You can't escape the matrix. Everything has already been written. You're the sum of everyone and everything that's been before you. And you gotta do sYou can't escape the matrix. Everything has already been written. You're the sum of everyone and everything that's been before you. And you gotta do some work, gotta sweat, gotta accept the fact that all of that follows you and it's stuck somewhere in the back of your mind. If you get to know your history, our history, the universal one, you become part of the Tradition. You are the Tradition. And it's good. It's perfect. It's a sense of belonging. Of course, you can still be original, and so on. But only by contributing to the Tradition. We've already discussed this, you are part of it and you can't get away from it. So don't be scared. Try to embrace it. And be smart. Contribute to it. It's wonderful to know that, even when you're unconscious of it, Homer and Dante and Shakespeare and Flaubert and Neruda are all present, right next to you, at every moment. They're not laughing at you for not being valuable, but are trying to express themselves through you, over and over, in a new way. You are the Inovation. You are the continuation of the Tradition. Speak your own language. Hug the legacy. It's proud of you....more
n-aveam ce să fac, nu mi-a plăcut ce mi-a dat la curs de citit (ceva monografie, degeaba încerca să-mi sublinieze narativul), am zis să văd ce-i și cun-aveam ce să fac, nu mi-a plăcut ce mi-a dat la curs de citit (ceva monografie, degeaba încerca să-mi sublinieze narativul), am zis să văd ce-i și cu cîntarea romîniei... ei, așa da! bine elogiată moldova. această seminție aleasă. de care nu se mai îngrijește nimeni, e lăsată ca o buruiană smulsă din pămînt. tărîm al atîtor dureri. trezește-te, trezește-te, moldova, nu-nțelegi tu că ești cea mai luminoasă, strălucitoare, bogată, frumoasă, culturală, binecuvîntată, mult rîvnită, (potențial) înfloritoare ș.a. ș.a. ș.a. de-aș fi știut, domnilor, și eu ce înseamnă să fii patriot, cum știau pașoptiștii ăștia......more
dragilor, Mishima este cit se poate de... nici nu stiu cum sa-l numesc. sa zicem, imaginati-va, un om care nu si-a pierdut mintile, dar care se compordragilor, Mishima este cit se poate de... nici nu stiu cum sa-l numesc. sa zicem, imaginati-va, un om care nu si-a pierdut mintile, dar care se comporta precum unul. prea abstract? sa incercam altfel. luati o camasa sifonata (dar cu potential sa ajunga frumoasa). asa. ginditi-va ca acelei camasi nu-i pasa nicidecum de cum arata. are mult mai multe alte calitati. are lungimea potrivita, culoarea eleganta, un model cu niste dragoni care maninca tigri. toate acestea sint Cuvintul. Spiritul. Intelectul. care este acolo, orice s-ar intimpla cu aparentele, si rezista. insa nu-i suficient, camasa este incompleta. pentru ca, dupa cum stim cu totii, mai circula o idee: trupul nostru, templul nostru. daca luam camasa si o calcam, atent, ori la abur ori cum vreti voi, dar mai bine cu un fier, capatam Frumusetea. ei, asa da. o camasa tocmai buna de purtat. atit spirituala, cit si atragatoare. ei, acum poate foarte bine sa se bucure de o moarte valoroasa, extraordinara, spectaculoasa, imbucuratoare (caci numai camasile inteligente si sexy au dreptul la asta). cam asta ar fi, foarte pe scurt, intreaga idee a eseului. fascinanta gindirea lui mishima, poate un pic ridicola pe alocuri, insa omul a gindit. mult. poate prea mult.
,,cit de complicate sunt prodeceele necesare pentru a ajunge la existenta! in ea, un mare numar de concepte aproape fetisuri pentru mine imi iau in legatura directa cu trupul si simturile, aproape independent de actiunea cuvintelor. armata, antrenamentul fizic, vara, norii, apusul, verdele ierburilor varatice, albul treningului, sudoarea, muschii si adulmecarea vaga a mortii... nu lipsea nimic, fiecare piesa a mozaicului era la locul ei. nu aveam nici cea mai mica nevoie de altii, prin urmare nu aveam nevoie de cuvinte. lumea in care ma aflam era facuta din elemente conceptuale la fel de pure precum ingerii. orice elemente straine fusesera maturate temporar, iar eu debordam de bucuria infinita de-a fi una cu lumea, o bucurie de aceeasi factura cu cea produsa de apa rece aruncata pe pielea incinsa de soarele de vara." (v-am bolduit si italizat o atit de frumoasa idee a lui mishima. o concluzie a atita munca, intelectuala si fizica a acestuia, de a ajunge la o asa-zisa nirvana, (sub)paminteana....more
numai microromanul calule alb! călărețule palid!... mi-am dorit să citesc din această colecție. este o proză de anvergură a senzațiilor, undeva la liminumai microromanul calule alb! călărețule palid!... mi-am dorit să citesc din această colecție. este o proză de anvergură a senzațiilor, undeva la limita cu suprarealismul. foarte bine scrisă, foarte meditativă. povestea unei tinere, Miranda (prin extensie și a pseudo-aproape-iubitul ei, Adam, care este nevoit să plece pe front), care se îmbolnăvește de gripă spaniolă și rămîne cu un picior în ambele lumi. o contemplație cu privire la moartea care este absolut peste tot. multă poezie. mult dramatism. oameni pus înaintea unei inutilități de care nu au cum să se dezică, eforturile sunt zadarnice, moartea rămîne singura certitudine. viața își poate relua cursul, ,,de-acum o să fie timp pentru toate", dar ce facem cu trecutul, ce facem cu sensul ei, cu făgăduințele neîndeplinite, cu întregul ăsta abis întunecat și deznădăjduit, în care ne luptăm unii cu alții pentru nimic. pentru Adam, lucrul cel mai neînsemnat de făcut pentru pămîntul făgăduinței, este să nu arate ca un vagabond. de ce nu-i suficient atît? mi se pare chiar prea mult în sine. poate sunt eu total apatriot, însă nu găsesc rostul luptelor, nu găsesc rostul morții în favoarea unei țări.
