Å·±¦ÓéÀÖ

Fără doar şi poate unul dintre cele mai frapante paragrafe citite vreodată: "Wassertrum a silit-o pe mama să fie a lui, cine ştie prin ce mijloace drăceşti - ca toţi cei de teapa asta, dacă nu altcumva, într-un fel şi mai cumplit. Pe urmă... pe urmă a vândut-o la un bordel... nu-i lucru greu, dacă tovarăşii tăi de afaceri sunt jurisconsulţii poliţiei. DAR N-A FĂCUT-O PENTRU CĂ ERA SĂTUL DE EA, VAI, NU! ÎI ŞTIU INIMA, I-O ŞTIU PÂNĂ ÎN CELE MAI FERITE ASCUNZIŞURI: A VÂNDUT-O ÎN ZIUA CÂND ŞI-A DAT SEAMA CĂ O IUBEŞTE!"
Printr-o tehnică narativă al dracului de ingenioasă, cititorul este introdus în ghetto-ul (evreiesc) din Praga, nereuşind să facă distincia între realitatea concretă a romanului sau visul propriu-zis al personajului-narator, părtaş al acţiunii...
Nu prea am avut contacte cu literatura de factură iudaică -şi, la drept vorbind, Gustav Meyrink nu pune în centrul romanului său religia, ci mai degrabă mistica, analogă magiei- însă modul în care sunt înfăţişate "lucrările" din ghetto-ul evreiesc e de-a dreptul frapant.
În ceea ce priveşte personajele, ele sunt mai degrabă construite pe principii romantice: "excepţionale", extreme, pătimaşe, maniace.
Într-o lume de coşmar, în care relaţiile interumane sunt vitale, conceptul de mit se impune. Întrepătrunderea planurilor temporale -situate la 33 de ani unele de altele- este un alt aspect important al romanului, definitoriu pentru stabilirea realităţii concrete care întemeiază opera, făcând distincţia între planurile temporale din contiinta personajului.
Acum... având în vedere că primul capitol descrie personajul principal ca zvârcolindu-se în pat, preocupat de filosofia indiana, tocmai terminând de citit o carte buddhistă, iar în ultimul capitol el se trezeşte într-o cameră de hotel, după un somn lung, ar trebui să-l facă pe cititor să-şi pună o întrebarea referitoare la obârşia visului protagonistului (care nu e exclusiv rupt de realitate).
Ceea ce stă la baza romanului este însă obscuritismul, conflictul dintre personaj şi alterego, întruchipat în diferitele personaje care apar de-a lungul romanului, relaţia dintre voinţă şi "minune", înţeleasă în sens iudaic. Însă acest aspect are o prea mare anvergură pentru a putea fi, chiar şi sumar, redat aici...



Abordare filosofică spinozistă, aducând aminte de "Substanţă", sub forma contemplaţiei: "... n-om fi şi noi, fiinţele vii, un fel de zdrenţe de hârtie? Nu cumva vântul, sau altceva, cine ştie ce, ne mâna, nevăzut, neînţeles, încoace şi încolo, hotărând ce să facem şi ce nu, când noi, neştiutori, ne încredem în voinţă şi zicem că-i a noastră?"

"Fiecare întrebare pe care şi-a pus-o omul îşi găseşte răspunsul chiar în clipa în care şi-a pus-o în minte [...]. Viaţa nu-i nimic altceva decât o sumă de întrebări care au prins formă, purtând germenele răspunsurilor în ele."

"Câtă metodă în nebunia lui Charousek! Să fie oare nebunie? [...] El ascultă de porunca pe care i-o dă un instinct cu putere peste tot şi toate, fără să se gândească nicio clipă la vreo răsplată, aici sau dincolo."

"Dacă-l îmbătai, îl apuca o tristeţe fără margini şi, înfrigurat, cu lacrimi şi sughiţuri, decupa întruna, coală după coală, acelaşi profil ascuţit de fată până le termină pe toate."

"... sunt atât de sărac cum nici mie nu-mi vine să cred că poate să fie cineva!"

"... cuvântul viu să încremenească în dogmă moartă!"

Andrei TamaÅŸ,
20 mai 2016