What do you think?
Rate this book
الجنس والفزع
عندما أعاد أغسطس ترتيب العالم الروماني على شكل إمبراطورية، تحولت الإيروسية السعيدة والإنسانية الشكل، التي عرفها الإغريق، إلى سوداوية مفزوعة. لم يلزم لهذا التحول أكثر من ثلاثين عاماً (من العام 18ق.م حتى 14م)، لكنه مع ذلك مازال يحكمنا ويسيطر على أهوائنا. ولم تكن المسيحية سوى نتيجة لهذا التحول. فقد تبنت المسيحية تلك الإيروسية تقريباً مثلما صاغها الموظفون الرومان الذين أوجدتهم إمبراطورية أغسطس، في جو من الممالأة والطاعة المفرطتين.
أصبحت وجوه النساء المليئة بالخوف تحدق بنظرات جانبية في زاوية ميتة. لا شيء بين الرجال والنساء سوى التمزيق. وليس المجتمع المدني سوى وشاح خفيف فوق الوحشية الضارية والنزعة إلى أكل اللحم البشري نيئاً، وليست الأعراف والفنون المتحضرة سوى مخالب مقروضة تنمو باستمرار. تفترس الأم ابنها فيعود عبر الدم إلى جسد من أخرجته. تلك هي النشوة الدامية التي تشكل أساس المجتمعات البشرية، إذ تسلم كل أم ابنها، لدى خروجه منها، إلى الموت.
أما الدافع لتأليف هذا الكتاب، فيوضحه باسكال كينيار بقوله: "ما الذي دعاني، طيلة كل هذه السنين، لوضع هذا الكتاب؟
لقد أردت مواجهة هذا السر: المتعة هي الشيء الطهراني.
المتعة تجعل الشيء الذي تريد رؤيته غير قابل للرؤية.
اللذة تنتزع النظر بعيداً عن الشيء الذي كانت الرغبة بالكاد بدأت بكشفه".
أصبحت وجوه النساء المليئة بالخوف تحدق بنظرات جانبية في زاوية ميتة. لا شيء بين الرجال والنساء سوى التمزيق. وليس المجتمع المدني سوى وشاح خفيف فوق الوحشية الضارية والنزعة إلى أكل اللحم البشري نيئاً، وليست الأعراف والفنون المتحضرة سوى مخالب مقروضة تنمو باستمرار. تفترس الأم ابنها فيعود عبر الدم إلى جسد من أخرجته. تلك هي النشوة الدامية التي تشكل أساس المجتمعات البشرية، إذ تسلم كل أم ابنها، لدى خروجه منها، إلى الموت.
أما الدافع لتأليف هذا الكتاب، فيوضحه باسكال كينيار بقوله: "ما الذي دعاني، طيلة كل هذه السنين، لوضع هذا الكتاب؟
لقد أردت مواجهة هذا السر: المتعة هي الشيء الطهراني.
المتعة تجعل الشيء الذي تريد رؤيته غير قابل للرؤية.
اللذة تنتزع النظر بعيداً عن الشيء الذي كانت الرغبة بالكاد بدأت بكشفه".
231 pages, Paperback
First published January 1, 1994
42 people are currently reading
1,020 people want to read
About the author
Pascal Quignard
133books283followersRomancier, poète et essayiste, Pascal Quignard est né en 1948. Après des études de philosophie, il entre aux Éditions Gallimard où il occupe les fonctions successives de lecteur, membre du comité de lecture et secrétaire général pour le développement éditorial. Il enseigne ensuite à l’Université de Vincennes et à l’École Pratique des Hautes Études en Sciences Sociales. Il a fondé le festival d’opéra et de théâtre baroque de Versailles, qu’il dirige de 1990 à 1994. Par la suite, il démissionne de toutes ses fonctions pour se consacrer à son travail d’écrivain. L’essentiel de son oeuvre est disponible aux Éditions Gallimard, en collection blanche et en Folio.
===
Pascal Quignard is a French writer born in Verneuil-sur-Avre, Eure. In 2002 his novel Les Ombres errantes won the Prix Goncourt, France's top literary prize. Terrasse à Rome (Terrasse in Rome), received the French Academy prize in 2000, and Carus was awarded the "Prix des Critiques" in 1980.
One of Quignard's most famous works is the eighty-four "Little Treatises", first published in 1991 by Maeght. His most popular book is probably Tous les matins du monde (All the Mornings in the World), about 17th-century viola de gamba player Marin Marais and his teacher, Sainte-Colombe, which was adapted for the screen in 1991, by director Alain Corneau. Quignard wrote the screenplay of the film, in collaboration with Corneau. Tous les matins du monde, starring Jean-Pierre Marielle, Gérard Depardieu and son Guillaume Depardieu, was a tremendous success in France and sold 2 million tickets in the first year, and was subsequently distributed in 31 countries. The soundtrack was certified platinum (500,000 copies) and made musician Jordi Savall an international star.
The film was released in 1992 in the US.
Quignard has also translated works from the Latin (Albucius, Porcius Latro), Chinese (Kong-souen Long), and Greek (Lycophron) languages.
===
Pascal Quignard is a French writer born in Verneuil-sur-Avre, Eure. In 2002 his novel Les Ombres errantes won the Prix Goncourt, France's top literary prize. Terrasse à Rome (Terrasse in Rome), received the French Academy prize in 2000, and Carus was awarded the "Prix des Critiques" in 1980.
One of Quignard's most famous works is the eighty-four "Little Treatises", first published in 1991 by Maeght. His most popular book is probably Tous les matins du monde (All the Mornings in the World), about 17th-century viola de gamba player Marin Marais and his teacher, Sainte-Colombe, which was adapted for the screen in 1991, by director Alain Corneau. Quignard wrote the screenplay of the film, in collaboration with Corneau. Tous les matins du monde, starring Jean-Pierre Marielle, Gérard Depardieu and son Guillaume Depardieu, was a tremendous success in France and sold 2 million tickets in the first year, and was subsequently distributed in 31 countries. The soundtrack was certified platinum (500,000 copies) and made musician Jordi Savall an international star.
The film was released in 1992 in the US.
