I dare suggest, from my years of reading fiction and nonfiction, that a book is made good, or a good book is made better, by offering the reader a wayI dare suggest, from my years of reading fiction and nonfiction, that a book is made good, or a good book is made better, by offering the reader a way to connect with the protagonist. They usually work best when the reader can identify with certain aspects of the protagonist or with the situations that they find themselves in. I even dare say that a mediocre book can be made good by a strong protagonist, one that shapes the story and whose deeds or mannerisms connect with the reader. They may illustrate a certain condition that evokes recognition or some kind of sentiment in the reader. You know, they're a way for the reader to connect to the story, to the plights and the boons that are cast upon the characters. It is, therefore, my deeply held opinion that there has to be something there, or what's the point!
Well this is precisely my point when I turn to Mr. Tom Ripley here. You see, Mr. Tom Ripley is something of an unknown to me. He's like when you put a weight on the scale and it doesn't move. He's that eerie feeling you get when you feel there's something missing but everything is accounted for. He's what you may find in your plate when getting a naked burger without the bun or the patty. He's the missing piece in a puzzle that you've already finished. He's the thing that you don't want to stare into for very long for fear that it'll stare back at you. He's not just a void, he's not even at the level of an ant, one insignificant member of twenty quadrilion individuals that make up this species. His soul is the place where hope, desire and motivation go to die. A dementor would’ve been more charismatic. There's nothing escaping this seeming black hole of a person, not even Hawking radiation. There's less chance to find something there than on a freshly painted white hospital wall. The amount of feeling that he engendered in me is less than an iota, it is so incommensurably small that the Planck length would be the size of the universe by comparison. He is on the page but not of the story. He is more worthless than, excuse my french, the shittiest cryptocoin being mined in a basement on a single ten year old phone. Darkness is too bright by comparison.
This book achieves with flying colors what the authress sets out to do here. She says, in the epilogue, that it's supposed to be informative, it is, tThis book achieves with flying colors what the authress sets out to do here. She says, in the epilogue, that it's supposed to be informative, it is, that's it's supposed to be about freedom in the old socialist bloc and the new global capitalist order, it is. She also says that, while writing about them, these abstract ideas have turned into people and how something that is good for some people turns out to be bad for others. So she writes about people in her book. It is also a diary which chronicles the last years of the communist Hoxha regime, the revolution and the period that followed, including the population exodus, mostly to Italy, and Albania's civil war caused, it seemed, by economic collapse. The story's decent and entertaining, the historical part was informative � I learned a lot about Albania and could make decent parallels with communist Romania and the transition that followed. So yeah, good job....more
De ce o stea? Simplu. Avem aici o carte al cărei personaj principal e o tipă de care nu m-aș apropia la mai puțin de 100 de metri, numai cu gânduri auDe ce o stea? Simplu. Avem aici o carte al cărei personaj principal e o tipă de care nu m-aș apropia la mai puțin de 100 de metri, numai cu gânduri autodistructive de copil abuzat atât emoțional cât și fizic, apoi de adolescentă forțată în relații sexuale, iar apoi de femeie adulteră și egocentrică care are în continuu nevoie de validare. Apreciez ce a vrut să facă autoarea, în amestecul de politică expansionistă a Israelului, istoricul de terorism al celulelor de rezistență anti britanice, cu viețile interioare ale personajelor, mai ales femei, date la o parte și uitate de istorie. Cartea are multe subiecte pe care le abordează în cel mai nefericit mod cu putință. Iar traducerea este greoaie, plină de construcții neinspirate și cu niște greșeli colosale. (familia ebraică urmează ritualuri străvechi de creștinare)...more
This one’s a historical novel which I’ve read in the vein of that grandmaster of Turkish literature, Orhan Pamuk, and his novels My Name is Red and SnThis one’s a historical novel which I’ve read in the vein of that grandmaster of Turkish literature, Orhan Pamuk, and his novels My Name is Red and Snow. There’s a bit of a complication here since the novel isn’t always linear, so I needed to reference the dates for the chapters quite often, especially when the continuity didn’t seem to make sense anymore. The novel kinda keeps you on your toes and demands a not insignificant chunk of your attention. There have been a lot of customs to wrap my head around, a lot of trouble with the state, some criminals, some shady deals and everything is wrapped up in the story of a gravestone sculptor, someone who tries to fit the stone to the person, an ennobling endeavour, which permeates successfully throughout the book. ...more
