Å·±¦ÓéÀÖ

“Nu-mi fac iluzii cu Tamara mea. Nici-u-na. La bătrâneÈ›e, voi rămâne singură ca o lepră È™i toate fricile mele - pe care acum le È›in în cătuÈ™e, în menghine, sub ghilotinele cu lamele ridicate - se vor năpusti asupra mea ca o haită. E mai bine aÈ™a. Să È™tii că nimeni, dar mai ales cei cu care îți pierzi anii È™i banii, nu-È›i va fi alături la sfârÈ™it. Ce uÈ™urare să afli că lipsa celui pe care îl iubeÈ™ti este justificată. Că golul din inimă nu este eÈ™ecul tău È™i nici al altcuiva. Văd, înÈ›eleg că Tamara nu va putea să aibă grijă de mine, iar asta mă face să îi dau È™i mai multe. Să o iubesc È™i mai disperat. Ce folos că Tamara Pavlovna m-a crescut de mică? Câte căni cu apă i-am dus, de câte ori i-am răcorit fruntea? Eu, la nebuni, Tamara - la spital. Cine se mai bagă? Vouă cine vă netezeÈ™te sfârÈ™itul?”
― Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă