Απ? τα λιγ?τερα γνωστ? αλλ? και πιο σημαντικ? ?ργα του νομπελ?στα συγγραφ?α, η συλλογ? αποτελε?ται απ? τ?σσερα κε?μενα που γρ?φτηκαν το 1936 και το 1937, κι εκδ?θηκαν το 1950.
Το "Γ?μοι στην Τιπαζ?" φ?ρνει στη μν?μη μια "μ?ρα γ?μων με τη φ?ση". Στην παραλ?α τη? Τιπαζ? στην Αλγερ?α, ?να? νεαρ?? τραγουδ? τη χαρ? του για τη ζω? μ?σα στην ομορφι? τη? φ?ση? και την υπερηφ?νει? του που μπορε? ν' αγαπ? απερι?ριστα. Στο "Ο ?νεμο? στην Τζεμιλ?¨" ο συγγραφ?α? εκφρ?ζει "τη συνειδητ? βεβαι?τητ? του εν?? αν?λπιδου θαν?του", ?μω? ακ?μα κι η φρ?κη αυτο? του θαν?του δε θα τον αποσπ?σει απ? του? στοχασμο?? του· μ?χρι το τ?λο?, το πνε?μα του θα παραμε?νει καθαρ?. Στο "Καλοκα?ρι στο Αλγ?ρι" περιγρ?φει μια? π?λη χωρ?? παρελθ?ν, που αγνοε? την ?ννοια τη? αρετ??, αλλ? που ?χει την ηθικ? τη?, εν? οι ?νθρωπο? τη? βρ?σκουν "καθ' ?λη τη δι?ρκεια τη? νι?τη? του? μια ζω? στα μ?τρα τη? ομορφι?? του?". Τ?λο?, στο "Η ?ρημο?" ο συγγραφ?α? ανακαλ?πτει ?τι η συμφων?α που εν?νει ?ναν ?νθρωπο με τη ζω? του, σ' ?ναν κ?σμο ?που η ομορφι? του θα χαθε?, ε?ναι "η διπλ? συνε?δηση τη? επιθυμ?α? του να διαρκ?σει και τη? μο?ρα? του να πεθ?νει". Η σωτηρ?α μα? βρ?σκεται επ? τη? γη?, εδ? ?που η ευτυχ?α μπορε? να γεννηθε? απ? την απουσ?α τη? ελπ?δα?.
Works, such as the novels The Stranger (1942) and The Plague (1947), of Algerian-born French writer and philosopher Albert Camus concern the absurdity of the human condition; he won the Nobel Prize of 1957 for literature.
Origin and his experiences of this representative of non-metropolitan literature in the 1930s dominated influences in his thought and work.
Of semi-proletarian parents, early attached to intellectual circles of strongly revolutionary tendencies, with a deep interest, he came at the age of 25 years in 1938; only chance prevented him from pursuing a university career in that field. The man and the times met: Camus joined the resistance movement during the occupation and after the liberation served as a columnist for the newspaper Combat.
The essay Le Mythe de Sisyphe (The Myth of Sisyphus), 1942, expounds notion of acceptance of the absurd of Camus with "the total absence of hope, which has nothing to do with despair, a continual refusal, which must not be confused with renouncement - and a conscious dissatisfaction." Meursault, central character of L'?tranger (The Stranger), 1942, illustrates much of this essay: man as the nauseated victim of the absurd orthodoxy of habit, later - when the young killer faces execution - tempted by despair, hope, and salvation.
Besides his fiction and essays, Camus very actively produced plays in the theater (e.g., Caligula, 1944).
The time demanded his response, chiefly in his activities, but in 1947, Camus retired from political journalism.
Doctor Rieux of La Peste (The Plague), 1947, who tirelessly attends the plague-stricken citizens of Oran, enacts the revolt against a world of the absurd and of injustice, and confirms words: "We refuse to despair of mankind. Without having the unreasonable ambition to save men, we still want to serve them."
