What do you think?
Rate this book
Chira Chiralina
„Chira Chiralina e prima mea operă şi-mi rămâne scumpă între toate... Şi poate că azi plângem amândoi pe ruinele unor năzuinţi cari ne-au fost deopotrivă de scumpe...� (Panait ISTRATI)
Tragică, romantică, exotică, fermecătoare, plină de aventuri şi de pasiuni interzise, împletind viciul şi virtutea, abjecţia şi nobleţea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburătoare scrieri din literatura română şi o neobosită pledoarie pentru libertate. Tânăra Chira, ademenitoare şi naivă, îndrăzneaţă şi nesăbuită, îşi duce zilele alături de mama ei în petreceri şi răsfăţ. Seară de seară, cu o nepăsare sporită parcă de apăsarea sorţii, fata îşi primeşte oaspeţii într-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fără voie, idealul amăgitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Când, asemenea oricărei iluzii, Chira îi scapă tânărului printre degete, acesta porneşte pe urmele ei prin lumea cea mare, într-o călătorie care-i perverteşte sufletul şi-i îngenunchează spiritul. Odiseea levantină a căutării surorii iubite zugrăveşte un preţios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX şi oferă impresionante lecţii de viaţă. La capătul drumului, hoinarul Dragomir, înţelepţit, îşi transpune experienţa pribegiei într-o poveste de o frumuseţe răscolitoare.
Tragică, romantică, exotică, fermecătoare, plină de aventuri şi de pasiuni interzise, împletind viciul şi virtutea, abjecţia şi nobleţea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburătoare scrieri din literatura română şi o neobosită pledoarie pentru libertate. Tânăra Chira, ademenitoare şi naivă, îndrăzneaţă şi nesăbuită, îşi duce zilele alături de mama ei în petreceri şi răsfăţ. Seară de seară, cu o nepăsare sporită parcă de apăsarea sorţii, fata îşi primeşte oaspeţii într-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fără voie, idealul amăgitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Când, asemenea oricărei iluzii, Chira îi scapă tânărului printre degete, acesta porneşte pe urmele ei prin lumea cea mare, într-o călătorie care-i perverteşte sufletul şi-i îngenunchează spiritul. Odiseea levantină a căutării surorii iubite zugrăveşte un preţios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX şi oferă impresionante lecţii de viaţă. La capătul drumului, hoinarul Dragomir, înţelepţit, îşi transpune experienţa pribegiei într-o poveste de o frumuseţe răscolitoare.
200 pages, Paperback
First published August 15, 1923
51 people are currently reading
1,639 people want to read
About the author
Panait Istrati
219books164followersPanait Istrati was a Romanian working-class writer, who wrote in French and Romanian, nicknamed The Maxim Gorky of the Balkans. Istrati was first noted for the depiction of one homosexual character in his work.
Born in Brăila, Istrati was the son of the laundress Joița Istrate and of a Greek smuggler from the village of Faraklata in Kefalonia (whom Panait never met).
His first attempts at writing date from around 1907 when he started sending pieces to the socialist periodicals in Romania, debuting with the article, Hotel Regina in România Muncitoare. Here, he later published his first short stories, Mântuitorul ("The Redeemer"), Calul lui Bălan ("Bălan's Horse"), Familia noastră ("Our Family"), 1 Mai ("May Day"). He also contributed pieces to other leftist newspapers such as Dimineața, Adevărul, and Viața Socială.
In 1910, he was involved in organizing a strike action in Brăila. He went to Bucharest, Istanbul, Cairo, Naples, Paris (1913�1914), and Switzerland (where he settled for a while, trying to cure his tuberculosis). Istrati's travels were marked by two successive unhappy marriages, a brief return to Romania in 1915 when he tried to earn his living as a hog farmer, and long periods of vagabondage.
While in the sanatorium, Istrati met Russian Jewish-Swiss Zionist writer Josué Jéhouda, who became his friend and French language tutor.
Living in misery, ill, and depressed, he attempted suicide in 1921 on his way to Nice, but his life was rescued in time. Shortly before the attempt, he had written to Romain Rolland, the French writer he admired most and with whom he had long tried to get in touch. Rolland received the letter through the Police and immediately replied. In 1923 Istrati's story Kyra Kyralina (or Chira Chiralina) was published with a preface by Rolland. It became the first in his Adrien Zograffi literary cycle. Rolland was fascinated with Istrati's adventurous life, urging him to write more and publishing parts of his work in Clarté, the magazine that he and Henri Barbusse owned. The next major work by Istrati was the novel Codine.
Istrati and communism
Istrati shared the leftist ideals of Rolland, and, as much as his mentor, placed his hopes in the Bolshevik vision. In 1927 he visited the Soviet Union on the anniversary of the October Revolution, accompanied by Christian Rakovsky during the first stage of the journey (Rakovsky was Soviet ambassador to Paris, and by then already falling out of favor with Joseph Stalin). He travelled through large sections of the European part, witnessing celebrations in Moscow and Kiev. He was joined in Moscow by his future close friend, Nikos Kazantzakis; while in the city, Panait Istrati met Victor Serge and expressed his wish to become a citizen of the Soviet Union. He and Kazantzakis wrote Stalin a congratulatory letter that remained unanswered.
The political opinions Istrati expressed after his split with Bolshevism are rather ambiguous. He was still closely watched by the Romanian secret police (Siguranța Statului), and he had written an article (dated April 8, 1933) in the French magazine Les Nouvelles littéraires, aptly titled L'homme qui n'adhère à rien ("The man who will adhere to nothing").
At the same time, Istrati started publishing in Cruciada Românismului ("The Crusade of Romanianism"), the voice of a left-leaning splinter group of the ultra-nationalist Iron Guard. As such, Istrati became associated with the group's leader Mihai Stelescu, who had been elected as a member of Parliament for the Iron Guard in 1933 and whose dissidence was the reason for his brutal assassination by the Decemviri later in the same year; Istrati was himself assaulted several times by the Guard's squads.
Isolated and unprotected, Panait Istrati died at Filaret Sanatorium in Bucharest. He was buried in Bellu Cemetery.
Born in Brăila, Istrati was the son of the laundress Joița Istrate and of a Greek smuggler from the village of Faraklata in Kefalonia (whom Panait never met).
His first attempts at writing date from around 1907 when he started sending pieces to the socialist periodicals in Romania, debuting with the article, Hotel Regina in România Muncitoare. Here, he later published his first short stories, Mântuitorul ("The Redeemer"), Calul lui Bălan ("Bălan's Horse"), Familia noastră ("Our Family"), 1 Mai ("May Day"). He also contributed pieces to other leftist newspapers such as Dimineața, Adevărul, and Viața Socială.
In 1910, he was involved in organizing a strike action in Brăila. He went to Bucharest, Istanbul, Cairo, Naples, Paris (1913�1914), and Switzerland (where he settled for a while, trying to cure his tuberculosis). Istrati's travels were marked by two successive unhappy marriages, a brief return to Romania in 1915 when he tried to earn his living as a hog farmer, and long periods of vagabondage.
While in the sanatorium, Istrati met Russian Jewish-Swiss Zionist writer Josué Jéhouda, who became his friend and French language tutor.
Living in misery, ill, and depressed, he attempted suicide in 1921 on his way to Nice, but his life was rescued in time. Shortly before the attempt, he had written to Romain Rolland, the French writer he admired most and with whom he had long tried to get in touch. Rolland received the letter through the Police and immediately replied. In 1923 Istrati's story Kyra Kyralina (or Chira Chiralina) was published with a preface by Rolland. It became the first in his Adrien Zograffi literary cycle. Rolland was fascinated with Istrati's adventurous life, urging him to write more and publishing parts of his work in Clarté, the magazine that he and Henri Barbusse owned. The next major work by Istrati was the novel Codine.
Istrati and communism
Istrati shared the leftist ideals of Rolland, and, as much as his mentor, placed his hopes in the Bolshevik vision. In 1927 he visited the Soviet Union on the anniversary of the October Revolution, accompanied by Christian Rakovsky during the first stage of the journey (Rakovsky was Soviet ambassador to Paris, and by then already falling out of favor with Joseph Stalin). He travelled through large sections of the European part, witnessing celebrations in Moscow and Kiev. He was joined in Moscow by his future close friend, Nikos Kazantzakis; while in the city, Panait Istrati met Victor Serge and expressed his wish to become a citizen of the Soviet Union. He and Kazantzakis wrote Stalin a congratulatory letter that remained unanswered.
The political opinions Istrati expressed after his split with Bolshevism are rather ambiguous. He was still closely watched by the Romanian secret police (Siguranța Statului), and he had written an article (dated April 8, 1933) in the French magazine Les Nouvelles littéraires, aptly titled L'homme qui n'adhère à rien ("The man who will adhere to nothing").
At the same time, Istrati started publishing in Cruciada Românismului ("The Crusade of Romanianism"), the voice of a left-leaning splinter group of the ultra-nationalist Iron Guard. As such, Istrati became associated with the group's leader Mihai Stelescu, who had been elected as a member of Parliament for the Iron Guard in 1933 and whose dissidence was the reason for his brutal assassination by the Decemviri later in the same year; Istrati was himself assaulted several times by the Guard's squads.
Isolated and unprotected, Panait Istrati died at Filaret Sanatorium in Bucharest. He was buried in Bellu Cemetery.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 180 reviews
September 29, 2023
Cred ca trebuioe luat ca un semn ca nu voi ajunge la timp cu recenzile atunci cand trebuie sa scrii despre carti citite in mai! Avand in vedere ca nu mai fac fata, o sa compun doar cateva randuri.
Mi-a placut foarte mult atmosfera "exotica" a romanului, desi o mare parte din actiune se petrece la Braila. Restul romanului ne conduce prin Istanbul. Damasc si prin Liban. Actiunea se petrece undeva pe la 1850-1860 si mi se pare ca este primul roman queer romanesc in care personajul principal este homosexual declarat. Putin surprinzator, romanul a fost publicat initial in Franta nu aici. Cartea reprezinta povestea lui Stavru, din copilarie pana in prezent, precum si destinul tragic a surorii sale, Chira Chiralina.
Recomand cu caldura.
