ŷ������

Să spun că inteligența nu se poate defini? Spun.

Psihologii au vorbit o vreme de inteligența cognitivă („academică��, o numește Goleman pe bună dreptate). Ea se „măsoară�� prin teste cu substantive de aranjat în serii coerente și cu figuri geometrice de potrivit între ele. A, și cu numere... Fiecare dintre noi s-a jucat în școală cu un astfel de chestionar (sau mai multe). Dacă răspundem corect obținem o cifră în jur de 150. Înseamnă asta oare că sîntem la fel de inteligenți ca Einstein? Trec peste faptul că Einstein nu s-a jucat niciodată cu un test de acest soi. Și nici Newton...

Mă grăbesc să spun că rezultatul oferă o imagine asupra abilităților noastre lingvistice și geometrice (căpătate îndeosebi în școală). Cu greu putem numi aceste abilități inteligență. Nu voi spune că ele nu sînt de nici un folos în viață: probabil că sînt necesare, dar nicidecum suficiente. Și mai e o problemă. Testul cu pricina nu poate fi rezolvat de un analfabet. Deși analfabetul nu e întotdeauna un năuc, dimpotrivă. Pur și simplu, el nu înțelege chestionarul ca atare, dar poate înțelege o mie de alte lucruri mai bine decît mulți oameni extraordinar de „inteligenți��.

Daniel Goleman a observat că există o corelație destul de vagă între performanțele școlare (care presupun un IQ ridicat) și „reușita�� în viață. Nici termenul „reușită�� nu se poate defini. Din păcate, la ruleta vieții nu cîștigă niciodată premianții. Asta ar sugera că indivizii care izbîndesc au o altfel de inteligență. Autorul a numit-o inteligență emoțională. Ea presupune „autocontrolul, zelul, perseverenţa şi capacitatea de automotivare��. Cu siguranță, perseverența și toleranța la frustrare sînt mai utile decît orice abilitate lingvistică sau numerologică.

Conflictul dintre „rațiune�� și „pasiune�� a fost observat încă de gînditorii antici: la Aristotel, atelajul sufletului e tras de doi cai năbădăioși. Daniel Goleman comentează această venerabilă intuiție. Autorul subliniază rolul decisiv jucat de „amigdala cerebrală�� („nucleul amigdalian��). Emoțiile întunecă adeseori rațiunea: „inteligenţa academică are foarte puţin de-a face cu viaţa emoţională. Cei mai deştepţi dintre noi pot cădea pradă unor patimi cumplite şi unor impulsuri necontrolate; persoanele cu un IQ ridicat pot deveni piloţi uluitori de proşti atunci cînd se află la cîrma propriei lor vieţi��. Bine spus! De pildă, un discurs interior rațional nu poate opri panica.

În consecința celor de mai sus, ce ar trebui să „școlarizăm�� mai înainte de orice? Răspunsul lui Goleman se subînțelege: inteligența emoțională. Ea nu e neapărat un destin („așa sînt eu, am fost și rămîn un coleric, nu mă pot stăpîni��), firea omului nu e un dat de neclintit. Mintea e mai plastică decît credem. Ar fi de preferat ca educația să fortifice nu numai inteligența noastră cognitivă, ci și inteligența emoțională. Ultima parte a cărții, „Inteligența emoțională aplicată��, se referă tocmai la acest gen de învățare.

P. S. În fine, aș menționa că unii psihologi au ajuns să postuleze (și să deosebească) nu mai puțin de 8 tipuri de inteligență. Asta dovedește că „inteligența e multiplă�� și că fiecare individ este inteligent în felul lui. A se vedea și Howard Gardner, Multiple Intelligences: The Theory in Practice, Basic Books, 1993.