Å·±¦ÓéÀÖ

Există o femeie. Mă urăşte. Umbră, aşa-mi zice. De exemplu, îmi spune: păi aici? iar dai târcoale, umbră? Iar altă dată: umbră, la prânz vom avea varză-creaţă, e-n regulă? Uneori glumeşte astfel: îmi arunc umbra în faţă. Desigur, acesta sunt eu, la mine se referă. Gluma nu înseamnă neapărat şi veselie, dar dacă-i veselă se întâmplă să chiuie: lumea umbrelor! Trebuie să-mi asum şi asta. În schimb, dacă-i indispusă � pentru că i-a telefonat, de exemplu, soră-sa din Liibeck, sau pentru că i-a intrat în cap că-i grasă, în asemenea momente în zadar îi jur că sunt topit după cărniţa ei � susţine că aş fi copacul din cauza căruia nu vede pădurea. Mă ţin scai de ea.
Dacă-şi deschide gura, a.a.a.a. Mi-o deschid şi eu. Dacă se aşază undeva, mă ghemuiesc lângă ea.
Dacă leşină, îi aduc săruri. Dacă-şi coboară genele, tremur abia perceptibil. Dacă-şi ridică braţul, fac şi eu gimnastică. Dacă există un perete gol, ştie să imite cu mâna, pentru copii, iepurele, dinele sau vulturul � ei bine, în asemenea momente sunt iepure, câine sau vultur. O doresc, dar treaba scârţâie, merge greu; ne-mpotmolim. Uneori sunt mai aproape de ea, alteori mai departe, dar asta încă nu înseamnă nimic, trebuie să joc după cum îmi cântă, să fac plecăciuni în jurul ei, înaintea ei, sub ea, în spatele ei. În relaţia noastră există un anume flux-reflux. Cum înţelegi asta, măi umbră? � mă repede cu o voce tunătoare, de altfel, dacă simte c-o doresc, dacă-mi adulmecă dorinţa, se linişteşte, dorinţa mea nu-i trezeşte dorinţa, dimpotrivă, posesiunea o calmează.
Se-ntâmplă să nu-mi poată vorbi liber. (Motivele pot fi diferite, fiind legate de politică, de familie, de locul de muncă, de organizarea circulaţiei rutiere. Tatăl ei nu mă poate suporta, susţine că munca mea este un joc al umbrelor, un box al umbrelor, adăugind că aş fi partea umbroasă a propriei mele persoane, că umbresc viaţa fiicei sale etcetera; un bătrân idiot şi nedrept � aş spune, dacă n-ar fi, de altfel, un tip simpatic, echilibrat şi seducător: un frumos bărbat cărunt!) In asemenea situaţii, îşi îngroaşă vocea, ca să nu se dea de gol, şi mi se adresează cu o indiferenţă atât de stridentă încât mi se strânge inima, mi-e frică să n-o pierd, aş face orice pentru ea, tot ce-mi cere.
Chiar aşa? Mi-ai aduce până şi flori, măi umbră? Nu cred, nu eşti tu din ăla, flori nu mi-ai aduce. Mai degrabă ţi-ai rupe mâna. Dă din cap satisfăcută. După un scurt moment de gândire îi spun că are dreptate, ai dreptate draga mea, dar după aia tot ţi-aş aduce flori, chiar şi cu mâna în ghips. Ţi le-aş aduce strâns sprijinite de burtă, aşa ţi le-aş aduce, numai flori mari, enorme, cât un dromader, ca nu cumva să-mi alunece dintre burtă şi ghips, de exemplu săbioare, iată ce ţi-aş aduce. Aşa aş face. Ar înflori producţia. Aha, măi umbră, deci săbioară?! Da, unica mea dragoste.