This Scottish nationalist, who is also a socialist, managed a weird melange. There’s a Frankenstein type story, which discusses people’s emotions and This Scottish nationalist, who is also a socialist, managed a weird melange. There’s a Frankenstein type story, which discusses people’s emotions and their attachments, mixes in their fears, their liberties as individuals, and human beings, as women and men. There’s also a more specific type of social commentary, of the greater good, of equality and equity, of rebellion against the power of the ruling classes, against people who are in a position of leadership and abuse this position for their gain or the gain of only a small minority of people. This works on so many levels because of the many levels of which the story is composed. The framing mechanism (found manuscript, some letters, then a book published on the manuscript and then a commentary on the published book) allows the author to work into the text his insights and his political affiliation on so many levels....more
„Un roman de două ore, cinema literar pentru cei care s-au săturat de filme.� Cam așa zice suplimentul literar al The Times despre carte. Ce pot eu să„Un roman de două ore, cinema literar pentru cei care s-au săturat de filme.� Cam așa zice suplimentul literar al The Times despre carte. Ce pot eu să zic despre traducerea în engleză e că acolo aproape că avem alt roman. D-aia o să mă rezum la traducerea în română, care pare mai aproape de intenția autoarei, chiar dacă poate că stilul mai suferă.
În traducerea lui Oto Peikrishvili romanul bruschează, textul împinge acțiunea de la spate, minimizează descrierile la ce e esențial în scenă și cumva traduce sărăcia din lumea pe care o prezintă direct în modul în care compune textul. Se simte un stil eficient, care mă gândesc poate că are ceva în comun chiar cu Hemingway.
În Georgia proaspăt independentă copiii care cresc la internatul de copii cu dizabilități au doar câteva lucruri de care să se bucure. Fără părinți, fără viitor și fără vreo putere să poată decide ceva în privința asta, copiii trăiesc niște vieți fără viitor, influențați doar de modelele abuzive care se perpetuează instituțional de la vârf la cel mai neînsemnat angajat (ca în orice democrație postcomunistă tânără). Dacă adăugăm și abuzurile fizice, care le includ, până la urmă, și pe cele sexuale, putem doar să ne imaginăm situația tragică a acestor copii. Însă cartea oferă tot felul de raze de speranță. Copiii păstrează speranța unui viitor în afara internatului și câștigă bucurie din mici momente, relativ mai bune ca restul existenței lor.
Toate personajele au rolul lor în poveste. D-aia mi se pare că povestea nu e a lor neapărat ci e o oglindă a situației în care trăiesc atâția alți copii în sisteme de ajutor de stat corupte și lipsite de supraveghere. Narațiunea, însă, e foarte bine controlată. Ritmul întâmplărilor e alert, situațiile se precipită iar marea dezvăluire de la final lasă locul unui posibil volum doi la fel de exploziv.
Ce avem aici e o carte care se citește ușor și care oferă lecții de istorie, de psihologie și de moralitate într-un pachet condensat....more
Over the course of several hundred pages I feel like I've watched a few seasons� worth of a soap opera, complete with personal conflicts, internal draOver the course of several hundred pages I feel like I've watched a few seasons� worth of a soap opera, complete with personal conflicts, internal dramas and pyrrhic victories. It's an imagined feeling since I haven't had the experience of watching a soap opera in my life so far. It's quite a curious feeling, one that actually allows me some moments of introspection and which opens up different ways in which I may consider my past choices, at moments in my life when my possibility to be entertained by such broadcasting content would have been possible. I've got to the point where I have to ask myself if this is important enough to warrant such in depth consideration, owing to the fact that choices not taken are rarely of such importance as to define the course of a life. Or rather, that such a course is in fact directed by the inertia of habit and custom, with individual choices amounting to little more than stones adjusting the course of the river of life. Whatever may be the reason for such an undertaking by an individual, it turns out to be utterly incompatible with even trace amounts of cocaine.