Quignard has also translated works from the Latin (Albucius, Porcius Latro), Chinese (Kong-souen Long), and Greek (Lycophron) languages.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 40 reviews
May 16, 2016
في العناق يتلاشى شيءٌ ما ينتمي إلى السعادة
وفي أكمل أشكال الحب، في السعادة نفسها
ثمة رغبة بأن يهوى كل شيء فجأة في الموت
اللذة التي فاضت للتو بالعنف ،يتجاوزها حزنٌ غير نفساني
أسى مثير للفزع ،دموع مطلقة
في اللذة ثمة شيء يموت
الفزع ، كما قال أفلاطون
"هو "أول هدية يقدّمها الجمال
جذبني العنوان لأقرأ هذا الكتاب ،ظانة أنه يتحدث عن الأبعادالنفسية للسلوك الجنسي
ولكنه كان فلسفة غريبة وجديدة في ذاتها
وإعتمد إعتماداً أساسياً على الأساطير الرومانية وما يتعلق بها من جنسانية
يقتفي باسكال أثر إيروس وهوإله الحب الحسّي
ويذهب بك المؤلف إلى البدايات
ليكشف لنا كيف يتعلق حاضرنا بماضينا ، وكيف اشتقّت لغاتنا من أصولها الحسيات كي تصبح هذه المعان الحسية الجسدية والفاضحة على حد قوله هي ما نعبر عنه الأن عن بعض مشاعرنا ورؤيتنا للحياة
يقول باسكال
الطبقة الأقدم للغة، اللغة الأم الأولى هي باستمرار اللغة الفاضحة
اللغة التي يُشتهى فيها الفحش
وهو هنا يحيلنا إلى اللغة اللاتينية أصل غالبية اللغات الأوروبية
وبين الإشتقاق ، وتفسير الأساطير وشرح الجداريات والأعمال الفنية ودلالاتها يسبح بك الكاتب في عالمه الخاص وتفسيراته الذاتية
ويقول المؤلف شارحا الدافع لكتابة الجنس والفزع
ما الذي دعاني، طيلة كل هذه السنين، لوضع هذا الكتاب؟
لقد أردت مواجهة هذا السر: المتعة هي الشيء الطهراني
المتعة تجعل الشيء الذي تريد رؤيته غير قابل للرؤية
اللذة تنتزع النظر بعيداً عن الشيء الذي كانت الرغبة بالكاد بدأت بكشفه
من أكثر الفصول جذباً هو الفصل الثامن والذي يناقش أسطورة ميديا
وهي المرأة والساحرة التي قررت قتل طفليها الذين أنجبتهم من زوجها بعدهجره لها
فيقارن هنا بين
جدارية بيت ديوسكوريس
حيث تجلس ميديا بغضبٍ هاديء وطفليها جوارها متوهمين الأمان وذلك قبل أن تقتلهما
بخنجرها الذي تهم بمسكه
و
جدارية بيت جاسون
حيث يرافقهم المربي الذي يتطلع إلى الطفلين
وهذه اللوحة توحي بتأمل ميديا في فعلتها التي هي مقبلة عليها مترددة في أن تفعلها أم تحجم عنها
=====================
تقول ميديا في مسرحية يوربيدس
أدرك أي مصيبة سأقدم عليها
لكن دافعي أقوى من الأشياء التي أريدها
إنها لا تتخبط بين العقل والجنون بل تشهد السيل الذي لا يمكن إحتواءه بداخلها
ثم تقول
إن تكشّف وجود جنين ما يزال مختبئاً في جوفي
سأنقب عندئذٍ في أحشائي بالسيف وأستخرجه
أنا الآن ميديا
حبٌ تعيس ينفلت سعاره
~~~~~
الترجمة للحق سيئة للغاية و الكتاب يستحق ترجمة أفضل ولكنها تجربة قرائية جديدة أحببتها
April 28, 2023
„Comite adulter cel care-şi iubeşte prea aprins soţia� � „Adulter est, inquit, in suam uxorem amator ardentior� (Seneca, De matrimonio, fr.84).
Putem vorbi de un puritanism roman? Putem...
O carte interesantă, cam obscură, ce-i drept, din care am dedus că romanii - și împăratul Augustus, îndeosebi - nu au vrut să accepte niciodată reciprocitatea în iubire. Iată de ce a fost exilat Ovidiu, nu la Dunăre, cum a înțeles Quignard, ci la malul Mării Negre. Sigur, femeia poate iubi un bărbat, nimeni n-o împiedică, dar bărbatul se cuvine a avea alte treburi prin cetate (politică, război, exerciții militare). Roma nu i-a acceptat niciodată pe afemeiați. Bărbatul nu oferă nimic femeii, el primește. Fiindcă merită :)
Totul a pornit de la dorința lui Quignard de a cerceta opera unui pictor grec, Parrhasios, contemporan cu Socrate. Era numit „Pornograful�. Parrhasios a fost cel dintîi artist care a pictat scene erotice prin încăperile Atenei. Pe lemn și papirus. Cetatea nu l-a privit cu bunăvoință și multe dintre desenele lui s-au pierdut. Asta nu i-a oprit pe desenatori să-și încerce mîna și prin alte stabilimente și să picteze femei și bărbați în văluri translucide. Desenele lui Parrhasios i-au fascinat nu numai pe greci, dar și pe romani. Împăratul Tiberiu a fost unul dintre admiratorii încăpățînați ai acestor desene. Numai boala și slăbiciunea extremă au reușit să-l despartă de ele. Iată ce poate face omul din artă și arta din om...
Ce a mai observat Pascal Quinard. Un lucru neașteptat. Romanii nu au folosit niciodată (în public, în scris) termenul „phallus� (calc după termenul elin corespunzător) pentru a desemna organul masculin. L-au numit întotdeauna „fascinus�. De aici provine substantivul „fascinație� care numește starea de împietrire indusă de o spaimă copleșitoare. Regăsim această fascinație și această viziune a lumii în frescele romane. Îndeosebi la Pompeii.
ș岹, în poemele sale, Ovidiu a cîntat (numai) iubirea împărtășită. O femeie iubește un bărbat și în același timp un bărbat iubește o femeie. Blasfemie! Inacceptabil pentru mentalitatea romană. Bărbatul nu iubește, el are chestii mai importante de realizat în univers. Săracul Ovidiu s-a chinuit 18 ani la Tomis, dar soția lui nu l-a vizitat niciodată...
P. S. Pascal Quignard trimite la un pasaj din Seneca: „Toți tind spre bucuria sufletească (gaudium), dar nu știu de unde să dobîndească una statornică și puternică. Unul o caută în petreceri și desfrînare (luxuria), altul în fală și-n gloria clienților din jurul lui, altul în dragostea unei femei, altul în gloria literară - deșartă glorie, căci nu aduce nici o însănătoșire. Pe toți aceștia îi amăgesc momeli înșelătoare și de scurtă durată (oblectamenta fallacia et brevia), ca și beția care răscumpără nebunia veselă a unui ceas (unius horae hilarem insaniam), cu o îndelungă silă (taedio), ca și aplauzele și acclamațiile succesului, pe care-l cîștigă și-l ispășesc cu multe chinuri� (Scrisori către Lucilius, LIX).
March 8, 2025
"Llevamos en nosotros el desconcierto de haber sido concebidos."
Las casualidades hicieron que encontrara este libro en la Cuesta de Moyano en una visita a Madrid de hace un par de años. El anterior propietario había guardado entre sus hojas un recorte de prensa con una breve crítica del libro por Calvo Serraller. En una rápida búsqueda por internet doy con el diario y la fecha: Babelia, 20 de agosto de 2005. La imaginación hace el resto: compró el libro motivado por la columna de opinión pero luego no lo leyó porque el ejemplar estaba bien nuevo y lo vendió. Pues él se lo perdió porque es uno de esos raros ensayos turbadores que merece la pena tener cerca. Quignard hace gala de su erudición para abordar el tema del sexo en Occidente básicamente a través de la etimología de las palabras. Del erotismo griego a la angustiada sexualidad del imperio romano. El lector tendrá que encontrar su lugar porque Quignard no lo pone fácil entre historias e imágenes fundacionales. Por lo menos para una, ignorante de la cultura clásica. Pero entre tanto estupor, frases y frases e ideas, momentos deslumbrantes de sí, es esto por lo que leo.
"Venimos de una escena en la que no estábamos.
El hombre es aquel a quien le falta una imagen."
Las casualidades hicieron que encontrara este libro en la Cuesta de Moyano en una visita a Madrid de hace un par de años. El anterior propietario había guardado entre sus hojas un recorte de prensa con una breve crítica del libro por Calvo Serraller. En una rápida búsqueda por internet doy con el diario y la fecha: Babelia, 20 de agosto de 2005. La imaginación hace el resto: compró el libro motivado por la columna de opinión pero luego no lo leyó porque el ejemplar estaba bien nuevo y lo vendió. Pues él se lo perdió porque es uno de esos raros ensayos turbadores que merece la pena tener cerca. Quignard hace gala de su erudición para abordar el tema del sexo en Occidente básicamente a través de la etimología de las palabras. Del erotismo griego a la angustiada sexualidad del imperio romano. El lector tendrá que encontrar su lugar porque Quignard no lo pone fácil entre historias e imágenes fundacionales. Por lo menos para una, ignorante de la cultura clásica. Pero entre tanto estupor, frases y frases e ideas, momentos deslumbrantes de sí, es esto por lo que leo.
"Venimos de una escena en la que no estábamos.
El hombre es aquel a quien le falta una imagen."
