Å·±¦ÓéÀÖ

mai multe aici:

O carte pe care-mi doream s-o citesc de foarte multă vreme. Nu știam dacă este comercială sau nu pentru că am văzut-o la o multitudine de cititori, cu gusturi diverse, așa că nu știam ce impresie să-mi fac. În același timp, eu nu citesc recenzii amănunțite (cu detalii de plot) înainte să citesc cartea pentru că, unu, îmi dă o cheie de lectură nedorită și, doi, nu-mi place întotdeauna să știu exact ce se întâmplă. Pachinko a fost deci și o surpriză plăcută din punctul ăsta de vedere. Are toate elementele necesare unui roman senzațional, dar fără a deveni mainstream sau comercial. Mi-a plăcut stilul, mi-au plăcut personajele, dar cel mai mult poate că mi-au plăcut subiectul și modul în care autoarea a reușit să vorbească despre personajele femei și „destinul� lor � cu toate că avem de-a face de fapt (și) cu foarte multe personaje masculine. Personajul principal, Sunja, este o coreeană care ajunge în Japonia ca imigrantă alături de soțul ei și viața ei va fi cât se poate de dificilă și în același timp fundamentată pe o decizie pe care o ia ea însăși, să zicem riscantă, dar în același timp aliniată complet cu propria moralitate de neclintit. Iar această decizie va veni nu să o hăituiască, cât să definească cursul unor personaje complet legate de ea. Cartea atinge foarte bine subiectul imigrării (cum erau tratați coreenii în Japonia), subiectul credinței, dar și al sexismului, al modului în care este tratată femeia în ambele societăți (coreeană și japoneză). O face de multe ori subtil, cu o naturalețe admirabilă care îți va crea și fascinație și frustrare în același timp. Am iubit romanul lui Min Jin Lee și probabil că o să fie una din cărțile anului 2025 pentru mine. Ar merita să vorbesc mai amănunțit despre ea și sper să și reușesc.