ŷ������

O carte în care protagoniștii se înțeleg de minune, nu polemizează pe nici o temă și se mulțumesc să povestească anecdote. Noroc că anecdotele sînt interesante.

Și totuși dacă o cultură e ceea ce mai ținem minte după ce am uitat totul, de ce mai ținem minte ceea ce ținem minte? Cine ne-a sprijinit memoria tot mai fragilă? M-ar fi interesat, deci, o discuție mai apăsată despre selecția cărților, despre rostul acestei „filtrări�� și despre cei care o fac. Să nu-mi spuneți că autorul infailibil al selecției e timpul, că nu vă cred. De regulă, timpul nu face mare lucru. În loc să le rezolve pe toate, nu rezolvă nimic. Timpul n-a păstrat, de pildă, cele 20 de tragedii menționate de Aristotel în Poetica. Dar a păstrat cîteva tragedii de autori pe care Aristotel nu-i menționează în tratatul lui. Și anume: Eschil, Sofocle și Euripide (p.123).

Deși lumea e plină de cărți necitite, putem oricînd discuta despre ele (teza lui Pierre Bayard), pentru că am citit alte cărți (plus recenzii) despre numeroasele cărți necitite. Iar dacă ne controlăm bibliotecile, găsim sute de cărți din care n-am citit nici un rînd, deși le-am cumpărat cu mulți ani în urmă (p.201). În fond, la două sute de ani de la înființare (1820), cam două milioane de cărți adăpostite de Biblioteca Națională a Franței nu au fost solicitate niciodată (p.205). Nici un cititor nu le-a cerut. Marile biblioteci ale lumii cuprind îndeosebi maculatură, trash. Iată doar unul dintre motivele pentru care cei mai luminați experți (Seneca, Montaigne, Sir Thomas Browne, David Hume, Rousseau, Kant etc.) s-au gîndit să le pună pe foc. Problema a preocupat-o și pe Virginia Woolf.

În ce chip am putea încuraja lectura? Într-o povestire, Achille Campanile (1899 - 1976) a imaginat o soluție ingenioasă. Marchizul Fuscaldo detesta lectura, deși moștenise de la tatăl lui o bibliotecă imensă. Într-una din zile, din plictis, din capriciu, din nebăgare de seamă, a deschis o carte și a găsit între paginile ei o bancnotă de 1.000 de lire. Asta l-a făcut curios. Nu cumva mai sînt și altele? A răsfoit celelalte volume, le-a cercetat minuțios, a citit capitole, fraze și, într-un final, a devenit „un monument de erudiție�� (p.209).

În fine, sfîntul Bernard de Clairvaux (1090 - 1153) a spus într-o scrisoare adresată monahului englez Henri Murdach: „Vei învăța mai mult de la pietre și arbori decît din cărțile recomandate de dascălii tăi��. Henri Murdach a venit în Franța și a fost uns abate la mănăstirea Vauclair (p.232). Nu se știe dacă a mai citit...

E limpede că nu vom scăpa de cărți (nici în formatul clasic, nici în format electronic) atîta vreme cît erudiți ca Umberto Eco și Jean-Claude Carrière vor discuta despre ele.