Å·±¦ÓéÀÖ

Primele cincizeci de pagini mi s-au părut groaznice. Mă așteptam ca de acolo povestea să urmeze același fir melodramatic și nu înțelegeam cum de autoarea a putut să decadă atât de tare încât să piardă strălucirea stilului său și a protagonistei comparativ cu primul volum. M-am înșelat amarnic!

În această continuare a trilogiei Albă-ca-zăpada avem parte de un complot foarte ingenios, care nu ne este revelat în întregime decât înspre final. Lumikki se duce într-o scurtă vacanță la Praga, unde încearcă să-și limpezească gândurile și să scape de trecut, însă multe dintre acestea o macină în timp ce vizitează atracțiile turistice sau adoarme singură în hostel. Având în vedere că intriga romanului pornește de la regăsirea surorii ei, Zelenka, Lumikki este din nou amestecată în treburile altora și nu are de ales decât să se implice, să-și înfrângă în continuare temerile și să-și urmeze principiile de viață și inima pentru a-i salva pe ceilalți. Momentul când romanul a început să mă prindă pentru prima data a fost cel în care Lumikki a început să rememoreze relația sa cu Liekki, retrăind niște scene de care simte că nu va mai avea niciodată parte, deși și-ar dori din tot sufletul.

Elementele de bază ale acestei intrigi foarte bine gândite sunt în felul următor: existența unei secte care se intitulează Familia Albă, modul întâmplător în care protagonista urmărește un reporter și ajunge să colaboreze cu acesta, și, desigur, nu în ultimul rând, încercarea ei de a forma o relație cu Zelenka. Rezultatul este unul neașteptat și foarte satisfăcător, din punctul meu de vedere. Viața sa este în continuare pusă în pericol iar Lumikki ajunge să fie manipulată, mai degrabă de propriile speranțe și conflicte interioare, însă în final reușește, ca întotdeauna, să cadă în picioare.

Cu ce se va alege din toată această vacanță la Praga, în care lumea ei este iarăși dată peste cap, deși de data aceasta conflictul este unul mult mai personal?
Deși iarăși nu sunt o mare fană a epilogului, dorindu-mi mai degrabă un cliffhanger, ca și la primul volum, așteptările mele pentru volumul final al trilogiei au crescut destul de mult. Teoria conspirativă și dorința anumitor personaje de a se face remarcate, de a face ceva să se întâmple pentru propriul avantaj, indiferent că alții sunt puși sub risc din această cauză și tot acest amalgam de interese și dorințe ascunse este sarea și piperul, elementul magic care face acest roman o continuare reușită a trilogiei. Lumikki rămâne un personaj cu o gândire inteligentă, logică, un personaj alert și rece, dar foarte demn și empatic în același timp. Felul său de a relaționa cu lumea exterioară și deciziile pe care le ia în situații limită sunt ceea ce o fac să fie un personaj interesant dintr-o carte YA, care pe deasupra mai conține și referințe LGBT, prezentate într-un mod foarte inedit și realist. Îmi mai place că autoarea a ales să prezinte totul foarte natural și direct, fără a încerca să mușamalizeze niște elemente general cunoscute ca fiind tabu. 

Încă odată, Albă-ca-zăpada s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele într-un final. Oare va reuși ultima carte să satisfacă curiozitățile cititorilor?