ŷ������

Ceea ce frapează în preceptele celor doi filosofi stoici este simplitatea lor, bunul simț, naturalețea. Toată lumea exclamă cu grăbire: „Dar știu deja aceste îndemnuri triviale, nu e nevoie să-i citesc pe Epictet, pe Seneca, pe Marcus Aurelius, mă descurc și fără ei...��. Și atunci - mă întreb - de ce nu le urmează? Ce-i împiedică să devină niște „stoici�� practicanți?

Așadar, problema nu e că toată lumea știe despre ce e vorba în scrierile stoicilor, problema e că nimeni, dar nimeni, nu încearcă să le asimileze și, firește, să le pună în practică. Oare de ce? Mai simplu nu se poate: pentru că multe îndemnuri implică (totuși, totuși...) o schimbare semnificativă a modului comun de a gîndi și de a fi, o ieșire din obiceiurile nocive (devenite, de mult, rutină confortabilă). Să citim două fragmente.

Mai întîi, unul din Manualul lui Epictet (50 - 135):

„Aceasta este poziția și caracterul omului de rînd: niciodată nu așteaptă folosul sau paguba de la el însuși, ci de la cei din afară. Poziția și felul de a fi al filosofului este să aștepte orice folos și pagubă de la el însuși. Caracteristicile celui care face progrese în înțelepciune:
- Nu critică pe nimeni,
- Nu învinuiește pe nimeni,
- Nu vorbește nimic despre el, considerîndu-se cineva [o somitate, un influencer, n. m.] sau trăind cu impresia că știe ceva.
- Ori de cîte ori se află într-o încurcătură sau în fața unei piedici, se consideră numai pe el responsabil.
- Chiar dacă îl laudă vreunul, el rîde în sinea lui de cel care îl laudă [și îl lingușește]...
- Chiar dacă îl critică cineva, nu se apără.
- Se supraveghează sub toate aspectele, întocmai ca oamenii slăbiți de boală...
- Smulge orice dorință exagerată din el,
- Își urmează dorințele cu moderație.
- Iar dacă este considerat prost sau ignorant, nu se neliniștește.
- Într-un cuvînt, se păzește de el însuși ca de un dușman dornic să-l atragă în cursă�� (Manualul, 71, traducere de D. Burtea, pp.33-34, am modificat ușor versiunea lui Burtea, pentru a face textul mai limpede).

În fine, cîteva fraze din Marcus Aurelius (121 - 180):

„Cînd vei încerca oare bucuria că ești un om simplu? Cînd vei prețui cu adevărat măreția pe care ți-o dă demnitatea [unui adevărat înțelept]? Cînd vei gusta mulțumirea produsă de cunoaștere?

Un păianjen se mîndrește că a vînat o muscă, un om că a prins un sărman iepure, un altul că a reușit să pescuiască o biată zglăvoacă [pește mic, de culoare cenușie, cu capul turtit, fără solzi, care trăiește în apele de munte, n. m.], un altul că a vînat un porc mistreț, altul fiindcă vînează urși... Dacă ai analiza minuțios felul de a gîndi al fiecărui individ, nu i-ai socoti pe toți niște tîlhari?�� (Către sine, X: 9-11; p.208, traducere de M. Peucescu și D. Burtea - ușor modificată).

„Începe o dată pentru totdeauna să fii om...�� (Către sine, XI: 18, p.229).