Å·±¦ÓéÀÖ

“ÃŽmi amintesc de nenumărate relaÈ›ii de prietenie È™i legături profesionale care s-au încheiat sau au expirat deoarece de grija È™i atenÈ›ia celorlalÈ›i (prieteni sau colegi) beneficiam doar atâta vreme cât îmi asumam rolul de băiat cuminte. Imediat ce deveneam puÈ›in mai autentic, toate aceste privilegii se evaporau, fiind acuzat de lipsă de loialitate È™i nesimÈ›ire. Asemenea relaÈ›ii nu au cum să supravieÈ›uiască alături de omul care vrea să-È™i cultive autenticitatea È™i curajul, deoarece sunt construite doar pe falsitate È™i se bazează pe piloanele firave ale dăruirii condiÈ›ionate. Te apreciez È™i valorizez pentru că am nevoie de tine, iar dacă nu-mi mai îndeplineÈ™ti nevoile secrete eÈ™ti rău, viclean È™i nerecunoscător. Mi-a fost tare greu să scriu povestea de final a acestor relaÈ›ii, însă am ajuns la concluzia că nu am altă soluÈ›ie: renunÈ› la mine sau la celălalt. Dar, din fericire, pe atunci deja È™tiam ca sunt cea mai importantă persoană din viaÈ›a mea.”
― Gáspár György, Copilul invizibil

“Uneori, copiii se pot simÈ›i respnsabili față de aÈ™teptările părinÈ›ilor chiar È™i atunci când aceÈ™tia nu le cer , în mod explicit È™i clar, ceva anume. Atunci când adulÈ›ii semnificativi sunt deprimaÈ›i o perioadă mai lungă de timp, dependenÈ›i de diferite substanÈ›e sau nu sunt cu adevărat prezenÈ›i, din diferite motive, copiii pot interpreta acest gen de situaÈ›ii ca pe o nevoie a adultului de ajutor, È™i, mânaÈ›i de loialitatea invizibilă pe care o manifestă față de cei care le-au dat viață, încep să preia din responsabilități fără să mai aÈ™tepte, în schimb, să primească iubirea părintească. Deseori am fost prins È™i eu în acest mecanism relaÈ›ional în care, preocupaÈ›i de propriile dureri psihologice, părinÈ›ii îmi ofereau atenÈ›ie doar atunci când deveneam o sursă de suport emoÈ›ional È™i ajutor practic; mai concret, atunci când adoptam comportamente care nu erau potrivite pentru vârsta mea, fenomen care în cărÈ›ile de terapia familiei este cunoscut ca parentificare. ÃŽn timp, am învățat că pot să contribui la schimbarea stării emoÈ›ionale a părinÈ›ilor mei, dar È™i a altor adulÈ›i din jur È™i că atunci sunt È™anse mai mari să fie liniÈ™te în familie È™i poate - poate voi căpăta È™i eu puÈ›ină alinare emoÈ›ională. ÃŽnsă cel mai dureros mesaj distorsionat pe care l-am dobândit a fost că eu pot fi acceptat doar dacă mă abÈ›in de la a cere, dacă renunÈ› la nevoile mele È™i mă străduiesc să È›in cont de ale celor din jur. La maturitate, am ajuns să caut plăcerea în relaÈ›ii complicate, fiind atras de adulÈ›ii care erau în căutarea unui colac de salvare. Și culmea sau nu, ajunsesem să mă simt bine în aceste diade unilaterale, în care mă dedicam trup È™i suflet pentru ca celorlalÈ›i să le fie bine. Nu este vorba doar despre conexiunile sentimentale, acelaÈ™i obicei îl manifestam È™i în relaÈ›iile de prietenie È™i cele profesionale. Convingerea bazală fiind aceea că, dacă sunt perfect, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge să primesc È™i eu ceva. Trăind astfel după principiul - Nu te accepta pentru ceea ce eÈ™ti, deoarece nu eÈ™ti suficient, tu trebuie să fii ceea ce cred alÈ›ii că eÈ™ti. Iar aceasta este o variantă a dependenÈ›ei de nefericire.”
― Gáspár György, RevoluÈ›ia iubirii