Ana-Maria's bookshelf: all en-US Sun, 13 Apr 2025 01:03:20 -0700 60 Ana-Maria's bookshelf: all 144 41 /images/layout/goodreads_logo_144.jpg <![CDATA[Waste Land: A World in Permanent Crisis]]> 225128811 Waste Land,Robert D. Kaplan, geopolitical expert and author of over twenty books on world affairs, explains incisively how we got here and where we are going.

As in much of his work, Kaplan looks to history, literature, politics and philosophy to interpret our world, drawing parallels between today’s challenges and those of Germany’s interwar Weimar Republic. Weimar faced myriad crises inextricably bound up with international systems, and its emergency became a global one. Today, too, every disaster in one country could spiral across the world, given the singular dilemmas of our century—pandemics, recession, urbanisation, mass migration, destabilisation under large-scale democracy and great power conflicts, and digital media’s intimate bonds. Could stability and historic liberalism, rather than mass democracy per se, save world populations from anarchic breakdown?

Waste Landis a bracing glimpse into a future defined by twenty-first–century technology, but remarkably resonant with the past. The situation may be spiralling out of our control—unless our leaders act first.]]> 224 Robert D. Kaplan 1911723499 Ana-Maria 0 currently-reading 3.75 2025 Waste Land: A World in Permanent Crisis
author: Robert D. Kaplan
name: Ana-Maria
average rating: 3.75
book published: 2025
rating: 0
read at:
date added: 2025/04/13
shelves: currently-reading
review:

]]> <![CDATA[Insemnarile lui Malte Laurids Brigge]]> 41039110 The Notebooks of Malte Laurids Brigge is Rilke’s major prose work and was one of the earliest publications to introduce him to American readers. The very wide audience which Rilke’s work commands today will welcome the reissue in paperback of this extremely perceptive translation of the Notebooks by M. D. Herter Norton. A masterly translation of one of the first great modernist novels by one of the German language's greatest poets, in which a young man named Malte Laurids Brigge lives in a cheap room in Paris while his belongings rot in storage. Every person he sees seems to carry their death within them and with little but a library card to distinguish him from the city's untouchables, he thinks of the deaths, and ghosts, of his aristocratic family, of which he is the sole living descendant. Suffused with passages of lyrical brilliance, Rilke's semi-autobiographical novel is a moving and powerful coming-of-age story.]]> 192 Rainer Maria Rilke 6068623629 Ana-Maria 5 4.33 1910 Insemnarile lui Malte Laurids Brigge
author: Rainer Maria Rilke
name: Ana-Maria
average rating: 4.33
book published: 1910
rating: 5
read at: 2024/07/11
date added: 2025/04/12
shelves:
review:

]]> <![CDATA[On the Calculation of Volume I]]> 221256639 It seems so odd to me now, how one can be so unsettled by the improbable. When we know that our entire existence is founded on freak occurrences and improbable coincidences. That we wouldn’t be here at all if it weren’t for these curious twists of fate.

The first volume of the poetic, page-turning masterpiece about one woman’s fall through the cracks of time.

Tara Selter has slipped out of time.

Every morning, she wakes up to the 18th of November. She no longer expects to wake up to the 19th of November, and she no longer remembers the 17th of November as if it were yesterday.

She comes to know the shape of the day like the back of her hand � the grey morning light in her Paris hotel; the moment a blackbird breaks into song; her husband’s surprise at seeing her return home unannounced. But for everyone around her, this day is lived for the first and only time. They do not remember the other 18ths of November, and they do not believe her when she tries to explain.

As Tara approaches her 365th 18th of November, she can’t shake the feeling that somewhere underneath the surface of this day, there’s a way to escape.]]> 192 Solvej Balle 0571383378 Ana-Maria 0 currently-reading 3.94 2020 On the Calculation of Volume I
author: Solvej Balle
name: Ana-Maria
average rating: 3.94
book published: 2020
rating: 0
read at:
date added: 2025/04/11
shelves: currently-reading
review:

]]> Vârsta târzie 223812430
„Ce mă poate învăţa moartea despre viaţă? Schlink îşi familiarizează cititorii contemporani cu această veche întrebare dovedind o dexteritate de virtuoz, iar ei se simt în largul lor pe tot parcursul cărţii, fără măcar să-şi dea seama când au căzut în plasa întinsă de autor.� (Süddeutsche Zeitung)

„Bernhard Schlink îi îngăduie eroului său o perspectivă înţeleaptă, lipsită de iluzii. Şi, da: Martin Brehm este un erou. Aşa cum noi toţi, muritorii, ar trebui să fim.� (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„O discuţie profundă despre viaţă şi moarte.� (SRF)

„Bernhard Schlink, unul dintre cel mai bine vânduţi autori, a scris un roman despre arta extrem de complexă de a-ţi lua adio.� (Sächsische Zeitung)]]> 224 Bernhard Schlink 6303440606 Ana-Maria 3
Sunt la prima întâlnire cu un roman al acestui scriitor german despre care știam foarte puține înainte de a citi cartea. Dar, m-a atras descrierea volumului- despre confruntarea septagenarului Martin cu finalul vieții. Povestea începe bine și reușește să te prindă ușor și delicat, în mediul familial liniștit și liniștitor al profesorului care se bucură de grădinărit, de gătit, de citit și scris articole, dar mai ales de trăit alături de mai tânăra lui soție și de băiețelul de șase ani. Este o lume plăcută, cu cartiere urbane îngrijite, cu artă, cu discuții interesante și bucurii așezate. Dar care este dată peste cap de vestea cancerului lui Martin.

Cartea mi-a plăcut, dar în același timp, parcă mi s-a părut prea convenabil aranjat totul. Ca trăitoare într-o țară în care sistemul medical te pune la pământ, te umilește și te menține în confuzie pentru aproape orice fel de diagnostic, felul în care Martin nu întâlnește aproape nicio greutate pe parcursul lui medical, de la diagnostic, până la paliație, mi s-a părut ideal, dar puțin credibil. Pe de altă parte, Schlink scrie o poveste despre un intelectual destul de bine plasat social dintr-un mare oraș universitar german, așa că cine sunt eu să contest alegerile scriitorului în aceast roman? Rămân totuși cu gândul că este perspectiva cuiva privilegiat social, care are luxul unei despărțiri mai elegante și mai liniștite de viață.

Melancolia și proiecțiile legate de viitor- cum va fi lumea după ce Martin nu va mai fi și, mai ales, cum va fi viața celor dragi � sunt emoționante și, nu ai cum să nu simți alături de protagonist emoțiile legate de alegerile și amintirile pe care încearcă să le creeze cu gândul la Ulla și David.

La final, rămân cu gândul că Vârsta târzie este un roman delicat și sobru, cu un fir narativ destul de dinamic, dar cu care nu am reușit să creez o legătură reală. Poate la următoarea încercare cu un roman scris de Bernhard Schlink să iasă mai bine.
]]> 3.46 Vârsta târzie
author: Bernhard Schlink
name: Ana-Maria
average rating: 3.46
book published:
rating: 3
read at: 2025/04/01
date added: 2025/04/11
shelves:
review:
Vârsta târzie de Bernhard Schlink (2023)

Sunt la prima întâlnire cu un roman al acestui scriitor german despre care știam foarte puține înainte de a citi cartea. Dar, m-a atras descrierea volumului- despre confruntarea septagenarului Martin cu finalul vieții. Povestea începe bine și reușește să te prindă ușor și delicat, în mediul familial liniștit și liniștitor al profesorului care se bucură de grădinărit, de gătit, de citit și scris articole, dar mai ales de trăit alături de mai tânăra lui soție și de băiețelul de șase ani. Este o lume plăcută, cu cartiere urbane îngrijite, cu artă, cu discuții interesante și bucurii așezate. Dar care este dată peste cap de vestea cancerului lui Martin.

Cartea mi-a plăcut, dar în același timp, parcă mi s-a părut prea convenabil aranjat totul. Ca trăitoare într-o țară în care sistemul medical te pune la pământ, te umilește și te menține în confuzie pentru aproape orice fel de diagnostic, felul în care Martin nu întâlnește aproape nicio greutate pe parcursul lui medical, de la diagnostic, până la paliație, mi s-a părut ideal, dar puțin credibil. Pe de altă parte, Schlink scrie o poveste despre un intelectual destul de bine plasat social dintr-un mare oraș universitar german, așa că cine sunt eu să contest alegerile scriitorului în aceast roman? Rămân totuși cu gândul că este perspectiva cuiva privilegiat social, care are luxul unei despărțiri mai elegante și mai liniștite de viață.

Melancolia și proiecțiile legate de viitor- cum va fi lumea după ce Martin nu va mai fi și, mai ales, cum va fi viața celor dragi � sunt emoționante și, nu ai cum să nu simți alături de protagonist emoțiile legate de alegerile și amintirile pe care încearcă să le creeze cu gândul la Ulla și David.

La final, rămân cu gândul că Vârsta târzie este un roman delicat și sobru, cu un fir narativ destul de dinamic, dar cu care nu am reușit să creez o legătură reală. Poate la următoarea încercare cu un roman scris de Bernhard Schlink să iasă mai bine.

]]> Eurotrash 219863644
Eurotrash este o comedie amară, o carte tulburătoare, dar și o poveste a culturii contemporane urmărită cu ochi neîncrezători.]]> 256 Christian Kracht 6064022841 Ana-Maria 3
Aceasta este prima mea întâlnire cu un roman al autorului elvețian, ale cărui cărți apărute la Editura Cartier (Morții și 1979) mi-au tot făcut cu ochiul. Până la urmă, când am găsit Eurotrash, mi-am spus că e totuși timpul să încep de undeva.
Eurotrash este un termen care a intrat in cultura populară prin anii optzeci, desemnându-i pe tinerii copii de milionari europeni veniți pentru petreceri opulente, escapade nocturne și un stil de viață hedonist la New York. Acești europeni boemi puteau fi de exemplu moștenitori din Italia în epoca Brigăzilor Roșii sau din Spania post-Franco. În acest roman, îl întâlnim pe scriitorul elvențian Christian Kracht care este descendentul bogat al unui bunic nazist și al unui tată implicat în afaceri dubioase din punct de vedere moral. Nu știm exact cât este adevăr și cât este ficțiune în acest roman. De altfel, Kracht spune într-un interviu că mama personajului din carte seamănă perfect cu mama lui și, în același timp, nu îi seamănă deloc.
Protagonistul își ia mama într-o ultimă călătorie prin Elveția, ca pe un ultim drum în doi, poate cu gândul de a repara ce s-ar mai fi putut repara din relația lor sau de a-i face bătrânețea mai acceptabilă. Mama lui Kracht nu este totuși un personaj plăcut sau ușor de definit: cu istoric de abuz sexual, cu relații complicate cu bărbații din viața ei, dependentă de alcool și barbiturice, trecută prin tot felul de intervenții medicale care i-au degradat funcționarea de zi cu zi, doamna Kracht este marcată de traume trăite și moștenite. Christian este și el într-o situație în care simte că îi lipsește ”explicația pentru contextul mai cuprinzător al relațiilor existente în familia mea. Era ca și cum zeci de ani aș fi participat pasiv, de pe margine, la niște nelegiuiri enorme și nu eram în stare să le recunosc, ca și cum în interiorul presupunerilor mele ar fi existat doar alte presupuneri, ca și cum aș fi fost atins de o afecțiune a câmpului morfic, de o ticăloșie teribilă care radia din trecut.�
Bunicul și tatăl nu mai trăiesc, iar mama nu prea este dispusă să împărtășească prea multe din trecut, dar în schimb este dornică să se răzbune altfel pe trecut: se oprește la bancă, de unde își scoate banii făcuți din acțiunile investite în industria de armament și, în călătoria lor prin Elveția dă banii aproape la întâmplare, unor necunoscuți.
Peripețiile lor prin Elveția se încheie, cum era poate de prevăzut, cu revenirea mamei la clinica de psihiatrie unde era îngrijită, lăsând totuși lucrurile aproape la fel de nerezolvate sau neclarificate din punct de vedere narativ, dar totuși, parcă, așezate altfel din punct de vedere emoțional. Finalul cărții este destul de emoționant, o plecare într-o disoluție a memoriei și a vieții. Întregul efect mi s-a părut și mai puternic când am aflat că mama scriitorului din lumea reală a murit la două zile după ce acesta a terminat romanul.
În concluzie, aceasta nu este o carte tipică, personajele nu reușesc să dezbată, să reconstruiască, pare că momentele esențiale au fost demult pierdute, cei doi se târăie de colo-colo, cautându-și trecutul comun, fără să ajungă la o rezoluție finală, dar transmitându-și totuși până în ultima clipă tandrețea și vulnerabilitatea.]]> 3.50 2021 Eurotrash
author: Christian Kracht
name: Ana-Maria
average rating: 3.50
book published: 2021
rating: 3
read at: 2025/02/28
date added: 2025/04/10
shelves:
review:
Eurotrash de Christian Kracht (2021, nominalizat International Booker Prize 2025)

Aceasta este prima mea întâlnire cu un roman al autorului elvețian, ale cărui cărți apărute la Editura Cartier (Morții și 1979) mi-au tot făcut cu ochiul. Până la urmă, când am găsit Eurotrash, mi-am spus că e totuși timpul să încep de undeva.
Eurotrash este un termen care a intrat in cultura populară prin anii optzeci, desemnându-i pe tinerii copii de milionari europeni veniți pentru petreceri opulente, escapade nocturne și un stil de viață hedonist la New York. Acești europeni boemi puteau fi de exemplu moștenitori din Italia în epoca Brigăzilor Roșii sau din Spania post-Franco. În acest roman, îl întâlnim pe scriitorul elvențian Christian Kracht care este descendentul bogat al unui bunic nazist și al unui tată implicat în afaceri dubioase din punct de vedere moral. Nu știm exact cât este adevăr și cât este ficțiune în acest roman. De altfel, Kracht spune într-un interviu că mama personajului din carte seamănă perfect cu mama lui și, în același timp, nu îi seamănă deloc.
Protagonistul își ia mama într-o ultimă călătorie prin Elveția, ca pe un ultim drum în doi, poate cu gândul de a repara ce s-ar mai fi putut repara din relația lor sau de a-i face bătrânețea mai acceptabilă. Mama lui Kracht nu este totuși un personaj plăcut sau ușor de definit: cu istoric de abuz sexual, cu relații complicate cu bărbații din viața ei, dependentă de alcool și barbiturice, trecută prin tot felul de intervenții medicale care i-au degradat funcționarea de zi cu zi, doamna Kracht este marcată de traume trăite și moștenite. Christian este și el într-o situație în care simte că îi lipsește ”explicația pentru contextul mai cuprinzător al relațiilor existente în familia mea. Era ca și cum zeci de ani aș fi participat pasiv, de pe margine, la niște nelegiuiri enorme și nu eram în stare să le recunosc, ca și cum în interiorul presupunerilor mele ar fi existat doar alte presupuneri, ca și cum aș fi fost atins de o afecțiune a câmpului morfic, de o ticăloșie teribilă care radia din trecut.�
Bunicul și tatăl nu mai trăiesc, iar mama nu prea este dispusă să împărtășească prea multe din trecut, dar în schimb este dornică să se răzbune altfel pe trecut: se oprește la bancă, de unde își scoate banii făcuți din acțiunile investite în industria de armament și, în călătoria lor prin Elveția dă banii aproape la întâmplare, unor necunoscuți.
Peripețiile lor prin Elveția se încheie, cum era poate de prevăzut, cu revenirea mamei la clinica de psihiatrie unde era îngrijită, lăsând totuși lucrurile aproape la fel de nerezolvate sau neclarificate din punct de vedere narativ, dar totuși, parcă, așezate altfel din punct de vedere emoțional. Finalul cărții este destul de emoționant, o plecare într-o disoluție a memoriei și a vieții. Întregul efect mi s-a părut și mai puternic când am aflat că mama scriitorului din lumea reală a murit la două zile după ce acesta a terminat romanul.
În concluzie, aceasta nu este o carte tipică, personajele nu reușesc să dezbată, să reconstruiască, pare că momentele esențiale au fost demult pierdute, cei doi se târăie de colo-colo, cautându-și trecutul comun, fără să ajungă la o rezoluție finală, dar transmitându-și totuși până în ultima clipă tandrețea și vulnerabilitatea.
]]> <![CDATA[Kremlin Winter: Russia and the Second Coming of Vladimir Putin]]> 52093829
Putin’s rule, whether as president or prime minister, has been marked by a steady increase in domestic repression and international assertiveness. Despite this, there have been signs of liberal growth and Putin � and Russia � now faces a far from certain future.

In Kremlin Winter, Robert Service, acclaimed biographer of Lenin, Stalin and Trotsky and one of our finest historians of modern Russia, brings his deep understanding of that country to bear on the man who leads it. He reveals a premier who cannot take his supremacy for granted, yet is determined to impose his will not only on his closest associates but on society at large. It is a riveting insight into power politics as Russia faces a blizzard of difficulties both at home and abroad.]]> 406 Robert Service 1509883037 Ana-Maria 4
Robert Service este un istoric care are darul de a scrie simpu și clar, aproape jurnalistic, despre subiecte dense. Această carte, deși are chipul lui Putin pe copertă, nu este o biografie a acestuia, ci mai degrabă o analiză atentă a istoriei Rusiei de la Elțîn până aproape de prezent. Desigur că Service îl caracterizează pe Putin- admirator al Romanovilor se dezice de Lenin și de acțiunile lui și arată sentimente mixte față de stalinism. Și-a creat imaginea unui lider care nu și-a dorit cu orice preț puterea, dar care totuși și-a luat acestă sarcină pentru a repune Rusia pe harta lumii, mai ales după decăderea post comunistă. Încheierea războiului rece fără un acord clar l-a iritat, la fel ca și intrarea multor state europene în NATO. Putin este prezentat prin prisma interviurilor și declarațiilor pe care le-a dat de-a lungul timpului și astfel istoricul nu are nevoie să facă ample analize psihologice, ci creează un portret cuprinzător din colaje.
Al doilea portret pe care Service are grijă să îl contureze în toată complexitatea sa este regimul politic rus, contorsionările acestuia, drumul prin diferite etape, mai ales din ultimii 20 de ani, iar toate aceste analize se fac, desigur, în context global, iar povestea curge foarte bine, în ciuda densității de evenimente pe care istoria le-a înregistrat în această perioadă. La final, verdictul lui Service este unul clar:
”Rusia este o democrație subdezvoltată. Malformată în pântece și maltratată după naștere. Poporul are o influență neglijabilă asupra cui va ocupa președinția, funcția de prim-ministru sau funcțiile din guvern. Agențiile de securitate își numesc propriul personal în posturi oficiale prin intermediul ordinii politice și economice. Statul rus elimină oponenții serioși ai grupului aflat la conducere cu metode care variază de la excluderea electorală la crimă. Instituțiile parlamentare au fost reduse la tăcere și își exercită autoritatea doar atunci când diviziunile interne ale conducerii se transformă în lupte între facții în Duma de stat. Instanțele sunt subordonate conducătorilor. Mașinăria verticală de comandă a fost reconstruită din ruinele URSS. Este adevărat că ordinele Kremlinului sunt frecvent ignorate, așa cum se întâmpla în perioada sovietică, dar atunci când administrația Putin își concentrează atenția asupra unor obiective specifice, aceasta poate călca în picioare opoziția. Mândria națională este trâmbițată, sportul și divertismentul, precum și puterea militară evidentă desfășurată dincolo de granițele Rusiei, sunt folosite ca distrageri. Patriotismul, religia și valorile sociale tradiționale sunt promovate. Vladimir Putin este prezentat ca întruchiparea a tot ceea ce este bun la Rusia. ... cei puternici își asigură puterea prin mijloace nemiloase. Serviciile secrete acționează cu impunitate și fără supraveghere guvernamentală sau parlamentară. Bandele criminale sunt angajate pentru afaceri murdare. Clasa politică își transmite privilegiile familiilor și prietenilor, conturile bancare supradimensionate sunt deschise în străinătate, inclusiv în offshore și în Insulele Cayman. Elveția și Riviera Franceză au devenit locuri de joacă pentru bogații ruși, iar Londra a devenit locul convenabil pentru spălarea banilor - unde avocații, contabilii și unii politicieni britanici au câștigat bani buni ca facilitatori de afaceri din Est.
Puterea economică a Rusiei a crescut odată cu creșterea veniturilor din hidrocarburi, iar recâștigarea încrederii Moscovei s-a imprimat asupra comportamentului Rusiei în străinătate. Serviciile secrete rusești au fost învinuite pentru asasinarea lui Aleksandr Litvinenko și pentru atacul cibernetic din 2007 care a deviat Estonia și alte țări spre Occident. În 2008, armata și forțele aeriene ruse au invadat Georgia. În 2014, Crimeea a fost ocupată și anexată. Aceasta a fost urmată de o intervenție armată în estul Ucrainei, o intervenție care continuă până în ziua de azi, deoarece trupele și echipamentele Rusiei sunt desfășurate pe ascuns pentru a confrunta forțele armate ucrainene. Forțele armate rusești au intrat în războiul civil sirian pentru a salva administrația Assad, iar Rusia s-a plasat de partea opusă Statelor Unite. Kremlinul s-a amestecat în politica din Uniunea Europeană, finanțând constant partide care căutau să slăbească unitatea acesteia și să-i împiedice expansiunea. Hackerii ruși și companiile IT au perturbat alegerile prezidențiale americane din 2016. În timp ce puterile occidentale au ripostat cu sancțiuni economice, Putin a consolidat parteneriatul Rusiei cu Republica Populară Chineză. Apelând la multipolaritate în politica mondială, și-a bazat politica externă pe o provocare la adresa puterii globale americane.
Activitatea sa a indicat o singură direcție generală, incluzând în același timp o serie de mișcări improvizate.�
Cartea aceasta este o bună trecere în revistă a istoriei din 2012 până în 2019, mai ales pentru cei ca mine care nu au urmărit cu mare atentie mișcările politice internaționale. Poate că un aspect pe care are mi l-aș fi dorit mai mult ca element de interes în carte ar fi fost cel legat de ceva informații de culise, mai puțin cunoscute publicului larg. Mi s-a părut că totusi Service a ramas tot timpul în zona sigură, a faptelor și declarațiilor publice, a documentelor și interviurilor publicate, iar asta a făcut ca uneori cartea să mi se pară plictisitoare. Totuși, cred că e o chestiune de gust, până la urmă Service este istoric, nu romancier.]]> 3.82 2019 Kremlin Winter: Russia and the Second Coming of Vladimir Putin
author: Robert Service
name: Ana-Maria
average rating: 3.82
book published: 2019
rating: 4
read at: 2025/04/09
date added: 2025/04/10
shelves:
review:
Iarnă la Kremlin: Rusia și a doua venire a lui Vladmir Putin de Robert Service (2019)

Robert Service este un istoric care are darul de a scrie simpu și clar, aproape jurnalistic, despre subiecte dense. Această carte, deși are chipul lui Putin pe copertă, nu este o biografie a acestuia, ci mai degrabă o analiză atentă a istoriei Rusiei de la Elțîn până aproape de prezent. Desigur că Service îl caracterizează pe Putin- admirator al Romanovilor se dezice de Lenin și de acțiunile lui și arată sentimente mixte față de stalinism. Și-a creat imaginea unui lider care nu și-a dorit cu orice preț puterea, dar care totuși și-a luat acestă sarcină pentru a repune Rusia pe harta lumii, mai ales după decăderea post comunistă. Încheierea războiului rece fără un acord clar l-a iritat, la fel ca și intrarea multor state europene în NATO. Putin este prezentat prin prisma interviurilor și declarațiilor pe care le-a dat de-a lungul timpului și astfel istoricul nu are nevoie să facă ample analize psihologice, ci creează un portret cuprinzător din colaje.
Al doilea portret pe care Service are grijă să îl contureze în toată complexitatea sa este regimul politic rus, contorsionările acestuia, drumul prin diferite etape, mai ales din ultimii 20 de ani, iar toate aceste analize se fac, desigur, în context global, iar povestea curge foarte bine, în ciuda densității de evenimente pe care istoria le-a înregistrat în această perioadă. La final, verdictul lui Service este unul clar:
”Rusia este o democrație subdezvoltată. Malformată în pântece și maltratată după naștere. Poporul are o influență neglijabilă asupra cui va ocupa președinția, funcția de prim-ministru sau funcțiile din guvern. Agențiile de securitate își numesc propriul personal în posturi oficiale prin intermediul ordinii politice și economice. Statul rus elimină oponenții serioși ai grupului aflat la conducere cu metode care variază de la excluderea electorală la crimă. Instituțiile parlamentare au fost reduse la tăcere și își exercită autoritatea doar atunci când diviziunile interne ale conducerii se transformă în lupte între facții în Duma de stat. Instanțele sunt subordonate conducătorilor. Mașinăria verticală de comandă a fost reconstruită din ruinele URSS. Este adevărat că ordinele Kremlinului sunt frecvent ignorate, așa cum se întâmpla în perioada sovietică, dar atunci când administrația Putin își concentrează atenția asupra unor obiective specifice, aceasta poate călca în picioare opoziția. Mândria națională este trâmbițată, sportul și divertismentul, precum și puterea militară evidentă desfășurată dincolo de granițele Rusiei, sunt folosite ca distrageri. Patriotismul, religia și valorile sociale tradiționale sunt promovate. Vladimir Putin este prezentat ca întruchiparea a tot ceea ce este bun la Rusia. ... cei puternici își asigură puterea prin mijloace nemiloase. Serviciile secrete acționează cu impunitate și fără supraveghere guvernamentală sau parlamentară. Bandele criminale sunt angajate pentru afaceri murdare. Clasa politică își transmite privilegiile familiilor și prietenilor, conturile bancare supradimensionate sunt deschise în străinătate, inclusiv în offshore și în Insulele Cayman. Elveția și Riviera Franceză au devenit locuri de joacă pentru bogații ruși, iar Londra a devenit locul convenabil pentru spălarea banilor - unde avocații, contabilii și unii politicieni britanici au câștigat bani buni ca facilitatori de afaceri din Est.
Puterea economică a Rusiei a crescut odată cu creșterea veniturilor din hidrocarburi, iar recâștigarea încrederii Moscovei s-a imprimat asupra comportamentului Rusiei în străinătate. Serviciile secrete rusești au fost învinuite pentru asasinarea lui Aleksandr Litvinenko și pentru atacul cibernetic din 2007 care a deviat Estonia și alte țări spre Occident. În 2008, armata și forțele aeriene ruse au invadat Georgia. În 2014, Crimeea a fost ocupată și anexată. Aceasta a fost urmată de o intervenție armată în estul Ucrainei, o intervenție care continuă până în ziua de azi, deoarece trupele și echipamentele Rusiei sunt desfășurate pe ascuns pentru a confrunta forțele armate ucrainene. Forțele armate rusești au intrat în războiul civil sirian pentru a salva administrația Assad, iar Rusia s-a plasat de partea opusă Statelor Unite. Kremlinul s-a amestecat în politica din Uniunea Europeană, finanțând constant partide care căutau să slăbească unitatea acesteia și să-i împiedice expansiunea. Hackerii ruși și companiile IT au perturbat alegerile prezidențiale americane din 2016. În timp ce puterile occidentale au ripostat cu sancțiuni economice, Putin a consolidat parteneriatul Rusiei cu Republica Populară Chineză. Apelând la multipolaritate în politica mondială, și-a bazat politica externă pe o provocare la adresa puterii globale americane.
Activitatea sa a indicat o singură direcție generală, incluzând în același timp o serie de mișcări improvizate.�
Cartea aceasta este o bună trecere în revistă a istoriei din 2012 până în 2019, mai ales pentru cei ca mine care nu au urmărit cu mare atentie mișcările politice internaționale. Poate că un aspect pe care are mi l-aș fi dorit mai mult ca element de interes în carte ar fi fost cel legat de ceva informații de culise, mai puțin cunoscute publicului larg. Mi s-a părut că totusi Service a ramas tot timpul în zona sigură, a faptelor și declarațiilor publice, a documentelor și interviurilor publicate, iar asta a făcut ca uneori cartea să mi se pară plictisitoare. Totuși, cred că e o chestiune de gust, până la urmă Service este istoric, nu romancier.
]]> <![CDATA[Amintiri din epoca lui Bibi: o post-utopie]]> 45161746 Andrei Cornea

Ținea minte perfect (sau așa credea) ce fusese înainte, dar, când era vorba despre ce se întâmplase după, anii i se învălmășeau în cap și totul plutea într-un fel de negură, care anihila limitele lunilor și anilor. A fost mult, a fost puțin � parcă totul nu fusese decât un pe urmă prelungit luni și ani de zile. Un provizorat, o tranziție (spre ce?), o trecere spre altă viață (care?); așa că, deși unele detalii îi erau clare, întregul, sensul general al mișcării rămâneau obscure. Pesemne că totul se schimba prea repede; lucrurile vechi piereau pe neașteptate, oameniise îmbrăcau mereu altfel, arătau altfel (mai ales femeile), casele vechi erau dărâmate sau revopsite, străzile căpătau mereu alte nume, se puneau alte afișe și alte semne de circulație; până și bordurile trotuarelor le schimbau frenetic. Apăreau mereu trenuri noi, mașini noi, telefoane noi, ziare noi, tâmpenii noi și mai ales oameni noi care pățeau țan¬țoși, enervanți, nestingheriți de trecut. Iar de felul adevărat de viață de dinainte își aminteau tot mai puțini. Lumea citea cu nesaț ziarele, se uita la noile tele-ecrane și comenta tot felul de noutăți, scandaluri, crime, filme, dive, sport, jafuri, șomaj, bătăi, revolte, greve, dar despre ce făcuse sau ce fusese fiecare înainte nimeni nu voia să vorbească ori pretindea cu seninătate că nu ținea minte, sau chiar că lucrurile fuseseră cu totul altfel decât știa el bine că fuseseră. Fiindcă el chiar știa.]]> 200 Andrei Cornea 9735063956 Ana-Maria 4
Ascult de câte ori am ocazia, cu mare plăcere, interviurile lui Andrei Cornea de la Tv sau de pe internet, pentru că erudiția sa este captivantă și extrem de aplicată vremurilor noastre. Până la urmă, nu oricine îi traduce pe Platon și Aristotel.
Când am dat de acest roman, mi l-am comandat imediat și în loc să îl pun pe raft, m-am apucat să îl citesc, de parcă nu mai aveam și alte cărți în așteptare. Epoca lui Bibi, adică a lui Big Brother și povestea plasată după anul 1984 din romanul lui Orwell au fost elemente suficiente ca să mă facă foarte curioasă. De altfel, am citit in paralel primele pagini din acest roman cu cel al lui Orwell, pentru a vedea dacă cele două cărți se deschid la fel sau dacă sunt elemente pe care Cornea le-a păstrat dintr-un spațiu în celălalt. Și am dat peste câteva, ceea ce, desigur, m-a încântat.
Așadar, scriitorul își propune să ne ducă în timp, cîteva zeci de ani după celebrul 1984, an care aflam noi abia acum, a fost și ultimul din totalitarismul lui Big Brother, a cărui putere s-a năruit și care a trebuit să fugă din țară pentru a se salva. Winston, Julia, O`Brien sunt mai bătrâni și trăiesc într-o altă societate: una care seamănă destul de mult cu cea post-tranziție a țărilor din fostul bloc comunist, o lume cu memorie selectivă și cu valori îndoielnice.
Pe scurt, Winston încearcă să își publice memoriile, intitulate Amintiri din epoca lui Bibi (un nume de alint pentru dictator, cum foloseam noi apelativul Ceașcă pentru Ceușescu), însă mai nimeni nu îl crede că acestea sunt cu adevărat memorii, și i se sugerează prietenește să accepte publicarea drept ficțiune, garantându-se astfel succesul volumului, și asigurându-se astfel protejarea de procese a editurii și evitarea șifonării imaginii unor candidați la alegeri. Desigur că printre candidați, reșapat și cu imaginea reconstruită, se află și Bibi, dar și alte figuri sumbre care apăreau în romanul lui Orwell.
Cartea are ceva de roman polițist și de thriller cu întorsături de situație care mi-au adus aminte despre mema de pe internet în care apare chipul perplex a lui Orwell care se adresează lumii din timpurile noaste și are scris mesajul: eu am scris o carte care se dorea un semnal de alarmă, nu un manual cu instrucțiuni.
Da, despre asta este vorba până la urmă în roman, aflăm cu surprindere că romanul lui Andrei Cornea a apărut înaintea memei sau invers, tot la fel cum regimul lui Bibi a apărut după cartea lui Orwell sau ... invers. Aici, rămâne ca cititorul să descopere misterul și să se bucure de poveste.
Pe scurt, romanul lui Andrei Cornea este interesant, ușor de parcurs și are multe paralele interesante cu lumea în care trăim.
]]> 4.04 2019 Amintiri din epoca lui Bibi: o post-utopie
author: Andrei Cornea
name: Ana-Maria
average rating: 4.04
book published: 2019
rating: 4
read at: 2025/04/05
date added: 2025/04/10
shelves:
review:
Amintiri din epoca lui Bibi: o post-utopie de Andrei Cornea (2019)

Ascult de câte ori am ocazia, cu mare plăcere, interviurile lui Andrei Cornea de la Tv sau de pe internet, pentru că erudiția sa este captivantă și extrem de aplicată vremurilor noastre. Până la urmă, nu oricine îi traduce pe Platon și Aristotel.
Când am dat de acest roman, mi l-am comandat imediat și în loc să îl pun pe raft, m-am apucat să îl citesc, de parcă nu mai aveam și alte cărți în așteptare. Epoca lui Bibi, adică a lui Big Brother și povestea plasată după anul 1984 din romanul lui Orwell au fost elemente suficiente ca să mă facă foarte curioasă. De altfel, am citit in paralel primele pagini din acest roman cu cel al lui Orwell, pentru a vedea dacă cele două cărți se deschid la fel sau dacă sunt elemente pe care Cornea le-a păstrat dintr-un spațiu în celălalt. Și am dat peste câteva, ceea ce, desigur, m-a încântat.
Așadar, scriitorul își propune să ne ducă în timp, cîteva zeci de ani după celebrul 1984, an care aflam noi abia acum, a fost și ultimul din totalitarismul lui Big Brother, a cărui putere s-a năruit și care a trebuit să fugă din țară pentru a se salva. Winston, Julia, O`Brien sunt mai bătrâni și trăiesc într-o altă societate: una care seamănă destul de mult cu cea post-tranziție a țărilor din fostul bloc comunist, o lume cu memorie selectivă și cu valori îndoielnice.
Pe scurt, Winston încearcă să își publice memoriile, intitulate Amintiri din epoca lui Bibi (un nume de alint pentru dictator, cum foloseam noi apelativul Ceașcă pentru Ceușescu), însă mai nimeni nu îl crede că acestea sunt cu adevărat memorii, și i se sugerează prietenește să accepte publicarea drept ficțiune, garantându-se astfel succesul volumului, și asigurându-se astfel protejarea de procese a editurii și evitarea șifonării imaginii unor candidați la alegeri. Desigur că printre candidați, reșapat și cu imaginea reconstruită, se află și Bibi, dar și alte figuri sumbre care apăreau în romanul lui Orwell.
Cartea are ceva de roman polițist și de thriller cu întorsături de situație care mi-au adus aminte despre mema de pe internet în care apare chipul perplex a lui Orwell care se adresează lumii din timpurile noaste și are scris mesajul: eu am scris o carte care se dorea un semnal de alarmă, nu un manual cu instrucțiuni.
Da, despre asta este vorba până la urmă în roman, aflăm cu surprindere că romanul lui Andrei Cornea a apărut înaintea memei sau invers, tot la fel cum regimul lui Bibi a apărut după cartea lui Orwell sau ... invers. Aici, rămâne ca cititorul să descopere misterul și să se bucure de poveste.
Pe scurt, romanul lui Andrei Cornea este interesant, ușor de parcurs și are multe paralele interesante cu lumea în care trăim.

]]> <![CDATA[Elogiu eșecului: Patru pilde de umilitate]]> 217001257
Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books]]> 328 Costică Brădățan 6306543473 Ana-Maria 5
Această carte a apărut inițial în limba engleză, pentru că autorul este profesor de studii umaniste la Texas Tech University. Editura Spandugino a publicat volumul într-o formă foarte îngrijită, fapt ce m-a făcut să ezit să măzgălesc pe margini diverse notițe sau să subliniez prea mult, de mila paginilor subțiri și delicate. Un fel de umilitate m-a cuprins și pe mine, așa că am rămas doar la nivelul unui creion delicat pentru adnotări. Din fericire, cartea are la final câteva pagini dedicate însemnărilor, pentru că pur și simplu nu poți să treci prin ea fără să îți notezi câteva gânduri sau teme cu ce ai mai avea de explorat mai departe.

Erudiția și inteligența lui Brădățan sunt cele ce garantează faptul că scriitorul reușește să ia un subiect filosofic și să ni-l prezinte teoretic, dar și practic, prin studii de caz ale unor personaje istorice reale. Astfel, tema eșecului, ca parte de neevitat a existenței ( căci moartea este eșecul garantat) devine nu doar un subiect inconfortabil, dar și fascinant pentru cititor: � În genere, nu reușim să luăm în serios eșecul. Ne tulbură chiar și ideea de a-l privi mai îndeaproape; nu vrem să-l abordăm, de frică să nu ne molipsim. Lucru înduioșător, dacă stăm să ne gândim că am venit pe lume gata infectați cu el.�

”Ultimul cutremur, inundațiile de primăvară, epidemiile, cancerul- toate sunt manifestări ale eșecului cosmic. De care nu putem scăpa, fiindcă eșecul este înscris în trupul lumii, ca un soi de ADN� � scrie Brădățan, care argumentează în continuare că atunci când ne confruntăm cu eșecul și ne lăsăm transformați de el ”devenim smeriți�, adică suntem transformați de umilitate. Spre deosebire de umilință, care apare din cauza unei forțe externe, brute care înjosește, umilitatea apare din interior și este o formă de cunoaștere. Prin ea, ne vedem limpede ca ființe � venind din nimic și întorcându-se în nimic� și ajungem să experimentăm ”respectul dezinteresat pentru realitate�, lăsând la o parte ficțiuni, proiecții, ambiții, ego și alte forme de auto-manipulare. Mai simplu spus, umilitatea ne vindecă de sindromul buricul-pământului și ne pune înapoi în realitate.

Cele patru pilde despre umilitate sunt ilustrate prin poveștile unor oameni pe care în alte condiții i-am fi considerat de succes: Simone Weil (eșecul fizic), Mahatma Gandhi (eșecul politic), Emil Cioran (eșecul social) și Yukio Mishima (eșecul suprem sau biologic, faptul că suntem muritori).
Citind multiplele legături între idei pe care le face Brădățan în fiecare capitol, am descoperit unele piste care îmi erau familiare, dar și multe exemple și conexiuni care simt că m-au îmbogățit până la final. Scriitura alunecă, te poartă, te provoacă, citești ușor, ai impresia că ai asimilat tot, și apoi revii la cuvintele acelea aparent simple, și vezi că mai era o nuanță de surprins, dar într-un fel care nu te frustrează. Aceasta arată o mare pricepere cu cuvintele a scriitorului, și- desigur- și a traducătorului Vlad Russo, care face limba română să curgă plăcut.

În concluzie, aceste eseuri sunt o extraordinară experiență intelectuală și emoțională, lucru pe care, sper eu, îl căutăm cu toții atunci când deschidem o carte de filosofie.]]> 4.60 2023 Elogiu eșecului: Patru pilde de umilitate
author: Costică Brădățan
name: Ana-Maria
average rating: 4.60
book published: 2023
rating: 5
read at: 2025/03/29
date added: 2025/04/07
shelves:
review:
”Elogiu eșecului. Patru pilde despre umilitate� de Costică Brădățan (Prose Award 2024)

Această carte a apărut inițial în limba engleză, pentru că autorul este profesor de studii umaniste la Texas Tech University. Editura Spandugino a publicat volumul într-o formă foarte îngrijită, fapt ce m-a făcut să ezit să măzgălesc pe margini diverse notițe sau să subliniez prea mult, de mila paginilor subțiri și delicate. Un fel de umilitate m-a cuprins și pe mine, așa că am rămas doar la nivelul unui creion delicat pentru adnotări. Din fericire, cartea are la final câteva pagini dedicate însemnărilor, pentru că pur și simplu nu poți să treci prin ea fără să îți notezi câteva gânduri sau teme cu ce ai mai avea de explorat mai departe.

Erudiția și inteligența lui Brădățan sunt cele ce garantează faptul că scriitorul reușește să ia un subiect filosofic și să ni-l prezinte teoretic, dar și practic, prin studii de caz ale unor personaje istorice reale. Astfel, tema eșecului, ca parte de neevitat a existenței ( căci moartea este eșecul garantat) devine nu doar un subiect inconfortabil, dar și fascinant pentru cititor: � În genere, nu reușim să luăm în serios eșecul. Ne tulbură chiar și ideea de a-l privi mai îndeaproape; nu vrem să-l abordăm, de frică să nu ne molipsim. Lucru înduioșător, dacă stăm să ne gândim că am venit pe lume gata infectați cu el.�

”Ultimul cutremur, inundațiile de primăvară, epidemiile, cancerul- toate sunt manifestări ale eșecului cosmic. De care nu putem scăpa, fiindcă eșecul este înscris în trupul lumii, ca un soi de ADN� � scrie Brădățan, care argumentează în continuare că atunci când ne confruntăm cu eșecul și ne lăsăm transformați de el ”devenim smeriți�, adică suntem transformați de umilitate. Spre deosebire de umilință, care apare din cauza unei forțe externe, brute care înjosește, umilitatea apare din interior și este o formă de cunoaștere. Prin ea, ne vedem limpede ca ființe � venind din nimic și întorcându-se în nimic� și ajungem să experimentăm ”respectul dezinteresat pentru realitate�, lăsând la o parte ficțiuni, proiecții, ambiții, ego și alte forme de auto-manipulare. Mai simplu spus, umilitatea ne vindecă de sindromul buricul-pământului și ne pune înapoi în realitate.

Cele patru pilde despre umilitate sunt ilustrate prin poveștile unor oameni pe care în alte condiții i-am fi considerat de succes: Simone Weil (eșecul fizic), Mahatma Gandhi (eșecul politic), Emil Cioran (eșecul social) și Yukio Mishima (eșecul suprem sau biologic, faptul că suntem muritori).
Citind multiplele legături între idei pe care le face Brădățan în fiecare capitol, am descoperit unele piste care îmi erau familiare, dar și multe exemple și conexiuni care simt că m-au îmbogățit până la final. Scriitura alunecă, te poartă, te provoacă, citești ușor, ai impresia că ai asimilat tot, și apoi revii la cuvintele acelea aparent simple, și vezi că mai era o nuanță de surprins, dar într-un fel care nu te frustrează. Aceasta arată o mare pricepere cu cuvintele a scriitorului, și- desigur- și a traducătorului Vlad Russo, care face limba română să curgă plăcut.

În concluzie, aceste eseuri sunt o extraordinară experiență intelectuală și emoțională, lucru pe care, sper eu, îl căutăm cu toții atunci când deschidem o carte de filosofie.
]]> <![CDATA[De ce eșuează națiunile: Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei]]> 53319884
Acemoglu si Robinson � doi dintre cei mai importanti experti din lume in domeniul dezvoltarii � ne arata ca nu geografia, bolile sau cultura, ci chestiunea institutiilor si a politicii explica, mai degraba, de ce unele natiuni sunt bogate si altele sarace. Aceasta carte extrem de accesibila ofera o perspectiva patrunzatoare binevenita atat pentru specialisti, cat si pentru publicul larg. Francis Fukuyama]]> 736 Daron Acemoğlu 6063332782 Ana-Maria 0 currently-reading 5.00 2012 De ce eșuează națiunile: Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei
author: Daron Acemoğlu
name: Ana-Maria
average rating: 5.00
book published: 2012
rating: 0
read at:
date added: 2025/04/02
shelves: currently-reading
review:

]]> <![CDATA[The Russian Revolution: History in an Hour]]> 17209843
‘The Russian Revolution: History in an Hour� neatly covers all the major facts and events giving you a clear and straightforward overview: from the circumstances behind the rise of Lenin and the Bolsheviks, to the consequences of their struggle for a new socialist utopia. ‘The Russian Revolution: History in an Hour� is engagingly written and accessible for all history lovers.

Love your history? Find out about the world with History in an Hour…]]> 227 Rupert Colley Ana-Maria 3 3.81 2012 The Russian Revolution: History in an Hour
author: Rupert Colley
name: Ana-Maria
average rating: 3.81
book published: 2012
rating: 3
read at: 2025/04/01
date added: 2025/04/01
shelves:
review:

]]> <![CDATA[Erasing History: How Fascists Rewrite the Past to Control the Future]]> 207294076 From Yale professor and bestselling author of How Fascism Works, a searing confrontation with the authoritarian right’s efforts to annihilate public education, silence teachers, and use taxpayer money to undo a century of work to advance social justice action on race, gender, sexuality, and class.Combining historical research with an in-depth analysis of our modern political landscape, Erasing History issues a dire warning for America and the the worst fascist movements of humanity’s past began in schools; the same place so many of today’s right-wing political parties have trained their most vicious attacks. Donald Trump, Speaker Mike Johnson, Ron DeSantis, Vivek Ramaswamy, Vladimir Putin, Turkey’s Recip Erdogan, and Argentina’s Javier Milei have all reached the same if you want to roll back the clock on civil rights, equity, and inclusion, a great place to start is in our schools. Yale professor Jason Stanley exposes the true danger of the right’s tactics and traces their inspirations and funding back to some of the most dangerous ideas of human history. He shows that hearts and minds are won in our elementary schools, high schools, and universities—and that governments are currently ill-prepared to do the work of uprooting fascist policies being foisted upon our children through school boards, in courtrooms, and in the boardrooms of the companies trusted to train our teachers and create the materials they’ll share with their students. Deeply informed and urgently needed, this book is a vibrant call to action for lovers of democracy worldwide.]]> 256 Jason F. Stanley 1668056917 Ana-Maria 5
Tulburătoare, clară și acuzatoare, această carte începe cu un citat din Putin: � Profesorii sunt cei care câștigă războaiele.� Iar tema principală a cărții este bine încadrată de acest citat, pentru că Stanley vrea să explice de ce școlile şi universitățile umaniste devin ținte preferate ale regimurilor autoritare.
Stanley nu scrie ca un istoric, ci ca un avertizor moral � iar ceea ce avertizează este nu doar trecutul falsificat, ci și viitorul amenințat de acest falsuri recente. El dă exemple din India, Ungaria, Rusia, Israel şi, desigur, SUA.

Titlul duce imediat cu gândul la Ministerul Adevărului lui Orwell: „Ștergerea istoriei�. Cum se face această ștergere? Cu narațiuni „alternative�, manuale revizuite, monumente distruse sau fabricate, eroi aleși convenabil și fapte inconfortabile aruncate în tăcere. Profesorul de filosofie american, copil ai supraviețuitorilor Holocaustului , susține � cu o claritate neliniștitoare � că fascismul nu se instaurează printr-un singur eveniment violent, ci printr-o lentă reconfigurare a memoriei colective.

Pe măsură ce parcurgi capitolele, simți cum se leagă exemplele: naționalismul extremist, nostalgia pentru un trecut „glorios� (de fapt mitologizat), dezumanizarea minorităților, atacul asupra instituțiilor media, erodarea educației umaniste � toate converg spre o formă de autoritarism în care adevărul devine o construcție de putere. Și istoria, odată rescrisă, devine armă.

„Fascismul nu începe cu lagărele. Începe cu resentimentul colectiv și cu povestea unei măreții furate.�- iată cum falsul transformă complexul de inferioritate în ideal identitar.
Mai departe, Stanley scrie: „Cei care controlează trecutul, controlează prezentul. Dar cei care șterg trecutul, pregătesc un prezent fără vinovăție și un viitor fără rușine.�
M-a înfiorat această frază, pentru că m-am gândit la toate sistemele educaționale care se tem de adevăr, pentru că adevărul cere răspundere.

Am citit cu un amestec de fascinație și groază pasajele despre cum regimurile totalitare � nazist, sovietic, dar și contemporane � au manipulat memoria istorică pentru a justifica crime, marginalizare și opresiune. Ce mi-a rămas în minte a fost observația despre cât de periculos devine un popor convins că istoria lui e lipsită de greșeli. Că nu a greșit, deci nu are ce repara. Că doar ceilalți greșesc.

Mi-am amintit, pe parcursul lecturii, de tăcerile din manualele noastre de istorie din liceu- ce știam noi în copilarie despre crimele comunismului, despre închisorile politice sau despre victimele de la canal? Și m-am întrebat câte alte goluri istorice purtăm fără să le simțim, dar care ne modelează tăcerile din prezent.

„Adevărul nu dispare. Doar devine imposibil de recunoscut când e acoperit cu suficiente mituri.� � scrie Stanley. Aceasta nu e doar o carte despre istorie. Este, în mod tăios și urgent, o carte despre ce îi facem istoriei și, astfel, ce-I facem lumii în care vor trăi copiii noștri şi ai altora.]]> 4.30 2024 Erasing History: How Fascists Rewrite the Past to Control the Future
author: Jason F. Stanley
name: Ana-Maria
average rating: 4.30
book published: 2024
rating: 5
read at: 2025/03/31
date added: 2025/03/31
shelves:
review:
„Erasing History: How Fascists Rewrite the Past to Control the Future� de Jason Stanley (2024)

Tulburătoare, clară și acuzatoare, această carte începe cu un citat din Putin: � Profesorii sunt cei care câștigă războaiele.� Iar tema principală a cărții este bine încadrată de acest citat, pentru că Stanley vrea să explice de ce școlile şi universitățile umaniste devin ținte preferate ale regimurilor autoritare.
Stanley nu scrie ca un istoric, ci ca un avertizor moral � iar ceea ce avertizează este nu doar trecutul falsificat, ci și viitorul amenințat de acest falsuri recente. El dă exemple din India, Ungaria, Rusia, Israel şi, desigur, SUA.

Titlul duce imediat cu gândul la Ministerul Adevărului lui Orwell: „Ștergerea istoriei�. Cum se face această ștergere? Cu narațiuni „alternative�, manuale revizuite, monumente distruse sau fabricate, eroi aleși convenabil și fapte inconfortabile aruncate în tăcere. Profesorul de filosofie american, copil ai supraviețuitorilor Holocaustului , susține � cu o claritate neliniștitoare � că fascismul nu se instaurează printr-un singur eveniment violent, ci printr-o lentă reconfigurare a memoriei colective.

Pe măsură ce parcurgi capitolele, simți cum se leagă exemplele: naționalismul extremist, nostalgia pentru un trecut „glorios� (de fapt mitologizat), dezumanizarea minorităților, atacul asupra instituțiilor media, erodarea educației umaniste � toate converg spre o formă de autoritarism în care adevărul devine o construcție de putere. Și istoria, odată rescrisă, devine armă.

„Fascismul nu începe cu lagărele. Începe cu resentimentul colectiv și cu povestea unei măreții furate.�- iată cum falsul transformă complexul de inferioritate în ideal identitar.
Mai departe, Stanley scrie: „Cei care controlează trecutul, controlează prezentul. Dar cei care șterg trecutul, pregătesc un prezent fără vinovăție și un viitor fără rușine.�
M-a înfiorat această frază, pentru că m-am gândit la toate sistemele educaționale care se tem de adevăr, pentru că adevărul cere răspundere.

Am citit cu un amestec de fascinație și groază pasajele despre cum regimurile totalitare � nazist, sovietic, dar și contemporane � au manipulat memoria istorică pentru a justifica crime, marginalizare și opresiune. Ce mi-a rămas în minte a fost observația despre cât de periculos devine un popor convins că istoria lui e lipsită de greșeli. Că nu a greșit, deci nu are ce repara. Că doar ceilalți greșesc.

Mi-am amintit, pe parcursul lecturii, de tăcerile din manualele noastre de istorie din liceu- ce știam noi în copilarie despre crimele comunismului, despre închisorile politice sau despre victimele de la canal? Și m-am întrebat câte alte goluri istorice purtăm fără să le simțim, dar care ne modelează tăcerile din prezent.

„Adevărul nu dispare. Doar devine imposibil de recunoscut când e acoperit cu suficiente mituri.� � scrie Stanley. Aceasta nu e doar o carte despre istorie. Este, în mod tăios și urgent, o carte despre ce îi facem istoriei și, astfel, ce-I facem lumii în care vor trăi copiii noștri şi ai altora.
]]> În colonia penitenciară 217083358
Scrisul, In acest sens, e un somn si mai profund, altfel spus, e moartea, si, asa cum nu poti scoate un mort din groapa, nici pe mine nu ma poti lua de la masa de scris noaptea. [...] numai asa pot sa traiesc.�

Odata ce biograficul se suprapune la un nivel aproape mistic cu literatura, autenticitatea devine trairea prin scris, iar Kafka e un reprobat, un creator care sufera atroce, unul pentru care arta nu este delectare, ci traire.

Toata literatura sa afirma un plasament tragic, o aliniere cu tortura perspectivei ratarii, a inutilitatii umanului. Iar testimoniul este singurul antrenor al supravietuirii, pentru ca „Orice arta adevarata e document, marturisire�. (Lucian Pricop)

Cartea a apărut în colecția Kabinetul Kafka.]]> 96 Franz Kafka 6069604954 Ana-Maria 5
Teribilă, șocantă și vizuală este această povestire pe care am citit-o drept o parabolă a totalitarismului. Ca într-o piesă de teatru minimalistă, vedem o singură scenă cu câteva personaje: ofițerul care judecă și execută condamnatul cu mașina de tortură, călătorul care nu se știe cum ajunge exact în colonia penitenciară de la tropice, condamnatul și soldatul.

Dialogurile sunt scurte, cu mai lungi momente de monolog ale ofițerului nostalgic după vremurile ”bune� când execuțiile adunau întreaga colonie și el stătea ”acolo, ghemuit, cu doi copii mici în dreapta și în stânga, în brațe� admirând ”razele acestei dreptăți abia realizate și deja trecătoare�.

