Å·±¦ÓéÀÖ

Pe parcursul carierei mele m-am confruntat cu întrebări dificile, dar cât se poate de justificate � nu doar din partea celor interesați sau a celor cinici, ci și din partea propriei conștiințe. Am învățat să accept acest gen de interogare interioară permanentă îndeosebi atunci când sunt implicată în scrierea unei cărți. Însă realitatea nu ne-a mai supus atâtor încercări repetate, pe mine și pe manuscrisul meu, până când nu m-am apucat să scriu cartea de față.

Tu chiar îți foloseşti propriile sfaturi? Teoria e frumoasă, dar ai pus-o în practică? Da, înțeleg că strategiile pe care le propui ar putea funcționa în cazul problemelor de zi cu zi, dar ce s-ar întâmpla în cazul unei traume majore?

Îmi doream de mult să creez un program de autoajutorare care să le permită oamenilor să-și dezvolte aptitudinile emoționale pe care eu am fost nevoită să mi le însușesc prin forța împrejurărilor, de-a lungul mai multor decenii. În cea mai mare parte a tinereții mele, viața și sănătatea mi-au fost afectate de emoțiile „incontrolabile� pe care le trăiam. A învăța să-mi controlez latura emoțională a fost un factor crucial în ceea ce privește dezvoltarea încrederii în mine însămi; mi-a permis să devin o persoană pe care să o respect și totodată mi-a oferit stilul de viață și relațiile pe care mi le dorisem dintotdeauna. Prin urmare, m-am simțit încântată când, în ianuarie 1996, în cadrul unei sesiuni de brainstorming cu editorul meu, am stabilit, în fine, titlul și planul cărții de față. M-am întors de la Londra inspirată și motivată. Mintea mea vuia de idei incitante privind noi strategii și exerciții. Peste câteva zile, duminică, 28 ianuarie, m-am așe-
zat cu jurnalul meu alături și am început să-mi pun la punct planul de scris. Dar, în aceeași zi, pe la ora 9 seara, încrederea mea emoțională s-a prăbușit complet: Laura, fiica mea în vârstă de 19 ani, fusese ucisă într-un cumplit accident de maşină, iar eu trăiam cel mai temut coșmar. M-am lăsat absorbită într-un vârtej incontrolabil de tristețe și deznădejde fără sfârșit. Nu numai că nu credeam că-mi voi recăpăta vreodată echilibrul emoțional � nici măcar nu voiam asta. În ziua următoare, când am început să fiu bântuită de o voce interioară care spunea: „Acum haide să vedem dacă poți să ieși din asta cu ajutorul teoriilor tale sofisticate!�, am descoperit că nici nu-mi păsa. Nu doar munca mea, ci şi întreaga mea viață păreau lipsite de sens. Nu mă mai simțeam persoana care crezusem că sunt. Nu mă lăsam consolată și nu eram în stare să-i consolez pe alții. Eram incapabilă să-i ajut chiar și pe cei dragi, care sufereau la rândul lor.
Dar vocea mea interioară greșea. Optsprezece luni mai târziu nu numai că sănătatea mea emoțională se refăcuse, ci era chiar într-o formă mai bună. În plus, am scris această carte în pofida altor obstacole serioase. Prin urmare, când am scris introducerea aveam toată încrederea în conținutul ei. Sunt convinsă că, în lipsa cunoștințelor și a abilităților pe care vi le împărtășesc
acum, n-aș fi avut tăria sau motivația de a-mi relua viața așa cum și-ar fi dorit Laura să o fac.