Å·±¦ÓéÀÖ

Cum poate un copil să prevadă șase crime ce se vor petrece peste zece ani? Scrisoarea lui este o amenințare sau un semnal de alarmă dat adulților? Când tatăl tău este cel mai cunoscut pedofil al Islandei, tu ești victimă sau martorul ce refuză să denunțe?

Yrsa Sigurðardóttir nu dă semne că în acest al doilea volum al seriei Freyja și Huldar încetinește ritmul sau îmbânzește crimele, ci dimpotrivă. Crimele sunt brutale, detaliile înfiorătoare și incursiunile psihologice mai profunde. Continuă tema familiei, complicând relațiile și discută despre traumele profunde ale copilăriei și efectele sale asupra adulților.

Freyja și Huldar au căzut în dizgrație după sfârșitul primului roman. Deși se afla în legitimă apărare, Freyja folosește o armă de foc în Casa Copiilor. Problema cea mai mare este că nu poate justifica de unde avea arma, așa că este retrogradată la simplu psiholog în cadrul centrului. Deși Huldar fusese cel care rezolvase cazul, în timp ce colegii săi erau perfect mulțumiși să îl considere pe Karl vinovat, fiind proaspăt avansat, acestuia i se ia înapoi poziția, care îi este dată Erlei și el cade în dizgrație, atât cu superiorii săi, cât și printre colegii săi. Așadar amândoi sunt nevoiți să o ia de la zero în privința carierelor, iar relațiile dintre ei nu sunt cu nimic mai bune ca înainte.

Continuarea recenziei: