ŷ������

Cât m-a chinuit cartea asta! Și cât m-am chinuit eu cu ea... Sincer, nu simt că sunt 3⭐️ pline și cinstite, dar simt că aș face o nedreptate să îi dau 2.

Povestea pleacă de la un episod de orbire al Monei, o puștoaică de 10 ani. Deși medicii nu descoperă nimic anormal cu vederea fetei, planeaza încă posibilitatea de orbire definitivă a fetei. Din aceasta cauză, bunicul ei decide să îi arate Monei ce are lumea mai frumos: culorile, prin prisma artei. Așa încep cei doi periplul printre picturi, una pe săptămână, în cele mai emblematice muzee de arta din Paris: Luvru, Orsay și Centrul Pompidou.

Pe partea de artă, descrierea picturilor, detaliile despre artiști, simbolistica tablourilor, cartea are 10⭐️, nu 5. Pentru un neconsumator de artă, a fost excepțională și un imbold să încerc să fac exerciții de genul și singură. Dar, pe partea de poveste, a fost de domeniul fantasticului. Poate autorul a vrut să cunoaștem un copil mega-ultra-super-dotat, dar pentru cei 10 ani ai ei, Mona, în 80% din cazuri, vorbește peste nivelul meu de inteligență. Îmi e greu să cred că la vârsta aia reușești să faci un copil să îți expună simbolistica unor tablouri în doar un an, nu mai zic de stăpânirea termenilor ori a perioadelor din artă... Plus că toată atitudinea ei, de la fată cuminte la mica rebela față de părinți... nerealist total. Pentru asta, părerea mea, steluța din oficiu e suficientă.

Toată această lipsă de credibilitate mi-a îngreunat tare lectura și, oricât am incercat să o trec cu vederea, nu am reușit. Îmi pare rău, pentru mine e un caz clasic de ,,eu, nu tu". Altfel, pentru acumularea de cunoștințe impresionante despre tablouri si pictori celebri, consultați cartea cu încredere! 👍🏻

,,,... pierderea este condiția indispensabilă a senzației vitale, a intensității prezente... Să crești înseamnă să pierzi."