ŷ������

“Am un bilet de tren spre tristeţe-e-e-e...
Dacă vrei s-o canţi - cant-o. In ziua de azi cei care sunt prinşi în ghearele biletului de tren n-o cantă aşa niciodată. Tălpile lor sunt atat de subţiri, încat ţipă cand calcă pe cate o pietricică. S-au plimbat destul. Acum ar vrea să cante „Romanţa biletului dus-întors". Un bilet „de dus" e o viaţă demontată, căreia îi lipsesc verigile dintre ieri şi astăzi, dintre astăzi şi maine.
Numai un om care se agaţă de un bilet dus şi întors poate să fredoneze cu o tristeţe adevărată cantecul unui bilet de dus.
Tocmai de aceea e disperat ca nu cumva jumătatea „de întors" a biletului să se piardă sau să fie furată: cumpără mărfuri, face asigurări pe viaţă şi turuie întruna cu tovarăşii săi din sindicat şi cu superiorii. Fredonează „Romanţa biletului dus" cu toată puterea şi, alegandu-şi la întamplare un canal, dă drumul televizorului la maximum, încercand să înece vocile morocănoase ale acelora care n-au decît un bilet „dus" şi care strigă neîncetat după ajutor, voci care urcă prin ţevile de la baie sau prin gaura closetului. N-ar fi deloc curios dacă „Romanţa biletului dus-întors" ar fi cantecul omenirii încarcerate.”
― Kōbō Abe, The Woman in the Dunes