Å·±¦ÓéÀÖ

O povestire de dragoste greu de estimat. Respectă regulile unei parabole: te lasă visător, cu ochii în soare. Oare ce a vrut să spună autorul? Eu am străbătut-o de vreo trei ori și am rămas cu impresii foarte amestecate. Nu sînt deloc sigur că am înțeles-o. Povestirea lui Baricco e un exemplu interesant de ambiguitate deliberată.

Acțiunea e simplă și este narată în propoziții repetitive, ca niște versete. Unii au vorbit de minimalism: enunțuri laconice, adjective puține, nici un personaj complet conturat, doar o schiță, un abur. O excepție face soția protagonistului, Hélène: „Era o femeie înaltă, se mişca lin, avea un bogat păr negru pe care nu-l putea strînge niciodată pe creştet. Avea un glas minunat�.

Francezul Hervé Joncour călătorește de patru ori în Japonia cu misiunea de a cumpăra viermi de mătase. Acolo întîlnește o femeie, concubina unui contrabandist bogat, Hara Kei (ăsta nu e nume japonez, mais passons). Nu știm cum arată copila, Baricco nu ne spune nimic. Afirmă că „ochii ei nu au o tăietură orientală�. Și mai insinuează că e îndrăzneață. Atît. Ar putea semăna cu Hélène, de ce nu?

După a patra călătorie, întors în Franța, protagonistul e bîntuit de chipul femeii de dincolo (pe care a pierdut-o definitiv), simte un amor de lonh, cum au spus trubadurii, o iubire de departe: „Se vorbea că Hervé Joncour îşi cheltuise tot capitalul. Se mai spunea că se întorsese altul, poate bolnav, din Japonia. Se spunea că era un escroc. Se spunea că este un sfînt. Cineva zicea: poartă ceva în spate, ca un soi de nefericire�. După șase luni, primește o scrisoare în ideograme japoneze - pe care i-o traduce Madame Blanche, patroana unui bordel - scrisoare de un erotism delirant. Oare cine a redactat această epistolă? Răspunsul e în povestire, în această notă, n-am voie să-l divulg.

Dacă nu mă înșel, ideea lui Alessandro Baricco vine dintr-o cunoscută parabolă. Un om din Praga visează că sub un pod din Cracovia e ascunsă o comoară. Cînd ajunge la Cracovia, un soldat îi declară că și el a visat o comoară sub un pod din Praga. Revine luminat acasă și găsește comoara.

Din păcate, Hervé Joncour află unde e comoara. Întors acasă, în satul Lavilledieu, uită de ea, o ignoră pe minunata Hélène. Comoara se află chiar lîngă el, dar Hervé nu e în stare s-o vadă. Imaginea curtezanei din Japonia l-a orbit. Nu mai are chef de viață. Dar își merită soarta...

P. S. Există mai multe lucruri pe care nu le pricep:
a) De pildă, indiferența inițială a lui Hara Kei. El pare a ignora complet interesul curtezanei pentru străin. Amintiți-vă scena cu ceașca de ceai: „Fetiţa aceea continua să-l fixeze, cu o violenţă care-i smulgea fiecărui cuvînt obligaţia de a suna memorabil. Încăperea părea că lunecase de-acum într-o imobilitate fără întoarcere. Pentru prima dată îşi desprinse ochii de la Hervé Joncour, şi-i îndreptă spre ceaşcă. Lent, o roti, pînă cînd avu sub buze punctul exact din care băuse el. Închizând ochii, bău o gură de ceai. Îndepărtă ceaşca de la buze. O lăsă să alunece iar acolo de unde o culesese�. Doar un orb nu ar sesiza provocarea. Sau un ins căruia nu-i pasă de fată. Mai mult, curtezana îl vizitează într-o noapte (la a treia călătorie a lui Hervé, episodul e imposibil de descifrat), dar Hara Kei - cel plin de iscoade - se face a nu băga de seamă nelegiuirea. Abia la a patra venire a francezului, stăpînul satului ia măsuri.
b) Cînd revine în Franța, Hervé Joncour nu pare a fi îndrăgostit de curtezană. Dimpotrivă: „O văzu pe soţia sa Hélène alergîndu-i în întîmpinare, şi-i simţi parfumul pielii cînd o strînse la piept, şi catifeaua vocii cînd îi murmura�. Sau: „[Hervé & Hélène] petrecură alături trei săptămîni de o delicată, inatacabilă fericire�. În fine: „Noaptea intră în camera lui Hélène şi o iubi cu atîta nerăbdare, încît ea se sperie şi nu reuşi să-şi reţină lacrimile�. Singura concluzie ar fi că Hervé le iubește în mod egal pe amîndouă. Sau pe rînd, în Franța o iubește pe Hélène, în Japonia pe curtezană.
c) Și dacă e așa, mă întreb de unde află Hélène că bărbatul ei ascunde o mare suferință? Știu, ascultă bîrfele care circulă prin Lavilledieu...
d) Ultima nedumerire e legată de vizita nocturnă a curtezanei. Nu intră în odaia lui singură. E însoțită de o femeie în kchimono alb, o orientală. Ia lampa și se retrage. Hervé rămîne cu orientala, un substitut: „În încăperea întunecată simţi doar frumuseţea corpului ei, îi descoperi mîinile şi gura. Le iubi cîteva ceasuri cu gesturi pe care nu le mai făcuse vreodată, lăsîndu-se să se deprindă cu o lentoare pe care nu o mai cunoscuse. În întuneric, era neantul cel pe care-l iubea, nu o iubea pe ea. Cu puţin înainte de revărsatul zorilor, tînăra se ridică, îşi îmbrăcă albul kimono şi plecă�. Probabil că și Hélène este un substitut al imaculatei curtezane...