Ca judecător, ofițerul nu trebuie să îi comunice condamnatului sentința și nici dovezile: ”Principiul pe care mă bazez când iau hotărârile este următorul: vina e mereu dincolo de orice îndoială.� Prin urmare, condamnatul nu-și știe nici sentința și nici statutul de condamnat, iar individul lipsit de apărare devine victima sigură a unei justiții arbitrare. Cum anul acesta am vizitat Auschwitz- Birkenau, mi-au venit în minte șirurile de femei, copii și bătrâni care erau automat împinse către crematorii direct de pe peron. La ei m-a dus mintea când am recitit această nuvelă, căci și ei erau condamnați fără să știe. Mașina de exterminare din KL era la fel de eficientizată, unsă și îngrijită ca și cea imaginată de Kafka în 1914, cu mult înainte de apariția lagărelor: � Este un aparat deosebit ... Până nu demult încă era nevoie să facem totul cu mâna, dar acum funcționează complet de la sine... organizarea acestei colonii este cu totul perfectă.�

Desigur că eu fac referire la un sistem de exterminare post-Kafka (el moare în 1924), însă mi-am amintit că în vremurile lui se aflase deja despre milioanele de congolezi uciși de armata lui Leopold al II-lea al Belgiei pentru a „eficientiza� obținerea cauciucului. Deși în acest caz, nu era vorba de ideologie, ci de exploatare și violență, îmi imaginez că astfel de atrocități i-ar fi putut altera scriitorului încrederea în specia umană. Și, să nu uităm, că de câteva luni, tocmai începuse Primul Război Mondial. Kafka era evreu și deși trăia la Praga, simțea antisemitismul structural și cunoștea pogromurile din Rusia țaristă. Prin urmare, lumea nu era chiar un loc care să-i inspire optimism.

Mașina care sapă în carnea condamnatului cuvintele cu sentința lasă în conștiința cititorului o imagine dureroasă � ideologia puterii impusă cu forța de o societate controlată și fanatică. La un nivel micro, mașina m-a dus cu gândul la faptul că aceeași violență și fanatism le arătăm în relații de fiecare dată când încercăm să le impunem altora cu forța ideile noastre.

Totul șochează în nuvela aceasta � pasivitatea și naivitatea condamnatului, dezinteresul călătorului, abnegația fanatică a ofițerului. Când și ultimul susținător al mașinii de pedepsit dispare, ofițerul își montează aparatul pentru propria execuție cu sentința ”Fii drept!� � oare își poate ispăși nedreptățile ofițerul printr-o auto-judecată finală? Există salvare pentru el? Mașina se strică și dă greș � mesajul nu este încarnat, mașina ucide. Nimic nu este cu adevărat salvat - eșecul este total. Călătorul pleacă, foarte puțin afectat sau transformat de ceea ce văzuse. Detașarea sa este totală. Doar cititorul rămâne la final cu o senzație dureroasă în propria carne.

Kafka ne așază față în față cu o întrebare pe care o evităm instinctiv: ce parte din mine tace când aparatul funcționează? Ce aleg să nu văd? Poate că adevărata sentință nu este să mori în aparat, ci să ieși din colonie fără să te fi transformat deloc.]]> 4.03 În colonia penitenciară
author: Franz Kafka
name: Ana-Maria
average rating: 4.03
book published:
rating: 5
read at: 2025/03/29
date added: 2025/03/31
shelves:
review:
� În colonia peniteniciară� de Franz Kafka (1914)

Teribilă, șocantă și vizuală este această povestire pe care am citit-o drept o parabolă a totalitarismului. Ca într-o piesă de teatru minimalistă, vedem o singură scenă cu câteva personaje: ofițerul care judecă și execută condamnatul cu mașina de tortură, călătorul care nu se știe cum ajunge exact în colonia penitenciară de la tropice, condamnatul și soldatul.

Dialogurile sunt scurte, cu mai lungi momente de monolog ale ofițerului nostalgic după vremurile ”bune� când execuțiile adunau întreaga colonie și el stătea ”acolo, ghemuit, cu doi copii mici în dreapta și în stânga, în brațe� admirând ”razele acestei dreptăți abia realizate și deja trecătoare�.

Ca judecător, ofițerul nu trebuie să îi comunice condamnatului sentința și nici dovezile: ”Principiul pe care mă bazez când iau hotărârile este următorul: vina e mereu dincolo de orice îndoială.� Prin urmare, condamnatul nu-și știe nici sentința și nici statutul de condamnat, iar individul lipsit de apărare devine victima sigură a unei justiții arbitrare. Cum anul acesta am vizitat Auschwitz- Birkenau, mi-au venit în minte șirurile de femei, copii și bătrâni care erau automat împinse către crematorii direct de pe peron. La ei m-a dus mintea când am recitit această nuvelă, căci și ei erau condamnați fără să știe. Mașina de exterminare din KL era la fel de eficientizată, unsă și îngrijită ca și cea imaginată de Kafka în 1914, cu mult înainte de apariția lagărelor: � Este un aparat deosebit ... Până nu demult încă era nevoie să facem totul cu mâna, dar acum funcționează complet de la sine... organizarea acestei colonii este cu totul perfectă.�

Desigur că eu fac referire la un sistem de exterminare post-Kafka (el moare în 1924), însă mi-am amintit că în vremurile lui se aflase deja despre milioanele de congolezi uciși de armata lui Leopold al II-lea al Belgiei pentru a „eficientiza� obținerea cauciucului. Deși în acest caz, nu era vorba de ideologie, ci de exploatare și violență, îmi imaginez că astfel de atrocități i-ar fi putut altera scriitorului încrederea în specia umană. Și, să nu uităm, că de câteva luni, tocmai începuse Primul Război Mondial. Kafka era evreu și deși trăia la Praga, simțea antisemitismul structural și cunoștea pogromurile din Rusia țaristă. Prin urmare, lumea nu era chiar un loc care să-i inspire optimism.

Mașina care sapă în carnea condamnatului cuvintele cu sentința lasă în conștiința cititorului o imagine dureroasă � ideologia puterii impusă cu forța de o societate controlată și fanatică. La un nivel micro, mașina m-a dus cu gândul la faptul că aceeași violență și fanatism le arătăm în relații de fiecare dată când încercăm să le impunem altora cu forța ideile noastre.

Totul șochează în nuvela aceasta � pasivitatea și naivitatea condamnatului, dezinteresul călătorului, abnegația fanatică a ofițerului. Când și ultimul susținător al mașinii de pedepsit dispare, ofițerul își montează aparatul pentru propria execuție cu sentința ”Fii drept!� � oare își poate ispăși nedreptățile ofițerul printr-o auto-judecată finală? Există salvare pentru el? Mașina se strică și dă greș � mesajul nu este încarnat, mașina ucide. Nimic nu este cu adevărat salvat - eșecul este total. Călătorul pleacă, foarte puțin afectat sau transformat de ceea ce văzuse. Detașarea sa este totală. Doar cititorul rămâne la final cu o senzație dureroasă în propria carne.

Kafka ne așază față în față cu o întrebare pe care o evităm instinctiv: ce parte din mine tace când aparatul funcționează? Ce aleg să nu văd? Poate că adevărata sentință nu este să mori în aparat, ci să ieși din colonie fără să te fi transformat deloc.
]]> Obeliscul negru 34623521 416 Erich Maria Remarque 9734665650 Ana-Maria 4
Un roman care nu te lovește brusc, ca un glonț, ci te roade lent, ca o tăcere lungă după o explozie. L-am citit cu senzația că tot ce a fost viu în Europa postbelică � speranța, iubirea, rațiunea � a fost îngropat sub acest obelisc simbolic, ridicat nu în cinstea eroilor, ci în memoria absurdului și a pierderii de sens.

Remarque ne aduce în Germania anilor �20, o țară învinsă, umilită, profund afectată de inflație și bântuită de spectrul războiului care tocmai a trecut, dar nu s-a terminat în oameni. Naratorul � tânăr poet, veteran de război și vânzător de pietre funerare � își petrece zilele printre morminte, clienți care plătesc în bancnote fără valoare și iluzii ce se prăbușesc la cârciumă. Viața civilă pare o comedie ieftină jucată după un cataclism moral.

Ce m-a frapat e tonul � ironic, amar, resemnat. O lume în care toți încearcă să supraviețuiască nu doar economic, ci sufletește. Femeile se prostituează, bărbații beau și urlă patriotisme ieftine, iar cei care gândesc rămân tăcuți. „Suntem o generație fără speranță și fără scop. Nu mai credem în nimic, dar tot mai râdem. Cât se va mai putea râde, vom trăi.�

Eroii romanului sunt toți niște oameni obișnuiți, niște anonimi dintr-un oraș oarecare din Germania. Remarque nu complică fire narative, ci descrie ceea ce observă într-o mica felie de societate � și în această observație dureros de umană stă toată noblețea lui. El înțelege că după o traumă colectivă, oamenii nu devin eroi, ci dezorientați, ridicoli sau fragili.

Mi-a rămas în minte relația naratorului cu Genevieve � tânăra internată în sanatoriu, care oscilează între luciditate și nebunie. Poate că ea este cea mai sinceră figură a romanului. Într-o lume în care toți poartă măști de raționalitate, doar „nebuna� mai poate vorbi despre iubire, Dumnezeu și poezie fără rușine: „Genevieve nu era nebună. Doar că nu știa să mintă, și asta e tot mai rar printre oamenii normali.�

Remarque arată cum învinșii devin vinovați fără să știe pentru ce. Cum haosul economic și moral pavează drumul către ceva și mai rău. Romanul nu vorbește despre nazism, dar îl prefigurează în tăceri și gesturi:„Cei care plâng acum după ordine nu vor mai plânge când aceasta va veni cu cizme grele.�

Obeliscul negru, monumentul vândut unui cimitir care nu-l mai poate plăti, devine metafora finală a vidului care urmează războiului.

]]> 4.41 1956 Obeliscul negru
author: Erich Maria Remarque
name: Ana-Maria
average rating: 4.41
book published: 1956
rating: 4
read at: 2025/03/27
date added: 2025/03/30
shelves:
review:
„Obeliscul negru� de Erich Maria Remarque (1956)

Un roman care nu te lovește brusc, ca un glonț, ci te roade lent, ca o tăcere lungă după o explozie. L-am citit cu senzația că tot ce a fost viu în Europa postbelică � speranța, iubirea, rațiunea � a fost îngropat sub acest obelisc simbolic, ridicat nu în cinstea eroilor, ci în memoria absurdului și a pierderii de sens.

Remarque ne aduce în Germania anilor �20, o țară învinsă, umilită, profund afectată de inflație și bântuită de spectrul războiului care tocmai a trecut, dar nu s-a terminat în oameni. Naratorul � tânăr poet, veteran de război și vânzător de pietre funerare � își petrece zilele printre morminte, clienți care plătesc în bancnote fără valoare și iluzii ce se prăbușesc la cârciumă. Viața civilă pare o comedie ieftină jucată după un cataclism moral.

Ce m-a frapat e tonul � ironic, amar, resemnat. O lume în care toți încearcă să supraviețuiască nu doar economic, ci sufletește. Femeile se prostituează, bărbații beau și urlă patriotisme ieftine, iar cei care gândesc rămân tăcuți. „Suntem o generație fără speranță și fără scop. Nu mai credem în nimic, dar tot mai râdem. Cât se va mai putea râde, vom trăi.�

Eroii romanului sunt toți niște oameni obișnuiți, niște anonimi dintr-un oraș oarecare din Germania. Remarque nu complică fire narative, ci descrie ceea ce observă într-o mica felie de societate � și în această observație dureros de umană stă toată noblețea lui. El înțelege că după o traumă colectivă, oamenii nu devin eroi, ci dezorientați, ridicoli sau fragili.

Mi-a rămas în minte relația naratorului cu Genevieve � tânăra internată în sanatoriu, care oscilează între luciditate și nebunie. Poate că ea este cea mai sinceră figură a romanului. Într-o lume în care toți poartă măști de raționalitate, doar „nebuna� mai poate vorbi despre iubire, Dumnezeu și poezie fără rușine: „Genevieve nu era nebună. Doar că nu știa să mintă, și asta e tot mai rar printre oamenii normali.�

Remarque arată cum învinșii devin vinovați fără să știe pentru ce. Cum haosul economic și moral pavează drumul către ceva și mai rău. Romanul nu vorbește despre nazism, dar îl prefigurează în tăceri și gesturi:„Cei care plâng acum după ordine nu vor mai plânge când aceasta va veni cu cizme grele.�

Obeliscul negru, monumentul vândut unui cimitir care nu-l mai poate plăti, devine metafora finală a vidului care urmează războiului.


]]> Lenin: O biografie 49534662 450 Robert Service 9734678248 Ana-Maria 4
În anii '90, arhivele Moscovei au fost deschise, iar printre puținii cercetători care au avut acces la documentele de acolo a fost și faimosul istoric britanic Robert Service. A putut, astfel, citi multe documente personale legate de Lenin, scrise de membrii familiei acestuia sau de apropiați, dar a găsit și multe dintre caietele acestuia. Așa că a reușit să scrie o biografie a lui Vladimir Ilici Ulianov, cel care își va alege numele de scriitor- Lenin, dintr-o perspectivă mult mai umană și mai puțin mitologizantă.

Fascinant în această carte pentru mine nu a fost șirul evenimentelor, ci portretul psihologic pe care Service îl recompune: Lenin este extrem de inteligent, atras de studiu și de lumea ideilor, capabil să captiveze audiența prin discursurile sale, motivat și extraordinar de perseverent, chiar și în situații care par fără ieșire. Are caracteristicile unui lider. Pe de altă parte, îl vedem pe micul Vladimir complet distrus în copilărie când fratele său este executat pentru implicarea într-un complot de asasinare a țarului; îl descoperim drept un copil egocentric și dominator, folosindu-se de membrii familiei sale care îi sunt datori (mai ales mama și surorile) să îl îngrijească. Mai târziu, când devine ideologul și liderul bolșevicilor, trăiește mai degrabă în izolare și în lumea ideilor, decât în contact cu proletariatul și cu realitatea, este un adept al violenței și al totalitarismului, dar nu se implică în mod real în aceste demersuri represive, nu vede pe nimeni executat și nu percepe consecințele crimelor pe care le dictează.
� Lenin nu s-a întrebat niciodată ce fel de revoluție benefică este aceea care acceptă anihilarea fizică a unor oameni bine inteționați, competenți și onești cum era vărul său. El rămânea în afara razei de acțiune a carnagiului revoluției. Era comportamentul unui fanatic pedant care nu simțea nevoia să fie martor la realitatea revoluției sale. Lenin știa ce dorea în termeni politici abstracți și trata moartea persoanelor nevinovate ca pe o parte a dezordinii inevitabile a progresului istoric.�

Lenin este un tactician rece care condamnă fără milă dușmanii de clasă, cere folosirea terorii ca instrument de guvernare și folosește ideologia ca pe un scut, evitând astfel să ajungă în situații de dileme etice, de empatie sau de dezechilibru. Iată ce ordine le dădea bolșevicilor in 1918:
� Tovarăși! Răzmerița culacilor în cele cinci raioane ale voastre trebuie strivită fără milă. ...
1. Spânzurați (și spun spânzurați astfel încât oamenii să vadă) nu mai puțin de 100 de culaci, bogătani, băutori de sânge cunoscuți.
2. Publicați-le numele.
3. Confiscați-le toate grânele.
4. Identificați ostatici așa cum v-am indicat în telegrama noastră de ieri.
Faceți aceasta în așa fel încât în sute de locuri, unul după altul, oamenii să vadă, să tremure și să spună: îi omoară și vor continua să-i omoare pe culacii însetați de sînge. Telegrafiați-mi că ați primit și executat aceste instrucțiuni.
Al vostru, Lenin
Găsiți oameni mai duri.�

Până la sfârșitul vieții, Lenin a fost convins că ceea ce făcea era necesar și că va schimba lumea în bine.

Fără să vreau m-am tot gândit la decriptarea personalității lui Lenin prin teoriile lui Jung sau Adler. După Jung, ”umbra� s-a proiectat în exterior prin reprimarea empatiei, prin ura față de dușmanii de clasă care trebuiau exterminați cu orice preț, prin neacceptarea altor opinii în afară ideologiei și propagandei bolșevice. După Adler, putem să ne gândim la mecanisme de supracompensare, trauma executării fratelui ducând la autoritarism, cruzime logică și voința de a controla și de a schimba lumea până la rădăcini.

Pe mine cartea lui Robert Service m-a făcut să mă gândesc că bolșevismul a fost mai mult decât o doctrină politică: s-a transformat într-o psihodramă colectivă, o proiecție la nivelul unei societăți a unei umbre personale a unui lider cu o mare influență. Și o societate întreagă a fost prinsă în logica lui interioară: fără empatie, fără îndoieli, fără spațiu pentru celălalt.

Poate că pare un exercițiu pur teoretic, dar nu e. Suntem într-un an cu alegeri importante în România, și merită să ne uităm la felul în care ne alegem liderii. Istoria e plină de oameni care au promis „ordine�, „schimbare totală�, „curățenie�, dar care n-au fost dispuși să-și confrunte propriile umbre. Oamenii care promit totul, dar nu pot accepta niciun semn de slăbiciune sau critică, devin foarte repede periculoși. Cei care vorbesc mereu despre „dușmani� și „trădători� s-ar putea să-și proiecteze propriile frici și tensiuni interioare asupra societății. Și apoi să construiască un sistem care funcționează după aceste tensiuni.

Avem nevoie de lideri maturi, capabili să recunoască complexitatea lumii, să își pună întrebări, să accepte criticile și să nu transforme politica într-o luptă perpetuă cu inamici imaginari. Avem nevoie de oameni care știu să intre în contact cu realitatea, nu doar cu propria ideologie.
Așadar, înainte să votăm, poate merită să ne întrebăm nu doar ce promite candidatul, ci și cum gândește, cum reacționează la opinii și oameni care nu îi semană, la critică, la limite.]]> 4.50 2000 Lenin: O biografie
author: Robert Service
name: Ana-Maria
average rating: 4.50
book published: 2000
rating: 4
read at: 2025/03/21
date added: 2025/03/24
shelves:
review:
Lenin. O biografie de Robert Service (2000)

În anii '90, arhivele Moscovei au fost deschise, iar printre puținii cercetători care au avut acces la documentele de acolo a fost și faimosul istoric britanic Robert Service. A putut, astfel, citi multe documente personale legate de Lenin, scrise de membrii familiei acestuia sau de apropiați, dar a găsit și multe dintre caietele acestuia. Așa că a reușit să scrie o biografie a lui Vladimir Ilici Ulianov, cel care își va alege numele de scriitor- Lenin, dintr-o perspectivă mult mai umană și mai puțin mitologizantă.

Fascinant în această carte pentru mine nu a fost șirul evenimentelor, ci portretul psihologic pe care Service îl recompune: Lenin este extrem de inteligent, atras de studiu și de lumea ideilor, capabil să captiveze audiența prin discursurile sale, motivat și extraordinar de perseverent, chiar și în situații care par fără ieșire. Are caracteristicile unui lider. Pe de altă parte, îl vedem pe micul Vladimir complet distrus în copilărie când fratele său este executat pentru implicarea într-un complot de asasinare a țarului; îl descoperim drept un copil egocentric și dominator, folosindu-se de membrii familiei sale care îi sunt datori (mai ales mama și surorile) să îl îngrijească. Mai târziu, când devine ideologul și liderul bolșevicilor, trăiește mai degrabă în izolare și în lumea ideilor, decât în contact cu proletariatul și cu realitatea, este un adept al violenței și al totalitarismului, dar nu se implică în mod real în aceste demersuri represive, nu vede pe nimeni executat și nu percepe consecințele crimelor pe care le dictează.
� Lenin nu s-a întrebat niciodată ce fel de revoluție benefică este aceea care acceptă anihilarea fizică a unor oameni bine inteționați, competenți și onești cum era vărul său. El rămânea în afara razei de acțiune a carnagiului revoluției. Era comportamentul unui fanatic pedant care nu simțea nevoia să fie martor la realitatea revoluției sale. Lenin știa ce dorea în termeni politici abstracți și trata moartea persoanelor nevinovate ca pe o parte a dezordinii inevitabile a progresului istoric.�

Lenin este un tactician rece care condamnă fără milă dușmanii de clasă, cere folosirea terorii ca instrument de guvernare și folosește ideologia ca pe un scut, evitând astfel să ajungă în situații de dileme etice, de empatie sau de dezechilibru. Iată ce ordine le dădea bolșevicilor in 1918:
� Tovarăși! Răzmerița culacilor în cele cinci raioane ale voastre trebuie strivită fără milă. ...
1. Spânzurați (și spun spânzurați astfel încât oamenii să vadă) nu mai puțin de 100 de culaci, bogătani, băutori de sânge cunoscuți.
2. Publicați-le numele.
3. Confiscați-le toate grânele.
4. Identificați ostatici așa cum v-am indicat în telegrama noastră de ieri.
Faceți aceasta în așa fel încât în sute de locuri, unul după altul, oamenii să vadă, să tremure și să spună: îi omoară și vor continua să-i omoare pe culacii însetați de sînge. Telegrafiați-mi că ați primit și executat aceste instrucțiuni.
Al vostru, Lenin
Găsiți oameni mai duri.�

Până la sfârșitul vieții, Lenin a fost convins că ceea ce făcea era necesar și că va schimba lumea în bine.

Fără să vreau m-am tot gândit la decriptarea personalității lui Lenin prin teoriile lui Jung sau Adler. După Jung, ”umbra� s-a proiectat în exterior prin reprimarea empatiei, prin ura față de dușmanii de clasă care trebuiau exterminați cu orice preț, prin neacceptarea altor opinii în afară ideologiei și propagandei bolșevice. După Adler, putem să ne gândim la mecanisme de supracompensare, trauma executării fratelui ducând la autoritarism, cruzime logică și voința de a controla și de a schimba lumea până la rădăcini.

Pe mine cartea lui Robert Service m-a făcut să mă gândesc că bolșevismul a fost mai mult decât o doctrină politică: s-a transformat într-o psihodramă colectivă, o proiecție la nivelul unei societăți a unei umbre personale a unui lider cu o mare influență. Și o societate întreagă a fost prinsă în logica lui interioară: fără empatie, fără îndoieli, fără spațiu pentru celălalt.

Poate că pare un exercițiu pur teoretic, dar nu e. Suntem într-un an cu alegeri importante în România, și merită să ne uităm la felul în care ne alegem liderii. Istoria e plină de oameni care au promis „ordine�, „schimbare totală�, „curățenie�, dar care n-au fost dispuși să-și confrunte propriile umbre. Oamenii care promit totul, dar nu pot accepta niciun semn de slăbiciune sau critică, devin foarte repede periculoși. Cei care vorbesc mereu despre „dușmani� și „trădători� s-ar putea să-și proiecteze propriile frici și tensiuni interioare asupra societății. Și apoi să construiască un sistem care funcționează după aceste tensiuni.

Avem nevoie de lideri maturi, capabili să recunoască complexitatea lumii, să își pună întrebări, să accepte criticile și să nu transforme politica într-o luptă perpetuă cu inamici imaginari. Avem nevoie de oameni care știu să intre în contact cu realitatea, nu doar cu propria ideologie.
Așadar, înainte să votăm, poate merită să ne întrebăm nu doar ce promite candidatul, ci și cum gândește, cum reacționează la opinii și oameni care nu îi semană, la critică, la limite.
]]> <![CDATA[The Quiet Before: On the Unexpected Origins of Radical Ideas]]> 58067654
Gal Beckerman, an editor at The New York Times Book Review, takes us back to the seventeenth century, to the correspondence that jump-started the scientific revolution, and then forward through time to examine engines of social the petitions that secured the right to vote in 1830s Britain, the zines that gave voice to women’s rage in the early 1990s, and even the messaging apps used by epidemiologists fighting the pandemic in the shadow of an inept administration. In each case, Beckerman shows that our most defining social movements—from decolonization to feminism—were formed in quiet, closed networks that allowed a small group to incubate their ideas before broadcasting them widely.

But Facebook and Twitter are replacing these productive, private spaces, to the detriment of activists around the world. Why did the Arab Spring fall apart? Why did Occupy Wall Street never gain traction? Has Black Lives Matter lived up to its full potential? Beckerman reveals what this new social media ecosystem lacks—everything from patience to focus—and offers a recipe for growing radical ideas again.

Lyrical and profound, The Quiet Before looks to the past to help us imagine a different future.]]> 352 Gal Beckerman 152475918X Ana-Maria 4
Iată o carte extrem de interesantă, dar care m-a chinuit din punctul de vedere al scriiturii. Poate a fost o problemă de traducere, nu am idee, dar am strâns din dinți și am citit până la capăt, pentru că fiecare capitol vine cu decupaje istorice și analize despre care știam foarte puțin sau deloc. Ori din acest punct de vedere, cartea este o colecție reușită.

Fiecare capitol prezintă câte un mediu de comunicare diferit: pentru perioada pre-internet sunt prezentate scrisorile, petițiile, manifestele, ziarele și samizdatul; pentru perioada actuală se prezintă mobilizarea pe platformele sociale, pe mesagerii și chaturi. Toate momentele de schimbare socială prezentate, fie ca au dus la schimbări pozitive (câștigarea dreptului la vot, crearea unei identități naționale) sau dimpotrivă (instigarea la violență radicală, înăbușirea Primăverii Arabe) sunt analizate pornind de la premisa că ”mediul pe care îl folosim pentru conversație modelează tipul de dialog pe care îl putem avea și chiar trasează granițele gândirii noastre�.

O ipoteză pe care o urmărește și o demonstrează Beckerman este că mediile pre-internet permiteau o incubație și o dezvoltare organică a ideilor radicale de la care se genera schimbarea; prin contrast, ”cu toată puterea pe care mediile de socializare au transmis-o mișcărilor de protest, permițându-le să se mobilizeze cu o viteză uimitoare și la o scară fără precedent, ele le-au împiedicat totodată să se dezvolte�. Cu alte cuvinte, platformele ”doar permit ideilor să pâlpâie și apoi să se întoarcă la întuneric�.

Autorul american scrie cartea ca pe un avertisment pentru activiști, gânditori și intelectuali, invitându-ne să regândim modul în care vorbim, ascultăm și dezbatem în grupuri mai mici sau mai mari, sau chiar ca societate preocupată de probleme arzătoare. Din păcate, cartea nu oferă o soluție finală, dar dă câteva exemple de alternative interesante la facebook, twitter sau grupuri de mesagerie, care nu au fost construite să permită dezbateri reale și coagulări de opinii sau creionării unor propuneri legislative sau chiar a unei constituții. El dă exemplul unei platforme numită Pol.is care a fost deja folosită pentru câteva mișcări sociale și care agreghează opiniile participanților și permite realizarea unui consens. Însă nu există până în prezent un instrument ideal pentru schimbări sociale și politice, deși, speră el că alternative se formulează deja în mintea unor programatori.

Cartea este o pledoarie pentru conștientizarea faptului că schimbarea radicală presupune incubație, conversații lente, intimitate și dialog profund, și ne îndeamnă să nu ne bazăm prea mult pe reacțiile imediate și bombastice din mediul online, căci acestea riscă să rămână fără substanță.
]]> 3.74 The Quiet Before: On the Unexpected Origins of Radical Ideas
author: Gal Beckerman
name: Ana-Maria
average rating: 3.74
book published:
rating: 4
read at: 2025/03/23
date added: 2025/03/23
shelves:
review:
Liniștea de dinainte. Despre originile neașteptate ale unor idei radicale de Gal Beckerman (2022)

Iată o carte extrem de interesantă, dar care m-a chinuit din punctul de vedere al scriiturii. Poate a fost o problemă de traducere, nu am idee, dar am strâns din dinți și am citit până la capăt, pentru că fiecare capitol vine cu decupaje istorice și analize despre care știam foarte puțin sau deloc. Ori din acest punct de vedere, cartea este o colecție reușită.

Fiecare capitol prezintă câte un mediu de comunicare diferit: pentru perioada pre-internet sunt prezentate scrisorile, petițiile, manifestele, ziarele și samizdatul; pentru perioada actuală se prezintă mobilizarea pe platformele sociale, pe mesagerii și chaturi. Toate momentele de schimbare socială prezentate, fie ca au dus la schimbări pozitive (câștigarea dreptului la vot, crearea unei identități naționale) sau dimpotrivă (instigarea la violență radicală, înăbușirea Primăverii Arabe) sunt analizate pornind de la premisa că ”mediul pe care îl folosim pentru conversație modelează tipul de dialog pe care îl putem avea și chiar trasează granițele gândirii noastre�.

O ipoteză pe care o urmărește și o demonstrează Beckerman este că mediile pre-internet permiteau o incubație și o dezvoltare organică a ideilor radicale de la care se genera schimbarea; prin contrast, ”cu toată puterea pe care mediile de socializare au transmis-o mișcărilor de protest, permițându-le să se mobilizeze cu o viteză uimitoare și la o scară fără precedent, ele le-au împiedicat totodată să se dezvolte�. Cu alte cuvinte, platformele ”doar permit ideilor să pâlpâie și apoi să se întoarcă la întuneric�.

Autorul american scrie cartea ca pe un avertisment pentru activiști, gânditori și intelectuali, invitându-ne să regândim modul în care vorbim, ascultăm și dezbatem în grupuri mai mici sau mai mari, sau chiar ca societate preocupată de probleme arzătoare. Din păcate, cartea nu oferă o soluție finală, dar dă câteva exemple de alternative interesante la facebook, twitter sau grupuri de mesagerie, care nu au fost construite să permită dezbateri reale și coagulări de opinii sau creionării unor propuneri legislative sau chiar a unei constituții. El dă exemplul unei platforme numită Pol.is care a fost deja folosită pentru câteva mișcări sociale și care agreghează opiniile participanților și permite realizarea unui consens. Însă nu există până în prezent un instrument ideal pentru schimbări sociale și politice, deși, speră el că alternative se formulează deja în mintea unor programatori.

Cartea este o pledoarie pentru conștientizarea faptului că schimbarea radicală presupune incubație, conversații lente, intimitate și dialog profund, și ne îndeamnă să nu ne bazăm prea mult pe reacțiile imediate și bombastice din mediul online, căci acestea riscă să rămână fără substanță.

]]> Revolverul Arhanghelului 196239324
Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele � evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?

Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.


„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.� � TOADER NICOARĂ]]> 272 Cristian Manolachi 9735076764 Ana-Maria 5
L-am descoperit pe istoricul Cristian Manolachi la câteva emisiuni culturale. Felul captivant în care povestea despre lucrarea sa de doctorat despre mișcarea legionară, de la o mișcare studențească din anii 20 până la Statul Național-Legionar, m-a convins să îi cumpăr cartea. Ceea ce argumentează foarte bine istoricul în lucrarea sa este felul în care legionarismul a combinat principiile totalitare ale fascismului cu învățăturile sacre ale creștinismului, ”un amestec ideologic toxic, pe cât de autentic, de mioritic, pe atât de nefiresc, pe care nu-l mai putem găsi și la celelalte mișcări de extremă dreapta din Europa; sovieticii ori naziștii au făcut tot posibilul să-l îndepărteze pe Dumenzeu din preocupările indivizilor.�

Cartea aceasta, extrem de prietenoasă cu cititorul amator de istorie, oferă o privire cuprinzătoare asupra principalelor evenimente legate de legionarism și apoi caută explicații ale resorturilor care duc la manifestările violente prezentate. Cum ajung oamenii inteligenți și raționali să fie furați de o ideologie violentă și să pună mâna pe revolver să asasineze pe cineva în numele dreptății? Cum devine populară o astfel de mișcare, cum se câștigă noi adepți și pe ce slăbiciuni sociale se ridică un astfel de val extermism? Iată câteva întrebări la care, cred eu, răspunde argumentat și obiectiv Manolachi și din care avem multe de învățat.

De ce spun obiectiv? Pentru că autorul reușește să arate fără părtinire atât monstruozitatea violenței legionarilor, cât și persecuțiile și abuzurile la care au fost supuși camarazii, prezintă slăbiciunea autorităților, incapacitatea sistemului judiciar în a controla mișcarea, cât și alianța oportunistă a regimului lui Antonescu cu liderii organizației pentru a câștiga bunăvoința lui Hitler. Apoi, partea fascinantă din carte este cea legată de simbolistica legionară, de miturile pe care se construiește ideologia legionară a României românilor: mitul Vârstei de aur (excepționalitatea românilor), mitul conspirației iudaice (oculta, complotul de dominație mondială), mitul unității ( românii solidari vs străinii) și mitul salvatorului (Codreanu- îmbrăcat în ie, călare pe cal alb, haiducul justițiar și ortodox). Ritualistica legionară, cântecele cu semnificație de imnuri religioase, imagistica martiriilor și mistica morții sunt alte ingrediente atent analizate care explică efectul electrizant asupra maselor al acestei mișcări întunecate.

În concluzie, deși cartea aceasta nu este ușor de digerat fiind plină de relatări ale crimelor și asasinatelor de tot felul ( de la cele politice, la cele aproape întâmplătoare ale oricui putea primi direct sau prin asociere eticheta de dușman al poporului), cred că oferă o cheie de înțelegere a unor elemente sociale pe care le regăsim în discursurile și imaginile simbolice vehiculate din ce în ce mai mult în prezent. Până la urmă doar prin educație și auto-educație putem să ne păstrăm luciditatea într-o lume din ce în ce mai polarizată.]]> 4.48 Revolverul Arhanghelului
author: Cristian Manolachi
name: Ana-Maria
average rating: 4.48
book published:
rating: 5
read at: 2025/03/11
date added: 2025/03/17
shelves:
review:
Revolverul arhanghelului. Mișcarea legionară și mistica asasinatului politic de Cristian Manolachi (2023)

L-am descoperit pe istoricul Cristian Manolachi la câteva emisiuni culturale. Felul captivant în care povestea despre lucrarea sa de doctorat despre mișcarea legionară, de la o mișcare studențească din anii 20 până la Statul Național-Legionar, m-a convins să îi cumpăr cartea. Ceea ce argumentează foarte bine istoricul în lucrarea sa este felul în care legionarismul a combinat principiile totalitare ale fascismului cu învățăturile sacre ale creștinismului, ”un amestec ideologic toxic, pe cât de autentic, de mioritic, pe atât de nefiresc, pe care nu-l mai putem găsi și la celelalte mișcări de extremă dreapta din Europa; sovieticii ori naziștii au făcut tot posibilul să-l îndepărteze pe Dumenzeu din preocupările indivizilor.�

Cartea aceasta, extrem de prietenoasă cu cititorul amator de istorie, oferă o privire cuprinzătoare asupra principalelor evenimente legate de legionarism și apoi caută explicații ale resorturilor care duc la manifestările violente prezentate. Cum ajung oamenii inteligenți și raționali să fie furați de o ideologie violentă și să pună mâna pe revolver să asasineze pe cineva în numele dreptății? Cum devine populară o astfel de mișcare, cum se câștigă noi adepți și pe ce slăbiciuni sociale se ridică un astfel de val extermism? Iată câteva întrebări la care, cred eu, răspunde argumentat și obiectiv Manolachi și din care avem multe de învățat.

De ce spun obiectiv? Pentru că autorul reușește să arate fără părtinire atât monstruozitatea violenței legionarilor, cât și persecuțiile și abuzurile la care au fost supuși camarazii, prezintă slăbiciunea autorităților, incapacitatea sistemului judiciar în a controla mișcarea, cât și alianța oportunistă a regimului lui Antonescu cu liderii organizației pentru a câștiga bunăvoința lui Hitler. Apoi, partea fascinantă din carte este cea legată de simbolistica legionară, de miturile pe care se construiește ideologia legionară a României românilor: mitul Vârstei de aur (excepționalitatea românilor), mitul conspirației iudaice (oculta, complotul de dominație mondială), mitul unității ( românii solidari vs străinii) și mitul salvatorului (Codreanu- îmbrăcat în ie, călare pe cal alb, haiducul justițiar și ortodox). Ritualistica legionară, cântecele cu semnificație de imnuri religioase, imagistica martiriilor și mistica morții sunt alte ingrediente atent analizate care explică efectul electrizant asupra maselor al acestei mișcări întunecate.

În concluzie, deși cartea aceasta nu este ușor de digerat fiind plină de relatări ale crimelor și asasinatelor de tot felul ( de la cele politice, la cele aproape întâmplătoare ale oricui putea primi direct sau prin asociere eticheta de dușman al poporului), cred că oferă o cheie de înțelegere a unor elemente sociale pe care le regăsim în discursurile și imaginile simbolice vehiculate din ce în ce mai mult în prezent. Până la urmă doar prin educație și auto-educație putem să ne păstrăm luciditatea într-o lume din ce în ce mai polarizată.
]]> <![CDATA[A muri pentru o idee: despre viața plină de primejdii a filozofilor]]> 39348254 (Times Higher Education)

„O carte minunat scrisă, accesibilă, pătrunzătoare şi erudită, care ne arată că filozofia nu este mestecarea academică a unor texte aride, ci meditaţia asupra destinului omului, de fiinţă muritoare care-şi înfruntă condiţia pentru a afla o artă de a trăi.� (Morning Star Online)

„Cărţile de filozofie se citesc rareori pe nerăsuflate, dar Brădăţan ne propune o fascinantă explorare a situaţiilor-limită existenţiale în care filozoful nu-şi mai poate susţine adevărul decât cu preţul sacrificiului suprem.� (Existential Analysis)

„Moartea, în viziunea lui Brădăţan, aduce un nou sens vieţii, o intensitate sporită îndeletnicirii de a trăi.� (SIMON CRITCHLEY, New School for Social Research)]]> 304 Costică Brădățan 9735059878 Ana-Maria 0 to-read 4.14 2015 A muri pentru o idee: despre viața plină de primejdii a filozofilor
author: Costică Brădățan
name: Ana-Maria
average rating: 4.14
book published: 2015
rating: 0
read at:
date added: 2025/03/08
shelves: to-read
review:

]]> <![CDATA[Coridorul îngust. State, societăți și soarta libertății]]> 55900397
De la autorii bestsellerului internațional De ce eșuează națiunile, o nouă perspectivă teoretică menită să ne lămurească de ce libertatea înflorește în unele state, dar se prăbușește sub autoritarism sau anarhie în altele și cum poate să prospere în continuare în pofida noilor provocări.]]> 600 Daron Acemoğlu 606722416X Ana-Maria 5
Cred că ar trebui să precizez de la bun început că a citi această carte în contextul politic de după 20 ianuarie 2025 pare ca și cum aș fi prins o mână curentă pe o scară cufundată în întuneric. Subtitlul volumului - State, societăți și soarta libertății � se referă la ceea ce ne preocupă pe toți zilele aceastea. Observ că nu doar eu sunt șocată de reașezarea lumii, a ceea ce defineam drept bun sau rău, etic sau imoral, adevăr sau minciună, umanitar sau cinic. Lipsa de stabilitate și tensiunile de azi vin cu o mare amenințare - se joacă libertatea, marea miză a societății de când e lumea.

Cei doi profesori (că de asta sunt profesori!) au conceput un model teoretic care explică și aduce sens, ordine și predictibilitate în aparentul haos al diversității statelor. De ce în Suedia există democrație, prosperitate și protecție socială, iar în Zimbabwe nu? De ce s-au dezvoltat atât de diferit Elveția și Muntenegru, sau Costa Rica și Guatemala deși sunt situate în aceeași regiune geografică? De ce nu există două trasee identice ale drumului statelor către libertate, ci mai degrabă ele sunt tot atât de diferite pe cât sunt și personalitățile indivizilor?

Drumul către libertate poate fi menținut pe traseu numai dacă oamenii nimeresc calea de mijloc, aflată între anarhie și despotism, adică se plasează în permanență pe un coridor îngust în care statul și societatea cooperează (statul prin controlarea violenței, asigurarea justiției și furnizării de servicii publice, iar societatea prin mobilizarea socială care supraveghează statul și elitele, cere schimbări și drepturi). Atunci când echilibrul și controlul reciproc al statului și societății nu sunt menținute, traseul va ieși de pe coridor fie spre diferite tipuri de despotism, fie spre diferite tipuri de anarhie. Sunt fascinante analizele făcute în carte, o adevărată călătorie prin istoria lumii: de la primele legi ateniene la crearea statului Islamic de către Mahomed, de la societatea descoperită de James Cook în insulele Hawaii la triburile din KwaZulu Natal, de la Magna Carta la Uniunea Europeană, zeci de exemple extrem de convingătoare și de documentate dau alt sens istoriei, dezvoltării sociale, prosperității și chiar războiului.

Mi-a atras atenția ca oarecum profetic pentru ce se petrece la nivel mondial în prezent un capitol numit ”Pericol la orizont�. Revin prin a sublinia că această carte a apărut în 2019, la 8 ani după cartea De ce eșuează națiunile (Why Nations Fail), deci probabil că autorii au lucrat la ea cel puțin patru ani, dacă nu mai mult, judecând după complexitate. Iată ce scriu ei în capitolul amintit:
”O populație care nu reușește să profite de schimbările economice simte că elitele capătă din ce în ce mai mult control și pierde încrederea în instituțiile statului. � Instituții care sunt incapabile să medieze și să soluționeze conflicte. O criză economică care destabilizează și mai mult instituțiile și slăbește încrederea în ele. Un potentat care pretinde că apără poporul împotriva elitelor și cere ca mecanismele de control instituțional să fie relaxate pentru ca el să-I poată sluji mai bine pe oameni. Vă sună familiar?
Problema este că în această descriere se regăsesc nu una, ci mai multe țări. Ar putea fi vorba de Tucia, unde potentatul este Recep Tayyip Erdogan, care se plânge de elita laică a Turciei și le cere claselor de mijloc conservatoare și alegătorilor de la țară să îl susțină, în vreme ce el îndepărtează toate mecanismele de control instituțional. Ar putea fi vorba de Ungaria, unde Victor Orban face același lucru, cu o doză suplimentară de retorică și acțiuni împotriva imigranților (chiar dacă țara este constrânsă, încă, de instituțiile Uniunii Europene). Ar putea fi vorba de Filipine, unde potentatul este Rodrigo Duterte, care conduce plutoane de execuție a traficanților și consumatorilor de droguri, reali sau presupuși, în vreme ce își demonizează oponenții.
Sau ar putea fi vorba de Donald J. Trump.
Dar nu ar putea să se întâmple în Statele Unite, nu-i așa?
O țară cu o constituție minunată,care echilibrează puterea elitei și non-elitei și creează straturi de mecansime de control împotriva politicienilor prea nerăbdători. Un sistem politic care întruchipează separarea puterilor. O societate cu tradiție a mobilizării politice și a neîncrederii în autocrați. � O națiune ferm stabilită pe Coridor, care a fost consolidată de nenumărate ori�
Și totuși nu ar fi putut să se întâmple nici în Republica de la Weimar, nu-i așa?�

Ca să fie și pragmatici, cei doi profesori ne oferă la final un mod de a operaționaliza libertatea (libertatea de exprimare, libertatea credinței, libertatea față de sărăcie și libertatea față de frică) și ne reamintesc că noi, ca cetățeni, trebuie să rămânem mobilizați pentru a ne asigura că există drepturi universale ( � Trebuie să fim uniți cu toții, pentru că altfel, în mod sigur, vom atârna în ștreang separat, fiecare� scria Benjamin Franklin).]]> 4.49 2019 Coridorul îngust. State, societăți și soarta libertății
author: Daron Acemoğlu
name: Ana-Maria
average rating: 4.49
book published: 2019
rating: 5
read at: 2025/03/01
date added: 2025/03/03
shelves:
review:
Coridorul îngust de Daron Acemoglu și James A. Robinson (2019, Câștigători Nobel pentru Economie 2024)

Cred că ar trebui să precizez de la bun început că a citi această carte în contextul politic de după 20 ianuarie 2025 pare ca și cum aș fi prins o mână curentă pe o scară cufundată în întuneric. Subtitlul volumului - State, societăți și soarta libertății � se referă la ceea ce ne preocupă pe toți zilele aceastea. Observ că nu doar eu sunt șocată de reașezarea lumii, a ceea ce defineam drept bun sau rău, etic sau imoral, adevăr sau minciună, umanitar sau cinic. Lipsa de stabilitate și tensiunile de azi vin cu o mare amenințare - se joacă libertatea, marea miză a societății de când e lumea.

Cei doi profesori (că de asta sunt profesori!) au conceput un model teoretic care explică și aduce sens, ordine și predictibilitate în aparentul haos al diversității statelor. De ce în Suedia există democrație, prosperitate și protecție socială, iar în Zimbabwe nu? De ce s-au dezvoltat atât de diferit Elveția și Muntenegru, sau Costa Rica și Guatemala deși sunt situate în aceeași regiune geografică? De ce nu există două trasee identice ale drumului statelor către libertate, ci mai degrabă ele sunt tot atât de diferite pe cât sunt și personalitățile indivizilor?

Drumul către libertate poate fi menținut pe traseu numai dacă oamenii nimeresc calea de mijloc, aflată între anarhie și despotism, adică se plasează în permanență pe un coridor îngust în care statul și societatea cooperează (statul prin controlarea violenței, asigurarea justiției și furnizării de servicii publice, iar societatea prin mobilizarea socială care supraveghează statul și elitele, cere schimbări și drepturi). Atunci când echilibrul și controlul reciproc al statului și societății nu sunt menținute, traseul va ieși de pe coridor fie spre diferite tipuri de despotism, fie spre diferite tipuri de anarhie. Sunt fascinante analizele făcute în carte, o adevărată călătorie prin istoria lumii: de la primele legi ateniene la crearea statului Islamic de către Mahomed, de la societatea descoperită de James Cook în insulele Hawaii la triburile din KwaZulu Natal, de la Magna Carta la Uniunea Europeană, zeci de exemple extrem de convingătoare și de documentate dau alt sens istoriei, dezvoltării sociale, prosperității și chiar războiului.

Mi-a atras atenția ca oarecum profetic pentru ce se petrece la nivel mondial în prezent un capitol numit ”Pericol la orizont�. Revin prin a sublinia că această carte a apărut în 2019, la 8 ani după cartea De ce eșuează națiunile (Why Nations Fail), deci probabil că autorii au lucrat la ea cel puțin patru ani, dacă nu mai mult, judecând după complexitate. Iată ce scriu ei în capitolul amintit:
”O populație care nu reușește să profite de schimbările economice simte că elitele capătă din ce în ce mai mult control și pierde încrederea în instituțiile statului. � Instituții care sunt incapabile să medieze și să soluționeze conflicte. O criză economică care destabilizează și mai mult instituțiile și slăbește încrederea în ele. Un potentat care pretinde că apără poporul împotriva elitelor și cere ca mecanismele de control instituțional să fie relaxate pentru ca el să-I poată sluji mai bine pe oameni. Vă sună familiar?
Problema este că în această descriere se regăsesc nu una, ci mai multe țări. Ar putea fi vorba de Tucia, unde potentatul este Recep Tayyip Erdogan, care se plânge de elita laică a Turciei și le cere claselor de mijloc conservatoare și alegătorilor de la țară să îl susțină, în vreme ce el îndepărtează toate mecanismele de control instituțional. Ar putea fi vorba de Ungaria, unde Victor Orban face același lucru, cu o doză suplimentară de retorică și acțiuni împotriva imigranților (chiar dacă țara este constrânsă, încă, de instituțiile Uniunii Europene). Ar putea fi vorba de Filipine, unde potentatul este Rodrigo Duterte, care conduce plutoane de execuție a traficanților și consumatorilor de droguri, reali sau presupuși, în vreme ce își demonizează oponenții.
Sau ar putea fi vorba de Donald J. Trump.
Dar nu ar putea să se întâmple în Statele Unite, nu-i așa?
O țară cu o constituție minunată,care echilibrează puterea elitei și non-elitei și creează straturi de mecansime de control împotriva politicienilor prea nerăbdători. Un sistem politic care întruchipează separarea puterilor. O societate cu tradiție a mobilizării politice și a neîncrederii în autocrați. � O națiune ferm stabilită pe Coridor, care a fost consolidată de nenumărate ori�
Și totuși nu ar fi putut să se întâmple nici în Republica de la Weimar, nu-i așa?�

Ca să fie și pragmatici, cei doi profesori ne oferă la final un mod de a operaționaliza libertatea (libertatea de exprimare, libertatea credinței, libertatea față de sărăcie și libertatea față de frică) și ne reamintesc că noi, ca cetățeni, trebuie să rămânem mobilizați pentru a ne asigura că există drepturi universale ( � Trebuie să fim uniți cu toții, pentru că altfel, în mod sigur, vom atârna în ștreang separat, fiecare� scria Benjamin Franklin).
]]> <![CDATA[Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat]]> 22388231
El analizează trei elemente ale adevăratei motivaţii � autonomia, perfecţionarea şi scopul � şi oferă soluţii inteligente şi surprinzătoare pentru punerea lor în practică, într-o carte remarcabilă care va schimba modul în care gândim şi trăim.]]> 264 Daniel H. Pink Ana-Maria 2
Din când în când, mă forțez (recunosc), să îmi strecor pe lista de lectură și niște lucrări de non-ficțiune, ceva ce încântă lumea și promite să schimbe felul în care operăm în viața de zi cu zi, inclusiv la serviciu. Așa că m-am lăsat sedusă de promisiunea lui Pink de a ne prezenta cheia motivației umane individuale și de grup.

Cartea mi s-a părut inegală și, după o vreme, repetitivă, iar spre final a devenit o listă de indicații cu � studiați voi mai departe dacă vă interesează�.

Partea de început, cea care sumarizează diverse experimente și observații legate de motivația umană (mai ales cele care infirmă legătura intuitivă dintre recompensele externe și menținerea motivației) mi s-au părut interesante. După prezentarea a ceea ce nu ne motivează, am așteptat cu interes partea legată de ce ne motivează � și, aici, din păcate, am găsit doar o compilație de cercetări care gravitează în jurul a trei piloni: autonomia, perfecționarea și scopul. Partea originală, contribuția autorului la domeniul motivației umane a întîrziat să apară, iar sugestiile de acțiune pe care le face pentru a ne găsi cu adevărat motivația spre final au devenit prea schematice pentru gustul meu.

În concluzie, deși nu am cu ce cărți despre motivația umană să compar acest volum, sunt sigură că există deja niște lucrări mult mai solide și mai utilizabile în organizații de tot felul.

]]> 3.91 2009 Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat
author: Daniel H. Pink
name: Ana-Maria
average rating: 3.91
book published: 2009
rating: 2
read at: 2025/02/23
date added: 2025/02/24
shelves:
review:
Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat de Daniel Pink (2009)

Din când în când, mă forțez (recunosc), să îmi strecor pe lista de lectură și niște lucrări de non-ficțiune, ceva ce încântă lumea și promite să schimbe felul în care operăm în viața de zi cu zi, inclusiv la serviciu. Așa că m-am lăsat sedusă de promisiunea lui Pink de a ne prezenta cheia motivației umane individuale și de grup.

Cartea mi s-a părut inegală și, după o vreme, repetitivă, iar spre final a devenit o listă de indicații cu � studiați voi mai departe dacă vă interesează�.

Partea de început, cea care sumarizează diverse experimente și observații legate de motivația umană (mai ales cele care infirmă legătura intuitivă dintre recompensele externe și menținerea motivației) mi s-au părut interesante. După prezentarea a ceea ce nu ne motivează, am așteptat cu interes partea legată de ce ne motivează � și, aici, din păcate, am găsit doar o compilație de cercetări care gravitează în jurul a trei piloni: autonomia, perfecționarea și scopul. Partea originală, contribuția autorului la domeniul motivației umane a întîrziat să apară, iar sugestiile de acțiune pe care le face pentru a ne găsi cu adevărat motivația spre final au devenit prea schematice pentru gustul meu.

În concluzie, deși nu am cu ce cărți despre motivația umană să compar acest volum, sunt sigură că există deja niște lucrări mult mai solide și mai utilizabile în organizații de tot felul.


]]> Noapte la Lisabona 31433587 296 Erich Maria Remarque 9734660063 Ana-Maria 4
Acest ultim roman, publicat înainte de moartea lui Remarque, a devenit în topul meu personal una dintre cele mai frumoase cărți de dragoste pe care le-am citit. Îmi place felul în care scrie Remarque - precis, metodic, într-un stil clasic și curat, așa încât cititorul să se conecteze ușor la poveste. Aș spune că Remarque este unul dintre cel mai ușor de citit mari scriitori ai secolului XX. Singurul artificiu stilistic pe care îl face este povestea în poveste: la Lisabona un refugiat caută disperat o cale de a se îmbarca pe un vapor care pleacă spre America, dar nu are nici bilet, nici viză. Un necunoscut pe nume Schwartz este gata să îi dea biletele sale pe care le avea pentru sine și soția sa la schimb pe o noapte în care străinul să îi asculte povestea.

Cei doi străini petrec astfel, împreună, o noapte la Lisabona. Și ascultăm povestea lui Schwarz, care ne spune de la început despre moartea iubitei sale: „Ea nu mai era. Noaptea, mă întorceam spre locul unde ar fi trebuit să fie și găseam doar golul. Golul din pat, golul din lume, golul din mine.�
Într-un ritm de roman de aventuri, suntem purtați de la începutul poveștii, când Schwartz, deși refugiat și la adăpost se întorce în Germania nazistă să își mai vadă o dată soția. În anul care s-a scurs, nu au mai ținut legătura, însă iubirea lor nu s-a stins. Helen este sora lui Franz, ofițer în Gestapo și cel care îi denunțase pe Schwartz în urmă cu un an pentru convingerile lui anti-naziste. Franz este hotărât să își țină sora departe de soțul trădător și o supraveghează constant: „Genul acesta de oameni cred că pot scăpa. Dar nimeni nu scapă. Nu există loc unde să nu ne ajungem dușmanii.�

Cei doi însă se reunesc și astfel începe fuga lor nebună prin Europa, din Germania, în Elveția, în Franța și apoi către Lisabona. Aventurile lor incredibile, alternate de momente de dragoste și de ieșire din timp („Într-o lume care se prăbușea, am ales să ne iubim ca și cum am fi avut tot timpul din lume.�), ne fac să ne dorim ca Helen și Schwartz să scape, cu toate că știm din primele pagini că Helen va muri. Cum, și care este contextul, este păcat să povestesc, pentru că povestea se cere descoperită.

Aș vrea să nu las impresia că acesta este un roman facil de dragoste, căci temele lui Remarque sunt de fapt războiul, exilul, viața refugiaților, dezrădăcinarea și, nu în ultimul rând, sacrificiul:
„Războiul ne-a învățat că supraviețuirea nu este pentru cei buni, ci pentru cei care pot sacrifica totul.�

Închei prin a sublinia cu câtă emoție și încântare se citește această carte cinematică și plină de întruneric și lumină.

]]> 4.29 1961 Noapte la Lisabona
author: Erich Maria Remarque
name: Ana-Maria
average rating: 4.29
book published: 1961
rating: 4
read at: 2025/01/30
date added: 2025/02/24
shelves:
review:
Noapte la Lisabona de Erich Maria Remarque (1961)

Acest ultim roman, publicat înainte de moartea lui Remarque, a devenit în topul meu personal una dintre cele mai frumoase cărți de dragoste pe care le-am citit. Îmi place felul în care scrie Remarque - precis, metodic, într-un stil clasic și curat, așa încât cititorul să se conecteze ușor la poveste. Aș spune că Remarque este unul dintre cel mai ușor de citit mari scriitori ai secolului XX. Singurul artificiu stilistic pe care îl face este povestea în poveste: la Lisabona un refugiat caută disperat o cale de a se îmbarca pe un vapor care pleacă spre America, dar nu are nici bilet, nici viză. Un necunoscut pe nume Schwartz este gata să îi dea biletele sale pe care le avea pentru sine și soția sa la schimb pe o noapte în care străinul să îi asculte povestea.

Cei doi străini petrec astfel, împreună, o noapte la Lisabona. Și ascultăm povestea lui Schwarz, care ne spune de la început despre moartea iubitei sale: „Ea nu mai era. Noaptea, mă întorceam spre locul unde ar fi trebuit să fie și găseam doar golul. Golul din pat, golul din lume, golul din mine.�
Într-un ritm de roman de aventuri, suntem purtați de la începutul poveștii, când Schwartz, deși refugiat și la adăpost se întorce în Germania nazistă să își mai vadă o dată soția. În anul care s-a scurs, nu au mai ținut legătura, însă iubirea lor nu s-a stins. Helen este sora lui Franz, ofițer în Gestapo și cel care îi denunțase pe Schwartz în urmă cu un an pentru convingerile lui anti-naziste. Franz este hotărât să își țină sora departe de soțul trădător și o supraveghează constant: „Genul acesta de oameni cred că pot scăpa. Dar nimeni nu scapă. Nu există loc unde să nu ne ajungem dușmanii.�

Cei doi însă se reunesc și astfel începe fuga lor nebună prin Europa, din Germania, în Elveția, în Franța și apoi către Lisabona. Aventurile lor incredibile, alternate de momente de dragoste și de ieșire din timp („Într-o lume care se prăbușea, am ales să ne iubim ca și cum am fi avut tot timpul din lume.�), ne fac să ne dorim ca Helen și Schwartz să scape, cu toate că știm din primele pagini că Helen va muri. Cum, și care este contextul, este păcat să povestesc, pentru că povestea se cere descoperită.

Aș vrea să nu las impresia că acesta este un roman facil de dragoste, căci temele lui Remarque sunt de fapt războiul, exilul, viața refugiaților, dezrădăcinarea și, nu în ultimul rând, sacrificiul:
„Războiul ne-a învățat că supraviețuirea nu este pentru cei buni, ci pentru cei care pot sacrifica totul.�

Închei prin a sublinia cu câtă emoție și încântare se citește această carte cinematică și plină de întruneric și lumină.


]]> Demonii 7710145
„Dostoievski ne este indispensabil: satira lui, asemenea celei a lui Jonathan Swift, denunta egoismul, cruzimea, ipocriziile noastre si, mai presus de orice, aceasta infirmitate care este constiinta de sine. Acest Shakespeare al romancierilor isi inzestreaza personajele cu o intensitate a trairii pe care doar operele Marelui Will au atins-o si, in plus, le face sa poarte povara rusinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil sa-l realizeze.� (Harold Bloom)]]> 940 Fyodor Dostoevsky Ana-Maria 5
Când am început să citesc Demonii, nu mă așteptam să dau peste un roman care să descrie, cu o precizie aproape profetică, lumea în care trăim astăzi. Am crezut că voi citi despre o Rusie țaristă, despre niște revoluționari dintr-un secol îndepărtat, despre niște idei care și-au trăit viața. Dar m-am trezit într-o poveste care pare smulsă din realitatea noastră, o lume în care vidul moral, ideologiile distructive și manipularea maselor sunt la fel de actuale ca atunci.

Dostoievski nu scrie doar despre trecut. Scrie despre noi. Despre cum societățile care își pierd credința și valorile se scufundă în haos. Despre cum revoluțiile nu aduc progres, ci doar o nevoie obsesivă de a distruge trecutul fără a ști ce să pună în loc. Despre cum oamenii fără conștiință, fără repere morale, fără Dumnezeu devin, inevitabil, fie victime, fie călăi.
Când demonii pun stăpânire pe oameni, lumea se prăbușește. Iar demonii nu trebuie să fie niște ființe supranaturale, ci pot fi niște idei.

Într-un orășel de provincie din Rusia, un grup de revoluționari radicali, conduși din umbră de Piotr Stepanovici Verhovenski, pregătește un haos organizat. Nu sunt niște gânditori politici, nu sunt visători ai unei lumi mai bune. Sunt doar niște oameni care nu știu decât să dărâme, să distrugă, să incendieze orice în calea lor.
„Nu e nevoie să le oferim oamenilor argumente, ci doar frică. Nimic nu educă mai bine decât teroarea.� Aceasta este filosofia lui Piotr Stepanovici, instigatorul principal al dezastrului. Și e înfricoșător de actuală.

Lângă el se află Nikolai Stavroghin, un aristocrat care ar fi putut fi orice � lider, vizionar, erou. Dar care alege să fie nimic. Un om care a trăit orice formă de plăcere, de păcat, de putere, doar pentru a descoperi că nu simte nimic. În el vedem nu doar portretul unui nihilist extrem, ci și imaginea omului modern care a pierdut orice conexiune cu binele și răul, care a rupt toate legăturile cu spiritualitatea și cu umanitatea.
„Simt în mine o putere nemăsurată� dar de unde vine și ce trebuie să fac cu ea, nu știu.� Aceasta nu e doar o replică, e confesiunea unui suflet gol.

Șatov, singurul care încearcă să reziste demonilor nihilismului, este cel ce caută o ancoră în credința religioasă și în ideea de identitate națională. El este sacrificat într-o scenă ce ne duce cu gândul la martirii creștini. Kirillov, inginerul convins că sinuciderea îl va face „om-zeu�, își duce la capăt teoria absurdă. Stepan Trofimovici Verhovenski, intelectualul rupt de realitate, rămâne doar o umbră a vremurilor de altădată ce nu se poate opune nihiliștilor.

În mijlocul acestui iad, Maria Lebiadkina este singura lumină. Naivă, considerată nebună, neînțeleasă, ea este singura care iubește sincer, fără calcule, fără ideologii. Dar tocmai pentru asta trebuie să moară. „Nu, nu ești vulturul meu�, îi spune lui Stavroghin când acesta o vizitează pentru ultima oară. Își dă seama, poate chiar mai bine decât el, că nu este un erou, ci doar un om pierdut, incapabil de iubire și de măreție.
Toți cei care au avut o fărâmă de umanitate sfârșesc tragic. Șatov e ucis, Kirillov se sinucide, Stavroghin se spânzură, Maria Lebiadkina și Lisa sunt omorâte cu bestialitate. Dar Piotr Stepanovici scapă.

Și aici este cea mai amară lecție a romanului. Revoluționarii fanatici, cei care cred în ceva, fie bine, fie rău, dispar. Dar manipulatorii, cei care trag sforile din umbră, supraviețuiesc mereu.
Dostoievski a înțeles, cu 50 de ani înainte de Revoluția Bolșevică, că istoria nu pedepsește adevărații vinovați. Cei ca Piotr Stepanovici � oportuniștii puri, cei care folosesc ideologiile doar ca un pretext pentru a obține putere � nu dispar odată cu haosul pe care îl creează. Ei scapă, fug, reapar sub altă formă, în altă epocă, cu un alt discurs. Îi recunoaștem în fiecare lider populist, în fiecare extremist care manipulează masele, în fiecare ideologie care promite un viitor glorios prin distrugerea trecutului.

Dostoievski a înțeles mai bine decât oricine puterea distructivă a ideologiilor radicale, a văzut cum tinerii intelectuali ruși erau absorbiți de nihilism și socialism revoluționar, cum credința și moralitatea se dizolvau, cum revoluționarii nu aveau un plan coerent pentru viitor, ci doar o obsesie pentru distrugerea trecutului.
Și a scris despre asta, în speranța că vom învăța ceva. Dar dacă citim romanul în 2025, constatăm că mai avem multe de învățat. Azi recunoaștem aceleași mecanisme: demonii nihilismului care reapar sub alte forme, golul moral care face ca oamenii să-și piardă busola, revoluțiile care încep cu idealuri și sfârșesc în teroare.
„Dacă Dumnezeu nu există, atunci omul este Dumnezeu�, spune Kirillov înainte de a se sinucide. O frază care rezumă tragedia întregului roman � și, poate, tragedia lumii moderne.

Ce ne spune Dostoievski? Că demonii nu mor niciodată. Se ascund, se transformă, așteaptă momentul potrivit să reapară. Că vidul spiritual naște monștri, că distrugerea fără direcție nu construiește nimic, că răul nu dispare, ci doar își schimbă masca.
Dacă vrem să înțelegem cum se nasc tragediile istorice, cum ajunge o societate să-și piardă reperele și să se lase condusă de haos, trebuie să revenim la Demonii. Nu este doar un roman � este o hartă a modului în care lumea se poate autodistruge, din nou și din nou.]]> 4.40 1872 Demonii
author: Fyodor Dostoevsky
name: Ana-Maria
average rating: 4.40
book published: 1872
rating: 5
read at: 2025/02/10
date added: 2025/02/17
shelves:
review:
“Demonii� de F.M. Dostroievki (1872)

Când am început să citesc Demonii, nu mă așteptam să dau peste un roman care să descrie, cu o precizie aproape profetică, lumea în care trăim astăzi. Am crezut că voi citi despre o Rusie țaristă, despre niște revoluționari dintr-un secol îndepărtat, despre niște idei care și-au trăit viața. Dar m-am trezit într-o poveste care pare smulsă din realitatea noastră, o lume în care vidul moral, ideologiile distructive și manipularea maselor sunt la fel de actuale ca atunci.

Dostoievski nu scrie doar despre trecut. Scrie despre noi. Despre cum societățile care își pierd credința și valorile se scufundă în haos. Despre cum revoluțiile nu aduc progres, ci doar o nevoie obsesivă de a distruge trecutul fără a ști ce să pună în loc. Despre cum oamenii fără conștiință, fără repere morale, fără Dumnezeu devin, inevitabil, fie victime, fie călăi.
Când demonii pun stăpânire pe oameni, lumea se prăbușește. Iar demonii nu trebuie să fie niște ființe supranaturale, ci pot fi niște idei.

Într-un orășel de provincie din Rusia, un grup de revoluționari radicali, conduși din umbră de Piotr Stepanovici Verhovenski, pregătește un haos organizat. Nu sunt niște gânditori politici, nu sunt visători ai unei lumi mai bune. Sunt doar niște oameni care nu știu decât să dărâme, să distrugă, să incendieze orice în calea lor.
„Nu e nevoie să le oferim oamenilor argumente, ci doar frică. Nimic nu educă mai bine decât teroarea.� Aceasta este filosofia lui Piotr Stepanovici, instigatorul principal al dezastrului. Și e înfricoșător de actuală.

Lângă el se află Nikolai Stavroghin, un aristocrat care ar fi putut fi orice � lider, vizionar, erou. Dar care alege să fie nimic. Un om care a trăit orice formă de plăcere, de păcat, de putere, doar pentru a descoperi că nu simte nimic. În el vedem nu doar portretul unui nihilist extrem, ci și imaginea omului modern care a pierdut orice conexiune cu binele și răul, care a rupt toate legăturile cu spiritualitatea și cu umanitatea.
„Simt în mine o putere nemăsurată� dar de unde vine și ce trebuie să fac cu ea, nu știu.� Aceasta nu e doar o replică, e confesiunea unui suflet gol.

Șatov, singurul care încearcă să reziste demonilor nihilismului, este cel ce caută o ancoră în credința religioasă și în ideea de identitate națională. El este sacrificat într-o scenă ce ne duce cu gândul la martirii creștini. Kirillov, inginerul convins că sinuciderea îl va face „om-zeu�, își duce la capăt teoria absurdă. Stepan Trofimovici Verhovenski, intelectualul rupt de realitate, rămâne doar o umbră a vremurilor de altădată ce nu se poate opune nihiliștilor.

În mijlocul acestui iad, Maria Lebiadkina este singura lumină. Naivă, considerată nebună, neînțeleasă, ea este singura care iubește sincer, fără calcule, fără ideologii. Dar tocmai pentru asta trebuie să moară. „Nu, nu ești vulturul meu�, îi spune lui Stavroghin când acesta o vizitează pentru ultima oară. Își dă seama, poate chiar mai bine decât el, că nu este un erou, ci doar un om pierdut, incapabil de iubire și de măreție.
Toți cei care au avut o fărâmă de umanitate sfârșesc tragic. Șatov e ucis, Kirillov se sinucide, Stavroghin se spânzură, Maria Lebiadkina și Lisa sunt omorâte cu bestialitate. Dar Piotr Stepanovici scapă.

Și aici este cea mai amară lecție a romanului. Revoluționarii fanatici, cei care cred în ceva, fie bine, fie rău, dispar. Dar manipulatorii, cei care trag sforile din umbră, supraviețuiesc mereu.
Dostoievski a înțeles, cu 50 de ani înainte de Revoluția Bolșevică, că istoria nu pedepsește adevărații vinovați. Cei ca Piotr Stepanovici � oportuniștii puri, cei care folosesc ideologiile doar ca un pretext pentru a obține putere � nu dispar odată cu haosul pe care îl creează. Ei scapă, fug, reapar sub altă formă, în altă epocă, cu un alt discurs. Îi recunoaștem în fiecare lider populist, în fiecare extremist care manipulează masele, în fiecare ideologie care promite un viitor glorios prin distrugerea trecutului.

Dostoievski a înțeles mai bine decât oricine puterea distructivă a ideologiilor radicale, a văzut cum tinerii intelectuali ruși erau absorbiți de nihilism și socialism revoluționar, cum credința și moralitatea se dizolvau, cum revoluționarii nu aveau un plan coerent pentru viitor, ci doar o obsesie pentru distrugerea trecutului.
Și a scris despre asta, în speranța că vom învăța ceva. Dar dacă citim romanul în 2025, constatăm că mai avem multe de învățat. Azi recunoaștem aceleași mecanisme: demonii nihilismului care reapar sub alte forme, golul moral care face ca oamenii să-și piardă busola, revoluțiile care încep cu idealuri și sfârșesc în teroare.
„Dacă Dumnezeu nu există, atunci omul este Dumnezeu�, spune Kirillov înainte de a se sinucide. O frază care rezumă tragedia întregului roman � și, poate, tragedia lumii moderne.

Ce ne spune Dostoievski? Că demonii nu mor niciodată. Se ascund, se transformă, așteaptă momentul potrivit să reapară. Că vidul spiritual naște monștri, că distrugerea fără direcție nu construiește nimic, că răul nu dispare, ci doar își schimbă masca.
Dacă vrem să înțelegem cum se nasc tragediile istorice, cum ajunge o societate să-și piardă reperele și să se lase condusă de haos, trebuie să revenim la Demonii. Nu este doar un roman � este o hartă a modului în care lumea se poate autodistruge, din nou și din nou.
]]> The Periodic Table 1990305 233 Primo Levi 0805208119 Ana-Maria 3 4.12 1975 The Periodic Table
author: Primo Levi
name: Ana-Maria
average rating: 4.12
book published: 1975
rating: 3
read at: 2025/02/07
date added: 2025/02/07
shelves:
review:

]]> A Cat, a Man, and Two Women 36381715
Biten ilişki için umut, diğeri içinse endişe kaynağıdır. Böylece, başlı başına bir kavram olmayı hak eden “kedi sevgisi”nden çok daha fazlasına dokunur Tanizaki. Zarif, yumuşacık bir üslupla insan ilişkilerinin girift yapısını, küçücük ayrıntıların -bir nesnenin, jestin veya bakışın- insan ruhunda yarattığı dönüşümleri, yalnızlığın ve sevginin türlü biçimlerini gösterir.

Yoğun tutkuların, tuhaf arzuların ve ince bir melankolinin ustası Tanizaki’nin Bir Kedi, Bir Adam, İki Kadın’ını Sinan Ceylan Japonca aslından çevirdi.

“Tanizaki en gözde yazarlarımdandır. Aşkı ve aşkın sapkın yönlerini anlatır kitapları.�
-Henry Miller-

“Tanizaki, muhteşem bir yazar.�
-Haruki Murakami-]]> 100 Jun'ichirō Tanizaki Ana-Maria 4 3.73 1936 A Cat, a Man, and Two Women
author: Jun'ichirō Tanizaki
name: Ana-Maria
average rating: 3.73
book published: 1936
rating: 4
read at: 2020/06/10
date added: 2025/02/06
shelves:
review:

]]> Operaţiunea Anthropoid 36539571
Operaţiunea Anthropoid este un roman istoric postmodern despre asasinarea lui Reinhard Heydrich, supranumit „Călăul din Praga�. Veţi urmări cu sufletul la gură aventura lui Jozef Gabčík şi Jan Kubiš, de la evadarea lor dramatică din Cehoslovacia ocupată de nazişti până la atacul fatal care îl va răpune pe Reinhard Heydrich şi care va duce, în cele din urmă, şi la moartea lor violentă, în cripta unei biserici din Praga. O carte în egală măsură despre trecut şi despre felul în care se poate scrie despre trecut, romanul lui Laurent Binet reprezintă o întrepătrundere magistrală de memorii, actualitate şi imaginaţie narativă.

„Un scriitor care reuşeşte să nareze un episod de istorie autentică şi, totodată, să împărtăşească propria viziune asupra lumii. [...] Găseşti de toate în Operaţiunea Anthropoid: referiri la Tarantino, Chaplin, Bogart, la filmele lui Fritz Lang şi Douglas Sirk.� Philippe Labro, Le Figaro

„Operaţiunea Anthropoid este o meditaţie asupra raportului dintre realitate şi ficţiune, dintre istorie şi roman.� Le Monde]]> 400 Laurent Binet 6068623866 Ana-Maria 5
Premiată pentru roman de debut, Operațiunea Anthropoid pare o carte doar despre fapte istorice. Dar, de fapt, este un roman despre un narator (care este chiar scriitorul) obsedat de a scrie o poveste despre ceea ce tatăl său i-a povestit pe când era copil:� despre Himmler, șeful SS-ului, apoi de mâna sa dreaptă, Heydrich, protectorul Boemiei și Moraviei. Și îmi vorbise de un commando cehoslovac, trimis de Londra, și de atentat.� Fascinația copilului rămâne vie, iar apoi adultul va putea da forma unei cărți acelei povești care i s-a întipărit în minte.

Binet ne împărtășește toate fricile și ezitările sale legate de ce informații ar trebui să păstreze în carte, ne arată nesfârșitele documentări pe care le face pentru detalii aparent nesemnificative, explorează dialoguri posibile între personaje, inferează emoții și reacții pentru care nu există dovezi sau documente, demonstrându-și responsabilitatea și pasiunea pentru personajele sale reale.

Adevărul istoric poate fi cunoscut, cuprins și redat? Pentru a ne lăsa să formulăm un răspuns, Binet creează un fel de portal prin care el însuși ajunge personaj în 1942 și, prin el, ne trezim și noi alături de Gabcik și Kubis, cei doi parașutiști trimiși să îl asasineze pe nazist, și de membrii rezistenței din Praga.

� Când vine vorba de politica celui de-al Treilea Reich și, în special, de ceea ce are aceasta mai terifiant, este incredibil în ce măsură îl găsim mereu pe Heydrich amestecat în toate.� � notează scriitorul. Istoria are mai multe informații despre nazist decât despre cei care i s-au opus, însă Binet reușește să reconstituie o imagine de neuitat a celor ce au reprezentat rezistența cehă.

Oameni obișnuiți și decenți devin luptători și eroi, într-o luptă disproporționată ce nu se poate numi pe viață și pe moarte, ci poate doar pe moarte și pe moarte. După ce operațiunea Anthropoid reușește, represaliile capătă dimensiuni de iad. De fapt, toată cartea este o călătorie în Iad, un coșmar despre care tot a trebuit să îmi repet că reprezintă fapte reale. Cartea este o experiență din care cititorul iese transformat, înclinându-se în fața faptelor acestor oameni puși de viață față în față cu Heydrich și naziștii săi.]]> 4.14 2010 Operaţiunea Anthropoid
author: Laurent Binet
name: Ana-Maria
average rating: 4.14
book published: 2010
rating: 5
read at: 2025/01/17
date added: 2025/01/27
shelves:
review:
Operațiunea Anthropoid. Povestea asasinării lui Heydrich de Laurent Binet (Premiul Goncourt, 2010)

Premiată pentru roman de debut, Operațiunea Anthropoid pare o carte doar despre fapte istorice. Dar, de fapt, este un roman despre un narator (care este chiar scriitorul) obsedat de a scrie o poveste despre ceea ce tatăl său i-a povestit pe când era copil:� despre Himmler, șeful SS-ului, apoi de mâna sa dreaptă, Heydrich, protectorul Boemiei și Moraviei. Și îmi vorbise de un commando cehoslovac, trimis de Londra, și de atentat.� Fascinația copilului rămâne vie, iar apoi adultul va putea da forma unei cărți acelei povești care i s-a întipărit în minte.

Binet ne împărtășește toate fricile și ezitările sale legate de ce informații ar trebui să păstreze în carte, ne arată nesfârșitele documentări pe care le face pentru detalii aparent nesemnificative, explorează dialoguri posibile între personaje, inferează emoții și reacții pentru care nu există dovezi sau documente, demonstrându-și responsabilitatea și pasiunea pentru personajele sale reale.

Adevărul istoric poate fi cunoscut, cuprins și redat? Pentru a ne lăsa să formulăm un răspuns, Binet creează un fel de portal prin care el însuși ajunge personaj în 1942 și, prin el, ne trezim și noi alături de Gabcik și Kubis, cei doi parașutiști trimiși să îl asasineze pe nazist, și de membrii rezistenței din Praga.

� Când vine vorba de politica celui de-al Treilea Reich și, în special, de ceea ce are aceasta mai terifiant, este incredibil în ce măsură îl găsim mereu pe Heydrich amestecat în toate.� � notează scriitorul. Istoria are mai multe informații despre nazist decât despre cei care i s-au opus, însă Binet reușește să reconstituie o imagine de neuitat a celor ce au reprezentat rezistența cehă.

Oameni obișnuiți și decenți devin luptători și eroi, într-o luptă disproporționată ce nu se poate numi pe viață și pe moarte, ci poate doar pe moarte și pe moarte. După ce operațiunea Anthropoid reușește, represaliile capătă dimensiuni de iad. De fapt, toată cartea este o călătorie în Iad, un coșmar despre care tot a trebuit să îmi repet că reprezintă fapte reale. Cartea este o experiență din care cititorul iese transformat, înclinându-se în fața faptelor acestor oameni puși de viață față în față cu Heydrich și naziștii săi.
]]> Copilul lui Noe 18363479
In internatul catolic unde este inscris pentru a i se pierde urma, Joseph il intalneste pe parintele Pons, un om a carui misiune va fi sa-l ajute pe Joseph sa nu-si piarda nici speranta, nici credinta in existenta Binelui. Asemenea lui Noe, parintele Pons salveaza fapturile Domnului din fata cataclismelor Istoriei. In catacombele bisericii catolice, el construieste o Arca a spiritului pentru Joseph: o sinagoga unde pot fi studiate Tora si Cabala. Alaturi de parintele Pons, Joseph se va imbarca intr-o calatorie spre limanul vremurilor care se reasaza in matca. Roman tradus in peste douazeci de limbi.]]> 182 Éric-Emmanuel Schmitt Ana-Maria 2 4.19 2004 Copilul lui Noe
author: Éric-Emmanuel Schmitt
name: Ana-Maria
average rating: 4.19
book published: 2004
rating: 2
read at: 2025/01/24
date added: 2025/01/24
shelves:
review:

]]> Grădina de piatră 42848110 Grădina de piatră (Le Jardin des rochers) este primul mare roman semnat de Kazantzakis înainte de emblematicul Viața și peripețiile lui Alexis Zorba. Amestec de jurnal, roman psihologic și de idei și poem, Grădina de piatră tratează deja teme majore ale literaturii lui Kazantzakis � lupta și concilierea contrariilor, ilustrate exemplar de contrastul între surâsul imobil al lui Buddha sau splendidele grădini japoneze ce surprind eternitatea în grăunțele de nisip și efervescența modernizării Chinei și Japoniei.

„Dintre toate cărțile lui Kazantzakis, Grădina de piatră este singura în care autorul-narator figurează ca personaj principal. [...] Tema esențială este cea a omului meditativ pus în fața semenilor care se dăruiesc trup și suflet acțiunii, prin forța momentului istoric � uneori în detrimentul sufletului. De aici cruzimea acestei relatări, în care multe elemente sunt veridice. Dar, în jurul acestei teme centrale, ce poezie, ce senzualitate! Cel mai mic obiect, cel mai insignifiant chip, cea mai măruntă plantă, totul este abordat cu tandrețe și umor, chiar cu un fel de voluptate fizică, care deține un loc important în întreaga narațiune.� � Aziz Izzet (fragment din prefața primei ediții franceze)

„Marii noștri grădinari au fost la început călugări budiști și au adus arta asta din China. Mai târziu, arta a trecut la marii dascăli ai ceremoniei ceaiului, la poeți, la pictori și, în sfârșit, la grădinarii specializați. Fiecare grădină trebuie să aibă sensul ei, să sugereze o noțiune abstractă: seninătate, inocență, pustietate sau mândrie și măreție eroică. Iar semnificația trebuie să corespundă nu numai cu sufletul proprietarului, ci și cu sufletul mai larg al generației sau al întregului său neam. Fiindcă ce valoare are un individ? E ceva efemer; în timp ce grădina, precum orice altă operă de artă, trebuie să conțină elemente de eternitate.� � Nikos Kazantzakis, Jurnal de călătorie. Japonia, China]]> 256 Nikos Kazantzakis Ana-Maria 4
Un european descoperă cu ochiul unui poet și filsof China și Japonia începutului de secol XX. Ce poate ieși dintr-o astfel de călătorie? Un volum foarte viu și meditativ care conturează spații, oameni și perspective asupra vieții și istoriei care ne demonstrează ce fin observator a fost Kazantzakis.

Spre deosebire de un jurnal de călătorie care este foarte fidel unor desfășurări cronologice, notele scriitorului grec demonstrează erudiția acestuia, capacitatea de a trece de limitele propriei culturi și a viziunii vestice, admirația față de ceea ce este diferit, activarea simțurilor pentru a absorbi frumusețea din fața sa: „Îmi deschideam ochii de lut cu un fior de neliniște. Devoram Japonia în floare, orașe, sate și grădini misterioase, și ieșeam cu sufletul încărcat de polen.�

Titlul cărții ne duce cu gândul la estetismul cultivat al orientalilor � ceremonia ceaiului, ikebana, arta grădinilor, kintsugi. Nimic nu este lăsat la întîmplare, totul este prilej de contemplare și de meditație, de rafinare a sufletului și a expriențelor senzoriale. Iată un fragment edificator în acest sens:

„Amiază. O grădină de piatră la capătul unui vechi ermitaj. Nici o floare, nici o frunză verde, nici o picătură de apă. Această grădină este un deșert de nisip, și pe acest nisip, vreo cincisprezece pietre mari și mici, împrăștiate ca din întâmplare. Poetul chinez care acum trei secole o aranjase avea o intenție explicită, să sugereze imaginea unui tigru fugind. […] Un tigru, sau moartea, sau iubirea, sau Dumnezeu. […] Cineva sau ceva, de mii de veacuri, urcă, urcă, urcă, neliniștit. Vreau să urmez ritmul său, să urc împreună cu el, să-mi depășesc părinții, să mă depășesc, în fiecare clipă, pe mine însumi, să deschid în inima mea calea pentru acel cineva sau acel ceva care urcă. Să-mi modelez o inimă liberă, după imaginea acestei grădini de piatră!�

Chiar dacă realităților sociale din China și Japonia zilelor noastre nu ar mai reflecta observațiile scriitorului (relațiile intrafamiliale, atitudinile revoluționare, interacțiunile cu străinii), multe dintre observațiile și descrierile din acest volum s-ar putea regăsi și dacă Kazantzakis ar fi călătorit în aceste țări după anul 2000. O carte frumoasă, liniștitoare, plină de poezie.
]]> 3.68 1936 Grădina de piatră
author: Nikos Kazantzakis
name: Ana-Maria
average rating: 3.68
book published: 1936
rating: 4
read at: 2025/01/22
date added: 2025/01/22
shelves:
review:
Grădina de piatră de Nikos Kazantzakis (1936)

Un european descoperă cu ochiul unui poet și filsof China și Japonia începutului de secol XX. Ce poate ieși dintr-o astfel de călătorie? Un volum foarte viu și meditativ care conturează spații, oameni și perspective asupra vieții și istoriei care ne demonstrează ce fin observator a fost Kazantzakis.

Spre deosebire de un jurnal de călătorie care este foarte fidel unor desfășurări cronologice, notele scriitorului grec demonstrează erudiția acestuia, capacitatea de a trece de limitele propriei culturi și a viziunii vestice, admirația față de ceea ce este diferit, activarea simțurilor pentru a absorbi frumusețea din fața sa: „Îmi deschideam ochii de lut cu un fior de neliniște. Devoram Japonia în floare, orașe, sate și grădini misterioase, și ieșeam cu sufletul încărcat de polen.�

Titlul cărții ne duce cu gândul la estetismul cultivat al orientalilor � ceremonia ceaiului, ikebana, arta grădinilor, kintsugi. Nimic nu este lăsat la întîmplare, totul este prilej de contemplare și de meditație, de rafinare a sufletului și a expriențelor senzoriale. Iată un fragment edificator în acest sens:

„Amiază. O grădină de piatră la capătul unui vechi ermitaj. Nici o floare, nici o frunză verde, nici o picătură de apă. Această grădină este un deșert de nisip, și pe acest nisip, vreo cincisprezece pietre mari și mici, împrăștiate ca din întâmplare. Poetul chinez care acum trei secole o aranjase avea o intenție explicită, să sugereze imaginea unui tigru fugind. […] Un tigru, sau moartea, sau iubirea, sau Dumnezeu. […] Cineva sau ceva, de mii de veacuri, urcă, urcă, urcă, neliniștit. Vreau să urmez ritmul său, să urc împreună cu el, să-mi depășesc părinții, să mă depășesc, în fiecare clipă, pe mine însumi, să deschid în inima mea calea pentru acel cineva sau acel ceva care urcă. Să-mi modelez o inimă liberă, după imaginea acestei grădini de piatră!�

Chiar dacă realităților sociale din China și Japonia zilelor noastre nu ar mai reflecta observațiile scriitorului (relațiile intrafamiliale, atitudinile revoluționare, interacțiunile cu străinii), multe dintre observațiile și descrierile din acest volum s-ar putea regăsi și dacă Kazantzakis ar fi călătorit în aceste țări după anul 2000. O carte frumoasă, liniștitoare, plină de poezie.

]]> <![CDATA[Cum moare democrația: ascensiunea la putere a lui Hitler și prăbușirea Republicii de la Weimar]]> 57523638 280 Benjamin Carter Hett 9734683063 Ana-Maria 5
Nu știu cu ce să încep această recenzie, poate mai potrivit ar fi să vorbesc despre emoții și stări inconfortabile de recunoaștere în oglindă a lumii noastre în paginile acestea de istorie. Analiza lui Hett este cuprinzătoare și convingătoare, și deși nu face paralele directe cu politica contemporană, totuși acesta este scopul cărții. Ca trăitor al evenimentelor din România sfârșitului de 2024, dar și din lumea ultimilor ani, m-am trezit de multe ori exclamând pe măsură ce citeam cartea că multe comportamente și reacții sunt unu la unu cu ceea ce vedem azi în democrațiile noastre. Ce descoperim în aceste pagini? Un prim aspect este cel legat de faptul că nazismul a fost o mișcare de protest împotriva globalizării, a efectelor comerțului și finanțelor globale conduse de superputerile Marii Britanii, Franței și Statelor Unite, care s-a petrecut într-un context mai larg de naționalism, nu doar în cel german. Criza refugiaților (1,5 milioane de refugiați au ajuns în Germania după Primul Război), hiperinflația (în 1923 rata de schimb era de 4,2 miliarde de mărci la un dolar american), reparațiile de război pe care Republica le avea de plătit sau presiunile puse de afaceriști și armată pe redirecționarea cheltuielilor sociale au fost alți factori care au creat furtuna perfectă ce a permis naziștilor să pară cel mai bun dintre rele.
Propaganda absurdă și irațională a național-socialiștilor părea că nu poate ajunge niciodată la masele de oameni normali, echilibrați și raționali ( ”Dacă e să recunoaștem vreun merit al național-socialismului, este faptul că a reușit pentru prima dată în politica germană să mobilizeze complet prostia umană!� spunea Kurt Schumacher, care va supraviețui unei experiențe groaznice de 10 ani în lagărele de concentrare). Și așa a și fost, pentru că procentul maxim pe care l-au obținut vreodată la alegeri naziștii a fost de 37%. Mult, dar nu suficient. Jocul de alianțe politice (partidele de centru și de stânga ar fi putut să îi oprească dacă s-ar fi unit), combinat cu violența Cămășilor Brune și cu lipsa de reacție sau de vigilență a societății cu privire la propaganda sunt alte lovituri mortale date democrației.

”Văzut de aproape, felul în care funcționează democrația- înțelegerile, favorurile, compromisurile necesare- e rareori înălțător. Un număr mare de partide politice, fiecare reprezentând interese sociale bine definite, concurau pentru putere și câștigurile pe care le aducea aceasta, făcând compromisuri și învoieli cât se putea. De multe ori nu s-a putut, astfel că administrațiile s-au succedat rapid: 21 în 14 ani. Pentru ca o democrație să funcționeze, toate părțile trebuie să admită că au cel puțin un temei comun și că unele compromisuri sunt posibile și necesare. Cu toate acestea, prin anii 1930, nu prea mai rămăsese mare lucru din acest spirit deoarece societatea germană devenea tot mai profund divizată. Adesea, părea că adepții Republicii nu fac decât să apere un sistem corupt. Opozanții democrației, predicând o antipolitică a unității și renașterii, puteau părea niște modele de înaltă moralitate. ... Numele de cod al naziștilor pentru Republica de la Weimar era sistemul.�
Cartea aceasta costa doar 15 lei pe site-ul Polirom, mai puțin decât o cafea fițioasă. Tare mult sper că va fi cumpărată și citită.
]]> 4.68 2018 Cum moare democrația: ascensiunea la putere a lui Hitler și prăbușirea Republicii de la Weimar
author: Benjamin Carter Hett
name: Ana-Maria
average rating: 4.68
book published: 2018
rating: 5
read at: 2025/01/19
date added: 2025/01/20
shelves:
review:
”Cum moare democrația. Ascensiunea la putere a lui Hitler și prăbușirea Republicii de la Weimar� de Benjamin Carter Hett (Vine Award for Canadian Jewish Literature, 2019)

Nu știu cu ce să încep această recenzie, poate mai potrivit ar fi să vorbesc despre emoții și stări inconfortabile de recunoaștere în oglindă a lumii noastre în paginile acestea de istorie. Analiza lui Hett este cuprinzătoare și convingătoare, și deși nu face paralele directe cu politica contemporană, totuși acesta este scopul cărții. Ca trăitor al evenimentelor din România sfârșitului de 2024, dar și din lumea ultimilor ani, m-am trezit de multe ori exclamând pe măsură ce citeam cartea că multe comportamente și reacții sunt unu la unu cu ceea ce vedem azi în democrațiile noastre. Ce descoperim în aceste pagini? Un prim aspect este cel legat de faptul că nazismul a fost o mișcare de protest împotriva globalizării, a efectelor comerțului și finanțelor globale conduse de superputerile Marii Britanii, Franței și Statelor Unite, care s-a petrecut într-un context mai larg de naționalism, nu doar în cel german. Criza refugiaților (1,5 milioane de refugiați au ajuns în Germania după Primul Război), hiperinflația (în 1923 rata de schimb era de 4,2 miliarde de mărci la un dolar american), reparațiile de război pe care Republica le avea de plătit sau presiunile puse de afaceriști și armată pe redirecționarea cheltuielilor sociale au fost alți factori care au creat furtuna perfectă ce a permis naziștilor să pară cel mai bun dintre rele.
Propaganda absurdă și irațională a național-socialiștilor părea că nu poate ajunge niciodată la masele de oameni normali, echilibrați și raționali ( ”Dacă e să recunoaștem vreun merit al național-socialismului, este faptul că a reușit pentru prima dată în politica germană să mobilizeze complet prostia umană!� spunea Kurt Schumacher, care va supraviețui unei experiențe groaznice de 10 ani în lagărele de concentrare). Și așa a și fost, pentru că procentul maxim pe care l-au obținut vreodată la alegeri naziștii a fost de 37%. Mult, dar nu suficient. Jocul de alianțe politice (partidele de centru și de stânga ar fi putut să îi oprească dacă s-ar fi unit), combinat cu violența Cămășilor Brune și cu lipsa de reacție sau de vigilență a societății cu privire la propaganda sunt alte lovituri mortale date democrației.

”Văzut de aproape, felul în care funcționează democrația- înțelegerile, favorurile, compromisurile necesare- e rareori înălțător. Un număr mare de partide politice, fiecare reprezentând interese sociale bine definite, concurau pentru putere și câștigurile pe care le aducea aceasta, făcând compromisuri și învoieli cât se putea. De multe ori nu s-a putut, astfel că administrațiile s-au succedat rapid: 21 în 14 ani. Pentru ca o democrație să funcționeze, toate părțile trebuie să admită că au cel puțin un temei comun și că unele compromisuri sunt posibile și necesare. Cu toate acestea, prin anii 1930, nu prea mai rămăsese mare lucru din acest spirit deoarece societatea germană devenea tot mai profund divizată. Adesea, părea că adepții Republicii nu fac decât să apere un sistem corupt. Opozanții democrației, predicând o antipolitică a unității și renașterii, puteau părea niște modele de înaltă moralitate. ... Numele de cod al naziștilor pentru Republica de la Weimar era sistemul.�
Cartea aceasta costa doar 15 lei pe site-ul Polirom, mai puțin decât o cafea fițioasă. Tare mult sper că va fi cumpărată și citită.

]]> Uimire 152646149 Nominalizat la National Book Award 2021 / Nominalizat la Booker Prize 2021]]> 364 Richard Powers 6069785606 Ana-Maria 3
Am cartea � The Overstory� pe lista de Want to Read de câțiva ani de acum. Cum nu am dat încă de carte, dar am tot văzut numele lui Powers pe listele de nominalizări Booker, mi-am cumpărat aceast volum și am purces la întâlnirea cu autorul.

Cartea este, spun alții- eu nu știam acest termen � un eco-fiction, deci o poveste care ne atrage atenția asupra naturii, schimbărilor legate de climă și, desigur, despre orbirea în care continuăm să ne trăim viața, ca specie, cu privire la felul în care natura este distrusă sistematic.

Mesajul acesta nu tocmai popular și plăcut de digerat ne este transmis prin intermediul unui tată văduv și al băiețelului lui cu o tulburare din spectrul autist. Cartea este dinamică, am dat pagină după pagină, parcurgând rapid întâmplările ce combină evenimente din trecutul nostru recent ( o epidemie gen COVID, un personaj tip Greta Thunberg, un peisaj politic asemănător cu cel al Americii actuale) cu cele dintr-un viitor posibil apropiat ( o tehnologie de oglindire a activității creierului unei persoane în creierul altei persoane, specii de animale care dispar).

Relația dintre tată și copil este emoționantă și destul de imprevizibilă, poate pentru că tatăl este un astrobiolog care gândește și ia decizii altfel decât majoritatea părinților obișnuiți (cel puțin mie, multe dintre deciziile tatălui mi s-au părut puțin bizare). În sfârșit, povestea este destul de captivantă, deși puțin cam siropoasă pentru gustul meu, iar scriitura nu prea m-a impresionat. Powers este apreciat și de critici, și de cititori, am găsit multe cuvinte de laudă despre frazele lui minunat încropite, dar eu nu am găsit nici măcar una pe care să vreau să o subliniez sau asupra căreia să revin pentru că sună bine. Și nu cred că este o problemă cu traducerea.

Pe scurt, cartea este plăcută, interesantă, un pic clișeistică și debusolantă pe alocuri (mai ales în ceea ce privește parentingul modern, capitol la care mă declar neștiutoare), dar poate fi o lectură plăcută pentru un cititor care vrea o pauză de la lecturile prea intense.
]]> 3.64 2021 Uimire
author: Richard Powers
name: Ana-Maria
average rating: 3.64
book published: 2021
rating: 3
read at: 2024/12/05
date added: 2025/01/19
shelves:
review:
Uimire de Richard Powers ( Nominalizat Booker Prize 2021)

Am cartea � The Overstory� pe lista de Want to Read de câțiva ani de acum. Cum nu am dat încă de carte, dar am tot văzut numele lui Powers pe listele de nominalizări Booker, mi-am cumpărat aceast volum și am purces la întâlnirea cu autorul.

Cartea este, spun alții- eu nu știam acest termen � un eco-fiction, deci o poveste care ne atrage atenția asupra naturii, schimbărilor legate de climă și, desigur, despre orbirea în care continuăm să ne trăim viața, ca specie, cu privire la felul în care natura este distrusă sistematic.

Mesajul acesta nu tocmai popular și plăcut de digerat ne este transmis prin intermediul unui tată văduv și al băiețelului lui cu o tulburare din spectrul autist. Cartea este dinamică, am dat pagină după pagină, parcurgând rapid întâmplările ce combină evenimente din trecutul nostru recent ( o epidemie gen COVID, un personaj tip Greta Thunberg, un peisaj politic asemănător cu cel al Americii actuale) cu cele dintr-un viitor posibil apropiat ( o tehnologie de oglindire a activității creierului unei persoane în creierul altei persoane, specii de animale care dispar).

Relația dintre tată și copil este emoționantă și destul de imprevizibilă, poate pentru că tatăl este un astrobiolog care gândește și ia decizii altfel decât majoritatea părinților obișnuiți (cel puțin mie, multe dintre deciziile tatălui mi s-au părut puțin bizare). În sfârșit, povestea este destul de captivantă, deși puțin cam siropoasă pentru gustul meu, iar scriitura nu prea m-a impresionat. Powers este apreciat și de critici, și de cititori, am găsit multe cuvinte de laudă despre frazele lui minunat încropite, dar eu nu am găsit nici măcar una pe care să vreau să o subliniez sau asupra căreia să revin pentru că sună bine. Și nu cred că este o problemă cu traducerea.

Pe scurt, cartea este plăcută, interesantă, un pic clișeistică și debusolantă pe alocuri (mai ales în ceea ce privește parentingul modern, capitol la care mă declar neștiutoare), dar poate fi o lectură plăcută pentru un cititor care vrea o pauză de la lecturile prea intense.

]]> Forma ruinelor 39269874 496 Juan Gabriel Vásquez 9734666193 Ana-Maria 5
„Există adevăruri slabe, Vasquez, adevăruri fragile ca un copil prematur, adevăruri care nu știu cum să se apere în lumea faptelor ce trebuie dovedite, a ziarelor și cărților de istorie. Adevăruri care există chiar dacă au fost înlăturate printr-un proces sau dacă au dispărut din memoria oamenilor. Doar nu vreți să mă faceți să cred că istoria oficială e singura variantă posibilă a lucrurilor? Nu, vă rog, nu fiți atît de naiv. Ceea ce dumneavoastră numiți istorie nu e altceva decât povestea câștigătoare, Vasquez. Cineva a făcut această poveste să câștige, de aceea o credem astăzi. Sau mai bine zis: o credem pentru că a rămas scrisă, pentru că nu a dispărut în neantul nesfârșit al vorbelor care nici măcar nu sunt rostite, ci doar gândite. [...] Există milioane de lucruri care se petrec în locuri speciale unde, repet, nu ajung nici istoricul, nici ziaristul. Nu sunt locuri inventate, Vasquez, nu sunt ficțiuni, sunt cât se poate de reale, la fel de reale ca orice alt lucru din ziare. Dar nu supraviețuiesc. Rămân acolo, fără ca cineva să le povestească. Și e nedrept. E nedrept și trist.�

Așa vorbește un personaj fictiv cu Juan Gabriel Vasquez, scriitorul, cel care devine el însuși personaj în acestă carte care derutează: ai impresia că citești o carte de memorii, o autobiografie, o investigație istorică pentru ca la final autorul să noteze că Forma ruinelor este o operă de ficțiune. Te uiți fascinat la fotografiile din carte ( o vertebră a politicianului Jorge Eliecer Gaitan, împușcat în 1948, oasele craniului liberalului Rafael Uribe Uribe asasinat în 1914, fotocopii ale unor documente) și afli o mulțime de detalii despre marile evenimente care au marcat secolul XX în Columbia. Descoperi istoria oficială, iar apoi Vasquez te duce într-un thirller dens, de aproape 500 de pagini, de istorii alternative, de teorii ale conspiraței, de povești nespuse, dar posibile.

Nu m-am așteptat ca această carte să îmi placă atât de mult. M-a dus cu gândul la Vargas Llosa, însă vocea lui Vasquez este foarte puternică și nu imită alți scriitori. Columbia este tratată aproape ca o ființă traumatizată care trebuie să își înțeleagă trecutul. De ce a ajuns un tărâm al violenței, de ce a permis apariția unui Escobar, de ce nu se vindecă încă? Scriitorul alege răspunsurile sugerate de o investigație literară complexă. Această carte este un efort detectivistic care scoate la lumină un monstru:
„Mă refer la un monstru, un monstru nemuritor, monstrul cu multe fețe și multe nume care a ucis de atâtea ori și va mai ucide, pentru că nimic nu s-a schimbat aici în secole de existență și nu se va schimba niciodată, pentru că țara asta a noastră, atât de tristă, e ca un șoarece care aleargă într-un carusel.�

Forma ruinelor este o carte excelentă, vie, care întipărește adânc în suflet amprenta unei țări, portretele unor idealiști, imaginile carismatice ale unor mari politicieni, și scoate la lumină poveștile nespuse ale unor anonimi, răpuși de violențele născute de violență. Închei prin a spune că după ce citești această carte te simți un pic columbian, iar asta, după părerea mea, este marea reușită a lui Vasquez. Un scriitor la care sigur voi reveni.

Las mai jos un interviu cu scriitorul columbian:
]]> 4.36 2015 Forma ruinelor
author: Juan Gabriel Vásquez
name: Ana-Maria
average rating: 4.36
book published: 2015
rating: 5
read at: 2024/07/09
date added: 2025/01/15
shelves:
review:
Forma ruinelor de Juan Gabriel Vasquez (2015, nominalizat International Booker 2019)

„Există adevăruri slabe, Vasquez, adevăruri fragile ca un copil prematur, adevăruri care nu știu cum să se apere în lumea faptelor ce trebuie dovedite, a ziarelor și cărților de istorie. Adevăruri care există chiar dacă au fost înlăturate printr-un proces sau dacă au dispărut din memoria oamenilor. Doar nu vreți să mă faceți să cred că istoria oficială e singura variantă posibilă a lucrurilor? Nu, vă rog, nu fiți atît de naiv. Ceea ce dumneavoastră numiți istorie nu e altceva decât povestea câștigătoare, Vasquez. Cineva a făcut această poveste să câștige, de aceea o credem astăzi. Sau mai bine zis: o credem pentru că a rămas scrisă, pentru că nu a dispărut în neantul nesfârșit al vorbelor care nici măcar nu sunt rostite, ci doar gândite. [...] Există milioane de lucruri care se petrec în locuri speciale unde, repet, nu ajung nici istoricul, nici ziaristul. Nu sunt locuri inventate, Vasquez, nu sunt ficțiuni, sunt cât se poate de reale, la fel de reale ca orice alt lucru din ziare. Dar nu supraviețuiesc. Rămân acolo, fără ca cineva să le povestească. Și e nedrept. E nedrept și trist.�

Așa vorbește un personaj fictiv cu Juan Gabriel Vasquez, scriitorul, cel care devine el însuși personaj în acestă carte care derutează: ai impresia că citești o carte de memorii, o autobiografie, o investigație istorică pentru ca la final autorul să noteze că Forma ruinelor este o operă de ficțiune. Te uiți fascinat la fotografiile din carte ( o vertebră a politicianului Jorge Eliecer Gaitan, împușcat în 1948, oasele craniului liberalului Rafael Uribe Uribe asasinat în 1914, fotocopii ale unor documente) și afli o mulțime de detalii despre marile evenimente care au marcat secolul XX în Columbia. Descoperi istoria oficială, iar apoi Vasquez te duce într-un thirller dens, de aproape 500 de pagini, de istorii alternative, de teorii ale conspiraței, de povești nespuse, dar posibile.

Nu m-am așteptat ca această carte să îmi placă atât de mult. M-a dus cu gândul la Vargas Llosa, însă vocea lui Vasquez este foarte puternică și nu imită alți scriitori. Columbia este tratată aproape ca o ființă traumatizată care trebuie să își înțeleagă trecutul. De ce a ajuns un tărâm al violenței, de ce a permis apariția unui Escobar, de ce nu se vindecă încă? Scriitorul alege răspunsurile sugerate de o investigație literară complexă. Această carte este un efort detectivistic care scoate la lumină un monstru:
„Mă refer la un monstru, un monstru nemuritor, monstrul cu multe fețe și multe nume care a ucis de atâtea ori și va mai ucide, pentru că nimic nu s-a schimbat aici în secole de existență și nu se va schimba niciodată, pentru că țara asta a noastră, atât de tristă, e ca un șoarece care aleargă într-un carusel.�

Forma ruinelor este o carte excelentă, vie, care întipărește adânc în suflet amprenta unei țări, portretele unor idealiști, imaginile carismatice ale unor mari politicieni, și scoate la lumină poveștile nespuse ale unor anonimi, răpuși de violențele născute de violență. Închei prin a spune că după ce citești această carte te simți un pic columbian, iar asta, după părerea mea, este marea reușită a lui Vasquez. Un scriitor la care sigur voi reveni.

Las mai jos un interviu cu scriitorul columbian:

]]> The Cossacks 17698 161 Leo Tolstoy 0812975049 Ana-Maria 3 3.84 1863 The Cossacks
author: Leo Tolstoy
name: Ana-Maria
average rating: 3.84
book published: 1863
rating: 3
read at: 2022/04/01
date added: 2025/01/15
shelves:
review:

]]> Phaidon sau despre suflet 52929915 236 Plato 9735060663 Ana-Maria 5
Phaidon din Elis, ca martor ocular al ultimei zile din închisoare a lui Socrate și ca martor la sinuciderea acestuia, povestește discuțiile marelui filosof cu Criton, Simmias și Cebes, în fața altor discipoli, veniți să își ia rămas bun. Dialogul acesta nu este chiar ușor de urmărit, mai ales unele argumente pe care își întemeiază Socrate demonstrarea nemuririi sufletului.

Dincolo de dimensiunea aceasta de dezbatere și de logică, există și o perspectivă teatrală sau artistică a modului în care este prezentată ultima zi din viața lui Socrate, de dimineață, de la sosirea discipolilor și până la momentul în care condamnatul bea otrava adusă de paznicul închisorii. Socrate apare ca un călăuzitor spiritual, un martir al filosofiei care pășește încrezător spre lumea ideală de dincolo sau, așa cum apare în text, este perceput ca un descântător care vindecă frica de moarte. Aceasta pentru că cei prezenți acolo nu suferă doar că își pierd mentorul, dar și pentru că își conștientizează propria mortalitate. Iar, în acest context, Socrate devine un model pentru fiecare dintre cei care îl urmează și pare că, citind acest dialog, suntem și noi puși în fața acelorași întrebări.

� Așadar vouă, ca judecători ai mei, trebuie să vă dau socoteală și să vă arăt de ce cred eu că e firesc ca un om care și-a petrecut viața ca filozof adevărat să înfrunte clipa morții fără teamă și să fie încredințat că după aceea va dobândi acolo bunurile cele mai de preț. ... Cei străini de filozofie au toate șansele să nu își dea seama că de fapt singura preocupare a celor care i se dăruiesc cu adevărat este trecerea în moarte și starea care îi urmează ... Căci un filozof va avea credința de neclintit că numai acolo are să aibă parte de cunoaștere pură, acolo și nicăieri altundeva. Și, dacă e așa, n-ar fi din partea unui asemenea om, o gravă inconsecvență dacă s-ar teme de moarte?�

La final, dacă argumentele ne conving sau nu cu privire la suflet rămâne o discuție separată, poate mai potrivită pentru cei care s-au dedicat acestui domeniu. Pentru cititorul obișnuit, ca mine, acest dialog mă îndeamnă să admir personajul Socrate și arta prin care Platon, într-un text destul de scurt, reușește să transmită tensiune, tragism și o dimensiune aproape eroică a protagonistului său.

