ŷ������

Îmi amintesc că un iscusit practicant al lecturii rapide (speed reading) a citit în două zile Război și pace. Cînd a fost întrebat despre ce este vorba în roman, a răspuns foarte sigur pe el: „Despre Rusia��...

De obicei, cînd ajungi la sfîrșitul unui roman ar trebui să-l poți rezuma într-o frază (sau două). S-a inventat mai de mult și un concurs pornind de la romanul lui Proust. Ce prezintă autorul în miile de pagini din În căutarea timpului pierdut? Răspunsurile au fost, bineînțeles, foarte subtile și cel mai ingenios a rezumat romanul cam așa: „Marcel devine scriitor��. Deci, Proust descrie în 7 volume modul în care Marcel învață să scrie.

Mult mai greu poate fi rezumat (doar într-o propoziție) romanul lui Mario Vargas Llosa. Exercițiul mi-a dat serioase bătăi de cap. În definitiv, ce găsim în Conversație la Catedrala? Ce a vrut să prezinte autorul? Greu de descîlcit ghemul epic. Nu trebuie să neglijăm faptul că Santiago Zavala și Ambrosio Pardo stau de vorbă într-un bar (după ce s-au reîntîlnit după mulți ani printr-un hazard) și că, pe măsură ce conversația înaintează, incoerența lor crește exponențial. Ca urmare, narațiunea lui Llosa urmează cu fidelitate întorsăturile și salturile discuției. Cititorul (oricît de treaz s-ar păstra) are dificultăți serioase de înțelegere.

E mult prea simplu să afirmi că romanul prezintă (desigur, fragmentar) două biografii individuale pe fundalul unei țări măcinate de corupție. Biografia lui Santiago ilustrează încercările unui fiu rebel de a-și construi viața prin opoziție cu un tată bogat și influent, don Fermin Zavala, care l-ar dori un student silitor și cuminte. Lupta dintre fiu și tată nu va avea un învingător. La rîndu-i, biografia lui Ambrosio pare o încercare de a evita ceea ce nu va putea fi evitat (uciderea unei prostituate). Pentru Santiago (vlăstar aristocratic) pare mai simplu să refuze domnia tatălui. Pentru Ambrosio Pardo, un om de culoare, e aproape imposibil să evite sărăcia, supunerea și, în sfîrșit, crima. Destinul lui pare gata scris. Dar amîndoi încearcă să-și cîștige măcar o brumă de libertate.

Senzația cu care am rămas după cea dintîi lectură a cărții a fost aceea că nu am găsit un fir al Ariadnei în labirintul imaginat de Llosa. Romanul mi s-a părut confuz, deliberat confuz, confuz prin voința autorului, așadar. Abia dacă-l privești de foarte sus, lăsînd divagațiile și digresiunile la o parte, desenul narativ (din covor) se limpezește oarecum. Dar nu întru totul...

Cît despre rezumatul minimal, el nu poate fi decît ăsta: ��Conversație la Catedrala e un roman despre Peru în timpul dictaturii generalului Manuel Odría (1948 - 1956). Un roman despre scîrba de a fi peruan��. Un rezumat mai precis nu se poate...

P. S. Cum poți rezolva problema credinței? Un răspuns:

„Nu șovăia, avea credință - zise Santiago. Și eu de pe-atunci îi invidiam pe cei ce puteau crede orbește-n ceva... Ce n-aș fi dat să se fi inventat o pilulă, un supozitor contra îndoielilor. Dă-ți seama ce drăguț, ți-l vîri în fund și gata: crezi...��.