The moral of the story? Don't do drugs kids, especially cocaine! ...more
She doesn't just work in a convenience store, doesn't just earn her living there. Her whole existence is fueled by her relationship with the store, itShe doesn't just work in a convenience store, doesn't just earn her living there. Her whole existence is fueled by her relationship with the store, its rules and its demands.
The novel � novelette (?) � uses Keiko-chan to explore and expose the burdening social pressures in present-day Japan � or stone-age Japan, if we listen to Shiraha.
The eerie feeling I'm getting now, a few days after finishing and dissecting the novel at a book club, is something Jon Ronson talks about in his book, The Psychopath Test. We've got high functioning psychopaths in our midst whose qualities are praised in society, and who are considered normal or even exemplary members because their condition allows them to climb the ladder and achieve society's definition of success. And then there are people whose personality does not bestow any social benefits or does not align with society's values. And they're singled out as odd, abnormal and dangerous. You can actually make a point that it is, in fact, all genetics and evolution and natural selection and population equilibria and stuff like that. But then this type of exploitation and discrimination is at odds with the moral high ground and the principle of equal human rights.
So yeah, a short book, very funny and thought provoking. A small package with a lot of punch. Definitely recommended. ...more
Dificil! Dificil de citit, dificil de urmărit si dificil de înțeles. Mie mi-au tot fugit ochii pe pagină ca să m-asigur că am înțeles corect. Vreau săDificil! Dificil de citit, dificil de urmărit si dificil de înțeles. Mie mi-au tot fugit ochii pe pagină ca să m-asigur că am înțeles corect. Vreau să menționez de la început că spre deosebire de nota acordată, romanul în sine e pentru mine de cel puțin patru stele.
Doar că o să încep prin a face o recomandare. Pentru cine vrea să citească acest roman, îi recomand să-l citească în orice limbă o cunoaște cât să înțeleagă textul. Doar să nu fie în română. Eu recunosc că am căzut pradă lipsei mele de ambiție și m-am complăcut cu ce mi-a fost mai la-ndemână.
Ar trebui să adaug și că e greu de tradus. Dar nu mai sunt așa sigur de asta. Mai degrabă a fost o eroare de potrivire. Avem tot felul de termeni deosebiți, ca "scatoalce", "stânjeniu", "deocheate". Scatoalce e interesant că e folosit în locul a doi termeni oarecum diferiți în original, "des claques", palme, și "des torgnoles", o serie de palme date în succesiune rapidă, în joacă. Pe când scatoalca, din ce înțeleg, e o palmă sănătoasă (nu am folosit niciodată cuvântul, așa că dex-ul a fost de mare ajutor). În niciun caz "une torgnole" umilitoare. Avem, de asemenea, sintagme ca "[aripile] colorate în stanjeniu de asfințit" în locul originalului simplu și clar 'pe care asfințitul le colora în mov'. Prefer originalul mai ales pentru topica lipsită de ambiguitate. Stânjeniul de asfințit e ca albastrul de prusia. În altă situație naratorul în traducere "se perpelește" în așteptarea unei reacții. Nu comentez alegerea traducătoarei, cu toate că asta e ceea ce mi-a atras atenția inițial. Dar in original, între întrebarea naratorului și reacția personajului avem cateva momente de toropeală sau de moliciune. Nu ne mai referim la narator, atenția e pe personajul principal, pe prietenul armean.