Mi-a placut foarte mult atmosfera "exotica" a romanului, desi o mare parte din actiune se petrece la Braila. Restul romanului ne conduce prin Istanbul. Damasc si prin Liban. Actiunea se petrece undeva pe la 1850-1860 si mi se pare ca este primul roman queer romanesc in care personajul principal este homosexual declarat. Putin surprinzator, romanul a fost publicat initial in Franta nu aici. Cartea reprezinta povestea lui Stavru, din copilarie pana in prezent, precum si destinul tragic a surorii sale, Chira Chiralina.
Recomand cu caldura.
May 23, 2016
"Chira Chiralina" este un fel de "dublu Bildungsroman": pe de o parte, naratorul obiectiv îl prezintă pe Adrian Zograffi ("un autodidact care-şi găseşte Sorbonna unde poate"), un tânăr aflat la începuturile vieţii, care ascultă mărturisirea personajului Stavru, personaj-narator care i se confesează lui Adrian. Prezenţa naratorului părtaş al acţiunii are ca efect limitarea omniscienţei şi, ceea ce atinge mai tare, e tehnica narativă pe care eu o numesc "la gura sobei". Naraţiunea este, deci, o ramă.
Deşi personajul eponim nu este în centrul acţiunii, romanul este unul despre şi pentru "oamenii care n-au patrie". M-am întrebat, când am terminat de citit, de ce, totuşi, Istrati a ales să dea numele scrierii după personajul feminin, sora personajului-narator. Singura explicaţie -printre atâtea!- cu care m-am împăcat, a fost ideea de feminitate din perspectiva ochiului critic de secol XIX. Şi nu numai atât: în Orient... Turcia, Beirut, Damasc şi chiar Liban.
Nisipurile Orientului, concepţia tragică a personajului conform căreia nu mai există pic de bunătate în lume, mâna divină care trimite un alt om, obidit şi el, şi care spulberă convingerea anterior amintită... toate acestea fac din spaţiul oriental, aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman, un izvor de elegie.
Nu mai citisem de Istrati decât "Spovedanie pentru învinşi: 16 luni în URSS", însă o făcusem strict din raţiuni de filosofie politică. Citind "Chira Chiralina", constat cu mândrie că Panait Istrati este un mare povestitor, cu un dar dumnezeiesc al istorisirii şi al înfăţişării faptelor care pun în lumină sufletele imaculate ale paturilor sărace, indiferent de apartenenţa naţională.
Deşi redată într-un limbaj colocvial, confesiunea are unele "scăpări" de-a dreptul pline de expresivitate: "să te atingi de zăgazurile ruginite care închid drumul apelor trecutului" sau "află că întotdeauna te doare când răscoleşti prin cuferele călătoriilor de demult".
Umorul puternic concentrat într-un singur paragraf (să spunem!) este puternic eclipsat imediat de tragismul unei clipe.
Romain Rolland a avut chiar o corespondenţă cu românaşul nostru, iar în deschiderea volumului (BPT, 1969) am avut chiar oportunitatea să citesc laudativele sale cuvinte la adresa lui Istrati, din care face un zeu al literaturii socialiste, asemuindu-l cu "clasicii ruşi", printre care cugetă să-l amintească pe Gorki.
În spatele personajului Adrian Zograffi se ascunde... biografia romanţată a lui Istrati...
"Pentru că bunătatea unui singur om e mai puternică decât răutatea a mii de oameni; răul moare odată cu omul care l-a făcut, binele străluceşte şi după ce piere omul cel bun".
Andrei Tamaş,
23 mai 2016
Deşi personajul eponim nu este în centrul acţiunii, romanul este unul despre şi pentru "oamenii care n-au patrie". M-am întrebat, când am terminat de citit, de ce, totuşi, Istrati a ales să dea numele scrierii după personajul feminin, sora personajului-narator. Singura explicaţie -printre atâtea!- cu care m-am împăcat, a fost ideea de feminitate din perspectiva ochiului critic de secol XIX. Şi nu numai atât: în Orient... Turcia, Beirut, Damasc şi chiar Liban.
Nisipurile Orientului, concepţia tragică a personajului conform căreia nu mai există pic de bunătate în lume, mâna divină care trimite un alt om, obidit şi el, şi care spulberă convingerea anterior amintită... toate acestea fac din spaţiul oriental, aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman, un izvor de elegie.
Nu mai citisem de Istrati decât "Spovedanie pentru învinşi: 16 luni în URSS", însă o făcusem strict din raţiuni de filosofie politică. Citind "Chira Chiralina", constat cu mândrie că Panait Istrati este un mare povestitor, cu un dar dumnezeiesc al istorisirii şi al înfăţişării faptelor care pun în lumină sufletele imaculate ale paturilor sărace, indiferent de apartenenţa naţională.
Deşi redată într-un limbaj colocvial, confesiunea are unele "scăpări" de-a dreptul pline de expresivitate: "să te atingi de zăgazurile ruginite care închid drumul apelor trecutului" sau "află că întotdeauna te doare când răscoleşti prin cuferele călătoriilor de demult".
Umorul puternic concentrat într-un singur paragraf (să spunem!) este puternic eclipsat imediat de tragismul unei clipe.
Romain Rolland a avut chiar o corespondenţă cu românaşul nostru, iar în deschiderea volumului (BPT, 1969) am avut chiar oportunitatea să citesc laudativele sale cuvinte la adresa lui Istrati, din care face un zeu al literaturii socialiste, asemuindu-l cu "clasicii ruşi", printre care cugetă să-l amintească pe Gorki.
În spatele personajului Adrian Zograffi se ascunde... biografia romanţată a lui Istrati...
"Pentru că bunătatea unui singur om e mai puternică decât răutatea a mii de oameni; răul moare odată cu omul care l-a făcut, binele străluceşte şi după ce piere omul cel bun".
Andrei Tamaş,
23 mai 2016
January 4, 2025
4,5� Ce călătorie frumoasă am avut alături de Adrian, Stavru, Dragomir și preaiubita Chira!
Mi-a plăcut scriitura lui Panait Istrati, un singuratic neînțeles și visător. Cred că a fost mare, revoluționar, la vremea sa, păcat că a fost și neapreciat de al său popor. Subiectele abordate în roman, abuzul și homosexualitatea, la vremea în care a fost scrisă povestirea, acum 100 de ani, mă fac să îl admir pe autor.
Încă o dată, regret că nu i-am descoperit pe autorii români altfel la timp, că nu sunt mai populari, că am fost ignorantă în timpul liceului-facultății.
Fermecătoare scriitură, cu iz oriental. Recomand tare acestă povestire!
Mi-a plăcut scriitura lui Panait Istrati, un singuratic neînțeles și visător. Cred că a fost mare, revoluționar, la vremea sa, păcat că a fost și neapreciat de al său popor. Subiectele abordate în roman, abuzul și homosexualitatea, la vremea în care a fost scrisă povestirea, acum 100 de ani, mă fac să îl admir pe autor.
Încă o dată, regret că nu i-am descoperit pe autorii români altfel la timp, că nu sunt mai populari, că am fost ignorantă în timpul liceului-facultății.
Fermecătoare scriitură, cu iz oriental. Recomand tare acestă povestire!
December 29, 2024
Panait Istrati, numit de Alexandru Talex în prefața volumului apărut în 1982 " vagabond de geniu" este un autor surprinzător de sensibil și un observator atent al vieții. Am citit în unele recenzii că mulți se întreabă de ce cartea se numește Chira Chiralina. Acest titlul a fost ales în 1957 cu ocazia reeditări operei autorului, această reeditare cuprinzând povestiri din volumul Povestirile lui Adrian Zografi, care cuprindau Stavru, Chira Chiralina, Dragomir, Moș Anghel, Moartea lui Moș Anghel, Cosma. Poate ca așa ar trebui reeditate cărțile autorului, ar avea un înțeles și pentru noi cititorii.
February 20, 2021
[Romanian review after the English one]
The tale of a beautiful, hot blooded girl and of her younger brother in the city of Braila, at first victims of domestic abuse from their own father, later kidnapped by sex traffickers and taken to Istanbul. An oral history, told in the style of the classic Arabian tales using the frame structure of a tale within a tale told over a campfire or at night in a caravanserai, this is the first novel in a cycle centered on Adrian Zografi. The book contains three novellas from the turbulent life of Stavros/Dragomir:
- After Stavros, a vagabond who goes from country fair to country fair selling lemonade, tries to seduce an unwilling young Adrian, he urges his road partners to listen to his tragic life tale before they condemn him. Set around the time of the Crimean War, when homosexuality was considered a criminal perversion in the Romanian Principates and by the Orthodox Church, the tale of the young Stavros falling in love with a local girl only to be exposed and humiliated, with deadly consequences, by her unforgiving relatives, is a powerful condemnation of bigotry, written decades before such subjects were considered acceptable in literary circles. The author was attacked by prominent critics after publication for his sordid subject and for his uncouth, street language.
- A couple of nights later, by the side of a country road, Stavros is persuaded to tell more about his past. This time, he remembers his early childhood, living with his mother and sister in a good house on a hill above the Danube. The two women are renowned local beauties/courtesans, with private wealth from smuggling operations, and they are known for throwing wild parties several nights a week, to the despair and anger of the husband, who takes his revenge by beating up the women. Love of life and a free spirit is once again pitted against meanness and bigotry, culminating in a final crippling beating that leads to a blood feud between the smuggling uncles of Chira and the father.
Left alone, the two naive, pampered youths fall prey to a rich Turk who invites them to travel on his ship. Chira is sold to an unknown harem in Istanbul, while Dragomir is locked down in the hold as the pasha’s sexual toy.
- Years later, a roaming Adrian comes across a derelict Stavros in a tea house in Cairo, and listens to the final part of the story: After two years of abuse aboard ship, the teenage boy manages to escape to the city of Istanbul, but he is quickly set upon by a fresh set of crooks and sexual predators, driving him to bitterness towards the whole human race and suicidal depression. The boy searches in vain for news of his mother and of his sister Chira, drifting along the Ottoman Empire, from one mishap to another until he reaches rock bottom in Damascus.
Ultimately, Stavros is saved by a kindly soul, an itinerant Greek salep vendor. Together they roam the Orient for years, earning a meagre living, learning to love books and to be wary of strangers.
Panait Istrati himself knew about pain and rejection. Like his anchor to the story, Adrian Zografi, the author was born poor in the market city of Braila, where Romanian language was spoken alongside Greek, Turkish, Armenian and Russian, where the sirens of passing ships inflamed the imagination of youth with calls of distant shores, where vice and graft and smuggling were merciless on the innocent. Driven by tuberculosis and poverty, the young Istrati became himself a vagabond of the Mediterranean lands, saved from suicide by a love of the written word and by a passion for social justice. Controversial in his political stances later in life, going from apologist of Stalin to promoter of fascist militias, Istrati was often banned or dismissed by his peers. I believe there is much to appreciate in his literary work, for his sensibility to social and sexual problems, for his colourful language that captures the spirit of the working poor.