]]> 4.44 -380 Phaidon sau despre suflet
author: Plato
name: Ana-Maria
average rating: 4.44
book published: -380
rating: 5
read at: 2025/01/06
date added: 2025/01/12
shelves:
review:
Phaidon de Platon (aprox. 392 î. Hr.)

Phaidon din Elis, ca martor ocular al ultimei zile din închisoare a lui Socrate și ca martor la sinuciderea acestuia, povestește discuțiile marelui filosof cu Criton, Simmias și Cebes, în fața altor discipoli, veniți să își ia rămas bun. Dialogul acesta nu este chiar ușor de urmărit, mai ales unele argumente pe care își întemeiază Socrate demonstrarea nemuririi sufletului.

Dincolo de dimensiunea aceasta de dezbatere și de logică, există și o perspectivă teatrală sau artistică a modului în care este prezentată ultima zi din viața lui Socrate, de dimineață, de la sosirea discipolilor și până la momentul în care condamnatul bea otrava adusă de paznicul închisorii. Socrate apare ca un călăuzitor spiritual, un martir al filosofiei care pășește încrezător spre lumea ideală de dincolo sau, așa cum apare în text, este perceput ca un descântător care vindecă frica de moarte. Aceasta pentru că cei prezenți acolo nu suferă doar că își pierd mentorul, dar și pentru că își conștientizează propria mortalitate. Iar, în acest context, Socrate devine un model pentru fiecare dintre cei care îl urmează și pare că, citind acest dialog, suntem și noi puși în fața acelorași întrebări.

� Așadar vouă, ca judecători ai mei, trebuie să vă dau socoteală și să vă arăt de ce cred eu că e firesc ca un om care și-a petrecut viața ca filozof adevărat să înfrunte clipa morții fără teamă și să fie încredințat că după aceea va dobândi acolo bunurile cele mai de preț. ... Cei străini de filozofie au toate șansele să nu își dea seama că de fapt singura preocupare a celor care i se dăruiesc cu adevărat este trecerea în moarte și starea care îi urmează ... Căci un filozof va avea credința de neclintit că numai acolo are să aibă parte de cunoaștere pură, acolo și nicăieri altundeva. Și, dacă e așa, n-ar fi din partea unui asemenea om, o gravă inconsecvență dacă s-ar teme de moarte?�

La final, dacă argumentele ne conving sau nu cu privire la suflet rămâne o discuție separată, poate mai potrivită pentru cei care s-au dedicat acestui domeniu. Pentru cititorul obișnuit, ca mine, acest dialog mă îndeamnă să admir personajul Socrate și arta prin care Platon, într-un text destul de scurt, reușește să transmită tensiune, tragism și o dimensiune aproape eroică a protagonistului său.


]]> Enescu: caiete de repetiții 51841072 Cînd, seara tîrziu, se pornise ploaia, bărbatul apăruse cu cutia aceea mică în mînă, arătîndu-i-o încîntat. Am luat-o din Dorohoi, de la librăria lui Bercovici. E sîrguincios şi e un copil cuminte, o merită, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant şi, cu mişcări scurte, a şters vioara de opt ori. Să nu i-o dai decît mîine-dimineaţă, altfel nu doarme toată noaptea, a zis ea. Cînd a intrat să-l verifice, băiatul dormea. Dimineaţa, după ce a făcut focul în sobă, Costache a mai deschis o dată cutia, trecîndu-şi degetele peste vioara cu trei corzi � un fel de instrument de jucărie, dar un instrument perfect pentru un băiat de nici cinci ani. A aşteptat cu nerăbdare ca George să se trezească, să se spele şi să mănînce, apoi, după ce a închis fereastra şi ropotele ploii au scăzut în intensitate, a luat cutia şi i-a întins-o. Băiatul era aşezat pe scăunelul de lîngă vatră � a deschis cutia şi, după ce a privit vioara cîteva secunde, a ridicat-o şi, cu o mişcare scurtă, a aruncat-o direct în foc. Maria înlemnise în picioare, în spatele lui Costache � bărbatul rămăsese cu zîmbetul împietrit pe faţă, fără replică. Am zis că îmi doresc o vioară, nu o jucărie, a zis băiatul, ridicîndu-se calm. O vioară cu cinci strune, la care să cînt, nu să mă joc, a zis aproape şoptit, ca pentru sine, apoi a părăsit încăperea.]]> 208 Dan Coman 9734679341 Ana-Maria 2
Am mai citit vreo două- trei biografii romanțate din această colecție care mi-au plăcut foarte mult, așa că am luat repede și această carte, care din păcate s-a dovedit dezamăgitoare. Mai multe detalii interesante despre viața lui Enescu am aflat citind blogul lui Stelian Tănase, de exemplu, sau privind câteva scurte documentare pe YouTube, decât de aici. Pare că scriitorul a vrut să prezinte o imagine oarecum epurată și lipsită de slăbiciuni a marelui compozitor, nu ne duce prea mult în lumea lui interioară atunci când compune, nu ne împinge prin dialoguri cu figuri cheie spre a-i descoperi motivațiile și demonii; rămânem la înșiruiri de evenimente, concerte, acțiuni, iar la final, eu cel puțin nu am simțit că îl cunosc mai bine pe Enescu. Ni se spune că Enescu a fost un geniu, nu descoperim asta din text; ni se spune că a fost un mare filantrop și om de bine, nu ajungem noi la acestă concluzie cunoscându-l mai bine.

Scriitura a fost din loc în loc atentă și interesantă, dar aș fi vrut mai mult curaj al autorului în schițarea lumii interioare a lui Enescu: știam că este o biografie romanțată, ci nu Wikipedia, deci asta am așteptat de la o astfel de carte.

]]> 4.04 2019 Enescu: caiete de repetiții
author: Dan Coman
name: Ana-Maria
average rating: 4.04
book published: 2019
rating: 2
read at: 2025/01/12
date added: 2025/01/12
shelves:
review:
Enescu: caiete de repetiții de Dan Coman (2019)

Am mai citit vreo două- trei biografii romanțate din această colecție care mi-au plăcut foarte mult, așa că am luat repede și această carte, care din păcate s-a dovedit dezamăgitoare. Mai multe detalii interesante despre viața lui Enescu am aflat citind blogul lui Stelian Tănase, de exemplu, sau privind câteva scurte documentare pe YouTube, decât de aici. Pare că scriitorul a vrut să prezinte o imagine oarecum epurată și lipsită de slăbiciuni a marelui compozitor, nu ne duce prea mult în lumea lui interioară atunci când compune, nu ne împinge prin dialoguri cu figuri cheie spre a-i descoperi motivațiile și demonii; rămânem la înșiruiri de evenimente, concerte, acțiuni, iar la final, eu cel puțin nu am simțit că îl cunosc mai bine pe Enescu. Ni se spune că Enescu a fost un geniu, nu descoperim asta din text; ni se spune că a fost un mare filantrop și om de bine, nu ajungem noi la acestă concluzie cunoscându-l mai bine.

Scriitura a fost din loc în loc atentă și interesantă, dar aș fi vrut mai mult curaj al autorului în schițarea lumii interioare a lui Enescu: știam că este o biografie romanțată, ci nu Wikipedia, deci asta am așteptat de la o astfel de carte.


]]> Lebedele Salbatice 107498104 0 Jung Chang 6064410140 Ana-Maria 5
Această carte de mari dimensiuni este o istorie densă a Chinei secolului XX povestită prin ochii scriitoarei Jung Chang care, după peste șaizeci de ore de înregistrări cu mama ei, a reconstituit povestea vieții bunicii, a mamei și a completat-o cu propria poveste. Descoperim astfel China treptat- la început din perspectiva femeilor lipsite de drepturi de la începutul anilor 1900, prinse în sisteme de concubinaj și de schimburi de averi; apoi, trecem prin războiul sino-japonez, prin războiul civil chinez, asistăm la instaurarea sângeroasă a comunismului, la Marele Salt Înainte și la Revoluția Culturală, până la moartea lui Mao și îmblânzirea regimului comunist. Acestă deschidere a Chinei a fost calea ce i-a permis scriitoarei să plece la Londra cu o bursă de studii și să se stabilească în Regatul Unit.

Cartea este extrem de densă și de detaliată, atât în aspecte biografice, cât și istorice, iar Chang reușește să organizeze informația aceasta complexă într-o modalitate care menține cititorul prezent și angajat emoțional. Iată cum descrie, de exemplu, starea de spirit a străbunicii din epoca dinastiei Qing:

‘Străbunica era o buddhistă credincioasă și în fiecare zi, în rugăciunile ei, îi cerea lui Buddha să nu o reîncarneze din nou în femeie. Fă-mă pisică sau câine, dar nu femeie, o auzeam murmurând fără încetare, în timp ce se învârtea prin casă, cerându-și iertare la fiecare pas.�

Viețile celor trei femei sunt deformate și deraiate de forțe atât de puternice încât te miri că reușesc să supraviețuiască: războaie, sărăcie, boli, tortură, lagăre, înfometare, demascări publice, violențe, idealism distrus, nedereptăți infinite.

În timpul lui Mao, spălarea pe creier și violențele extreme ale Gărzilor Roșii și ale facțiunilor rebelilor comuniști transformă China într-un tărâm gri, absurd, totalitar � cărțile sunt distruse, profesorii sunt bătuți, torturați și uciși, educația este redusă la citate din gândirea lui Mao și la lozinci goale cum ar fi: ‘Președintele Mao este soarele roșu din inimile noastre, Gândirea lui Mao Tze Dong este linia noastră de viață, Vom zdrobi pe oricine se opune președintelui Mao, Popoarele din lumea întreagă îl iubesc pe marele nostru conducător.�

Desigur că o astfel de recenzie nu are cum să cuprindă complexitatea istoriilor individuale și a istoriei mari, dar ceea ce Jung Chang reușește să facă în acest ceaslov greu de ținut în mână este spectaculos și de neuitat.
]]> 5.00 1991 Lebedele Salbatice
author: Jung Chang
name: Ana-Maria
average rating: 5.00
book published: 1991
rating: 5
read at: 2025/01/12
date added: 2025/01/12
shelves:
review:
Lebedele sălbatice de Jung Chang (1991)

Această carte de mari dimensiuni este o istorie densă a Chinei secolului XX povestită prin ochii scriitoarei Jung Chang care, după peste șaizeci de ore de înregistrări cu mama ei, a reconstituit povestea vieții bunicii, a mamei și a completat-o cu propria poveste. Descoperim astfel China treptat- la început din perspectiva femeilor lipsite de drepturi de la începutul anilor 1900, prinse în sisteme de concubinaj și de schimburi de averi; apoi, trecem prin războiul sino-japonez, prin războiul civil chinez, asistăm la instaurarea sângeroasă a comunismului, la Marele Salt Înainte și la Revoluția Culturală, până la moartea lui Mao și îmblânzirea regimului comunist. Acestă deschidere a Chinei a fost calea ce i-a permis scriitoarei să plece la Londra cu o bursă de studii și să se stabilească în Regatul Unit.

Cartea este extrem de densă și de detaliată, atât în aspecte biografice, cât și istorice, iar Chang reușește să organizeze informația aceasta complexă într-o modalitate care menține cititorul prezent și angajat emoțional. Iată cum descrie, de exemplu, starea de spirit a străbunicii din epoca dinastiei Qing:

‘Străbunica era o buddhistă credincioasă și în fiecare zi, în rugăciunile ei, îi cerea lui Buddha să nu o reîncarneze din nou în femeie. Fă-mă pisică sau câine, dar nu femeie, o auzeam murmurând fără încetare, în timp ce se învârtea prin casă, cerându-și iertare la fiecare pas.�

Viețile celor trei femei sunt deformate și deraiate de forțe atât de puternice încât te miri că reușesc să supraviețuiască: războaie, sărăcie, boli, tortură, lagăre, înfometare, demascări publice, violențe, idealism distrus, nedereptăți infinite.

În timpul lui Mao, spălarea pe creier și violențele extreme ale Gărzilor Roșii și ale facțiunilor rebelilor comuniști transformă China într-un tărâm gri, absurd, totalitar � cărțile sunt distruse, profesorii sunt bătuți, torturați și uciși, educația este redusă la citate din gândirea lui Mao și la lozinci goale cum ar fi: ‘Președintele Mao este soarele roșu din inimile noastre, Gândirea lui Mao Tze Dong este linia noastră de viață, Vom zdrobi pe oricine se opune președintelui Mao, Popoarele din lumea întreagă îl iubesc pe marele nostru conducător.�

Desigur că o astfel de recenzie nu are cum să cuprindă complexitatea istoriilor individuale și a istoriei mari, dar ceea ce Jung Chang reușește să facă în acest ceaslov greu de ținut în mână este spectaculos și de neuitat.

]]> Playground 219305471
Elsewhere, Evie Beaulieu sinks to the bottom of a swimming pool in Montreal strapped to one of the world’s first aqualungs; Ina Aroita grows up in naval bases across the Pacific with art as her only home.

All of these people meet on the history-scarred island of Makatea in French Polynesia, marked for humanity’s next great adventure: a plan to send floating, autonomous cities out into the open sea. As the seasteaders close in, how will Evie play the ever-unfolding oceanic game? Will Ina engage in acts of destruction? Todd and Rafi, now estranged, still find themselves in competition: Todd unravels while working on an idea to redraw the boundaries of human immortality, while Rafi and the residents must decide if they will greenlight the new project on their shores and change their home forever.

Set in the world’s largest ocean, Playground explores that last wild place we have yet to colonize and interweaves profound themes of technology and the environment, and a deep exploration of our shared humanity in a way only Richard Powers can.]]> 384 Richard Powers 1529154324 Ana-Maria 2
Am ales acest roman pentru că a fost inclus pe lista lungă a premiului Booker 2024 și văzusem câteva recenzii laudative la adresa temei romanului care aduce în prim plan conflictul dintre tehnologie, stilul de viață modern și natură. Mai știam că Powers e interesat de știință și tehnologie, iar pe copertă scria despre înființarea unor orașe plutitoare, așa că m-am gândit că voi descoperi ceva interesant legat de alternative mai sustenabile la urbanizarea și exploatarea mediului. Cu așteptările acestea am abordat cartea, însă ar fi fost bine să nu mă pregătesc pentru un roman SF, ci pentru un mix de personaje destul de standardizate (mogulul IT, idealistul literat, artista conservaționistă și scufundătoarea mistică) care sunt prezentate pe parcursul întregii vieți, din copilărie și până la punctul culminat al cărții. Care este acest punct? Un referendum cu privire la înființarea orașelor plutitoare� Atât? Atât�

Singurul lucru cu care m-am ales după citirea acestei cărți sunt informațiile despre frumoasa insulă Makatea din Polinezia Franceză, istoria locului și a oamenilor, dar nimic ce nu am văzut de altfel și într-un scurt documentar de pe youtube (care are în plus meritul de a prezenta imagini absolut spectaculoase cu insula).

Pe scurt, romanul probabil a fost pe lista de premii pentru că se consideră că temele legate de climă și mediu sunt relevante, dar din punct de vedere literar volumul este o dezamăgire. Nici portretele, nici firele narative nu sunt originale sau captivante. Un roman parcă scris în joacă.
]]> 4.14 2024 Playground
author: Richard Powers
name: Ana-Maria
average rating: 4.14
book published: 2024
rating: 2
read at: 2024/12/19
date added: 2025/01/09
shelves:
review:
Playground de Richard Powers (2024)

Am ales acest roman pentru că a fost inclus pe lista lungă a premiului Booker 2024 și văzusem câteva recenzii laudative la adresa temei romanului care aduce în prim plan conflictul dintre tehnologie, stilul de viață modern și natură. Mai știam că Powers e interesat de știință și tehnologie, iar pe copertă scria despre înființarea unor orașe plutitoare, așa că m-am gândit că voi descoperi ceva interesant legat de alternative mai sustenabile la urbanizarea și exploatarea mediului. Cu așteptările acestea am abordat cartea, însă ar fi fost bine să nu mă pregătesc pentru un roman SF, ci pentru un mix de personaje destul de standardizate (mogulul IT, idealistul literat, artista conservaționistă și scufundătoarea mistică) care sunt prezentate pe parcursul întregii vieți, din copilărie și până la punctul culminat al cărții. Care este acest punct? Un referendum cu privire la înființarea orașelor plutitoare� Atât? Atât�

Singurul lucru cu care m-am ales după citirea acestei cărți sunt informațiile despre frumoasa insulă Makatea din Polinezia Franceză, istoria locului și a oamenilor, dar nimic ce nu am văzut de altfel și într-un scurt documentar de pe youtube (care are în plus meritul de a prezenta imagini absolut spectaculoase cu insula).

Pe scurt, romanul probabil a fost pe lista de premii pentru că se consideră că temele legate de climă și mediu sunt relevante, dar din punct de vedere literar volumul este o dezamăgire. Nici portretele, nici firele narative nu sunt originale sau captivante. Un roman parcă scris în joacă.

]]> Amintiri 55388805 414 Ana-Maria 5
Rar am citit niște confesiuni mai plăcut scrise, mai pline de duioșie și de dragoste, din care să transpară modestia și bunul simț ca din aceste pagini. Mai citisem despre Anna Dostroievskaia, dar încă nimic scris de ea și nu mi-am făcut timp să o citesc decât după ce mi-a fost călduros recomandată.

Anna l-a cunoscut pe Dostroievski cand ea avea 20 de ani și el 44, fiind deja celebrul autor al romanului Crimă și pedeapsă. Ea povestește în aceste memorii puțin despre viața ei până sa-l întâlnească pe scriitor, și apoi prezintă plină de duioșie și înțelegere cei 14 ani de căsnicie, aspecte despre colaborarea lor literară, despre viața de familie, despre nașterea copiilor și despre personalitatea lui Dostoievski. Le scrie la sfârșitul vieții, când avea aproape optzeci de ani, cu o putere de evocare ce ne face să avem impresia că suntem acolo, martori ai evenimentelor, și ajungem să ținem la cei prezentați ca la niște personaje captivante dintr-o carte bună. Doar vocea dragostei poate prezenta slăbiciunile lui Dostroievski atât de cald și de înțelegător, fără însă a deveni în nicio circumstanță fariseică sau artificială.

Forța acestei tinere care îi structurează viața titanului, care îl ajută să se elibereze pe cât posibil de toate aspectele administrative sau de familie care l-ar fi întrerupt prea mult de la menirea sa, curajul ei de a fi independentă, spiritul ei de antreprenor al familiei sunt captivante. Apoi, pierderea celor doi copii care mor la vârste mici, sunt momente de mare suferință, care îi vor influența mult viața și scrierile lui Fiodor.

Moartea lui Dostroievski (din cauza unei hemoragii pulmonare), lucid, prezent, împăcat, înmormântarea acestuia care a stârnit reacții în comunitate mai ceva ca moartea unui star rock în timpurile noaste, sunt momente de mare suferință și responsabilitate pentru Anna:

"Mergând în urma sicriului lui Feodor Mihailovici, am jurat să îmi închin viața copiilor noștri și m-am legat ca tot restul vieții mele să îl dedic, pe cât îmi vor permite puterile, glorificării memoriei neuitatului meu soț și răspândirii nobilelor sale idei. Acum, când sunt atât de aproape de sfârșitul vieții, pot să spun cu inima împăcată, că toate legămintele pe care le-am făcut în clipele acelea grele când conduceam pe drumul cel din urmă rămășițele pământești ale soțului meu, mi le-am îndeplinit, pe cât mi-au permis puterile și capacitățile mele."

Acestea sunt cuvintele unei încă tinere femei care, la 35 de ani, și-a pierdut marea dragoste și căreia, poate, îi datorăm parțial reușita romanelor Jucătorul, Idiotul, Demonii, Adolescentul și, desigur Frații Karamazov.

Anna a murit în 1918, la Ialta, în condiții grele, probabil agravate de foamete și de condițiile Războiului Civil Rus. După mine, este un adevărat personaj din romanele soțului ei, prin caracterul ei condus permanent de dragoste, altruism și înțelepciune.
]]> 4.40 1925 Amintiri
author: Anna Grigoryevna Dostoyevskaya
name: Ana-Maria
average rating: 4.40
book published: 1925
rating: 5
read at: 2025/01/04
date added: 2025/01/09
shelves:
review:
Amintiri de Anna Dostroievskaia (1925)

Rar am citit niște confesiuni mai plăcut scrise, mai pline de duioșie și de dragoste, din care să transpară modestia și bunul simț ca din aceste pagini. Mai citisem despre Anna Dostroievskaia, dar încă nimic scris de ea și nu mi-am făcut timp să o citesc decât după ce mi-a fost călduros recomandată.

Anna l-a cunoscut pe Dostroievski cand ea avea 20 de ani și el 44, fiind deja celebrul autor al romanului Crimă și pedeapsă. Ea povestește în aceste memorii puțin despre viața ei până sa-l întâlnească pe scriitor, și apoi prezintă plină de duioșie și înțelegere cei 14 ani de căsnicie, aspecte despre colaborarea lor literară, despre viața de familie, despre nașterea copiilor și despre personalitatea lui Dostoievski. Le scrie la sfârșitul vieții, când avea aproape optzeci de ani, cu o putere de evocare ce ne face să avem impresia că suntem acolo, martori ai evenimentelor, și ajungem să ținem la cei prezentați ca la niște personaje captivante dintr-o carte bună. Doar vocea dragostei poate prezenta slăbiciunile lui Dostroievski atât de cald și de înțelegător, fără însă a deveni în nicio circumstanță fariseică sau artificială.

Forța acestei tinere care îi structurează viața titanului, care îl ajută să se elibereze pe cât posibil de toate aspectele administrative sau de familie care l-ar fi întrerupt prea mult de la menirea sa, curajul ei de a fi independentă, spiritul ei de antreprenor al familiei sunt captivante. Apoi, pierderea celor doi copii care mor la vârste mici, sunt momente de mare suferință, care îi vor influența mult viața și scrierile lui Fiodor.

Moartea lui Dostroievski (din cauza unei hemoragii pulmonare), lucid, prezent, împăcat, înmormântarea acestuia care a stârnit reacții în comunitate mai ceva ca moartea unui star rock în timpurile noaste, sunt momente de mare suferință și responsabilitate pentru Anna:

"Mergând în urma sicriului lui Feodor Mihailovici, am jurat să îmi închin viața copiilor noștri și m-am legat ca tot restul vieții mele să îl dedic, pe cât îmi vor permite puterile, glorificării memoriei neuitatului meu soț și răspândirii nobilelor sale idei. Acum, când sunt atât de aproape de sfârșitul vieții, pot să spun cu inima împăcată, că toate legămintele pe care le-am făcut în clipele acelea grele când conduceam pe drumul cel din urmă rămășițele pământești ale soțului meu, mi le-am îndeplinit, pe cât mi-au permis puterile și capacitățile mele."

Acestea sunt cuvintele unei încă tinere femei care, la 35 de ani, și-a pierdut marea dragoste și căreia, poate, îi datorăm parțial reușita romanelor Jucătorul, Idiotul, Demonii, Adolescentul și, desigur Frații Karamazov.

Anna a murit în 1918, la Ialta, în condiții grele, probabil agravate de foamete și de condițiile Războiului Civil Rus. După mine, este un adevărat personaj din romanele soțului ei, prin caracterul ei condus permanent de dragoste, altruism și înțelepciune.

]]> Asasinul timid 59412078 200 Clara Usón 973468597X Ana-Maria 4
Clara Uson este o scriitoare din Barcelona ale cărei cărți le-am tot văzut în lista de la Polirom în ultimii ani, dar despre al cărei stil nu prea știam nimic. Sinceră să fiu, nici sinopsisul de pe coperta patru nu prea m-a lămurit foarte tare, iar după ce am terminat de citit volumul mi-am dat seama că este destul de greu de povestit într-un stil foarte atractiv pentru marketing despre ce este cartea.

Poate că cel mai simplu ar fi să spunem că această carte este despre viața Clarei Uson, o carte autobiografică care prezintă secvențe din copilărie, dinamica de familie destul de ierahică și paternalistă, nebunia adolescenței din Spania anilor șaptezeci, excesele, libertinajul, alegerea carierei de avocat, dependența de alcool, alunecarea în depresie și gânduri suicidare, salvarea prin literatură și scris.

Partea cea mai insolită din această carte este felul în care Uson folosește niște instrumente pe care de obicei nu le găsesc între aceleași coperți: ca într-un fel de anchetă jurnalistică, ea inventariază tot ce se știe despre un fel de Marylin Monroe a Spaniei anilor șaptezeci- frumoasa Sandra Mezarovsky, care moare in condiții suspecte la doar 18 ani. Diversele etape din povestea actriței sunt pretexte pentru confesiunile autobiografice și pare în același timp o încercare de a repara și de a apăra imaginea unei fete de care s-a profitat și s-a abuzat la vremea respectivă. Apoi, un alt artificiu interesant pe care cred că l-am mai vazut la un alt autor spaniol, cred că la Vila-Matas (deși nu sunt sigură acum), este acela de a aduce ca personaje ale cărții pe Witgennstein și pe Camus. Nu numai că detaliile despre viețile acestora sunt interesante, dar acești mentori ai Clarei vin să îi ofere căi de ieșire din centrul de dezintoxicare sau din cel de reabilitare psihiatrică.

”Atunci când nu mai ai nimic de pierdut, începi să scrii. A scrie este un act de disperare. A te spânzura sau a te așeza în fața mașinii de scris este singura dilemă. Eu, fiind timidă, nu sunt bună să fiu criminală. Incapabilă să mă spânzur și, neavând nimic de pierdut � scriu!�

Cartea aceasta s-a dovedit neașteptat de bună și de abordabilă, originală și vie.

”Eu am ieșit din comă, Sandra nu. Ea a căzut în fundul puțului de marginea căruia eu doar m-am apropiat și m-am trezit încă o dată într-un pat de spital, conectată la tuburi și perfuzii și o mască de oxigen care mi se înfige în pomeți, sub privirea atentă a mamei. Și am simțit din nou o ușurare, o ușurare dulce- amăruie, amestecată cu decepție: sunt din nou aici.�
]]> 3.64 2018 Asasinul timid
author: Clara Usón
name: Ana-Maria
average rating: 3.64
book published: 2018
rating: 4
read at: 2025/01/09
date added: 2025/01/09
shelves:
review:
Asasinul timid de Clara Uson (2018, Premiul Sor Juana Inés de la Cruz)

Clara Uson este o scriitoare din Barcelona ale cărei cărți le-am tot văzut în lista de la Polirom în ultimii ani, dar despre al cărei stil nu prea știam nimic. Sinceră să fiu, nici sinopsisul de pe coperta patru nu prea m-a lămurit foarte tare, iar după ce am terminat de citit volumul mi-am dat seama că este destul de greu de povestit într-un stil foarte atractiv pentru marketing despre ce este cartea.

Poate că cel mai simplu ar fi să spunem că această carte este despre viața Clarei Uson, o carte autobiografică care prezintă secvențe din copilărie, dinamica de familie destul de ierahică și paternalistă, nebunia adolescenței din Spania anilor șaptezeci, excesele, libertinajul, alegerea carierei de avocat, dependența de alcool, alunecarea în depresie și gânduri suicidare, salvarea prin literatură și scris.

Partea cea mai insolită din această carte este felul în care Uson folosește niște instrumente pe care de obicei nu le găsesc între aceleași coperți: ca într-un fel de anchetă jurnalistică, ea inventariază tot ce se știe despre un fel de Marylin Monroe a Spaniei anilor șaptezeci- frumoasa Sandra Mezarovsky, care moare in condiții suspecte la doar 18 ani. Diversele etape din povestea actriței sunt pretexte pentru confesiunile autobiografice și pare în același timp o încercare de a repara și de a apăra imaginea unei fete de care s-a profitat și s-a abuzat la vremea respectivă. Apoi, un alt artificiu interesant pe care cred că l-am mai vazut la un alt autor spaniol, cred că la Vila-Matas (deși nu sunt sigură acum), este acela de a aduce ca personaje ale cărții pe Witgennstein și pe Camus. Nu numai că detaliile despre viețile acestora sunt interesante, dar acești mentori ai Clarei vin să îi ofere căi de ieșire din centrul de dezintoxicare sau din cel de reabilitare psihiatrică.

”Atunci când nu mai ai nimic de pierdut, începi să scrii. A scrie este un act de disperare. A te spânzura sau a te așeza în fața mașinii de scris este singura dilemă. Eu, fiind timidă, nu sunt bună să fiu criminală. Incapabilă să mă spânzur și, neavând nimic de pierdut � scriu!�

Cartea aceasta s-a dovedit neașteptat de bună și de abordabilă, originală și vie.

”Eu am ieșit din comă, Sandra nu. Ea a căzut în fundul puțului de marginea căruia eu doar m-am apropiat și m-am trezit încă o dată într-un pat de spital, conectată la tuburi și perfuzii și o mască de oxigen care mi se înfige în pomeți, sub privirea atentă a mamei. Și am simțit din nou o ușurare, o ușurare dulce- amăruie, amestecată cu decepție: sunt din nou aici.�

]]> <![CDATA[Epictet: Manualul - Marcus Aurelius: Catre mine insumi]]> 29245244 198 Epictetus Ana-Maria 5
”De ce să ne certăm cu oamenii care nu-și dau seama de adevărurile cele mai evidente? Aceștia nu sunt oameni, ci pietre.�
Cred că, inconștient, pentru a rezista în ultima perioadă infocalipsei din spațiul carpato-danubiano-pontic am citit și răscitit această carte. Așa m-a mai consolat puțin filosofia sau arta raționării. Epictet, un filosof născut sclav și Marcus Aurelius, ultimul dintre cei Cinci Împărați Buni ai Romei mi-au transmis peste timp claritatea gândurilor lor. Iar acest tratament a avut darul să modereze absurdul prezentului nostru social și politic.

Epictet spune:
”Există sclavi mari și mici. Cei mici sunt cei care devin sclavi pentru lucruri mărunte, pentru mese, pentru o locuință, pentru mici servicii. Cei mari sunt cei care devin sclavi pentru un consulat, pentru guvernarea unei provincii. Îi vezi pe cei care poartă securea și biciul � aceștia sunt mai sclavi decât ceilalți.�

Iar Marcus Aurelius scrie:
”Cugetă la trecut; atâtea mari schimbări ale supremației politice. De asemenea, ai putea prevedea și lucrurile ce vor fi. Căci cu siguranță ele vor avea aceeași formă și nu e cu putință să se îndepărteze de la ordinea lucrurilor ce există acum; la fel, dacă ai contemplat viața omenească timp de patruzeci de ani e același lucru ca și când ai fi contemplat-o timp de zece mii de ani. Căci ce oare vei vedea mai mult?�

Cartea aceasta merită ținută mereu în apropiere, căci marile întrebări care ne frământă și-ar putea găsi câteva posibile răspunsuri în aceste meditații despre moarte, despre libertate și rațiune. Punerea în practică a acestora, însă, rămâne o temă pentru o viață întreagă.]]> 4.46 Epictet: Manualul - Marcus Aurelius: Catre mine insumi
author: Epictetus
name: Ana-Maria
average rating: 4.46
book published:
rating: 5
read at: 2024/12/08
date added: 2025/01/09
shelves:
review:
”Stoicii. Epictet & Marcus Aurelius� (secolul II d.H)

”De ce să ne certăm cu oamenii care nu-și dau seama de adevărurile cele mai evidente? Aceștia nu sunt oameni, ci pietre.�
Cred că, inconștient, pentru a rezista în ultima perioadă infocalipsei din spațiul carpato-danubiano-pontic am citit și răscitit această carte. Așa m-a mai consolat puțin filosofia sau arta raționării. Epictet, un filosof născut sclav și Marcus Aurelius, ultimul dintre cei Cinci Împărați Buni ai Romei mi-au transmis peste timp claritatea gândurilor lor. Iar acest tratament a avut darul să modereze absurdul prezentului nostru social și politic.

Epictet spune:
”Există sclavi mari și mici. Cei mici sunt cei care devin sclavi pentru lucruri mărunte, pentru mese, pentru o locuință, pentru mici servicii. Cei mari sunt cei care devin sclavi pentru un consulat, pentru guvernarea unei provincii. Îi vezi pe cei care poartă securea și biciul � aceștia sunt mai sclavi decât ceilalți.�

Iar Marcus Aurelius scrie:
”Cugetă la trecut; atâtea mari schimbări ale supremației politice. De asemenea, ai putea prevedea și lucrurile ce vor fi. Căci cu siguranță ele vor avea aceeași formă și nu e cu putință să se îndepărteze de la ordinea lucrurilor ce există acum; la fel, dacă ai contemplat viața omenească timp de patruzeci de ani e același lucru ca și când ai fi contemplat-o timp de zece mii de ani. Căci ce oare vei vedea mai mult?�

Cartea aceasta merită ținută mereu în apropiere, căci marile întrebări care ne frământă și-ar putea găsi câteva posibile răspunsuri în aceste meditații despre moarte, despre libertate și rațiune. Punerea în practică a acestora, însă, rămâne o temă pentru o viață întreagă.
]]> Scrisori către Luciliu 55881038
Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană.

Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa.

Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului.

Dezleagă-mă din strânsoarea timpului.

Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin.

Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești�, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată�.

Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci�, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci�.

După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere.

Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare.

Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc.

Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul�

Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.]]> 544 Seneca 973508077X Ana-Maria 5
Am citit această colecție de scrisori pe Kindle și m-am gândit mai tot timpul cum rulau și derulau foile de papirus Seneca și Lucillius când le soseau rolele. Ce lucru extraordinar, să am în mână pe un suport așa modern niște conversații nemuritoare. Seneca avea în jur de șaizeci de ani când a scris aceste meditații elaborate, era nu doar un filosof trecut prin viață, dar și un avocat, orator și senator. Fost consilier al lui Nero, lui Seneca i se cere să se sinucidă pentru că împăratul îl bănuiește că ar fi fost implicat într-un complot.

Moartea filosofului va fi o ilustrare a convingerilor sale. Acest eveniment s-a petrecut cel mai probabil la câteva luni de la ultima scrisoare din această colecție, însă văzute în această perspectivă, gândurile lui Seneca despre virtuți, modul de a ne trăi viața, pregătirea pentru moarte dovedesc îmbrățișarea practicii filosofice, nu doar studierea acesteia.

Multe dintre scrisori sunt dedicate virtuților stoice ( înțelepciunea- sapientia, curajul � fortitudo, stăpânirea de sine � temperantia și dreptatea- iustitia) și felului în care ne putem îngriji să le cultivăm zilnic. Seneca analizează și virtuțile romane - fides (bunacredință, cinstea), fortitudo (curajul suportării suferinței), temperantia (moderația) și humanitas (compasiunea, altruismul, empatia), aducând multe exemple ale timpului, dar pe care le putem înțelege și noi cu ușurință. Așa ne arată filosoful că putem ajunge să trecem prin loviturile vieții, chiar să le privim fără indignare, ideal cu indiferență.

Multe dintre îndrumările stoicilor au devenit cu timpul principii de viață echilibrată și rațională ( ‘Noi sau ne sporim durerea, sau ne-o creăm singuri, sau ne-o facem înainte de vreme� sau ‘Trebuie să te îngrijești nu să trăiești mult, ci să trăiești destul, căci ca să trăiești mult ai nevoie de noroc, ca să trăiești destul ai nevoie de suflet.�). Dar, poate, că cele mai personale reflecții sunt cele despre moarte: propria finitudine, pierderea celor dragi (scrisorile despre doliu sunt impresionante) și inclusiv despre sinucidere, atunci când aceasta este o cale de cultivare a virtuților.

Nu s-au păstrat scrisorile lui Lucilliu, guvernatorul Siciliei, către Seneca, dar tare mi-ar fi plăcut să le parcurg, să descopăr cum îl provoca pe prietenul său, cum ridica probleme, cum își argumenta propriile perspective.

Aceasta este o carte de citit cu creionul în mână, atât în vremurile bune, dar mai ales în cele mai puțin bune ale vieții.
]]> 4.69 64 Scrisori către Luciliu
author: Seneca
name: Ana-Maria
average rating: 4.69
book published: 64
rating: 5
read at: 2025/01/03
date added: 2025/01/09
shelves:
review:
Scrisori către Lucilliu de Seneca (63-65 d.Hr)

Am citit această colecție de scrisori pe Kindle și m-am gândit mai tot timpul cum rulau și derulau foile de papirus Seneca și Lucillius când le soseau rolele. Ce lucru extraordinar, să am în mână pe un suport așa modern niște conversații nemuritoare. Seneca avea în jur de șaizeci de ani când a scris aceste meditații elaborate, era nu doar un filosof trecut prin viață, dar și un avocat, orator și senator. Fost consilier al lui Nero, lui Seneca i se cere să se sinucidă pentru că împăratul îl bănuiește că ar fi fost implicat într-un complot.

Moartea filosofului va fi o ilustrare a convingerilor sale. Acest eveniment s-a petrecut cel mai probabil la câteva luni de la ultima scrisoare din această colecție, însă văzute în această perspectivă, gândurile lui Seneca despre virtuți, modul de a ne trăi viața, pregătirea pentru moarte dovedesc îmbrățișarea practicii filosofice, nu doar studierea acesteia.

Multe dintre scrisori sunt dedicate virtuților stoice ( înțelepciunea- sapientia, curajul � fortitudo, stăpânirea de sine � temperantia și dreptatea- iustitia) și felului în care ne putem îngriji să le cultivăm zilnic. Seneca analizează și virtuțile romane - fides (bunacredință, cinstea), fortitudo (curajul suportării suferinței), temperantia (moderația) și humanitas (compasiunea, altruismul, empatia), aducând multe exemple ale timpului, dar pe care le putem înțelege și noi cu ușurință. Așa ne arată filosoful că putem ajunge să trecem prin loviturile vieții, chiar să le privim fără indignare, ideal cu indiferență.

Multe dintre îndrumările stoicilor au devenit cu timpul principii de viață echilibrată și rațională ( ‘Noi sau ne sporim durerea, sau ne-o creăm singuri, sau ne-o facem înainte de vreme� sau ‘Trebuie să te îngrijești nu să trăiești mult, ci să trăiești destul, căci ca să trăiești mult ai nevoie de noroc, ca să trăiești destul ai nevoie de suflet.�). Dar, poate, că cele mai personale reflecții sunt cele despre moarte: propria finitudine, pierderea celor dragi (scrisorile despre doliu sunt impresionante) și inclusiv despre sinucidere, atunci când aceasta este o cale de cultivare a virtuților.

Nu s-au păstrat scrisorile lui Lucilliu, guvernatorul Siciliei, către Seneca, dar tare mi-ar fi plăcut să le parcurg, să descopăr cum îl provoca pe prietenul său, cum ridica probleme, cum își argumenta propriile perspective.

Aceasta este o carte de citit cu creionul în mână, atât în vremurile bune, dar mai ales în cele mai puțin bune ale vieții.

]]> Epopeea lui Ghilgames 45754752
Ceea ce este fundamental in mitul lui Ghilgames se poate numi drama existentiala a omului, lupta lui cu fortele oculte si perspectiva infrangerii lor, raportul cu femeia si raportul de prietenie intre oameni, teama de moarte si setea de nemurire; paralel, mitul rezuma alegoric istoria devenirii si destinul oamenilor ca societate: vanatoarea, pastoritul, civilizatia urbana, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile intrebari ale gandirii.]]> 152 Anonymous Ana-Maria 5
‘Inventate acum 5000 de ani ... strămoșii cărților erau tăblițele de argilă. Pe malurile râurilor din Mesopotamia nu exista papirus, și erau foarte puține alte materiale precum piatra, lemnul sau pieile de animale, însă argila se găsea din abundență. De aceea, sumerienii au început să scrie chiar pe pământul de sub picioarele lor. Obțineau o suprafață pentru scris modelând bucăți de argilă de aproximativ 20 de centimetri lungime, de formă dreptunghiulară și plată, asemănătoare tabletelor noastre de 7 inci. Și au dezvoltat un stil de scriere pe baza adânciturilor făcute cu un calamus în argila moale. Apa ștergea literele scrise pe pământ însă focul, călăul atâtor cărți, cocea tăblițele de argilă la fel ca în cuptorul unui olar ... majoritatea tăblițelor recuperate de arheologi s-au păstrat tocmai pentru că au ars în flăcările unui incendiu.�

Am revenit la� Infinitul într-o trestie� de Irene Vallejo în căutarea acestui citat, după ce am citit Epopeea. Este remarcabil faptul că, deși doar jumătate din poem s-a păstrat, el este astăzi este un bun al tuturor, nu doar al regilor și învățaților. Se pare că tăblițele descoperite ar proveni din biblioteca din Ninive despre care aflăm, tot de la Vallejo că: � Monarhul asirian Assurbanipal, care a trăit în secolul VII î.Hr., a fost cel mai mare colecționar de cărți dinaintea lui Ptolemeu. Pe o tăbliță se spune că Assurbanipal a creat biblioteca de la Ninive pentru contemplarea și lectura regală.�

Cum este experiența citirii aventurilor lui Ghilgameș și Enkidu? Nemaipomenit de captivantă și de bine scrisă.

Iată, de exemplu, în partea de început, cum suntem invitați să participăm la descoperirea locului misterios în care sunt păstrate tăblițele sumeriene:
Găsește cutia tăbliței de aramă,
Deschide lacăta încuietorii ei de bronz,
Desfă legăturile încuietorii ei secrete.
Ia și citește tableta din lapis lazuli
Și află felul în care Ghilgameș trecu prin toate greutățile.

Ghilgameș este întruparea succesului omenesc, așa cum este el definit de când lumea: mare conducător al Urukului, chiar tiran, este deasupra oamenilor obișnuiți prin putere, bogăție, dar și prin descendență ( fiu al zeiței Ninsun):
Ghilgameș este minunat.
Până la perfecțiune.

Cum Ghilgameș nu are egal și are inima de furtună plină, zeii pun la cale să îi creeze un egal, care îi va deveni prieten și partner, și astfel apare Enkidu. Enkidu este creat din lut și trăiește la început în armonie completă cu natura și cu toate animalele sălbatice; este socializat sau adus la cele lumești de curtezana Shamhat. Fără să vrei te gândești astfel la mitul Edenului, iar mai târziu în poem afli despre mitul potopului și ar Arcei (dar nu a lui Noe, ci a lui Uta-napiștim) și despre mitul șarpelui.

Cei doi eroi vor porni împreună prin lume, dornici să o supună și cuprinși de euforia tinereții și a puterii, caută gloria și faptele prin care îi provoacă pe zei. Plata este cu sânge, așa cum se obișuiește, Enkidu moare, iar Ghilgameș conștientizează ce înseamnă pierderea cuiva drag și se teme de propria mortalitate. Iar de aici, poemul devine o călătorie pentru dobândirea tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte.

Problema aceasta fără rezolvare îl va aduce pe Ghilgameș acasă, înapoi între oamenii pe care trebuie să îi conducă și să îi apere între zidurile cetății Uruk. Misiunea lui, de fapt, de aici începe, dar de pe alte poziții căci Ghilgameș cel care a plecat în căutarea nemuririi nu mai este același cu cel care și-a acceptat mortalitatea.]]> 3.79 -1200 Epopeea lui Ghilgames
author: Anonymous
name: Ana-Maria
average rating: 3.79
book published: -1200
rating: 5
read at: 2025/01/06
date added: 2025/01/07
shelves:
review:
Epopeea lui Gilgameș (2700 î.Hr)

‘Inventate acum 5000 de ani ... strămoșii cărților erau tăblițele de argilă. Pe malurile râurilor din Mesopotamia nu exista papirus, și erau foarte puține alte materiale precum piatra, lemnul sau pieile de animale, însă argila se găsea din abundență. De aceea, sumerienii au început să scrie chiar pe pământul de sub picioarele lor. Obțineau o suprafață pentru scris modelând bucăți de argilă de aproximativ 20 de centimetri lungime, de formă dreptunghiulară și plată, asemănătoare tabletelor noastre de 7 inci. Și au dezvoltat un stil de scriere pe baza adânciturilor făcute cu un calamus în argila moale. Apa ștergea literele scrise pe pământ însă focul, călăul atâtor cărți, cocea tăblițele de argilă la fel ca în cuptorul unui olar ... majoritatea tăblițelor recuperate de arheologi s-au păstrat tocmai pentru că au ars în flăcările unui incendiu.�

Am revenit la� Infinitul într-o trestie� de Irene Vallejo în căutarea acestui citat, după ce am citit Epopeea. Este remarcabil faptul că, deși doar jumătate din poem s-a păstrat, el este astăzi este un bun al tuturor, nu doar al regilor și învățaților. Se pare că tăblițele descoperite ar proveni din biblioteca din Ninive despre care aflăm, tot de la Vallejo că: � Monarhul asirian Assurbanipal, care a trăit în secolul VII î.Hr., a fost cel mai mare colecționar de cărți dinaintea lui Ptolemeu. Pe o tăbliță se spune că Assurbanipal a creat biblioteca de la Ninive pentru contemplarea și lectura regală.�

Cum este experiența citirii aventurilor lui Ghilgameș și Enkidu? Nemaipomenit de captivantă și de bine scrisă.

Iată, de exemplu, în partea de început, cum suntem invitați să participăm la descoperirea locului misterios în care sunt păstrate tăblițele sumeriene:
Găsește cutia tăbliței de aramă,
Deschide lacăta încuietorii ei de bronz,
Desfă legăturile încuietorii ei secrete.
Ia și citește tableta din lapis lazuli
Și află felul în care Ghilgameș trecu prin toate greutățile.

Ghilgameș este întruparea succesului omenesc, așa cum este el definit de când lumea: mare conducător al Urukului, chiar tiran, este deasupra oamenilor obișnuiți prin putere, bogăție, dar și prin descendență ( fiu al zeiței Ninsun):
Ghilgameș este minunat.
Până la perfecțiune.

Cum Ghilgameș nu are egal și are inima de furtună plină, zeii pun la cale să îi creeze un egal, care îi va deveni prieten și partner, și astfel apare Enkidu. Enkidu este creat din lut și trăiește la început în armonie completă cu natura și cu toate animalele sălbatice; este socializat sau adus la cele lumești de curtezana Shamhat. Fără să vrei te gândești astfel la mitul Edenului, iar mai târziu în poem afli despre mitul potopului și ar Arcei (dar nu a lui Noe, ci a lui Uta-napiștim) și despre mitul șarpelui.

Cei doi eroi vor porni împreună prin lume, dornici să o supună și cuprinși de euforia tinereții și a puterii, caută gloria și faptele prin care îi provoacă pe zei. Plata este cu sânge, așa cum se obișuiește, Enkidu moare, iar Ghilgameș conștientizează ce înseamnă pierderea cuiva drag și se teme de propria mortalitate. Iar de aici, poemul devine o călătorie pentru dobândirea tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte.

Problema aceasta fără rezolvare îl va aduce pe Ghilgameș acasă, înapoi între oamenii pe care trebuie să îi conducă și să îi apere între zidurile cetății Uruk. Misiunea lui, de fapt, de aici începe, dar de pe alte poziții căci Ghilgameș cel care a plecat în căutarea nemuririi nu mai este același cu cel care și-a acceptat mortalitatea.
]]> <![CDATA[Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor]]> 63245122 272 Alexandru Ciurea 6069639693 Ana-Maria 1 3.85 Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor
author: Alexandru Ciurea
name: Ana-Maria
average rating: 3.85
book published:
rating: 1
read at: 2024/12/27
date added: 2024/12/27
shelves:
review:

]]> <![CDATA[Neuroplasticitatea: Secretul longevității creierului]]> 202547966
După 40 000 de intervenții chirurgicale, peste 50 de cărți de specialitate și tratate publicate, precum și 18 brevete de inventator, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.

În prima sa carte pentru publicul larg, el ne invită să descoperim potențialul incredibil al creierului uman, arătându-ne cum neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, ne poate ajuta să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim.

„Celulele se degradează odată cu înaintarea în vârstă. Foarte mulți indivizi vin peste vârsta de 60 - 70 de ani cu tulburări mari de memorie, de activitate, de orientare, cu leziuni demielinizante care împiedică transmiterea impulsului nervos. Noi pentru asta luptăm. Încercăm să împiedicăm această degradare, această instalare a unor patologii cognitive precum boala Alzheimer, pentru ca individul respectiv să ajungă la o îmbătrânire sănătoasă, să se poată orienta, să se poată îngriji și să poată face față tuturor sarcinilor de autoîngrijire.”]]> 280 Leon Dănăilă 6303051715 Ana-Maria 1 4.31 Neuroplasticitatea: Secretul longevității creierului
author: Leon Dănăilă
name: Ana-Maria
average rating: 4.31
book published:
rating: 1
read at: 2024/12/26
date added: 2024/12/26
shelves:
review:

]]> <![CDATA[Tot spaţiul dintre gândurile mele]]> 36589125 Marin Mălaicu-Hondrari)]]> 216 Bogdan Răileanu 9734671243 Ana-Maria 2 3.71 2017 Tot spaţiul dintre gândurile mele
author: Bogdan Răileanu
name: Ana-Maria
average rating: 3.71
book published: 2017
rating: 2
read at: 2024/12/24
date added: 2024/12/24
shelves:
review:

]]> <![CDATA[Sa nu lasi moartea sa te gaseasca]]> 108193744 144 Bogdan Răileanu Ana-Maria 5
Am descoperit o carte excelentă, o surpriză cu tușe naturalistice și cu o scriitură curată și ritmată. Răileanu spune că acesta este un microroman, eu zic că este o nuvelă. În cele din urmă este o poveste care își propune să dea un posibil răspuns la întrebarea cum a apărut povestea ciobănașului din balada Miorița. Curajos demers, nu-i așa?

Răileanu povestește că a scris această carte în pandemie, că a ajuns să stea singur-singurel o perioadă destul de lungă într-un spital din capitală și că în acest context a germinat vocea povestitorului- Arhip. Nuvela se proiectează și ea pe fundalul unei molime ce îi face pe oameni să se ferească unii de alții:

”Puțin mai la sud se vedeau orașul, case, turlele unei biserici. Acolo erau oamenii care trăiau la grămadă și care acum fugeau din calea bolii, pedeapsa lui Dumnezeu. Boierii erau îngroziți să vadă oameni în jurul lor. Fugeau în caravane lungi, care încărcate cu lăzi și animale, slugi, țigani, câini jigăriți. Urcau spre munte, spre satele unde aveau conace. Poate oile vor lua locul oamenilor din orașe, puteam să le văd bezmetice cum umblau pe străzi, prin casele oamenilor, cum se urcau în paturile lor, prin bucătării, șoproane părăsite. Oile nu se îmbolnăveau de boala oamenilor. Oile mureau de cuțitul oamenilor.�

Povestitorul este vărul lui Anghel, ciobănașul care va fi ucis de ceilalți doi, după cum știm din baladă. El va fi cel care îl va aduce pe mort în sat pentru a fi îngropat; scena grea a împărtășirii veștii rele mamei ciobănașului m-a dus cu gândul la scenele din prozele scurte ale lui Juan Rulfo:
”Am ajuns în faţa casei lui Anghel. Floarea, mama băiatului, stătea în pragul casei cu o găleată de apă. Când m-a văzut a rămas nedumerită o clipă. S-a apropiat de mine.
̶ Ce cauţi în sat, Arhipe?
̶ Am venit să-l aduc pe Anghel acasă.
Şi atunci a văzut trupul învelit în alb pe care îl ţineam pe cal. A scăpat găleata din mână şi s-a prăbuşit în faţa calului. Apa a cuprins pământul şi a intrat pe sub copitele animalului, rece ca vestea pe care o aduceam şi care acum intrase în femeia din faţa mea şi făcea prăpăd, o mistuia.�

De frica molimei, Arhip va fi trimis la izolare, într-o colibă părăsită unde singura tovarășă îi va fi o albină. Delirul lui Arhip, fie că e produs de febră, fie că e produs de doliu și de experiența prin care tocmai a trecut, este dominat de apariția Mioriței și de meditații despre viață și moarte.
Arhip va fi autorul baladei ciobănașului ucis, ca pentru a încerca să înțeleagă cele petrecute, lăsând balada să iasă în lume, întru eterna defăimare a ucigașilor, întru eterna retrăire a perplexiăților sale emoționale din colibă.


]]> 5.00 2020 Sa nu lasi moartea sa te gaseasca
author: Bogdan Răileanu
name: Ana-Maria
average rating: 5.00
book published: 2020
rating: 5
read at: 2024/12/21
date added: 2024/12/23
shelves:
review:
”Să nu lași moartea să te găsească� de Bogdan Răileanu (2020)

Am descoperit o carte excelentă, o surpriză cu tușe naturalistice și cu o scriitură curată și ritmată. Răileanu spune că acesta este un microroman, eu zic că este o nuvelă. În cele din urmă este o poveste care își propune să dea un posibil răspuns la întrebarea cum a apărut povestea ciobănașului din balada Miorița. Curajos demers, nu-i așa?

