ŷ������

Amazing. Breathtaking.


„Când n-aveam nimic de gătit, lăsam fumul să-mi șerpuiască prin gură. Îmi trăgeam limba-ndărăt și mestecam în gol. Mâncam salivă cu fum de seară și mă gândeam la cârnați fripți. Când n-aveam nimic de gătit treceam prin apropierea oalelor prefăcându-mă că înainte de culcare vreau să mă spăl pe dinți la fântână. Dar înainte de a-mi vârî periuța de dinți în gură, mâncam de două ori. Cu foamea ochilor mâncam focul galben, iar cu foamea din cerul gurii, fumul.��

„Rațiile gata cântărite și acoperite cu cearșafuri albe erau așezate pe polițe. [...] Muștele erau nevoite să se așeze pe cearșafuri în loc de pâine. La pâine n-ajungeau decât atunci când o țineam în mână. Iar dacă nu-și luau zborul suficient de rapid de pe ea, mâncam laolaltă cu pâinea noastră și foamea lor.��

„Îmi umplea lingura numai pe jumătate și sorbeam prelung. Mă învățasem să mănânc încet, și după fiecare lingură de supă să-mi înghit saliva. Îngerul foamei mă povățuia: saliva lungește supa și culcatul devreme scurtează foamea.��

„Apoi, m-am tocmit la sânge și-am primit pe cincizeci de pagini de Zarathustra - de răsucit țigări - o litră de sare, iar pe șaptezeci chiar o litră de zahăr. Pentru întregul Faust legat în pânză, Peter Schiel mi-a fabricat penru uz personal un pieptene de păduchi din tablă. Antologia de poezie de opt secole am devorat-o sub formă de mălai și untură de porc, cât despre volumașul Weinheber, pe ăla l-am transformat în mei.��

„Dimineața nu-i timp pentru asta, și nici n-ai ce schimba. Pâinea proaspăt tăiată arată toată la fel. Până seara însă, fiecare felie se usucă diferit, dreaptă și colțuroasă sau strâmb-burtoasă. Optica uscării îți dă sentimentul că pâinea ta te-nșală. Acest sentiment îl au toți, chiar dacă nu-și schimbă între ei pâinea. Iar când o schimbi, sentimentul se-ntețește. Schimbi o iluzie optică pe-o alta.��

„Cred că atunci când ți-e foame, orbirea și vederea sunt același lucru, foamea oarbă vede cel mai bine mâncarea. Există cuvinte de foame mute și altele zgomotose, la fel cum în foame există o parte secretă și-o alta publică. Cuvintele de foame, deci cuvintele de mâncare domină discuțiile, și cu toate astea tot singur rămâi. Fiecare-și mănâncă singur cuvintele. Ceilalți care mănâncă o fac tot pentru ei înșiși. Participarea afectivă la foamea celorlalți e zero, nu poți flămânzi împreună cu alții.��

„Abia acum mi-a atras atenția că popândăii m-au simțit că merg prin stepă singur, nu sub pază. Popândăii au instinctul ager, se roagă pentru fuga din lagăr - așa mi-am zis. Fuga ar fi acum posibilă, dar încotro? Poate că vor să mă avertizeze, crezându-mă de mult fugit. [...] Cerul, întins peste stepă ca o plasă albastră, se lipea în zare de pământ fără portiță de scăpare.��

„Și pe terasamentul căii ferate - când se-ntâmplă ca vreunul să rămână lat - există și plictiseala zăpezii în care zace cadavrul și lopata sa. De cum l-ai îndepărtat de-acolo, ai și uitat de el, fiindcă în zăpada groasă conturul cadavrelor slăbănoage nici nu se vede. Ci numai plictiseala lopeții părăsite. Nu-i bine să stai în preajma lopeții părăsite. Nu-i bine să stai în preajma lopeții. Când vântul bate ușor, sufletul își ia zborul împodobit cu pene. Când bate puternic, sufletu-i purtat valuri-valuri. Și nu numai el - odată cu fiecare cadavru pesemne se eliberează și câte-un Înger al foamei care-și caută o nouă gazdă. Dar nici unul dintre noi nu-i în stare să hrănească doi Îngeri ai foamei.��

„Că Bea Zakel a tras moarta de cap peste marginea mesei, până ce părul i-a atârnat în jos. Că moarta Corina Marcu, ca prin minune, nu fusese încă niciodată rasă-n cap și că felcerița a tuns-o acum zero să-i ia părul. Că Bea Zakel a pus grijuliu părul într-o lădiță de lemn. Că Trudi a vrut să știe la ce-i rebuie părul, și că felcerița i-a spus: Suluri pentru ferestre. Că Trudi a-ntrebat: Pentru cine, și că Bea Zakel a zis: Pentru croitorie, domnul Reusch ne coase suluri pentru ferestre, părul în geam oprește curentul.��

„Părinții mei și-au făcut un copil, fiindcă pe mine nu mai puteau conta. Așa cum mama prescurtează „născut�� cu un n., tot așa ar prescurta și „mort�� cu un m. A făcut-o de-acum. Oare mamei nu-i e rușine cu tighelul ei grijuliu de ață albă, când printre rânduri sunt nevoit să citesc:
Din partea mea n-ai decât să mori unde ești, am economi spațiu acasă.��

„Goi cum eram, niște creaturi chelboase, răsucite, arătam ca niște vite de povară reformate. Nici unul din nou nu se rușina. De ce să te mai rușinezi când ai rămas fără corp? Și totuși din cauza lui ne-aflam aici, ca să depunem muncă fizică. Cu cât corpul ți se împuțina, cu-atât te pedepsea el mai strașnic. Învelișul ăasta le-aparținea rușilor.��

„Comorile micuțe sunt cele pe care scrie: sunt aici.
Comorile mai mari sunt cele pe care scrie: ți-amintești...
Dar cele mai frumoase comori sunt cele pe care va scrie: am fost aici.��

„Am cheltuit mult la propoziția asta. Apoi am scris-o pe-o pagină goală. În ziua următoare am tăiat-o. În răsurmătoarea am scris-o din nou. Și din nou am tăiat-o, și din nou am scris-o. Când pagina s-a umplut, am smuls-o. Asta înseamnă să-ți amintești.��