>>><<<>>><<<
Daca’s fi o ciocarlie,
Ca ea as sageta vazduhul,
Dar n-as mai veni pe pamant,
Unde oamenii seamana grau,
Unde oamenii secera grau,
Unde se seamana si se secera fara nici un rost!
Nu stiu ce faceam in scoala cind s-a predat Istrati. Nu sint sigur nici macar daca era in programa, desi ‘Ciulinii Baraganului� suna familiar. La vremea respectiva, sigur nu avea cum sa concureze cu Alistair MacLean sau cu Douglas Reeman, ale caror carti de aventura erau mereu ascunse in pupitru.
Poate ca e mai bine asa: dupa citeva decade de lecturi de tot felul, si de experiente personale mai mult sau mai putin pozitive, cred ca sint mai deschis la stilul de prezentare si la subiectul ales de Panait Istrati. Chira Chiralina este prima lui carte, scrisa original in franceza dupa o tentativa de sinucidere in Marsilia si dupa incurajari din partea lui Romain Rolland. Nu stiu cit de mult a contat experienta personala in alegerea temelor si a caracterelor prezentate, dar primele imagini ale unui oras pe jumatate adormit, un port oriental care parca te invita sa visezi la aventuri in tari indepartate, reusesc sa evoce propriile mele impresii despre Braila, pe care am descoperit-o prin 1984 in drum spre o cazarma militara pentru serviciul obligatoriu.
In linistea acelei seri de primavaratice, sirena unui vapor sageta aerul cu suieratul ei strident. Tanarul se trezi, in vreme ce o adiere parfumata de trandafiri si garoafe il invaluia.
Tinarul este Adrian, un visator care lucreaza ca zugrav si se simte sufocat de lipsa de orizont a vietii lui prezente. Cind Adrian il intilneste pe Stavru, un vinzator de limonada prin targurile Baraganului si un betiv pus pe sotii in timpul liber, tanarul e imediat tentat de propunerea de a pleca impreuna la Slobozia cu inca un prieten, sa vinda limonada si gogosi la iarmaroc. Mama lui Adrian ezita, suspectind caracterul dubios al lui Stavru, dar recunoaste setea de aventura a baiatului si isi da acordul pentru calatorie.
Si apoi, ce ar fi putut el sa spuna, derbedeul tuturor iarmaracelor, baietandrului rasfatat si tinut din scurt?
La unul din hanurile unde caruta face popas, Stavru incearca sa il seduca pe Adrian, spre mania lui Mihai, partenerul lor. Stavru recunoaste ca este pederast, dar isi indeamna acuzatorii sa il asculte inainte de a judeca pripit. Asa incepe prima nuvela din romanul de fata.
Vorbesc pentru a va da, eu, omul imoral, o lectie de viata, voua care sunteti personane morale, mai ales d-tale, Mihail, care poate nu cunosti toata viata, asa cum iti inchipui!
Fara a intra in detalii prea multe despre evenimentele descrise de Stavru (doar e de preferat sa citeasca fiecare pe cont propriu) , vanzatorul de limonada isi aminteste ca a incercat si el sa intre in rindul lumii, dar a fost impins la disperare de oameni cu ‘inima ursuza� care au distrus sansele unei casatorii cu o fata de negustor, frumoasa si inocenta Tincuta.
Peste alte doua nopti, cum Stavru, Adrian si Mihai se odihnesc sub un cer plin de stele intre lanurile de grau, Stavru este incurajat sa continue amintirile cu povestea surorii lui, Chira.
Stavru vorbeste despre o casa plina de muzica si dans si bautura in Braila, pe vremea razboiului din Crimea. Un baiat de 10 ani is admira mama si sora, cele mai frumoase doua femei din urbe, cum se sulemensc si se pregatesc sa primeasca oaspeti in casa ridicata cu bani din contrabanda de catre fratii mai mari ai mamei. Tatal lor si inca un frate mai mare al Chirei, mestesugari in lemn, nu privesc cu ochi buni independenta si spiritul boem al femeilor, si trec regulat in vizita sa le bata pina le vin mintile la cap.
Dupa o ultima bataie, care se lasa cu sechele grave, mama jura razbunare si ii abandoneaza pe Chira si Dragomir printre straini. Tema din prima povestire, a bunelor intentii si a dragostei de viata care e distrusa de oameni gelosi si incuiati la minte e repetata aici cu aceleasi concluzii tragice. Chira si Dragomir sint rapiti de un turc si dusi la ‘Stambul.
Cat e de trist sa fii om si sa intelegi viata mai putin chiar decit lighioanele. De ce e cu putinta ca mila sa stea alaturi de ura? Si pentru ce iubim? Si pentru ce ucidem? Pentru ce ne framintam simtaminte care dauneaza altora si chiar noua insine?
A treia nuvela din colectie e introdusa tot de Adrian, care in calatoriile lui pe Mediterana il intilneste din nou pe Stavru intr-un local din Cairo. Aici aude si continuarea aventurilor pe meleaguri orientale ale baiatului care reuseste sa scape de pe corabia pervertului turc, doar ca sa cada in plasa altor demoni cu fata umana, de la Istanbul pina la Damasc si Smirna. Tinarul Dragomir tot incearca sa dea de urma mamei lui si a Chirei, dar este furat, batjocorit si violat in repetate rinduri, pina la prgul sinuciderii.
Singura nota de speranta e introdusa tirziu in roman, cind Dragomir il intilneste pe Barba Iani, un grec batrin care cistiga citiva banuti vinzind salep la marginea drumului. Iani e singurul strain care se poarta decent cu Dragomir si nu incearca sa il smechereasca. Impreuna vor colinda melegurile Orientului apropriat, mai tot timpul saraci, din cind in cind escrocati si goniti de oamenii ‘normali�. Dragomir invata sa iubeasca cartile si sa traiasca cu un gen de fatalism cinic , iubind viata in toata diversitatea ei dar cu serioase rezerve apropo de ‘civilizatie�.
Nu rareori ni se intimpla sa vedem pe drum cate-un barbat cu chipul palid si privirile ratacite, ori cate-o femeie plangand. Daca am fi, in adevar, niste fiinte superioare, ar trebui sa oprim pe barbatul sau pe femeia aceea si sa le oferim pe data ajutorul nostru. Asta ar fi singura superioritate pe care as fi dispus sa i-o atribui omului asupra animalelor! In realitate insa niciodata nu facem asa ceva...
>>><<<>>><<<
Istrati a fost criticat aspru de Nicolae Iorga si Pamfil Seicaru, pentru curajul de a scrie despre un homosexual in termeni milostivi si pentru limbajul de mahala cu care isi asezoneaza naratiunea. Autorul a generat discutii aprinse si cu pozitiile lui politice, fie ca simpatizant al lui Stalin , fie ca adept al nationalismului Garzii de Fier.
Eu prefer sa il judec cu sensibilitatea mea moderna si cu placerea unei proze colorate si aparent simple, dar care imi evoca atat ritmurile povestirilor orale din �1001 de Nopti� cit si conversatiile copilariei din mahalaua Ploiestiului unde jargonul oriental s-a amestecat cu limba literara din scoala.
Chira Chiralina e practic primul roman pe care l-am citit de Istrati, si parca e un pic prea scurt ca sa judec intreaga lui opera prin prisma subiectelor abordate si a stilului literar. Dar a fost suficient de antrenant si de provocator ca sa ma incurajeze sa caut si alte carti de acelasi autor.
O viata de om nu se poate istorisi, nici scrie. O viata de om, care a iubit lumea si a strabatut-o, e cu atit mai greu de povestit. Dar cand acesta a fost un om pasionat, cand el a cunoscut toate formele fericirii si ale nenorocirii, strabatind pamantul, atunci e apoape o indrazneala sa incerci sa redai o imagine vie despre ceea ce a fost viata lui.
The tale of a beautiful, hot blooded girl and of her younger brother in the city of Braila, at first victims of domestic abuse from their own father, later kidnapped by sex traffickers and taken to Istanbul. An oral history, told in the style of the classic Arabian tales using the frame structure of a tale within a tale told over a campfire or at night in a caravanserai, this is the first novel in a cycle centered on Adrian Zografi. The book contains three novellas from the turbulent life of Stavros/Dragomir:
- After Stavros, a vagabond who goes from country fair to country fair selling lemonade, tries to seduce an unwilling young Adrian, he urges his road partners to listen to his tragic life tale before they condemn him. Set around the time of the Crimean War, when homosexuality was considered a criminal perversion in the Romanian Principates and by the Orthodox Church, the tale of the young Stavros falling in love with a local girl only to be exposed and humiliated, with deadly consequences, by her unforgiving relatives, is a powerful condemnation of bigotry, written decades before such subjects were considered acceptable in literary circles. The author was attacked by prominent critics after publication for his sordid subject and for his uncouth, street language.
- A couple of nights later, by the side of a country road, Stavros is persuaded to tell more about his past. This time, he remembers his early childhood, living with his mother and sister in a good house on a hill above the Danube. The two women are renowned local beauties/courtesans, with private wealth from smuggling operations, and they are known for throwing wild parties several nights a week, to the despair and anger of the husband, who takes his revenge by beating up the women. Love of life and a free spirit is once again pitted against meanness and bigotry, culminating in a final crippling beating that leads to a blood feud between the smuggling uncles of Chira and the father.
Left alone, the two naive, pampered youths fall prey to a rich Turk who invites them to travel on his ship. Chira is sold to an unknown harem in Istanbul, while Dragomir is locked down in the hold as the pasha’s sexual toy.
- Years later, a roaming Adrian comes across a derelict Stavros in a tea house in Cairo, and listens to the final part of the story: After two years of abuse aboard ship, the teenage boy manages to escape to the city of Istanbul, but he is quickly set upon by a fresh set of crooks and sexual predators, driving him to bitterness towards the whole human race and suicidal depression. The boy searches in vain for news of his mother and of his sister Chira, drifting along the Ottoman Empire, from one mishap to another until he reaches rock bottom in Damascus.
Ultimately, Stavros is saved by a kindly soul, an itinerant Greek salep vendor. Together they roam the Orient for years, earning a meagre living, learning to love books and to be wary of strangers.
