ŷ������

Chiar dacă ne place sau nu, acest roman a schimbat radical concepția noastră despre ce este (și poate însemna) literatura...

„Nu da prea multă importanţă comentariilor. Scriptura e invariabilă şi comentariile nu sînt, adeseori, decît expresia deznădejdii comentatorilor��.

Nota mea de lectură nu va fi, totuși, o expresie a deznădejdii. Din motivul cel mai simplu: cînd citea prietenilor din Procesul, Franz Kafka era cel dintîi care izbucnea în rîs. Intenția lui fusese să stîrnească ilaritate. Prietenii erau probabil uimiți, intrigați de bizara desfășurare a întîmplărilor. Dar cum să nu vezi în paginile cărții o intenție comică?

Joseph K. (30 de ani) este arestat, dar nu va afla niciodată motivul acestei decizii. Nu e dus în temniță, are voie să meargă la slujbă (lucrează la o bancă) și să trăiască după bunul lui plac. Nu e căutat de anchetatori, ci el trebuie să pornească în căutarea lor. Nu există o acuzație propriu-zisă. Totul pare un zvon. Cînd este convocat la interogatorii, nu i se precizează locul întîlnirii și e nevoit să rătăcească prin clădiri insalubre, cu odăi mizere, cu scări care nu duc nicăieri, cu paznici abulici și femei care spală rufe (întîlnirea cu Leni). Un astfel de edificiu meschin contrazice vădit măreția unui Palat de Justiție. Totul e o parodie caricaturală. Mai mult: cînd răsfoiește cărțile de pe masa anchetatorilor, protagonistul nu găsește enciclopediii juridice, tomuri de legi și nici lucrări de specialitate. Judecătorii sînt pasionați de literatura erotică și privesc fotografii deocheate. Citind pasajul de mai jos, nu-ți poți reprima rîsul:

„K. luă volumul de deasupra, îl deschise şi dădu cu ochii de o gravură indecentă: un bărbat şi o femeie şedeau goi pe o canapea; intenţia gravorului fusese vădit obscenă, dar stîngăcia desenului făcea să se vadă doar un bărbat şi o femeie exagerat de ţepeni, care păreau că ies din cadru şi nu izbuteau decît cu greu să se privească, din pricina perspectivei greşite. K. nu răsfoi volumul mai departe, ci deschise un altul, la pagina titlului; avea acum în faţă un roman intitulat: «Torturile pe care Grete le-a îndurat de la soțul ei, Hans»��.

Executorii din final au aspectul cel mai ridicol și stupid cu putință: „În redingotă, palizi și grași, cei doi domni purtau țilindre înalte, care păreau țintuite pe țestele lor��. Cine a mai văzut un gîde împodobit ca pentru un bal mascat? Prozatorul înfățișează o lume pe dos. Evenimentele sînt imprevizibile. Așteptările cititorilor nu se împlinesc niciodată. În catedrală, în locul Scripturii, preotul citește și comentează o parabolă kafkiană, „În fața Legii��. Sensul parabolei este perfect ermetic și orice încercare de a o descifra eșuează.

Franz Kafka avertizase în altă parte: „Ceea ce e de neînțeles rămîne de neînțeles��. Dorința naturală de a găsi un sens (chiar și acolo unde sensul este absent) e contrazisă de autor la tot pasul. Procesul e un roman profund ironic, o satiră a mecanismelor greoaie ale birocrației și justiției omenești...

P. S. O opinie a lui Susan Sontag cu privire la interpretarea lui Kafka la care subscriu:

„Opera lui Kafka a fost supusă unui adevărat viol în masă de către nu mai puțin de trei armate de interpreți. Cei care-l citesc pe Kafka drept o alegorie socială văd studii de caz ale frustrărilor și absurdității nebunești ale birocrației moderne și ale manifestării ei ultime în statul totalitar. Cei care-l citesc pe Kafka drept o alegorie psihanalitică văd dezvăluiri disperate ale spaimei în fața tatălui, anxietăți de castrare, sentimentul propriei neputințe, starea sa de sclav al propriilor vise. Cei care-l citesc pe Kafka drept alegorie religioasă arată cum K. din Castelul încearcă să obțină accesul în ceruri, cum Joseph K. din Procesul este judecat de tainica și inexorabila dreptate a lui Dumnezeu...�� (Împotriva interpretării, București: Editura Univers, 2000, pp.18-19).