September 18, 2021
Interesante propuesta que rastrea los vínculos y expresiones de sexualidad y muerte desde la antigua Grecia hasta el puritanismo cristiano, que solo perpetuó los valores cultivados durante el imperio romano. Lástima que el autor esté más pendiente de lucirse que de comunicar.
October 14, 2014
عن الفلسفة الرومانية للجنس والفن والمتعة يتحدث هذا الكتاب، الترجمة جيدة ومعلومات الكتاب مثرية لمن يحب سبر أغوار نظرة الرومان الفلسفية للجنس والمتعة
August 30, 2021
În excelentul său articol , Olivier Sigrist atrage atenția asupra faptului că este important să ne amintim, atunci cînd îl citim pe Quignard, că acesta se consideră un reprezentant al retoricii speculative, cea care opune relației filosofice cunoaștere/ rațiune dihotomia metaforă/ logos. Scriitorul, crede el, se situează cel mai aproape de nașterea logosului, opunînd cuvintelor, simple veșminte disimulatoare, nuditatea înspăimântătoare a limbajului: „Ce que son écriture tente de dessiner est cet écart entre la chose à jamais perdue et le langage, écart entre la chose du sexe et la sexualité organisée par le discours. Il nous en fait saisir la réalité en débusquant le transport constant des mots, des lettres.�
Precizare care adaugă o a doua interpretare temei enunțate succint de titlu, ce părea să se refere doar la efectele pe care le are sexul asupra psihicului începînd cu civilizația romană, unde el se definește în special în raport cu moartea, a cărei fascinație meduzantă (și să nu uităm că fascinatio provine din fascinus, traducerea latinească a grecescului phallos) încearcă s-o eludeze privind-o numai cu coada ochiului. Potrivit acestei a doua interpretări, eseul Sexul si spaima propune de asemenea o privire metaforică spre originea limbajului, după cum o anunță, dealtminteri, o metaforă (deocamdată) criptică din Avertisment:
Triada sexualitate � spaimă � moarte s-ar suprapune astfel, în mod subtil, peste o alta, cuvînt � metaforă � limbaj, căci atitudinea față de sexualitate a romanilor nu numai că a creat cuvinte noi, dar a schimbat adesea și sensul cuvintelor existente. Foarte superstițioși, romanii se înconjurau de interdicții și credeau în prevestiri, fiind obsedați mai ales de invidia, de deochi. Omul era bărbat doar în stare de erecție, iar spaima de impotență era obsesivă. A lor taedium vitae („silă de viață") care i-a fascinat atîta pe moderni, era provocată de vlăguirea falusului. Priapeia, ceremonie celebră prin indecențele rituale (ludibrium-ul), care se manifesta prin cântece licențioase (fescenine), era modul lor de apărare, prin agitarea „unui fascinus uriaș spre invidia universală.�
ș岹 fascinus-ul, deși traduce grecescul phallos, nu mai are sensul de „organ sexual bărbătesc� ci devine un atribut al zeilor, capabil să pună în pericol, cum vom vedea, ordinea statutară a societătii romane. Mai mult, fascinus aparține aceleiași familii de cuvinte ca și fascinatio (care ar traduce fascinația feminină în fata erecției masculine concretizată în mitul lui Psyche și al lui Eros), fascis (din care se va forma cuvîntul „fascism�) și fascia (sutien).
Schimbarea sensului cuvintelor s-ar putea explica prin schimbarea atitudinii față de sex, erotismul vesel al grecilor transformîndu-se, în timpul domniei lui August, în „melancolie înspăimântată�, atitudine care, spune autorul, s-ar fi propagat până la noi. La antici nu exista distincția între homosexualitate și heterosexualitate (cuvinte care apar de altfel abia în 1869, respectiv 1890), ci doar între activitate și pasivitate, opunînd falusul (fascinus) tuturor orificiilor (spintrias). Pentru greci, actul pederastic era un ritual de inițiere socială bazat pe distincția gineceu/ polis: rolul femeilor, care era să stea acasă si să crească copiii se încheia pentru băieți cînd aceștia atingeau vîrsta pre puberală; atunci ei erau preluați de către bărbați, care le deveneau mentori în trecerea de la pasivitate la activitate: sodomizarea (tradusă în latinește prin inspirare!) transmitea copilului virilitate, iar „inspiratorul� îi răsplătea supunerea inițiindu-l în arta vânătorii și a războiului și în universul cultural.
Pentru romani însă familia era, ca să folosesc un vechi clișeu, „celula societății�, iar morala lor sexuală rigidă funcționa în interiorul acesteia, fiind guvernată de anumite legi statutare care cereau ca omul liber să nu fie niciodată pasiv, sclavul totdeauna, iar libertul să privească pasivitatea ca o datorie față de stăpânul sau:
Relațiile sexuale ale romanilor nu erau prin urmare sancționate de păcat sau vinovăție, ci de „spaima statutară�, în sensul că valoarea lor depindea de statutul celui care-l performa: matroana, curtezana, cetățeanul, libertul sau sclavul. În acest context, cetatea romană s-ar putea defini prin trei cuvinte, din nou cu un sens diferit de cel actual: pietatea (pietas) masculină (devotamentul unilateral al fiilor pentru tați, care izvora din datorie, nu din iubire), castitatea (castitas) matroanelor (care nu însemna neprihănire ci protejarea descendenței familiale prin izolarea de adulter și de viol), și obsequium-ul sclavilor (respectul datorat stăpânilor, care se va transforma treptat în respectul cetățeanului pentru principe).
În anul 18 î. H., August proclamă Lex Julia de adulteriis coercendis, care prevedea pedeapsa cu deportarea a matroanelor adultere (împăratul și-a trimis propria fiică în exil din acest motiv). Pînă atunci, o matrona care nu era însărcinată putea fi pedepsită cu moartea dacă întreținea raporturi sexuale cu un alt bărbat în afara soțului său, chiar dacă fusese vorba de un viol, dat fiind că descendența familiei devenea în urma acestui act incertă.
Fidelitatea nu izvora deci din iubirea între soți (de altfel sentimentele sînt disprețuite iar cei care le proferă sînt exilați, ca Ovidiu), ci din dorința de a proteja „fiabilitatea spermei�, după expresia lui Sigrist. Un exemplu ilustrativ pentru această concepție îl găsim într-o piesă de Terențiu din anul 165 î. H. Eroina, Philumena, violată într-o noapte când se ducea la celebrarea misterelor, se mărită cu Pamphilus, care nu se culcă cu ea pentru că iubea o prostituată. Dîndu-și seama că este însărcinată, Philumena se teme să-i spună soțului, dar totul se termină cu bine cînd acesta descoperă că el fusese cel care o violase fără să știe cine e, în noaptea dinaintea căsătoriei lor. Iată un happy end, în sens roman, pentru că este „cast".
Această concepție se reflectă în arta antică, care era inspirată, după cum se știe, de chestiuni etice (și nu spunea Aristotel că morala apare în toata splendoarea ei fie înaintea punctului culminant, fie după deznodământ?), idealul ei de frumusețe constînd în surprinderea lui �psyche, expresia morală a sufletului, dispoziția psihică într-un moment crucial�. Un exemplu e oferit de Seneca-Tatăl, care povestește în Controversele sale cum pictorul Parrhasios din Efes, cumpărînd un sclav bătrân, l-a supus la chinuri ca să redea întocmai expresia lui Prometeu înlănțuit, într-un tablou comandat de cetățenii din Atena pentru templul zeitei:
Ca o paranteză, Parrhaios este considerat creatorul pornografiei, căci în jurul anului 410 BC a pictat-o goală pe tîrfa Theodoteea (pornographia= „tablou-de-prostituată"). Lucrările acestui pictor celebru în vremea sa (dar de la care nu a rămas posterității decît amintirea faptului că se adula singur, purtînd mantie de purpură și coroană de aur) l-au obsedat pe Tiberiu, urmașul la tron al lui August (și soțul repudiatei fiice a acestuia), care le colecționa mai ales pe acelea cu temă sexuală.