People also well know La Chute (The Fall), work of Camus in 1956.
Camus authored L'Exil et le royaume (Exile and the Kingdom) in 1957. His austere search for moral order found its aesthetic correlative in the classicism of his art. He styled of great purity, intense concentration, and rationality.
Camus died at the age of 46 years in a car accident near Sens in le Grand Fossard in the small town of Villeblevin.
1. Dar ce-i fericirea dac? nu simplul acord ?ntre f?ptur? ?i existen?a pe care o duce? 2. C?t sunt de s?raci cei care au nevoie de mituri! 3. ?mi spun: voi muri, dar asta nu ?nseamn? nimic, de vreme ce nu ajung s-o cred ?i de vreme ce nu pot avea dec?t experien?a mor?ii celorlal?i. 4. Totul e trec?tor, spun iconi?ele ?n form? de inim?. Doar amintirea d?inuie...
"Θα?μαζα, θαυμ?ζω το?το το δεσμ? που παντρε?ει τον ?νθρωπο με τον κ?σμο, αυτ? τη διπλ? ανταν?κλαση στην οπο?α μπορε? η καρδι? μου να επ?μβει και να υπαγορε?ει την ευτυχ?α τη? μ?χρι? ?να συγκεκριμ?νο ?ριο ?που ο κ?σμο? μπορε? τ?τε να την ολοκληρ?σει ? να την καταστρ?ψει."
Текстовете в тази книга са истинско словесно великолепие!!!
“Дърветата се бяха населили с птици. Земята бавно въздишаше, преди да потъне в тъма. След малко, с изгрева на първата звезда, нощта ще се спусне пред сцената на света. Ярките богове на деня ще изживеят ежедневната си смърт. Ала ще дойдат други богове.”
"Единения" съдържа 4 ранни есета на Камю, публикувани за пръв път в Алжир през 1939 г. и останали в сянка. Днес живеят нов живот и макар да представят един ранен Камю, пак личи майсторското изящество на словото му и проникновеното му умение да предаде тази тънка, почти невидима, връзка между човека и света. За мен тези есета са неговото преклонение пред малките чудеса в нас и около нас!
"Знаех, че милиони очи са съзерцавали същата гледка, но за мен тя бе като първата усмивка на небето. Изтръгваше ме от самия мен в най-дълбок смисъл. Уверяваше ме, че без моята любов и без прекрасния възглас на камъка, всичко е ненужно. Светът е красив и извън него няма спасение."
? ?Ferice de f?ptura omeneasc? care-a v?zut aceste lucruri.” S? v?d, ?i s? v?d aici pe p?m?nt; cum a? putea uita aceast? ?nv???tur?? La misterele din Eleusis contempla?ia era de-ajuns. Aici, ?tiu c? niciodata nu m? voi apropia destul de lume. Trebuie s? fiu gol ?i s? m? arunc ?n mare, ?mbibat de parfumurile tari ale p?m?ntului, s? m? sp?l de ele ?n valuri ?i s? ?nnod pe trupul meu ?mbr??i?area dup? care suspin?, gur?-n gur?, de at?ta vreme, p?m?ntul ?i marea.”
?Pu?ini oameni ?n?eleg c? exist? un refuz ce n-are nimic comun cu renun?area. Ce ?nseamn? aici cuvinte ca viitor, avere, situa?ie? Ce ?nseamn? progresul inimii? Dac? refuz cu ?nc?p???nare to?i acei ?mai t?rziu” o fac pentru c? nu vreau s? renun? la bog??ia mea prezent?. Nu-mi place s? cred c? moartea d? ?ntr-o alt? via??. Pentru mine e o poart? ?nchis?.”
?Nu-i ?ntotdeauna u?or s? fii om, ?i cu at?t mai pu?in s? fii un om pur. Dar a fi pur ?nseamn? a reg?si acea patrie a sufletului unde ??i sim?i ?nrudirea cu lumea ?i unde b?t?ile s?ngelui se confund? cu pulsa?iile violente ale soarelui de amiaz?.”