Panait Istrati himself knew about pain and rejection. Like his anchor to the story, Adrian Zografi, the author was born poor in the market city of Braila, where Romanian language was spoken alongside Greek, Turkish, Armenian and Russian, where the sirens of passing ships inflamed the imagination of youth with calls of distant shores, where vice and graft and smuggling were merciless on the innocent. Driven by tuberculosis and poverty, the young Istrati became himself a vagabond of the Mediterranean lands, saved from suicide by a love of the written word and by a passion for social justice. Controversial in his political stances later in life, going from apologist of Stalin to promoter of fascist militias, Istrati was often banned or dismissed by his peers. I believe there is much to appreciate in his literary work, for his sensibility to social and sexual problems, for his colourful language that captures the spirit of the working poor.
>>><<<>>><<<
Daca’s fi o ciocarlie,
Ca ea as sageta vazduhul,
Dar n-as mai veni pe pamant,
Unde oamenii seamana grau,
Unde oamenii secera grau,
Unde se seamana si se secera fara nici un rost!
Nu stiu ce faceam in scoala cind s-a predat Istrati. Nu sint sigur nici macar daca era in programa, desi ‘Ciulinii Baraganului� suna familiar. La vremea respectiva, sigur nu avea cum sa concureze cu Alistair MacLean sau cu Douglas Reeman, ale caror carti de aventura erau mereu ascunse in pupitru.
Poate ca e mai bine asa: dupa citeva decade de lecturi de tot felul, si de experiente personale mai mult sau mai putin pozitive, cred ca sint mai deschis la stilul de prezentare si la subiectul ales de Panait Istrati. Chira Chiralina este prima lui carte, scrisa original in franceza dupa o tentativa de sinucidere in Marsilia si dupa incurajari din partea lui Romain Rolland. Nu stiu cit de mult a contat experienta personala in alegerea temelor si a caracterelor prezentate, dar primele imagini ale unui oras pe jumatate adormit, un port oriental care parca te invita sa visezi la aventuri in tari indepartate, reusesc sa evoce propriile mele impresii despre Braila, pe care am descoperit-o prin 1984 in drum spre o cazarma militara pentru serviciul obligatoriu.
In linistea acelei seri de primavaratice, sirena unui vapor sageta aerul cu suieratul ei strident. Tanarul se trezi, in vreme ce o adiere parfumata de trandafiri si garoafe il invaluia.
Tinarul este Adrian, un visator care lucreaza ca zugrav si se simte sufocat de lipsa de orizont a vietii lui prezente. Cind Adrian il intilneste pe Stavru, un vinzator de limonada prin targurile Baraganului si un betiv pus pe sotii in timpul liber, tanarul e imediat tentat de propunerea de a pleca impreuna la Slobozia cu inca un prieten, sa vinda limonada si gogosi la iarmaroc. Mama lui Adrian ezita, suspectind caracterul dubios al lui Stavru, dar recunoaste setea de aventura a baiatului si isi da acordul pentru calatorie.
Si apoi, ce ar fi putut el sa spuna, derbedeul tuturor iarmaracelor, baietandrului rasfatat si tinut din scurt?
La unul din hanurile unde caruta face popas, Stavru incearca sa il seduca pe Adrian, spre mania lui Mihai, partenerul lor. Stavru recunoaste ca este pederast, dar isi indeamna acuzatorii sa il asculte inainte de a judeca pripit. Asa incepe prima nuvela din romanul de fata.
Vorbesc pentru a va da, eu, omul imoral, o lectie de viata, voua care sunteti personane morale, mai ales d-tale, Mihail, care poate nu cunosti toata viata, asa cum iti inchipui!
Fara a intra in detalii prea multe despre evenimentele descrise de Stavru (doar e de preferat sa citeasca fiecare pe cont propriu) , vanzatorul de limonada isi aminteste ca a incercat si el sa intre in rindul lumii, dar a fost impins la disperare de oameni cu ‘inima ursuza� care au distrus sansele unei casatorii cu o fata de negustor, frumoasa si inocenta Tincuta.
Peste alte doua nopti, cum Stavru, Adrian si Mihai se odihnesc sub un cer plin de stele intre lanurile de grau, Stavru este incurajat sa continue amintirile cu povestea surorii lui, Chira.
Stavru vorbeste despre o casa plina de muzica si dans si bautura in Braila, pe vremea razboiului din Crimea. Un baiat de 10 ani is admira mama si sora, cele mai frumoase doua femei din urbe, cum se sulemensc si se pregatesc sa primeasca oaspeti in casa ridicata cu bani din contrabanda de catre fratii mai mari ai mamei. Tatal lor si inca un frate mai mare al Chirei, mestesugari in lemn, nu privesc cu ochi buni independenta si spiritul boem al femeilor, si trec regulat in vizita sa le bata pina le vin mintile la cap.
Dupa o ultima bataie, care se lasa cu sechele grave, mama jura razbunare si ii abandoneaza pe Chira si Dragomir printre straini. Tema din prima povestire, a bunelor intentii si a dragostei de viata care e distrusa de oameni gelosi si incuiati la minte e repetata aici cu aceleasi concluzii tragice. Chira si Dragomir sint rapiti de un turc si dusi la ‘Stambul.
Cat e de trist sa fii om si sa intelegi viata mai putin chiar decit lighioanele. De ce e cu putinta ca mila sa stea alaturi de ura? Si pentru ce iubim? Si pentru ce ucidem? Pentru ce ne framintam simtaminte care dauneaza altora si chiar noua insine?
A treia nuvela din colectie e introdusa tot de Adrian, care in calatoriile lui pe Mediterana il intilneste din nou pe Stavru intr-un local din Cairo. Aici aude si continuarea aventurilor pe meleaguri orientale ale baiatului care reuseste sa scape de pe corabia pervertului turc, doar ca sa cada in plasa altor demoni cu fata umana, de la Istanbul pina la Damasc si Smirna. Tinarul Dragomir tot incearca sa dea de urma mamei lui si a Chirei, dar este furat, batjocorit si violat in repetate rinduri, pina la prgul sinuciderii.
Singura nota de speranta e introdusa tirziu in roman, cind Dragomir il intilneste pe Barba Iani, un grec batrin care cistiga citiva banuti vinzind salep la marginea drumului. Iani e singurul strain care se poarta decent cu Dragomir si nu incearca sa il smechereasca. Impreuna vor colinda melegurile Orientului apropriat, mai tot timpul saraci, din cind in cind escrocati si goniti de oamenii ‘normali�. Dragomir invata sa iubeasca cartile si sa traiasca cu un gen de fatalism cinic , iubind viata in toata diversitatea ei dar cu serioase rezerve apropo de ‘civilizatie�.
Nu rareori ni se intimpla sa vedem pe drum cate-un barbat cu chipul palid si privirile ratacite, ori cate-o femeie plangand. Daca am fi, in adevar, niste fiinte superioare, ar trebui sa oprim pe barbatul sau pe femeia aceea si sa le oferim pe data ajutorul nostru. Asta ar fi singura superioritate pe care as fi dispus sa i-o atribui omului asupra animalelor! In realitate insa niciodata nu facem asa ceva...
>>><<<>>><<<
Istrati a fost criticat aspru de Nicolae Iorga si Pamfil Seicaru, pentru curajul de a scrie despre un homosexual in termeni milostivi si pentru limbajul de mahala cu care isi asezoneaza naratiunea. Autorul a generat discutii aprinse si cu pozitiile lui politice, fie ca simpatizant al lui Stalin , fie ca adept al nationalismului Garzii de Fier.
Eu prefer sa il judec cu sensibilitatea mea moderna si cu placerea unei proze colorate si aparent simple, dar care imi evoca atat ritmurile povestirilor orale din �1001 de Nopti� cit si conversatiile copilariei din mahalaua Ploiestiului unde jargonul oriental s-a amestecat cu limba literara din scoala.
Chira Chiralina e practic primul roman pe care l-am citit de Istrati, si parca e un pic prea scurt ca sa judec intreaga lui opera prin prisma subiectelor abordate si a stilului literar. Dar a fost suficient de antrenant si de provocator ca sa ma incurajeze sa caut si alte carti de acelasi autor.
O viata de om nu se poate istorisi, nici scrie. O viata de om, care a iubit lumea si a strabatut-o, e cu atit mai greu de povestit. Dar cand acesta a fost un om pasionat, cand el a cunoscut toate formele fericirii si ale nenorocirii, strabatind pamantul, atunci e apoape o indrazneala sa incerci sa redai o imagine vie despre ceea ce a fost viata lui.
September 30, 2021
În "Chira Chiralina", Panait Istrati ne prezintă o lume de poveste, parcă desprinsă din "O mie şi una de nopți".
Acțiunea are loc în Brăila la sfârşitul secolului XIX, unde tânăra şi naiva Chira trăieşte în petreceri şi răsfăț alături de mama şi fratele său Dragomir.
În urma unor întâmplări tragice, Chira dispare, iar fratele său Dragomir porneşte pe urmele ei într-o călătorie care se va dovedi de-a dreptul traumatizantă.
Cartea este structurată sub forma a trei povestiri scurte (fiecare fiind pe rând dedicată personajelor principale: Dragomir/Stavru şi Chira), autorul integrând cu succes tehnica povestirii în ramă, aspect care oferă un farmec aparte acestei lucrări de referință din literatura română.
Cu aerul lor oriental, poveştile pline de dramatism ale Chirei şi ale fratelui său Dragomir vă vor îndurera, dar vă vor cuceri cu desăvârşire 😍.
"Căci bunătatea unui singur om este cu mult mai puternică decât răutatea miilor de oameni. Răul piere în aceeaşi clipă cu moartea celui care l-a săvârşit, binele continuă să-şi reverse strălucirea şi după dispariţia celui drept."
"El nu era un înțelept, dar îi plăcea liniștea conștientă a sufletului:
- Mai curând sau mai târziu, omul inteligent ajunge să înțeleagă deșertăciunea zbuciumului sentimental care tulbură pacea și consumă viața - îmi zicea el. Ferice de acel care ajunge să înțeleagă aceasta mai de timpuriu: cu atât mai mult se va bucura de existență."
Acțiunea are loc în Brăila la sfârşitul secolului XIX, unde tânăra şi naiva Chira trăieşte în petreceri şi răsfăț alături de mama şi fratele său Dragomir.
În urma unor întâmplări tragice, Chira dispare, iar fratele său Dragomir porneşte pe urmele ei într-o călătorie care se va dovedi de-a dreptul traumatizantă.
Cartea este structurată sub forma a trei povestiri scurte (fiecare fiind pe rând dedicată personajelor principale: Dragomir/Stavru şi Chira), autorul integrând cu succes tehnica povestirii în ramă, aspect care oferă un farmec aparte acestei lucrări de referință din literatura română.
Cu aerul lor oriental, poveştile pline de dramatism ale Chirei şi ale fratelui său Dragomir vă vor îndurera, dar vă vor cuceri cu desăvârşire 😍.
"Căci bunătatea unui singur om este cu mult mai puternică decât răutatea miilor de oameni. Răul piere în aceeaşi clipă cu moartea celui care l-a săvârşit, binele continuă să-şi reverse strălucirea şi după dispariţia celui drept."
"El nu era un înțelept, dar îi plăcea liniștea conștientă a sufletului:
- Mai curând sau mai târziu, omul inteligent ajunge să înțeleagă deșertăciunea zbuciumului sentimental care tulbură pacea și consumă viața - îmi zicea el. Ferice de acel care ajunge să înțeleagă aceasta mai de timpuriu: cu atât mai mult se va bucura de existență."
August 7, 2020
(3.5*) Senzorială și senzuală, hedonistă pînă la Stambul și-napoi, featuring cafele, narghilele și salep. În cazul meu s-a lăsat cu o cină pseudo-grecească, atît s-a putut.
Marele merit al lui Istrati e de a fi recreat și păstrat un timp și-o atmosferă de poveste. Un vagabond.
Marele merit al lui Istrati e de a fi recreat și păstrat un timp și-o atmosferă de poveste. Un vagabond.
November 10, 2024
Romanian review: Este mai bine să fim săraci și liberi sau să trăim în lux fără libertate? Asta este principala întrebare pe care o pune cartea lui Panait Istrati. Răspunsul este destul de simplu, având în vedere că Stavru a fost mai fericit când era un vânzător sărac de salep decât când era îmbrăcat cu cele mai scumpe haine și primea cele mai scumpe cadouri, dar era mai mult sau mai puțin sclavul lui Mustafa-bei.
Scrisă superb, captivantă, brutală pe alocuri, ,,Chira Chiralina" a fost o surpriză tare plăcută, pentru că nu mă așteptam să-mi placă atât de mult.
Nu cred că am mai citit până acum o carte românească care să abordeze subiectul abuzului sexual, mai ales o carte publicată în anii 20', într-o perioadă în care subiectele de genul acesta nu puteau fi abordate fără a scandaliza opinia publică.
Problema acestei cărți este finalul brusc care lasă povestea în aer. Mi-aș fi dorit ca finalul să fie mai satisfăcător.
,,Chira Chiralina" este o carte scurtă, dar care lasă un impact puternic.
"Pentru că bunătatea unui singur om e mai puternică decât răutatea a mii de oameni; răul moare odată cu omul care l-a făcut, binele străluceşte şi după ce piere omul cel bun".
English review: Is it better to be poor and free or to live in luxury without freedom? This is the central question posed in Panait Istrati's book. The answer is quite clear, given that Stavru was happier as a poor salep vendor than he was dressed in the finest clothes and receiving the most expensive gifts, yet being more or less a slave to Mustafa-bey.
Beautifully written, captivating, and at times brutal, "Chira Chiralina" was a very pleasant surprise—I didn’t expect to enjoy it as much as I did.
I don’t think I've read another Romanian book that addresses the topic of sexual abuse, especially one published in the 1920s, a time when such subjects couldn’t be discussed without scandalizing the public.
The main issue with this book is the abrupt ending, which leaves the story hanging. I would have liked a more satisfying conclusion.
"Chira Chiralina" is a short book, but one that leaves a powerful impact.
Read
November 27, 2014Panait Istrati a fost, probabil, unul dintre ultimii scriitori romantici europeni. Un produs al Orientului, al spiritului Balcanic, poveștile acestui vagabond dau socoteală de o lume pierdută, o lume desprinsă parcă din O mie și una de nopți. Este o lume care încă mai fascinează, fiindcă volumele lui Istrati figurează şi astăzi pe lista celor mai vândute cărți din Franța.
Opera lui Panait Istrati, deși cu un oarecare ecou în Franța, a fost desconsiderată, cel puțin în timpul vieții autorului, de critica românească. George Călinescu, de pildă, l-a ignorat pe motiv că ar fi autor francez, nu român. Nicolae Iorga, intransigent, nu-i recunoștea calitatea de scriitor, declarând într-un interviu din revista Rampa: „Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. Dl Panait Istrati mi-a trimis Chira Chiralina, cu dedicatie. Am incercat sa o citesc, dar am fost nevoit sa arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean�. Nici tumultoasa biografie a prozatorului născut în Brăila nu a ajutat, iată, prea mult la receptarea acestuia în spațiul românesc. Modest, el însuși nu se considera un „scriitor de meserie�: „Lăsat în seama mea, eu nu sunt în stare să fac altceva decât să zugrăvesc case, să fac fotografii în plin aer și alte asemenea treburi comune, la îndemâna tuturor�.
Chira Chiralina, proza poate cea mai dragă lui Panait Istrati, s-a bucurat de-a lungul timpului de un succes incontestabil, fiind tradusă în Grecia, Turcia, SUA și chiar în Japonia. În 1943, Editura Vremea, din București, reedita, în traducerea românească a autorului, Povestirile lui Adrian Zografi. Chira Chiralina, ediție reluată, în colecția “Vintage�, de Editura Humanitas în 2014. Volumul conține trei povestiri: Stavru, Chira Chiralina și Dragomir. În toate trei, Brăila devine un topos magic, ținutul prin excelență al poveștilor. Aici se desfășoară drama lui Stavru, tot aici și drama Chirei Chiralina. Păcate ascunse, destine încâlcite, nemiloase, iată ingredientele de bază ale prozelor lui Istrati.
Poveștile, construite după modelul celor din O mie și una de nopți, sunt alerte, dramatice, pline de aventuri și, mai ales, redate într-un stil fermecător. (continuarea cronicii: )
Opera lui Panait Istrati, deși cu un oarecare ecou în Franța, a fost desconsiderată, cel puțin în timpul vieții autorului, de critica românească. George Călinescu, de pildă, l-a ignorat pe motiv că ar fi autor francez, nu român. Nicolae Iorga, intransigent, nu-i recunoștea calitatea de scriitor, declarând într-un interviu din revista Rampa: „Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. Dl Panait Istrati mi-a trimis Chira Chiralina, cu dedicatie. Am incercat sa o citesc, dar am fost nevoit sa arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean�. Nici tumultoasa biografie a prozatorului născut în Brăila nu a ajutat, iată, prea mult la receptarea acestuia în spațiul românesc. Modest, el însuși nu se considera un „scriitor de meserie�: „Lăsat în seama mea, eu nu sunt în stare să fac altceva decât să zugrăvesc case, să fac fotografii în plin aer și alte asemenea treburi comune, la îndemâna tuturor�.
Chira Chiralina, proza poate cea mai dragă lui Panait Istrati, s-a bucurat de-a lungul timpului de un succes incontestabil, fiind tradusă în Grecia, Turcia, SUA și chiar în Japonia. În 1943, Editura Vremea, din București, reedita, în traducerea românească a autorului, Povestirile lui Adrian Zografi. Chira Chiralina, ediție reluată, în colecția “Vintage�, de Editura Humanitas în 2014. Volumul conține trei povestiri: Stavru, Chira Chiralina și Dragomir. În toate trei, Brăila devine un topos magic, ținutul prin excelență al poveștilor. Aici se desfășoară drama lui Stavru, tot aici și drama Chirei Chiralina. Păcate ascunse, destine încâlcite, nemiloase, iată ingredientele de bază ale prozelor lui Istrati.
Poveștile, construite după modelul celor din O mie și una de nopți, sunt alerte, dramatice, pline de aventuri și, mai ales, redate într-un stil fermecător. (continuarea cronicii: )
August 19, 2022
Romanul debutează cu tânărul Adrian care hotărăște că a venit clipa în care are dreptul “să înțeleagă viața așa cum o simte�. Autorul își începe istoria punând accentul pe Adrian și figura lui începe să prindă contur.
Și atunci când cititorul pare a fi intrat în istorie, atunci când este gata să urmărească prin ce peripeții se va aventura Adrian, autorul face o întorsătură, începând adevărata narațiune. Stavru devine brusc figura cheie și cel care își povestește viața sa. Stavru, negustor ambulant, numit de către toți “limonagiul� din cauza mărfii pe care o vinde prin bâlciuri - este văr de-al doilea cu Adrian.
Cum observă Adrian, în Stavru sălășluiesc două personalități: un Stavru bun și altul rău. Și în dorința sa de a afla care este adevăratul Stavru, Adrian îl provoacă pe acesta să-și povestească viața.
Astfel, aflăm dramele nenumărate prin care a avut de trecut Stavru. Viața îi fusese dreaptă, simplă, dureroasă. Fără vina lui, existența îi era caracterizată prin perversiune, violență și viciu. Trăise sub răsuflarea acestor calamități. Dramele se scurgeau una după alta încă din copilărie. Fiind fiu al unei femei care alesese desfrâul, amorurile și petrecerile, Stavru a avut de îndurat nenumărate încercări pe care viața i le-a pus în cale.
Aflăm că el împreună cu sora sa Chira cu patru ani mai mare ca el, locuia cu mama, care se abandonase plăcerilor vieții, primind în casa sa nenumărați curtezani. Chira împărtășea patima mamei, iar micul Dragomir (acesta era numele lui adevărat) avea ca funcție supravegherea întoarcerii tatălui care revenea mereu doar pentru a-i snopi în bătaie. Învățămintele pe care cei doi copii le primeau de la mama lor era să-și trăiască viața așa cum o simțeau, puteau fi o destrăbălată și un hoț, important era să-și păstreze sufletul și să fie omenoși, fiindcă un om fără suflet este un om mort care împiedică lumea să trăiască.
Când el avea 11 ani, iar sora sa Chira - 15 ani, după o bătaie cruntă din partea tatălui, mama dispare în lume. Cei doi copii rămași atunci practic orfani, dat fiind că tatăl nu avea grijă de ei, cad în capcana unui turc care o aruncă pe Chira într-un harem, iar pe Stavru îl pervertește.
