Å·±¦ÓéÀÖ

Mereu m-am dat în vînt după literatura pentru copii și adolescenți. Am citit de nenumărate ori (și-0 s-0 mai fac!) Cireșarii, Harry Potter, Alice în Țara minunilor, Cei trei muschetari și cîte altele.

Ei bine, acum am mai descoperit o minunăție, cartea lui Cătălin Pavel, Muntele cu uși, frumoasă foc, atît în formă cît și în conținut, de la titlul inspirat la superbele desene ale lui Rémi (pardon, ale Oanei Ispir), de la personajele pitorești în nume și fapte deopotrivă, la vocea narativă plină de umor și duioșie, care simulează perfect gîndurile și trăirile unui copil precoce, ca să facă șmecherește cu ochiul și cititorului adult, fie printr-o comparație comică

Soarele ajungea parcă mai ușor la ele prin aerul rece al iernii, ca internetul prin fibra optică.

fie printr-o înțepătură jucăușă la adresa înțelepciunii adulților

Dar să lăsăm această problemă (problema drumurilor care te duc dar nu te aduc înapoi n.m.) oamenilor mari, care se pricep cel mai bine să n-o înțeleagă.

fie prin destăinuirea, spre final că de fapt vocea narativă e formată din două, uneori separate, alteori suprapuse, de vreme ce există există un povestitor mare („inventatorul� poveștii), și unul mic („răspînditorul� ei):

Și iată ceva curios: după ce ei au plecat, am plecat și noi din această poveste, vrînd-nevrînd, pentru că nici eu și nici Rémi nu mai putem ști ce va mai face Sara. Așa că, de-acum încolo, pe voi vă las pe mîinile povestitorului mare, care există întotdeauna dincolo de orice povestitor mic. Vă mai spun doar că, în curînd, o să mă întorc puțin în Casa fără sfîrșit, ca să-i spun și lui Orbikon povestea Sarei. Cine știe? Poate ajută. O poveste ajută întotdeauna la ceva.

O ultimă remarcă: după cum ați remarcat și din citatul de mai sus, narațiunea e plină de intertextualități savuroase, de descoperit de către adulți și copii deopotrivă, împreună sau separat.