Å·±¦ÓéÀÖ

Un roman excelent, scris anume pentru cititorii isteți, care acceptă fără mofturi să fie luați peste picior...

M-a frapat încă de la început inventivitatea epică a lui Machado de Assis. Naratorul, Brás Cubas, pretinde că a murit (trebuie să-l credem pe cuvînt) și își dedică memoriile primului vierme care a mușcat din trupul lui înghețat. Asta este o ironie introductivă. Urmează și altele.

Capitolele cărții sînt foarte scurte, o pagină sau chiar mai puțin, și firul epic este bine încîlcit și înnodat, cam ca în Viața și opiniile lui Tristram Shandy, gentleman de Laurence Sterne, la care naratorul lui Machado trimite încă din prolog, ca să știm de unde-i provin imboldul digresiv și verva satirică.

Așadar, defunctul își prezintă fosta viață, fosta copilărie, fosta amantă (a avut o furtunoasă relație cu nevasta unui politician), fostele observații și folosește acest prilej pentru a-și bate joc, în prezentul postum al narațiunii, de netrebnicia umană. Dacă mai adaug că numitul Brás Cubas face parte din specia nihilistă a filosofilor (unii au trimis la Schopenhauer), cred că bănuiți deja la ce trebuie să vă așteptați. La un narator care nu are de gînd să tămîieze pe nimeni, fiindcă nu mai are ce pierde.

Joaquim Maria Machado de Assis (1839 - 1908) a scris poezii, povestiri și cinci romane. Frecvent citat este și romanul intitulat Dom Casmurro (1899). În 2008, cînd se împlinea veacul de la moartea scriitorului, presa a titrat: „After a Century, a Literary Reputation Finally Blooms�.