Titlul acestui roman este pentru mine inexplicabil, figura Chirei apare doar episodic. Înțeleg desigur legătura pe care o avuse Dragomir față de sora sa Chira și faptul că imaginea surorii avea să-l urmărească toată viața. Însă, opera seamănă mai mult cu o spovedanie a lui Dragomir, decât cu un tribut adus Chirei.
Întreaga istorie te captivează și te face curios chiar dacă accentul este schimbat de fiecare dată pe o altă figură. Autorul parcă a vrut să ne ducă în eroare prin comutarea atenției de la un personaj la altul. În același timp, cititorul este cucerit de fiecare dintre personaje, chiar și de cele care par la început antipatice.
Necunoscutul și tragicul din această istorie te cuprinde de la început și te poartă așa până la sfârșit. Panait Istrati are un stil al scrierii de un realism dezolant. Imaginile sunt descrise în detalii și deși nu ai un punct culminant al istoriei, ești acolo cu sufletul la gură pentru a ajunge la final. Am apreciat finalul în care autorul și-a păstrat realismul neîncercând să creeze un happy-end care ar fi ieșit din topicul romanului.
✍️“Căci bunătatea unui singur om este cu mult mai puternică decât răutate miilor de oameni. Răul piere în aceeași clipă cu moartea celui care l-a înfăptuit - binele continuă să-și reverse strălucirea și după dispariția celui drept.�
“Chira Chiralina�, Panait Istrati
Și atunci când cititorul pare a fi intrat în istorie, atunci când este gata să urmărească prin ce peripeții se va aventura Adrian, autorul face o întorsătură, începând adevărata narațiune. Stavru devine brusc figura cheie și cel care își povestește viața sa. Stavru, negustor ambulant, numit de către toți “limonagiul� din cauza mărfii pe care o vinde prin bâlciuri - este văr de-al doilea cu Adrian.
Cum observă Adrian, în Stavru sălășluiesc două personalități: un Stavru bun și altul rău. Și în dorința sa de a afla care este adevăratul Stavru, Adrian îl provoacă pe acesta să-și povestească viața.
Astfel, aflăm dramele nenumărate prin care a avut de trecut Stavru. Viața îi fusese dreaptă, simplă, dureroasă. Fără vina lui, existența îi era caracterizată prin perversiune, violență și viciu. Trăise sub răsuflarea acestor calamități. Dramele se scurgeau una după alta încă din copilărie. Fiind fiu al unei femei care alesese desfrâul, amorurile și petrecerile, Stavru a avut de îndurat nenumărate încercări pe care viața i le-a pus în cale.
Aflăm că el împreună cu sora sa Chira cu patru ani mai mare ca el, locuia cu mama, care se abandonase plăcerilor vieții, primind în casa sa nenumărați curtezani. Chira împărtășea patima mamei, iar micul Dragomir (acesta era numele lui adevărat) avea ca funcție supravegherea întoarcerii tatălui care revenea mereu doar pentru a-i snopi în bătaie. Învățămintele pe care cei doi copii le primeau de la mama lor era să-și trăiască viața așa cum o simțeau, puteau fi o destrăbălată și un hoț, important era să-și păstreze sufletul și să fie omenoși, fiindcă un om fără suflet este un om mort care împiedică lumea să trăiască.
Când el avea 11 ani, iar sora sa Chira - 15 ani, după o bătaie cruntă din partea tatălui, mama dispare în lume. Cei doi copii rămași atunci practic orfani, dat fiind că tatăl nu avea grijă de ei, cad în capcana unui turc care o aruncă pe Chira într-un harem, iar pe Stavru îl pervertește.
Titlul acestui roman este pentru mine inexplicabil, figura Chirei apare doar episodic. Înțeleg desigur legătura pe care o avuse Dragomir față de sora sa Chira și faptul că imaginea surorii avea să-l urmărească toată viața. Însă, opera seamănă mai mult cu o spovedanie a lui Dragomir, decât cu un tribut adus Chirei.
Întreaga istorie te captivează și te face curios chiar dacă accentul este schimbat de fiecare dată pe o altă figură. Autorul parcă a vrut să ne ducă în eroare prin comutarea atenției de la un personaj la altul. În același timp, cititorul este cucerit de fiecare dintre personaje, chiar și de cele care par la început antipatice.
Necunoscutul și tragicul din această istorie te cuprinde de la început și te poartă așa până la sfârșit. Panait Istrati are un stil al scrierii de un realism dezolant. Imaginile sunt descrise în detalii și deși nu ai un punct culminant al istoriei, ești acolo cu sufletul la gură pentru a ajunge la final. Am apreciat finalul în care autorul și-a păstrat realismul neîncercând să creeze un happy-end care ar fi ieșit din topicul romanului.
✍️“Căci bunătatea unui singur om este cu mult mai puternică decât răutate miilor de oameni. Răul piere în aceeași clipă cu moartea celui care l-a înfăptuit - binele continuă să-și reverse strălucirea și după dispariția celui drept.�
“Chira Chiralina�, Panait Istrati
May 23, 2023
bütün güzellik bizim kalbimizden gelir bu kalp mutlu kaldıkça. bu mutluluk kaybolduğu gün dünya bir mezarlığa dönüşür.
September 21, 2024
S-a simțit de parcă aș fi citit o poveste din “O mie și una de nopți� ��i mă bucur ca i-am dat o sansa cand am zărit-o anticariat. Panait Istrati a fost o surpriza neașteptată 🩷 Atmosfera romanului este una foarte romantică și “exotică �, plimbându-ne din Brăila către Istanbul, Damasc și apoi Liban pentru a ne prezenta povestea lui Stavru ( poate primul personaj queer dintr-un roman românesc ?) și destinul tragic al surorii lui, Chira.
November 23, 2024
Nu știam că nu l-am citit pe Panait Istrati până acum. Dintr-un motiv complet obscur mie, eram convinsă că am citit Ciulinii Bărăganului când eram la școală. Poate am început-o. Poate că am citit despre ea, îmi amintesc că o prietenă de-ale mele o citea la un moment dat și poate de aici s-a născut confuzia mea. Așa cum s-a întâmplat să răstălmăcească acum ceva timp și finalul la Metamorfoza (eram convinsă că se întâmpla complet altceva la final, după cum, de altfel, am și povestit când am scris despre recitirea ei), creierul meu s-a decis că l-am citit pe Istrati și gata, chiar dacă nu-mi mai aminteam nimic. De altfel, sunt multe cărți pe care le-am uitat cu desăvârșire și dacă-mi spui că ție nu ți s-a întâmplat niciodată asta cu o carte pe care ai citit-o acum foarte mult timp, atunci parțial n-o să te cred, și restul de parte o voi oferi unei invidii sănătoase, bravo ție. În orice caz, se pare că până la urmă era scris în stele să citesc Chira Chiralina acum și a fost foarte bine și așa. Mi-a plăcut enorm Chira Chiralina și am rămas surprinsă de cât de bine putea să scrie Panait Istrati. Am avut și un eveniment foarte frumos pornind de la cartea asta și de la autor în general � Sufrageria Literară la Modul Cărturești, un eveniment organizat de Sînziana Mocanu. Mi-a plăcut tare mult ce s-a întâmplat la sufrageria literară pentru că, deși are și rolul de prezentare într-un fel (a cărții, a autorului, invitații vorbesc despre asta și încearcă să ofere un context), totuși are și această componentă de book club și debate pentru că cei care vin la eveniment participă în mod activ la discuții și este extrem de wholesome și distractiv. Da, mi-a plăcut mult. M-am întâlnit acolo și cu doctoranda Marina Îngustu care știa o grămadă de lucruri despre Panait Istrati, cu toate că era foarte modestă pe tema asta, ne-a cucerit pe toți cu elocvența ei (și de la ea vă recomand și biografia lui Stelian Tănase despre Istrati pe care eu � încă � n-am citit-o, dar am mare încredere în recomandarea Marinei). A fost extrem de frumos să vorbim despre Panait Istrati și anumite teme importante, ca de exemplu: separăm sau nu separăm autorul de operă? S-au iscat niște discuții interesante pe tema asta.
Revenind la Chira Chiralina, tare mult m-a cucerit acest scriitor din Brăila cu stilul lui, fenomenal că scria în franceză și și-a mai și tradus cărțile, chiar dacă înțeleg că avea lacune și munca editorului era serioasă în urma lui (ceea ce e absolut firesc în cazul ăsta, a învățat târzior franceza și era un tip cu patru clase, tot fenomenal rămâne totul). Și mai tare m-a surprins și, în același timp, cucerit cu subiectul pe care l-a abordat. Nu pentru că există această dualitate între Orient și Occident, cu acest hedonism bine conturat al familiei lui Starvu, cu mama și sora exotice și, ar zice unii, feministe, în timp ce alții, feministe, dar totuși desfrânate, ci pentru că vorbește despre un personaj cu o anumită orientare sexuală (Stavru era gay). Foarte interesantă și pătrunzătoare nu doar incursiunea în hedonism, ci în moralitatea și justiție și peste tot mi se pare că se vede o anumită componentă biografică importantă. Mama lui era spălătoreasă, el a muncit peste tot, în port, făcând multe munci de toate felurile și înțelege foarte bine nu doar clasa muncitoare, ci și faptul că un caracter moral nu se naște din avuție și că foarte înșelătoare pot fi chipurile și moravurile prefăcut-atente ale celor de pe poziții înalte. Mi se pare că pot vedea și înțelege fascinația lui pentru o teorie socialistă (a vizitat Rusia fascinat de marxism), dar și de ce a înțeles că ceea ce se întâmplă de facto nu este bine, dezamăgirea tronând iremediabil asupra lui și făcându-l să spună că este apolitic, într-un fel, fără judecată, în afara oricărei judecate din acest punct de vedere. Fascinant Istrati și ca om, dar absolut superbă mi s-a părut Chira Chiralina și progresistă pentru vremea în care a apărut —deși nu neapărat surprinzătoare având în vedere cât a călătorit și pe unde-a ajuns Istrati, să ne amintim totuși că scria în Franța până la urmă, cel puțin la început, nu la Brăila. Deși� să lăsăm aici o suspensie.
