ŷ������

Învățăturile stoicului Epictet (50 - 135) au fost consemnate de ucenicii lui: s-au păstrat notele lui Arrian. Sclav eliberat (de Epaphroditos, unul dintre secretarii lui Nero), Epictet a trăit din lecțiile date discipolilor. Cînd filosofii au fost izgoniți din Roma (în anul 93), s-a stabilit într-o localitate din Grecia. În această însemnare, mă voi mărgini să citez și să comentez una dintre „dogmele�� stoicilor:

„Din toate cele ce sînt, unele depind de noi, altele nu. De noi depind opinia, impulsul de a acționa, dorința, aversiunea; într-un cuvînt, cele ce sînt ale noastre. Nu depind de noi trupul, posesiunile, judecățile celorlalți despre noi, faima, demnitățile...��, așadar, cele ce nu sînt ale noastre. E atît de simplu...

Nu știm niciodată cît de puțin posedăm. Și nici nu acceptăm asta. Faptul că acumulăm fără noimă bunuri materiale ne dă impresia că totul ar fi în puterea noastră. Din păcate, nici măcar viața noastră nu este cea mai sigură posesie. Sîntem consecința unui hazard (n-am hotărît în ce veac să ne naștem și nici în ce loc de pe globul pămîntesc) și nu rezultatul necesității, chiar dacă Nietzsche, în Ecce homo, se considera o „ființă necesară��. Nu ne ocrotește nici un destin.

Totul ne scapă. Nu putem opri venirea nopții, a bătrîneții, nu putem schimba ordinea anotimpurilor. Și, mai ales, nu sîntem în stare să modificăm părerile celorlalți despre noi. Tot ceea ce avem se rezumă la opiniile noastre cu privire la noi înșine. E bine să ne ferim de a-i judeca pe ceilalți. E o pierdere de vreme. Iar părerea lor despre noi e treaba lor, nicidecum a noastră.