Două fresce celebre, cea din casa Dioscurilor și cea din casa lui Iason ilustrează magistral acest moment etic, pacea dinaintea furtunii, cînd o reprezintă pe Medeea chiar înainte de a-și ucide copiii. Quignard observă că deși două sînt interpretările posibile, una psihologică (conflictul interior între mama cuprinsă de milă și femeia dornică de răzbunare), cealaltă fiziologică (momentul în care în sufletul ei „se dezlănțuie furia irezistibilă, actul irezistibil, clipa irezistibilă a morții�), doar cea de-a doua este valabilă, pentru că e singura conformă cu interpretarea din tragedia lui Euripide: „dezintegrarea relației civilizate pornind de la pasiunea femeii pentru bărbat�. Aceeași interpretare o oferă și Seneca în Medeea lui, care se încheie cu declarația eroinei: „Saevit infelix amor� (O dragoste nefericită te duce la turbare).
Poate de aceea sentimentul era disprețuit de romani, care vedeau în iubire pasivitate și servitute, așa cum o demonstrează povestea lui Pompei, ajuns de rîsul lumii și pierzînd astfel puterea și războiul pentru că s-a îndrăgostit de propria soție, sau a Messalinei, care a șocat lumea nu pentru multele ei amoruri ci pentru că s-a îndrăgostit, a divorțat de soțul ei și i-a cerut iubitului să-și repudieze la rîndul lui soția, și mai ales a lui Ovidiu, exilat de August pentru că afirmase că voluptatea trebuie să fie reciprocă („Odi concubitus qui non utrumque resoluunt� - Urăsc îmbrățișările în care nici unul, nici celălalt nu se dăruiesc):
Întregul eseu este construit în jurul acestei atitudini particulare a romanilor fată de sex, pe care o pune în paralel cu evolutia limbajului, trecînd în revistă nu numai arta și obiceiurile timpului, ci și miturile. De exemplu, capul Meduzei cu limba scoasă seamănă cu sexul feminin, care provoacă starea de pietrificare (de erecție). Ca să nu fie meduzat, Perseu recurge la întoarcerea privirii � aversio (din care se va forma cuvîntul aversiune).
Mă opresc aici, oferind ca incitant la lectură un citat din capitolul final, care după ce face o sinteză a eseului, sugerează, în ultima frază, cea de-a doua cheie de lectură:
Precizare care adaugă o a doua interpretare temei enunțate succint de titlu, ce părea să se refere doar la efectele pe care le are sexul asupra psihicului începînd cu civilizația romană, unde el se definește în special în raport cu moartea, a cărei fascinație meduzantă (și să nu uităm că fascinatio provine din fascinus, traducerea latinească a grecescului phallos) încearcă s-o eludeze privind-o numai cu coada ochiului. Potrivit acestei a doua interpretări, eseul Sexul si spaima propune de asemenea o privire metaforică spre originea limbajului, după cum o anunță, dealtminteri, o metaforă (deocamdată) criptică din Avertisment:
Fascinația este percepția unghiului mort al limbajului. Iată de ce această privire este întotdeauna laterală.
Triada sexualitate � spaimă � moarte s-ar suprapune astfel, în mod subtil, peste o alta, cuvînt � metaforă � limbaj, căci atitudinea față de sexualitate a romanilor nu numai că a creat cuvinte noi, dar a schimbat adesea și sensul cuvintelor existente. Foarte superstițioși, romanii se înconjurau de interdicții și credeau în prevestiri, fiind obsedați mai ales de invidia, de deochi. Omul era bărbat doar în stare de erecție, iar spaima de impotență era obsesivă. A lor taedium vitae („silă de viață") care i-a fascinat atîta pe moderni, era provocată de vlăguirea falusului. Priapeia, ceremonie celebră prin indecențele rituale (ludibrium-ul), care se manifesta prin cântece licențioase (fescenine), era modul lor de apărare, prin agitarea „unui fascinus uriaș spre invidia universală.�
ș岹 fascinus-ul, deși traduce grecescul phallos, nu mai are sensul de „organ sexual bărbătesc� ci devine un atribut al zeilor, capabil să pună în pericol, cum vom vedea, ordinea statutară a societătii romane. Mai mult, fascinus aparține aceleiași familii de cuvinte ca și fascinatio (care ar traduce fascinația feminină în fata erecției masculine concretizată în mitul lui Psyche și al lui Eros), fascis (din care se va forma cuvîntul „fascism�) și fascia (sutien).
Schimbarea sensului cuvintelor s-ar putea explica prin schimbarea atitudinii față de sex, erotismul vesel al grecilor transformîndu-se, în timpul domniei lui August, în „melancolie înspăimântată�, atitudine care, spune autorul, s-ar fi propagat până la noi. La antici nu exista distincția între homosexualitate și heterosexualitate (cuvinte care apar de altfel abia în 1869, respectiv 1890), ci doar între activitate și pasivitate, opunînd falusul (fascinus) tuturor orificiilor (spintrias). Pentru greci, actul pederastic era un ritual de inițiere socială bazat pe distincția gineceu/ polis: rolul femeilor, care era să stea acasă si să crească copiii se încheia pentru băieți cînd aceștia atingeau vîrsta pre puberală; atunci ei erau preluați de către bărbați, care le deveneau mentori în trecerea de la pasivitate la activitate: sodomizarea (tradusă în latinește prin inspirare!) transmitea copilului virilitate, iar „inspiratorul� îi răsplătea supunerea inițiindu-l în arta vânătorii și a războiului și în universul cultural.
Pentru romani însă familia era, ca să folosesc un vechi clișeu, „celula societății�, iar morala lor sexuală rigidă funcționa în interiorul acesteia, fiind guvernată de anumite legi statutare care cereau ca omul liber să nu fie niciodată pasiv, sclavul totdeauna, iar libertul să privească pasivitatea ca o datorie față de stăpânul sau:
Orice plăcere pusă în serviciul (officium, obsequium) celuilalt este josnică, și din partea unui bărbat constituie un indiciu al lipsei de virtus, de virilitate, deci de impotentia.
Relațiile sexuale ale romanilor nu erau prin urmare sancționate de păcat sau vinovăție, ci de „spaima statutară�, în sensul că valoarea lor depindea de statutul celui care-l performa: matroana, curtezana, cetățeanul, libertul sau sclavul. În acest context, cetatea romană s-ar putea defini prin trei cuvinte, din nou cu un sens diferit de cel actual: pietatea (pietas) masculină (devotamentul unilateral al fiilor pentru tați, care izvora din datorie, nu din iubire), castitatea (castitas) matroanelor (care nu însemna neprihănire ci protejarea descendenței familiale prin izolarea de adulter și de viol), și obsequium-ul sclavilor (respectul datorat stăpânilor, care se va transforma treptat în respectul cetățeanului pentru principe).
În anul 18 î. H., August proclamă Lex Julia de adulteriis coercendis, care prevedea pedeapsa cu deportarea a matroanelor adultere (împăratul și-a trimis propria fiică în exil din acest motiv). Pînă atunci, o matrona care nu era însărcinată putea fi pedepsită cu moartea dacă întreținea raporturi sexuale cu un alt bărbat în afara soțului său, chiar dacă fusese vorba de un viol, dat fiind că descendența familiei devenea în urma acestui act incertă.
Căsătoria reproducea în acest caz pietas. Protecția (tectus înseamnă „acoperiș") soțului pentru copil, precum obsequium-ul copilului pentru tată, formează legăturile nereciproce ale căsătoriei și invită să fie „reproduse" numaidecât în pozițiile proprii „reproducerii" sexuale.
