Sign in with Facebook
Stela's Reviews > Grădina de sticlă
Grădina de sticlă
by
by
În recenzia sa de pe bookhub.ro intitulată
, Diana Mereșevsky (tot basarabeancă), afirmă că, spre deosebire de Vara în care mama avut ochii verzi, unde personajele trăiesc într-un timp, ca să zic așa, anistoric, „în Grădina de sticlă se trăiește în istorie. Explozia de la Cernobîl, Perestroika, Independența, Leonida Lari, grafia latină, devalorizarea, ura etnică, războiul din Transnistria.�
E planul compozițional care m-a interesat și pe mine cel mai mult în acest al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, al cărui fir epic m-a fermecat mai puțin decît cel din Vara..., deși am redescoperit cîteva din calitățile care au făcut din acesta din urmă o operă excepțională: fraza tăioasă ca un ciob de sticlă, aducînd la același nivel, nemilos și indiferent, drame mărunte, tragedii existențiale, melodrame ridicole, construcția unui Narator necreditabil aproape la fel de credibil ca cel nabokovian, amestecul de liric și epic etc. Mi s-a părut totuși că simbolistica sticlei a fost folosită pînă la epuizare, de la aluziile politice (glasnost), și medicale (boala Lobstein), pînă la cele sociale (meseria de sticlăreasă), psihologice (traiul sub clopotul de sticlă, cum îl imagina Sylvia Plath), sau economice (banii făcuți din sticle, „sparți� de inflație), ca să nu mai vorbesc de simetria compozițională: fetița adoptată de sticlăreasa Tamara naște o fetiță „de sticlă� pe care o numește Tamara.
Fundalul istoric, în schimb, conturează portretul impresionant al unui popor orfan, la răscruce de țări, de civilizații, de limbi, ezitînd între o mamă „adoptivă� și una „biologică�. Dacă v-ați întrebat vreodată care erau gîndurile și sentimentele moldovenilor cu privire la limba română și România nu numai în anii de „renaștere națională� de după căderea URSS-ului ci și în epoca comunistă (cu faimoasa dragoste de Lenin, sau cu nesiguranța febrilă din anii perestroikăi), autoarea vă oferă cîteva răspunsuri, deși nu neapărat cele pe care ați fi vrut să le auziți, căci deși eroina ține morțiș să învețe în limba „maldavenească�, de cele mai multe ori găsește confort, frumusețe și chiar siguranță în limba rusă:
Cum explică Diana Mereșevsky în recenzia citată:
„Limba rusă ca garanție a unui loc printre oameni, ca element de apartenență și statut, tragedia unui popor la scară mică. Condiția de orfan nu (le) permite prea multe alegeri. Singularizarea în cazul ei se poate face doar prin limbă, astfel limbajul devine un exercițiu de declinare a identității.�
Am terminat romanul mai demult, dar scriu cîteva note pe margine abia acum, pe 22 octombrie, la o zi după referendumul de aderare la Uniunea Europeană, care a trecut cu chiu cu vai. Am citit multe comentarii indignate și adesea insultătoare cu privire la felul în care au votat moldovenii. E ușor și comod să judeci, dar dacă vreți să și înțelegeți, cartea Tatianei Țîbuleac vă oferă o cale.
E planul compozițional care m-a interesat și pe mine cel mai mult în acest al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, al cărui fir epic m-a fermecat mai puțin decît cel din Vara..., deși am redescoperit cîteva din calitățile care au făcut din acesta din urmă o operă excepțională: fraza tăioasă ca un ciob de sticlă, aducînd la același nivel, nemilos și indiferent, drame mărunte, tragedii existențiale, melodrame ridicole, construcția unui Narator necreditabil aproape la fel de credibil ca cel nabokovian, amestecul de liric și epic etc. Mi s-a părut totuși că simbolistica sticlei a fost folosită pînă la epuizare, de la aluziile politice (glasnost), și medicale (boala Lobstein), pînă la cele sociale (meseria de sticlăreasă), psihologice (traiul sub clopotul de sticlă, cum îl imagina Sylvia Plath), sau economice (banii făcuți din sticle, „sparți� de inflație), ca să nu mai vorbesc de simetria compozițională: fetița adoptată de sticlăreasa Tamara naște o fetiță „de sticlă� pe care o numește Tamara.
Fundalul istoric, în schimb, conturează portretul impresionant al unui popor orfan, la răscruce de țări, de civilizații, de limbi, ezitînd între o mamă „adoptivă� și una „biologică�. Dacă v-ați întrebat vreodată care erau gîndurile și sentimentele moldovenilor cu privire la limba română și România nu numai în anii de „renaștere națională� de după căderea URSS-ului ci și în epoca comunistă (cu faimoasa dragoste de Lenin, sau cu nesiguranța febrilă din anii perestroikăi), autoarea vă oferă cîteva răspunsuri, deși nu neapărat cele pe care ați fi vrut să le auziți, căci deși eroina ține morțiș să învețe în limba „maldavenească�, de cele mai multe ori găsește confort, frumusețe și chiar siguranță în limba rusă:
Tot ce aveam în cap mai frumos era în limba rusă. Pe aceea o auzeam la televizor și la radio. Pe străzi și în curte. Nu îmi amintesc niciun cântec în limba moldovenească pe care să-l fi ales în defavoarea unuia rusesc. Niciun film de desene animate, nicio poveste.
