ŷ������

Elogiat de critici în 1966, multi-premiat, romanul lui Malamud nu mi-a plăcut. Deși mi-ar fi plăcut să-mi placă. L-am parcurs răbdător. Am căutat semnificații ascunse. N-am găsit. Am meditat la necesitate și liber arbitru. Fără folos. În acest caz, probabil, realitatea e mai adîncă decît ficțiunea.

Un tînăr evreu din Ukraina, Iakov Bok, este acuzat de o „crimă rituală��, pe care, firește, nu a comis-o. Petrece o vreme în închisoare. E pe cale să-și piardă mințile. Tema inocentului chinuit pe nedrept este arhaică. Desigur, putem vedea în Iakov o versiune modernă a biblicului Iov, dar asta nu spune mare lucru despre valoarea cărții. Literatura e plină e Iovi.

Bernard Malamud a rescris, de fapt, o poveste reală. În 1911, un anume Mendel Beilis a trecut printr-un proces similar. După ce a stat doi ani în temniță, a fost achitat. Ajuns în SUA, Beilis și-a povestit experiența în The Story of My Sufferings. Urmașii lui l-au acuzat pe Malamud în mai multe rînduri de plagiat. Nu are cum fi plagiat, fiindcă dacă povestești ceva cu cuvintele tale nu plagiezi, repovestești. Dar poveștile, în mare, coincid...