?Exist? cuvinte pe care nu le-am ?n?eles niciodat? prea bine, ca acela de p?cat. Cred totu?i c? pot spune c? ace?ti oameni n-au p?c?tuit ?mpotriva vie?ii. C?ci, dac? exist? un p?cat ?mporiva vie?ii, acela nu e, poate, s? dezn?d?jduie?ti, ci s? n?d?jduie?ti ?ntr-o alt? via??, sustr?g?ndu-te necru??toarei m?re?ii a acesteia.”
I read Noces and Eté when I was living and working in Tunis. Two months into this trip, I was starting to get a strong feeling about life in the heir of ancient times Carthage. I could not however express much of that feeling, until I read Noces and l'Eté.
The descriptions that Camus gives of his Algeria struck me as detached and perspicacious. It gave an accurate perception of feelings that I had failed to express about Tunis. This is one of the most beautifully written, and less romanticized, descriptions of North African cities. It lacks the naive excitement of orientalists, and the blind sentimentalism of local authors. There is nothing to be found here but the blunt and barren void that North African cities offer to their inhabitants.
I offered this book to my best-friend before she left to China, and would recommend it to anyone going on a long and distant trip.
?Στο Αλγ?ρι, στου? συνοικιακο?? κινηματογρ?φου?, πουλ?νε καμι? φορ? καραμ?λε? μ?ντα? που ?χουν στο περιτ?λιγμ? του? γραμμ?νο με κ?κκινα γρ?μματα ?,τι χρει?ζεται για το ξεκ?νημα του ?ρωτα: 1) ερωτ?σει?: ?π?τε θα με παντρευτε??;? ?μ' αγαπ??;? και 2) απαντ?σει?: ?την ?νοιξη?, ?μ?χρι τρ?λα??. Αφο? προετοιμ?ζουμε το ?δαφο? τη? δ?νουμε στη διπλαν? μα? που απαντ?ει με τον ?διο τρ?πο ? περιορ?ζεται να κ?νει ?τι δεν καταλαβα?νει. Στην Μπελκο?ρ, ε?δαμε να γ?νονται γ?μοι κατ' αυτ?ν τον τρ?πο και ολ?κληρε? ζω?? να δεσμε?ονται γιατ? ανταλλ?χθηκαν καραμ?λε? μ?ντα?. Κι αυτ? περιγρ?φει τ?λεια την παιδικ?τητα των ανθρ?πων αυτο? του τ?που.? ?
While lyrical, certainly, and containing powerfully moving passages, the work overall is redolent of juvenalia. It's interesting to see insight into Camus' formative experiences and early thoughts, but his pronouncements lack weightiness and authority, and are often wedged between a witty observation about tanned skin and lonely reminiscence of a landscape.
"... qu'est-ce que le bonheur sinon le simple accord entre un être et l'éxistence qu'il mène?"
La prose est exceptionnelle et presque poétique. Il m'a fallu si longtemps pour le lire parce que je voulais profiter de chaque phrase. Je souhaitais seulement que le livre comprenne aussi "Le Retour à Tipasa", mon essai préféré.
These lyrical essays based on landscapes in Algeria help us to understand Meursault better, and la tendre indifférence du monde which he talks about. They are outstanding.
Je suis tombé sur Noces en feuilletant le volume I des textes complets de Camus publié dans les Pléiades. Quatre petits textes mélangeant le réalisme à la philosophie. Très lyrique et quasi poétique, ce sont des petites esquisses sur la mort, la vie, la dualité de l’?me et du corps, la nature, et tout bien plus encore.
Extrêmement poétique. Camus écrit vraiment bien et ses descriptions mêlent une appréciation de la beauté du monde et sa perception du bonheur. Il parle aussi de la mort, et d'autres sujets que j'ai honnêtement pas compris. Certains textes sont plus confus par moment mais ?a reste vraiment plaisant a lire.