În unele cazuri autorul folosește niște cuvinte care au ajuns împrumutate și în limba română, ca "revolut", "fanată" sau "epură" și care sunt traduse direct prin acest împrumut. Sincer, un asemenea cuvânt m-aș aștepta mai degrabă să-l găsesc într-un rebus, nu ca imagine semnificativă într-un roman. Epura e un caz mai complicat, pentru că în română sensul de contur nu s-a transferat, ci doar cel de reprezentare geometrică, iar văzute din ascunzătoare, păsările nu prea puteau fi observate concomitent în plan, vedere frontală și vedere laterală. Poate doar dacă erau observate de Picasso, dar nu cred că-i nevoie s-ajungem acolo.
Avem situații în care anumiți termeni lipsesc pur și simplu din traducere. Naratorul spune în traducere că"[lentoarea] mi-a dat răgazul să privesc fără grabă, dintr-o perspectivă nouă și surprinzător de detașată". Îmi imaginez pe narator, un băiat de 12(?) ani care privește cu niște ochi mari de căprioară în gol, detașat de tot ce se întâmplă pe lângă el, fără să observe nimic. În original naratorul nu privește, ci observă și, crucial, observă chiar totul. Poate să descrie în cel mai mic detaliu ceea ce vede. E detașat de sine, de preconcepțiile societății și o vede pe Shamiram obiectiv, așa cum e ea în simpla ei calitate de om.
Dificultățile efective vin mai târziu. Unul din capitole se termină astfel:
"Îmi dădeam seama că singurul mister demn de a fi cercetat se ascundea în capacitatea noastră de a rezista acestui val de inepții care ne îndepărtau de trecutul nostru, unde pierduserăm ceea ce era esențial ființei noastre."
O altă maximă folosită de autor la final de capitol ridică o problemă asemănătoare. Traducerea e următoarea.
"Adevărata identitate a acestui copil, unica veritabilă origine era ziua aceea de toamnă, domoală și însorită, departe de existențele necumpătate și grăbite ale oamenilor. Pentru a căpăta această identitate supremă, nu mai avea nevoie decât de dovada concretă că are o patrie, un trecut, un pământ [...]"
Din textul de mai sus reiese că identitatea acestui copil e ca pisica lui Schrödinger. Ba este, ba nu este. Ba era ziua aceea de toamnă, ba mai avea nevoie de dovezi pentru a fi căpătată.
Sau putem s-o scriem si mai schematic: Paragraful 1: Avem identitate? Avem! Paragraful 2: Avem identitatea? Păi trebuie mai întâi s-o căpătăm. Avem tot ce ne trebuie ca s-o căpătăm? Păi nu mai avem nevoie decât de o dovadă concretă. Deci avem identitate? Păi stai să vezi... Avem sau nu? Păi nu încă� că dovada...
Oare asta a vrut să zică autorul? Al doilea paragraf se poate traduce un pic diferit. Spune că lui încă îi trebuia certitudinea solidă de a avea o patrie, etc. Deci nu avea nevoie de o dovadă concretă, ci îi trebuia o certitudine solidă. Avea această certitudine solidă? Păi normal că o avea, nu i-ar fi făcut bine s-o piardă sau s-o dea, că "încă îi trebuia". Și mai mult, din context reiese că naratorul se zbătea exact cu această problemă: să confrunte sau nu certitudinea pe care se baza identitatea prietenului său.
În rest, romanul e foarte bine închegat. Tratează cu foarte mare atenție tema identității și apartenenței la comunitate, atinge cu multă pricepere și tact subiecte grave, ca agresiunile în joacă ale copiilor, condamnările politice din URSS, sau modul în care sunt tratați veteranii, victimele războiului și ale represiunilor comuniste. Concis, dar profund.
Consider că m-am plâns destul de text, așa că acu trebuie că (sic) e cazul să mai și termin....more
Eu văd cartea asta ca un echivalent heterosexual al cărților lui Adrian Șchiop. Asemănări găsesc în multe privințe: în asumarea dimensiunii autobiograEu văd cartea asta ca un echivalent heterosexual al cărților lui Adrian Șchiop. Asemănări găsesc în multe privințe: în asumarea dimensiunii autobiografice a narațiunii, în problematizarea statutului bărbatului în societatea contemporană (fiecare cu specificul hetero vs homosexual), în dezbaterea la nivelul ierbii a problemelor sociale din mediul care-l înconjoară pe narator (problema minorităților: unguri vs rromi), în tonul și spontaneitatea personajelor.
