ŷ������

Primul meu contact cu psihanaliza a fost facilitat prin intermediul tonului prietenos al lui Sigmund Freud din această autobiografie. Cartea este formată din două părți distincte în care celebrul psihanalist ne vorbește despre drumul și greutățile întâmpinate de la începuturile descoperirii acestui concept. Psihanaliza s-a confruntat și bănuiesc că încă se confruntă cu o puternică rezistență provenită atât din domeniul psihologiei, cât și al medicinei și educației. Freud, însă, a reușit să găsească un grup de oameni care să-i ducă mai departe cercetările, punându-și o mare bază în Carl Jung - care, ulterior, bazat pe comentariile deloc subtile ale autorului, s-a dovedit a transforma în acest concept într-un cu totul alt lucru, având o altă direcție în scrierile sale.

Fundamentul psihanalizei constă în Complexul lui Oedip iar Freud, folosindu-se inițial de vechi metode pentru tratarea nevrozelor (ex.: hipnoza), a ajuns la concluzia că această boală provine din refularea anumitor evenimente de tip sexual provenite încă din copilărie. Tocmai această metodă a dus la o mare rezistență din partea altor oameni din domeniul științific - faptul că încă de la primii ani de viață oamenii dezvoltă anumite instincte sexuale pe baza cărora se ajunge ulterior la negarea sau chiar lipsa de aducere aminte a anumitor evenimente ce au schimbat cursul unei dezvoltări normale. O altă metodă fondată și utilizată de către Freud este aceea a analizării viselor; mie, cel puțin, acest aspect mi-a atras cel mai tare atenția și m-a făcut să-mi doresc să citesc prima lui carte, intitulată "Interpretarea viselor". Deși această autobiografie are doar rolul de a pune în temă un cititor neinițiat, exact cum am fost și eu la început, consider totuși că aduce un anumit aport de informații extrem de utile și conturează scena pe care s-a construit psihanaliza, urmând să schimbe cursul multor vieți, ulterior. 

Există comentarii personale cât și date istorice cu privire la nașterea și răspândirea psihanalizei în Europa și nu numai, există o explicație destul de amănunțită care ne arată punctul de la care a pornit Freud în cercetările sale și pașii pe care i-a urmat, totul înglobat într-o sferă destul de întunecată și anume, faptul că această descoperire nu ar avea încă un echilibru stabil, că foarte ușor ar putea fi scăpate frâiele conceptului față de intenția pe care a avut-o autorul de la bun început. Cartea este încheiată totuși într-o notă veselă, după ce Freud răspunde la anumite critici și încearcă să delimiteze funcțiile pe care el i le atribuie psihanalizei; deși descumpănit de forma căpătată de psihanaliză de-a lungul vremii, fondatorul său este sigur că urmașii lui nu se vor îndepărta atât de tare de scopul său inițial. Lucrul care se întipărește cel mai bine după lecturarea acestei cărți, care vine ca un fel de ghid față de toate celelalte lucrări ale sale, este, pe de-o parte, intenția inițială din care s-a născut conceptul de psihanaliză, iar, pe de altă parte, tocmai îndrumarea către acele lucrări care l-au consacrat pe Freud.