"От значение е истината. Наричам истина всичко, което пребъдва. Има тънка поучителност в мисълта, че в това отношение само художниците са способни да утолят глада ни. Така е, понеже те имат преимуществото да се поставят като романтисти на тялото. Така е, понеже действат чрез прекрасния и лековат способ, именувам настояще. А настоящето винаги се изобразява чрез дела. Те рисуват не усмивка или бегла свенливост, съжаление или очакване, а лице със своя релеф от кости и с топлината на кръвта. От образите, застинали във вечни черти, те завинаги са прокудили проклятието- с цената на надеждата. Защото тялото е в неведение относно надеждата. То познава само туптежа на своята кръв."
Livre nettement plus lumineux que son précédent L'envers et l'endroit. On y retrouve le thème de l'absurde mais aussi celui de ls révolte. La mort r?de (Camus se sait condamné par la tuberculose car les antibiotiques pour la soigner n'existent pas encore) mais cela ne l'empêche pas d'être sensible au soleil, à la mer, à la lumière, aux senteurs de la Méditerranée... La beauté n'appara?t qu'à ceux qui vont mourir...
Hola, aquí mi rese?a/análisis de "Bodas". Para una publicación más dinámica y otros contenidos, échenle un vistazo a mi Instagram:
Bodas – Albert Camus (5/5)
Formato: Pasta blanda, Mirlo Pocket, páginas 48.
“Si hay pecado contra la vida, no consiste tanto en desesperar si no en esperar otra vida y eludir la grandeza implacable de esta.”
Sinopsis del servidor: Bodas es una colección de cuatro ensayos liricos escritos por el escritor Francés nacido en Argelia, Albert Camus. En estos el autor plasma tanto su ansia y voluntad de vivir como el rechazo hacia la muerte, contagiados por la naturaleza que se encuentra ante su cuerpo lleno de juventud.
础苍á濒颈蝉颈蝉: Bodas fue una lectura con la que hice un click inmediato, elegí esta lectura debido al gran impacto que tuvo en mi “La muerte feliz” (Novela escrita en el mismo periodo que estos ensayos) y que mejor manera de complementar la novela que con el pensamiento del escritor. El momento en que la leí fue el ideal, en contacto con la naturaleza uno siente a flor de piel lo expresado por el escritor. Haré una rese?a individual de cada ensayo tratando de no profundizar tanto en éstos, de hacerlo quizá termine haciendo una rese?a del tama?o de la lectura. Cabe mencionar que los cuatro ensayos comparten ideas y se complementan entre sí.
-Bodas en Tipasa “Amo esta vida con abandono y quiero hablar de ella con libertad: me brinda el orgullo de mi condición humana.” “En primavera Tipasa está habitada por los dioses”, de esta forma Camus nos presenta su escenario, su musa. ?Qué se puede hacer frente a una imagen tan hermosa sino embriagarse de vida? El autor nos relata su experiencia en la costa de Tipasa, donde acompa?ado de sus seres queridos exhibe la feliz fatiga de un día de bodas con el mundo. Es interesante que a pesar de encontrarse en un lugar tan bello, el autor nos mencione que nunca permaneció en Tipasa más de un día, cuanto más efímero mejor, “Siempre llega un momento en que ya se ha visto demasiado un paisaje, así como hace falta mucho tiempo antes de haberlo visto bastante.”
