Å·±¦ÓéÀÖ

“Dintre toate lipsurile studentului, cea dintîi ÅŸi cea mai de seamă era fără îndoială lipsa de respect faţă de tatăl lui. De altfel ÅŸi bătrînul era adesea plicticos de n-avea pereche. In primul rînd era peste măsură de curios, în al doilea rînd nu-l lăsa să înveÅ£e, pentru că trăncănea într-una ÅŸi punea întrebări prosteÅŸti â€� lipsite cu totul de temei ÅŸi, în cele din urmă, mai venea uneori ÅŸi beat. Fiul îşi dezvăţa încetul cu încetul părintele de aceste păcate, adică de dorinÅ£a de a-ÅŸi vîrî nasul pretutindeni ÅŸi de a trăncăni verzi ÅŸi uscate, ÅŸi, în sfîrÅŸit, izbuti să-l facă pe bătrîn să-l asculte ca pe un oracol ÅŸi să nu deschidă gura fără îngăduinÅ£a lui. Bietul bătrîn nu mai contenea să se minuneze ÅŸi să se bucure de Petenka al lui (aÅŸa-i spunea el). Cînd venea să-l vadă, era întotdeauna sfios ÅŸi îngrijorat, neÅŸtiind pesemne cum o să-l primească fiul ÅŸi nu îndrăznea multă vreme să-i calce pragul; dacă mă nimerea pe mine prin apropiere, mă descosea pe puÅ£in vreo douăzeci de minute, întrebîndu-mă cum e cu Petenka al lui? Dacă-i sănătos, în ce ape se scaldă ÅŸi dacă nu lucrează cumva la ceva cu totul deosebit ? Åži ce anume face : scrie, citeÅŸte sau cugetă ? Dacă-l îmbărbătam ÅŸi-l liniÅŸteam îndeajuns, bătrînul îşi lua în cele din urmă inima în dinÅ£i ÅŸi intra tiptil-tiptil, deschizînd încetinel uÅŸa, prin care vîra mai întîi capul; dacă vedea că băiatul lui nu se supără ÅŸi-i face un semn, trecea biniÅŸor în odaie, îşi lepăda paltonaÅŸul ÅŸi pălăria â€� veÅŸnic boÅ£ită, găurită ÅŸi cu marginile rupte â€� le atîrna în cuier, cu multă băgare de seamă ÅŸi fără zgomot; apoi se aÅŸeza într-un colÅ£, pe scaun, tot atît de încetiÅŸor ÅŸi-l mînea din ochi pe Petenka al lui, prinzîndu-i toate miÅŸcările ÅŸi căutînd să ghicească în ce toane e. Dacă Petenka nu era cît de cît în apele lui ÅŸi bătrînul o vedea, se ridica numaidecît ÅŸi spunea : «Eu, Petenka, numai aÅŸa... am trecut doar pentru o clipă. Să vezi... am fost departe ÅŸi dacă am trecut pe aici, am intrat să mă odihnesc». Apoi îşi lua tăcut ÅŸi supus paltonaÅŸul ÅŸi pălăria ponosită, deschidea iar uÅŸa fără zgomot ÅŸi pleca, cu un zîmbet silit, ca să înăbuÅŸe durerea strînsă în suflet ÅŸi să nu i-o arate fiului. Dar cînd se-ntîmpla ca fiul să-ÅŸi primească bine tatăl, acesta nu mai ÅŸtia ce să facă de bucurie. MulÅ£umirea i se citea pe faţă, în purtări, în miÅŸcări. De cîte ori îi vorbea băiatul, bătrînul se sălta puÅ£in de pe scaun ÅŸi-i răspundea încet, slugarnic, aproape cu evlavie, căutînd să întrebuinÅ£eze vorbele cele mai alese, adică cele mai caraghioase. Dar, hotărît lucru, vorbirea frumoasă nu prea era de el: se încurca ÅŸi se fîstîcea în aÅŸa hal, că nu ÅŸtia ce să mai facă cu mîinile ÅŸi ce să se facă el singur, ÅŸi multă vreme după ce isprăvea, mai bolborosea pentru el răspunsul cuvenit, căutînd parcă să-ÅŸi îndrepte greÅŸeala. Dacă izbutea să răspundă cum trebuie, bătrînul se umfla în pene, îşi îndrepta pe rînd jiletca, cravata ÅŸi haina ÅŸi lua înfăţiÅŸarea unui om care-ÅŸi cunoaÅŸte preÅ£ul. Uneori prindea atîta curaj, îndrăzneala lui mergea atît de departe, că se ridica încet de pe scaun, se apropia de raftul cu cărÅ£i, îşi alegea o carte ÅŸi citea pe loc cîte ceva, aÅŸa, la nimereală. Toate astea le făcea cu un sînge rece ÅŸi o nepăsare prefăcută, de parcă ar fi avut libertatea să umble întotdeauna în voie prin cărÅ£ile fiului său, de parcă ar fi fost obiÅŸnuit de cînd lumea cu vorba mîngîietoare a acestuia. Eu însă am văzut odată cu ochii mei cum s-a speriat bietul de el, cînd Pokrovski l-a rugat să nu mai pună mîna pe cărÅ£i. Bătrînul s-a fîstîcit, s-a grăbit, a pus cartea de-a-ndoaselea, apoi a dat să-ÅŸi îndrepte greÅŸeala, a întors-o, dar a băgat-o cu cotorul înăuntru; ÅŸi toate astea le făcea zîmbind, înroÅŸindu-se ÅŸi căutînd să ÅŸteargă, cum se pricepea mai bine, urmele fărădelegii.”
― Fyodor Dostoyevsky, Poor Folk

“True happiness is to enjoy the present, without anxious dependence upon the future, not to amuse ourselves with either hopes or fears but to rest satisfied with what we have, which is sufficient, for he that is so wants nothing. The greatest blessings of mankind are within us and within our reach. A wise man is content with his lot, whatever it may be, without wishing for what he has not.”
― Seneca

“Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om, zeii nu mai pot face nimic împotriva lui. Asta-i o treabă omenească, ÅŸi numai ceilalÅ£i oameni - numai ei - au căderea să-l lase în libertate sau să-l strîngâ de gît.”
― Jean-Paul Sartre, MuÅŸtele / Cu uÅŸile închise / MorÅ£i fără îngropăciune / Diavolul ÅŸi bunul Dumnezeu / SechestraÅ£ii din Altona

“Omul sarac e pretentios! Altfel priveste el lumea: se uita chioras la orice trecator, cata stanjenit in jur si ciuleste mereu urechile - nu cumva se vorbeste despre el? De pilda, de ce o fi asta asa de parlit? Si ce-o fi gandind? Si cum o fi aratand pe o fata, dar pe cealalta.”
― Dostoievsky