Răileanu povestește că a scris această carte în pandemie, că a ajuns să stea singur-singurel o perioadă destul de lungă într-un spital din capitală și că în acest context a germinat vocea povestitorului- Arhip. Nuvela se proiectează și ea pe fundalul unei molime ce îi face pe oameni să se ferească unii de alții:

”Puțin mai la sud se vedeau orașul, case, turlele unei biserici. Acolo erau oamenii care trăiau la grămadă și care acum fugeau din calea bolii, pedeapsa lui Dumnezeu. Boierii erau îngroziți să vadă oameni în jurul lor. Fugeau în caravane lungi, care încărcate cu lăzi și animale, slugi, țigani, câini jigăriți. Urcau spre munte, spre satele unde aveau conace. Poate oile vor lua locul oamenilor din orașe, puteam să le văd bezmetice cum umblau pe străzi, prin casele oamenilor, cum se urcau în paturile lor, prin bucătării, șoproane părăsite. Oile nu se îmbolnăveau de boala oamenilor. Oile mureau de cuțitul oamenilor.�

Povestitorul este vărul lui Anghel, ciobănașul care va fi ucis de ceilalți doi, după cum știm din baladă. El va fi cel care îl va aduce pe mort în sat pentru a fi îngropat; scena grea a împărtășirii veștii rele mamei ciobănașului m-a dus cu gândul la scenele din prozele scurte ale lui Juan Rulfo:
”Am ajuns în faţa casei lui Anghel. Floarea, mama băiatului, stătea în pragul casei cu o găleată de apă. Când m-a văzut a rămas nedumerită o clipă. S-a apropiat de mine.
̶ Ce cauţi în sat, Arhipe?
̶ Am venit să-l aduc pe Anghel acasă.
Şi atunci a văzut trupul învelit în alb pe care îl ţineam pe cal. A scăpat găleata din mână şi s-a prăbuşit în faţa calului. Apa a cuprins pământul şi a intrat pe sub copitele animalului, rece ca vestea pe care o aduceam şi care acum intrase în femeia din faţa mea şi făcea prăpăd, o mistuia.�

De frica molimei, Arhip va fi trimis la izolare, într-o colibă părăsită unde singura tovarășă îi va fi o albină. Delirul lui Arhip, fie că e produs de febră, fie că e produs de doliu și de experiența prin care tocmai a trecut, este dominat de apariția Mioriței și de meditații despre viață și moarte.
Arhip va fi autorul baladei ciobănașului ucis, ca pentru a încerca să înțeleagă cele petrecute, lăsând balada să iasă în lume, întru eterna defăimare a ucigașilor, întru eterna retrăire a perplexiăților sale emoționale din colibă.



]]> <![CDATA[La Paris, nimic din toate astea nu conteaza]]> 43198795 127 Andrei Crăciun 6067632020 Ana-Maria 3 4.15 La Paris, nimic din toate astea nu conteaza
author: Andrei Crăciun
name: Ana-Maria
average rating: 4.15
book published:
rating: 3
read at: 2024/12/23
date added: 2024/12/23
shelves:
review:

]]> <![CDATA[Marcus Aurelius: The Stoic Emperor]]> 188531510
This novel biography brings Marcus Aurelius (121�180 CE) to life for a new generation of readers by exploring the emperor’s fascinating psychological journey. Donald J. Robertson examines Marcus’s relationships with key figures in his life, such as his mother, Domitia Lucilla, and the emperor Hadrian, as well as his Stoic tutors. He draws extensively on Marcus’s own Meditations and correspondence, and he examines the emperor’s actions as detailed in the Augustan History and other ancient texts.

Marcus Aurelius struggled to reconcile his philosophy and moral values with the political pressures he faced as emperor at the height of Roman power. Robertson examines Marcus’s attitude toward slavery and the moral dilemma posed by capturing enemies in warfare; his attitude toward women; the role of Stoicism in shaping his response to the threat of civil war; the treatment of Christians under his rule; and the naming of his notorious son Commodus as his successor.

Throughout, the Meditations is used to shed light on the mind of the emperor—his character, values, and motives—as Robertson skillfully weaves together Marcus’s inner journey as a philosopher with the outer events of his life as a Roman emperor.]]> 248 Donald J. Robertson 0300256663 Ana-Maria 4 4.24 2024 Marcus Aurelius: The Stoic Emperor
author: Donald J. Robertson
name: Ana-Maria
average rating: 4.24
book published: 2024
rating: 4
read at: 2024/12/09
date added: 2024/12/09
shelves:
review:

]]> FEM 22709918 204 Magda Cârneci 9734643568 Ana-Maria 5
M-a cucerit definitiv această carte neconvențională a poetei Magda Cârneci. Cred că este una dintre cele mai bune scrieri ale secolului XX, o carte profund confesivă despre feminitate, despre identitate și despre conștiință. Cartea este concepută ca o serie de scurte confesiuni făcute iubitului pentru a-i oferi acestuia acces la lumea ei interioară, dar nu la lumea ei mentală, ci la întregul conștientului și inconștientului său. Mica Șeherazade folosește limbajul poetic pentru descrie imagini, mai mult decât gânduri, visuri mai mult decât conținuturi discursive, emoții mai mult decât explicații.

"Acum caut trăiri și viziuni. Sunt un vânător de stări speciale, iradiante, sunt o căutătoare de imagini intense, puternice. [...] Viziuni fluturătoare care par că vor să transmită ceva, să forțeze o vavlă a conștienței. [...] Eu nu teoretizez, eu trăiesc. Eu nu repet ce au spus alții și nu copiez cuminte tehnici și ritualuri, eu încerc să experimentez. Știința mea e epidermică, cunoașterea mea e senzorială. "

După această declarație de intenție, desigur că am căutat să mă conving dacă această carte se va ridica la nivelul celor promise. De altfel, literatura abundă de descrieri fenomenologice, de fluxuri de conștiință și de exprimări poetice, însă am descoperit la Magda Cârneci o descriere proaspătă și sigură a unor experiențe personale, dar relevante atât pentru cititori, cât și pentru cititoare. Iată, de exemplu, ceea ce eu am decriptat drept prima întâlnire a copilului cu non-identitatea dintre sine și lume.

"Copilul bea lapte. Bea lapte cald dintr-o cană albă de porțelan. Copilul toarnp lapte alb lichid în lapte alb cărnos, bucălat. Stropește în jur cu încântare. Bea cu îngjițituri mari, pline d epoftă. Copilul toarnă dumnezeu alb, lichid, în dumnezeu dulce și alintat. Totul e alb, cald și dulce. Dumnezeu e cald, alb și are gust bun. Dulce. Dulce. Dar apoi vine cineva și ia brusc cana din fața copilului. Și ia laptele. Și imaginea albă. Dumnezeu se întunecă."

După marea schismă, după ruperea aceasta de indentitatea cu marea lume, pare că tot drumul pe care încearcă să îl refacă prin această carte povestitoarea este căutarea unui drum înapoi, prin experiență senzorială.

"Pe pielea asta ciudată, care s-a impus de la sine, singurul meu ghid și singurul meu instrument de orientare este chiar ființa mea închisă în uniforma de carne sexuată și visătoare, pe care trebuie să o observ cu multă atenție. Făptura mea e mister, și în același timp e unealtă, ea e căutătorul și obiectul însuși al probei, cu ea trebuie să mă descurc și cu ea trebuie să plătesc pentru această înaintare. [...] Dar dacă și eu, și eu, și eu sunt, sunt, sunt, și eu sunt cumva, într-un fel, într-un fel misterios, un mic, un mic dumnezeu, care a uitat că e dumnezeu?"

Ce este această carte? Un poem nu este, un jurnal nu este, un roman nu este, o destainuire psihanalitică poate fi, un sumar de experiențe extrasenzoriale poate fi, o scrisoare despre intimitate spirituală și corporală poate fi. Feminitatea, construită treptat, din copilărie până la maturitate este protagonista acestei cărți, o feminitate pe care cred că o poate explora și, de ce nu, integra orice cititor pentru o experiență umană mai completă.]]> 3.35 2011 FEM
author: Magda Cârneci
name: Ana-Maria
average rating: 3.35
book published: 2011
rating: 5
read at: 2024/09/15
date added: 2024/12/09
shelves:
review:
Fem de Magda Cârneci (2011)

M-a cucerit definitiv această carte neconvențională a poetei Magda Cârneci. Cred că este una dintre cele mai bune scrieri ale secolului XX, o carte profund confesivă despre feminitate, despre identitate și despre conștiință. Cartea este concepută ca o serie de scurte confesiuni făcute iubitului pentru a-i oferi acestuia acces la lumea ei interioară, dar nu la lumea ei mentală, ci la întregul conștientului și inconștientului său. Mica Șeherazade folosește limbajul poetic pentru descrie imagini, mai mult decât gânduri, visuri mai mult decât conținuturi discursive, emoții mai mult decât explicații.

"Acum caut trăiri și viziuni. Sunt un vânător de stări speciale, iradiante, sunt o căutătoare de imagini intense, puternice. [...] Viziuni fluturătoare care par că vor să transmită ceva, să forțeze o vavlă a conștienței. [...] Eu nu teoretizez, eu trăiesc. Eu nu repet ce au spus alții și nu copiez cuminte tehnici și ritualuri, eu încerc să experimentez. Știința mea e epidermică, cunoașterea mea e senzorială. "

După această declarație de intenție, desigur că am căutat să mă conving dacă această carte se va ridica la nivelul celor promise. De altfel, literatura abundă de descrieri fenomenologice, de fluxuri de conștiință și de exprimări poetice, însă am descoperit la Magda Cârneci o descriere proaspătă și sigură a unor experiențe personale, dar relevante atât pentru cititori, cât și pentru cititoare. Iată, de exemplu, ceea ce eu am decriptat drept prima întâlnire a copilului cu non-identitatea dintre sine și lume.

"Copilul bea lapte. Bea lapte cald dintr-o cană albă de porțelan. Copilul toarnp lapte alb lichid în lapte alb cărnos, bucălat. Stropește în jur cu încântare. Bea cu îngjițituri mari, pline d epoftă. Copilul toarnă dumnezeu alb, lichid, în dumnezeu dulce și alintat. Totul e alb, cald și dulce. Dumnezeu e cald, alb și are gust bun. Dulce. Dulce. Dar apoi vine cineva și ia brusc cana din fața copilului. Și ia laptele. Și imaginea albă. Dumnezeu se întunecă."

După marea schismă, după ruperea aceasta de indentitatea cu marea lume, pare că tot drumul pe care încearcă să îl refacă prin această carte povestitoarea este căutarea unui drum înapoi, prin experiență senzorială.

"Pe pielea asta ciudată, care s-a impus de la sine, singurul meu ghid și singurul meu instrument de orientare este chiar ființa mea închisă în uniforma de carne sexuată și visătoare, pe care trebuie să o observ cu multă atenție. Făptura mea e mister, și în același timp e unealtă, ea e căutătorul și obiectul însuși al probei, cu ea trebuie să mă descurc și cu ea trebuie să plătesc pentru această înaintare. [...] Dar dacă și eu, și eu, și eu sunt, sunt, sunt, și eu sunt cumva, într-un fel, într-un fel misterios, un mic, un mic dumnezeu, care a uitat că e dumnezeu?"

Ce este această carte? Un poem nu este, un jurnal nu este, un roman nu este, o destainuire psihanalitică poate fi, un sumar de experiențe extrasenzoriale poate fi, o scrisoare despre intimitate spirituală și corporală poate fi. Feminitatea, construită treptat, din copilărie până la maturitate este protagonista acestei cărți, o feminitate pe care cred că o poate explora și, de ce nu, integra orice cititor pentru o experiență umană mai completă.
]]> The Plains 16540612 Paris Review

'A distinguished, distinctive, unforgettable novel.'--Shirley Hazzard

'Deeply mysterious yet grounded in familiar, everyday detail, this novel is an alchemical miracle, converting vision into pure narrative... In the depths and surfaces of this extraordinary fable you will see your inner self eerily reflected again and again.'--Sydney Morning Herald

On their vast estates, the landowning families of the plains have preserved a rich and distinctive culture. Obsessed with their own habitat and history, they hire artisans, writers and historians to record in minute detail every aspect of their lives, and the nature of their land. A young film-maker arrives on the plains, hoping to make his own contribution to the elaboration of this history. In a private library he begins to take notes for a film, and chooses the daughter of his patron for a leading role.

Twenty years later, he begins to tell his haunting story of life on the plains. As his story unfolds, the novel becomes, in the words of Murray Bail, 'a mirage of landscape, memory, love and literature itself'.

Gerald Murnane was born in Melbourne in 1939. He is the author of ten novels, which have been widely translated. His memoir, Something for the Pain was published in May 2016. He lives in western Victoria.


]]> 180 Gerald Murnane 1876485442 Ana-Maria 4
Un scriitor australian foarte lăudat și apreciat, considerat drept unul dintre marii necunoscuți ai timpurilor noastre, Murnane a fost tradus în 2024 în colecția Folio de la Litera, o colecție interesantă, în care totuși nu m-aș fi așteptat să găsesc această carte. Aflasem despre Murnane că scrie într-un stil criptic, cu fraze care par că au sens, dar care totuși la final îți scapă, așa că nu am vrut să mă hazardez și să citesc cartea în engleză. Bogdan Perdivară reușește o traducere închegată și care mi-a dat sentimentul acela de plăcere în a citi fiecare frază lungă și unditoare ca ierburile unei câmpii infinite, dar și impresia că citesc și nu înaintez deloc.

Am această imagine în minte: mă deplasez pe infinitele cîmpii din Australia interioară și deși pașii mei mă împing înainte, totul seamănă și nu îmi dau seama dacă înaintez cu adevărat sau stau pe loc și totul nu este decât o halucinație. Acesta este efectul pe care mi l-a creat și scriitura lui Murnane: frază lungă după frază lungă și observi că parcă nu înaintezi deloc, parcă îți iei mereu avânt, ești continuu într-o stare de pregătire, de contemplație, de așteptare a momentului declanșator care va permite exprimarea experienței trăite pe câmpii. Tangențial, gândul mă tot ducea la Drogo, personajul din Deșertul tătarilor, doar că aici este vorba despre a găsi forma optimă de exprimare artistică a unei stări de conștiință care percepe spațiul și timpul.

Imaginile sunt frumoase, cuvintele surprind și reverberează în mintea cititorului („întunericul, singurul semn vizibil a orice aș fi văzut dincolo de mine însumi�, ”Marea Beznă. Nu acolo se întind toate câmpiile noastre?�, � în momentul în care nu mă mai pot uita la orizontul învăpăiat, decid că invizibilul e doar ceva luminat prea de tot�).

Povestea urmărește un cineast care ajunge într-un loc misterios, unde locuitorii sunt absorbiți de contemplarea esenței spațiului în care trăiesc. Venit inițial pentru scurt timp, cât să își finalizeze proiectul, acesta observă că au trecut pe lângă el zece ani, și apoi încă mulți alții și el nu a reușit să transpună în film adevărul câmpiilor. Pe măsură ce încearcă să surprindă această esență în filmul său, descoperă că adevărul câmpiilor este mai degrabă o stare mentală decât un peisaj fizic. Cartea este o explorare uimitoare despre limitele artei, subiectivitatea percepției și imposibilitatea de a defini complet Realitatea.
]]> 4.36 1982 The Plains
author: Gerald Murnane
name: Ana-Maria
average rating: 4.36
book published: 1982
rating: 4
read at: 2024/11/20
date added: 2024/12/08
shelves:
review:
Câmpiile de Gerald Murnane (1982)

Un scriitor australian foarte lăudat și apreciat, considerat drept unul dintre marii necunoscuți ai timpurilor noastre, Murnane a fost tradus în 2024 în colecția Folio de la Litera, o colecție interesantă, în care totuși nu m-aș fi așteptat să găsesc această carte. Aflasem despre Murnane că scrie într-un stil criptic, cu fraze care par că au sens, dar care totuși la final îți scapă, așa că nu am vrut să mă hazardez și să citesc cartea în engleză. Bogdan Perdivară reușește o traducere închegată și care mi-a dat sentimentul acela de plăcere în a citi fiecare frază lungă și unditoare ca ierburile unei câmpii infinite, dar și impresia că citesc și nu înaintez deloc.

Am această imagine în minte: mă deplasez pe infinitele cîmpii din Australia interioară și deși pașii mei mă împing înainte, totul seamănă și nu îmi dau seama dacă înaintez cu adevărat sau stau pe loc și totul nu este decât o halucinație. Acesta este efectul pe care mi l-a creat și scriitura lui Murnane: frază lungă după frază lungă și observi că parcă nu înaintezi deloc, parcă îți iei mereu avânt, ești continuu într-o stare de pregătire, de contemplație, de așteptare a momentului declanșator care va permite exprimarea experienței trăite pe câmpii. Tangențial, gândul mă tot ducea la Drogo, personajul din Deșertul tătarilor, doar că aici este vorba despre a găsi forma optimă de exprimare artistică a unei stări de conștiință care percepe spațiul și timpul.

Imaginile sunt frumoase, cuvintele surprind și reverberează în mintea cititorului („întunericul, singurul semn vizibil a orice aș fi văzut dincolo de mine însumi�, ”Marea Beznă. Nu acolo se întind toate câmpiile noastre?�, � în momentul în care nu mă mai pot uita la orizontul învăpăiat, decid că invizibilul e doar ceva luminat prea de tot�).

Povestea urmărește un cineast care ajunge într-un loc misterios, unde locuitorii sunt absorbiți de contemplarea esenței spațiului în care trăiesc. Venit inițial pentru scurt timp, cât să își finalizeze proiectul, acesta observă că au trecut pe lângă el zece ani, și apoi încă mulți alții și el nu a reușit să transpună în film adevărul câmpiilor. Pe măsură ce încearcă să surprindă această esență în filmul său, descoperă că adevărul câmpiilor este mai degrabă o stare mentală decât un peisaj fizic. Cartea este o explorare uimitoare despre limitele artei, subiectivitatea percepției și imposibilitatea de a defini complet Realitatea.

]]> Nu mai suntem nemuritori 46271205 224 Andrei Crăciun 6067632330 Ana-Maria 4
Cartea aceasta mi s-a părut o combinație uimitoare de Sherwood Anderson și Bohumil Hrabal. Gândul la primul scriitor m-a dus prin faptul că perspectivele personajelor prezentate pe rând de Andrei Crăciun au creat o senzație de colaj de personaje asociate ca în Winesburg, Ohio, dar totuși puțin mai lax decât în lumea scriitorului american. Iar stilul de relatare al poveștii, cu vorba hazoasă și curgătoare a povestitorului m-a dus cu gândul la Hrabal, fără ca totuși să îl imite, căci scriitorul român are vocea sa bine definită.

Volumul ne poartă într-un trecut (aș îndrăzni să spun recent, dar e din ce în ce mai depărtat) de pe la sfârșitul anilor optzeci, comunismul târziu spre Revoluție, care este relatat prin vocile a tot felul de personaje, de la Ceaușescu însuși a cărui voce încheie profetic cartea, la tot felul de alți protagoniști care se intersectează între ei, fără a crea neapărat un curs al acțiunii, ci mai degrabă un tablou colorat, trist, cu ființe strivite de comunism și de felul în care deforma destine.
]]> 4.21 2019 Nu mai suntem nemuritori
author: Andrei Crăciun
name: Ana-Maria
average rating: 4.21
book published: 2019
rating: 4
read at: 2024/11/18
date added: 2024/12/08
shelves:
review:
Nu mai suntem nemuritori de Andrei Crăciun (2019)

Cartea aceasta mi s-a părut o combinație uimitoare de Sherwood Anderson și Bohumil Hrabal. Gândul la primul scriitor m-a dus prin faptul că perspectivele personajelor prezentate pe rând de Andrei Crăciun au creat o senzație de colaj de personaje asociate ca în Winesburg, Ohio, dar totuși puțin mai lax decât în lumea scriitorului american. Iar stilul de relatare al poveștii, cu vorba hazoasă și curgătoare a povestitorului m-a dus cu gândul la Hrabal, fără ca totuși să îl imite, căci scriitorul român are vocea sa bine definită.

Volumul ne poartă într-un trecut (aș îndrăzni să spun recent, dar e din ce în ce mai depărtat) de pe la sfârșitul anilor optzeci, comunismul târziu spre Revoluție, care este relatat prin vocile a tot felul de personaje, de la Ceaușescu însuși a cărui voce încheie profetic cartea, la tot felul de alți protagoniști care se intersectează între ei, fără a crea neapărat un curs al acțiunii, ci mai degrabă un tablou colorat, trist, cu ființe strivite de comunism și de felul în care deforma destine.

]]> Rețete de iarnă din colectiv 176377711
Ziua și noaptea vin
ținându-se de mână ca un băiat și-o fată
oprind doar cât să mănânce fructe de pădure dintr-un vas
pictat cu păsări.

Se cațără pe muntele cu piscuri învelite-n gheață,
apoi zboară-n depărtări. Dar tu și cu mine
nu facem asemenea lucruri �

Urcăm același munte;
îi spun vântului o rugăciune să ne poarte cu el
dar nu slujește la nimic;
îți ascunzi capul ca să nu
vezi cum se sfârșește �

În jos și-n jos și-n jos și-n jos ne poartă vântul.]]> 64 Louise Glück 6069786351 Ana-Maria 5
I-am descoperit poeziile acestei minunate Louise Gluck cu ceva ani înainte de a i se decerna premiul Nobel pentru literatură, însă citisem două sau trei colecții dintre poemele ei în engleză. M-am bucurat să descopăr că Bogdan Alexandru- Stănescu a tradus acest scurt volum, pe care chiar îmi face plăcere să îl păstrez la îndemână și să îl deschid la întâmplare. Poemele sunt ușor obscure, mai degrabă îți sugerează stări decât explicații, însă caută să decupeze sentimente inefabile, momente din timp ce se cer reexaminate, cum ar fi aparenta curgere firească a vieții înainte de un accident de mașină sau plăcerea reîntoarcerii în copilăria de dinaintea cuvintelor și explicațiilor. A fi în timp și în afara lui, a medita asupra efemerității existenței, a aștepta și a te reîntorce, sunt câteva cuvinte cheie care mi-au rămas în suflet după parcurgerea poemelor. Iar la următoarea lectură, probabil că vor fi altele.
]]> 3.71 2021 Rețete de iarnă din colectiv
author: Louise Glück
name: Ana-Maria
average rating: 3.71
book published: 2021
rating: 5
read at: 2024/11/19
date added: 2024/12/08
shelves:
review:
Rețete de iarnă din colectiv de Louise Gluck (2021)

I-am descoperit poeziile acestei minunate Louise Gluck cu ceva ani înainte de a i se decerna premiul Nobel pentru literatură, însă citisem două sau trei colecții dintre poemele ei în engleză. M-am bucurat să descopăr că Bogdan Alexandru- Stănescu a tradus acest scurt volum, pe care chiar îmi face plăcere să îl păstrez la îndemână și să îl deschid la întâmplare. Poemele sunt ușor obscure, mai degrabă îți sugerează stări decât explicații, însă caută să decupeze sentimente inefabile, momente din timp ce se cer reexaminate, cum ar fi aparenta curgere firească a vieții înainte de un accident de mașină sau plăcerea reîntoarcerii în copilăria de dinaintea cuvintelor și explicațiilor. A fi în timp și în afara lui, a medita asupra efemerității existenței, a aștepta și a te reîntorce, sunt câteva cuvinte cheie care mi-au rămas în suflet după parcurgerea poemelor. Iar la următoarea lectură, probabil că vor fi altele.

]]> <![CDATA[Biroul de elucidare a destinelor]]> 217360301
În toamna anului 2016, lui Irène i se încredințează o misiune inedită: restituirea miilor de obiecte pe care le-a primit centrul în păstrare la eliberarea lagărelor. Un pierrot de pânză, un medalion, o batistă brodată... Fiecare obiect, oricât de modest, ascunde o poveste. Trebuie găsită identitatea proprietarului pentru a li se transmite urmașilor amintirea rudei deportate. Pe măsură ce anchetele înaintează, Irène se lovește de misterele Centrului și de propriul ei trecut. Căutându-i pe dispăruți, dă peste contemporani care o bulversează și-i îndrumă pașii, de la Varșovia până la Paris și Berlin, trecând prin Salonic sau Argentina. Odată ajunsă la capătul drumului, cum vor primi cei vii aceste obiecte bântuite?

Biroul de elucidare a destinelor este firul care unește aceste traiectorii individuale cu memoria colectivă a Europei. O frescă strălucită, de o intensitate emoțională imensă, în care Gaëlle Nohant dă întreaga măsură a talentului său.]]> 368 Gaëlle Nohant 6303194028 Ana-Maria 2
Mi-a plăcut ideea acestei cărți, dar cu atât am cam rămas de pe urma ei. Fiind la prima întâlnire cu scriitoarea franceză, nu știam la ce să mă aștept, însă mi s-a părut intersantă munca de documentare pe care o presupune o astfel de carte. Căci protagonista cărții lucrează la un birou din Germania, identificând precum un detectiv, descendenți ai victimelor nazismului și restituind-le diverse obiecte sau scrisori, pentru a-și completa poveștile de viață și a găsi o cale de depășire a trecutului.

Cartea unește mai multe povești, legăturile detectivistice între personaje din țări diferite și rudele lor victime ale lagărelor naziste sunt bine documentate, astfel încât din punctul de vedere al rostogolirii poveștii și dinamismului celor prezentate cartea este captivantă. Ceea ce pur și simplu m-a plictisit de moarte este povestea lui Irene, care desigur, protagonistă fiind trebuia să aibă și ea un trecut, niște frustrări și un motor care să îi alimenteze pasiunea pentru munca pe care o face. Și Nohant încearcă să ne prezinte o eroină modernă, cu un spirit etic dezvoltat, curajoasă, mama singură, care se implică total în munca ei și care, ajunge ca prin legăturile pe care le creează să își și găsească calea spre iubire și fericire persoanală� însă mi s-a părut o eroină de carton, de care de abia am așteptat să scap.

Prin urmare, am blagoslovit această carte cu doar două stele, dar mi-am dat mie cinci ca am reușit să o citesc până la capăt.

]]> 3.84 Biroul de elucidare a destinelor
author: Gaëlle Nohant
name: Ana-Maria
average rating: 3.84
book published:
rating: 2
read at: 2024/11/17
date added: 2024/12/08
shelves:
review:
Biroul de elucidare a destinelor de Gaelle Nohant (2023)

Mi-a plăcut ideea acestei cărți, dar cu atât am cam rămas de pe urma ei. Fiind la prima întâlnire cu scriitoarea franceză, nu știam la ce să mă aștept, însă mi s-a părut intersantă munca de documentare pe care o presupune o astfel de carte. Căci protagonista cărții lucrează la un birou din Germania, identificând precum un detectiv, descendenți ai victimelor nazismului și restituind-le diverse obiecte sau scrisori, pentru a-și completa poveștile de viață și a găsi o cale de depășire a trecutului.

Cartea unește mai multe povești, legăturile detectivistice între personaje din țări diferite și rudele lor victime ale lagărelor naziste sunt bine documentate, astfel încât din punctul de vedere al rostogolirii poveștii și dinamismului celor prezentate cartea este captivantă. Ceea ce pur și simplu m-a plictisit de moarte este povestea lui Irene, care desigur, protagonistă fiind trebuia să aibă și ea un trecut, niște frustrări și un motor care să îi alimenteze pasiunea pentru munca pe care o face. Și Nohant încearcă să ne prezinte o eroină modernă, cu un spirit etic dezvoltat, curajoasă, mama singură, care se implică total în munca ei și care, ajunge ca prin legăturile pe care le creează să își și găsească calea spre iubire și fericire persoanală� însă mi s-a părut o eroină de carton, de care de abia am așteptat să scap.

Prin urmare, am blagoslovit această carte cu doar două stele, dar mi-am dat mie cinci ca am reușit să o citesc până la capăt.


]]> <![CDATA[Homo Deus: A History of Tomorrow]]> 31138556 Yuval Noah Harari, author of the critically-acclaimed New York Times bestseller and international phenomenon Sapiens, returns with an equally original, compelling, and provocative book, turning his focus toward humanity’s future, and our quest to upgrade humans into gods.

Over the past century humankind has managed to do the impossible and rein in famine, plague, and war. This may seem hard to accept, but, as Harari explains in his trademark style—thorough, yet riveting—famine, plague and war have been transformed from incomprehensible and uncontrollable forces of nature into manageable challenges. For the first time ever, more people die from eating too much than from eating too little; more people die from old age than from infectious diseases; and more people commit suicide than are killed by soldiers, terrorists and criminals put together. The average American is a thousand times more likely to die from binging at McDonalds than from being blown up by Al Qaeda.

What then will replace famine, plague, and war at the top of the human agenda? As the self-made gods of planet earth, what destinies will we set ourselves, and which quests will we undertake? Homo Deusexplores the projects, dreams and nightmares that will shape the twenty-first century—from overcoming death to creating artificial life. It asks the fundamental questions: Where do we go from here? And how will we protect this fragile world from our own destructive powers? This is the next stage of evolution. This isHomo Deus.

With the same insight and clarity that made Sapiens an international hit and a New York Times bestseller, Harari maps out our future.

]]> 450 Yuval Noah Harari Ana-Maria 3
Priceperea mea de a scrie recenzii pentru cărți de non-ficțiune atât de dense în idei rămâne destul de limitată, iar o perspectivă critică asupra cărții mă depășește. Notez, însă, firul roșu pe care se construiește cartea, și anume demonstrația lui Harari cu privire la momentul de inflexiune istorică în care se află omenirea: de la priorități de supraviețuire (în fața a trei mari amenințări- foametea, ciuma și războaiele) la priorități precum nemurirea, fericirea și abilități supraomenești. Adică, trecerea de la Homo Sapiens la Homo Deus.
Ceea ce îmi place la Harari este cum face el ordine rapid în secole de istorie, și cum toate par să capete sens, chiar și la un nivel atât de larg, cum este cel al evoluției speciei umane. Ne poartă prin felul în care omenirea și-a modelat și transformat felul în care se raportează la lume, prin trecerea de la ideologii care aveau în centrul zeitățile, spre cele umaniste, până la liberalism si individualism.
Apoi, urmează partea despre viitor, pe care Harari cred că o anticipează destul de bine, ținând cont că totuși cartea a fost scrisă înainte de 2015, însă nu vine cu scenarii foarte clare, mai degrabă ne atrage atenția cu privire la saltul de la individualism la dataism (big data ca valoare universală si ca ghid în marile și micile decizii umane). Aspecte legate de libertate și etică sunt ridicate de Harari, și multe dintre discursurile sale recente pe care le-am urărit în ultimii ani dezvoltă aceste aspecte, pe care presupun că le elaborează și mai mult în Nexus.

]]> 4.19 2015 Homo Deus: A History of Tomorrow
author: Yuval Noah Harari
name: Ana-Maria
average rating: 4.19
book published: 2015
rating: 3
read at: 2024/11/16
date added: 2024/12/08
shelves:
review:
Homo Deus.A History of Tomorrow de Yuval Harari (2015)

Priceperea mea de a scrie recenzii pentru cărți de non-ficțiune atât de dense în idei rămâne destul de limitată, iar o perspectivă critică asupra cărții mă depășește. Notez, însă, firul roșu pe care se construiește cartea, și anume demonstrația lui Harari cu privire la momentul de inflexiune istorică în care se află omenirea: de la priorități de supraviețuire (în fața a trei mari amenințări- foametea, ciuma și războaiele) la priorități precum nemurirea, fericirea și abilități supraomenești. Adică, trecerea de la Homo Sapiens la Homo Deus.
Ceea ce îmi place la Harari este cum face el ordine rapid în secole de istorie, și cum toate par să capete sens, chiar și la un nivel atât de larg, cum este cel al evoluției speciei umane. Ne poartă prin felul în care omenirea și-a modelat și transformat felul în care se raportează la lume, prin trecerea de la ideologii care aveau în centrul zeitățile, spre cele umaniste, până la liberalism si individualism.
Apoi, urmează partea despre viitor, pe care Harari cred că o anticipează destul de bine, ținând cont că totuși cartea a fost scrisă înainte de 2015, însă nu vine cu scenarii foarte clare, mai degrabă ne atrage atenția cu privire la saltul de la individualism la dataism (big data ca valoare universală si ca ghid în marile și micile decizii umane). Aspecte legate de libertate și etică sunt ridicate de Harari, și multe dintre discursurile sale recente pe care le-am urărit în ultimii ani dezvoltă aceste aspecte, pe care presupun că le elaborează și mai mult în Nexus.


]]> <![CDATA[Plato in 90 Minutes (Philosophers in 90 Minutes Series)]]> 30574 89 Paul Strathern 1566631270 Ana-Maria 4 3.41 1995 Plato in 90 Minutes (Philosophers in 90 Minutes Series)
author: Paul Strathern
name: Ana-Maria
average rating: 3.41
book published: 1995
rating: 4
read at: 2024/12/05
date added: 2024/12/05
shelves:
review:

]]> Roman History 101 62096723
In this fascinating audio course on the Roman monarchy, republic, and empire, you will explore the essentials of Roman civilization: the creation of a city at the center of world history, its political legacy, its architectural and cultural achievements, its treatment of women and slaves, and its tragic flaws.

You will begin by placing ancient Rome in world history by looking at its origins and contexts in terms of geography and chronology. You will then explore the overlooked monarchy that ran for over two centuries until it was replaced by a republic that slowly took over the Mediterranean for 500 years. You will follow Rome as it defeated Carthage in three Punic Wars, facing challengers like Hannibal.

As you travel from the Republic to the Empire to Rome’s eventual “fall,� you will encounter such infamous figures as Julius Caesar, Octavian, Marc Antony, Cleopatra, Caligula, and Nero. You will see how paganism, Judaism, and Christianity interacted, often violently, and how Christianity transformed a stumbling empire. Finally, you will ask whether Rome truly fell at all.

This course is part of the Learn25 collection and includes a free PDF study guide.]]> Christopher M. Bellitto 1632510529 Ana-Maria 4 4.16 Roman History 101
author: Christopher M. Bellitto
name: Ana-Maria
average rating: 4.16
book published:
rating: 4
read at: 2024/12/04
date added: 2024/12/04
shelves:
review:

]]> How to Die 45017378
Seneca believed that life is only a journey toward death and that one must rehearse for death throughout life. Here, he tells us how to practice for death, how to die well, and how to understand the role of a good death in a good life. He stresses the universality of death, its importance as life's final rite of passage, and its ability to liberate us from pain, slavery, or political oppression.

Featuring beautifully rendered new translations, How to Die also includes an enlightening introduction, notes, the original Latin texts, and an epilogue presenting Tacitus's description of Seneca's grim suicide.]]> 230 Seneca Ana-Maria 5 3.71 2017 How to Die
author: Seneca
name: Ana-Maria
average rating: 3.71
book published: 2017
rating: 5
read at: 2024/11/26
date added: 2024/11/26
shelves:
review:

]]> Eu rămân aici 211298745
În acest nou climat de teamă și nesiguranță, Trina lucrează pentru o rețea clandestină de școli din zonă, expunându-se permanent riscului de a fi prinsă.

Curon, 1939. Acum soție și mamă, Trina se confruntă cu noi incertitudini existențiale atunci când Germania anunță „marea alegere�, iar comunităților din Tirolul de Sud li se oferă posibilitatea de a se muta în Reich.

Orașul se împarte în două, iar între locuitori se iscă dispute tot mai aprige. Aceia care, precum Trina și familia ei, aleg să nu plece sunt considerați trădători și spioni; nu mai pot să iasă pe stradă fără să fie copleșiți cu insulte.

Într-o zi, la întoarcerea acasă, Trina descoperă că fiica ei lipsește...

Roman istoric de mare anvergură, Eu rămân aici prezintă lupta unei femei și a unui sat împotriva războiului, rasismului și devastării mediului înconjurător.]]> 256 Marco Balzano 6303197841 Ana-Maria 3
Am citit de curând o carte din colecția Folio de la Litera și pe coperta trei am văzut o imagine care mi-a rămas în minte și care mă duce cu gândul la Dali: imaginea unei turle de biserică ce se ivește din apele unui lac liniștit. M-am mirat și m-am întrebat ce o fi cu imaginea aceea și așa am ajuns să descopăr că imaginea de pe copertă nu era concepută de un artist care îl studiase pe Dali, ci era imaginea reală a lacukui Resia din Tirolul de Sud.

Cartea scriitorului italian m-a învățat o mulțime de lucruri despre istoria zonei, pentru că nu știam prea multe despre anexarea Tiroului de Sud de către italieni după 1919, dar mai ales despre presiunea pusă asupra populației germanofone de a prelua limba și cultura italienilor. Balzano ne spune povestea unei familii, ducându-ne prin contextul istoric al Acordului de Opțiune încheiat între Mussolini și Hitler, prin care în 1939 tirolezilor li s-a cerut să aleagă dacă rămân și renunță la limba germană, sau dacă pleacă și se mută în Germania nazistă. Apoi, desigur, familia care locuiește într-un sătuc uitat de lume nu este ocolită de umbra morții adusă de al Doilea Război Mondial.

Surpriza pe care o aduce această carte este însă ceea ce se întâmplă după război, căci cei care au avut de ales în trecut dacă să rămână sau să stea, vor fi puși în fața unei noi alegeri de același fel. Ceea ce se formulează ca o amenințare puțin probabilă � construirea unui baraj și a unui lac de acumulare care va inunda satul Curon � devine un fapt după război. Opoziția civică și demersurile de rezistență ale sătenilor nu duc nicăieri, așa încât satul va ajunge pe fundul lacului, cu câțiva săteni care se mută în barăci, pe malul lacului, cei care aleg iar să rămână pe loc.
Povestea este tulburătoare și creează un efect larg, cinemascopic, asupra unor evenimente uitate sau trecute cu vederea.

”Vara cobor să mă plimb de-a lungul lacului artificial. Barajul produce foarte puțină energie. Costă mult mai puțin s-o cumperi de la centralele nucleare franțuzești. În câțiva ani, clopotnița care se ițește deasupra apei moarte a devenit o atracție turistică. Turiștii sunt uimiți prima oară când o văd, iar apoi trec pe lângă ea fără să o mai bage în seamă. Își fac poze cu turla bisericii în spate și zâmbesc toți ca niște idioți. De parcă sub apă nu ar fi rădăcinilor zadelor bătrâne, fundațiile caselor noastre, piața în care ne adunam. De parcă istoria n-ar fi existat. Totul a căpătat un aspect bizar de normalitate.�

Marco Balzano, turist la rândul său, vizitează aceste locuri și simte nevoia să afle ce ar fi putut fi sub ape. Se documentează. Învață. Creează. Și astfel ajunge să ne transmită și nouă vocea locurilor de sub ape.]]> 3.99 2018 Eu rămân aici
author: Marco Balzano
name: Ana-Maria
average rating: 3.99
book published: 2018
rating: 3
read at: 2024/11/10
date added: 2024/11/25
shelves:
review:
”Eu rămân aici� de Marco Balzano ( Nominalizat Strega 2018)

Am citit de curând o carte din colecția Folio de la Litera și pe coperta trei am văzut o imagine care mi-a rămas în minte și care mă duce cu gândul la Dali: imaginea unei turle de biserică ce se ivește din apele unui lac liniștit. M-am mirat și m-am întrebat ce o fi cu imaginea aceea și așa am ajuns să descopăr că imaginea de pe copertă nu era concepută de un artist care îl studiase pe Dali, ci era imaginea reală a lacukui Resia din Tirolul de Sud.

Cartea scriitorului italian m-a învățat o mulțime de lucruri despre istoria zonei, pentru că nu știam prea multe despre anexarea Tiroului de Sud de către italieni după 1919, dar mai ales despre presiunea pusă asupra populației germanofone de a prelua limba și cultura italienilor. Balzano ne spune povestea unei familii, ducându-ne prin contextul istoric al Acordului de Opțiune încheiat între Mussolini și Hitler, prin care în 1939 tirolezilor li s-a cerut să aleagă dacă rămân și renunță la limba germană, sau dacă pleacă și se mută în Germania nazistă. Apoi, desigur, familia care locuiește într-un sătuc uitat de lume nu este ocolită de umbra morții adusă de al Doilea Război Mondial.

Surpriza pe care o aduce această carte este însă ceea ce se întâmplă după război, căci cei care au avut de ales în trecut dacă să rămână sau să stea, vor fi puși în fața unei noi alegeri de același fel. Ceea ce se formulează ca o amenințare puțin probabilă � construirea unui baraj și a unui lac de acumulare care va inunda satul Curon � devine un fapt după război. Opoziția civică și demersurile de rezistență ale sătenilor nu duc nicăieri, așa încât satul va ajunge pe fundul lacului, cu câțiva săteni care se mută în barăci, pe malul lacului, cei care aleg iar să rămână pe loc.
Povestea este tulburătoare și creează un efect larg, cinemascopic, asupra unor evenimente uitate sau trecute cu vederea.

”Vara cobor să mă plimb de-a lungul lacului artificial. Barajul produce foarte puțină energie. Costă mult mai puțin s-o cumperi de la centralele nucleare franțuzești. În câțiva ani, clopotnița care se ițește deasupra apei moarte a devenit o atracție turistică. Turiștii sunt uimiți prima oară când o văd, iar apoi trec pe lângă ea fără să o mai bage în seamă. Își fac poze cu turla bisericii în spate și zâmbesc toți ca niște idioți. De parcă sub apă nu ar fi rădăcinilor zadelor bătrâne, fundațiile caselor noastre, piața în care ne adunam. De parcă istoria n-ar fi existat. Totul a căpătat un aspect bizar de normalitate.�

Marco Balzano, turist la rândul său, vizitează aceste locuri și simte nevoia să afle ce ar fi putut fi sub ape. Se documentează. Învață. Creează. Și astfel ajunge să ne transmită și nouă vocea locurilor de sub ape.
]]> <![CDATA[On the Shortness of Life: Life Is Long if You Know How to Use It (Penguin Great Ideas)]]> 97412 106 Seneca 0143036327 Ana-Maria 5 4.20 49 On the Shortness of Life: Life Is Long if You Know How to Use It (Penguin Great Ideas)
author: Seneca
name: Ana-Maria
average rating: 4.20
book published: 49
rating: 5
read at: 2024/11/23
date added: 2024/11/23
shelves:
review:

]]> Degete mici 4526458 Degete mici, romanul meu a avut alte doua titluri: unul (cam) grav, Anotimpurile gropii comune, celalalt (usor) caricatural, Dromaderul si osemintele. Nu-mi displaceau, nici nu ma incintau. Sufereau, in orice caz, de-o boala comuna: pareau sa indice sau macar sa sugereze tema cartii, centrul ei de greutate, insa o faceau in chip mincinos, puneau accentul unde nu e cazul. Exista un mormint colectiv, personajele au de-a face direct ori indirect cu oseminte fara virsta si fara identitate, dar nu primeaza planul lucrurilor palpabile, al intimplarilor imediate. M-au interesat reactiile, pozitionarile, parerile, povestile (totdeauna mai atitatoare, mai adinci) de dinaintea povestii derulate la timpul prezent. Un prieten bun mi-a spus ca Degete mici ar fi un roman politic. Alt prieten bun mi-a spus ca nici pomeneala sa fie asa ceva. Eu cred ca au dreptate.� Filip Florian

Premiul pentru „Cel mai bun debut in proza� acordat in 2006 de USR
Premiul pentru cel mai bun debut acordat in 2005 de Romania literara si Fundatia Anonimul]]> 240 Filip Florian 9736819329 Ana-Maria 2 3.15 2005 Degete mici
author: Filip Florian
name: Ana-Maria
average rating: 3.15
book published: 2005
rating: 2
read at: 2024/11/21
date added: 2024/11/21
shelves:
review:

]]> Câmpul în flăcări 61739453
Laconice, prozele din acest volum amintesc de opera lui Faulkner și de scriitori precum marii tragici ai lumii clasice: García Márquez îl cita adesea pe Sofocle în această privință.

Proza Zi-le să nu mă omoare! a fost numită de Elias Canetti una dintre cele mai bune cinci opere din literatura universală, iar Günter Grass a citit-o în public la Berlin, alături de Rulfo, în 1981. Geografia mexicană a fost prefăcută de Rulfo, în Ne-au dat pământ, în scenariul unei călătorii cu ecouri biblice. Kenzaburō Ōe recomandă aceste proze celor care vor să-și creeze propria poveste. Astfel, e o greșeală să considerăm că au un cadru temporal și fizic reductibil la cel al regiunii unde și-a petrecut Juan Rulfo primele decenii din viață.]]> 176 Juan Rulfo 6064412429 Ana-Maria 5
Sunt 17 povestiri în acestă carte minunat editată de editura Curtea Veche, așa cum de altfel și merită un clasic precum Juan Rulfo. În mod cert acest volum m-a convins să citesc și unicul roman scris de Rulfo � Pedro Paramo.

Revenind la aceste povestiri, ele descriu fragmente opresive și extreme ale unui Mexic pe care l-am mai întâlnit în alte volume, dar parcă niciodata în formula asta de esență de chinină. Povestirile sunt foarte scurte, scuturate de înflorituri, pentru că ceea ce au de livrat sunt teme extreme: răzbunarea, ura, violența gratuită, hoția, alienarea, fatalitatea, singurătatea, natura nemiloasă, disperarea, teroarea, bestialiatea.

Iată, de exemplu, cum numai în câteva rânduri, Rulfo povestește finalul agonizant al personajului și dimensiunea răzbunării din povestirea “Zi-le să nu mă omoare! � (ce titlu!)
" Îl puse pe măgar. Îl legă strâns de șa, ca să nu cadă pe drum. Îi vârî capul într-un sac, ca să nu-l vadă lumea în ce hal ajunsese ...
- Nora și nepoții n-o să te recunoască, îi zicea el. O să se uite la fața dumitale și n-o să creadă că ești dumneata. O să-și închipuie că te-au mușcat lupii când te-or vedea cu fața ciuruită de gloanțele pe care le-au tras după ce ai murit, doar așa, de plăcere."

La ce îți trebuie pagini de descrieri, când poți reda în cuvintele adresate mortului cărat pe spatele unui măgar toată durerea victimei, cărăușului și a familiei? De ce să faci analize filosofice despre cum se face sau nu se face dreptate pe lumea asta, când poți să lași deschise temele legate de răzbunare și dreptate ? Poate totuși cititorului îi sunt de folos gândurile care se adună după ce a terminat de citit povestirea.

Așa am încercat să mă conectez la acest volum cu expuneri extreme. Și mi-au fost de folos în vizualizarea Mexicului rural fotografiile pe care le-am găsit din colecția lui Rulfo, pentru că el a fost și un mare fotograf.

Las și un link cu câteva dintre fotografiile sale:
]]> 4.13 1953 Câmpul în flăcări
author: Juan Rulfo
name: Ana-Maria
average rating: 4.13
book published: 1953
rating: 5
read at: 2024/10/11
date added: 2024/11/18
shelves:
review:
Câmpul în flăcări de Juan Rulfo (1953)

Sunt 17 povestiri în acestă carte minunat editată de editura Curtea Veche, așa cum de altfel și merită un clasic precum Juan Rulfo. În mod cert acest volum m-a convins să citesc și unicul roman scris de Rulfo � Pedro Paramo.

Revenind la aceste povestiri, ele descriu fragmente opresive și extreme ale unui Mexic pe care l-am mai întâlnit în alte volume, dar parcă niciodata în formula asta de esență de chinină. Povestirile sunt foarte scurte, scuturate de înflorituri, pentru că ceea ce au de livrat sunt teme extreme: răzbunarea, ura, violența gratuită, hoția, alienarea, fatalitatea, singurătatea, natura nemiloasă, disperarea, teroarea, bestialiatea.

Iată, de exemplu, cum numai în câteva rânduri, Rulfo povestește finalul agonizant al personajului și dimensiunea răzbunării din povestirea “Zi-le să nu mă omoare! � (ce titlu!)
" Îl puse pe măgar. Îl legă strâns de șa, ca să nu cadă pe drum. Îi vârî capul într-un sac, ca să nu-l vadă lumea în ce hal ajunsese ...
- Nora și nepoții n-o să te recunoască, îi zicea el. O să se uite la fața dumitale și n-o să creadă că ești dumneata. O să-și închipuie că te-au mușcat lupii când te-or vedea cu fața ciuruită de gloanțele pe care le-au tras după ce ai murit, doar așa, de plăcere."

La ce îți trebuie pagini de descrieri, când poți reda în cuvintele adresate mortului cărat pe spatele unui măgar toată durerea victimei, cărăușului și a familiei? De ce să faci analize filosofice despre cum se face sau nu se face dreptate pe lumea asta, când poți să lași deschise temele legate de răzbunare și dreptate ? Poate totuși cititorului îi sunt de folos gândurile care se adună după ce a terminat de citit povestirea.

Așa am încercat să mă conectez la acest volum cu expuneri extreme. Și mi-au fost de folos în vizualizarea Mexicului rural fotografiile pe care le-am găsit din colecția lui Rulfo, pentru că el a fost și un mare fotograf.

Las și un link cu câteva dintre fotografiile sale:

]]> Din pântecul balenei 53015141 Din pîntecul balenei este povestea fascinantă a unei minţi pătrunzătoare şi a unei epoci dispărute, o adevărată saga pentru lumea contemporană.]]> 216 ó 9734679414 Ana-Maria 2
Iată o carte care se anunța a avea premisele uneia memorabile, dar care m-a dezamăgit. M-am luptat să parcurg cele două sute de pagini, și deși am vrut de trei ori să abandonez cartea, pînă la urmă am reușit să o duc la capăt.

După acest preambul rușinos (pentru mine), iată ce aduce cititorului această poveste: suntem în Islanda anilor 1635-1638, un spațiu al naturii neîmblânzite, dar și al emergenței științelor naturale și a medicinei. A fi poet și vindecător în acea epocă nu era chiar un lucru ușor, aproape orice fapt putând fi considerat erezie sau acțiune împotriva puterii. Cartea creează o ficțiune istorică: protagonistul Jónas Pálmason este unul inspirat din istoria Islandei și unele evenimente sunt reale (cum ar fi masacrul vânătorilor de balene basci de către localnici). Scriitura este una în care se împletește ficțiunea istorică, cu folclorul și magical, iar acestă combinație accentuată de limbajul greoi m-au făcut să nu reșesc să țin pasul cu povestea. Limbajul mi s-a părut încurcat inutil.

Presupun că scriitorul a dorit să recreeze limbajul și percepțiile vremii, însă parcă a făcut-o uitând total de cititor.
Pe scurt, cartea aceasta reușește să creeze o atmosferă credibilă, însă povestea nu este suficient de captivantă, iar simbolistica puțin cam prea abundentă.
]]> 3.49 2008 Din pântecul balenei
author: ó
name: Ana-Maria
average rating: 3.49
book published: 2008
rating: 2
read at: 2024/11/11
date added: 2024/11/12
shelves:
review:
”Din pântecul balenei� de Sjon (2011, Nominalizat Dublin Literary Award 2013)

Iată o carte care se anunța a avea premisele uneia memorabile, dar care m-a dezamăgit. M-am luptat să parcurg cele două sute de pagini, și deși am vrut de trei ori să abandonez cartea, pînă la urmă am reușit să o duc la capăt.

După acest preambul rușinos (pentru mine), iată ce aduce cititorului această poveste: suntem în Islanda anilor 1635-1638, un spațiu al naturii neîmblânzite, dar și al emergenței științelor naturale și a medicinei. A fi poet și vindecător în acea epocă nu era chiar un lucru ușor, aproape orice fapt putând fi considerat erezie sau acțiune împotriva puterii. Cartea creează o ficțiune istorică: protagonistul Jónas Pálmason este unul inspirat din istoria Islandei și unele evenimente sunt reale (cum ar fi masacrul vânătorilor de balene basci de către localnici). Scriitura este una în care se împletește ficțiunea istorică, cu folclorul și magical, iar acestă combinație accentuată de limbajul greoi m-au făcut să nu reșesc să țin pasul cu povestea. Limbajul mi s-a părut încurcat inutil.

Presupun că scriitorul a dorit să recreeze limbajul și percepțiile vremii, însă parcă a făcut-o uitând total de cititor.
Pe scurt, cartea aceasta reușește să creeze o atmosferă credibilă, însă povestea nu este suficient de captivantă, iar simbolistica puțin cam prea abundentă.

]]> În toate a fost frumusețe 60145472
„Cea mai buna carte a anului 2018!" El País / El Mundo / El Heraldo / El Cultural

„Cartea lui Manuel Vilas e pur și simplu splendidă! Sălbatică, dar și delicată, rănește și alină în același timp." Isaa Crosa

„Inima mea seamănă cu un copac negru plin de păsări galbene care țipă și îmi pigulesc din carne, ca într-un supliciu." Acesta este autoportretul crud și lipsit de tabuuri al unui scriitor care se confruntă cu dispariția ambilor părinți. Asaltat de fantome din trecut, el regăsește speranța în amintirea scăldată-n lumină a iubirii lor și-n frumusețea unei lumi dispărute. Profund sinceră și minunat scrisă, într-un limbaj deopotrivă poetic și crud, cartea lui Manuel Vilas se citește ca și cum ar fi catharsisul unui doliu imposibil, cel al morții părinților noștri, dar și al sfârșitului unei epoci, o experiență universală.

„O carte magnifică, sfâșietoare și plină de curaj." Javier Cercas

„Puternică, sinceră, pe alocuri foarte curajoasă, e o carte despre pierderea părinților, despre durerea cauzată de cuvinte niciodată spuse și despre nevoia de a iubi și de a fi iubit. Excelent scrisă. N-am fost deloc surprins de succesul ei." Fernando Aramburu

„Cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta." Annie Ernaux]]> 432 Manuel Vilas Ana-Maria 5
M-am abținut din a citi orice recenzie sau descriere despre această carte, așa încât să mă las surprinsă de ceea ce va urma. Și surprinsă am fost! Rememorarea copilăriei, explorarea relațiilor cu familia, portretele părinților sunt teme frecvent explorate în literatură, însă rămân mereu surprinsă când descopăr o cale nouă de a exprima explorările legate de trecut și de felul în care ne schimbă și ne afectează prezentul. Ceea ce ne face Vilas să percepem cu acuitate în această carte este felul în care părinții se supraimpozează în psihicul copiilor, mai ales după ce dispar de pe această lume. Poate mai corect ar fi spus, că după dispariția părinților, adultul devine simultan el însuși și părinții lui și că trăiește tot simultan în trecut și în prezent.