Revenind la Chira Chiralina, tare mult m-a cucerit acest scriitor din Brăila cu stilul lui, fenomenal că scria în franceză și și-a mai și tradus cărțile, chiar dacă înțeleg că avea lacune și munca editorului era serioasă în urma lui (ceea ce e absolut firesc în cazul ăsta, a învățat târzior franceza și era un tip cu patru clase, tot fenomenal rămâne totul). Și mai tare m-a surprins și, în același timp, cucerit cu subiectul pe care l-a abordat. Nu pentru că există această dualitate între Orient și Occident, cu acest hedonism bine conturat al familiei lui Starvu, cu mama și sora exotice și, ar zice unii, feministe, în timp ce alții, feministe, dar totuși desfrânate, ci pentru că vorbește despre un personaj cu o anumită orientare sexuală (Stavru era gay). Foarte interesantă și pătrunzătoare nu doar incursiunea în hedonism, ci în moralitatea și justiție și peste tot mi se pare că se vede o anumită componentă biografică importantă. Mama lui era spălătoreasă, el a muncit peste tot, în port, făcând multe munci de toate felurile și înțelege foarte bine nu doar clasa muncitoare, ci și faptul că un caracter moral nu se naște din avuție și că foarte înșelătoare pot fi chipurile și moravurile prefăcut-atente ale celor de pe poziții înalte. Mi se pare că pot vedea și înțelege fascinația lui pentru o teorie socialistă (a vizitat Rusia fascinat de marxism), dar și de ce a înțeles că ceea ce se întâmplă de facto nu este bine, dezamăgirea tronând iremediabil asupra lui și făcându-l să spună că este apolitic, într-un fel, fără judecată, în afara oricărei judecate din acest punct de vedere. Fascinant Istrati și ca om, dar absolut superbă mi s-a părut Chira Chiralina și progresistă pentru vremea în care a apărut —deși nu neapărat surprinzătoare având în vedere cât a călătorit și pe unde-a ajuns Istrati, să ne amintim totuși că scria în Franța până la urmă, cel puțin la început, nu la Brăila. Deși� să lăsăm aici o suspensie.
February 10, 2016
Am început să citesc Panait Istrati pentru că îmi place Fănuș Neagu. Așa cum știm cu toții, scriitorul brăilean a fost foarte fascinat de scrierile lui Panait Istrati, Mihail Sadoveanu etc., autori care s-au inspirat din minunata lume orientală înmiresmată cu cele mai îmbietoare parfumuri venite direct din lumea Seherezadei, povestitoarea celor „O mie și una de nopți�.
Inserția sau povestirea în ramă, dar și farmecul cuvintelor venite, parcă, din alte lumi, te încântă de la primele pagini. Am rămas uimită când am citit despre subiecte considerate tabu chiar și acum. Chira Chiralina este personajul secundar, dar prin povestea fratelui său, Stavru, un țigan provenit dintr-o familie bogată, trecut prin atâtea încercări ale vieții, aceasta primește un rol nemaipomenit pe scena textuală, devenind un personaj de la care nu ne putem lua privirea, chiar și atunci când dispare, tânăra încă sălășluiește în mintea noastră. Probabil din cauza orientărilor de stânga Panait Istrati, în zilele noastre, nu mai este citit decât la Facultatea de Litere. Mare păcat.
Chira Chiralina, fără nicio ezitare, este una din cele mai bune scrieri ale literaturii române! Atâtea imagini, atâtea povești, viață și moarte, destin și surpriză, dar, mai ales, dragoste și trăire profundă, pasională, numai un om care a dobândit cea mai de preț comoară a Orientului, harul povestirii , poate să redea cu atâta pricepere multe și frumoase lucruri în puține pagini.
Inserția sau povestirea în ramă, dar și farmecul cuvintelor venite, parcă, din alte lumi, te încântă de la primele pagini. Am rămas uimită când am citit despre subiecte considerate tabu chiar și acum. Chira Chiralina este personajul secundar, dar prin povestea fratelui său, Stavru, un țigan provenit dintr-o familie bogată, trecut prin atâtea încercări ale vieții, aceasta primește un rol nemaipomenit pe scena textuală, devenind un personaj de la care nu ne putem lua privirea, chiar și atunci când dispare, tânăra încă sălășluiește în mintea noastră. Probabil din cauza orientărilor de stânga Panait Istrati, în zilele noastre, nu mai este citit decât la Facultatea de Litere. Mare păcat.
Chira Chiralina, fără nicio ezitare, este una din cele mai bune scrieri ale literaturii române! Atâtea imagini, atâtea povești, viață și moarte, destin și surpriză, dar, mai ales, dragoste și trăire profundă, pasională, numai un om care a dobândit cea mai de preț comoară a Orientului, harul povestirii , poate să redea cu atâta pricepere multe și frumoase lucruri în puține pagini.
January 3, 2016
Superbe écriture. Les aspects les plus abjects de la nature humaine sont évoqués avec beaucoup de pudeur. On trouve aussi des phrases sublimes sur la bonté et l'amitié. Très belles descriptions des régions traversées.
C'est le premier livre que je lis de cet auteur. J'ai envie de lire tous les autres !
C'est le premier livre que je lis de cet auteur. J'ai envie de lire tous les autres !
August 9, 2015
A kind soul in Bucharest gave me this book. Turns out it's the perfect companion for a trip to a world that has been all but swallowed by a brand-new (dis)order. A vagabond traces the Black Sea basin and surroundings; meeting point of a Slavic North, Ottoman East, and not quite 'Western' West, not unlike water disappearing into an sink. Whiffs of this lost cosmopolitan microcosm can still be enjoyed in many cities, from Istanbul, to Odessa, to Lviv. The book itself paints a less rosy picture of this lost world, but perfect tends to get boring after a while. This book certainly does't.
April 30, 2024
Ο Σταύρος, είναι ένας γυρολόγος λεμοναδοπώλης. Πηγαίνοντας στο επόμενο πανηγύρι με τον Ανδριανό και τον Μιχαήλ, ξεκινά να τους αφηγείται την ιστορία του. Μιλά για τον γάμο του που τον στιγμάτισε, αλλά και τα γεγονότα πριν από αυτόν. Η αγάπη του στην αδερφή του, την Κυρά Κυραλίνα είναι μεγάλη. Αναζητώντας την, πέρασε πολλά, διέσχισε θάλασσες και βουνά, γνώρισε ανθρώπους σκληρούς, άδικους, εκμεταλλευτές κι απατεώνες που τον φυλάκισαν, τον λήστεψαν, τον ατιμασαν.
Ο συγγραφέας, σαν άλλος παραμυθάς από τις Χίλιες και μία νύχτες, ξεκινά να αφηγείται ιστορίες για τη ζωή. Ιστορίες που περιέχουν πόνο, βία, διωγμό μα και άδολη αδελφική αγάπη.
"Η καλοσύνη ενός και μόνο ανθρώπου είναι πιο δυνατή απ' την κακία χίλιων άλλων. Το κακό πεθαίνει την ίδια στιγμή με εκείνον που το προκαλεί, το καλό ακτινοβολεί ακόμα και μετά το χαμό του δικαίου."
3,5 αστέρια
Ο συγγραφέας, σαν άλλος παραμυθάς από τις Χίλιες και μία νύχτες, ξεκινά να αφηγείται ιστορίες για τη ζωή. Ιστορίες που περιέχουν πόνο, βία, διωγμό μα και άδολη αδελφική αγάπη.
"Η καλοσύνη ενός και μόνο ανθρώπου είναι πιο δυνατή απ' την κακία χίλιων άλλων. Το κακό πεθαίνει την ίδια στιγμή με εκείνον που το προκαλεί, το καλό ακτινοβολεί ακόμα και μετά το χαμό του δικαίου."
3,5 αστέρια
September 10, 2021
"A, câtă nedreptate e în viață! Unui om schilod de un picior sau de o mână, nimeni nu-i aruncă disprețul lui, toată lumea îl privește cu milă; dar fiecare se dă înapoi, nimeni nu simte milă înaintea unui schilod al sufletului!"
April 6, 2021
This was a marvelous little book. Stavru / Dragomir is a romantic figure and we get to learn bits of his life story happening somewhere at the end of the 19th century. The story takes us from Braila (Romania) to Istanbul, Damascus, Aleppo and other wonderful places.
I wasn't aware that we had gay literature in Romania :)). Very pleasant discovery.
Mai curand sau mai tarziu, omul cu judecata ajunge sa priceapa desertaciunea simturilor, care tulbura linistea si mistuie viata, imi zicea el. Ferice de acel ce-ajunge sa inteleaga asta de tanar: cu atat mai mult se va bucura de viata
I wasn't aware that we had gay literature in Romania :)). Very pleasant discovery.
Mai curand sau mai tarziu, omul cu judecata ajunge sa priceapa desertaciunea simturilor, care tulbura linistea si mistuie viata, imi zicea el. Ferice de acel ce-ajunge sa inteleaga asta de tanar: cu atat mai mult se va bucura de viata
April 23, 2023
Eu o știam doar pe Chira cea din balade, fata pe care o răpește harapul, azvârlind-o în caiac și plecând cu ea pe Dunăre în jos. Nu mă așteptam la o așa viziune. Reinterpretarea e superbă.
Deschide o carte publicată în original în 1923, în limba franceză. Recunoaște în titlu un personaj feminin al folclorului românesc, al cărui nume îl știi cântat. Ce ar putea fi asta? Proză câmpenească, culegere folclorică, poate legenda imaginată cu elemente mitologice, neaoșe... Nici pe departe. Așa credeam eu. Și eram foarte entuziasmată la fiecare dintre aceste gânduri. Nu citisem nimic înainte despre cartea de față. Panait Istrati îl crează pe Dragomir, fratele Chirei, un personaj peste poate de inocent, care crește în puf o bună parte a copilăriei, alături de mama curtezană și sora aflată în pregătiri pentru a deveni una. E învățat că, prin acea violență a tatălui și fratelui mai mare, la care asistă și ale cărei urme le vede, e plătită fericirea, aidoma vieții trăite pe care omul o plătește la final prin moarte. Ajuns în lume, caută sprijin în orișicine, având convingerea că oamenii, din bunătatea inimii lor, îl vor ajuta.