Comparația nu e menită să diminueze meritele cărții, ba dimpotrivă. Din moment ce sunt fan Adrian Șchiop, e mai simplu să motivez în felul ăsta de ce o pun la categoria „mi-a plăcut�. Andrei, naratorul, vorbește despre trecutul lui în Brașov, apartenența la minoritatea secuilor, bullying și câștigarea respectului în grupul de prieteni și colegi, aventurile sale mai mult sau mai puțin legale, inclusiv momentele în care hărțuiește femei pe stradă. Vorbește și de un traseu de mântuire și ne oferă o schiță de bildungsroman prin micile diorame din viața lui adultă.
Identitatea este cel mai puternic subiect al romanului. Îl vedem pe Andrei cum o caută în moduri mai mult sau mai puțin sănătoase, sau îl vedem pe Atti, a cărui identitate se metamorfozează în direcții radicale. Pentru mine asta încheagă romanul, aceste încercări ale personajelor de a-și defini identitatea, care sunt pline de imperfecțiuni și evidențiază mai mult defectele personajelor și vulnerabilitatea lor. ...more
I honestly think that this book is a bit too much. It’s the story of an event in Naples which takes catastrophic proportions, with more than a hint ofI honestly think that this book is a bit too much. It’s the story of an event in Naples which takes catastrophic proportions, with more than a hint of the paranormal. It might have been a bestseller if it were more accessible.
The book could be labeled as horror, in my opinion. There are catastrophic events happening, resulting in people being killed, there are creepy voices coming out of a seemingly random location, there are coins that start to sing but only some can hear them, all within an oppressive and ominous atmosphere. It’s like there’s an evil force hovering over the city, which hides its presence but orchestrates this continuous pressure over the city and its inhabitants.
It's good! I mean I could actually feel the pressure weighing down on these people. Strange, a bit too much to take in at times, but really good. Not for everyone, that's for sure....more
Cartea lui Valeriu Nicolae este o invitație. O invitație la joacă și la introspecție. Distanța considerabilă în timp între perioada în care am citit cCartea lui Valeriu Nicolae este o invitație. O invitație la joacă și la introspecție. Distanța considerabilă în timp între perioada în care am citit cartea și momentul recenziei mi-a cristalizat câteva impresii dominante:
1. Cartea este un joc pe care autorul îl oferă cititorului. Este un joc pe care el l-a creat, pe care el l-a jucat și pe care îl oferă cititorului cu cele mai bune intenții, dar fără nicio garanție.
2. Cartea este extraordinar de personală și de fragilă. Nimeni nu este un super-erou, toate personajele au părțile lor bune și defectele lor.
3. Cartea este incompletă. Din păcate tot jocul propus, odată ce e parcurs, nu oferă acea finalitate anunțată la început. Ceea ce nu înseamnă că povestea nu merită citită.
Da, cartea are o miză literară minoră, însă sinceritatea și energia de care debordează au fost infecțioase pentru mine. ...more
Știu că e ficțiune. Îmi dau seama și că autoarea insistă că ficțiunea așa cum o scrie ea este un mod foarte exact de a reprezenta realitatea (poate amȘtiu că e ficțiune. Îmi dau seama și că autoarea insistă că ficțiunea așa cum o scrie ea este un mod foarte exact de a reprezenta realitatea (poate am parafrazat prea mult aici). Ce vreau să zic de fapt e că îmi place ce scrie, cum scrie și despre ce scrie: romanul definitiv al adolescenței într-o familie catolică de la începutul perioadei de eliberare, politică și sexuală, din anii 60-70 și anacronismul evident între aceste două poziții sociale și morale, în Confesiunile unei adolescente și dezlănțuirea sentimentelor și pasiunii pentru o persoană cu care naratoarea nu poate avea o altfel de relație, nici socială, nici morală, în Pasiune simplă.