Vilas scrie această carte când are în jur de 50 de ani, când părinții lui nu mai sunt și când simte că altă cale de supraviețuire nu găsește. Iată cum își motivează demersul:
”În 2015 exista o tristețe care străbătea toată planeta și pătrundea în societate de parcă ar fi fost un virus.
Mi-am făcut o tomografie computerizată. M-am dus la neurolog. Era un bărbat masiv, chel, cu unghiile îngrijite, cu cravată pe sub halatul alb. Mi-a făcut analize. Mi-a spus că nu am nimic ciudat la cap. Că totul era în regulă.
Și am început să scriu cartea asta.
M-am gândit că starea mea se datora amintirii vagi a ceva ce se întâmplase într-un loc din nordul Spaniei, pe nume Ordesa, un loc înconjurat de munți, iar amintirea era gălbuie, galbenul invada numele Ordesa, iar dincolo de Ordesa se profila figura tatălui meu în vara anului 1969. ... Suferința este galbenă, asta vreau să spun.�

Iar de aici, Vilas ne duce în diferite momente cheie din copilărie și ne arată că ”istoria e un trup plin de remușcări. Am cincizeci și doi de ani și sunt propria mea istorie.�
Cartea aceasta nu poate fi povestită, ci doar citită, pentru că altfel este ca și cum ai povesti despre vanilie și chinină fără să le fi gustat vreodată.]]> 3.65 2018 În toate a fost frumusețe
author: Manuel Vilas
name: Ana-Maria
average rating: 3.65
book published: 2018
rating: 5
read at: 2024/11/09
date added: 2024/11/11
shelves:
review:
”În toate a fost frumusețe� de Manuel Vilas (2018, Prix Femina - Etranger 2019)

M-am abținut din a citi orice recenzie sau descriere despre această carte, așa încât să mă las surprinsă de ceea ce va urma. Și surprinsă am fost! Rememorarea copilăriei, explorarea relațiilor cu familia, portretele părinților sunt teme frecvent explorate în literatură, însă rămân mereu surprinsă când descopăr o cale nouă de a exprima explorările legate de trecut și de felul în care ne schimbă și ne afectează prezentul. Ceea ce ne face Vilas să percepem cu acuitate în această carte este felul în care părinții se supraimpozează în psihicul copiilor, mai ales după ce dispar de pe această lume. Poate mai corect ar fi spus, că după dispariția părinților, adultul devine simultan el însuși și părinții lui și că trăiește tot simultan în trecut și în prezent.

Vilas scrie această carte când are în jur de 50 de ani, când părinții lui nu mai sunt și când simte că altă cale de supraviețuire nu găsește. Iată cum își motivează demersul:
”În 2015 exista o tristețe care străbătea toată planeta și pătrundea în societate de parcă ar fi fost un virus.
Mi-am făcut o tomografie computerizată. M-am dus la neurolog. Era un bărbat masiv, chel, cu unghiile îngrijite, cu cravată pe sub halatul alb. Mi-a făcut analize. Mi-a spus că nu am nimic ciudat la cap. Că totul era în regulă.
Și am început să scriu cartea asta.
M-am gândit că starea mea se datora amintirii vagi a ceva ce se întâmplase într-un loc din nordul Spaniei, pe nume Ordesa, un loc înconjurat de munți, iar amintirea era gălbuie, galbenul invada numele Ordesa, iar dincolo de Ordesa se profila figura tatălui meu în vara anului 1969. ... Suferința este galbenă, asta vreau să spun.�

Iar de aici, Vilas ne duce în diferite momente cheie din copilărie și ne arată că ”istoria e un trup plin de remușcări. Am cincizeci și doi de ani și sunt propria mea istorie.�
Cartea aceasta nu poate fi povestită, ci doar citită, pentru că altfel este ca și cum ai povesti despre vanilie și chinină fără să le fi gustat vreodată.
]]> Plopii din Berlin 25054233
Anne B. Ragde (n. 1957) este o scriitoare norvegiană foarte apreciată atât de critici cât şi de public. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără Plopii din Berlin, Crabii eremiţi şi Păşunile verzi.

„Cu umorul ei negru, cartea te prinde din prima şi nu te mai lasă s‑o închizi. Nu se întâmplă des ca o carte să fie atât de bună... dacă vrei ceva special, fuga la librărie să ţi‑o cumperi, pentru că ţi se lipeşte cu adevărat de suflet şi e atât, atât de amuzantă.�
The Evening Herald]]> 288 Anne B. Ragde 6068631656 Ana-Maria 4
O carte neașteptat de bună, despre secrete de familie, despre greșeli și despre repararea lor prin compasiune și răbdare. Personajele sunt colorate și nu ar fi putut fi mai deosebite unele de celelalte: un fermier, un antreprenor de pompe funebre, un artist decorator, un asistent veterinar în decorul rece al Norvegiei. Romanul ne dezvăluie felul în care crizele din familie pot aduce împreună oameni care nu se cunosc prea bine sau care nu au păstrat legătura, ajungând pe neașteptate față în față, examinându-și fără pregătire prealabilă punctele slabe, sau lăsându-se surprinși de tragedii necunoscute.
Cartea este prima dintr-o trilogie numită familia Neshov și înțeleg că norvegienii le-au ecranizat. Recunosc că a fost o carte care m-a păcălit: a început ca un thriller, cu o sinucidere ciudată, și apoi a mers într-un domeniu liniștit al descrierii personajelor care se vor reuni, aducând împreună membrii unei familii destructurate, înghețate, suferinde. Pe măsură de mergi înainte și înapoi în timp alături de personaje, devii un simpatizant al suferinței pe alocuri inutile a personajelor. Și speri, ca într-o poveste de Crăciun (de altfel, aceasta chiar este o poveste de Crăciun) că totul se va termina cât mai bine.
]]> 3.75 2004 Plopii din Berlin
author: Anne B. Ragde
name: Ana-Maria
average rating: 3.75
book published: 2004
rating: 4
read at: 2024/10/26
date added: 2024/11/11
shelves:
review:
”Plopii din Berlin� de Anne B. Ragde ( Premiul Riksmålsforbundets 2004)

O carte neașteptat de bună, despre secrete de familie, despre greșeli și despre repararea lor prin compasiune și răbdare. Personajele sunt colorate și nu ar fi putut fi mai deosebite unele de celelalte: un fermier, un antreprenor de pompe funebre, un artist decorator, un asistent veterinar în decorul rece al Norvegiei. Romanul ne dezvăluie felul în care crizele din familie pot aduce împreună oameni care nu se cunosc prea bine sau care nu au păstrat legătura, ajungând pe neașteptate față în față, examinându-și fără pregătire prealabilă punctele slabe, sau lăsându-se surprinși de tragedii necunoscute.
Cartea este prima dintr-o trilogie numită familia Neshov și înțeleg că norvegienii le-au ecranizat. Recunosc că a fost o carte care m-a păcălit: a început ca un thriller, cu o sinucidere ciudată, și apoi a mers într-un domeniu liniștit al descrierii personajelor care se vor reuni, aducând împreună membrii unei familii destructurate, înghețate, suferinde. Pe măsură de mergi înainte și înapoi în timp alături de personaje, devii un simpatizant al suferinței pe alocuri inutile a personajelor. Și speri, ca într-o poveste de Crăciun (de altfel, aceasta chiar este o poveste de Crăciun) că totul se va termina cât mai bine.

]]> Metamorfoza și alte povestiri 22665014
Editia de fata reuneste cele mai cunoscute si mai reprezentative povestiri ale lui Franz Kafka. Personajele sale, victime ale unui univers ostil, absurd, traiesc drama imposibilitatii unei evadari, atit din propria conditie, cit si dintr-un spatiu concentrationar exterior. Fie ca sint incatusate in corpul unei ginganii inspaimintatoare, fie ca sint victime ale unui sistem opresiv, aceste personaje au in comun o vina tragica, la radacinile careia nu pot ajunge.]]> 192 Franz Kafka Ana-Maria 4 3.74 1915 Metamorfoza și alte povestiri
author: Franz Kafka
name: Ana-Maria
average rating: 3.74
book published: 1915
rating: 4
read at:
date added: 2024/11/09
shelves:
review:

]]> Bouvard și Pécuchet 11928626
Este o carte "diabolică", după cum spune Flaubert, în care: "O să vomit peste contemporanii mei tot dezgustul pe care mi-l inspiră. Totul va fi enorm şi violent."]]> 336 Gustave Flaubert 9731240454 Ana-Maria 4
Povestea din spatele unor cărți este uneori ceea ce mă motivează să le aleg. Cum să nu îmi suscite interesul acest roman controversat al lui Flaubert, pe care unii îl consideră de necitit, iar alții o capadoperă? Cum să nu mă intereseze o carte la care scriitorul a lucrat pe brânci mai mult de 15 ani din viața sa și despre care el însuși spunea:� această carte o să mă omoare�. Cum să nu vreau să aflu pentru ce s-a documentat Flaubert din mai mult de 1500 de cărți și ce l-a epuizat, căci el chiar a murit înainte de a termina acest roman?

Nu știu de ce, dar acest roman mi s-a părut foarte franțuzesc, prin scrisul moralizator, cu tipologii de personaje și prin ironia care transpare din fiecare pagină. Deși neterminat, romanul are vreo 400 de pagini și este extrem de dens. Pe alocuri este greoi de citit, plin de referințe la știința și filosofia vremii, însă dacă reușești să nu te agăți de aceste detalii, experiența este comico-absurdă și destul de imersivă. Cele două personaje, Bouvard și Pecuchet, după o viață de copiști, se retrag la țară, la pensie, gata să se dedice pasiunilor și cercetării unor domenii pe care viața de funcționar nu le-a permis să le înțeleagă înainte.

Cei doi creează un cuplu comic aflat într-o continua căutare de a înțelege știința actuală, de a o pune în aplicare în tot felul de domenii și în a deveni specialiști! Aflați într-o febră ușor maniacală a căutărilor, Bouvard și Pecuchet trec de la studiul agriculturii, la cel al anatomiei, de la geografie la puericultură, de la filosofie la spiritism, de la frenologie la scrierea pieselor de teatru.

Sărind dintr-o deziluzie în alta, descoperind că nici o metodă nu oferă claritate și nu le permite să stăpânească domeniul de care sunt atrași, Bouvard și Pecuchet sunt la final două personaje tragice, amețite de cantitatea de informații pe care nu știu să le ordoneze, rătăcite de mitul autodidactului.
Flaubert reușește astfel să decupeze o dimensiune de caracter pe care o ilustrează aproape enciclopedic și creează două personaje care ajung să spună totul despre ele doar prin numele lor.
]]> 3.92 1881 Bouvard și Pécuchet
author: Gustave Flaubert
name: Ana-Maria
average rating: 3.92
book published: 1881
rating: 4
read at: 2024/11/03
date added: 2024/11/08
shelves:
review:
Bouvard și Pécuchet de Gustave Flaubert (1880)

Povestea din spatele unor cărți este uneori ceea ce mă motivează să le aleg. Cum să nu îmi suscite interesul acest roman controversat al lui Flaubert, pe care unii îl consideră de necitit, iar alții o capadoperă? Cum să nu mă intereseze o carte la care scriitorul a lucrat pe brânci mai mult de 15 ani din viața sa și despre care el însuși spunea:� această carte o să mă omoare�. Cum să nu vreau să aflu pentru ce s-a documentat Flaubert din mai mult de 1500 de cărți și ce l-a epuizat, căci el chiar a murit înainte de a termina acest roman?

Nu știu de ce, dar acest roman mi s-a părut foarte franțuzesc, prin scrisul moralizator, cu tipologii de personaje și prin ironia care transpare din fiecare pagină. Deși neterminat, romanul are vreo 400 de pagini și este extrem de dens. Pe alocuri este greoi de citit, plin de referințe la știința și filosofia vremii, însă dacă reușești să nu te agăți de aceste detalii, experiența este comico-absurdă și destul de imersivă. Cele două personaje, Bouvard și Pecuchet, după o viață de copiști, se retrag la țară, la pensie, gata să se dedice pasiunilor și cercetării unor domenii pe care viața de funcționar nu le-a permis să le înțeleagă înainte.

Cei doi creează un cuplu comic aflat într-o continua căutare de a înțelege știința actuală, de a o pune în aplicare în tot felul de domenii și în a deveni specialiști! Aflați într-o febră ușor maniacală a căutărilor, Bouvard și Pecuchet trec de la studiul agriculturii, la cel al anatomiei, de la geografie la puericultură, de la filosofie la spiritism, de la frenologie la scrierea pieselor de teatru.

Sărind dintr-o deziluzie în alta, descoperind că nici o metodă nu oferă claritate și nu le permite să stăpânească domeniul de care sunt atrași, Bouvard și Pecuchet sunt la final două personaje tragice, amețite de cantitatea de informații pe care nu știu să le ordoneze, rătăcite de mitul autodidactului.
Flaubert reușește astfel să decupeze o dimensiune de caracter pe care o ilustrează aproape enciclopedic și creează două personaje care ajung să spună totul despre ele doar prin numele lor.

]]> <![CDATA[Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este ţara mea]]> 216250821
Carte scrisă cu sprijinul Burselor Cărturești]]> Radu Aldulescu 9734699520 Ana-Maria 4
Am cumpărat ceva literatură română de curând și printre cărțile care mi-au atras atenția este și acesta, proaspăt lansată în vara acestui an.

Aldulescu își alege un protagonist antipatic, un fost securist, ucigaș cu carte de muncă, care ajunge să facă douăzeci de ani de închisoare după căderea comunismului. M-am întrebat de unde va porni și încotro va duce o astfel de poveste, ce poate revela despre lumea de atunci și conexiunile cu lumea din prezent. Pentru că domnul Virgil, fost securist, fost deținut și actual pensionar primește necondiționat servicii într-un cămin al bisericii, cu condiții acceptabile de viață și ceva bani de buzunar. Cum își va trăi restul vieții, se va transforma cu adevărat fostul colonel, îl va prinde din urmă trecutul? A făcut dreptate închisoarea? Sau dreptatea nu se face niciodată cu adevărat? Acestea sunt după părerea mea câteva întrebări pe care le ridică romanul.

Complementar se țese povestea familiei uneia dintre victimele colonelului, Florian, coleg și prieten din Securitate, ucis la ordin de Virgil. Soția acestuia își îngheață viața până când va da de urma ucigașului soțului ei. Dimensiunea obsesiei de a face dreptate o ridică pe soția lui Florian la nivelul unui personaj uriaș, pe care îl urmărești cu sufletul la gură. Până la ultimele pagini speri să ajungă să facă dreptate, să nu își fi irosit viața cu așteptări imposibile, să își confrunte dușmanul, pe cel care i-a ucis soțul și i-a deraiat familia de pe drumul unei vieți obișnuite.

Cu apucături detectivistice și cu o perseverență de neimaginat, femeia se apropie de descoperirea criminalului după mai bine de douăzeci de ani. Dar acesta nu este un film american! Societatea noastră perversă, populată cu tot felul de ex-și reșapați (foști securiști, foști comandanți de penitenciare etc) are reflexul de a se proteja și a se perpetua.

Aldulescu a scris un roman închegat și dens, reușind să redea o zonă de umbre a societății noastre, despre niște oameni cu care poate încă ne intersectăm, dar pe care nu îi mai vedem. Asemenea șerpilor care năpârlesc, noii cetățeni de vază din societatea românească sunt alții, dar oarecum mereu aceeași.

Este o lume în care golurile de memorie sunt necesare, o lume în care a nu uita este o pedeapsă.]]> 3.78 Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este ţara mea
author: Radu Aldulescu
name: Ana-Maria
average rating: 3.78
book published:
rating: 4
read at: 2024/09/25
date added: 2024/11/04
shelves:
review:
Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este ţara mea de Radu Aldulescu (2024)

Am cumpărat ceva literatură română de curând și printre cărțile care mi-au atras atenția este și acesta, proaspăt lansată în vara acestui an.

Aldulescu își alege un protagonist antipatic, un fost securist, ucigaș cu carte de muncă, care ajunge să facă douăzeci de ani de închisoare după căderea comunismului. M-am întrebat de unde va porni și încotro va duce o astfel de poveste, ce poate revela despre lumea de atunci și conexiunile cu lumea din prezent. Pentru că domnul Virgil, fost securist, fost deținut și actual pensionar primește necondiționat servicii într-un cămin al bisericii, cu condiții acceptabile de viață și ceva bani de buzunar. Cum își va trăi restul vieții, se va transforma cu adevărat fostul colonel, îl va prinde din urmă trecutul? A făcut dreptate închisoarea? Sau dreptatea nu se face niciodată cu adevărat? Acestea sunt după părerea mea câteva întrebări pe care le ridică romanul.

Complementar se țese povestea familiei uneia dintre victimele colonelului, Florian, coleg și prieten din Securitate, ucis la ordin de Virgil. Soția acestuia își îngheață viața până când va da de urma ucigașului soțului ei. Dimensiunea obsesiei de a face dreptate o ridică pe soția lui Florian la nivelul unui personaj uriaș, pe care îl urmărești cu sufletul la gură. Până la ultimele pagini speri să ajungă să facă dreptate, să nu își fi irosit viața cu așteptări imposibile, să își confrunte dușmanul, pe cel care i-a ucis soțul și i-a deraiat familia de pe drumul unei vieți obișnuite.

Cu apucături detectivistice și cu o perseverență de neimaginat, femeia se apropie de descoperirea criminalului după mai bine de douăzeci de ani. Dar acesta nu este un film american! Societatea noastră perversă, populată cu tot felul de ex-și reșapați (foști securiști, foști comandanți de penitenciare etc) are reflexul de a se proteja și a se perpetua.

Aldulescu a scris un roman închegat și dens, reușind să redea o zonă de umbre a societății noastre, despre niște oameni cu care poate încă ne intersectăm, dar pe care nu îi mai vedem. Asemenea șerpilor care năpârlesc, noii cetățeni de vază din societatea românească sunt alții, dar oarecum mereu aceeași.

Este o lume în care golurile de memorie sunt necesare, o lume în care a nu uita este o pedeapsă.
]]> Călătoria oamenilor Cărții 48733679 A ascuns Cartea într-un loc ce i s-a părut creat în acest scop: într-un defileu de munte, unde pustnici în căutarea singurătăţii îşi construiseră o mică mănăstire. Lor le-a încredinţat Cartea, promi-ţîndu-şi că se va întoarce abia după ce îi va fi pregătit pe oameni pentru acceptarea ei... Alese şapte oameni înţelepţi şi demni şi împreună cu ei întemeie Frăţia, ce avea să se ocupe de reformarea lumii şi de pregătirea acesteia pentru schimbarea ce urma să vină. Dar în planurile măreţe ale lui H.R.C. interveni, cum se întîmplă de obicei, istoria. Se făcură două războaie unul după altul, apărură noi reformatori... Începură persecuţiile, se aprinseră rugurile. Privind stelele şi cercetînd proprietăţile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevăr, dar apoi anulau totul în faţa noilor camere de tortură ce apăreau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu faţa brăzdată de zbîrciturile amărăciunii. Înainte de a se stinge, cu mîna tremurîndă, întocmi pe un petec de hîrtie harta munţilor în care ascunsese Cartea, cu speranţa naivă că marea învolburată a istoriei se va linişti, iar oamenii se vor ocupa în cele din urmă de ceea ce este mai important.]]> 232 Olga Tokarczuk 9734679848 Ana-Maria 3
M-am hotărât să citesc romanul de debut al Olgăi Tokarczuk deși nu este considerat de critici drept foarte reușit. Romanul acesta ne poartă în Franța secolului XVII, în perioada edictului de la Nantes când au fost persecutați hughenoții protestanți. Povestea mi-a adus aminte de cărțile mele de capă și spadă din copilările mai degrabă prin atmosferă, pentru că în carte nu se duelează nimeni și nu sunt intrigi de curte. Dimpotrivă, personajele se pun pe drum în căutarea unei cărți ce conține toată înțelepciunea lumii, un drum care adună și pierde pe parcurs personaje colorate și interesante. Drumul și cartea sunt marile teme care țin acest roman, căutarea spiritualității, dragostea și aventura înfruntării cu muntele și natura. Într-adevăr, se simte debutul, însă deși această carte nu este o capodoperă, totuși mi-a lăsat un sentiment plăcut, am simpatizat personajele. Parcă am recunoscut un pic și lumea noastră în dilemele științifice și religioase ale intelectualilor din Franța acelor vremuri, aflată într-un punct de răscruce. Pe scurt, o carte plăcută ca o poveste de demult.

]]> 3.30 1993 Călătoria oamenilor Cărții
author: Olga Tokarczuk
name: Ana-Maria
average rating: 3.30
book published: 1993
rating: 3
read at: 2024/10/27
date added: 2024/10/28
shelves:
review:
Călătoria oamenilor Cărții de Olga Tokarczuk (1993)

M-am hotărât să citesc romanul de debut al Olgăi Tokarczuk deși nu este considerat de critici drept foarte reușit. Romanul acesta ne poartă în Franța secolului XVII, în perioada edictului de la Nantes când au fost persecutați hughenoții protestanți. Povestea mi-a adus aminte de cărțile mele de capă și spadă din copilările mai degrabă prin atmosferă, pentru că în carte nu se duelează nimeni și nu sunt intrigi de curte. Dimpotrivă, personajele se pun pe drum în căutarea unei cărți ce conține toată înțelepciunea lumii, un drum care adună și pierde pe parcurs personaje colorate și interesante. Drumul și cartea sunt marile teme care țin acest roman, căutarea spiritualității, dragostea și aventura înfruntării cu muntele și natura. Într-adevăr, se simte debutul, însă deși această carte nu este o capodoperă, totuși mi-a lăsat un sentiment plăcut, am simpatizat personajele. Parcă am recunoscut un pic și lumea noastră în dilemele științifice și religioase ale intelectualilor din Franța acelor vremuri, aflată într-un punct de răscruce. Pe scurt, o carte plăcută ca o poveste de demult.


]]> The Western Wind: A Novel 62195868 John Reve, il parroco, viene svegliato da Herry Carter, un giovane noto a tutti in paese. Con voce concitata Carter gli dice che c’� un annegato nel fiume, giù a West Fields. Il corpo si è impigliato in un tronco e ci sbatte contro come uno straccio.Reve afferra l’ampolla del vino consacrato e quella dell’olio santo, e si precipita al fiume per impartire l’estrema unzione all’annegato. Una corsa a perdifiato alle calcagna di un giovanotto basso di statura ma di buone gambe, e il parroco è a West Fields. Del corpo, però, non c’� più alcuna traccia, tutto ciò che rimane è un pezzo di stoffa, una bella camicia olandese di buon lino, verde come i campi in primavera. Un indumento prezioso che può appartenere soltanto a una persona a Oakham, al benestante del paese che risponde al nome di Thomas Newman.Newman, del resto, è scomparso da due giorni, dalla mattina in cui il corpulento Robert Tunley, di ritorno forse da una delle sue numerose conquiste femminili, ha visto qualcuno rotolare nel fiume e svanire tra i flutti. É chiaro che l’uomo, che ha appena donato una cospicua somma per la costruzione di un ponte, non può essere annegato, né per accidente né per mano di qualcuno, senza che si indaghi attentamente sulla sua sorte. Il solo sospetto che possa essere stato ucciso spinge il vicario episcopale a recarsi a Oakham e dα inizio a una convulsa serie di false ammissioni, intrighi e sospetti che John Reve ha l’ingrato compito di raccogliere nel segreto della confessione.Thomas Newman è stato ucciso davvero? E chi può essere l’assassino? Il violento Oliver Townshend, signore del villaggio? O l’esangue Sarah Spenser che va dicendo di essere lei la colpevole? Oppure ancora Tunley, il seduttore abile nell’uso del veleno? Del resto, a Oakham, tutti hanno i loro segreti…Con una impeccabile scrittura, Samantha Harvey consegna al lettore un avvincente thriller ambientato nell’Inghilterra medievale, ricco di atmosfera e capace di tenere il lettore con il fiato sospeso fino alla fine.]]> 306 Samantha Harvey Ana-Maria 3 3.75 2018 The Western Wind: A Novel
author: Samantha Harvey
name: Ana-Maria
average rating: 3.75
book published: 2018
rating: 3
read at: 2024/10/25
date added: 2024/10/25
shelves:
review:

]]> Casa amintirilor 217413108
Eva este antiteza lui Isabel: se trezește târziu, face zgomot când umblă prin casă și atinge lucruri pe care n-ar trebui să le atingă. Drept reacție, Isabel dezvoltă o obsesie alimentată de furie, iar când diverse obiecte încep să dispară � o lingură, un cuțit, un castron �, bănuielile ei iau amploare. În miezul canicular al verii, paranoia lui Isabel lasă loc pasiunii nebune, ducând la o descoperire care bulversează tot ce-a știut până acum. Se vădește că de fapt războiul nu s-a sfârșit cu totul, și nici Eva, nici casa în care trăiesc cele două femei nu sunt ceea ce par.

Roman de debut cu o intrigă strălucită, scris de o mână uimitor de sigură, Casa amintirilor luminează colțurile umbrite ale istoriilor și caselor noastre, scoțând la iveală fațetele neașteptate ale răzbunării � dar și ale izbăvirii.]]> 336 Yael van der Wouden 6303420095 Ana-Maria 2
Am ajuns la a treia carte de pe lista scurtă Booker de anul acesta, dar după James și Stone Yard Devotional, m-am întrebat ce cauta cartea aceasta pe lista scurtă pentru premiere. Văd un merit al poveștii, care aduce la lumină un subiect care poate este mai puțin discutat: felul în care cetățenii de bine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au profitat de bunurile evreilor duși în lagăre. Cetățeanul olandez obișnuit a ajuns să aibă acces facil și avantajos imediat după război la bunurile rămase fără proprietar, iar în acest roman în prim-plan apare o casă frumoasă care a trecut în integralitate, cu mobiler și mărunțișuri, de la o familie de evrei la una de olandezi.

Apoi, acțiunea se mută în 1961 și romanul începe interesant, cu un personaj feminim nevrotic, care locuiște în casă și care are o relație ușor patologică cu casa respectivă, aproape păstrată ca un muzeu și ca o reflexie a personalității ei reprimate. Aici van der Wouden reușește ceva interesant, ca și concept. Dar ca scriitură, nu! Felul în care concepe frazele și în care ne comunică evenimentele mi s-a părut stângaci, și dacă nu ar fi fost personajul nevrotic Isabel de la început care să mă țină în poveste, cred ca aș fi lăsat cartea.

Așa am ajuns la ceea ce nu mi-a plăcut: scriitura, evident. Și apoi, povestea de dragoste care se înfiripă și happy end-ul de film de duminica seara, chiar nu au fost pentru mine. Mă gândesc că totuși combinația aceasta de subiect LBGT cu subiectul moștenirilor după al Doilea Război să fi convins juriul să păstreze cartea pe lista scurtă, pentru că altfel chiar se vede că este un roman de debut, cu o poveste cam prea siropoasă.

Pe scurt, o lectură care cred că ar putea avea ceva succes la public; eu mă bucur că am mai progresat cu lista mea de lecturi, mai ales că nu am citit prea mulți autori olandezi. Dar sigur, măcar una dintre cele 3 cărți la care nu am ajuns încă (Orbital, Held & Creation Lake) este mult mai bună decât Casa Amintirilor. Eu prevăd că această carte nu va câștiga marele premiu.]]> 3.65 2024 Casa amintirilor
author: Yael van der Wouden
name: Ana-Maria
average rating: 3.65
book published: 2024
rating: 2
read at: 2024/10/22
date added: 2024/10/24
shelves:
review:
Casa amintirilor de Yael van der Wouden (2024, Nominalizata Booker 2024)

Am ajuns la a treia carte de pe lista scurtă Booker de anul acesta, dar după James și Stone Yard Devotional, m-am întrebat ce cauta cartea aceasta pe lista scurtă pentru premiere. Văd un merit al poveștii, care aduce la lumină un subiect care poate este mai puțin discutat: felul în care cetățenii de bine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au profitat de bunurile evreilor duși în lagăre. Cetățeanul olandez obișnuit a ajuns să aibă acces facil și avantajos imediat după război la bunurile rămase fără proprietar, iar în acest roman în prim-plan apare o casă frumoasă care a trecut în integralitate, cu mobiler și mărunțișuri, de la o familie de evrei la una de olandezi.

Apoi, acțiunea se mută în 1961 și romanul începe interesant, cu un personaj feminim nevrotic, care locuiște în casă și care are o relație ușor patologică cu casa respectivă, aproape păstrată ca un muzeu și ca o reflexie a personalității ei reprimate. Aici van der Wouden reușește ceva interesant, ca și concept. Dar ca scriitură, nu! Felul în care concepe frazele și în care ne comunică evenimentele mi s-a părut stângaci, și dacă nu ar fi fost personajul nevrotic Isabel de la început care să mă țină în poveste, cred ca aș fi lăsat cartea.

Așa am ajuns la ceea ce nu mi-a plăcut: scriitura, evident. Și apoi, povestea de dragoste care se înfiripă și happy end-ul de film de duminica seara, chiar nu au fost pentru mine. Mă gândesc că totuși combinația aceasta de subiect LBGT cu subiectul moștenirilor după al Doilea Război să fi convins juriul să păstreze cartea pe lista scurtă, pentru că altfel chiar se vede că este un roman de debut, cu o poveste cam prea siropoasă.

Pe scurt, o lectură care cred că ar putea avea ceva succes la public; eu mă bucur că am mai progresat cu lista mea de lecturi, mai ales că nu am citit prea mulți autori olandezi. Dar sigur, măcar una dintre cele 3 cărți la care nu am ajuns încă (Orbital, Held & Creation Lake) este mult mai bună decât Casa Amintirilor. Eu prevăd că această carte nu va câștiga marele premiu.
]]> <![CDATA[Numele celălalt. Septologie I-II]]> 60218941
„În Numele celălalt, acumularea ritmată de cuvinte are ceva incantatoriu � un aer aproape sacru." The Wall Street Journal

Deschiderea magnum opus-ului lui Jon Fosse urmărește în paralel viețile a doi bărbați ce trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei: naratorul, pictorul văduv Asle, și celălalt Asle, tot pictor. Cei doi sunt identici, versiuni ale aceluiași om, două variante ale aceleiași vieți. Scris într-un stil hipnotic, Numele celălalt pune sub semnul întrebării noțiunile de subiectivitate și de Sine. Printr-o proză „lentă", cu ajutorul amintirilor, Fosse explorează convergențele și divergențele dintre cele două vieți, totul conducând la o întâlnire decisiva a celor doi. Capodoperă a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani ai lumii, Numele celălalt reprezintă o explorare percutantă a condiției umane.]]> 352 Jon Fosse 6069784502 Ana-Maria 5
După Boathouse și Aliss at the Fire, ambele citite în engleză, am ajuns la a treia mea întâlnire cu Fosse, de data aceasta în limba română, într-o traducere foarte reușită de Ovio Olaru. Sunt, prin urmare, oarecum familiarizată cu stilul din romanele lui Jon Fosse, așa încât știam în ce fel de lectură mă voi scufunda. Cred că la momentul la care scriu, Editura Trei a tradus și al doilea volum al trilogiei Septologie, însă al treilea nu este încă gata. Prin urmare, recenzia mea se va dovedi, desigur, incompletă, pentru că este o perspectivă limitată la primul volum care cuprinde cărțile I și II din Septologie. Unde va merge povestea în volumele următoare, și apoi cum se va închega totul, rămâne de văzut.
Aș spune mai degrabă că acestea sunt doar niște notițe pe marginea volumului, o părere ca atunci când vezi doar primul element al unui triptic.

Primele două cărți se deschid și se închid asemănător: Asle, pictorul din Dylgja, se privește privindu-și un tablou, și la final, același personaj se roagă în pat încercând să adoarmă. Suntem în cadrul a două linii directoare, așa cum sunt și cele de pe copertă și cum apare și în tema principală a cărții: o direcție este arta, cealaltă este credința în Dumnezeu. Iar între cele două axe se întâmplă mare singurătate a omului care a trecut prin viață. Rămas fără Ales, marea lui dragoste, Asle mai are totuși încă de pictat, de vorbit cu oameni, de luat decizii obișnuite, de ajutat prieteni, de privit în trecut, de pus întrebări despre artă și religie, de pus cumpărăturile la loc sau de prăjit niște ouă. Lucruri simple se petrec în această carte ce te obliga să încetinești cititul, dar să nu lași cartea din mână. Pentru că te simți ca și cum ai fi pe un val, ca și cum ai fi conectat la conștiința cuiva, ești într-un reality-show în patru dimensiuni, ești în corpul, în timpul, dar și în conștiința care se află simultan în trecut și în prezent. Însă, prin apariția celui de-al doilea Asle, tot pictor, dar din Bjorgvin, începi să te întrebi dacă nu cumva te vei afla și într-un univers alternativ. Încă nu știu cum se vor așeza lucrurile în următoarele cinci părți din Septologie, dar aștept cu interes să aflu cum va evolua relația dintre Asle din D și Asle din B.

Unele dintre cele mai emoționante pasaje din acest volum sunt cele ale căutării unei explicații despre tăcerea lui Dumnezeu, despre natura sa de întuneric luminos și fragmentele despre dor de soție, care surprind intruziunile trecutului și lupta cu durerea pricinuită de absența ei:
'...și eu trag plapuma mai aproape de corp și mă simt atât, atât de obosit și o simt pe Ales întinsă aici lângă mine pe pat și ne ținem strâns în brațe și ne dăm reciproc căldură și nu, nu trebuie să mă gândesc la Ales, nu acum, și zic cu voce tare că sunt atât de groaznic de obosit și că vreau să dorm și îi urez noapte bună, nu mai e mult până ne vom revedea, mă gândesc și simt cât de aproape e Ales, fiindcă, chiar dacă a murit de mai mulți ani, încă stă întinsă pe pat lângă mine și zic cu voce tare că nu vreau, nu sunt în stare să îți vorbesc în seara asta, Ales, fiindcă mi se face atât de dor de tine, atât de groaznic de dor, zic și o strâng pe Ales în brațe....'

Sunt multe fragmente la care merită să revin sau pe care merită să le notez, pentru că prin cuvinte foarte simple și metafore care se acumulează treptat, Fosse te ajută să te apropii de invizibilul din vizibil "fiindcă în ceea ce moare există un rest invizibil care nu moare, iar în ceea ce putrezește există un rest invizibil care nu putrezește".
]]> 3.97 2019 Numele celălalt. Septologie I-II
author: Jon Fosse
name: Ana-Maria
average rating: 3.97
book published: 2019
rating: 5
read at: 2024/10/19
date added: 2024/10/20
shelves:
review:
Numele celălalt de Jon Fosse (2019, Nominalizat International Booker Prize 2020)

După Boathouse și Aliss at the Fire, ambele citite în engleză, am ajuns la a treia mea întâlnire cu Fosse, de data aceasta în limba română, într-o traducere foarte reușită de Ovio Olaru. Sunt, prin urmare, oarecum familiarizată cu stilul din romanele lui Jon Fosse, așa încât știam în ce fel de lectură mă voi scufunda. Cred că la momentul la care scriu, Editura Trei a tradus și al doilea volum al trilogiei Septologie, însă al treilea nu este încă gata. Prin urmare, recenzia mea se va dovedi, desigur, incompletă, pentru că este o perspectivă limitată la primul volum care cuprinde cărțile I și II din Septologie. Unde va merge povestea în volumele următoare, și apoi cum se va închega totul, rămâne de văzut.
Aș spune mai degrabă că acestea sunt doar niște notițe pe marginea volumului, o părere ca atunci când vezi doar primul element al unui triptic.

Primele două cărți se deschid și se închid asemănător: Asle, pictorul din Dylgja, se privește privindu-și un tablou, și la final, același personaj se roagă în pat încercând să adoarmă. Suntem în cadrul a două linii directoare, așa cum sunt și cele de pe copertă și cum apare și în tema principală a cărții: o direcție este arta, cealaltă este credința în Dumnezeu. Iar între cele două axe se întâmplă mare singurătate a omului care a trecut prin viață. Rămas fără Ales, marea lui dragoste, Asle mai are totuși încă de pictat, de vorbit cu oameni, de luat decizii obișnuite, de ajutat prieteni, de privit în trecut, de pus întrebări despre artă și religie, de pus cumpărăturile la loc sau de prăjit niște ouă. Lucruri simple se petrec în această carte ce te obliga să încetinești cititul, dar să nu lași cartea din mână. Pentru că te simți ca și cum ai fi pe un val, ca și cum ai fi conectat la conștiința cuiva, ești într-un reality-show în patru dimensiuni, ești în corpul, în timpul, dar și în conștiința care se află simultan în trecut și în prezent. Însă, prin apariția celui de-al doilea Asle, tot pictor, dar din Bjorgvin, începi să te întrebi dacă nu cumva te vei afla și într-un univers alternativ. Încă nu știu cum se vor așeza lucrurile în următoarele cinci părți din Septologie, dar aștept cu interes să aflu cum va evolua relația dintre Asle din D și Asle din B.

Unele dintre cele mai emoționante pasaje din acest volum sunt cele ale căutării unei explicații despre tăcerea lui Dumnezeu, despre natura sa de întuneric luminos și fragmentele despre dor de soție, care surprind intruziunile trecutului și lupta cu durerea pricinuită de absența ei:
'...și eu trag plapuma mai aproape de corp și mă simt atât, atât de obosit și o simt pe Ales întinsă aici lângă mine pe pat și ne ținem strâns în brațe și ne dăm reciproc căldură și nu, nu trebuie să mă gândesc la Ales, nu acum, și zic cu voce tare că sunt atât de groaznic de obosit și că vreau să dorm și îi urez noapte bună, nu mai e mult până ne vom revedea, mă gândesc și simt cât de aproape e Ales, fiindcă, chiar dacă a murit de mai mulți ani, încă stă întinsă pe pat lângă mine și zic cu voce tare că nu vreau, nu sunt în stare să îți vorbesc în seara asta, Ales, fiindcă mi se face atât de dor de tine, atât de groaznic de dor, zic și o strâng pe Ales în brațe....'

Sunt multe fragmente la care merită să revin sau pe care merită să le notez, pentru că prin cuvinte foarte simple și metafore care se acumulează treptat, Fosse te ajută să te apropii de invizibilul din vizibil "fiindcă în ceea ce moare există un rest invizibil care nu moare, iar în ceea ce putrezește există un rest invizibil care nu putrezește".

]]> Boathouse 34415483 Boathouse is told from the perspective of an unnamed narrator leading a largely hermit-like existence until he unexpectedly encounters a long-lost childhood friend and his wife. Told partially in a stream-of-consciousness style and with an atmosphere reminiscent of a gripping crime novel, Boathouse slowly unravels the story of a love triangle leading to jealousy, betrayal, and eventually death.]]> 128 Jon Fosse Ana-Maria 5 3.97 1989 Boathouse
author: Jon Fosse
name: Ana-Maria
average rating: 3.97
book published: 1989
rating: 5
read at: 2024/05/28
date added: 2024/10/20
shelves:
review:

]]> Poeme alese 46123839
Maxine Kumin

Poemele ei, extrase din adâncurile ființei, nu încetează să ne tulbure. Vocea ei este una remarcabilă în poezia americană din a doua jumătate a secolului trecut.

J. D. McClatchy]]> 166 Anne Sexton Ana-Maria 5 4.45 1988 Poeme alese
author: Anne Sexton
name: Ana-Maria
average rating: 4.45
book published: 1988
rating: 5
read at: 2023/09/01
date added: 2024/10/20
shelves:
review:

]]> Empuzion 217410450 352 Olga Tokarczuk 9734698842 Ana-Maria 5
Proaspăt apărută anul acesta la Polirom, această carte m-a atras prin titlul ei misterios și prin promisiunea unei povești gotice. "În credința fantastică a grecilor, Empusa era un monstru multiform care sugea sângele oamenilor", scrie în carte. Acțiunea este povestită parcă de vocile feminine ale unui cor din tragediile antice sau de niște spirite care pot să își urmărească subiecții, pătrânzând prin pereți sau dispărând prin rosturile podelelor.

Spiritele acestea ne iau de mână, ne duc pe peronul unei gări din 1913 și ne indică la ce să ne uităm, cum să ne mutăm privirea de la aburii locomotivei, la pantofii de piele cafenie ai unui călător care se va dovedi chiar protagonistul nostru: tânărul student de 24 de ani, Mieczyslaw Wojnicz, venit în stațiunea-sanatoriu Gorbersdorf pentru a-și trata tuberculoza. Locul este faimos pentru că aici s-a deschis primul sanatoriu din lume dedicat tratării tuberculozei, iar documentarea Olgăi Tokarczuk despre tratamentele și rutinele de îngrijire înainte de aparația antibioticelor este minuțioasă și extrem de interesantă. Cartea este îmbogățită cu ilustrații și cu detalii despre alimentație și regimul de tratament, care includea plimbări și drumeții, băi reci pentru călirea organismului, stimulente cu șampanie pentru a calma accesele de tuse și o alimentație bogată în proteine. Sanatoriul acesta descris cu lux de amănunte, și mai ales Pensiunea pentru Domni unde este cazat tânărul nostru, devin un cadru perfect pentru povestea de groază care se va prinde formă. Aparent, nu se întâmplă nimic, pacienții își omoară timpul cu discuții și plimbări, însă în plan secund tensiunea crește, este vorba despre dispariții, o posibilă sinucidere și de niște spirite ale pădurii.

Dincolo de acest plan captivant, cartea aceasta este despre misoginism, despre boală și frica de moarte, și despre fantasmele care stăpânesc inconștientul unui bolnav.

Partea picantă din această carte apare în nota de final, unde autoarea ne informează că toate părerile misogine despre femei și locul lor în lume sunt parafraze ale unor intelectuali precum Dawin, Durkeim, Freud, Nietzche, Yeats, Strindberg și mulți alții pe care nu îi înșir eu acum.

În concluzie, este Empuzion o carte de citit? După părearea mea, da, pentru că este un roman atmosferic, gotic, plin de suspans și cu multă ironie.]]> 3.91 2022 Empuzion
author: Olga Tokarczuk
name: Ana-Maria
average rating: 3.91
book published: 2022
rating: 5
read at: 2024/10/13
date added: 2024/10/14
shelves:
review:
"Empuzion. Horror Naturopatic" de Olga Tokarczuk (2022)

Proaspăt apărută anul acesta la Polirom, această carte m-a atras prin titlul ei misterios și prin promisiunea unei povești gotice. "În credința fantastică a grecilor, Empusa era un monstru multiform care sugea sângele oamenilor", scrie în carte. Acțiunea este povestită parcă de vocile feminine ale unui cor din tragediile antice sau de niște spirite care pot să își urmărească subiecții, pătrânzând prin pereți sau dispărând prin rosturile podelelor.

Spiritele acestea ne iau de mână, ne duc pe peronul unei gări din 1913 și ne indică la ce să ne uităm, cum să ne mutăm privirea de la aburii locomotivei, la pantofii de piele cafenie ai unui călător care se va dovedi chiar protagonistul nostru: tânărul student de 24 de ani, Mieczyslaw Wojnicz, venit în stațiunea-sanatoriu Gorbersdorf pentru a-și trata tuberculoza. Locul este faimos pentru că aici s-a deschis primul sanatoriu din lume dedicat tratării tuberculozei, iar documentarea Olgăi Tokarczuk despre tratamentele și rutinele de îngrijire înainte de aparația antibioticelor este minuțioasă și extrem de interesantă. Cartea este îmbogățită cu ilustrații și cu detalii despre alimentație și regimul de tratament, care includea plimbări și drumeții, băi reci pentru călirea organismului, stimulente cu șampanie pentru a calma accesele de tuse și o alimentație bogată în proteine. Sanatoriul acesta descris cu lux de amănunte, și mai ales Pensiunea pentru Domni unde este cazat tânărul nostru, devin un cadru perfect pentru povestea de groază care se va prinde formă. Aparent, nu se întâmplă nimic, pacienții își omoară timpul cu discuții și plimbări, însă în plan secund tensiunea crește, este vorba despre dispariții, o posibilă sinucidere și de niște spirite ale pădurii.

Dincolo de acest plan captivant, cartea aceasta este despre misoginism, despre boală și frica de moarte, și despre fantasmele care stăpânesc inconștientul unui bolnav.

Partea picantă din această carte apare în nota de final, unde autoarea ne informează că toate părerile misogine despre femei și locul lor în lume sunt parafraze ale unor intelectuali precum Dawin, Durkeim, Freud, Nietzche, Yeats, Strindberg și mulți alții pe care nu îi înșir eu acum.

În concluzie, este Empuzion o carte de citit? După părearea mea, da, pentru că este un roman atmosferic, gotic, plin de suspans și cu multă ironie.
]]> The Betrayals 46159063 If everything in your life was based on a lie
would you risk it all to tell the truth?

At Montverre, an exclusive academy tucked away in the mountains, the best and brightest are trained for excellence in the grand jeu: an arcane and mysterious contest. Léo Martin was once a student there, but lost his passion for the grand jeu following a violent tragedy. Now he returns in disgrace, exiled to his old place of learning with his political career in tatters.

Montverre has changed since he studied there, even allowing a woman, Claire Dryden, to serve in the grand jeu’s highest office of Magister Ludi. When Léo first sees Claire he senses an odd connection with her, though he’s sure they have never met before.

Both Léo and Claire have built their lives on lies. And as the legendary Midsummer Game, the climax of the year, draws closer, secrets are whispering in the walls…]]> 419 Bridget Collins 006283813X Ana-Maria 4 3.47 2020 The Betrayals
author: Bridget Collins
name: Ana-Maria
average rating: 3.47
book published: 2020
rating: 4
read at: 2022/07/16
date added: 2024/10/11
shelves:
review:

]]> Second Place 56306832 Longlisted for the Booker Prize 2021

From the acclaimed author of the Outline trilogy, a fable of human destiny and decline, enacted in a closed system of intimate, fractured relationships.

A woman invites a famed artist to visit the remote coastal region where she lives, in the belief that his vision will penetrate the mystery of her life and landscape. Over the course of one hot summer, his provocative presence provides the frame for a study of female fate and male privilege, of the geometries of human relationships, and of the struggle to live morally between our internal and external worlds. With its examination of the possibility that art can both save and destroy us, Second Place is deeply affirming of the human soul, while grappling with its darkest demons.]]> 224 Rachel Cusk 0571366295 Ana-Maria 5
Rachel Cusk a fost nominalizată pentru mai multe premii cu această carte scrisă sub forma unor scrisori pe care naratoarea, M, le adresează unui oarecare Jeffers. Nu știm până la final cine este destinatarul, dar poate că nici nu contează. Protagonista pare a fi la vârsta de 50 de ani, traversează o perioadă oarecum tulbure din punctul de vedere al identității. Pentru mine, cartea descrie un punct de inflexiune decupat din existența personajului feminin.

Încă de la început, cartea aceasta mi s-a părut că are multe lucruri în comun cu Identitate a lui Milan Kundera, poate pentru că femeile care sunt prezentate sunt la vârsta de care mă apropii și eu cu repreziciune. Și poate de aceea mi-au și plăcut ambele cărți atât de mult. Și în Indentitate, și aici, apare tema schimbării de identitate: cine sunt, mai sunt dezirabilă, știu să fiu femeie acum, am știut vreodată? Relația cu bărbatul din prezent este pusă la încercare, în Identitate de către admiratorul imaginar care îi trimite protagonistei scrisori de dragoste, în Second Place de către pictorul invitat de M să locuiască în casa de oaspeți de pe proprietatea familiei.

Dar deja cred că am amețit lucrurile cu aceste comparații.

Revenind, cartea aceasta prezintă tumultul emotional și relational cu care se confruntă M după ce îl primește pe proprietatea ei pe pictorul L. Ea locuiște aici cu soțul ei, Tony, și cu fiica ei, alături de logdnicul acesteia. Refugiul lor în natură se dorește un loc unde un artist precum L poate veni pentru a le îmbogăți viața și a o ajuta pe M să își depășească banalitatea existenței, fiind alături de un geniu și, de ce nu, sperând că îi va deveni muză.

Surprinzător, artistul pentru care M se dorește Mecena este un persoană antipatică, care o desconsideră și o respinge, care nu vrea să îi facă portretul și care o face să îi sporească sentimentele de inadecvare și dubiu de sine. Relația lui M cu soțul ei ajunge într-un punct critic, și toată tensiunea o ajută să își reconsidere valorile și valorizările: „De ce trăim atât de dureros în ficțiunile noastre? De ce suferim așa, din cauza lucrurilor pe care noi înșine le-am inventat?�

Partea minunată a acestei cărți nu este neapărat acțiunea, multe lucruri nu se întâmplă în acest spațiu așezat oarecum la periferia existenței, ci scriitura, precum și meditațiile asupra timpului.

Cusk stăpânește bine detaliile legate de timp, limbaj și existență. Am selectat câteva scurte pasaje ca să îmi amintească de atmosfera confesiunilor:
“Limbajul este singurul lucru capabil să oprească curgerea timpului, pentru că există în timp, este făcut din timp, dar este etern � sau poate fi.�
„Unii oameni scriu pur și simplu pentru că nu știu să trăiască momentul și trebuie să îl reconstruiască și să trăiască în el după aceea.�
„Cred că există anumite momente în viață care nu respectă legile timpului și care, în schimb, durează pentru totdeauna…�

O carte interesantă, potrivită poate pentru un anumit tip de public, o prezentare clinică a proceselor interne ale ficțiunilor unei femei prinse în cleștele timpului. Ca noi toți. ]]> 3.62 2021 Second Place
author: Rachel Cusk
name: Ana-Maria
average rating: 3.62
book published: 2021
rating: 5
read at: 2024/10/10
date added: 2024/10/10
shelves:
review:
Second Place de Rachel Cusk (2021, Prix Femina Etranger 2022)

Rachel Cusk a fost nominalizată pentru mai multe premii cu această carte scrisă sub forma unor scrisori pe care naratoarea, M, le adresează unui oarecare Jeffers. Nu știm până la final cine este destinatarul, dar poate că nici nu contează. Protagonista pare a fi la vârsta de 50 de ani, traversează o perioadă oarecum tulbure din punctul de vedere al identității. Pentru mine, cartea descrie un punct de inflexiune decupat din existența personajului feminin.

Încă de la început, cartea aceasta mi s-a părut că are multe lucruri în comun cu Identitate a lui Milan Kundera, poate pentru că femeile care sunt prezentate sunt la vârsta de care mă apropii și eu cu repreziciune. Și poate de aceea mi-au și plăcut ambele cărți atât de mult. Și în Indentitate, și aici, apare tema schimbării de identitate: cine sunt, mai sunt dezirabilă, știu să fiu femeie acum, am știut vreodată? Relația cu bărbatul din prezent este pusă la încercare, în Identitate de către admiratorul imaginar care îi trimite protagonistei scrisori de dragoste, în Second Place de către pictorul invitat de M să locuiască în casa de oaspeți de pe proprietatea familiei.

Dar deja cred că am amețit lucrurile cu aceste comparații.

Revenind, cartea aceasta prezintă tumultul emotional și relational cu care se confruntă M după ce îl primește pe proprietatea ei pe pictorul L. Ea locuiște aici cu soțul ei, Tony, și cu fiica ei, alături de logdnicul acesteia. Refugiul lor în natură se dorește un loc unde un artist precum L poate veni pentru a le îmbogăți viața și a o ajuta pe M să își depășească banalitatea existenței, fiind alături de un geniu și, de ce nu, sperând că îi va deveni muză.

Surprinzător, artistul pentru care M se dorește Mecena este un persoană antipatică, care o desconsideră și o respinge, care nu vrea să îi facă portretul și care o face să îi sporească sentimentele de inadecvare și dubiu de sine. Relația lui M cu soțul ei ajunge într-un punct critic, și toată tensiunea o ajută să își reconsidere valorile și valorizările: „De ce trăim atât de dureros în ficțiunile noastre? De ce suferim așa, din cauza lucrurilor pe care noi înșine le-am inventat?�

Partea minunată a acestei cărți nu este neapărat acțiunea, multe lucruri nu se întâmplă în acest spațiu așezat oarecum la periferia existenței, ci scriitura, precum și meditațiile asupra timpului.

Cusk stăpânește bine detaliile legate de timp, limbaj și existență. Am selectat câteva scurte pasaje ca să îmi amintească de atmosfera confesiunilor:
“Limbajul este singurul lucru capabil să oprească curgerea timpului, pentru că există în timp, este făcut din timp, dar este etern � sau poate fi.�
„Unii oameni scriu pur și simplu pentru că nu știu să trăiască momentul și trebuie să îl reconstruiască și să trăiască în el după aceea.�
„Cred că există anumite momente în viață care nu respectă legile timpului și care, în schimb, durează pentru totdeauna…�

O carte interesantă, potrivită poate pentru un anumit tip de public, o prezentare clinică a proceselor interne ale ficțiunilor unei femei prinse în cleștele timpului. Ca noi toți.
]]> Point Omega 6595144
Don DeLillo has been "weirdly prophetic about twenty-first-century America" (The New York Times Book Review). In his earlier novels, he has written about conspiracy theory, the Cold War and global terrorism. Now, in Point Omega, he looks into the mind and heart of a "defense intellectual", one of the men involved in the management of the country's war machine.

Richard Elster was a scholar—an outsider—when he was called to a meeting with government war planners, asked to apply "ideas and principles to such matters as troop deployment and counterinsurgency".

We see Elster at the end of his service. He has retreated to the desert, "somewhere south of nowhere", in search of space and geologic time. There he is joined by a filmmaker, Jim Finley, intent on documenting his experience. Finley wants to persuade Elster to make a one-take film, Elster its single character�"Just a man and a wall."

Weeks later, Elster's daughter Jessica visits—an "otherworldly" woman from New York, who dramatically alters the dynamic of the story. The three of them talk, train their binoculars on the landscape, and build an odd, tender intimacy, something like a family. Then a devastating event throws everything into question.

In this compact and powerful novel, it is finally a lingering human mystery that haunts the landscape of desert and mind.]]> 117 Don DeLillo 1439169950 Ana-Maria 5
Acest roman scurt și condensat a reușit să îmi creeze o stare de discomfort și de claustrofobie, cu toate că se petrece într-un deșert cu spații vaste. Lupa inconfortabilă pusă asupra naturii umane aduce în discuție două aspecte complicate: violența și timpul, suferința și ieșirea din lume.

Cartea, spunea De Lillo, a fost concepută ca un triptic. Totul începe și se închide într-o galerie de artă, unde vizionăm scena de maximă violență din filmul Psycho de Hitchcock, redată cu încetinitorul pe durata a 24 de ore. O experiență suprarealistă, o încercare de a descompune timpul și experiențele extreme.

