Å·±¦ÓéÀÖ

3, 5.

Un roman dificil, recunosc. Măcar să-i dăm tîrcoale...

La nivel literal, Lumină de veghe consemnează viața a doi copii (Rachel și Nathaniel Williams) în timpul și după WW2. Copiii sînt lăsați în grija unui grup de civili din care se detașează eleganta și fina Olive Lawrence (geograf și etnograf, Olive vorbește pînă și aramaica), Molie (un ins calm și cumpănit, numele lui adevărat e Walter) și Zvîrlugă (un traficant de ogari, fost boxer, pe numele adevărat Norman Marshall, un bărbat cu un suflet foarte larg, nu vă spun de ce). Rachel are crize de epilepsie și se liniștește doar cînd Nathaniel e lîngă ea.

Acțiunea se tulbură din momentul în care cineva încearcă să-i ucidă pe copii. Înțelegem dintr-o dată că părinții celor doi n-au plecat într-o simplă excursie prin lume. Nici nu era vreme de excursii în acei ani. Sesizăm, în plus, că grupul de binevoitori are legătură cu Serviciile secrete și că a fost angajat să-i păzească pe copii. Mă opresc cu rezumatul aici. Și așa am dezvăluit mult prea mult.

Anii trec. Nathaniel a crescut și vrea să știe cine e și, mai ales, cine a fost cu adevărat mama lui, Rose Williams. Începe o investigație chinuitoare, fiindcă nu are acces la date (nu are acces imediat și nu are acces la toate). Locuiește cu ea într-o casă de vacanță, are unele discuții (Rose e o fire taciturnă), dar identitatea ei reală i se sustrage. Știe doar că e mama lui, dar nu-i suficient, asta înseamnă a nu ști aproape nimic. E băiatul ei, au o legătură de sînge. Nathaniel ar vrea să știe totul despre ea, dar, prin definiție, o astfel de cunoaștere nu e cu putință.

Cred că abia acesta e nivelul de adîncime al cărții. Dacă nu mă înșel, Michael Ondaatje vrea să spună că posibilitatea noastră de a-l cunoaște pe celălalt (oricît de apropiat) e întotdeauna limitată. Un om poate avea mai multe identități, mai multe chipuri, mai multe „euri�. Nimeni nu e transparent nici pentru sine și nici pentru semeni. Chiar dacă Rose Williams i-ar povesti în amănunțime ce a făcut în război și de ce, ființa ei i-ar rămîne la fel de enigmatică. Poți afla totul despre un om, îi poți verifica biografia, dar asta nu înseamnă că ai înțeles cine e. Omul rămîne opac pentru om.

Cunoașterea de sine e o iluzie, cunoașterea celuilalt - o iluzie și mai mare. Trăim, de fapt, printre străini... Poate chiar asta spune pasajul următor:

„Nimeni nu știe cine este deținătorul adevărului. Oamenii nu sînt cine sau unde credem noi că sînt. Și mai e cineva care privește dintr-un loc necunoscut�.