Å·±¦ÓéÀÖ

În engleză, titlul cărții lui Russell este mai puțin pesimist și mult mai precis decît echivalentul lui românesc: The Conquest of Happiness. Bertrand Russell nu a plecat în căutarea unui lucru nedefinit, a unei stări indecise, a unui miraj. Știe din capul locului ce caută, spre ce se îndreaptă. Și știe, de asemenea, cum trebuie să caute: pe calea rațiunii.

Secretul filosofului e următorul: înainte de orice, să te privești cu franchețe. Să nu minți cînd vorbești despre tine. Să nu te autoamăgești. Să-ți iei un răgaz pentru a te analiza cu blîndețe, dar fără compromisuri. Să nu fii nici cinic, nici foarte milostiv cu tine. Să-ți identifici corect însușirile și defectele. Să nu te crezi buricul pămîntului. Nu e deloc facil.

În al doilea rînd, se cade să pricepi că fericirea nu este un dar, o pară mălăiață, că nu pogoară din ceruri, că nu se cîștigă prin rugăciuni și ofrande, că nu e adusă de Moș Crăciun în sania lui trasă de reni.

Ea este (în al treilea rînd) consecința unei gîndiri raționale și, mai cu seamă, a unei gîndiri critice. Pînă la urmă, fericirea este cealaltă față a înțelepciunii.

În al patrulea rînd, să reținem că oamenii nefericiți gîndesc incorect și rar. Raționează ilogic. Se cufundă în absurd. Sînt plini de prejudecăți și nu-și examinează niciodată opiniile, credințele, postulatele tacite. Gîndesc așa cum au învățat de mult (de la autorități, părinți, învățători și profesori, din cărți). Conformismul le dă siguranță.

În al cincilea rînd, cei nefericiți nu-și chestionează niciodată, dar niciodată (întrucît, zic ei, nu au timp) gîndurile automate, obsesiile, gîndurile care ne vin cel mai frecvent. Mai mult, ei nu au opinii personale, nu au curajul de a căuta soluții proprii. Nu-și doresc să aibă gînduri proprii. Nu vor să se deosebească prin nimic de ceilalți.

Remediul nefericirilor constă, așadar, dacă îl credem pe Russell, în exercițiul perseverent de a renunța la convingerea că lumea se învîrtește în jurul eului nostru. Eul nostru e o nimica toată. Prea îl gîdilim fără sens. Nu-i deloc rațional să credem că toți ne iubesc. Nu-i deloc rațional să cerem afecțiunea tuturor. Aceasta reprezintă o exigență absurdă, o prostie. Este bine, în schimb, să dăruim afecțiune și atenție semenilor noștri.

Într-un cuvînt, sursa nefericirii noastre este egolatria.