ŷ������

Ecstasy! Hai să zicem că e mai mult speed decât extaz.
Romanul de faṭ�� este primul din trilogia Monologuri despre plăcere,
laṣitate ṣi moarte.
Urmează Melancolia ṣi Thanatos.
Myashita este acostat de un vagabond în timp ce filma un videoclip în
State ṣi care-l întreabă dacă ṣtie de ce ṣi-a tăiat Van Gogh urechea.
După care îi dă un număr de telefon. Întors în Japonia sună la acel
număr. Femeia care îi răspunde la telefon îi spune că acceptă o întâlnire cu el cu o singură condiṭie: să ia o pilulă de ecstasy pe care să o consume împreună cu o „prietenă intimă��. Ṣi astfel începe nebunia. Keiko, femeia misterioasă, îl supune pe Myashita, iar acesta devine sclavul ei.
Povestea care se dezvoltă de aici, trebuie să o descoperi singur.
Nu mi-a plăcut romanul pentru că femeia, Keiko, nu a fost zugrăvită, defapt monologurile ei nu au fost suficient de bine lucrate pentru ca
Myashita să fie transformat aṣa de uṣor într-un masochist ṣi în sclavul
ei. Pur ṣi simplu nu rămâne senzaṭia că acea femeie e evil, precum Chiuki sau Hashi sau Frank. Nu este astfel. Nu dă senzaṭie de forṭ�� cumulativă ṣi distructivă, de potenṭ�� dementă exagerată, de psihoză ṣi sechele adolescentine, deṣi Ryu încearcă acest lucru. Este adevărat că dialogurile sunt spumoase, monologurile pot apăsa ṣi zdruncina psihicul cititorului, dar nu e suficient. Nu se ridică la nivelul lui Ryu Murakami din celelalte romane aproape deloc.
Chiar dacă nu am vorbit foarte frumos despre această carte, o
recomand pentru că doar citind-o poṭi să înṭelegi cât de bine poate să
scrie Ryu Murakami ṣi că un scriitor de marcă, bun, chiar dacă scrie un
roman mai puṭin bun, tot are talent ṣi forṭ��, spre deosebire de cei care
scriu o dată bine, rămânând tributari acelui moment de delir lingvistic
pentru tot restul vieṭii.