Fidelitatea nu izvora deci din iubirea între soți (de altfel sentimentele sînt disprețuite iar cei care le proferă sînt exilați, ca Ovidiu), ci din dorința de a proteja „fiabilitatea spermei�, după expresia lui Sigrist. Un exemplu ilustrativ pentru această concepție îl găsim într-o piesă de Terențiu din anul 165 î. H. Eroina, Philumena, violată într-o noapte când se ducea la celebrarea misterelor, se mărită cu Pamphilus, care nu se culcă cu ea pentru că iubea o prostituată. Dîndu-și seama că este însărcinată, Philumena se teme să-i spună soțului, dar totul se termină cu bine cînd acesta descoperă că el fusese cel care o violase fără să știe cine e, în noaptea dinaintea căsătoriei lor. Iată un happy end, în sens roman, pentru că este „cast".
Această concepție se reflectă în arta antică, care era inspirată, după cum se știe, de chestiuni etice (și nu spunea Aristotel că morala apare în toata splendoarea ei fie înaintea punctului culminant, fie după deznodământ?), idealul ei de frumusețe constînd în surprinderea lui �psyche, expresia morală a sufletului, dispoziția psihică într-un moment crucial�. Un exemplu e oferit de Seneca-Tatăl, care povestește în Controversele sale cum pictorul Parrhasios din Efes, cumpărînd un sclav bătrân, l-a supus la chinuri ca să redea întocmai expresia lui Prometeu înlănțuit, într-un tablou comandat de cetățenii din Atena pentru templul zeitei:
Captivul își dădea sfârșitul. Cu o voce pierită, bătrânul din Olint i-a spus pictorului din Atena:
� Parrhasi, morior (Parrhasios, mor).
� Sic tene (Rămâi așa).
Toată forța tabloului stă în această clipă.
Ca o paranteză, Parrhaios este considerat creatorul pornografiei, căci în jurul anului 410 BC a pictat-o goală pe tîrfa Theodoteea (pornographia= „tablou-de-prostituată"). Lucrările acestui pictor celebru în vremea sa (dar de la care nu a rămas posterității decît amintirea faptului că se adula singur, purtînd mantie de purpură și coroană de aur) l-au obsedat pe Tiberiu, urmașul la tron al lui August (și soțul repudiatei fiice a acestuia), care le colecționa mai ales pe acelea cu temă sexuală.
Două fresce celebre, cea din casa Dioscurilor și cea din casa lui Iason ilustrează magistral acest moment etic, pacea dinaintea furtunii, cînd o reprezintă pe Medeea chiar înainte de a-și ucide copiii. Quignard observă că deși două sînt interpretările posibile, una psihologică (conflictul interior între mama cuprinsă de milă și femeia dornică de răzbunare), cealaltă fiziologică (momentul în care în sufletul ei „se dezlănțuie furia irezistibilă, actul irezistibil, clipa irezistibilă a morții�), doar cea de-a doua este valabilă, pentru că e singura conformă cu interpretarea din tragedia lui Euripide: „dezintegrarea relației civilizate pornind de la pasiunea femeii pentru bărbat�. Aceeași interpretare o oferă și Seneca în Medeea lui, care se încheie cu declarația eroinei: „Saevit infelix amor� (O dragoste nefericită te duce la turbare).
Poate de aceea sentimentul era disprețuit de romani, care vedeau în iubire pasivitate și servitute, așa cum o demonstrează povestea lui Pompei, ajuns de rîsul lumii și pierzînd astfel puterea și războiul pentru că s-a îndrăgostit de propria soție, sau a Messalinei, care a șocat lumea nu pentru multele ei amoruri ci pentru că s-a îndrăgostit, a divorțat de soțul ei și i-a cerut iubitului să-și repudieze la rîndul lui soția, și mai ales a lui Ovidiu, exilat de August pentru că afirmase că voluptatea trebuie să fie reciprocă („Odi concubitus qui non utrumque resoluunt� - Urăsc îmbrățișările în care nici unul, nici celălalt nu se dăruiesc):
Ceea ce a scandalizat în cele trei cărți erotice ale lui Ovidiu (Amoruri, Arta iubirii, Heroides) este ideea de reciprocitate, ideea de a amesteca fidelitatea și plăcerea, matronatul și erosul, genealogia și senzualitatea, acea dominatio statutară a soției și servitutea sentimentală și nelegiuită a bărbatului (vir).
Întregul eseu este construit în jurul acestei atitudini particulare a romanilor fată de sex, pe care o pune în paralel cu evolutia limbajului, trecînd în revistă nu numai arta și obiceiurile timpului, ci și miturile. De exemplu, capul Meduzei cu limba scoasă seamănă cu sexul feminin, care provoacă starea de pietrificare (de erecție). Ca să nu fie meduzat, Perseu recurge la întoarcerea privirii � aversio (din care se va forma cuvîntul aversiune).
Mă opresc aici, oferind ca incitant la lectură un citat din capitolul final, care după ce face o sinteză a eseului, sugerează, în ultima frază, cea de-a doua cheie de lectură:
Am vrut să reflectez la opt particularități proprii percepției romane a lumii sexuale: fascinația (fascinatio) Fascinusului, ludibrium-ul propriu spectacolelor romane și cărților de satura, metamorfozele animale și opusul lor (romanele de antropomorfoză), înmulțirea geniilor și a zeilor intermediari în tripla anahoreză epicuriană, apoi stoică, apoi creștină, privirea dintr-o parte, laterală, apoi deprimată, interdicția felației și a pasivității, taedium vitae înclinând spre acedia, în sfârșit—transformarea castității (castitas), proprie matroanelor republicane, în abstinența masculină a anaho¬reților creștini. Sunt toate acele cuvinte obscure care puțin câte puțin se elucidează prin spaimă.
August 29, 2017
Si bien Calasso escribe mejor, sentí una experiencia similar. Qué bien este libro, señores, imprescindible para los que quieran explicitar de algún modo el movimiento de la sexualidad desde la Antigua Grecia hasta los albores del cristianismo y la encarnación de la doctrina cabeza de tacho de San Pablo, ese pasaje lento y escabroso que tiene su génesis en el giro que se realizó a expensas de Augusto y se terminó de forjar a comienzos del S. V. La sexualidad no es solo uno de los temas más interesantes para pensar el fenómeno humano, aquí además tenemos el trazo de la historia, el costado anecdotario que explota Suetonio, pero también la anécdota, el relato, de parte de los Séneca, de los Plinio, de sus pintores. Este libro, escrito con una nostalgia enorme, como cualquier gran libro, es una interpretación delirante hecha con una valentía (en la acepción de valor que proviene de su raíz latina) envidiable, con un estudio y dedicación que nos llena de cariño y admiración por el autor, con esa pasión que se distingue en la prosa. No podría enumerar la cantidad de subrayados, sorpresas, detenciones en las que uno dice: '¡puta madre qué bien que está esto!', y sobre todo, lo mío no es parafrasear, así que tan solo encomio a los hombres y mujeres de buen paladar que, de poder, no descuiden este librito de menos de 200 páginas que es :').
August 1, 2019
Mediante una prosa que acude a los significados y significantes de las formas antiguas, y una deliciosa erudición para desmenuzar las huellas de mitos y leyendas grecorromanas —que aún hoy influyen tanto en la visión como en el lenguaje cotidiano de muchas sociedades�, Pascal Quignard explora el universo romano de la sexualidad, desde sus orígenes, su simbología y alegorismo, hasta su desembocadura en «el espanto» procedente del cristianismo, que permanece todavía en nuestros días en el sótano del subconsciente. O dicho con sus palabras:
«Quise meditar en torno a ocho particularidades propias de la percepción romana del mundo sexual: la fascinatio del Fascinus, el ludibrium propio de los espectáculos romanos y de los libros de satura, las metamorfosis bestiales y sus contrarios (las novelas de antropomorfosis), la multiplicación de los demonios y de los dioses intermedios en la triple anacoresis epicúrea, luego estoica y luego cristiana, la mirada lateral luego postrada, la prohibición de la felación y de la pasividad, el taedium vitae que se vuelve í, por último la transformación de la castitas propia de las matronas romanas republicanas en continencia masculina de los anacoretas cristianos. Todas esas palabras oscuras son las que poco a poco se esclarecen en el espanto.
