ŷ������

Am citit acest roman încă de cînd a fost tradus sub titlul modificat de un cenzor vigilent Memorialul de la Mafra. Nu sună rău, dar nu e titlul original.

Englezii au fost și mai inventivi, au înlocuit titlul cu totul și au propus Baltasar and Blimunda. N-au rezolvat mare lucru, au obținut un titlu exotic, în tradiția englezească, inaugurată de Dichens: Oliver Twist, David Copperfield, ca să nu-l mai amintesc pe Daniel Defoe. Un nume propriu nu sugerează nimic despre subiectul / topicul romanului, nu trădează „intenția autorului��, și, în opinia lui Umberto Eco, este titlul perfect. Dar: Baltasar and Blimunda nu e titlul lui Saramago, e un tertip negustoresc.

Primul lucru care m-a frapat acum 30 de ani a fost ironia corozivă a prozatorului. Nu scapă nimeni, nici imaturul rege Dom João V, nici patul monarhic invadat de păduchi, unde numitul João al V-lea își exercită viguros (și riguros) datoria conjugală sub plapuma de fulgi adusă din Austria de pioasa lui soție, regina Maria Ana. Femeia nu se împacă deloc cu proverbialele „geruri�� din Portugalia, nici măcar augustul ei soț nu reușește s-o încălzească, are întotdeauna mîinile reci și sufletul înghețat. Cu ironie și sarcasm sînt descriși, de asemenea, episcopii unei inchiziții întîrziate (sîntem, totuși, la începutul secolului al XVIII-lea), nobilii din cercul regal, consilierii.

La un auto-da-fé sîngeros, printre spectatori, o întîlnim prima dată pe Blimunda, care și-a însoțit (de departe) mama acuzată de vrăjitorie și pedepsită la exil în Angola. Blimunda a moștenit ceva din însușirile ei magice, poate privi prin oameni și le poate fura „voințele��. Întîlnirea dintre Baltasar Șapte-Sori și Blimunda e prescrisă și inevitabilă: la sfîrșitul ceremoniei, pornesc împreună spre casă, casa din Lisabona a Blimundei, fiindcă fostul soldat Baltasar s-a născut în Mafra.

Ce urmează știți deja. Baltasar îl cunoaște pe părintele Bartolomeu Lourenço, un eretic (încă) nedovedit, obsedat de înălțimi și de libertate. După planul ingenios al părintelui Bartolomeu, vor construi o mașină zburătoare, Passarola (Păsăroiul), și se vor înălța extaziați în văzduh, deasupra nebuniei și răutății omenești. Blimunda mi-a amintit de Margareta a lui Goethe, femeia care întruchipează „eternul feminin�� și îl poate salva pe bărbat în cele mai cumplite încercări. Așa se întîmplă și aici. Cînd Baltasar, urcat din nebăgare de seamă în vehicului zburător, dispare, Blimunda îl va căuta statornic, vreme de nouă ani (ca Isis pe Osiris, o altă aluzie literară): „Mii de leghe a străbătut Blimunda, aproape întotdeauna desculţă. Talpa picioarelor i s-a îngroşat, crăpată ca o scoarţă de plută��.

Memorialul mănăstirii e prima capodoperă a lui Saramago. Cînd s-a tipărit, autorul împlinise deja 60 de ani. Saramago va fi un exemplu de fecunditate tîrzie. Roberto Bolaño n-a avut norocul lui, a murit la 50 de ani. În 1982, Saramago încă nu renunțase cu totul la majuscule, virgule, paragrafe. Mai tîrziu a renunțat la ele, dar n-a renunțat și la umor.

P. S. N-am să înțeleg niciodată prin ce e mai poetic și mai potrivit termenul „mînăstire�� decît mai firescul „mănăstire��. A scrie termenul cu î mi se pare un moft gratuit...