Prima operă din acest volum, Pasiune simplă conține o poveste de dragoste văzută printr-o lentilă foarte clară și detașată a unei naratoare care e o foarte minuțioasă observatoare. Acest roman scurt, sau nuvelă mai exact, pregătește foarte bine cititorul pentur a doua operă, un roman autobiografic de 150 de pagini de o sinceritate sfâșietoare. Povestea modului prin care, în cuvintele ei, „a devenit femeie� este spusă și analizată de la o distanță de peste 50 de ani, de o naratoare care admite că aceasta, cea mai importantă poveste a vieții ei, trebuie s-o spună în momentul acela de frică că va muri și nu va mai apuca s-o scrie.
Toate detaliile sunt prezentate ca printr-o fereastră care se deschide în memoria naratoarei, ajutată de tot felul de documente păstrate sau primite: cărți poștale, scrisori, poze, articole de ziar, chiar căutări pe rețele sociale. Limbajul în care scrie este foarte subtil manevrat: autoarea comută într-un mod foarte natural de la prezentarea întâmplărilor și sentimentelor pe care le avea eu său tânăr, din trecut, la analiza pe care o face varianta bătrână a naratoarei, sau la discuția despre întâmplările și documentele care s-au concretizat în cuvintele pe care le scrie în acel moment.
Cartea e bună, iar alăturarea celor două opere mi se pare o alegere foarte bună a editorilor, cu toate că, din ce am înțeles din surse neoficiale, traducerile pentru aceste opere erau gata și așteptau momentul propice pentru a ajunge sub tipar. Aleator sau nu, funcționează foarte bine....more
"Eternitatea s-a născut la sat", sau ceva de genul zice Lucian Blaga. Eu, orășean fiind, m-am gândit c-ar fi vorba de obiceiurile statornice, de ritua"Eternitatea s-a născut la sat", sau ceva de genul zice Lucian Blaga. Eu, orășean fiind, m-am gândit c-ar fi vorba de obiceiurile statornice, de ritualurile zilnice și sezoniere, iar apoi de monotonia care împovărează pe oamenii de la sat. Dar în ultimii 15 ani am avut timp să rafinez un pic punctul ăsta de vedere. Nu e vorba de monotonie, ritualurile de care ține cu dinții un țăran izvorăsc din superstiție, din lupta inegală pe care a dus-o dintotdeauna cu capriciile naturii și cu alți oameni care i-au pus gând rău. Iar de-a lungul timpului nu doar indivizii i-au pus acel gând rău. Și lorzii feudali, și monarhii, și statele și cultele, fie ele creștine sau nu, vor ceva de la țăranul nostru. Viața țăranului este, așadar, o tragedie.
Cătălin Dorian Florescu realizează o cronică a unui sat de șvabi din Banat prin ochii unuia din membri ultimei generatii dintre locuitorii șvabi născuți în România. Autorul îmbină drama personală și istoria locală într-o poveste foarte îndrăzneață, dar care spre sfârșit parcă e sugrumată din lipsă de spațiu sau de atenție din partea autorului. Nu prea am termen de comparație, dar îmi imaginez că alegerea pe care a făcut-o Elena Ferrante în cronica ei de familie, de a o împărți în mai multe volume, ar fi fost o alegere mai inspirată, atât timp cât izvorul inspirației n-ar fi secat.