La visión de la representación más directa posible de la copulación humana procura una emoción extrema en cada ocasión de la que nos defendemos ya sea bajo la forma de la risa salaz, ya sea con el estupor disgustado.
Los antiguos romanos, a partir del principado de Augusto, eligieron el espanto».
«Quise meditar en torno a ocho particularidades propias de la percepción romana del mundo sexual: la fascinatio del Fascinus, el ludibrium propio de los espectáculos romanos y de los libros de satura, las metamorfosis bestiales y sus contrarios (las novelas de antropomorfosis), la multiplicación de los demonios y de los dioses intermedios en la triple anacoresis epicúrea, luego estoica y luego cristiana, la mirada lateral luego postrada, la prohibición de la felación y de la pasividad, el taedium vitae que se vuelve í, por último la transformación de la castitas propia de las matronas romanas republicanas en continencia masculina de los anacoretas cristianos. Todas esas palabras oscuras son las que poco a poco se esclarecen en el espanto.
La visión de la representación más directa posible de la copulación humana procura una emoción extrema en cada ocasión de la que nos defendemos ya sea bajo la forma de la risa salaz, ya sea con el estupor disgustado.
Los antiguos romanos, a partir del principado de Augusto, eligieron el espanto».
Read
September 4, 2012This series of penetrating essays uncover the strange and disturbing inner world of classical Rome.
It is available in an excellent english translation from Seagull Books
It is available in an excellent english translation from Seagull Books
February 7, 2013
الترجمة كان من الممكن أن تكون أفضل ، الكتاب أشبه بالسرد الأكاديمي ، لكن مضامينه قيمة في العموم
September 10, 2018
كتاب صعب يتحدث عن الأساطير المتعلقة بالجنس في الحضارات القديمة (الرومان واليونان). واهتم بالحديث عن علاقة أساطير القدماء بفهم الجنس حاليا.
ترجمة الكتاب صعبة، والجو الأسطوري لم يعجبني أبدا في التفسير؛ لأنني اعتقدت مقدما أن الكتاب في علم النفس وهذا هو ما أهتم به أكثر.
ترجمة الكتاب صعبة، والجو الأسطوري لم يعجبني أبدا في التفسير؛ لأنني اعتقدت مقدما أن الكتاب في علم النفس وهذا هو ما أهتم به أكثر.
April 13, 2021
"Esa confusión de genius y de almas puede leerse en el nombre mismo que los amantes inventan para su amor y que ha persistido en las palabras francesas de “Dame� o “Madame�. Domina era el nombre que los esclavos le daban a la matrona. Ella es quien “domina� la domus. El amante al decirle Domina(Dama, señora) a aquella que ama rompe su status y se convierte en su esclavo."
September 16, 2024
Titaniškos autoriaus pastangos apvainikuotos įdomiu, informatyviu tekstu. Žmonės fiziologiškai tie patys jau tūkstančius metu, o jų fizinių ir dvasinių galių realizavimo įvairovė neaprėpiama. Ir keičiasi toliau.
July 25, 2020
Plongeant le lecteur au coeur du sens initial des mots (fascinus ), Quignard surprend par ses concepts. Un grand maitre de l'histoire à la charnière de l'esthétisme, de la poésie et de l'étymologie.
September 2, 2021
De la fascinación general que me dejó este libro, recuerdo apenas flashazos de espanto en los que me deslumbró de belleza.
December 28, 2020
تصورتُ بأنّ الكتاب يحتوي على مقالاتٍ علمية نفسية حول موضوع الجنس وعلاقته بالفزع. إلا أنه كان بطابع فلسفيّ تاريخيّ وبالذات في الرومان.
تطرق الكاتب لنظرة الرومانيون القدامى للجنس، من الانحلال الثقافي، وعن كيف كانت الهيمنة الذكورية مسيطرة على الوضع، وعن عاداتهم وتقاليدهم، وعن قوانينهم السياسية التي تتغير وتنزاح نسبة إلى الحكام الجدد.
تطرق أيضا إلى مسألة العبيد والمرأة،، وكذلك عن التفاني الأبوي والذي يكون غير متبادل، فقط من طرف الابن لأبيه، لا العكس، ولا التبادل. والذي يعتبر واجب ثقافي المتمثل في علاقات الأتباع الفحولية، علاقات السيد القويّ الذي يبسط حمايته...
كتب يقول: " الوفاء الوحيد يكون من الابن نحو الأب. الأرض وطن لأن القضيب وحده المنتشي. هو ضامن الحرية ".
تطرق الكاتب لنظرة الرومانيون القدامى للجنس، من الانحلال الثقافي، وعن كيف كانت الهيمنة الذكورية مسيطرة على الوضع، وعن عاداتهم وتقاليدهم، وعن قوانينهم السياسية التي تتغير وتنزاح نسبة إلى الحكام الجدد.
تطرق أيضا إلى مسألة العبيد والمرأة،، وكذلك عن التفاني الأبوي والذي يكون غير متبادل، فقط من طرف الابن لأبيه، لا العكس، ولا التبادل. والذي يعتبر واجب ثقافي المتمثل في علاقات الأتباع الفحولية، علاقات السيد القويّ الذي يبسط حمايته...
كتب يقول: " الوفاء الوحيد يكون من الابن نحو الأب. الأرض وطن لأن القضيب وحده المنتشي. هو ضامن الحرية ".
February 12, 2020
Erotismul roman:
"Timpul, el însuşi, e cel care ne-nvaţă pe toţi."
Pictura romană:
"Orice putere este un teatru."
Narcis:
"Creştinismul este un fiu mort pe care mamele îl poartă pe umerii lor."
Taurul şi săritorul:
"Vânătoarea precede războiul şi religia pentru că ea constituie originea acestora: nimicirea celuilalt şi sacrificiul în comun."
"Timpul, el însuşi, e cel care ne-nvaţă pe toţi."
Pictura romană:
"Orice putere este un teatru."
Narcis:
"Creştinismul este un fiu mort pe care mamele îl poartă pe umerii lor."
Taurul şi săritorul:
"Vânătoarea precede războiul şi religia pentru că ea constituie originea acestora: nimicirea celuilalt şi sacrificiul în comun."
June 22, 2015
كتاب عن الفهم الرومانى والاغريقى للعالم الجنسي
فلقد نفت القرون الوسطى الايروسية الى الجحيم
منذ وضع يسوع فوق صليبه ستر قماش
من بعدها لم يعد الرب عاريا
وادت هوة الجسد والخوف من الرغبة الى احتقار العالم الخارجي
واصبحت الحياة ا لبشرية نوما كابوسه الجنس
لحظات ممتعة مع بارازيوس وكيوبيد وابوللو واوفيدد وفينوس
ومعارك الحب الدائرة فى الجداريات واللوحات الفنية التى تقترب من حافة الفيض
فلقد نفت القرون الوسطى الايروسية الى الجحيم
منذ وضع يسوع فوق صليبه ستر قماش
من بعدها لم يعد الرب عاريا
وادت هوة الجسد والخوف من الرغبة الى احتقار العالم الخارجي
واصبحت الحياة ا لبشرية نوما كابوسه الجنس
لحظات ممتعة مع بارازيوس وكيوبيد وابوللو واوفيدد وفينوس
ومعارك الحب الدائرة فى الجداريات واللوحات الفنية التى تقترب من حافة الفيض
February 8, 2013
Superb.
