ŷ������

Umberto Eco a spus că rezumatul cel mai scurt și mai exact al romanului lui Stendhal ar fi următorul: „Napoleon a murit la 5 mai 1821��. Altfel spus, destinul lui nu mai poate fi repetat de nimeni. Julien Sorel ar ilustra fără greș acest adevăr.

Stendhal nu și-a făcut iluzii cu privire la apariția cărții, bănuia că publicul nu va lua cu asalt librăriile. Prima ediție, în 1830, s-a tipărit în doar 750 de exemplare. Stendhal era sigur, în schimb, că posteritatea îi va stabili un loc proeminent în istoria literaturii. Dar nu mai devreme de 80 de ani după moartea lui. Ceea ce s-a și întîmplat.

Știm de mult soarta meschină a eroului, fiindcă nu sîntem, firește, la prima lectură. Ambițiosul Julien Sorel se împiedică exact cînd totul pare a-i spune că a reușit. Abilitatea, inteligența, calculul cel mai rece, ambiția nemăsurată nu fac doi bani în fața hazardului. Pura întîmplare îl aruncă pe eșafod.

M-aș opri, în această notă, la cîteva momente din biografia eroului. În Roșu și negru, asistăm la (cel puțin) două scene de seducție. Prima dată, Julien o seduce pe doamna de Rênal, doamnă care, oricum, era pe jumătate sedusă, de îndată ce-l văzuse în poartă pe tînărul institutor. Al doilea episod este mai complicat.

Julien află de la un binevoitor următorul adevăr metafizico-erotic. Dacă vrei s-o atragi pe o mironosiță, prefă-te că o iubești cu disperare pe prietena ei. Julien aspiră să ajungă în patul domnișoarei Mathilde de la Mole, dar pentru că numita domnișoară îl privește cu mefiență, îi face o curte intensă doamnei mareșal de Fervaque. Începe să-i trimită pîrguitei doamne o serie de scrisori și ajunge s-o emoționeze. Episodul este plin de haz. Prin intermediul nevinovatei doamne de Fervaque, Julien Sorel își atinge scopul. Mathilde este definitiv sedusă.

Din păcate, exact cînd credea că a cîștigat partida, doamna de Rênal se pune pe scris. Ceea ce rezultă este o invitație la eșafod...

Mă tem că Harold Bloom a avut dreptate cînd a spus că Stendhal nu s-a priceput să-și încheie romanele (el se referă îndeosebi la Mănăstirea din Parma). În loc să lase sfîrșitul deschis, Stendhal ține morțiș să-și ucidă eroii în cîteva propoziții. Abia cînd toți au murit cu bine, povestitorul se oprește, fiindcă nu mai are ce povesti. Iată ultimul paragraf din Roșu și negru: „Doamna de Rênal își ținu făgăduiala. Ea nu căută în nici un fel să-și curme zilele; dar, la trei zile după moartea lui Julien, muri și ea, îmbrățișîndu-și copiii��. Și, oricum, sfîrșitul romanului e grotesc: Mathilde ține în poală captul defunctului și transformă grota în care este înmormîntat Julien într-un templu împodobit cu marmură adusă din Italia.