sanatkarlar ve dehalarla ilgili içinde bulunduğu duygu durumu ya da topluma verir gibi görünürken toplumdan çaldıklarını, savaşın etkilerini sadece bir kişi olarak yüzlerce kişi üzerinden anlatması da dikkate değer bir konudur.
Papini aslında yazmak istediği ansiklopedinin bir kısmını yazmış. Her bölümü 3 dakikada okuyup, 30 dakika düşünmek, merak edilenlerin araştırmasına geçmek için insanları şevklendirmiş.
Bunları da yaparken zaten içinde olan bir çok metaforu delilik ve araştırma ile ortaya çıkarmış.
Biz akıllıyız da ne oluyor ki?
September 10, 2017
Straniu personaj și lumea pe care acesta și-o țese în jur, dar cartea este absolut savuroasă.
August 17, 2020
Vay canına sevgili Papini. Ne ilginç fikirlerin, nasıl bir hayal gücün var senin?! Oku, sonra düşün dur. Aslında türü deneme ama Montaigne gibi dümdüz 'işte benim görüşlerim' yazmak yerine, Gog adındaki çok zengin ve bir o kadar da değişik zevkleri olan bir adamın görüştüğü 'oldukça açık fikirli' insanlardan öğrendiği acayip şeyleri yazdığı günlükten bazı parçaları yayınlıyorum demiş. Bu da oldukça ilginç bir fikir bana göre. Önsözde de uyarıyor okurunu, bu görüşlere ben çok karşıyım diye. Tabii ki karşısındır canım, seninle ne alakası var zaten! Kıps ;)
August 1, 2022
I liked this book very much the first time I read it as a teenager, because of the thoughts and discussions it prompted.
This time, the main character felt tedious in his crazy search for a cure for his perennial ennui.
It still has interesting chapters, but has lost some of its novelty.
This time, the main character felt tedious in his crazy search for a cure for his perennial ennui.
It still has interesting chapters, but has lost some of its novelty.
January 12, 2021
O satiră amuzantă care te pune pe gânduri. GOG este un personaj interesant!
April 5, 2022
Un roman satiră, în stil eseistic, marca Papini, despre demonul plictiselii și inepțiile pe care le naște. Am fost și nu am fost surprinsă să descopăr că ideea din Inutilii nu este originală. Ea a fost atinsă în trecere și de personajul central al cărții, Gog, în întâlnrea sa cu asociația FOM (Friends of Mankind), care în numele bunăstării și menținerii echilibrului susținea exact aceeași idee de sacrificare a vârstnicilor și bolnavilor. Se pare că ideile literare plutesc într-un vid, așezându-se apoi ca un nor de praf peste mintea chinuită a vreunui autor. M-am înfiorat și mai mult când am regăsit sumbra proorocire a noii religii a modernității: propriul sine.
O lectură plină de sens și pe alocuri foarte amuzantă.
O lectură plină de sens și pe alocuri foarte amuzantă.
March 21, 2021
This i like
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 30, 2016
Cartea abundă de capitole ce abordează diverse subiecte. În mare, prin toate căutările și călătoriile sale, Gog dorește să trăiască emoții puternice, o bucurie imensă pe care încearcă să le resimtă prin opiu, alcool, dans, jocuri, concerte, teatru, însă nici una din aceste activități nu îl duc în culmea fericirii. Dimpotrivă, în ciuda banilor cu care își poate cumpăra atât de multe, Gog se plictisește. Astfel, personajul întruchipează drama omului modern care se dedică lucrurilor materiale, căutând plăceri lumești, stări spectaculoase și mereu lucruri noi, fapt care îl conduce la nemulțumire, plictiseală, epuizare psihică, depresie. Având o predilecție pentru ceea ce este palpabil, pentru fericirea imediată, omul se hrănește adesea cu iluzii.
Interesant este că la sfârșitul cărții găsim un mesaj optimist care arată bunătatea ca ieșire din starea de plictis, fiind adevărata merinde pentru suflet.
Interesant este că la sfârșitul cărții găsim un mesaj optimist care arată bunătatea ca ieșire din starea de plictis, fiind adevărata merinde pentru suflet.
January 16, 2016
C'est une sorte de recueil de mini-nouvelles écrites par Gog, un vieux milliardaire mégalomane qui tâte à tous les aspects de la vie. Touche-à -tout, excentrique, nihiliste, orgueilleux en étant conscient de l'être, il présente un ensemble de notes sur des personnages connus : Ford, Edison, Lénine, tout le monde y passe, version cynique, humour noir mais d'un réalisme agaçant. C'est un ouvrage à plusieurs niveaux de lecture. Certaines nouvelles sont même glissantes (peut-on parler en germe du rapprochement de l'auteur vers le fascisme?) Ce qui mène l'écriture c'est une soif d'éviter le vide de l'ennui mais aussi de la société, car Gog est un misanthrope. Une lecture qui désoriente, parfois énervante et sadique, en somme captivante.
July 14, 2013
İtalyanlara karşı zaten sempatim mevcut. Yer yer sıkıcı da olsa çok keyif alarak okuduğum sayfalar daha fazlaydı. Özellikle cellat ve cinayetle ilgili bölümleri iki üç kez okudum. Sonuç olarak tavsiyeyle okuduğum bu kitabı bende tavsiye ediyorum.
Displaying 1 - 30 of 136 reviews
Can't find what you're looking for?
Get help and learn more about the design.