ŷ������

„Ca orice idee mare, jocul acesta nu are propriu-zis un început, ci, ca idee, a existat întotdeauna... Ideea jocului este veșnică; prin aceasta a existat și s-a manifestat cu mult înainte de realizarea ei în practică��.

Maaaaamăăă, da ce rezistență la frustrare aveam pe vremuri :)

Mi-am găsit notele de odinioară. Priveam romanul ca pe o carte de eterată înțelepciune și copiam răbdător fraze complicate, cu mulți termeni abstracți, care acum nu-mi mai spun absolut nimic. Sugerau ceva cu privire la muzică: „Muzica ia ființă din măsură și-și trage sevele din Marele Unic. Marele Unic este genitorul celor doi poli; cei doi poli dau mișcare puterii întunericului și luminii etc.��.

Nu prea mă interesa pe atunci ce povestește la propriu cartea lui Hesse, o priveam ca pe o biografie a unui ales angelic (asemănătoare cu Doctor Faustus a lui Thomas Mann, care prezintă, în schimb, un ales diabolic) și căutam îndeosebi „metafizica��. Fără spor...

Acțiunea se petrece pe la anul 2400 și ceva, undeva într-o provincie a fericiților, Castalia. Romanul ar fi, așadar, o utopie, descrierea unei lumi a seninătății calme și a jocurilor ingenioase.

În Castalia, elita tinerimii luminate studiază cu magiștri eminenți (există și un Magistru al muzicii) în condiții ascetice. Unii elevi nu rezistă privațiunilor și se întorc în lumea oamenilor obișnuiți. Alții fac față cu brio. Dintre învățăcei se remarcă, firește, prin însușiri ieșite din comun, Joseph Knecht (Knecht = slugă). Mai tîrziu, Knecht este ales în fruntea ordinului castalian și primește titlul ambiguu de Magister Ludi (în latină, „ludus, ludi�� înseamnă școală, joc, spectacol etc.).

Magistru al Școlii și al Jocului: dar în ce constă jocul? Criticii și-au bătut capul ani de zile (încă nu s-au oprit) să ghicească la ce anume s-a referit autorul cînd și-a întitulat romanul Das Glasperlenspiel. Încă nu s-a ajuns la o concluzie fermă, nu sînt temeiuri. Vagul în care se păstrează naratorii (romanul are mai mulți) m-a intrigat și la prima lectură. Cum adică? Ce fel de joc e acesta? Nu știu de ce, dar m-am gîndit atunci la un șirag de mătănii, cam așa se traduce termenul german. Inițiații stau, meditează și învîrt cu dexteritate mărgele pe degete, așa cum în altă parte călugării orientali fac să se miște o roată / morișcă a rugăciunilor. Altceva nu mi-a trecut prin minte și nici nu avea cum. Era o conjectură puerilă, recunosc... Acum mă gîndesc că este vorba de o limbă perfectă de formule matematice, o „ars combinatoria��, așa cum a propus cîndva Leibniz.

Deci, jocul cu mărgele de sticlă rămîne un mister, o activitate (pur mintală?). Are legătură cu muzica și cu notele muzicale, asta e sigur, dar mai precis nu se știe, nimeni n-a pătruns mai departe. Tinerii sînt educați să se prindă într-un joc extins (și asta m-a frapat prima dată, inițiații sînt răspîndiți pretutindeni). Studierea jocului este anevoioasă:

„Regulile acestui joc al jocurilor se învață numai pe calea obișnuită, prescrisă, care cere cîțiva ani, și nimeni dintre inițiați nu ar putea avea vreun interes să facă aceste reguli ale jocului mai ușor de învățat��.

Partea cea mai amuzantă a romanului este descrierea epocii actuale, numită „epocă a foiletoanelor�� și a răspîndirii cunoașterii prin vulgarizare (prelecțiuni cu public). Eu nu văd nimic rău în asta, dar prozatorul pare a privi foiletonul (și restul) ca un semn definitiv al declinului și dezordinii, o neputință de a reconstitui un întreg spart în fragmente pestrițe. Într-un fel, Hermann Hesse a văzut corect. Astăzi toată lumea compune articole, foiletoane și eseuri (inclusiv susiscălitul), prelegeri nu se mai țin din pricina pandemiei:

„Ei, care citeau atîtea articole şi audiau atîtea conferinţe, nu-şi acordau timp şi nu-şi dădeau osteneala să se fortifice împotriva fricii, să combată în sufletul lor teama de moarte, trăiau tresărind şi nu mai credeau în nici o dimineaţă��.

Așadar, foiletoanele și interviurile de azi ascund un rău mai adînc...

Mă întreb dacă un astfel de roman mai are astăzi cititori și nu știu ce să răspund, mă îndoiesc...

P. S. Desigur, romanul cuprinde și o discuție despre relația dintre lumea formelor platoniciene și istorie. Formele se situează în afara timpului, dar cel care le contemplă senin e afectat de vremelnicie. Joseph Knecht moare tînăr...