ŷ������

Un individ încă tînăr, Joseph, vrea să scape de povara de a alege și de obligația de a-și justifica existența. Refuză să fie „condamnat la libertate��, cu formula lui Sartre. În consecință, s-a înscris în Armată (cu A mare în original), dar birocrația cazonă îl pune să aștepte mai bine de 6 luni. Acest răstimp îl scoate din sărite și din minți. Devine agitat și irascibil, se ceartă cu Ida (soția lui), renunță la prieteni, renunță la amantă (Kitty), renunță pînă și la cărți. Nimic nu mai are importanță pentru el.

În fiecare dimineață, după ce se trezește, are de rezolvat una și aceeași problemă insolubilă (pentru orice „om suspendat��): să deschidă ochii sau să-i țină strîns închiși, să se ridice din pat sau să rămînă întins pînă la 12, să-și caute papucii sau să umble prin cameră în picioarele goale, să bea sau să nu bea o cafea (sau un whisky), să se îmbrace sau să nu se îmbrace, să facă o plimbare sau să nu iasă din casă, să se tundă sau să-și lase părul lung, să-și taie unghiile au ba (p.121). E asaltat de dileme din care nu poate ieși. Personajul mi-a adus aminte de Oblomov.

Cînd, în sfîrșit, după 6 luni de așteptare (și de nervi), îi vine chemarea în armată, Joseph se destinde. Scrie mulțumit în jurnal:

„Nu va mai trebui să dau socoteală pentru ființa mea... Voi fi în grija altora, scăpat de autodeterminare, lipsit de libertate�� (p.220).

Romanul nu are acțiune, e plicticos.