Å·±¦ÓéÀÖ

Se poate întîmpla ca o carte excelentă să treacă neobservată și de critici, și de public? Am mai pus cîndva această întrebare și cred că am răspuns negativ. Să discutăm însă și despre o excepție.

Cînd s-a tipărit prima ediție, în 1965, romanul lui John Williams nu a stîrnit nici un interes. S-au vîndut cam o mie de exemplare (poate 1500, poate 2000), ceea ce pentru Statele Unite (și spațiul anglo-saxon) este foarte puțin. Criticii au ignorat cartea. Și lumea a uitat-o. Într-un cuvînt: autorul și cartea lui n-au avut noroc.

Și-au amintit brusc de ea, ca printr-o intuiție bizară, editorii de la New York Review Books Classics și au retipărit-o în 2003, apoi în mai multe rînduri, în 2006, în 2013. Din prudență, autorul murise în 1994, la 71 de ani.

În 2013, brusc, Stoner a devenit cartea anului, cel mai căutat roman, capodopera pierdută și regăsită, un bestseller incontestabil: 164.000 de exemplare vîndute în cîteva luni. Criticii au sărit ca arși. Recenzii peste recenzii. Investigații. Nedumeriri. Anchete: cum s-a putut întîmpla această nedreptate? Cine e vinovatul?

Un răspuns isteț este greu de formulat. Pînă acum n-am găsit unul. Să constați că Stoner este un titlu neatractiv, alb, mi se pare insuficient. Să afirmi că romanul e pesimist și că americanii nu gustă poveștile deprima(n)te, la fel. Cu siguranță, deși a fost sublimă, promovarea cărții pur și simplu a lipsit.

Erori de apreciere se fac mereu. Judecata de gust e nesigură. Oricine poate greși. Numai Dumnezeu e infailibil. Așa se spune. În 1965, au greșit aproape toți. Exegeții au fost cuprinși pesemne de o ciudată orbire. Cititorii de somnolență. Acum și unii, și alții încearcă să-și spele păcatele. Își fac mea culpa. Văd în John Williams un prozator remarcabil. Ceea ce este neîndoios.

Închei cu un titlu din The New York Times: „You Should Seriously Read ‘Stoner� Right Now�. Dacă amînăm și de această dată, peste alți cincizeci de ani va fi cu adevărat tîrziu și inutil. Citiți cu atenție Stoner fix acum!