-El viento en Djémila “Si rechazo todos los más tardes del mundo es porque también se trata de no renunciar a mi riqueza presente.” Djémila es descrito como un sitio del que uno regresa, un lugar habitado por las barrancas, piedras y el silencio. El entonces joven escritor se enfrenta a la grandeza de un lugar ajeno a su entorno, esa grandeza que lo hace sentir insignificante pero que a la vez lo abraza, haciéndolo sentir parte de ella, “Pronto, esparcido por los cuatro rincones del mundo, olvidado de mí mismo, soy ese viento y nunca había sentido, tan profundamente y a la vez, mi desinterés por mí mismo y mi presencia en el mundo.” [Ante ti no soy nada, pero contigo soy todo.] Frente a esta soledad Albert Camus se siente indefenso y es aquí donde vemos nacer las principales cuestiones de su obra futura: La muerte, el suicidio, el porvenir y el rechazo hacia la eternidad.
-El verano en Argel “Y a que podría llamarle eternidad si no a lo que continuara después de mi muerte?” En este ensayo se relata la experiencia de la juventud argelina. En Argel, quién tiene juventud vive rodeado de triunfo y belleza, pero para quién carece de ella no hay más que melancolía y a?oranza. Sin embargo, el joven argelino comienza a trabajar muy pronto, después de algunos a?os agota su proyecto de vida y no le queda más que esperar su final entre su esposa e hijos. ?Qué más se puede esperar de una sociedad que aposto todos sus bienes a favor de la vida e ignoro la consciencia de la muerte? Para Camus, la vida de un hombre se realiza en soledad, no hay otra certidumbre para el más qué la que se puede tocar con las manos. Si para el existe el pecado como tal, este sería el delegar la grandeza de la vida esperando tener una distinta.
-El desierto “?Pero qué es la felicidad si no el simple acuerdo entre un ser y la existencia que lleva?” El escenario cambia, el escritor visita la bella Italia, donde encuentra en sus calles a los personajes de los cuadros de los grandes maestros toscanos. “La tristeza en este país nunca es más que un comentario sobre la belleza” nos dice Camus, como con sus otras musas encuentra aquí la pasión necesaria para desprenderse de cualquier mascara, la religión, los mitos, etc. La experiencia de una vista preciosa le hace adquirir la doble consciencia del deseo de perdurar y de su destino mortal. Ante un destino mortal, se extingue la esperanza, y la renuncia a la eternidad guía a la felicidad presente. Florencia, sus grandes artistas, ídolos y paisajes, perecerán sin mí.
?Lo recomendaría?: Definitivamente, fue un libro que disfrute demasiado, pienso que cualquier persona que lo lea puede encontrarlo reconfortante. No es necesario que hayas leído algo de Camus para que lo entiendas, todo lo contrario, vendría muy bien empezar por aquí ya que todo el trabajo posterior nace de los pensamientos expuestos en esta obra. Si te gusta mucho la naturaleza te encantara, sería un muy buen acompa?ante para un viaje donde te encuentres rodeado de ella. P.D: este libro me boosteo las ganas de vivir, si lo llegan a leer espero les suceda igual.
