ŷ������

Nu sînt un fan al romanelor lui Haruki Murakami. Admir, în schimb, atitudinea lui profesionistă față de meseria scrisului. Toți japonezii suferă de „workaholism��, Haruki nu face excepție. Lucrează cel puțin 5-6 ore pe zi și nu se oprește pînă nu acoperă 10 pagini (fie că se simte inspirat, fie că nu). Oricum, nu crede în Muze...

Prozatorul japonez nu este un po(i)etician savant și recunoaște cu smerită ironie acest adevăr: „Puterea minţii mele e limitată. Nu prea reuşesc să leg teorii logice sau idei abstracte��.

Nu vom găsi, așadar, în cartea lui Murakami observații de naratologie, ca în lucrările lui Umberto Eco (Șase plimbări prin pădurea narativă e o capodoperă), Italo Calvino sau Mario Vargas Llosa. Dacă dorim amănunte cu privire la poziția „vocii narative�� într-o povestire, nu la prozatorul japonez trebuie să le căutăm.

În schimb, dacă vrem să ghicim o parte din secretul faimei sale, n-ar fi rău să ținem minte o observație de bun simț. Murakami subliniază adesea - și pe bună dreptate - că prozatorul trebuie să aibă o bună condiție fizică (și mentală). Proza presupune lungi șederi la masa de scris, asumarea unor constrîngeri de ordin fizic, o rezistență de mucenic, un program de ascet. De obicei, prozatorii nu sînt noctambuli (excepția e Dostoievski) și nu frecventează cafenelele, nu-și sting of-ul în absint. Lasă aceste voluptăți poeților.

Cu excepția lui Flaubert (un sedentar incorigibil), toți prozatorii semnificativi au făcut multă mișcare. Tolstoi se plimba ore întregi prin pădurea de la Iasnaia Poliana, călărea, juca tenis și, la 67 de ani, se urca pe bicicletă pentru a-și întări musculatura gambelor și a-și amuza nepoții. Cît despre Haruki Murakami, toată lumea știe - dintr-o carte anterioară, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă - că a participat la numeroase curse de maraton. Prozatorul trebuie să-și cultive rezistența fizică, prin gimastică, haltere, sumo, box, scufundări, înot. Un prozator care nu știe să înoate e nul...

Închei nota de față cu acest pasaj instructiv:

„Mi s-a întîmplat, cînd am lucrat la romane de mari dimensiuni, să mă închid în biroul meu și să stau singur, aplecat peste masa de scris, mai mult de un an (ba chiar doi, dacă nu trei). Mă trezeam dimineața devreme și timp de cinci sau șase ore mă concentram și scriam. Cînd ești atît de cufundat în lucru, creierul se supraîncălzește (începe să-ți frigă fruntea, la propriu) și, la un moment dat, ți se încețoșează mintea. De aceea eu după-amiaza dorm, ascult muzică sau citesc cărți inofensive. O asemenea viață este foarte sedentară și atunci ies zilnic să fac mișcare, cam o oră. Pe urmă îmi pregătesc lucrul pe a doua zi. Repet mereu aceleași activități, ca un obicei neschimbat�� (pp.150-151).

Îmi place nespus modestia lui Haruki Murakami.

P. S. Prozatorul dă rar interviuri, ține și mai rar conferințe, nu participă cu plăcere la discuții și lansări.