ŷ������

“Pe cel care n-a cunoscut, pana la treizeci de ani, fascinatia tuturor extremismelor, ma intreb daca trebuie sa-l admir sau sa-l dispretuiesc, sa-l consider un sfant �� sau un cadavru.��
“La iesirea din adolescenta esti prin definitie fanatic��
“Cat poate sa conteze viitorul, aceasta jumatate a timpului, pentru cel impatimit de vesnicie?��
“Devenim toleranti doar in masura in care ne pierdem vigoarea si, cazand cu blandete in mintea copiilor, suntem prea istoviti ca sa-i mai chinuim pe ceilalti cu dragostea sau ura noastra.��
“Suferintele previzibile nu imboldesc imaginatia��
“In curgerea vremii, libertatea nu tine mai multe clipe decat extazul in viata unui mistic.��
“Un popor, de altfel, reprezinta nu atat o suma de idei si de teorii, cat mai ales de obsesii��
“parasitism genial�� (Petru cel Mare; Revolutia)
“utopia este grotescul in roz��
“…acest Occident ajuns la un nivel de civilizatie ce nu se poate depasi decat coborand.��
“De cate ultimatumuri se face vinovat?��
“Dar cum sa reusesti �� mai ales intr-un regim democratic, al carui viciu capital e ca-i permite primului sosit sa ravneasca puterea, sa-si dea frau liber ambitiilor?��
“Cand insesi principiile ei (democratiei) o cheama sa dispara, mai merita, in fond, sa supravietuiasca?��
“�� tirani, care, contrar caricaturii lor, poseda un destin, ba chiar prea mult destin.��
“�� (Si chiar le-as fi tovaras de drum,) daca ura lor fata de tiranie n-ar fi impura: dar o detesta numai pentru ca, trimitandu-i in exilul vietii particulare, ii pune fata in fata cu neantul lor.��
“�� tiraniei poti sa-i dai de gust, caci omul prefera adesea sa dospeasca in frica lui decat sa infrunte spaima de a fi el insusi. Cand fenomenul se generalizeaza, cezarii isi fac aparitia; cum am putea sa le facem vreo vina, cand ei raspund cerintelor nimicniciei, apelurilor lasitatii noastre?��
“Epoca infloririi lor (dictatorilor, cezarilor) coincide cu sfarsitul unui ciclu de civilizatie.��
“Se stie ca Furiile erau considerate mai vechi decat zeii, decat Jupiter insusi. Razbunarea precedand Divinitatea! �� Intuitie majora a mitologiei antice.��
“Ca sa ne putem pastra increderea in noi si in semeni si ca sa nu vedem caracterul iluzoriu, nulitatea oricarei fapturi, natura ne-a facut opaci la noi insine, atinsi de o orbire ce zamisleste lumea si o guverneaza.��
“A faptui inseamna a trada Absolutul.��
“�� un viciu mic intrece in eficienta o mare virtute��
“Doar marile dureri, durerile de neuitat ne dezleaga de cele lumesti.��
“Cand cunoastem echilibrul, nu ne pasioneaza nimic, nu ne preocupa nici macar viata, pentru ca suntem viata��
“Cu cat ne cunoastem mai bine ranile, cu-atat ne par mai inseparabile de conditia noastra de neizbaviti.��
“utopia inseamna niciunde��
“Si tot asa, nu te cunosti pe tine insuti decat din clipa cand incepi sa decazi, cand nicio reusita, la nivelul preocuparilor omenesti, nu mai este posibila: infrangere lucida prin care, instapanindu-te pe propria fiinta, te smulgi din letargia universala.��
“Utopia este un amestec de rationalism pueril si de angelism secularizat.��
“Totul ne face sa credem ca Raiul este din nou zavorat si ca multa vreme va ramane asa.��
“Intelegand ca oamenii ar accepta martiriul pentru o himera, dar nu pentru un adevar, (Iisus) a trebuit sa tina seama de slabiciunea lor.��
“Cand suntem satui de valorile traditionale, ne orientam inevitabil spre idelogia care le neaga. Aceasta seduce mai mult prin forta de negatie decat prin formulele ei pozitive.��
“S-a atrofiat oare organul ce ne ingaduia sa ne percepem esenta fiintei? Sa fim pe veci redusi la umbra noastra?��
“Esuati fara drept de apel in vesnicia negativa, in acest timp risipit ce nu se afirma decat anulandu-se, esenta redusa la un sir de distrugeri, suma de ambiguitati, plenitudine ce are neantul drept principiu �� traim si murim in fiecare din clipele sale, fara sa stim cand este, caci de fapt nu exista nicicand. Desi atat de efemer, ne leaga in asemenea masura, incat, ca sa ne smulgem din stransoarea lui, ne-ar trebui nu doar o rasturnare a deprinderilor, ci o leziune a spiritului, o fisura a eului, prin care sa putem intrezari indestructibilul si sa ajungem la el; de acest privilegiu au parte doar cativa blestemati de soarta, ca recompense pentru a-si fi acceptat ruina. Restul, cvasitotalitatea oamenilor, desi se recunosc incapabili de asemenea sacrificii, tot nu renunta la cautarea unui alt timp; din contra, o fac cu indarjire, insa cu gandul sa-l plaseze in lumea aceasta, conform recomandarilor utopiei, care incearca sa impace prezentul vesnic cu istoria, dulceata varstei de aur cu ambitiile prometeice �� sau, ca sa recurgem la terminologia biblica, incearca sa refaca Edenul cu mijloacele pacatului originar, redandu-i astfel noului Adam privilegiile celui din vechime. Nu inseamna asta, oare, sa incerci revizuirea Creatiunii?��
“Vreti sa construiti o societate in care oamenii sa nu-si faca rau unii altora? Nu-i lasati sa intre in ea decat pe abulici.��
“Omul iubeste tensiunea, miscarea perpetua: catre ce sa se indrepte insa in interiorul perfectiunii? Este inapt pentru prezentul vesnic; in plus, il inspaimanta monotonia acestuia, punct vulnerabil al paradisului sub dubla lui infatisare �� religioasa si utopica. Nu e oare istoria, in ultima instanta, rezultatul fricii noastre de plictiseala, ce ne va face mereu sa indragim savoarea si noutatea dezastrului, sa preferam orice urgie in locul stagnarii? Obsesia ineditului este principiul ce ne saboteaza mantuirea. Ne indreptam spre infern in masura in care ne indepartam de viata vegetativa, a carei pasivitate ar trebui sa fie Solutia universala, raspunsul suprem la toate intrebarile noastre; groaza pe care ne-o inspira ne-a transformat in aceasta hoarda de civilizati, monstri atotstiutori ce ignora esentialul. Suntem prea corupti si prea nerabdatori pentru a sti sa ne plictisim pe indelete, sa respiram si nimic mai mult, sa suportam cu demnitate nedreptatea de a fi, sa refuzam asteptarea, jugul sperantei, sa cautam o cale de mijloc intre cadavru si duh. Neindoielnic, nimic nu ne va reconcilia cu plictisul. Ca sa-i fim mai putin refractari, ar trebui, cu ajutorul cerului, sa cunoastem o plenitudine fara evenimente, voluptatea clipei neschimbatoare, deliciile identitatii. Dar un asemenea har e atat de potrivnic naturii noastre, incat suntem mai fericiti sa nu pogoare peste noi. Robiti diversitatii, extragem din ea acea suma constanta de deziluzii si de conflicte atat de necesara instinctelor noastre. Eliberati de griji si de orice oprelisti, am fi abandonati noua insine: betia ce ne-ar cuprinde atunci ne-ar face de mii de ori mai rai decat ne face servitudinea.��
“�� ideea de a nimici orice autoritate ramane printre cele mai admirabile din cate s-au imaginat vreodata. Si n-am putea regreta indeajuns ca stirpea celor ce voiau s-o realizeze s-a stins. (anarhistii) Dar poate ca trebuiau sa dispara, sa paraseasca un veac ca al nostru, atat de zelos sa le infirme teoriile si previziunile. Ei vesteau era individului �� iar individual este pe duca; eclipsa statului �� iar statul n-a fost niciodata mai puternic si mai apasator; era egalitatii �� si era terorii a venit.��
“…cand, (Dostoievski) impreuna cu marele Inchizitor, imparte omenirea intr-o turma fericita si o minoritate ravasita, clarvazatoare, ce ia pe umerii ei destinele celorlalti…��
“Nu exista alt paradis decat cel din strafundul fiintei noastre, ca intr-un eu al eului; dar pentru a-l gasi acolo, mai trebuie sa fi cutreierat totalitatea paradisurilor, revolute si posibile, sa le fi iubit si urat cu orbirea fanatismului, sa le fi cercetat si respins mai apoi cu competenta deceptiei.��
“Insa un vid ce-si revarsa preaplinul nu contine oare mai multa realitate decat istoria, in tot cuprinsul ei?��