Å·±¦ÓéÀÖ

Clădirea noului depozit al Trustului Regional de Telefonie Mosobltelefon. Un Lincoln-Navigator de teren, albastru-închis. A intrat în interiorul clădirii. S-a oprit. Farurile au luminat desluşit: podea de beton, pereţi din cărămidă, cutii cu transformatoare, bobine de cabluri subterane, un compresor Diesel, saci cu ciment, un butoiaş cu bitum, tărgi hârbuite, trei pungi de lapte goale, deşeuri, mucuri de ţigară, un şobolan mort, două moviliţe de fecale uscate. Gorboveţ s-a opintit în uşi. Le-a împins. Canaturile de oţel s-au îmbucat. Au zdrăngănit. Le-a închis cu ivărul. A scuipat. A pornit spre maşină. Uranov şi Rutman au coborât din maşină. Au deschis portbagajul. Pe podeaua maşinii de teren zăceau doi bărbaţi cu mâinile încătuşate. Cu gurile astupate cu bandă adezivă. S-a apropiat Gorboveţ.
� Lumina se aprinde de undeva de pe-aici.
� Uranov a scos un ghem de sfoară.
� Aşa nu se vede?
� Rutman şi-a scos mănuşile.
� Nu prea.
� Uranov şi-a mijit ochii.
� Dragule, important este să se audă!
� Gorboveţ a zâmbit.
� Acustica e bună aici.
� Uranov şi-a şters obosit obrazul.
� Hai să începem. Au târât prizonierii afară din maşină. I-au dus lângă doi stâlpi de oţel. I-au legat de ei temeinic cu sfoară. I-au înconjurat. Şi-au aţintit în tăcere privirile asupra lor. Farurile îi luminau. Toţi cinci erau blonzi, cu ochi albaştri. Uranov: treizeci de ani, înalt, umeri înguşti, chip uscăţiv, expresie inteligentă, impermeabil bej. Rutman: douăzeci şi unu de ani, statură mijlocie, slăbuţă, piept plat, suplă, palidă, neatrăgătoare, jachetă bleumarin, pantaloni negri din piele