Mi-e frică să cred că ultima variantă ar fi posibilă, avand în vedere calitatea scriiturii în primele capitole ale romanului, unde dozajul elementelor narative și al descrierilor fac ca lectura să fie o plăcere. Personajele autorului au forța de a fi subiecți ai propriei vieți. Au viață proprie, voință și caracter foarte bine definite, și își trăiesc această viață după propriile principii, oricât de egoiste sau altruiste ar fi ele. Însă spre sfârșitul cărții, în ultimele capitole, tatăl Jakob, cel mai important personaj � mai exact cel de ale cărui acțiuni sunt legate cele mai multe vieți ale altor personaje, devine o cutie neagră, complet opac pentru observator, și își pierde complet raționalitatea, cea mai importantă și definitorie calitate pe care a demonstrat-o până atunci.
Comunitatea în care se petrece acțiunea e interesantă. Narațiunea acoperă diferite perioade istorice și oferă foarte multe detalii despre viețile acestor oameni, care s-au înhămat la a întemeia o colonie în Banat. Zona este foarte puțin ospitalieră, însă, ca în toate poveștile de genul, de pe frontieră, aceștia izbutesc să creeze o comunitate trainică bazându-se în primul rând pe temeritatea membrilor ei. Totul până în momentul în care supraviețuitorii sunt deposedați de pământ, avere și membri ai familiei cu putere de muncă de către comuniști. Moment în care firul narativ se destramă parcă la propriu.
Motoarele care conduceau narațiunea, țelul imperturbabil al tatălui, prezența mamei, conexiunea cu magia telurică a moașei de origine rromă, toate dispar pe rând până când tot ce împinge romanul mai departe e hazardul. Iar resemnarea de la final, care m-a dus cu gândul la titlu și la iubirea anunțată, mi-a lăsat un gust amar când am închis cartea.
Autorul dă dovadă de calități extraordinare de povestitor, însă aici, personal, cred că nu reușește să păstreze același nivel de calitate până la final. ...more
Un roman grafic destinat copiilor care vor să afle informații despre viața sub regimul comunist în Moscova, de-a lungul secolului al XX-lea. InformațiUn roman grafic destinat copiilor care vor să afle informații despre viața sub regimul comunist în Moscova, de-a lungul secolului al XX-lea. Informația prezentată este oarecum superficială, însă dozajul este foarte bine echilibrat, iar grafica din carte este foarte bogată în detalii.
O familie de mici burghezi trece printr-o mulțime de greutăți și suferințe, vede cum locuința le este naționalizată și repartiționată, vede cum idealurile cu care erau ademeniți oamenii de rând se destramă în jurul lor și se dovedesc a fi minciuni, observă discrepanța între lumea închisă în care se află și restul lumii fără să poată interveni și în final răsuflă ușurată odată cu deschiderea unei mici cafenele la parter, care cumva ajunge să simbolizeze întoarcerea la statutul de mici antreprenori.
O carte educativă care poate fi sursa multor discuții interesante între părinți și copii. ...more
Dacă nu mă înșel, originea poveștii este în Lituania, cu siguranță imediat după ocuparea țărilor baltice de către URSS, care prigonește țăranii importDacă nu mă înșel, originea poveștii este în Lituania, cu siguranță imediat după ocuparea țărilor baltice de către URSS, care prigonește țăranii importanți din satele înstărite și îi deportează în gulaguri de muncă în Siberia.
Acest roman grafic este un document foarte emoționant despre nedreptățile suferite de oamenii de rând în numele unei ideologii sterile. Frigul și lipsa de mâncare sunt niște constante ale vieții în gulag iar puținele momente de bucurie sunt sufocate de frica de a fi descoperiți de către soldații care îi păzesc. Multe momente tragice punctează povestea, însă tonul scrierii dezvăluie și reziliența acestor oameni, faptul că își pot crea o comunitate inclusiv în aceste condiții inumane.
Desenele realizate de Lina Itagaki sunt foarte expresive și se pretează foarte bine vârstei sale ca naratoare a acestei povestiri. Pentru ediția în limba română, pe lângă calitatea foarte bună a traducerii făcută de Alina Nucă, trebuie să menționez și contribuția extraordinară a ilustratoarei Sorina Vazelina care a redesenat tot textul și toate elementele grafice care conțin text pentru cititori în limba română....more
Loading...