Apoi, suntem purtați în deșert unde Jim Finley vrea să îl intervieveze pe Richard Elster, dar urmărește să facă un interviu continuu, fără editări sau prescurtări, lasându-și vorbitorul să își ia tot timpul dorit pentru a povesti ceea ce gândește despre lume, despre politică, despre stat, despre război, despre viața și conștiință. Dar mai ales despre timp: „Totul se întrețese, orele și minutele, cuvintele și numerele peste tot, a spus el, gări, rute de autobuz, contoare de taxi, camere de supraveghere. Totul este despre timp, timp nebun, timp inferior, oameni care își verifică ceasurile și alte dispozitive, alte mementouri. Acesta este timpul care se scurge din viețile noastre. Orașele au fost construite pentru a măsura timpul, pentru a îndepărta timpul din natură. Există o numărătoare inversă nesfârșită, spuse el. Când îndepărtezi suprafața, când vezi prin ea, ceea ce rămâne este teroarea. Acesta este lucrul pe care literatura a fost menită să-l vindece. Poemul epic, povestea dinainte de a adormi.�

Interacțiunea aceasta mi s-a părut captivantă, cu toate că nu sunt decat dialoguri sau mai degrabă reflecții ale vârstnicului Elster, acrit de viață și de experiențele lui ca birocrat în sistemul de apărare american. Lumea are o spoială de civilizație, esența umană este violentă și, evoluția conștiinței nu pare să ne fi dus spre un nivel superior de a viețui. Elster crede că se va ajunge la un punct de inflexiune, un punct omega, care va forța conștiința să redevină la forma de materie anorganică.

Dar, punctul omega poate fi și cel din viața cuiva când totul se oprește, totul îngheață, totul cade în sine. Moartea ar putea părea că este un astfel de moment, însă DeLillo arată că dispariția sau posibila moarte a cuiva drag este de fapt mai rea decat moartea și că duce la un fel de implozie.

„Conduceam în tăcere în spatele unei bărci tractaeă de un pick-up negru. Mă gândeam la remarcile lui despre materie și ființă, la acele nopți lungi pe terasă, pe jumătate zdrobiți, el și eu, la transcendență, la paroxism, la sfârșitul conștiinței umane. Toate semănau acum cu un ecou mort. Punctul omega. Cel care era la un milion de ani distanță. Punctul omega se îngustase, aici și acum, devenind vârful unui cuțit care străpunge un corp. Toate temele mărețe ale omului se reduseseră la durerea locală, dintr-un singur corp, acolo undeva, sau poate nu.�

Nu sunt sigură că am surprins toate nuanțele acestui roman, dar pur și simplu mi-au plăcut perspectiva, personajele, atmosfera, raspunsurile date pe jumătate și finalul deschis.]]> 3.46 2010 Point Omega
author: Don DeLillo
name: Ana-Maria
average rating: 3.46
book published: 2010
rating: 5
read at: 2024/09/24
date added: 2024/10/10
shelves:
review:
Point Omega de Don DeLillo (2010)

Acest roman scurt și condensat a reușit să îmi creeze o stare de discomfort și de claustrofobie, cu toate că se petrece într-un deșert cu spații vaste. Lupa inconfortabilă pusă asupra naturii umane aduce în discuție două aspecte complicate: violența și timpul, suferința și ieșirea din lume.

Cartea, spunea De Lillo, a fost concepută ca un triptic. Totul începe și se închide într-o galerie de artă, unde vizionăm scena de maximă violență din filmul Psycho de Hitchcock, redată cu încetinitorul pe durata a 24 de ore. O experiență suprarealistă, o încercare de a descompune timpul și experiențele extreme.

Apoi, suntem purtați în deșert unde Jim Finley vrea să îl intervieveze pe Richard Elster, dar urmărește să facă un interviu continuu, fără editări sau prescurtări, lasându-și vorbitorul să își ia tot timpul dorit pentru a povesti ceea ce gândește despre lume, despre politică, despre stat, despre război, despre viața și conștiință. Dar mai ales despre timp: „Totul se întrețese, orele și minutele, cuvintele și numerele peste tot, a spus el, gări, rute de autobuz, contoare de taxi, camere de supraveghere. Totul este despre timp, timp nebun, timp inferior, oameni care își verifică ceasurile și alte dispozitive, alte mementouri. Acesta este timpul care se scurge din viețile noastre. Orașele au fost construite pentru a măsura timpul, pentru a îndepărta timpul din natură. Există o numărătoare inversă nesfârșită, spuse el. Când îndepărtezi suprafața, când vezi prin ea, ceea ce rămâne este teroarea. Acesta este lucrul pe care literatura a fost menită să-l vindece. Poemul epic, povestea dinainte de a adormi.�

Interacțiunea aceasta mi s-a părut captivantă, cu toate că nu sunt decat dialoguri sau mai degrabă reflecții ale vârstnicului Elster, acrit de viață și de experiențele lui ca birocrat în sistemul de apărare american. Lumea are o spoială de civilizație, esența umană este violentă și, evoluția conștiinței nu pare să ne fi dus spre un nivel superior de a viețui. Elster crede că se va ajunge la un punct de inflexiune, un punct omega, care va forța conștiința să redevină la forma de materie anorganică.

Dar, punctul omega poate fi și cel din viața cuiva când totul se oprește, totul îngheață, totul cade în sine. Moartea ar putea părea că este un astfel de moment, însă DeLillo arată că dispariția sau posibila moarte a cuiva drag este de fapt mai rea decat moartea și că duce la un fel de implozie.

„Conduceam în tăcere în spatele unei bărci tractaeă de un pick-up negru. Mă gândeam la remarcile lui despre materie și ființă, la acele nopți lungi pe terasă, pe jumătate zdrobiți, el și eu, la transcendență, la paroxism, la sfârșitul conștiinței umane. Toate semănau acum cu un ecou mort. Punctul omega. Cel care era la un milion de ani distanță. Punctul omega se îngustase, aici și acum, devenind vârful unui cuțit care străpunge un corp. Toate temele mărețe ale omului se reduseseră la durerea locală, dintr-un singur corp, acolo undeva, sau poate nu.�

Nu sunt sigură că am surprins toate nuanțele acestui roman, dar pur și simplu mi-au plăcut perspectiva, personajele, atmosfera, raspunsurile date pe jumătate și finalul deschis.
]]> In Your Hands 36662768 An internationally acclaimed, award-winning novel spanning three generations of women united in their struggle for independence and fulfillment against oppression.

Told from three different perspectives, this sweeping saga begins in 1935 Portugal, in the grip of Salazar’s authoritarian regime, where upper-class Jenny enters into an uncommon marriage with the beguiling António. Keeping up appearances, they host salons for the political and cultural elite. In private, Jenny, António, and his lover, Pedro, share a guarded triangle, build a profound relationship, and together raise a daughter born under the auspices of rebellion.

Thirty years later, their daughter, Camila, a photojournalist who has captured the revolutionary fervor and tragic loss of her family—and country—reminisces about a long-lost love in Southeast Africa. This memory shapes the future of her daughter, Natália, a successful architect, who begins an impassioned quest of her own. As she navigates Portugal’s complex past, Natália will discover herself in the two women whose mysteries and intimate intrigues have come to define her.

Through revealing journals, snapshots of a turbulent era, and private letters, the lives of three generations of women unfold, embracing all that has separated them and all that binds them—their strength, their secrets, and their search for love through the currents of change.]]> 205 Inês Pedrosa 1503956954 Ana-Maria 4
Am călătorit de curând în Portugalia și mi-am dat seama că am găsit o scuză bună ca să citesc o carte scrisă de o scriitoare din această țară. Așa am ajuns la Ines Pedrosa a cărei carte a fost tradusă în limba engleză de abia în 2018. Am ales bine, pentru că acest roman oferă și o privire panoramică a ultimei sute de ani din societatea portugheză, de la cădere monarhiei, la instaurarea regimului Salazar și până în zilele noastre. Apoi, romanul prezintă poveștile întrețesute a trei femei: Jenny (prima generație, bunica), Camila (fiica acesteia) și Natalia (nepoata), felul în care fiecare moștenește câte ceva de la generația anterioară, dar și felul în care se distanțează de stilul de viață precedent: „Fiecare generație își scrie propria libertate. Fiica mea striga cu voce tare ceea ce eu nu puteam să spun, iar fiica ei cânta ceea ce mama ei nu putea să strige.�

Parcursul vieților acestor trei femei ilustrează o dată în plus cât de mult suntem modelați de circumstanțe, de așteptări sociale, de presiunile din familie. Chiar și un spirit rebel și independent ajunge să fie deformat de convenții și presiuni, iar aceste presiuni puternice au fost, desigur, cel mai mult resimțite de Jenny, care se naște la sfârșitul secolului XIX într-o lume centrată în jurul căsătoriei și a puterii bărbaților: „Mi-au spus că locul meu este acasă, între zidurile care mă vor proteja de pericolele lumii. Dar nimeni nu m-a avertizat că cel mai periculos lucru era tăcerea dintre ziduri.�

Îmi plac cărțile în care se prezintă influența pe care o generație o are asupra alteia, pentru că de cele mai mult ori, din interiorul propriei generații suferim de orbire și nu vedem legăturile dinte generații, felul în care lupta mamei devine normalitatea fiicei, felul în care se rostogolește viața, prelungindu-se dincolo de individ: „Moștenim tăcerea, povești nespuse. În liniște cresc rădăcinile cele mai adânci ale familiei noastre.�

Cred că la Ludmila Ulițkaia am văzut ridicat la rang de mare măiestrie această capacitate de a surprinde panoramic fluxul psihologic intergenerational. Această carte poate că nu se ridică la nivelul scriitoarei ruse, însă ne oferă o lectură închegată, o scriitură atentă și o poveste credibilă.]]> 3.43 1997 In Your Hands
author: Inês Pedrosa
name: Ana-Maria
average rating: 3.43
book published: 1997
rating: 4
read at: 2024/09/21
date added: 2024/10/06
shelves:
review:
In Your Hands de Ines Pedrosa (Prémio Máxima de Literatura 1997)

Am călătorit de curând în Portugalia și mi-am dat seama că am găsit o scuză bună ca să citesc o carte scrisă de o scriitoare din această țară. Așa am ajuns la Ines Pedrosa a cărei carte a fost tradusă în limba engleză de abia în 2018. Am ales bine, pentru că acest roman oferă și o privire panoramică a ultimei sute de ani din societatea portugheză, de la cădere monarhiei, la instaurarea regimului Salazar și până în zilele noastre. Apoi, romanul prezintă poveștile întrețesute a trei femei: Jenny (prima generație, bunica), Camila (fiica acesteia) și Natalia (nepoata), felul în care fiecare moștenește câte ceva de la generația anterioară, dar și felul în care se distanțează de stilul de viață precedent: „Fiecare generație își scrie propria libertate. Fiica mea striga cu voce tare ceea ce eu nu puteam să spun, iar fiica ei cânta ceea ce mama ei nu putea să strige.�

Parcursul vieților acestor trei femei ilustrează o dată în plus cât de mult suntem modelați de circumstanțe, de așteptări sociale, de presiunile din familie. Chiar și un spirit rebel și independent ajunge să fie deformat de convenții și presiuni, iar aceste presiuni puternice au fost, desigur, cel mai mult resimțite de Jenny, care se naște la sfârșitul secolului XIX într-o lume centrată în jurul căsătoriei și a puterii bărbaților: „Mi-au spus că locul meu este acasă, între zidurile care mă vor proteja de pericolele lumii. Dar nimeni nu m-a avertizat că cel mai periculos lucru era tăcerea dintre ziduri.�

Îmi plac cărțile în care se prezintă influența pe care o generație o are asupra alteia, pentru că de cele mai mult ori, din interiorul propriei generații suferim de orbire și nu vedem legăturile dinte generații, felul în care lupta mamei devine normalitatea fiicei, felul în care se rostogolește viața, prelungindu-se dincolo de individ: „Moștenim tăcerea, povești nespuse. În liniște cresc rădăcinile cele mai adânci ale familiei noastre.�

Cred că la Ludmila Ulițkaia am văzut ridicat la rang de mare măiestrie această capacitate de a surprinde panoramic fluxul psihologic intergenerational. Această carte poate că nu se ridică la nivelul scriitoarei ruse, însă ne oferă o lectură închegată, o scriitură atentă și o poveste credibilă.
]]> Povestiri bizare 56342755
„Diversele tipuri de religiozitate, umorul de sorginte literară, desenarea contururilor viitorului, straniul, noul şi imprevizibilul, precum şi analiza lumii în care ne mişcăm plini de îndoieli � iată temele esenţiale abordate în recentele povestiri ale acestei scriitoare excepţionale.� (Głos Kultury)

„Bizare, insolite, stranii, neobişnuite� şi totuşi clasice, cunoscute, familiare, povestirile din acest volum ne lasă impresia că le-am mai auzit undeva, cîndva. Dar ce se ascunde în spatele misteriosului titlu al Olgăi Tokarczuk, Povestiri bizare? Un şir de plăsmuiri şi traume neasumate, veşnicia sufletului, întrupări succesive, căutarea propriului loc pe pămînt şi teama că omul va observa cu uşurinţă cum magia şi cotidianul se întrepătrund.� (Magdalena Brodacka)

„După prelegerea susţinută la ceremonia decernării premiilor Nobel, se vorbeşte foarte mult despre tandreţea, sensibilitatea şi duioşia faţă de lume pe care le iradiază scrierile Olgăi Tokarczuk. Această tandreţe se face simţită şi în Povestirile bizare mai ales prin maniera caldă, empatică în care scrie despre destine umane lipsite de strălucire, rătăcind dezorientate în propria viaţă, chinuite de singurătate, angoasă, alienare, frică de bătrîneţe, boală, moarte, dar şi de viitorul apocaliptic.� (Cristina Godun)]]> 253 Olga Tokarczuk 9734683411 Ana-Maria 5
Dintre colecțiile de proze scurte pe care le-am citit, cred că Povestiri bizare este cea mai surprinzătoare. Drept să spun, descrierile de pe copertă nu sunt prea inspirate, chiar pe mine m-au făcut să amân nejustificat de mult citirea acestei cărți. Acesta este motivul pentru care încep printr-o concluzie: volumul acesta este grozav!

Olga Tokarczuk are o imaginație fantastică și ne ține cu sufletul la gură până în ultima clipă, povestire după povestire te concentrezi încercând să ghicești despre ce poate fi vorba, care e cheia care va face lumină, cum ni se va dezvălui secretul dintre pagini.

Apoi, mi-a plăcut foarte mult alternanța de povești din trecut cu cele din viitor, combinația de povestiri SF, cu cele cu iz mănăstiresc sau cu personaje istorice. De obicei, când citesc proze scurte, citesc câteva și alternez și cu alte lecturi, dar de data aceasta nu m-a atras nimic altceva pe lângă. Mi-a plăcut fiecare poveste, apoi le-am reluat și am încercat să fac un top. La final, mi-am dat seama că este o îndeletnicire fără sens. Bucurați-vă, dacă aveți ocazia de această colecție de povestiri, căci fiecare în parte ne îmbogățește, ne amuză, ne sperie sau ne lasă nedumeriți. Adică, ne ține vii.
]]> 3.79 2008 Povestiri bizare
author: Olga Tokarczuk
name: Ana-Maria
average rating: 3.79
book published: 2008
rating: 5
read at: 2024/10/05
date added: 2024/10/06
shelves:
review:
Povestiri bizare de Olga Tokarczuk (2008)

Dintre colecțiile de proze scurte pe care le-am citit, cred că Povestiri bizare este cea mai surprinzătoare. Drept să spun, descrierile de pe copertă nu sunt prea inspirate, chiar pe mine m-au făcut să amân nejustificat de mult citirea acestei cărți. Acesta este motivul pentru care încep printr-o concluzie: volumul acesta este grozav!

Olga Tokarczuk are o imaginație fantastică și ne ține cu sufletul la gură până în ultima clipă, povestire după povestire te concentrezi încercând să ghicești despre ce poate fi vorba, care e cheia care va face lumină, cum ni se va dezvălui secretul dintre pagini.

Apoi, mi-a plăcut foarte mult alternanța de povești din trecut cu cele din viitor, combinația de povestiri SF, cu cele cu iz mănăstiresc sau cu personaje istorice. De obicei, când citesc proze scurte, citesc câteva și alternez și cu alte lecturi, dar de data aceasta nu m-a atras nimic altceva pe lângă. Mi-a plăcut fiecare poveste, apoi le-am reluat și am încercat să fac un top. La final, mi-am dat seama că este o îndeletnicire fără sens. Bucurați-vă, dacă aveți ocazia de această colecție de povestiri, căci fiecare în parte ne îmbogățește, ne amuză, ne sperie sau ne lasă nedumeriți. Adică, ne ține vii.

]]> Identity 28635
With stunning artfulness in expanding and playing variations on the meaningful moment, Milan Kundera has made this situation--and the vague sense of panic it inspires--the very fabric of his novel. Here brevity goes hand in hand with intensity, and a moment of bewilderment marks the start of a labyrinthine journey during which the reader repeatedly crosses the border between the real and the unreal, between what occurs in the world outside, and what the mind creates in its solitude.

Of all contemporary writers, only Kundera can transform such a hidden and disconcerting perception into the material for a novel, one of his finest, most painful, and most enlightening. Which, surprisingly, turns out to be a love story.]]> 176 Milan Kundera 0060930314 Ana-Maria 5 3.73 1997 Identity
author: Milan Kundera
name: Ana-Maria
average rating: 3.73
book published: 1997
rating: 5
read at: 2024/10/04
date added: 2024/10/04
shelves:
review:

]]> Stone Yard Devotional 168632462 A deeply moving novel about forgiveness, grief, and what it means to be 'good', from the award-winning author of The Natural Way of Things and The Weekend.

A woman abandons her city life and marriage to return to the place of her childhood, holing up in a small religious community hidden away on the stark plains of the Monaro. She does not believe in God, doesn't know what prayer is, and finds herself living this strange, reclusive life almost by accident.

As she gradually adjusts to the rhythms of monastic life, she finds herself turning again and again to thoughts of her mother, whose early death she can't forget. Disquiet interrupts this secluded life with three visitations. First comes a terrible mouse plague, each day signaling a new battle against the rising infestation. Second is the return of the skeletal remains of a sister who left the community decades before to minister to deprived women in Thailand - then disappeared, presumed murdered. Finally, a troubling visitor to the monastery pulls the narrator further back into her past.

With each of these disturbing arrivals, the woman faces some deep questions. Can a person be truly good? What is forgiveness? Is loss of hope a moral failure? And can the business of grief ever really be finished? A meditative and deeply moving novel from one of Australia's most acclaimed and best loved writers.

"Wood joins the ranks of writers such as Nora Ephron, Penelope Lively and Elizabeth Strout." THE GUARDIAN UK]]> 320 Charlotte Wood Ana-Maria 5
Luna aceasta s-au anunțat cele cinci cărți de pe lista scurtă a premiilor Booker și pentru că eu am citit doar James de Percival Everett, mi-am spus că până pe 12 noiembrie, când se anunță câștigătoarea sau câștigătorul, mai am ceva timp să descopăr încă un titlu sau două.

Am ales această carte pentru că nu citesc prea des literatură australiană. Apoi, pentru că spune povestea unei femei aflate la vârsta maturității care se hotărăște să lase totul în urmă � slujbă, soț, prieteni � și să meargă să trăiască cu călugărițele dintr-un pustiu australian, din câmpiile Monaro. Locul acesta, pe care l-am explorat în paralel pe Google Maps, este un spațiu care prin izolare și ariditate accentuează forțele naturii, cruzimea și fragilitatea existenței.

Nu, eroina noastră nu se călugărește și această carte nu este una despre religie. Fost om de știință, cu o viață de implicare în protejarea mediului, căutând să schimbe lumea prin acțiune, naratoarea ajunge într-un punct al vieții în care nu se mai poate mișca pe repede înainte. De altfel, primele zile pe care și le petrece în casa pentru vizitatori de pe lângă mănăstire, ea zace pe covor, doarme și stă în liniște, într-un minimum de interacțiuni umane, în nemișcare, suspendată în timp.

Observând viața măicuțelor, protagonista își face propriile munci asupra sinelui. Marile teme de reconciliere cu lumea și cu realitatea țin de moartea părinților ei, de care � deși este adult � nu s-a vindecat așa cum se consideră "normal"; iar a doua mare temă este conștientizarea și acceptarea propriei mortalități. Pe scurt, aceasta este povestea din carte. Acțiunea ar putea părea puțină, însă Charlotte Wood reușește să te țină cu sufletul la gură, căci aceste conștientizări și confesiuni apar pe fundalul unei mari înfruntări: mănăstirea este invadată de șoareci, iar lupta femeilor cu această forță distructivă de neoprit este dramatică și schimbă tonul pe care pare că se așezase povestea.
Lupta cu șoarecii care invadează pereții, solul, mașinile pare la fel de imposibil de câștigat ca și lupta cu amintirile și regretele. Cu trecerea timpului, lupta se transformă și o transformă pe eroina noastră.

Mi-a plăcut mult această carte, pentru că nu vine să îți explice sau să îți demonstreze axiome sau adevăruri: Wood doar îți îndreaptă privirea către ele, iar a urmări cu mintea direcția sugerată, nu arătată, ei bine, aceasta este munca pe care trebuie să o desfășoare cititorul.]]> 3.73 2023 Stone Yard Devotional
author: Charlotte Wood
name: Ana-Maria
average rating: 3.73
book published: 2023
rating: 5
read at: 2024/09/29
date added: 2024/09/30
shelves:
review:
Stone Yard Devotional de Charlotte Wood (2023)

Luna aceasta s-au anunțat cele cinci cărți de pe lista scurtă a premiilor Booker și pentru că eu am citit doar James de Percival Everett, mi-am spus că până pe 12 noiembrie, când se anunță câștigătoarea sau câștigătorul, mai am ceva timp să descopăr încă un titlu sau două.

Am ales această carte pentru că nu citesc prea des literatură australiană. Apoi, pentru că spune povestea unei femei aflate la vârsta maturității care se hotărăște să lase totul în urmă � slujbă, soț, prieteni � și să meargă să trăiască cu călugărițele dintr-un pustiu australian, din câmpiile Monaro. Locul acesta, pe care l-am explorat în paralel pe Google Maps, este un spațiu care prin izolare și ariditate accentuează forțele naturii, cruzimea și fragilitatea existenței.

Nu, eroina noastră nu se călugărește și această carte nu este una despre religie. Fost om de știință, cu o viață de implicare în protejarea mediului, căutând să schimbe lumea prin acțiune, naratoarea ajunge într-un punct al vieții în care nu se mai poate mișca pe repede înainte. De altfel, primele zile pe care și le petrece în casa pentru vizitatori de pe lângă mănăstire, ea zace pe covor, doarme și stă în liniște, într-un minimum de interacțiuni umane, în nemișcare, suspendată în timp.

Observând viața măicuțelor, protagonista își face propriile munci asupra sinelui. Marile teme de reconciliere cu lumea și cu realitatea țin de moartea părinților ei, de care � deși este adult � nu s-a vindecat așa cum se consideră "normal"; iar a doua mare temă este conștientizarea și acceptarea propriei mortalități. Pe scurt, aceasta este povestea din carte. Acțiunea ar putea părea puțină, însă Charlotte Wood reușește să te țină cu sufletul la gură, căci aceste conștientizări și confesiuni apar pe fundalul unei mari înfruntări: mănăstirea este invadată de șoareci, iar lupta femeilor cu această forță distructivă de neoprit este dramatică și schimbă tonul pe care pare că se așezase povestea.
Lupta cu șoarecii care invadează pereții, solul, mașinile pare la fel de imposibil de câștigat ca și lupta cu amintirile și regretele. Cu trecerea timpului, lupta se transformă și o transformă pe eroina noastră.

Mi-a plăcut mult această carte, pentru că nu vine să îți explice sau să îți demonstreze axiome sau adevăruri: Wood doar îți îndreaptă privirea către ele, iar a urmări cu mintea direcția sugerată, nu arătată, ei bine, aceasta este munca pe care trebuie să o desfășoare cititorul.
]]> The Natural Way of Things 25876358
Doing hard labour under a sweltering sun, the prisoners soon learn what links them: in each girl's past is a sexual scandal with a powerful man. They pray for rescue - but when the food starts running out it becomes clear that the jailers have also become the jailed. The girls can only rescue themselves.]]> 320 Charlotte Wood 1760111236 Ana-Maria 5 3.51 2015 The Natural Way of Things
author: Charlotte Wood
name: Ana-Maria
average rating: 3.51
book published: 2015
rating: 5
read at: 2024/09/29
date added: 2024/09/29
shelves:
review:

]]> After Sappho 61744884 A NEW YORK TIMES NOTABLE BOOK OF THE YEAR

LONGLISTED FOR THE BOOKER PRIZE

Finalist for the Publishing Triangle's Edmund White Award for Debut Fiction

Named one of the Best Books of the Year by the New Yorker, Washington Post, TIME, and The Guardian



“A work of stirring genius, a catalogue of intimacies and inventions, desires and dreams."

—Jacob Brogan, Washington Post



An exhilarating debut from a radiant new voice, After Sappho reimagines the intertwined lives of feminists at the turn of the twentieth century.


�The first thing we did was change our names. We were going to be Sappho,� so begins this intrepid debut novel, centuries after the Greek poet penned her lyric verse. Ignited by the same muse, a myriad of women break from their small, predetermined lives for seemingly disparate in 1892, Rina Faccio trades her needlepoint for a pen; in 1902, Romaine Brooks sails for Capri with nothing but her clotted paintbrushes; and in 1923, Virginia Woolf “I want to make life fuller and fuller.� Writing in cascading vignettes, Selby Wynn Schwartz spins an invigorating tale of women whose narratives converge and splinter as they forge queer identities and claim the right to their own lives. A luminous meditation on creativity, education, and identity, After Sappho announces a writer as ingenious as the trailblazers of our past.


“This book is Impish, irate, deep, courageous. . . . Brava!”—Lucy Ellmann, author of Ducks, Newburyport]]> 222 Selby Wynn Schwartz 1324092327 Ana-Maria 5 For me, it was helpful to read this book and, in parallel, to search for some biographic facts about women presented in this book. There is an entire network of stories and relationships that are described using the technique of short vignettes, and at some point, one might feel the need to write down a short drawing of the relationships: who met whom and in what order. I think that without this supplemental work on my part, I would not have been able to appreciate how amazing these women really were in the context of those times.
Lina Poletti, Sibila Alaremo, Eleonora Duse, Isadora Duncan, Natalie Barney, Romaine Brooks, Ida Rubinstein, Virginia Woolf, Vita Sackville West, Radclyffe Hall, Nancy Cunard, Sarah Bernhardt are just some of the names of writers, dancers, painters, poets, activists that I discovered in this book. The exciting fact is how the writer created the choir as an all-encompassing character, having a voice as in Sappho’s poems in Antic Greece.
I think this book is well deserving to be on the longlist of the Booker Prize 2022.
]]> 3.42 2022 After Sappho
author: Selby Wynn Schwartz
name: Ana-Maria
average rating: 3.42
book published: 2022
rating: 5
read at: 2022/10/24
date added: 2024/09/28
shelves:
review:
I appreciate how much work was put into writing this novel, which focuses on presenting not one or a few protagonists but an entire category of lesbian thinkers and artists who left their print on European and American culture and defined feminism at the beginning of the XX-th century.
For me, it was helpful to read this book and, in parallel, to search for some biographic facts about women presented in this book. There is an entire network of stories and relationships that are described using the technique of short vignettes, and at some point, one might feel the need to write down a short drawing of the relationships: who met whom and in what order. I think that without this supplemental work on my part, I would not have been able to appreciate how amazing these women really were in the context of those times.
Lina Poletti, Sibila Alaremo, Eleonora Duse, Isadora Duncan, Natalie Barney, Romaine Brooks, Ida Rubinstein, Virginia Woolf, Vita Sackville West, Radclyffe Hall, Nancy Cunard, Sarah Bernhardt are just some of the names of writers, dancers, painters, poets, activists that I discovered in this book. The exciting fact is how the writer created the choir as an all-encompassing character, having a voice as in Sappho’s poems in Antic Greece.
I think this book is well deserving to be on the longlist of the Booker Prize 2022.

]]> Red Pill 53506853 From the widely acclaimed author of White Tears, a bold new novel about searching for order in a world that frames madness as truth.

After receiving a prestigious writing fellowship in Germany, the narrator of Red Pill arrives in the Berlin suburb of Wannsee and struggles to accomplish anything at all. Instead of working on the book he has proposed to write, he takes long walks and binge-watches "Blue Lives"--a violent cop show that becomes weirdly compelling in its bleak, Darwinian view of life--and soon begins to wonder if his writing has any value at all.

Wannsee is a place full of ghosts: across the lake the narrator can see the villa where the Nazis planned the Final Solution, and in his walks he passes the grave of the Romantic writer Heinrich von Kleist, who killed himself after deciding that "no happiness was possible here on earth." When some friends drag him to a party where he meets Anton, the creator of "Blue Lives," the narrator begins to believe that the two of them are involved in a cosmic battle, and that Anton is "red-pilling" his viewers--turning them towards an ugly, alt-rightish worldview--ultimately forcing the narrator to wonder if he is losing his mind.]]> 217 Hari Kunzru 0451493729 Ana-Maria 2 The setting is close to our days (2016), the character is relatable (a mid-class writer from New York with a successful wife and a young daughter), the setting for the midlife crisis is interesting (he gets a fellowship in Berlin and gets to a center where everything is unfamiliar, and he is confronted with his inner angst).
I expected to see how the mental breakdown of the character will unfold, and this is what actually happened, without any dramatic trigger. It seems that the surveillance at the centre that hosts him is the trigger, but in the end I was not sure if that was real or was part of his mind projections and dissolution.
At some point, there is a detour in the story, with a German woman who is part of the current team at the Deute centre. She shares how Stasi crushed her, as a young punk artist, during the German Communist Period. While that story is interesting per se, I have to say that I have read better and more interesting Stasi accounts. My opinion is that the author wanted to associate the Stasi heritage that is embedded in the present day surveillance society, but to me, it was not that convincing. Overall, I was waiting for the story to get back to the point.
Later, our character meets Anton (Was he named to remind us of Anton Cigurth, the famous Cormac McCarthy character?), a director with a bleak perception of the world, its modus operandi and its overall power structure. He gives to our hero “the red pill�, trying to convince him that the real nature of the world is basically one where no one is safe, and no one protects anyone. This adds up to the swirling paranoia and mental breakdown of our character, who eventually is referred to a mental health facility. His rehabilitation is slow and the family and finding meaning in everyday things are his way out from this rabbit whole. No really new ideas or mind-blowing revelations at the end, in my opinion, but overall a hopeful ending (even if Trump wins the elections).

I add below my favourite quotes from the book:

“I THINK IT IS POSSIBLE to track the onset of middle age exactly. It is the moment when you examine your life and instead of a field of possibility opening out, an increase in scope, you have a sense of waking from sleep or being washed up onshore, newly conscious of your surroundings. So this is where I am, you say to yourself. This is what I have become. It is when you first understand that your condition—physically, intellectually, socially, financially—is not absolutely mutable, that what has already happened will, to a great extent, determine the rest of the story. What you have done cannot be undone, and much of what you have been putting off for “later� will never get done at all. In short, your time is a finite and dwindling resource. From this moment on, whatever you are doing, whatever joy or intensity or whirl of pleasure you may experience, you will never shake the almost-imperceptible sensation that you are traveling on a gentle downward slope into darkness.�

“The men like Edgar may point out that the constriction I feel in my throat when I see my wife, or the pang of pride I feel when I see my child mastering some new skill is just the expression of neurochemicals in my brain, that my intuitions about reality are likely false and I may be a disembodied organ floating in a vat or a point in the state space of some cosmic simulation, Still, you’ll have to burn that love out of me before I will relinquish it. What Anton and his capering friends in their red hats called realism, the truth that they think they understand, is just de cynical operation of power.
It is not quite a year since I arrived in Berlin, and once again I lay awake in my bed. This time, Ray is awake beside me […]. It’s not much, but I can say that the most precious part of me isn’t my individuality, my luxurious personhood, but the web of reciprocity in which I live my life. In Anton’s world […] the essence of human relations is either subjection or domination. […] Alone, we are food for the wolves. That’s how they want us, isolated. Pray. So, we must find each other, we must remember that we do not exist alone. Ray rolls over in bed to face me: “If it gets bad, she asks, where will we go?�. Together we say the names of cities, together we talk holding each other, imagining escape routes. Sometime during the night, Nina crawls into the bed and joins us. Outside, the wide world is howling and scratching on the window. Tomorrow morning, we will have no choice but to let it in.�
]]> 3.73 2020 Red Pill
author: Hari Kunzru
name: Ana-Maria
average rating: 3.73
book published: 2020
rating: 2
read at: 2023/03/11
date added: 2024/09/28
shelves:
review:
The Red Pill (2020) is a novel I chose to read mainly because of many laudatory reviews about how relevant for our times, this book is. After reading it, I have to say that there were moments of enthusiasm and appreciation on the writing and the introspection communicated (and I will paste two quotes that I reflect that), but for the most part the narration and the dialogues did not touch me.
The setting is close to our days (2016), the character is relatable (a mid-class writer from New York with a successful wife and a young daughter), the setting for the midlife crisis is interesting (he gets a fellowship in Berlin and gets to a center where everything is unfamiliar, and he is confronted with his inner angst).
I expected to see how the mental breakdown of the character will unfold, and this is what actually happened, without any dramatic trigger. It seems that the surveillance at the centre that hosts him is the trigger, but in the end I was not sure if that was real or was part of his mind projections and dissolution.
At some point, there is a detour in the story, with a German woman who is part of the current team at the Deute centre. She shares how Stasi crushed her, as a young punk artist, during the German Communist Period. While that story is interesting per se, I have to say that I have read better and more interesting Stasi accounts. My opinion is that the author wanted to associate the Stasi heritage that is embedded in the present day surveillance society, but to me, it was not that convincing. Overall, I was waiting for the story to get back to the point.
Later, our character meets Anton (Was he named to remind us of Anton Cigurth, the famous Cormac McCarthy character?), a director with a bleak perception of the world, its modus operandi and its overall power structure. He gives to our hero “the red pill�, trying to convince him that the real nature of the world is basically one where no one is safe, and no one protects anyone. This adds up to the swirling paranoia and mental breakdown of our character, who eventually is referred to a mental health facility. His rehabilitation is slow and the family and finding meaning in everyday things are his way out from this rabbit whole. No really new ideas or mind-blowing revelations at the end, in my opinion, but overall a hopeful ending (even if Trump wins the elections).

I add below my favourite quotes from the book:

“I THINK IT IS POSSIBLE to track the onset of middle age exactly. It is the moment when you examine your life and instead of a field of possibility opening out, an increase in scope, you have a sense of waking from sleep or being washed up onshore, newly conscious of your surroundings. So this is where I am, you say to yourself. This is what I have become. It is when you first understand that your condition—physically, intellectually, socially, financially—is not absolutely mutable, that what has already happened will, to a great extent, determine the rest of the story. What you have done cannot be undone, and much of what you have been putting off for “later� will never get done at all. In short, your time is a finite and dwindling resource. From this moment on, whatever you are doing, whatever joy or intensity or whirl of pleasure you may experience, you will never shake the almost-imperceptible sensation that you are traveling on a gentle downward slope into darkness.�

“The men like Edgar may point out that the constriction I feel in my throat when I see my wife, or the pang of pride I feel when I see my child mastering some new skill is just the expression of neurochemicals in my brain, that my intuitions about reality are likely false and I may be a disembodied organ floating in a vat or a point in the state space of some cosmic simulation, Still, you’ll have to burn that love out of me before I will relinquish it. What Anton and his capering friends in their red hats called realism, the truth that they think they understand, is just de cynical operation of power.
It is not quite a year since I arrived in Berlin, and once again I lay awake in my bed. This time, Ray is awake beside me […]. It’s not much, but I can say that the most precious part of me isn’t my individuality, my luxurious personhood, but the web of reciprocity in which I live my life. In Anton’s world […] the essence of human relations is either subjection or domination. […] Alone, we are food for the wolves. That’s how they want us, isolated. Pray. So, we must find each other, we must remember that we do not exist alone. Ray rolls over in bed to face me: “If it gets bad, she asks, where will we go?�. Together we say the names of cities, together we talk holding each other, imagining escape routes. Sometime during the night, Nina crawls into the bed and joins us. Outside, the wide world is howling and scratching on the window. Tomorrow morning, we will have no choice but to let it in.�

]]> The Wind That Lays Waste 50846893 Paris, Texas of South America. Almada has won awards in both Spain and Argentina and her work has been translated into French, Italian, Portuguese, German, Dutch, Swedish and Turkish.]]> 133 Selva Almada 1999368401 Ana-Maria 3 3.75 2012 The Wind That Lays Waste
author: Selva Almada
name: Ana-Maria
average rating: 3.75
book published: 2012
rating: 3
read at: 2022/11/03
date added: 2024/09/26
shelves:
review:

]]> The Deep 43438782 Octavia E. Butler meets Marvel’s Black Panther in The Deep, a story rich with Afrofuturism, folklore, and the power of memory, inspired by the Hugo Award–nominated song “The Deep� from Daveed Diggs’s rap group clipping.

Yetu holds the memories for her people—water-dwelling descendants of pregnant African slave women thrown overboard by slave owners—who live idyllic lives in the deep. Their past, too traumatic to be remembered regularly is forgotten by everyone, save one—the historian. This demanding role has been bestowed on Yetu.

Yetu remembers for everyone, and the memories, painful and wonderful, traumatic and terrible and miraculous, are destroying her. And so, she flees to the surface escaping the memories, the expectations, and the responsibilities—and discovers a world her people left behind long ago.

Yetu will learn more than she ever expected about her own past—and about the future of her people. If they are all to survive, they’ll need to reclaim the memories, reclaim their identity—and own who they really are.

The Deep is “a tour de force reorientation of the storytelling gaze…a superb, multilayered work,� (Publishers Weekly, starred review) and a vividly original and uniquely affecting story inspired by a song produced by the rap group clipping.]]> 175 Rivers Solomon Ana-Maria 3
Our mothers were pregnant African women thrown overboard while / crossing the Atlantic Ocean on slave ships. We were born / breathing water as we did in the womb. We built our home on the / seafloor, unaware of the two-legged surface dwellers until / their world came to destroy ours. With cannons, they searched / for oil beneath our cities. Their greed and recklessness forced / our uprising. Tonight, we remember.

The story is well written: Yetu - the keeper of memories of the Wajinru people who are living underwater, tries to escape her role of Historian and free herself from the pain and suffering that she has to carry by herself during an entire year, between the Remembrance ceremonies. Taking advantage of the trance-like state of her people during such a ceremony, she decides to escape and eventually arrives at the shore, where she meets Oori, a human who has a role opposite to hers: she does not have enough memories of her ancestors and she longs to.

I liked the entire setting of this novella and the lyrical account, the hopeful feeling that was transmitted in the end, but I have felt that something was missing in the end; the story did not really come to a full grip and I felt it remained more or less in a dream-like state. Compared with the song, the novella offered more an exploration of the feelings and thoughts of Yetu, but the rest of the characters are more supportive characters. I have seen that the book is described as one about the Wajinru people, but I found that it was about Yetu, and Wajinru people were just part of the overall setting. I would've rated the book higher if it created more of a storyline, instead of being so reflective and lingering on the same ideas for so long.]]> 3.81 2019 The Deep
author: Rivers Solomon
name: Ana-Maria
average rating: 3.81
book published: 2019
rating: 3
read at: 2020/05/27
date added: 2024/09/25
shelves:
review:
The book is inspired by a song of Clippings and the first part of the song offers a synopsis of the book:

Our mothers were pregnant African women thrown overboard while / crossing the Atlantic Ocean on slave ships. We were born / breathing water as we did in the womb. We built our home on the / seafloor, unaware of the two-legged surface dwellers until / their world came to destroy ours. With cannons, they searched / for oil beneath our cities. Their greed and recklessness forced / our uprising. Tonight, we remember.

The story is well written: Yetu - the keeper of memories of the Wajinru people who are living underwater, tries to escape her role of Historian and free herself from the pain and suffering that she has to carry by herself during an entire year, between the Remembrance ceremonies. Taking advantage of the trance-like state of her people during such a ceremony, she decides to escape and eventually arrives at the shore, where she meets Oori, a human who has a role opposite to hers: she does not have enough memories of her ancestors and she longs to.

I liked the entire setting of this novella and the lyrical account, the hopeful feeling that was transmitted in the end, but I have felt that something was missing in the end; the story did not really come to a full grip and I felt it remained more or less in a dream-like state. Compared with the song, the novella offered more an exploration of the feelings and thoughts of Yetu, but the rest of the characters are more supportive characters. I have seen that the book is described as one about the Wajinru people, but I found that it was about Yetu, and Wajinru people were just part of the overall setting. I would've rated the book higher if it created more of a storyline, instead of being so reflective and lingering on the same ideas for so long.
]]> Toate bufnițele 18624499 275 Filip Florian 9734632361 Ana-Maria 4
"Nici eu nu știu cum e mai bine: să uit sau să țin minte? Să las rănile în pace sau să le zgândăresc? Să fug de stafii sau să le las în pace? Să iert sau să nu iert? Timpul meu e lung și leneș, se întinde de la o zi la alta ca o peltea lipicioasă, așa că, în atâta singurătate, ba încerc să curăț trecutul, să scap de păcate și nenorociri, ba mă afund în torentul întâmplărilor vechi, unde râsul și plânsul se înfruntă, unde vinovățiile se împletesc."

Am ales acest fragment pentru a prezenta această carte pentru că mi se pare evocator pentru ceea ce își propune acest roman: să dea glas memoriei ca însușire ce ne umanizează. De altfel, Florian alege un citat din Bohumil Hrabal în deschidere, care spune așa: "Ține minte ce-ți spun, Milton, cea mai frumoasă însușire a omului e memoria. Pricepi?"

Cartea este narata de vocea unui tânăr care își povestește copilăria dintr-un sătuc de la munte, în preajma anului 2000. Năzdrăvăniile pe care le făcea cu gașca de băieți, felul în care s-a îndrăgostit de natură, aventurile lui din pădure sau cele cu animale, viața de familie m-au dus cu gândul la un fel de Amintiri din copilărie modern. Povestea însă evoluează când în sat apare un chiriaș neobișnuit, Emil, un domn pe la șaizeci de ani, care pentru puști devine un prieten și un fel de mentor. Prietenia dintre Luci și Emil se construiește treptat, adultul dovedind răbdare și lăsând-i copilului loc să pună întrebări, să își urmărească curiozitățile și să îl observe pe adult. Îl educă indirect, lăsându-i o carte, ducându-l în drumeții să observe bufnițele sau arătându-i fotografii din trecut.

Descoperirea treptată a vieții lui Emil este misiunea puștiului, și alături de el, a cititorului. Florian povestește astfel momente din trecutul greu al comunismului totalitar, ne povestește despre pușcării și despre deținuții politici, ne aduce în prim-plan viața tinerilor în comunism, detașările pe la diferite șantiere, racolarea turnătorilor și atmosfera din viața de zi cu zi, însă creează aceste cadre mai mult pentru a evidenția caracterul puternic sau, dimpotrivă, greșelile și slăbiciunile personajelor, nu pentru a se transforma într-un roman politic. Este un fel de dezolare în povestea reconstituită a vieții lui Emil, o tristețe de neconsolat, dar și o speranță că prin așternerea vieții sale pe hârtie, un ciclu se încheie.]]> 3.61 2012 Toate bufnițele
author: Filip Florian
name: Ana-Maria
average rating: 3.61
book published: 2012
rating: 4
read at: 2024/09/15
date added: 2024/09/23
shelves:
review:
Toate bufnițele de Filip Florian (2012)

"Nici eu nu știu cum e mai bine: să uit sau să țin minte? Să las rănile în pace sau să le zgândăresc? Să fug de stafii sau să le las în pace? Să iert sau să nu iert? Timpul meu e lung și leneș, se întinde de la o zi la alta ca o peltea lipicioasă, așa că, în atâta singurătate, ba încerc să curăț trecutul, să scap de păcate și nenorociri, ba mă afund în torentul întâmplărilor vechi, unde râsul și plânsul se înfruntă, unde vinovățiile se împletesc."

Am ales acest fragment pentru a prezenta această carte pentru că mi se pare evocator pentru ceea ce își propune acest roman: să dea glas memoriei ca însușire ce ne umanizează. De altfel, Florian alege un citat din Bohumil Hrabal în deschidere, care spune așa: "Ține minte ce-ți spun, Milton, cea mai frumoasă însușire a omului e memoria. Pricepi?"

Cartea este narata de vocea unui tânăr care își povestește copilăria dintr-un sătuc de la munte, în preajma anului 2000. Năzdrăvăniile pe care le făcea cu gașca de băieți, felul în care s-a îndrăgostit de natură, aventurile lui din pădure sau cele cu animale, viața de familie m-au dus cu gândul la un fel de Amintiri din copilărie modern. Povestea însă evoluează când în sat apare un chiriaș neobișnuit, Emil, un domn pe la șaizeci de ani, care pentru puști devine un prieten și un fel de mentor. Prietenia dintre Luci și Emil se construiește treptat, adultul dovedind răbdare și lăsând-i copilului loc să pună întrebări, să își urmărească curiozitățile și să îl observe pe adult. Îl educă indirect, lăsându-i o carte, ducându-l în drumeții să observe bufnițele sau arătându-i fotografii din trecut.

Descoperirea treptată a vieții lui Emil este misiunea puștiului, și alături de el, a cititorului. Florian povestește astfel momente din trecutul greu al comunismului totalitar, ne povestește despre pușcării și despre deținuții politici, ne aduce în prim-plan viața tinerilor în comunism, detașările pe la diferite șantiere, racolarea turnătorilor și atmosfera din viața de zi cu zi, însă creează aceste cadre mai mult pentru a evidenția caracterul puternic sau, dimpotrivă, greșelile și slăbiciunile personajelor, nu pentru a se transforma într-un roman politic. Este un fel de dezolare în povestea reconstituită a vieții lui Emil, o tristețe de neconsolat, dar și o speranță că prin așternerea vieții sale pe hârtie, un ciclu se încheie.
]]> Idol, Burning 59069949 The novel that lit the Japanese publishing world on fire: From a breathtaking up-and-coming writer, a twenty-first century Catcher in the Rye that brilliantly explores toxic fandom, social media, and alienated adolescence.

Akari is a high school junior obsessed with “oshi� Masaki Ueno, a member of the popular J-Pop group Maza Maza. She writes a blog devoted to him, and spends hours addictively scrolling for information about him and his life. Desperate to analyze and understand him, Akari hopes to eventually see the world through his eyes. It is a devotion that borders on the religious: Masaki is her savior, her backbone, someone she believes she cannot survive without—even though she’s never actually met him.

When rumors surface that her idol assaulted a female fan, social media explodes. Akari immediately begins sifting through everything she can find about the scandal, and shares every detail to her blog—including Masaki’s denials and pleas to his fans—drawing numerous readers eager for her updates.

But the organized, knowledgeable persona Akari presents online is totally different from the socially awkward, unfocused teenager she is in real life. As Masaki's situation spirals, his troubles threaten to tear apart her life too. Instead of finding a way to break free to save herself, Akari becomes even more fanatical about Masaki, still believing her idol is the only person who understands her.

A blistering novel of fame, disconnection, obsession, and disillusion by a young writer not much older than the novel’s heroine, Idol, Burning shines a white-hot spotlight on fandom and “stan� culture, the money-making schemes of the pop idol industry, the seductive power of social media, and the powerful emotional void that opens when an idol falls from grace, only to become a real—and very flawed—person.]]> 144 Rin Usami 0063213303 Ana-Maria 3 O scriitoare japoneză, încă studentă, primește un prestigios premiu pentru literatură pentru cartea al cărei titlu ar putea fi tradus "Idol pe rug". M-am uitat pe pagina premiului Akutagawa, distincție care se acordă din 1935 pentru literatură publicată ca foileton în reviste și ziare japoneze (da, se pare că mai există oameni care consumă literatură astfel!). Din păcate, nu cred că am citit mai mult de cinci autori listați acolo. Așa că m-am gândit să adaug un pic mai multă literatură japoneză, premiată sau nu, în lista mea de lecturi.
Rin Usami scrie despre un subiect al tinerilor, dar care nu îi afectează doar pe aceștia. Povestea prezintă comunitatea adolescenților care idolatrizează superstarurile de muzică pop și personajul asupra căruia se pune lupa este o puștoaică, Akari, super-fan al unui tânăr interpret dintr-o formație de pop japonez. Cu pasiune și energie nelimitate, Akari urmărește toate aparițiile lui Masaki, notează tot ce îl definește, ține la zi un blog cu detalii, declarații, apariții etc; dormitorul ei este transformat într-un adevărat altar dedicat idolului ei; prietenii și prietenele ei sunt mai degrabă din lumea virtuală, fani sau bullies anti-Masaki. Multe conversații, confruntări și drame se desfășoară pe terenul mesajelor directe, într-un limbaj specific comunicării virtuale, surprinse atât de bine de Rin Usami încât ai impresia că și tu ești în fața calculatorului sau cu telefonul în mână, participând la schimbul de mesaje și de emoji. Efectul este cel așteptat: viața virtuală a lui Akari o îndepărtează de familie, îi afectează rezultatele la școală, iar când Masaki ajunge să fie "ars pe rugul publicului", fiind detronat, judecat și izolat, lumea lui Akari se prăbușește.
Cartea este interesantă și actuală, stilul literar nu a fost chiar pe gustul meu, însă nu pot să nu apreciez prospețimea sa și faptul că reflectă lumea, așa cum este ea acum. În cele din urmă, cartea este despre identitate, despre influența social media asupra tinerilor și a familiilor în general, despre ușurința manifestării agresivității în comunicarea online, și despre tot sistemul prin care niște tineri interpreți devin mărfuri hiper-profitabile. În carte nu este prezentată decât perspectiva tinerei Akari, nu aflăm prea multe despre ceea ce simte sau prin ce trece idolul care, de fapt, nu este nici el decât un adolescent torturat de blitzuri.
Cartea aceasta m-a ajutat să văd mai bine cum este transformată literatura de tehnologie. Pe măsură ce lumea se schimbă, felul în care ilustrăm marile teme ale vieții ia alte forme, iar aceste forme sunt bine mânuite de tinerii scriitori precum Rin Usami.

]]> 3.23 2020 Idol, Burning
author: Rin Usami
name: Ana-Maria
average rating: 3.23
book published: 2020
rating: 3
read at: 2023/01/19
date added: 2024/09/21
shelves:
review:
Idol, burning de Rin Usami (Premiul Akutagawa 2020)
O scriitoare japoneză, încă studentă, primește un prestigios premiu pentru literatură pentru cartea al cărei titlu ar putea fi tradus "Idol pe rug". M-am uitat pe pagina premiului Akutagawa, distincție care se acordă din 1935 pentru literatură publicată ca foileton în reviste și ziare japoneze (da, se pare că mai există oameni care consumă literatură astfel!). Din păcate, nu cred că am citit mai mult de cinci autori listați acolo. Așa că m-am gândit să adaug un pic mai multă literatură japoneză, premiată sau nu, în lista mea de lecturi.
Rin Usami scrie despre un subiect al tinerilor, dar care nu îi afectează doar pe aceștia. Povestea prezintă comunitatea adolescenților care idolatrizează superstarurile de muzică pop și personajul asupra căruia se pune lupa este o puștoaică, Akari, super-fan al unui tânăr interpret dintr-o formație de pop japonez. Cu pasiune și energie nelimitate, Akari urmărește toate aparițiile lui Masaki, notează tot ce îl definește, ține la zi un blog cu detalii, declarații, apariții etc; dormitorul ei este transformat într-un adevărat altar dedicat idolului ei; prietenii și prietenele ei sunt mai degrabă din lumea virtuală, fani sau bullies anti-Masaki. Multe conversații, confruntări și drame se desfășoară pe terenul mesajelor directe, într-un limbaj specific comunicării virtuale, surprinse atât de bine de Rin Usami încât ai impresia că și tu ești în fața calculatorului sau cu telefonul în mână, participând la schimbul de mesaje și de emoji. Efectul este cel așteptat: viața virtuală a lui Akari o îndepărtează de familie, îi afectează rezultatele la școală, iar când Masaki ajunge să fie "ars pe rugul publicului", fiind detronat, judecat și izolat, lumea lui Akari se prăbușește.
Cartea este interesantă și actuală, stilul literar nu a fost chiar pe gustul meu, însă nu pot să nu apreciez prospețimea sa și faptul că reflectă lumea, așa cum este ea acum. În cele din urmă, cartea este despre identitate, despre influența social media asupra tinerilor și a familiilor în general, despre ușurința manifestării agresivității în comunicarea online, și despre tot sistemul prin care niște tineri interpreți devin mărfuri hiper-profitabile. În carte nu este prezentată decât perspectiva tinerei Akari, nu aflăm prea multe despre ceea ce simte sau prin ce trece idolul care, de fapt, nu este nici el decât un adolescent torturat de blitzuri.
Cartea aceasta m-a ajutat să văd mai bine cum este transformată literatura de tehnologie. Pe măsură ce lumea se schimbă, felul în care ilustrăm marile teme ale vieții ia alte forme, iar aceste forme sunt bine mânuite de tinerii scriitori precum Rin Usami.