July 28, 2020
Most Excellent book to read
Read
April 17, 2023despiezame en diagonal
con ojos esquivos
con ojos esquivos
June 17, 2021
În septembrie anul 14, Tiberiu i-a urmat la tron lui August. Tiberiu a rămas în istorie prin două enigme şi două atribute. Cuni-lingusul şi sihăstria sunt enigmele. Nictalopia şi pornografia sunt atributele. Împăratul Tiberiu a colecţionat desene şi tablouri aparţinând pictorului grec Parrhasios din Efes. Anticii spuneau că Parrhasios a creat pornographia în jurul anului 410 înainte de Hristos, la Atena Textual, pornographia vrea să însemne „ta-blou-de-prostituată�. Parrhasios o iubea pe târfa Theodoteea şi a pictat-o goală. Socrate susţinea că pictorul era un desfrânat (abrodiaitos).
Suetoniu povesteşte că împăratul Tiberiu a pus în dormitorul său un tablou de Parrhasios, în care era reprezentată Atalanta privindu-l pe Meleagros cu o „complezenţă ruşinoasă� (Meleagro Atalanta ore morigeratur). Ludovic al XlII-lea a fost cel care a poruncit să i se pună în dormitor un Sfântul Sebastian de Georges de la Tour, şi, bineînţeles, să se scoată toate celelalte pânze care atârnau pe pereţi până atunci. Suetoniu continuă: „în perioada retragerii sale la Capri, lui Tiberiu i-a trecut prin cap să amenajeze o încăpere, înzestrată cu bănci, pentru plăcerile sale secrete (arcanarum libidinum). Acolo, el aduna cete de fete şi tineri desfrânaţi pentru împerecheri monstruoase, pe care le numea spintrias (sfinctere), le punea în scenă, urmând o triplă înlănţuire, şi se prostitua între ei pentru a-şi înviora prin această imagine poftele vlăguite {deficientis libidines). Şi-a împodobit camerele cu imagini şi statuete reprezentând picturile şi sculpturile cele mai lascive (tabellis ac sigillis lascivissimarum picturarum et figurarum), cărora le adăugase cărţile lui Elephantis pentru ca fiecare să găsească oricând modelul poziţiilor (schemae) pe care el le ordona. El numea „peştişori� (pisciculos) pe copiii de vârstă foarte fragedă, pe care îi punea să se cuibărească şi să se mişte între coapsele lui în timp ce înota, ca să-l excite cu limba şi cu muşcăturile lor (lingua morsuque). Dădea copiilor neînţărcaţi să-i sugă, în chip de sân, organul genital până ce aceştia îl descărcau de laptele lui. Era plăcerea lui preferată. În crângurile şi boschetele lui Venus, a pus să se amenajeze grote şi caverne, în care tineri de ambele sexe se dedau plăcerilor costumaţi în silvani şi nimfe (Paniscorum et Nympharum)�. în imaginaţia anticilor felaţiunea deriva din cunilingusul femeilor elene din Lesbos. Verbus lesbiazein însemna a linge. Şi ceea ce era o practică tolerabilă în ginecee constituia o infamie pentru un bărbat liber din clipa când începea să-i crească barba.
Suetoniu povesteşte că împăratul Tiberiu a pus în dormitorul său un tablou de Parrhasios, în care era reprezentată Atalanta privindu-l pe Meleagros cu o „complezenţă ruşinoasă� (Meleagro Atalanta ore morigeratur). Ludovic al XlII-lea a fost cel care a poruncit să i se pună în dormitor un Sfântul Sebastian de Georges de la Tour, şi, bineînţeles, să se scoată toate celelalte pânze care atârnau pe pereţi până atunci. Suetoniu continuă: „în perioada retragerii sale la Capri, lui Tiberiu i-a trecut prin cap să amenajeze o încăpere, înzestrată cu bănci, pentru plăcerile sale secrete (arcanarum libidinum). Acolo, el aduna cete de fete şi tineri desfrânaţi pentru împerecheri monstruoase, pe care le numea spintrias (sfinctere), le punea în scenă, urmând o triplă înlănţuire, şi se prostitua între ei pentru a-şi înviora prin această imagine poftele vlăguite {deficientis libidines). Şi-a împodobit camerele cu imagini şi statuete reprezentând picturile şi sculpturile cele mai lascive (tabellis ac sigillis lascivissimarum picturarum et figurarum), cărora le adăugase cărţile lui Elephantis pentru ca fiecare să găsească oricând modelul poziţiilor (schemae) pe care el le ordona. El numea „peştişori� (pisciculos) pe copiii de vârstă foarte fragedă, pe care îi punea să se cuibărească şi să se mişte între coapsele lui în timp ce înota, ca să-l excite cu limba şi cu muşcăturile lor (lingua morsuque). Dădea copiilor neînţărcaţi să-i sugă, în chip de sân, organul genital până ce aceştia îl descărcau de laptele lui. Era plăcerea lui preferată. În crângurile şi boschetele lui Venus, a pus să se amenajeze grote şi caverne, în care tineri de ambele sexe se dedau plăcerilor costumaţi în silvani şi nimfe (Paniscorum et Nympharum)�. în imaginaţia anticilor felaţiunea deriva din cunilingusul femeilor elene din Lesbos. Verbus lesbiazein însemna a linge. Şi ceea ce era o practică tolerabilă în ginecee constituia o infamie pentru un bărbat liber din clipa când începea să-i crească barba.
March 5, 2018
ما الذي دعاني طيلة كل هذه السنين لوضع هذا الكتاب ؟ يطرح باسكال كينيار السؤال على نفسه ا ويجيب ، لقد أردت مواجهة هذا السر ؛ كون المتعة شيء طهراني ، واللذة تنتزع النظر بعيدا عن الشيء الذي كانت الرغبة بالكاد بدأت بكشفه
يفزع الإنسان من نظرة الأخر إلى عريه ، نظرة الإله ، و يفزع أخيرا من نظرته هو الى نفسه ، في الوقت الذي كان عليه أن أن ينظر الى كل ما يتاح له من سِرّهِ قبل أن يَحوُل حاجزٌ دون رؤية المزيد منه
جعل أفلاطون من الفزع أول هدية يقدمها الجمال ، إنه التالف مع شيء مجهول
الفزع هو سمة الهلوسة . ليست كلمات الفزع والخوف والغم تحملان نفس المعنى ، ففي الغم نترقب الخطر الذي نظن بأننا نستعد له ، وفي الخوف يفترض وجود مصدر معروف لخوفنا ، أما الفزع فيدل على الحالة التي تطرأ علينا عندما نقع في موقف خطير لم يكن لنا إستعداد تجاهه وبالتالي فالفزع مرتبط بالمباغتة
كان أبيقور في القرن الثالث ما كانه فرويد في القرن العشرين ، حيث لعبت نظريته دورا اجتماعيا شبيها بالدور الإجتماعي الذي لعبته نظرية فرويد ، و اشتركا بالفرضية الاولية نفسها ، في أن الإنسان الذي لا يستمتع ، يصنع المرض الذي يضنيه . ويضيف كليهما بأن القلق ليس سوى الدافع الجنسي الذي يطفو ثم ينقلب على نفسه ويسمم صاحبه . عند هذه النقطة يقف الشبه . يقول أبيقور في أحد نصوصه : " ينقُل الناس جميعا قلق بعضهم الى بعض مثل الوباء . "
لم يطرح أبيقور نفسه فيلسوفا بل معالجا . فكلمة Epikouros تعني باليونانية " ذاك الذي يأتي للنجدة " . وكلمة Therapeutikos تعني " ذاك الذي يعالج " . كان فيلسوف اللذة يكره كل الفلسفات ولا يرى فيها أكثر من طريق للوهم والهروب . يقول لوكريسوس : " أبيقور كان أول من فهم أن لكل إنسان شيئا من القلق في بيت قلبه يعذب الروح بهمومه الباطلة فلا يجد الراحة ، والجسد وحده من يقدم النجاة . "
مأساة العشاق أنهم لا يعطون أنفسهم في الحب حتى أقاصي أجسادهم ، إننا لا نستغرق في أجسادنا إستغراقا كافيا ابدا ، لذلك لا ندرك معنى المتعة و نغرق في الحاجة السريعة للارتواء
يقول بلوتارك بأن الحقيقة هي فوضى من ضوء ، بريق هذا الضوء نفسه يمحو شكل الحقيقة ويجعل وجهها غير قابل للرؤية ، يضيف بلوتارك : هذا لا يعني أن الحقيقة محجوبة بغطاء ، بل هي العارية ونحن المحجوبون بغطاء
أخيرا و في هذا الكتاب تعرضت الى بعض الدلالات الأصلية لمفاهيم دارجة كثيرة مثل
الجنة و هي الحديقة حسب اللغة الاغريقية paradeisos
و كلمة lesbienne اتت من نساء مدينة لسبوس الاغريقيات اللواتي كن يستخدمن ألسنتهن لمداعبة بعضهن بعضا ، أي كلمة lesbiazein يعني لحس .
