Cititoare Calatoare's Reviews > Un secret
Un secret
by
by

Povestea are loc intr-o Franta ce tocmai a iesit din razboi, iar secretele familiare sunt mult prea adanci sa fie rostite.
Copilul fragil si bolnavicios, nascut in 1948, intr-o familie sportiva, este atat de complexat de fizicul lui cat si de imposibilitatea de a se ridica la asteptarile parintilor. Simtind ca prezenta lui deranjeaza sau incomodeaza intr-un fel, evita sa isi mai petreaca timpul cu Tatiana si Maxime, preferand compania lui Sim, un animalut de plus gasit in pod si purtand conversatii cu fratele lui imaginar.
Louise, o batrana prietena, se simte datoare sa ii spuna adevarul despre parintii lui. Astfel reuseste sa reconstitute istoria oficiala a familiei sale, dinaintea nasterii sale.
Ajuns la maturitate, decide sa scrie aceasta carte drept mausoleu pentru: Simon si Hannah, fratelui sau vitreg, si celor dragi, fara de mormant, care au suferit si pierit in cel de-al doilea Razboi Mondial.
"De ce s-ar fi dus sa se reculeaga in fata pietrei de mormant pe care era gravat numele mamei lui? Isi purta mortii in el: cei care ii fusesera cei mai dragi nu aveau mormant, numele lor nu era scris pe nici o mamura."
Este o carte mai putin cunoscuta dar pe care o recomand celor pasionati de subiectul celui de-al Razboi Mondial. Mie mi-a placut tare mult.

Sign into Å·±¦ÓéÀÖ to see if any of your friends have read
Un secret.
Sign In »
Reading Progress
Finished Reading
February 11, 2023
– Shelved