]]> Frankenstein 44450618
Vă invităm într-o călătorie întunecată care va fi o încântare atât pentru iubitorii de literatură, cât și pentru cei mai pretențioși iubitori de artă.]]> 248 Mary Wollstonecraft Shelley 6067106116 Ana-Maria 5 Mi-am petrecut mai tot timpul pentru citit din ultima săptămână fascinată nu doar de romanul Frankestein, dar și de viața scriitoarei Mary Shelley și, în aceeași măsură, de personalitatea extraordinară a mamei ei, Mary Wollstonecraft.
Deși nu și-a cunoscut mama, pentru că Wollstonecraft a murit la doar câteva zile după ce i-a dat naștere, Mary Shelley va crește citindu-i lucrările și simțindu-se în strânsă legătură cu ea. De altfel, biografii povestesc că Mary își făcea lecțiile la mormântul mamei, avea lungi discuții cu ea și se cufunda în scrierile acesteia, fie de ficțiune, fie eseuri de călătorie sau lucrări filosofice proto-feministe. Tatăl ei a fost de asemenea un filosof și un intelectual de seamă, recunoscut în cercurile politice londoneze.
La 16 ani se îndrăgostește de poetul Percy Shelley și fuge cu el, deși acesta era căsătorit. Pentru 1813, un astfel de gest era de un curaj nebun! Alegând dragostea, Mary nu alege o cale ușoară și confortabilă. În numai câțiva ani, va trece prin suferințe și încercări care o maturizează, dar o și traumatizează. Îi moare un copil, trece prin depresie, trăiește cu Percy când în condiții mizere, urmăriți de creditori, când bucurându-se de avere și afluență, iubește nebunește și este înșelată, abandonată și revendicată. Printr-un context de împrejurări, petrece o vară la vila din Elveția a lordului Byron și acolo, alături de restul grupului de tineri nebuni și talentați, răspunde unei provocări lansate de Byron: fiecare să scrie câte o poveste de groază. Polidori scrie o poveste despre vampiri, însă Mary își amintește de experimentele de galvanism care o impresionaseră foarte tare, cele care pretindeau că prin electricitate pot fi readuși la viață morții, și astfel scrie povestea doctorului Frankenstein.
La doar 18 ani, Mary termină romanul Frankenstein, însă publicarea pe numele unei femei nu va fi un lucru ușor. În acele vremuri, femeile puteau publica lucrări de o anumită factură, povești de dragoste de tip victorian, nu povești cu monștri creați din bucăți omenești. Până la urmă cartea se publică, cu autor anonim și cu o introducere semnată de Percy Shelley și este foarte apreciată. Povestea este despre Frankenstein, un medic pasionat de știință care creează o făptură uriașă, de peste 2.5 metri. Făptura este hidoasă, cu ochi albicioși și piele galbenă prin care se văd vasele de sânge și organele. Aceștia sunt parametrii a ceea ce poate crea Frankenstein: un om pe jumătate finalizat, pentru că cealaltă jumătate a vieții este reprezentată de socializare, de ceea ce lumea poate oferi făpturii. Iar lumea nu e prea prietenoasă. Frankenstein își abandonează făptura, iar mai departe societatea creează monstrul și, mai târziu, ucigașul.
De abia a doua ediție a cărții va fi publicată sub numele autoarei și, ani mai târziu, cartea va fi considerată primul roman SF. Pentru o carte scrisă acum mai bine de 200 de ani, Frankenstein se citește foarte ușor. Are un ritm dinamic și fraze alese cu grijă, care te fac uneori să te oprești și să te gândești la diferențele și asemănările dintre oameni și monștri. Unele cărți cred că trebuie descifrate în strânsă legătură cu înțelegerea biografiei autorului sau autoarei, iar Frankenstein în mod cert este un portret al felului în care resimțea viața, relațiile și societatea epocii Mary Shelley.

Las mai jos o ilustrație despre galvanism publicată la 1836.

]]> 4.28 1818 Frankenstein
author: Mary Wollstonecraft Shelley
name: Ana-Maria
average rating: 4.28
book published: 1818
rating: 5
read at: 2023/02/03
date added: 2024/09/21
shelves:
review:
Frankenstein sau Prometeul modern de Mary Shelley (1818)
Mi-am petrecut mai tot timpul pentru citit din ultima săptămână fascinată nu doar de romanul Frankestein, dar și de viața scriitoarei Mary Shelley și, în aceeași măsură, de personalitatea extraordinară a mamei ei, Mary Wollstonecraft.
Deși nu și-a cunoscut mama, pentru că Wollstonecraft a murit la doar câteva zile după ce i-a dat naștere, Mary Shelley va crește citindu-i lucrările și simțindu-se în strânsă legătură cu ea. De altfel, biografii povestesc că Mary își făcea lecțiile la mormântul mamei, avea lungi discuții cu ea și se cufunda în scrierile acesteia, fie de ficțiune, fie eseuri de călătorie sau lucrări filosofice proto-feministe. Tatăl ei a fost de asemenea un filosof și un intelectual de seamă, recunoscut în cercurile politice londoneze.
La 16 ani se îndrăgostește de poetul Percy Shelley și fuge cu el, deși acesta era căsătorit. Pentru 1813, un astfel de gest era de un curaj nebun! Alegând dragostea, Mary nu alege o cale ușoară și confortabilă. În numai câțiva ani, va trece prin suferințe și încercări care o maturizează, dar o și traumatizează. Îi moare un copil, trece prin depresie, trăiește cu Percy când în condiții mizere, urmăriți de creditori, când bucurându-se de avere și afluență, iubește nebunește și este înșelată, abandonată și revendicată. Printr-un context de împrejurări, petrece o vară la vila din Elveția a lordului Byron și acolo, alături de restul grupului de tineri nebuni și talentați, răspunde unei provocări lansate de Byron: fiecare să scrie câte o poveste de groază. Polidori scrie o poveste despre vampiri, însă Mary își amintește de experimentele de galvanism care o impresionaseră foarte tare, cele care pretindeau că prin electricitate pot fi readuși la viață morții, și astfel scrie povestea doctorului Frankenstein.
La doar 18 ani, Mary termină romanul Frankenstein, însă publicarea pe numele unei femei nu va fi un lucru ușor. În acele vremuri, femeile puteau publica lucrări de o anumită factură, povești de dragoste de tip victorian, nu povești cu monștri creați din bucăți omenești. Până la urmă cartea se publică, cu autor anonim și cu o introducere semnată de Percy Shelley și este foarte apreciată. Povestea este despre Frankenstein, un medic pasionat de știință care creează o făptură uriașă, de peste 2.5 metri. Făptura este hidoasă, cu ochi albicioși și piele galbenă prin care se văd vasele de sânge și organele. Aceștia sunt parametrii a ceea ce poate crea Frankenstein: un om pe jumătate finalizat, pentru că cealaltă jumătate a vieții este reprezentată de socializare, de ceea ce lumea poate oferi făpturii. Iar lumea nu e prea prietenoasă. Frankenstein își abandonează făptura, iar mai departe societatea creează monstrul și, mai târziu, ucigașul.
De abia a doua ediție a cărții va fi publicată sub numele autoarei și, ani mai târziu, cartea va fi considerată primul roman SF. Pentru o carte scrisă acum mai bine de 200 de ani, Frankenstein se citește foarte ușor. Are un ritm dinamic și fraze alese cu grijă, care te fac uneori să te oprești și să te gândești la diferențele și asemănările dintre oameni și monștri. Unele cărți cred că trebuie descifrate în strânsă legătură cu înțelegerea biografiei autorului sau autoarei, iar Frankenstein în mod cert este un portret al felului în care resimțea viața, relațiile și societatea epocii Mary Shelley.

Las mai jos o ilustrație despre galvanism publicată la 1836.


]]> <![CDATA[Complete Works of Paul Gauguin]]> 33298028 897 Peter Russell 1786565021 Ana-Maria 5
Merged review:

A wonderfully illustrated collection and a great introduction to the life of Gauguin. I really enjoyed being able to follow the transformations in the paintings paralleled by the life changes of this fantastic painter.]]> 4.18 Complete Works of Paul Gauguin
author: Peter Russell
name: Ana-Maria
average rating: 4.18
book published:
rating: 5
read at: 2022/01/16
date added: 2024/09/21
shelves:
review:
A wonderfully illustrated collection and a great introduction to the life of Gauguin. I really enjoyed being able to follow the transformations in the paintings paralleled by the life changes of this fantastic painter.

Merged review:

A wonderfully illustrated collection and a great introduction to the life of Gauguin. I really enjoyed being able to follow the transformations in the paintings paralleled by the life changes of this fantastic painter.
]]> The Third Man 28183279
In this innovative new format, readers can see the development of Greene’s masterful writing in the original script of the movie, with extra content showcasing the film’s distinctive soundtrack and Oscar-winning cinematography. See clips and photos of Orson Welles embodying one of his most iconic characters alongside the text at key points. The unparalleled film and archive materials add new layers to the characters and the mystery at the heart of the story.

This is a special digital edition to celebrate Studio Canal's restored edition of the film. It

- An array of film clips and stills embedded in the text of the novel
- A large selection of behind-the-scenes photos from the archive, including candid photos of Orson Welles and the cast on set
- Scans of the original post-production script]]> 134 Graham Greene 1473523915 Ana-Maria 4 3.89 1950 The Third Man
author: Graham Greene
name: Ana-Maria
average rating: 3.89
book published: 1950
rating: 4
read at: 2024/04/22
date added: 2024/09/21
shelves:
review:

]]> Voința și norocul 126031923 Voința și norocul marchează poate cel mai înalt prag al imaginației și al realismului lui Fuentes. În această nouă critică social-politică, aflăm povestea prieteniei dintre Iosua Nadal și Ierihon, care se întâlnesc în adolescență și încearcă să trăiască altfel decât ceilalți, dar aleg drumuri diferite pentru a-și îndeplini scopul.

Cei doi prieteni sunt protagoniști într-un bildungsroman format inițial din aspirații și filozofări adolescentine, presărate cu trimiteri literare și aluzii la Kafka, Nietzsche, Odiseu și divinitate. Mai apoi, capcana întinsă de suprapersonaj � Mexicul însuși � îi obligă să reconstituie în cheie modernă mitul lui Cain și Abel. Misterul personajelor este dezvăluit chiar de capul retezat al lui Iosua, abandonat pe o plajă de lângă Pacific. Pe măsură ce îi aflăm destinul, granița dintre bine și rău dispare.]]> 480 Carlos Fuentes 6064414065 Ana-Maria 5
Am ascultat un interviu dat de Fuentes în 2006 în care spunea că un scriitor are responsabilitatea de a-și crea cititorii, nu doar de a le da ce își doresc. Cititorul trebuie să facă un efort alături de scriitor: viața e grea, gânditul este un proces care cere efort, situațiile sunt extreme și așa cum nu a fost ușor pentru scriitor, nu trebuie să fie ușor nici pentru cititor. Și, poate, la finalul acestui drum dificil, când vom închide cartea, vom găsi și o recompensă.

Cred că acest fragment este o bună descriere a experienței pe care am avut-o cu Voința și norocul, o carte al cărei prim capitol bate orice scenă horror scrisă de Stephen King sau de alți maeștrii ai groazei. Toată cartea se desfășoară pe parcursul ultimelor respirații și momente de conștiință ale unui cap tăiat: „Aici se află capul meu retezat, pierdut ca o nucă de cocos la țărmurile Oceanului Pacific, pe coasta mexicană din Guerrero.�

Apoi, vocea dintre lumi începe să își spună povestea, și ne poartă din copilărie până la momentul morții violente, într-un amestec de istorisire cronologică și de realism magic, care permite apariția unor voci din lumea de dincolo sau a unor îngeri călători prin timp și spațiu.

Fuentes creează personalități excepționale: toate personajele de la președinte, la prostituată, de la magnat la călugăr, de la pușcăriaș la toxicomană, de la femeia de afaceri seducătoare la casnica supusă și abuzată sunt foarte clar conturate. Cadrele sunt de asemenea extreme: suntem când în subsolul unei pușcării teribile din Mexic, când în biroul președintelui, când deasupra unui mormânt din care se aude vocea unei afaceriste sociopate, când în garsoniera unor buni prieteni, idealiști și filosofi. Marile puteri care se înfruntă sunt politica și puterea economică, libertatea și credința, toate într-un vârtej care cere din partea cititorului multă concentrare. Recompensele sunt însă dese, pentru că Fuentes se pricepe la răsturnări de situație și dezvăluiri neașteptate. Iese un fel de Pulp Fiction mexican, foarte dur și seducător:

� - Ce ne rămâne?
I-am zis să îmi zică el. Eu habar nu aveam.
- Politica, Iosua. E foarte clar, frate. Când nu ești bun de măturător sau de compozitor, când nu poți să scrii o carte sau să regizezi un film, să deschizi o ușă sau să vinzi niște ciorapi, atunci te consacrii politicii. Merge ca uns.
- Asta o să facem? am întrebat cu o falsă uimire
- Politica e ultima resursă a inteligenței.�

Este interesant felul în care anumite cărți se așează la ceva timp după ce am terminat de parcus povestea, după ce mi-am repovestit în minte toate relațiile dintre personaje și mi-am creat un film cât mai senzorial al celor întâmplate. Din păcate, nu există încă un film artistic după acest roman, deși are toate ingredientele potrivite: vorbește despre manipularea maselor, despre globalizare, despre crearea unor noi nevoi de consum în rândul celor săraci, despre democratizarea informației, despre intenție și destin, despre libertate și adicție.

Pe scurt, am avut o nouă întâlnire captivantă cu literatura mexicană.]]> 4.33 2008 Voința și norocul
author: Carlos Fuentes
name: Ana-Maria
average rating: 4.33
book published: 2008
rating: 5
read at: 2024/09/12
date added: 2024/09/16
shelves:
review:
Voința și norocul de Carlos Fuentes (2008)

Am ascultat un interviu dat de Fuentes în 2006 în care spunea că un scriitor are responsabilitatea de a-și crea cititorii, nu doar de a le da ce își doresc. Cititorul trebuie să facă un efort alături de scriitor: viața e grea, gânditul este un proces care cere efort, situațiile sunt extreme și așa cum nu a fost ușor pentru scriitor, nu trebuie să fie ușor nici pentru cititor. Și, poate, la finalul acestui drum dificil, când vom închide cartea, vom găsi și o recompensă.

Cred că acest fragment este o bună descriere a experienței pe care am avut-o cu Voința și norocul, o carte al cărei prim capitol bate orice scenă horror scrisă de Stephen King sau de alți maeștrii ai groazei. Toată cartea se desfășoară pe parcursul ultimelor respirații și momente de conștiință ale unui cap tăiat: „Aici se află capul meu retezat, pierdut ca o nucă de cocos la țărmurile Oceanului Pacific, pe coasta mexicană din Guerrero.�

Apoi, vocea dintre lumi începe să își spună povestea, și ne poartă din copilărie până la momentul morții violente, într-un amestec de istorisire cronologică și de realism magic, care permite apariția unor voci din lumea de dincolo sau a unor îngeri călători prin timp și spațiu.

Fuentes creează personalități excepționale: toate personajele de la președinte, la prostituată, de la magnat la călugăr, de la pușcăriaș la toxicomană, de la femeia de afaceri seducătoare la casnica supusă și abuzată sunt foarte clar conturate. Cadrele sunt de asemenea extreme: suntem când în subsolul unei pușcării teribile din Mexic, când în biroul președintelui, când deasupra unui mormânt din care se aude vocea unei afaceriste sociopate, când în garsoniera unor buni prieteni, idealiști și filosofi. Marile puteri care se înfruntă sunt politica și puterea economică, libertatea și credința, toate într-un vârtej care cere din partea cititorului multă concentrare. Recompensele sunt însă dese, pentru că Fuentes se pricepe la răsturnări de situație și dezvăluiri neașteptate. Iese un fel de Pulp Fiction mexican, foarte dur și seducător:

� - Ce ne rămâne?
I-am zis să îmi zică el. Eu habar nu aveam.
- Politica, Iosua. E foarte clar, frate. Când nu ești bun de măturător sau de compozitor, când nu poți să scrii o carte sau să regizezi un film, să deschizi o ușă sau să vinzi niște ciorapi, atunci te consacrii politicii. Merge ca uns.
- Asta o să facem? am întrebat cu o falsă uimire
- Politica e ultima resursă a inteligenței.�

Este interesant felul în care anumite cărți se așează la ceva timp după ce am terminat de parcus povestea, după ce mi-am repovestit în minte toate relațiile dintre personaje și mi-am creat un film cât mai senzorial al celor întâmplate. Din păcate, nu există încă un film artistic după acest roman, deși are toate ingredientele potrivite: vorbește despre manipularea maselor, despre globalizare, despre crearea unor noi nevoi de consum în rândul celor săraci, despre democratizarea informației, despre intenție și destin, despre libertate și adicție.

Pe scurt, am avut o nouă întâlnire captivantă cu literatura mexicană.
]]> Erasure 75032253
Thelonious "Monk" Ellison’s writing career has bottomed his latest manuscript has been rejected by seventeen publishers, which stings all the more because his previous novels have been "critically acclaimed." He seethes on the sidelines of the literary establishment as he watches the meteoric success of We’s Lives in Da Ghetto , a first novel by a woman who once visited "some relatives in Harlem for a couple of days." Meanwhile, Monk struggles with real family tragedies—his aged mother is fast succumbing to Alzheimer’s, and he still grapples with the reverberations of his father’s suicide seven years before.

In his rage and despair, Monk dashes off a novel meant to be an indictment of Juanita Mae Jenkins’s bestseller. He doesn’t intend for My Pafology to be published, let alone taken seriously, but it is—under the pseudonym Stagg R. Leigh—and soon it becomes the Next Big Thing. How Monk deals with the personal and professional fallout galvanizes this audacious, hysterical, and quietly devastating novel.]]> 272 Percival Everett Ana-Maria 5
Cred că sunt pe la a șasea cartea de Percival Everett și mă bucur cu fiecare situație de comicul și inteligența din romanele sale. Everett este atât scriitor, cât și profesor de literatură la o universitate americană, iar anul acesta ultimul său roman, James, este nominalizat la National Book Award și la Booker.

În Erasure protagonistul este Monk, un scriitor care se specializează în literatură experimentală și avangardistă. Monk e un tip sarcastic, care nu se teme să se descrie în termeni de o mare luciditate:
„Am pielea maro închis, părul creț, un nas lat, unii dintre strămoșii mei au fost sclavi și am fost reținut de polițiști albi și scorțoși în New Hampshire, Arizona și Georgia și astfel societatea în care trăiesc mă identifică drept negru; asta este rasa mea.� Sau, în altă parte, Monk reflectează: „Vai, mie! Sunt un om fără religie, un individ fără o minciună decentă pe care să o numesc a mea.�
Deși are umor și discurs, lucrările lui Monk nu prea sunt vândute, pentru că scrierile sale nu se potrivesc cu așteptările editorilor și cititorilor de la un autor de culoare.

Monk devine din ce în ce mai frustrat de succesul unui roman de debut numit We’s Lives in Da Ghetto, scris de o autoare afro-americană. Cartea e o versiune exagerată și stereotipică a vieții americanilor de culoare și devine un best-seller, amplificând și mai mult sentimentul de alienare pe care Monk îl are față de lumea literară și față de propria identitate ca scriitor de culoare. Poate cu scop terapeutic, Monk scrie o parodie de roman despre afro-americani, în termeni exagerați, cu o ploaie de steotipuri și cu un limbaj pe care albii și-l imaginează, dar care de fapt nu se vorbește în realitate în comunitatea celor de culoare.

Tot comicul de situație vine din faptul că acest roman scris la repezeală și în semn de protest, ajunge să fie premiat, transformat în film și să îl îmbogățească pe Monk. Ajungi să te întrebi ce înseamnă cu adevărat o carte bună și cât de mult transformă editurile o carte într-o marfă.
În paralel, se petrec tot felul de lucruri dramatice în viața protagonistului, și acestea sunt descrise cu mare delicatețe și aduc multă profunzime personajului, care însă mereu face față dificultăților prin felul lui acid de a defini Realitatea: „Ar fi, desigur, păcat să trăim până la adânci bătrâneți. Nu există nicio virtute în a trăi prea mult. Trăitul nu ar trebui să ne devină un obicei.�

Cum spuneam, îmi place mult cum scrie Everett, îl consider un scriitor original și curajos, și mă bucur că acastă carte bună, a ajuns să fie transpusă și într-un film premiat la festivalul de la Toronto.

Las trailerul mai jos:


]]> 4.12 2001 Erasure
author: Percival Everett
name: Ana-Maria
average rating: 4.12
book published: 2001
rating: 5
read at: 2024/09/14
date added: 2024/09/14
shelves:
review:
Erasure de Percival Everett (2001)

Cred că sunt pe la a șasea cartea de Percival Everett și mă bucur cu fiecare situație de comicul și inteligența din romanele sale. Everett este atât scriitor, cât și profesor de literatură la o universitate americană, iar anul acesta ultimul său roman, James, este nominalizat la National Book Award și la Booker.

În Erasure protagonistul este Monk, un scriitor care se specializează în literatură experimentală și avangardistă. Monk e un tip sarcastic, care nu se teme să se descrie în termeni de o mare luciditate:
„Am pielea maro închis, părul creț, un nas lat, unii dintre strămoșii mei au fost sclavi și am fost reținut de polițiști albi și scorțoși în New Hampshire, Arizona și Georgia și astfel societatea în care trăiesc mă identifică drept negru; asta este rasa mea.� Sau, în altă parte, Monk reflectează: „Vai, mie! Sunt un om fără religie, un individ fără o minciună decentă pe care să o numesc a mea.�
Deși are umor și discurs, lucrările lui Monk nu prea sunt vândute, pentru că scrierile sale nu se potrivesc cu așteptările editorilor și cititorilor de la un autor de culoare.

Monk devine din ce în ce mai frustrat de succesul unui roman de debut numit We’s Lives in Da Ghetto, scris de o autoare afro-americană. Cartea e o versiune exagerată și stereotipică a vieții americanilor de culoare și devine un best-seller, amplificând și mai mult sentimentul de alienare pe care Monk îl are față de lumea literară și față de propria identitate ca scriitor de culoare. Poate cu scop terapeutic, Monk scrie o parodie de roman despre afro-americani, în termeni exagerați, cu o ploaie de steotipuri și cu un limbaj pe care albii și-l imaginează, dar care de fapt nu se vorbește în realitate în comunitatea celor de culoare.

Tot comicul de situație vine din faptul că acest roman scris la repezeală și în semn de protest, ajunge să fie premiat, transformat în film și să îl îmbogățească pe Monk. Ajungi să te întrebi ce înseamnă cu adevărat o carte bună și cât de mult transformă editurile o carte într-o marfă.
În paralel, se petrec tot felul de lucruri dramatice în viața protagonistului, și acestea sunt descrise cu mare delicatețe și aduc multă profunzime personajului, care însă mereu face față dificultăților prin felul lui acid de a defini Realitatea: „Ar fi, desigur, păcat să trăim până la adânci bătrâneți. Nu există nicio virtute în a trăi prea mult. Trăitul nu ar trebui să ne devină un obicei.�

Cum spuneam, îmi place mult cum scrie Everett, îl consider un scriitor original și curajos, și mă bucur că acastă carte bună, a ajuns să fie transpusă și într-un film premiat la festivalul de la Toronto.

Las trailerul mai jos:



]]> The Adulterants 35276866
The Adulterants would be a coming-of-age story if its protagonist could only forget that he is thirty-three years old. Throughout a series of escalating catastrophes, our deadpan antihero keeps up a merciless mental commentary on the foibles and failings of those around him, and the vicissitudes of modern urban life: internet trolls, buy-to-let landlords, open marriages, and the threat posed by more sensitive men. But the wonder ofThe Adulterants is how we feel ourselves rooting for Ray even as we acknowledge that he deserves everything he gets.]]> 150 Joe Dunthorne 194104087X Ana-Maria 3
� Într-o vreme credeam că la vârsta la care am ajuns acum voi fi făcut ceva important� cum ar fi să scriu un roman sau să vindec cancerul. În schimb, sunt un bărbat care își petrece timpul îngrijorându-se de câți oameni nu-l mai urmăresc pe Twitter.�

Aceasta este vocea lui Ray, un tânăr de treizeci și ceva de ani din Londra anului 2011. Protagonistul nostru începe să simtă constrângerile vieții de adult, este pe cale de a deveni pentru prima oară tată, însă deși se află în căutare unei locuințe de familie, jobul lui pe internet nu prea îi permite să se ridice la nivelul pieții imobiliare din capitală. Ray este un tânăr confuz, oarecum blazat, care se lasă dus în niște evenimente care îi strică planurile și cursul vieții. De la un episod de infidelitate în care nici el nu știe cum alunecă și până la un dosar penal pentru că este prins aprope fără voia lui în niște revolte stradale, Ray este ca o frunză în vânt. Poate că Ray nu este prototipul bărbatului modern din clasa medie din metropolă, dar este o tipologie de milenial pe care Dunthorne ne-o descrie destul de convingător. Un tip al zilelor noastre, imatur, dezorientat, un anti-erou, dar totuși un personaj pe care îl simțim ca având o legătură cu experiențele prin care trecem cu toții: maturizarea, ambivalența față de responsabilitatea vieții de familie, intruziunea rețelelor de socializare în viața cotidiană, presiunea prietenilor care au și care reușesc, cărora pare să le meargă totul din plin atât de ușor.

Mie mi-a plăcut cartea și vocea personajului, cred că Dunthorne a transmis o imagine a unui bărbat cu care ne putem intersecta oricând, un portret actual a ceea ce presupune maturizarea în lumea modernă.

Las și un scurt interviu cu scriitorul care discută despre masculinitatea milenialilor și despre conflictele analizate în romanele sale:

]]> 3.35 2018 The Adulterants
author: Joe Dunthorne
name: Ana-Maria
average rating: 3.35
book published: 2018
rating: 3
read at: 2024/08/28
date added: 2024/09/08
shelves:
review:
The Adulterants de Joe Dunthorne (2018)

� Într-o vreme credeam că la vârsta la care am ajuns acum voi fi făcut ceva important� cum ar fi să scriu un roman sau să vindec cancerul. În schimb, sunt un bărbat care își petrece timpul îngrijorându-se de câți oameni nu-l mai urmăresc pe Twitter.�

Aceasta este vocea lui Ray, un tânăr de treizeci și ceva de ani din Londra anului 2011. Protagonistul nostru începe să simtă constrângerile vieții de adult, este pe cale de a deveni pentru prima oară tată, însă deși se află în căutare unei locuințe de familie, jobul lui pe internet nu prea îi permite să se ridice la nivelul pieții imobiliare din capitală. Ray este un tânăr confuz, oarecum blazat, care se lasă dus în niște evenimente care îi strică planurile și cursul vieții. De la un episod de infidelitate în care nici el nu știe cum alunecă și până la un dosar penal pentru că este prins aprope fără voia lui în niște revolte stradale, Ray este ca o frunză în vânt. Poate că Ray nu este prototipul bărbatului modern din clasa medie din metropolă, dar este o tipologie de milenial pe care Dunthorne ne-o descrie destul de convingător. Un tip al zilelor noastre, imatur, dezorientat, un anti-erou, dar totuși un personaj pe care îl simțim ca având o legătură cu experiențele prin care trecem cu toții: maturizarea, ambivalența față de responsabilitatea vieții de familie, intruziunea rețelelor de socializare în viața cotidiană, presiunea prietenilor care au și care reușesc, cărora pare să le meargă totul din plin atât de ușor.

Mie mi-a plăcut cartea și vocea personajului, cred că Dunthorne a transmis o imagine a unui bărbat cu care ne putem intersecta oricând, un portret actual a ceea ce presupune maturizarea în lumea modernă.

Las și un scurt interviu cu scriitorul care discută despre masculinitatea milenialilor și despre conflictele analizate în romanele sale:


]]> Focul 210701350
Căsnicia lui Rahel și a lui Peter a fost tensionată încă de când un student l-a pus pe Peter în centrul unei polemici pe rețelele de socializare, acuzându-l că nu ar fi respectat identitatea de gen. La rândul ei, Rahel se confruntă cu întrebări care țin de propria identitate. Misterul care plutește asupra tatălui ei � Cine este? Unde este? De ce mama ei nu i-a vorbit niciodată despre el? � și problemele pe care le descoperă în practica terapeutică devin o sursă de auto­analiză. Însă ritmul alert al vieții citadine, îndemnând la amânarea esențialului, este întrerupt de o vacanță, o izolare care îi va face pe cei doi să pornească într-o călătorie deopotrivă a regăsirii de sine și a redescoperirii celuilalt.]]> 250 Daniela Krien 6060973817 Ana-Maria 4
Am citit acest roman cu nesaț. Este o poveste despre ceea ce mi s-a părut a fi un fel de a doua maturizare sau de prima bătrânețe, dacă există așa ceva. Urmărim câteva săptămâni din viața unui cuplu din Germania, Rahel și Peter. Ea este psihoterapeută și el profesor de sociologie, ambii cam la cincizeci de ani, cu copii adulți care își trăiesc viețile în stilul lor.
Cei doi au parte de un concediu neobișnuit: trebuie să aibă grijă de ferma unor apropiați de vârsta părinților lor, Ruth și Viktor, cât se află Viktor în spital din cauza unui AVC.
Cartea este structurată în trei săptămâni, fiecare prezentând câte un nivel al explorării relațiilor dintre protagoniști. În liniștea de la țară, sub aparența tăcerii și a structurii date de îngrijirea animalelor, inclusiv a unei berze care nu zboară, ies în relief filigranurile relației dintre cei doi. Relația lor este la un pas de a se destrăma. Este ca un foc gata să se stingă. Viața, oboseala, neatenția au dus la transformarea iubirii lor vii. Viktor și Ruth se confruntă cu boala și cu pierderea; Rahel și Peter se confruntă cu conștientizarea pierderilor viitoare, cu semenele îmbătrânirii, cu dragostea care nu a dispărut total și cu examinarea greșelilor din trecut.
Cu o scriitură curată, cu un spirit atent la multiplele țesături de roluri, dorințe, vinovății și speranțe pe care le trăiesc cei doi soți, cu prezența blândă a animalelor-vraci din jurul lor, cu spațiul vindecător al naturii, Daniela Krien m-a făcut să cred tot ce citesc și, mai mult decât atât, să mă conectez cu personajele. Aș spune că � Focul� este o carte despre acceptarea imperfecțiunii ca o cale de iubi la un alt nivel și la o altă vârstă. Un roman delicat, dar complicat.
]]> 3.87 2021 Focul
author: Daniela Krien
name: Ana-Maria
average rating: 3.87
book published: 2021
rating: 4
read at: 2024/08/31
date added: 2024/09/02
shelves:
review:
� Focul� de Daniela Krien (2021)

Am citit acest roman cu nesaț. Este o poveste despre ceea ce mi s-a părut a fi un fel de a doua maturizare sau de prima bătrânețe, dacă există așa ceva. Urmărim câteva săptămâni din viața unui cuplu din Germania, Rahel și Peter. Ea este psihoterapeută și el profesor de sociologie, ambii cam la cincizeci de ani, cu copii adulți care își trăiesc viețile în stilul lor.
Cei doi au parte de un concediu neobișnuit: trebuie să aibă grijă de ferma unor apropiați de vârsta părinților lor, Ruth și Viktor, cât se află Viktor în spital din cauza unui AVC.
Cartea este structurată în trei săptămâni, fiecare prezentând câte un nivel al explorării relațiilor dintre protagoniști. În liniștea de la țară, sub aparența tăcerii și a structurii date de îngrijirea animalelor, inclusiv a unei berze care nu zboară, ies în relief filigranurile relației dintre cei doi. Relația lor este la un pas de a se destrăma. Este ca un foc gata să se stingă. Viața, oboseala, neatenția au dus la transformarea iubirii lor vii. Viktor și Ruth se confruntă cu boala și cu pierderea; Rahel și Peter se confruntă cu conștientizarea pierderilor viitoare, cu semenele îmbătrânirii, cu dragostea care nu a dispărut total și cu examinarea greșelilor din trecut.
Cu o scriitură curată, cu un spirit atent la multiplele țesături de roluri, dorințe, vinovății și speranțe pe care le trăiesc cei doi soți, cu prezența blândă a animalelor-vraci din jurul lor, cu spațiul vindecător al naturii, Daniela Krien m-a făcut să cred tot ce citesc și, mai mult decât atât, să mă conectez cu personajele. Aș spune că � Focul� este o carte despre acceptarea imperfecțiunii ca o cale de iubi la un alt nivel și la o altă vârstă. Un roman delicat, dar complicat.

]]> <![CDATA[Around the World in Eighty Days]]> 54479 252 Jules Verne 014044906X Ana-Maria 4 3.95 1872 Around the World in Eighty Days
author: Jules Verne
name: Ana-Maria
average rating: 3.95
book published: 1872
rating: 4
read at:
date added: 2024/08/29
shelves:
review:

]]> Faust 474892 626 0393092089 Ana-Maria 5 3.84 1808 Faust
author: Johann Wolfgang von Goethe. Edited by Cyrus Hamlin.
name: Ana-Maria
average rating: 3.84
book published: 1808
rating: 5
read at: 2022/11/25
date added: 2024/08/29
shelves:
review:

]]> The History of Love 77274
Fourteen-year-old Alma was named after a character in that book. She has her hands full keeping track of her little brother Bird (who thinks he might be the Messiah) and taking copious notes in her book, How to Survive in the Wild Volume Three. But when a mysterious letter arrives in the mail she undertakes an adventure to find her namesake and save her family.]]> 252 Nicole Krauss Ana-Maria 3
Nu mai știu cum, am aflat că Nicole Krauss este soția scriitorului Johnatan Safran Foer, ale cărui cărți și interviuri le-am parcurs de-a lungul timpului și care îmi place. Mă fascinează cuplurile de scriitori, cel mai recent am fost interesată de Paul Auster și Siri Hustverdt, iar mai înainte de Joan Didion și John Gregory Dunne sau de Sylvia Plath și Ted Hughes. Așa că mi-am propus să citesc măcar o carte scrisă de Nicole Krauss. Am ales Istoria iubirii, fără să știu prea sigur ce fel de roman va fi.
Ca să încep cu concluzia, pentru mine a fost un roman de trei stele din cinci, o poveste de iubire care te impresionează și îți înmoaie inima, un roman captivant, cu personaje interesante și cinematice. Iubirea care străbate timpurile pornește de undeva dintr-un sat din Polonia, înainte de al Doilea Război, și vine până aproape de timpurile noastre în modernul New York.
Mi-a plăcut foarte mult protagonistul - Leo Gursky. Este un bătrânel mucalit, haios, cu replici șfichiuitoare, conștient de finalul vieții care îi bate la ușă, cu regrete și amintiri vii, cu speranțe potolite și cu ultime dorințe. Când apărea în carte acest senior pur și simplu nu mai voiam să plece. Însă povestea se mișcă înainte și înapoi în timp, pentru a crea tot felul de fire narative imprevizibile. Krauss creează planuri paralele, alte familii și alte povești care se intersectează într-un mod fericit, imprevizibil și ușor Hollywoodian (da, mă corectez, foarte Hollywoodian) la final, pentru o rezoluție care împacă pe toată lumea. O carte bună de pus pe rană, cum s-ar spune, plăcută, vanilată, parfumată. Așa cum mai avem nevoie, uneori, chiar dacă nu credem mereu în finaluri fericite.
După ce am citit cartea, am aflat că există și un film cu același nume, realizat de regizorul Radu Mihăileanu și lansat la TIFF acum câțiva ani. Las trailerul mai jos, cu singurul regret că în clip nu este prezentat suficient de bine haiosul Leo senior :
]]> 3.94 2005 The History of Love
author: Nicole Krauss
name: Ana-Maria
average rating: 3.94
book published: 2005
rating: 3
read at: 2024/08/23
date added: 2024/08/26
shelves:
review:
Istoria iubirii de Nicole Krauss (2005)

Nu mai știu cum, am aflat că Nicole Krauss este soția scriitorului Johnatan Safran Foer, ale cărui cărți și interviuri le-am parcurs de-a lungul timpului și care îmi place. Mă fascinează cuplurile de scriitori, cel mai recent am fost interesată de Paul Auster și Siri Hustverdt, iar mai înainte de Joan Didion și John Gregory Dunne sau de Sylvia Plath și Ted Hughes. Așa că mi-am propus să citesc măcar o carte scrisă de Nicole Krauss. Am ales Istoria iubirii, fără să știu prea sigur ce fel de roman va fi.
Ca să încep cu concluzia, pentru mine a fost un roman de trei stele din cinci, o poveste de iubire care te impresionează și îți înmoaie inima, un roman captivant, cu personaje interesante și cinematice. Iubirea care străbate timpurile pornește de undeva dintr-un sat din Polonia, înainte de al Doilea Război, și vine până aproape de timpurile noastre în modernul New York.
Mi-a plăcut foarte mult protagonistul - Leo Gursky. Este un bătrânel mucalit, haios, cu replici șfichiuitoare, conștient de finalul vieții care îi bate la ușă, cu regrete și amintiri vii, cu speranțe potolite și cu ultime dorințe. Când apărea în carte acest senior pur și simplu nu mai voiam să plece. Însă povestea se mișcă înainte și înapoi în timp, pentru a crea tot felul de fire narative imprevizibile. Krauss creează planuri paralele, alte familii și alte povești care se intersectează într-un mod fericit, imprevizibil și ușor Hollywoodian (da, mă corectez, foarte Hollywoodian) la final, pentru o rezoluție care împacă pe toată lumea. O carte bună de pus pe rană, cum s-ar spune, plăcută, vanilată, parfumată. Așa cum mai avem nevoie, uneori, chiar dacă nu credem mereu în finaluri fericite.
După ce am citit cartea, am aflat că există și un film cu același nume, realizat de regizorul Radu Mihăileanu și lansat la TIFF acum câțiva ani. Las trailerul mai jos, cu singurul regret că în clip nu este prezentat suficient de bine haiosul Leo senior :

]]> Jilțul vulturului 153298592
Este anul 2020, iar la Consiliul de Securitate, idealistul președinte mexican Lorenzo Terán îndrăznește să voteze împotriva Statelor Unite ale Americii. Urmează o cruntă răzbunare a Washingtonului, în urma căreia accesul mexicanilor la telefoane, faxuri și e-mail este oprit. Personajelor nu le mai rămâne decât să se folosească de epistole pentru a-și transmite dorința de putere, bârfele, trădările și cele mai ascunse gânduri, într-o frescă socială extrem de familiară nouă.

Fuentes se folosește de umorul negru pentru a exemplifica ambiția oarbă, carierismul și avariția oamenilor aflați în cursa pentru conducerea țării, alcătuind o comedie umană exemplară.]]> 464 Carlos Fuentes 6064414235 Ana-Maria 4
I-am povestit soțului meu, foarte pe scurt, despre acțiunea acestui roman și el a replicat că pare a fi un “House of Cards� mexican. Da, i-am spus, însă este un “House of Cards� parcă un pic mai înspăimântător pentru că Fuentes pare că a văzut din interior luptele pentru fotoliul președintelui, numit și jilțul vulturului. Romanul acesta demonstrează poate un fapt cunoscut de cei care știu mai multe despre Mexic: “Cuvintele îndrăgite de lumea civilizată � Lege, Siguranță, democrație, Progres � devin palide, înspăimântătoare, sună fals, aici în Mexic și în toată partea asta de lume așa de îndurerată, America Latină.�

Dacă ar fi să rezum misiunea cărții, aș spune că pentru mine pare a fi cea enunțată de un intelectual din carte, poreclit, desigur, Seneca: “Plec mânios pentru că m-am lăsat sedus de politică. Am descoperit că arta politicii este forma de manifestare cea mai de jos a tuturor artelor.�

În carte, comploturile și confruntările se proiectează cu un țel precis: stabilirea candidaților pentru alegerile din 2024. Mi s-a părut o coincidență interesantă faptul că și eu am citit această carte în 2024, deși a fost scrisă cu mai bine de două decenii în urmă. Întâmplător, și fundalul societății noastre este tot al alegerilor prezidențiale, doar că la noi protagoniștii nu sunt personaje suficient de complexe pentru a fi redate în romane. Cred că Fuentes nu ar fi avut ce să facă cu ele, nu le-ar fi putut pune nici să dialogize, nici să își trimită epistole.

Lăsând comentariile amare deoparte, trebuie să subliniez structura interesantă aleasă de Fuentes: toate personajele comunică prin scrisori, iar partea captivantă este că scriitorul chiar redă extrem de credibil vocile personajelor: miniștri, consilieri, fostul președinte, amante, soții sau femei politice, funcționari diverși capătă personalități și discursuri recognoscibile și convingătoare.

Structura poate părea obositoare, însă mie mi-a plăcut, mai ales pentru că acțiunea înaintează constant și imprevizibil cu fiecare scrisoare. Din loc în loc, apar maxime precum “politica e arta de a înghiți broaște fără să te strâmbi� sau “în politica mexicană până și ciungii sunt artizani�, însă acest roman își face treaba moralizatoare mai ales prin acțiune, al cărei sens absurd este uimitor de bine pus în valoare la final. Un final care trebuie descoperit; desigur, nu voi strica plăcerea cititorilor potențiali. Închei această recenzie apreciind traducerea lui Horia Barna, dar și ediția minunată a cărții publicată de editura Curtea Veche.
]]> 4.00 2003 Jilțul vulturului
author: Carlos Fuentes
name: Ana-Maria
average rating: 4.00
book published: 2003
rating: 4
read at: 2024/08/14
date added: 2024/08/18
shelves:
review:
Jilțul vulturului de Carlos Fuentes ( 2002)

I-am povestit soțului meu, foarte pe scurt, despre acțiunea acestui roman și el a replicat că pare a fi un “House of Cards� mexican. Da, i-am spus, însă este un “House of Cards� parcă un pic mai înspăimântător pentru că Fuentes pare că a văzut din interior luptele pentru fotoliul președintelui, numit și jilțul vulturului. Romanul acesta demonstrează poate un fapt cunoscut de cei care știu mai multe despre Mexic: “Cuvintele îndrăgite de lumea civilizată � Lege, Siguranță, democrație, Progres � devin palide, înspăimântătoare, sună fals, aici în Mexic și în toată partea asta de lume așa de îndurerată, America Latină.�

Dacă ar fi să rezum misiunea cărții, aș spune că pentru mine pare a fi cea enunțată de un intelectual din carte, poreclit, desigur, Seneca: “Plec mânios pentru că m-am lăsat sedus de politică. Am descoperit că arta politicii este forma de manifestare cea mai de jos a tuturor artelor.�

În carte, comploturile și confruntările se proiectează cu un țel precis: stabilirea candidaților pentru alegerile din 2024. Mi s-a părut o coincidență interesantă faptul că și eu am citit această carte în 2024, deși a fost scrisă cu mai bine de două decenii în urmă. Întâmplător, și fundalul societății noastre este tot al alegerilor prezidențiale, doar că la noi protagoniștii nu sunt personaje suficient de complexe pentru a fi redate în romane. Cred că Fuentes nu ar fi avut ce să facă cu ele, nu le-ar fi putut pune nici să dialogize, nici să își trimită epistole.

Lăsând comentariile amare deoparte, trebuie să subliniez structura interesantă aleasă de Fuentes: toate personajele comunică prin scrisori, iar partea captivantă este că scriitorul chiar redă extrem de credibil vocile personajelor: miniștri, consilieri, fostul președinte, amante, soții sau femei politice, funcționari diverși capătă personalități și discursuri recognoscibile și convingătoare.

Structura poate părea obositoare, însă mie mi-a plăcut, mai ales pentru că acțiunea înaintează constant și imprevizibil cu fiecare scrisoare. Din loc în loc, apar maxime precum “politica e arta de a înghiți broaște fără să te strâmbi� sau “în politica mexicană până și ciungii sunt artizani�, însă acest roman își face treaba moralizatoare mai ales prin acțiune, al cărei sens absurd este uimitor de bine pus în valoare la final. Un final care trebuie descoperit; desigur, nu voi strica plăcerea cititorilor potențiali. Închei această recenzie apreciind traducerea lui Horia Barna, dar și ediția minunată a cărții publicată de editura Curtea Veche.

]]> <![CDATA[The Diary of a Madman and Other Stories: The Nose; The Carriage; The Overcoat; Taras Bulba]]> 708392 238 Nikolai Gogol 0451524039 Ana-Maria 5 4.11 1835 The Diary of a Madman and Other Stories: The Nose; The Carriage; The Overcoat; Taras Bulba
author: Nikolai Gogol
name: Ana-Maria
average rating: 4.11
book published: 1835
rating: 5
read at: 2021/05/05
date added: 2024/08/12
shelves:
review:

]]> Cei care cumpără stele 63313038 O poveste desprinsă parcă din O mie și una de nopți, fermecătoare, profundă și de un pitoresc învolt, răsplătindu-și cu asupra de măsură cititorul.� Petru Cimpoeșu

„Dintr-o fascinantă galaxie poetică pe care a construit-o cu migală timp de câteva decenii, Anca Mizumschi ne trimite acum o cometă în proză. Este o carte şlefuită ca un diamant, cu personaje enigmatice şi încântătoare purtând în ele mistere şi drame, doldora de exotisme, dar şi de pasarele afective savant construite. Anca Mizumschi ne îmbarcă în multiple călătorii pe axe istorice şi geografice, între Orient şi Occident, între fabule filosofice şi experienţe onirice� Surprinzătoare, delicioasă prin abundenţa de informaţii şi prin precizia descrierilor, Cei care cumpără stele este un fel de labirint literar scăpând tuturor tentativelor de catalogare şi din care, hipnotizat de arome şi poveşti, nu mai vrei să ieşi.� Matei Vișniec

„Musa trimisese până atunci două scrisori. Una în care povestea despre porturi cu nume străine, despre stâncile fără număr ale Mediteranei, naufragii și pirați de care auzise, dar care pe ei îi ocoliseră; cea de a doua, despre fortificațiile Genovei, străzi înguste și dealuri portocalii și noua casă de la Spezia, aflată în construcție.
Meryem, vrei să știi ce face fiul tău? Meryem, a scris Musa, vrei să-ți citesc? Numele băiatului venea în valuri mari, care se loveau unele de celelalte și ștergeau literele din cuvinte, inima îi bătea din ce în ce mai repede de spaima că va pierde tot ce era scris în capul ei, dar de fiecare dată dădea din cap că nu. În sinele ei, lumea se îngustase și nu mai încăpeau alte amintiri. Îi făcea rău atâta viață.“]]> 336 Anca Mizumschi 6064015446 Ana-Maria 4
M-am tot învârtit pe lângă romanul acesta, parcă l-aș fi citit, dar parcă nu acum, apoi mi-am zis că ar fi bine să mai strecor și scriitori români pe lista mea de lecturi. Cartea este foarte îngrijită, coperta este minunată, iar cuvintele lui Petru Cimpoeșu, care descriu cartea, le-am găsit foarte convingătoare: "Dupa primele 20-30 de pagini, cititorul la inceput sceptic sau numai blazat din mine si-a regasit bucuria lecturii. Fraza impecabila, lucrata in filigran, forta si bogatia imaginilor, exotismul lumii care se ivea sub ochii mei, cu imparati, astrologi, djinni, alchimisti in cautarea pietrei filosofale sau aventurieri calatorind peste mari si tari, trezeau simturi atipite, invitau la visare cu ochii deschisi, reinviau lumea de basm a copilului uitat undeva in departarea anilor."

Exact aceasta a fost și experiența mea cu această carte a cărei acțiune se petrece în secolul XVI la Genova, la Constantinopol și undeva în Tibet. Personajele, deși multe, sunt foarte interesante și fiecare are o pasiune, un talent, o chemare. Aceasta nu este o ficțiune istorică cu urmăriri, comploturi sau povești de dragoste dramatice, viețile personajelor curg lin, desigur cu încercări, dar care nu ies din sfera firescului, însă aceste decupaje din viața diferitelor familii, a unor bresle, a unor culturi, recreează cu minuțiozitate viața orașelor dintr-o perioadă destul de bună a omenirii. Cartea aceasta ne ajută să conștientizăm cât de asemănători am rămas noi cei de azi cu cei din lumea aceea îndepărtată, să apreciem deschiderea lumii în perioada Renașterii (nu doar culturală, ci și între religii), să observăm mișcările geografice, precum și micile sau mai marile descoperiri științifice ale vremii.

Anca Mizumschi spunea undeva că a scris această carte în pandemie și că a împins-o la cercetări minuțioase nu doar despre istoria și obiceiurile din vremurile descrise, dar și despre alte aspecte, legate de stele, de vinuri, de navigație sau pescuit. Mie mi-a făcut mare plăcere această paradă a personajelor prezentate în Cei care cumpără stele și m-am bucurat de ritmul molcom și de fraza aleasă a scriitoarei.

Poate că această carte nu te zguduie din temelii, nu folosește tehnici scriitoricești umitoare, nu examinează mari teme literare, dar te bucură prin prospețime și prin libertatea de a călători într-o lume vie.]]> 3.95 Cei care cumpără stele
author: Anca Mizumschi
name: Ana-Maria
average rating: 3.95
book published:
rating: 4
read at: 2024/07/27
date added: 2024/08/12
shelves:
review:
Cei care cumpără stele de Anca Mizumschi (2022)

M-am tot învârtit pe lângă romanul acesta, parcă l-aș fi citit, dar parcă nu acum, apoi mi-am zis că ar fi bine să mai strecor și scriitori români pe lista mea de lecturi. Cartea este foarte îngrijită, coperta este minunată, iar cuvintele lui Petru Cimpoeșu, care descriu cartea, le-am găsit foarte convingătoare: "Dupa primele 20-30 de pagini, cititorul la inceput sceptic sau numai blazat din mine si-a regasit bucuria lecturii. Fraza impecabila, lucrata in filigran, forta si bogatia imaginilor, exotismul lumii care se ivea sub ochii mei, cu imparati, astrologi, djinni, alchimisti in cautarea pietrei filosofale sau aventurieri calatorind peste mari si tari, trezeau simturi atipite, invitau la visare cu ochii deschisi, reinviau lumea de basm a copilului uitat undeva in departarea anilor."

Exact aceasta a fost și experiența mea cu această carte a cărei acțiune se petrece în secolul XVI la Genova, la Constantinopol și undeva în Tibet. Personajele, deși multe, sunt foarte interesante și fiecare are o pasiune, un talent, o chemare. Aceasta nu este o ficțiune istorică cu urmăriri, comploturi sau povești de dragoste dramatice, viețile personajelor curg lin, desigur cu încercări, dar care nu ies din sfera firescului, însă aceste decupaje din viața diferitelor familii, a unor bresle, a unor culturi, recreează cu minuțiozitate viața orașelor dintr-o perioadă destul de bună a omenirii. Cartea aceasta ne ajută să conștientizăm cât de asemănători am rămas noi cei de azi cu cei din lumea aceea îndepărtată, să apreciem deschiderea lumii în perioada Renașterii (nu doar culturală, ci și între religii), să observăm mișcările geografice, precum și micile sau mai marile descoperiri științifice ale vremii.

Anca Mizumschi spunea undeva că a scris această carte în pandemie și că a împins-o la cercetări minuțioase nu doar despre istoria și obiceiurile din vremurile descrise, dar și despre alte aspecte, legate de stele, de vinuri, de navigație sau pescuit. Mie mi-a făcut mare plăcere această paradă a personajelor prezentate în Cei care cumpără stele și m-am bucurat de ritmul molcom și de fraza aleasă a scriitoarei.

Poate că această carte nu te zguduie din temelii, nu folosește tehnici scriitoricești umitoare, nu examinează mari teme literare, dar te bucură prin prospețime și prin libertatea de a călători într-o lume vie.
]]> <![CDATA[Palace of the Peacock (Faber Editions)]]> 59655042 The visionary masterpiece, tracing a riverboat crew's dreamlike jungle voyage ...'My new all time favourite book ... A magnificent, breathtaking and terrifying novel.' Tsitsi Dangarembga'An exhilarating experience ... Makes visions real and reality visions ... Genius.' Jamaica Kincaid'A I love this book for its language, adventure and wisdoms.' Monique Roffey'Revel in the inviolate, ever-deepening mystery of Wilson Harris's work.' Jeet Thayil'The Guyanese William Blake . Such poetic intensity.' Angela CarterI dreamt I awoke with one dead seeing eye and one living closed eye ...A crew of men are embarking on a voyage up a turbulent river through the rainforests of Guyana. Their domineering leader, Donne, is the spirit of a conquistador, obsessed with hunting for a mysterious woman and exploiting indigenous people as plantation labour. But their expedition is plagued by tragedies, haunted by drowned spectres of the crew themselves, inhabiting a blurred shadowland between life and death. As their journey into the interior - their own hearts of darkness - deepens, it assumes a spiritual dimension, guiding them towards a new the Palace of the Peacock ...A modernist fever dream; prose poem; modern myth; elegy to victims of colonial Wilson Harris' masterpiece has defied definition for over sixty years, and is reissued for a new generation of readers.'One of the great originals ... Visionary ... Dazzlingly illuminating.' Guardian'Amazing ... Masterly ... Near-miraculous.' Observer'Staggering ... Both brilliant and terrifying.' The Times'The most inimitable [writer] produced in the English-speaking Caribbean.' Fred D'Aguiar'Extraordinary ... Courageous and visionary ... It speaks to us in tongues.' Pauline Melville]]> 135 Wilson Harris 0571368050 Ana-Maria 3 2.92 1960 Palace of the Peacock (Faber Editions)
author: Wilson Harris
name: Ana-Maria
average rating: 2.92
book published: 1960
rating: 3
read at: 2023/06/08
date added: 2024/08/07
shelves:
review:

]]> <![CDATA[The Complete Shorter Fiction of Virginia Woolf]]> 14946
Woolf continually used stories and sketches to experiment with narrative models and themes for her novels. This collection of nearly fifty pieces brings together the contents of two published volumes, A Haunted House and Mrs. Dalloway’s Party; a number of uncollected stories; and several previously unpublished pieces. Edited and with an Introduction by Susan Dick.]]> 345 Virginia Woolf 0156212501 Ana-Maria 3 4.15 1921 The Complete Shorter Fiction of Virginia Woolf
author: Virginia Woolf
name: Ana-Maria
average rating: 4.15
book published: 1921
rating: 3
read at:
date added: 2024/08/07
shelves:
review:

]]>