الفعل اليوناني eispein الذي يعني لاط ، يترجم باللاتينية حرفيا بكلمة inspirare أي ألهم
القضيب fascinus والفاتن باللغة الرومانية هو fascinus .
هذا الكتاب انصح بقراءته وبشدة ، كتاب ممتع
و- كتابي رقم 30 ( 239 صفحة )
يفزع الإنسان من نظرة الأخر إلى عريه ، نظرة الإله ، و يفزع أخيرا من نظرته هو الى نفسه ، في الوقت الذي كان عليه أن أن ينظر الى كل ما يتاح له من سِرّهِ قبل أن يَحوُل حاجزٌ دون رؤية المزيد منه
جعل أفلاطون من الفزع أول هدية يقدمها الجمال ، إنه التالف مع شيء مجهول
الفزع هو سمة الهلوسة . ليست كلمات الفزع والخوف والغم تحملان نفس المعنى ، ففي الغم نترقب الخطر الذي نظن بأننا نستعد له ، وفي الخوف يفترض وجود مصدر معروف لخوفنا ، أما الفزع فيدل على الحالة التي تطرأ علينا عندما نقع في موقف خطير لم يكن لنا إستعداد تجاهه وبالتالي فالفزع مرتبط بالمباغتة
كان أبيقور في القرن الثالث ما كانه فرويد في القرن العشرين ، حيث لعبت نظريته دورا اجتماعيا شبيها بالدور الإجتماعي الذي لعبته نظرية فرويد ، و اشتركا بالفرضية الاولية نفسها ، في أن الإنسان الذي لا يستمتع ، يصنع المرض الذي يضنيه . ويضيف كليهما بأن القلق ليس سوى الدافع الجنسي الذي يطفو ثم ينقلب على نفسه ويسمم صاحبه . عند هذه النقطة يقف الشبه . يقول أبيقور في أحد نصوصه : " ينقُل الناس جميعا قلق بعضهم الى بعض مثل الوباء . "
لم يطرح أبيقور نفسه فيلسوفا بل معالجا . فكلمة Epikouros تعني باليونانية " ذاك الذي يأتي للنجدة " . وكلمة Therapeutikos تعني " ذاك الذي يعالج " . كان فيلسوف اللذة يكره كل الفلسفات ولا يرى فيها أكثر من طريق للوهم والهروب . يقول لوكريسوس : " أبيقور كان أول من فهم أن لكل إنسان شيئا من القلق في بيت قلبه يعذب الروح بهمومه الباطلة فلا يجد الراحة ، والجسد وحده من يقدم النجاة . "
مأساة العشاق أنهم لا يعطون أنفسهم في الحب حتى أقاصي أجسادهم ، إننا لا نستغرق في أجسادنا إستغراقا كافيا ابدا ، لذلك لا ندرك معنى المتعة و نغرق في الحاجة السريعة للارتواء
يقول بلوتارك بأن الحقيقة هي فوضى من ضوء ، بريق هذا الضوء نفسه يمحو شكل الحقيقة ويجعل وجهها غير قابل للرؤية ، يضيف بلوتارك : هذا لا يعني أن الحقيقة محجوبة بغطاء ، بل هي العارية ونحن المحجوبون بغطاء
أخيرا و في هذا الكتاب تعرضت الى بعض الدلالات الأصلية لمفاهيم دارجة كثيرة مثل
الجنة و هي الحديقة حسب اللغة الاغريقية paradeisos
و كلمة lesbienne اتت من نساء مدينة لسبوس الاغريقيات اللواتي كن يستخدمن ألسنتهن لمداعبة بعضهن بعضا ، أي كلمة lesbiazein يعني لحس .
الفعل اليوناني eispein الذي يعني لاط ، يترجم باللاتينية حرفيا بكلمة inspirare أي ألهم
القضيب fascinus والفاتن باللغة الرومانية هو fascinus .
هذا الكتاب انصح بقراءته وبشدة ، كتاب ممتع
و- كتابي رقم 30 ( 239 صفحة )
July 14, 2022
Quignard es capaz de destilar fábulas volátiles de la inmovilidad de un fresco milenario. Con sensibilidad única, husmea en la antigüedad griega y romana las mores sexuales arcaicas que miles de años de cristianismo y estoicismo higienizaron, siguiendo una tendencia ya incoada en la República tardía. Quignard encuentra, por ejemplo, que la castitas romana, originalmente exclusiva de la domina como cláusula para la perduración de la casta, termina por exigirse también del vir. Quignard escribe una biografía del deseo sexual en la antigüedad que sigue en paralelo la evolución del arte grecorromano: del furor arcaico de la tragedia dionisíaca a la asepsis estoica y cuasicristiana de Séneca hijo.
February 20, 2025
lo terminé hace unas semanas y me ha gustado bastante: la revisión de la sexualidad en su transformación del mundo griego al romano desde coordenadas freudianas no tiene nada de sistemático y mucho de poético. una prosa muy chuli, frases lapidarias y potentes y una mente peculiar peculiar. me gusta la presencia de las imágenes, la presencia de la labor de traducción, de las historias mitológicas tan deliciosamente re-latadas...... aún me sigue pareciendo un poco poco creíble y que no abraza la totalidad del mundo de una manera satisfactoria para mí, pero he aprendido muchas cosas y lo he disfrutado francamente
Read
July 14, 2019 طوال فصول الكتاب يتحدث الكاتب عن الفهم الروماني للعالم الجنسي من خلال شواهد الجداريات والأساطير الرومانية ثم كيف تحولت هذه الإيروسية الفرحة والواضحة إلى كآبة مفزعة ، فاعتباراً من إمبراطورية أغسطس اختار الرومان الفزع ،وهذا التحول هو ماتبنته المسيحية والذي ما يزال يحكمنا الآن ويسيطر على أهوائنا، كتاب رائع زاد من إعجابي بالحضارة الإغريقية والرومانية، وفضولي لميثولوجيا الحضارتين، أعتقد أن اناس تلك الفترة هم وحدهم على مر التاريخ الذي عرفوا تمام كيف ينبغي أن تعاش الحياة، تمنيت بعد إنتهائي من الكتاب أن كنت رجل روماني من تلك الحقبة ..
September 28, 2023
في الكتاب فظاظة الأوربِّي إذا خاطبك عن شئون "الجنس"، فعليك أن لا تستعجل اطراحه ما دمت مستفيدًا راغبًا وإن كان فيه كل منفِّر مُقبَّح. وأعني ها هنا حقيقة (التنفير والقبح). وله من تلك الإفادة شيء ما، لا سيما في تأريخه القضية وإيجازه خبرها. بل سيُنبِّئك إن كنت لقِنًا يكفيك التلويح بخبر فظاظتهم وكزازتهم من أين هي.
May 14, 2019
Read in the wake of my father's funeral, and found it incredibly tedious and intellectualizing with a pretense for cleverness, but vacuous of contents. I wonder how much of that impression was marked by my mood at that time, but I don't really want to reread it.
Displaying 1 - 30 of 40 reviews
Can't find what you're looking for?
Get help and learn more about the design.