,,trupul e- un monstru ciudat, nu-i ceva în care să dureze viața, cum poate cineva să se simtă ca acasă în el? e oare cu putință să mă obișnuiesc vreodată în el?"
,,Tom era prea cinstit, asta avea să-l piardă. Credea că, făcînd bine, culegi tot bine, or, cînd se întîmplă așa, e doar un joc al hazardului. Un sing,,Tom era prea cinstit, asta avea să-l piardă. Credea că, făcînd bine, culegi tot bine, or, cînd se întîmplă așa, e doar un joc al hazardului. Un singur lucru contează, să te răzbuni, și să te răzbuni pînă la capăt."
Despre asta este și vorba. Lee Anderson e un mulatru blond natural (Doamne, cum trebuie să fi arătat, mă tot gîndesc cît de frumos trebuie să fi fost într-adevăr) care trăiește, alături de toți frații lui de culoare (de sînge sau nu) aceeași dramă: rasismul. Și vrea să le arate albilor cum este cînd totul se inversează. S-ar putea spune despre el că exagerează - metodele lui sunt, totuși, deviate. Însă unicul principiu pe care îl poate vedea și pe care, de altfel, îl aplică, este legea talionului. Și în ce fel. Totuși, finalul putea să fie numai unul. Asta n-am apreciat. A fost mult prea previzibil. Nu știu ce aș fi vrut însă. E o scriere realist-crudă, naturalistă aproape. Nu cred că i-ar fi putut crește niște aripi lui Lee și să zboare departe, ca un eliberator, ca un simbol al dreptății (oricum, a fost, oarecum, injust). Dar este o tragedie. Ca toată istoria afro-americanilor. Care încă e la fel. Rasismul e groaznic. P.S.: (mai ales) prima jumătate a romanului se citește ca un film porno în proză....more
nu, dragilor, tot nu știu să vă spun ce este literatura sau de ce o citesc, de ce mă înconjor cu ea în toate formele. n-am nici cea mai vagă idee. ,,thnu, dragilor, tot nu știu să vă spun ce este literatura sau de ce o citesc, de ce mă înconjor cu ea în toate formele. n-am nici cea mai vagă idee. ,,theory is intimidating." o, da. și încă cît....more
Svetlana Cârstean. Pe care o iubesc atît de mult. Poezia Svetlanei Cârstean. Pe care o țin atît de aproape de inimă și despre care nu pot niciodată săSvetlana Cârstean. Pe care o iubesc atît de mult. Poezia Svetlanei Cârstean. Pe care o țin atît de aproape de inimă și despre care nu pot niciodată să vorbesc, pentru că tot ce fac este să o simt. O citesc și zîmbesc. Iată, iar a pus Svetlana Cârstean în cuvinte atîtea chipuri ce se ascund în mine, atîtea resturi care s-au adunat și caută să continue să trăiască. O formă de căpătîi, atunci cînd nicăieri nu pare să-ți mai poți regăsi sinele.
E un bărbat în mine pe care chiar vreau să-l iau în brațe. E un bărbat care și-ar putea lăsa capul în poala mea, convins în adîncul sufletului că pîinea de a doua zi nu va mai fi necesară că a doua zi nimeni nu-i va mai cere o felie de pîine și-ncă una și-ncă una pînă la săturare. E un bărbat căruia îi doresc odihna. E un bărbat neobosit de cînd îl știu și neputincios azi. E un bărbat pe care îl doresc odihnit....more
Mi-e neclar ce È™i-a dorit Skármeta să arate prin cărticica asta. E un soi de elogiu adus lui Neruda. Dar deja exista ±Ê´ÇÈ™³Ù²¹È™³Ü±ô... Am simÈ›it la început Mi-e neclar ce È™i-a dorit Skármeta să arate prin cărticica asta. E un soi de elogiu adus lui Neruda. Dar deja exista ±Ê´ÇÈ™³Ù²¹È™³Ü±ô... Am simÈ›it la început că ar fi vorba de un fel de biografie, memorii, dar partea a doua este compusă numai dintr-o selecÈ›ie (foarte bună, de altfel) de poezii ale Poetului pe care Skármeta le interpretează, foarte concis. A reuÈ™it, însă, să surprindă prin ele imensitatea chilianului Pablo Neruda, marele Poet al iubirii, dreptății È™i libertății. Neruda nu-i Chile, dar Chile e nerudian.