"Nunta" - Albert Camus O carte pe care o iube?ti sau o ur??ti. O carte care te poart? pe meleagurile ?ndep?rtate ale propriei fiin?e, ?nconjurat de peisajul pe care de fapt nu ??i apar?ine, ci tu ?i apar?ii, contempl?nd asupra vie?ii, asupra iubirii, asupra cerului, p?m?ntului ?i m?rii pe care le sim?i, le iube?ti din toat? pasiunea vie?ii, cele care ??i dau curajul s? treci dincolo de fiin?a ta, abandoneaz?-?i instinctul primar ?i prive?te asupra puterii divine care e at?t de mare, ?i totu?i a creat omul, o fiin?? at?t de mic?, ?nc?t atunci c?nd prive?te muntele el se simte mic dar ?n ad?ncul sufletului este infinit mai mare ?i se simte at?t de norocos c? exist? istorie, ?nc?t f?r? ea nimic nu ar fi existat. Iar Tipasa este o ruin?, din ruin? ?n ruin? omul ?i-a cl?dit propria cas?, propria familie, propria identitate. T?cerea ?i tr?irea deplin? a singur?t??ii, abandonarea ?n locul unde nu exist? destina?ie, ?mpotrivirea admira?iei vulgare, a pitorescului, a jocurilor de speran?e ?i a judec??ii care se n?puste?te asupra propriului sine, ?nconjurat de mun?ii care devin din ce ?n ce mai mari, ascultarea zgomotului naturii cum se pietrific?, prin toate cele descifr?m scriitura lumii, ?n Djemila. Aici, omul ??i d? jos coroana de muritor, fiind blocat ?n prezentul s?u, f?r? trecut, f?r? viitor, s? simt? cum sufletul lui devine unu static, acoperit fiind de coloanele forumului de unde nu mai pleac?, admir?nd cerul care nu are margini ?i care ?l face s? treac? ?n nefiin?a lui vie. Cum sim?i v?ntul lui Djamila, tot a?a sim?i cum lichidul devine solid, f?r? via??, f?r? a-?i da seama c? totul ?n tine se usuc?, dec?t ?n pragul mor?ii pe care o con?tientizezi c? nu te poate evita, a?a cum tu nu po?i evita necunoscutul de care te love?ti de at?tea ori, ?i te opre?ti ca un simplu spectator admir?nd neputin?a de a trece peste obstacole, peste greut??i... Instinctul ne poart? dincolo de prezent, iar Alger este locul unde privim ?n trecut, ne uit?m la tot ce este vechi, b?tr?n, d?r?p?nat, dar de ce are nevoie de a sc?pa de aceast? imagine posomor?t?? Da, de ceva nou! Tineretul care tr?ie?te aici, care simte fiecare moment ca fiind ultimul din via?a lor s?rb?torind aceste clipe dans?nd pe plaj?, ?n timp ce oamenii maturi ??i c??tig? traiul prin munc? cinstit?. Privind ?i analiz?nd, tr?ie?ti o senza?ie care ??i deschide toate sim?urile pe care le posezi, acel apetit al vie?ii care te face dornic s? te eliberezi asupra a tot ceea ce te ?nconjoar?, s? devii mai bun, s? te mul?ume?ti cu ceea ce d?ruie?ti, dar cu ?naintarea ?n v?rst?, s? te a?tep?i s? apar? declinul ?i uitarea frumuse?ii tinere?ii. Aici singur?tatea este condamnat? ?i cere s?ngele oamenilor tineri, pentru a exista, pentru a uita de istorie. Totu?i... exist? ?i o spaim? a vie?ii, dar ridicolul ?i odiosul sunt prezente. Lipsa de spirit se datoreaz? lipsei de religie care o dat? ce poporul dispare, totul este dat uit?rii. Amintirea este cea care leag? omul de via?a ve?nic?. Speran?a este mil?, mila este incertitudinea propriei valori care te leag? de materialul lumesc, iar totul nu este dec?t senza?ia unei spiritualialit??i ghidat? pe drumul gre?it al celor care cred, ?i nu simt. "A tr?i este, desigur, oarecum contrariul lui a exprima. Dup? marii mae?tri toscani, ?nseamn? a depune o ?ntreit? m?rturie: ?n t?cere, ?n flac?r? ?i ?n nemi?care." Adev?rul ?l g?sim ?n tot ceea ce vedem, dar asta nu ?nseamn? a-?i tr?da propriile tr?iri? Tr?irile nu duc spre ascunderea verit??ii? Oare ce este fals, nu exist?? Aici pot fi un critic, deoarece exist? o oarecare doz? de sinceritate ?n fiecare din noi care poate s? recunoasc? ?i s? diferen?ieze ?ntre ceea ce este fals ?I adev?rat, dar depinde de inteligen?a fiec?ruia, s? nu d?m dovad? de impruden?? ?n fa?a realit??ii. ?n fa?a adev?rului cu to?ii suntem egali... Iar "De?ertul" este o mare seac? din care nu putem smulge niciun firicel de veridicitate.