Această scriere a fost tradusă tardiv în limba română. E modernă, în sincron cu gustul literar franțuzesc al vremii, lucrează cu concepte și tipuri umane care, la acea vreme, i-au făcut pe unii de la noi să se uite câș. Le găsim în alt chip pe curtezane, favorabil: râsul, dansul și viața lor sunt fapte feerice, reprezintă frumosul, fără contururi disgrațioase în ochii bietului copil. Îl găsim pe proxenet, pe homosexual, pe hoțul cu suflet... Niciun amănunt nu e scris întâmplător. E studiată trauma, efectele abuzului, "anomaliile" de oameni care ieșim de la prea multe încercări din partea vieții, prea multe nefericiri, întreg drumul fiind rememorat de personajul principal. Își amintește micile detalii și înțelege ce i s-a întâmplat.
Ador diversitatea culturală, atmosfera orientală, capacitatea cuvintelor citite de a se scurge vizual în mintea mea, culorile, scriitura pur și simplu frumoasă, locul pe care îl ocupă personajele, felul în care e redată descumpănirea � îmi place tot. Nu se vorbește suficient de Panait Istrati. Aș fi putut să-l ocolesc mult și bine. Ce pierdere ar fi fost! Nuuu. 😭 E de ajuns să-mi imaginez. Nu-mi place ideea asta. ☹️
Doar un citat:
Azi, nu-mi pare rău de tot ce-am păţit. Numai astfel am putut cunoaşte fiinţa omenească până în adâncurile ei. Dacă am rămas bun în ciuda tuturor celor ce am văzut, celor ce am suferit, e doar pentru a putea să-mi aduc prinosul de recunoştinţă celui care a creat Bunătatea, a făcut-o rară şi a aşezat-o printre bestii � ca unică justificare a vieţii.
Deschide o carte publicată în original în 1923, în limba franceză. Recunoaște în titlu un personaj feminin al folclorului românesc, al cărui nume îl știi cântat. Ce ar putea fi asta? Proză câmpenească, culegere folclorică, poate legenda imaginată cu elemente mitologice, neaoșe... Nici pe departe. Așa credeam eu. Și eram foarte entuziasmată la fiecare dintre aceste gânduri. Nu citisem nimic înainte despre cartea de față. Panait Istrati îl crează pe Dragomir, fratele Chirei, un personaj peste poate de inocent, care crește în puf o bună parte a copilăriei, alături de mama curtezană și sora aflată în pregătiri pentru a deveni una. E învățat că, prin acea violență a tatălui și fratelui mai mare, la care asistă și ale cărei urme le vede, e plătită fericirea, aidoma vieții trăite pe care omul o plătește la final prin moarte. Ajuns în lume, caută sprijin în orișicine, având convingerea că oamenii, din bunătatea inimii lor, îl vor ajuta.
Această scriere a fost tradusă tardiv în limba română. E modernă, în sincron cu gustul literar franțuzesc al vremii, lucrează cu concepte și tipuri umane care, la acea vreme, i-au făcut pe unii de la noi să se uite câș. Le găsim în alt chip pe curtezane, favorabil: râsul, dansul și viața lor sunt fapte feerice, reprezintă frumosul, fără contururi disgrațioase în ochii bietului copil. Îl găsim pe proxenet, pe homosexual, pe hoțul cu suflet... Niciun amănunt nu e scris întâmplător. E studiată trauma, efectele abuzului, "anomaliile" de oameni care ieșim de la prea multe încercări din partea vieții, prea multe nefericiri, întreg drumul fiind rememorat de personajul principal. Își amintește micile detalii și înțelege ce i s-a întâmplat.
Ador diversitatea culturală, atmosfera orientală, capacitatea cuvintelor citite de a se scurge vizual în mintea mea, culorile, scriitura pur și simplu frumoasă, locul pe care îl ocupă personajele, felul în care e redată descumpănirea � îmi place tot. Nu se vorbește suficient de Panait Istrati. Aș fi putut să-l ocolesc mult și bine. Ce pierdere ar fi fost! Nuuu. 😭 E de ajuns să-mi imaginez. Nu-mi place ideea asta. ☹️
Doar un citat:
Azi, nu-mi pare rău de tot ce-am păţit. Numai astfel am putut cunoaşte fiinţa omenească până în adâncurile ei. Dacă am rămas bun în ciuda tuturor celor ce am văzut, celor ce am suferit, e doar pentru a putea să-mi aduc prinosul de recunoştinţă celui care a creat Bunătatea, a făcut-o rară şi a aşezat-o printre bestii � ca unică justificare a vieţii.
June 30, 2021
قصة مؤثرة عن الطفل دراجومير ورحلة بحثه عن أمه وأخته التي عبر فيها إلى مدن كثيرة، التقى فيها بالكثير من الوجوه القاسية المتوحشة لدرجة أنه ظن أن كل البشر بهذه القسوة حتى التق�� بالرجل طيب القلب بائع السحلب فكان له أبًا ومعلمًا وصديقًا مخلصًا، وجعله يرى الحياة بنظرة جديدة ودودة وأخوية وشاعرية، وجعل كل شيء في عينيه جميلاً وجديرًا بأن يحب....
أحببتها 💕
29.06.2021
أحببتها 💕
29.06.2021
February 10, 2016
Kira Kiralina'da, gezgin bir satıcı olan Stavro'nun yaşam öyküsü işlenmiş.
Acılar, umutlar ve umutsuzluklar, çocukluktan gençliğe geçişte yaşanan sorunlar gibi bir çok konuda okur çıkarımlar yapabiliyor.
Ben eseri oldukça beğendim. Kısa, gayet akıcı ve konu olarak da güzel diyebilirim.
Kısaca alıntılar;
** Ah, ah! Ne çok haksızlık ediliyor yaşamda! Bir bacağı ya da kolu kesik birini görünce kimse kınamıyor, herkes adama acıyor; ruhu sakat adamaysa kimse acımıyor, herkes ondan kaçıyor!..
** Her mutluluğun bir de ters yüzü var, yaşamı bile ölümle ödüyoruz... Bundan ötürü yaşamın tadını çıkarmak gerekir. Gününüzü gün edin çocukların, öyle ki Son Yargı gelip çattığında hiçbir şey için pişman olmayasınız.
Acılar, umutlar ve umutsuzluklar, çocukluktan gençliğe geçişte yaşanan sorunlar gibi bir çok konuda okur çıkarımlar yapabiliyor.
Ben eseri oldukça beğendim. Kısa, gayet akıcı ve konu olarak da güzel diyebilirim.
Kısaca alıntılar;
** Ah, ah! Ne çok haksızlık ediliyor yaşamda! Bir bacağı ya da kolu kesik birini görünce kimse kınamıyor, herkes adama acıyor; ruhu sakat adamaysa kimse acımıyor, herkes ondan kaçıyor!..
** Her mutluluğun bir de ters yüzü var, yaşamı bile ölümle ödüyoruz... Bundan ötürü yaşamın tadını çıkarmak gerekir. Gününüzü gün edin çocukların, öyle ki Son Yargı gelip çattığında hiçbir şey için pişman olmayasınız.
December 28, 2021
I have just finished reading the 1st short story -"Stavru". An insightful style with characters very well built telling their unusual stories in a world of rejection. High sensitivity for humans out of the normal trying to fit in. A world abnormally claustered for the perpetual move of the people living it.
January 6, 2019
I've struggled to understand what is the meaning of this short story. The events in this book are improbable, and the characters have no time for reflection: life is just happening to them. I give it three stars though the story is well written. It's just that it doesn't speak to me. Istrati has a strange world conception from which the reason is absent. This bothers me, to say the least.
September 2, 2017
Güzel bir yol kitabı okuyacağımı ve yeni bir yazar keşfedeceğimi düşünerek başladığım kitapta nedense aradığımı ya da okuyacağımı düşündüğüm tarzdaki kitabı bulamadım. Başka bir kitabını okuyarak yazarın dünyasına tekrar giriş yapmaya çalışacağım.
April 4, 2023
Îl iubeam pe Panait Istrati pentru biografia lui, necitindu-l. Acum îl iubesc pentru Chira Chiralina. Cartea aceasta depășește toate cărțile citite în acest an (dar credeți-mă că am citit câteva cărți bune și foarte bune).
February 10, 2013
This is the book I read when I want to escape, but have neither time nor money to do so. I love reading some of it, then close my eyes and imagine every single little detail in a scene.
January 21, 2015
Pe Panait Istrati l-am descoperit devreme si am inceput sa-l gust si inteleg foarte tarziu. Am dat de numele lui pe undeva prin clasele primare, intr-un pachet de carti primite ca premiu. Toata lumea primea un premiu sau o mentiune atunci. Era Ciulinii Baraganului, in acelasi volum cu tragicul Capitan Mavromati. Carti care n-ar trebui citite de copii, desi erau, din cate tin minte, in colectia Biblioteca pentru toti copiii, de la Ion Creanga. O versiune light de BPT, unde au aparut si Hoffmann, si Tolkien, si Gorki, dar si ceva literatura proletcultista pentru copii. Cu pionieri triumfalisti. Ciulinii Baraganului mi s-a parut o carte cumplit de trista, insuportabila, si multi ani m-am tinut deoparte de Istrati. M-a intors pe dos mai rau decat Cuore, atunci cartea care m-a marcat negativ. Si pe care n-as recomanda-o nici unui copil. - See more at:
September 4, 2018
“Uma vida de homem não se conta nem se escreve. Uma vida de homem que amou a terra e a percorreu é ainda menos passível de ser narrada. Mas, quando esse homem foi um apaixonado e, correndo mundo, conheceu todos os graus de felicidade e da miséria, então, tentar dar uma imagem viva do que foi sua vida é quase impossível. Impossível para ele mesmo em primeiro lugar; depois, para os que devem ouvi-lo.
O encantador, o pitoresco e o interessante da vida de um homem de alma poderosa, tumultuosa e ao mesmo tempo aventureira nem sempre está nos fatos relevantes daquela vida. É no detalhe que, com mais frequência, reside a beleza. Mas quem daria ouvidos ao detalhe? Quem o saborearia? E, principalmente, quem o compreenderia?
Ei por que sempre fui inimigo do: Conte-nos alguma coisa de sua vida!…�
O encantador, o pitoresco e o interessante da vida de um homem de alma poderosa, tumultuosa e ao mesmo tempo aventureira nem sempre está nos fatos relevantes daquela vida. É no detalhe que, com mais frequência, reside a beleza. Mas quem daria ouvidos ao detalhe? Quem o saborearia? E, principalmente, quem o compreenderia?
Ei por que sempre fui inimigo do: Conte-nos alguma coisa de sua vida!…�
Displaying 1 - 30 of 180 reviews
Can't find what you're looking for?
Get help and learn more about the design.