Și cîteva secvențe dintr-un poem, striptease al angoasei, cum bine îl numește Skármeta.
WALKING AROUND, din volumul Reședință pe pămînt
Se-ntîmplă că m-am săturat să fiu bărbat. Se-ntîmplă că intru-n croitorii și-n cinematografe ofilit, impenetrabil, ca o lebădă din fetru care navighează pe o apă de origine și cenușă.
Duhoarea frizeriilor mă face să plîng zgomotos. Vreau doar odihna făcută din piatră ori lînă, vreau doar să nu mai văd edificii, grădini, mărfuri, ochelari, ascensoare. [...]
Eu mă plimb cu calm, cu ochi, cu pantofi, cu furie, cu uitare, trec, străbat birouri, magazine de ortopedie, curți în care s-au întins haine pe frînghii: chiloței, prosoape și cămăși care plouă lacrimi murdare și lente....more
Un roman simplu, în care după cum se va menționa pînă și în final, sărăcia e o pată. Mielușica (Emma) și Băiețică (Johannes) sunt un cuplu tînăr de nemUn roman simplu, în care după cum se va menționa pînă și în final, sărăcia e o pată. Mielușica (Emma) și Băiețică (Johannes) sunt un cuplu tînăr de nemți în apropierea WW2, într-un interbelic aflat între nazism și comunism, într-o epocă a expansiunii corporațiilor, firmelor private și a șomajului populației muncitoare. Ce încearcă ei, pe scurt, este să supraviețuiască. Pentru asta luptă întreg romanul. Dau din coate, numai-numai să iasă la suprafață. Singurul lor atu este că se au unul pe altul. Atît de fermecătoare e povestea lor. E o dragoste atît de sinceră și de lipsită de prejudecăți, încît ei reușesc să înfrunte tot urîtul din lume, fiind împreună. Se consolează unul pe altul. Se ridică unul pe altul. Vor să rămînă integri. El o ține pe ea aproape ca să nu ajungă să facă strada, iar ea îl ține în frîu să nu se apuce de furat. Și auziți, ce să fure? Lemne, domnilor. Nimic mai mult. Lemne ca să aibă cu ce să se încălzească pe ei și pe mormolocul lor. Ca să nu moară. Ca să-și permită luxul de a se încălzi pe frig. O lume în care statul nu-i ajută, oamenii nu-i ajută, o lume în care sunt atît de singuri. Și nu e întocmai ușor să le înghiți povestea. Dar e, în fine, un lucru atît de banal. Vechi de cînd lumea și pămîntul, cum s-ar spune. Dar m-a emoționat. M-a emoționat că Băiețică și-a mai păstrat un pic de fantezie. E mîngîiat prin asta. Se zbate, atît cît reușește, să creeze o lume doar a lui și-a Mielușicăi, în care ei să fie bucuroși. O viață suficientă, așa, în puținul ei.
,,Ce bine că sînt atît de goale casele, fiindcă așa oamenii pot să locuiască în ele." Goale, mă rog, tot din lipsa banilor. Dar e în regulă. Sufletele personajelor sînt, oricum, preapline. Iar clocotul din suflet, forța aceea compensează pentru toate lipsurile din jur. Flacăra nu se stinge. ...more
,,Cineva mă duce de nas, viața nu-i decît o vastă conspirație, în scopul de a mă induce în eroare."
Cred că o poveste despre cum să ai încredere în tin,,Cineva mă duce de nas, viața nu-i decît o vastă conspirație, în scopul de a mă induce în eroare."
Cred că o poveste despre cum să ai încredere în tine atunci cînd nimeni altcineva nu o mai face. Despre cum în tine se mai ascunde încă ceva, încă mai dăinuie acel lucru care te-a definit odată, fie și că nu mai este acum întocmai vizibil. Urma nu este numai o amintire, ci o amprentă vie. Dar poate e vorba de mai mult de atît... Nu știu. Onetti nu e întocmai cel mai ușor de înțeles......more
am trecut și eu prin cîteva, așa răsfirate: O alergare de cai, Alexandru Lăpușneanul, Fiziologia provințialului... despre Alergarea de cai: mult mai buam trecut și eu prin cîteva, așa răsfirate: O alergare de cai, Alexandru Lăpușneanul, Fiziologia provințialului... despre Alergarea de cai: mult mai bună decît m-aș fi așteptat. un prototip al personajului feminin rotund din literatura romînă. o discretă dona angelicata, inteligentă, misterioasă și vie, tocmai pentru că nu rămîne idealizată la nesfîrșit. veridică....more
Loading...
