ŷ������

superbă & necesară pentru mine:

- mai ales în ceea ce privește înțelegerea dualității scrupulozitate & ieșirea dintre margini, altfel spus a încerca să scrii tradițional, respectând forma și sperând, în acest demers clasic, să reușești să scrii ceva surprinzător - o dualitate cu care Elena Ferrante ne mărturisește că încă se luptă;

- ca femeie care scrie, în ceea ce privește tocmai istoria și contribuția pe care o putem toate oferi scriind, în ciuda nesiguranțelor, de a lăsa pentru moment deoparte distincțiile “literatură adevărată�� și “mediocritate�� și a încerca să “cucerim�� limba urâtă sau măcar să o folosim;

- despre identificarea cu ceilalți, eurile divizate în timpul scrierii, inclusiv a deveni una cu personajul, care nu e chiar devenire cu una ad literam;

- adevăr vs realitate vs ficțiune și cum se pot împleti toate astea în scris. Dacă se împletesc. Despre obsesia noastră de a reda adevărul și realitatea în scris și cum/dacă putem ajunge la asta.

Am adorat-o.