*
Nu îndrăzneam să mă consider rusoaică, iar moldoveancă nu voiam să fiu. Ce om întreg la minte putea să compare rusa cu moldoveneasca?
*
Am purtat acele fructe în mine ani la rând, ca pe niște borcane pe un raft. Un rând rusește, un rând moldovenește. Și abia când am ajuns în România, am aflat că toate trăiau doar la mine în cap. Că niciunul din fructele mele dragi nu avea loc în limba română. „Ce-i aia pearjă, ce-i aia abricoasă?�, mă întrebau colegele, murind de râs, iar mie mi se strângea inima. „E pară prăsada sau ce-o fi?� Bine că măcar cireșele se numeau cireșe.
Cum explică Diana Mereșevsky în recenzia citată:
„Limba rusă ca garanție a unui loc printre oameni, ca element de apartenență și statut, tragedia unui popor la scară mică. Condiția de orfan nu (le) permite prea multe alegeri. Singularizarea în cazul ei se poate face doar prin limbă, astfel limbajul devine un exercițiu de declinare a identității.�
Am terminat romanul mai demult, dar scriu cîteva note pe margine abia acum, pe 22 octombrie, la o zi după referendumul de aderare la Uniunea Europeană, care a trecut cu chiu cu vai. Am citit multe comentarii indignate și adesea insultătoare cu privire la felul în care au votat moldovenii. E ușor și comod să judeci, dar dacă vreți să și înțelegeți, cartea Tatianei Țîbuleac vă oferă o cale.
Sign into ŷ to see if any of your friends have read
Grădina de sticlă.
Sign In »
Reading Progress
September 29, 2024
–
Started Reading
September 29, 2024
– Shelved
October 12, 2024
–
Finished Reading
October 16, 2024
– Shelved as:
new-sincerity
Eu sunt român din Timișoara, iar soția mea e rusoaică din Rusia. Trăim în Danemarca, unde s-au născut cei trei copii ai noștri. Fiindcă le vorbim eu în română, ea în rusă, soția mea spune câteodată, în glumă, dar cu drag, că am ajuns să creștem moldoveni...
Poate că, fără să vreau, o să arunc un pic de paie pe foc la ceea ce dumneavoastră, cu atâta tact, ați lăsat doar să se întrevadă. Deși eu, cum e firesc, îmi iubesc limba maternă și paternă, aceași și singura limbă a copilăriei mele în Banat, iubesc azi și rusa cam la fel de mult. O învăț abia de la vârsta de 25 de ani, dar, cel puțin ca cititor, o cunosc la fel de bine ca româna. Am învățat-o întâi ca să citesc literatură rusă în original și abia apoi ca să o vorbesc cu soția mea � pentru asta aveam oricum, de la bun început, și alte opțiuni.
Datorită copiilor noștri, am descoperit că o mare literatură conține neapărat o la fel de mare literatură pentru copii. Din păcate, nu pot să compar mulțimea de cărți scrise pentru ei în rusă, pe care le avem peste tot în casă � fiindcă, pur și simplu, nu le mai încap în cameră � cu teancul de cărți pentru copii în română (incluzând și niște traduceri în limba noastră), care, deși adunate atent în urma unei căutări exhaustive, încap toate într-un mic stelaj, lângă noptieră.
La fel e și cu repertoriul meu de cântece pentru copii, care, cap-coadă, poate că durează abia cinci minute, pe când al soției e aproape homeric.
Pe deasupra, desenele animate sovietice nu încetează să mă fascineze. Sunt făcute cu atâta suflet și libertate artistică � aceasta era, cum se știe, limitată în operele pentru un public "mai matur" � încât n-au seamăn și egal. Minunata lor profunzime, libertatea lor paradoxală, e datorată faptului că artiștii care le-au creat erau simpli salariați, iar producția lor nu era dictată de cererea de a impresiona, într-un mod cât mai facil și remunerabil, un public cât mai larg de copii. Ori... încă n-am descoperit desene românești bune. Ele aproape că nu există deloc.
Din aceste motive personale, chiar și din perspectiva mea derivată (dar, sper că nu prea deplasată), chiar și din confortul Occidentului (românesc și european), înțeleg și apreciez citatele de mai sus.
Regret soarta de modestă Elveție a Europei de Est pe care Republica Moldova o are. În alte condiții istorice și politice, ar fi fost desigur un tărâm minunat, la fel ca și țara cu care am comparat-o, din păcate, prea impropriu. Aceste condiții ideale ne-ar fi permis acum doar să admirăm bilingvismul autoarei.
Am un mare respect pentru basarabeni. Mi se pare un popor plin de o tăcută și răbdătoare demnitate. Două săptămâni pe care le-am petrecut cândva în Chișinău se numără printre cele mai frumoase din viața mea.