Å·±¦ÓéÀÖ

“ÃŽncotro ducea conducta verticală a suferinÈ›ei umane? Cine se hrănea cu plânsul È™i nefericirea È™i neputinÈ›a È™i nimicnicia È™i vremelnicia noastră? Cine se bucura de trosnetul oaselor noastre, de chinul iubirii ne-mpărtășite, de ravagiile cancerului È™i-ale morÈ›ii celor apropiaÈ›i, de pielea arsă, de ochii scoÈ™i, de venele explodate? Pentru cine substanÈ›a limpede ca lacrima a nenorocirii noastre era necesară ca aerul È™i apa?... HedoniÈ™ti ai durerii, vizionari ai terorii, arhangheli ai strivirii de viu, regi ai distrugerii È™i ai urii...”