Å·±¦ÓéÀÖ

“Diavolul... Ma tem ca i-am vazut chipul de atatea ori de cand sunt internata aici. Nu seamana cu un bau-bau, ci imbraca straie omenesti si rosteste, cu buze frumos arcuite, cuvinte precum "nu are infectii", "facem tot ce se poate", "pur si simplu nu i-a rezistat organismul". Uneori, se ascunde in ochii plecati ai unei asistente, sau in soaptele de pe holuri, dis-de-dimineata, cand urechile noastre par surde. "Are pioceanic", "e infectat in toate plagile". Diavolul salasluieste in tot ceea ce nu ni se spune si in minciunile care ne invinuiesc... Diavolul nu este in cluburi sau in sonoritatile mai dure ale unui stil de muzica, ci in spitale, in primarii, in scoli si, uneori, chiar si in biserici.”
― Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars