ŷ������

“Atât de lipsită de speranţă e lumea din afară, încât de două ori mai preţioasă mi-e lumea din interior.”
― Emily Brontë

“Speranța ne îngăduie să atingem un grad de stupiditate inaccesibil prin alte mijloace.”
― Gabriel Osmonde, Lucrarea iubirii

“(...) speranţele aveau să moară otrăvite de î�Ի�Ǿ������le lui.”
― Kōbō Abe, The Woman in the Dunes

“Am un bilet de tren spre tristeţe-e-e-e...
Dacă vrei s-o canţi - cant-o. In ziua de azi cei care sunt prinşi în ghearele biletului de tren n-o cantă aşa niciodată. Tălpile lor sunt atat de subţiri, încat ţipă cand calcă pe cate o pietricică. S-au plimbat destul. Acum ar vrea să cante „Romanţa biletului dus-întors". Un bilet „de dus" e o viaţă demontată, căreia îi lipsesc verigile dintre ieri şi astăzi, dintre astăzi şi maine.
Numai un om care se agaţă de un bilet dus şi întors poate să fredoneze cu o tristeţe adevărată cantecul unui bilet de dus.
Tocmai de aceea e disperat ca nu cumva jumătatea „de întors" a biletului să se piardă sau să fie furată: cumpără mărfuri, face asigurări pe viaţă şi turuie întruna cu tovarăşii săi din sindicat şi cu superiorii. Fredonează „Romanţa biletului dus" cu toată puterea şi, alegandu-şi la întamplare un canal, dă drumul televizorului la maximum, încercand să înece vocile morocănoase ale acelora care n-au decît un bilet „dus" şi care strigă neîncetat după ajutor, voci care urcă prin ţevile de la baie sau prin gaura closetului. N-ar fi deloc curios dacă „Romanţa biletului dus-întors" ar fi cantecul omenirii încarcerate.”
― Kōbō Abe, The Woman in the Dunes

“Soarta e o pictorita care incearca - mereu cand vrea - culorile sperantei.”
― Teodor Burnar, Viata mea

“Libertatea îi renăștea de fiecare dată în lipsa publicului și a ochilor arzători de critici, căci doar atunci cânta cel mai autentic și chiar trăia așa cum își dorea”
― Alexandra Tatu, cheile sinelui

“Poate că dacă aș fi ajuns la Viena, Roma sau Paris as fi găsit întrebuințare acolo, cum știu multe limbi și am destule cunoștințe în diferite domenii de activitate, putând face multe. Dar probabil că aș fi silit să iau o atitudine contra țării, să fiu speaker sau redactor al propagandei americane, ceea ce nu-mi convine pentru că niciodată nu am fost în slujba nici unui stat, nu cred în imperialism, deci nu pot fi sluga acelora care le susțin. Dar eu știu că există altă America și alt Occident, cu valori artistice și culturale în care cred și despre care se poate scrie din ce mai puțin scrie la noi. Asta mă doare. Trăim într-o epocă de luptă crâncenă și definitivă, în care sunt puse în joc viitoarele forme și experimente de organizare ale societății mondiale, comuniste sau capitaliste. Sperăm într-o împăcare, în sensul că americanii vor renunța la capitalismul acerb, trecând la un fel de socio-democrație mai echitabilă, iar rușii îmblânzindu-și atitudinile față de artă și cultură, lăsând joc liber individualismului în noua organizare colectivistă a lumii. Un fel de socialism cu respectul drepturilor spirituale ale individului, cam cum il vede J. B. Priestley. Dar acum lucrurile acestea nu sunt posibile. Trebuie să fim sau cu unii, sau cu alții. Cum nu plec și nici nu am încercat să plec sau să mă gândesc la plecarea din țară, cum deci ramân aici, va trebui să mă adaptez realitățile din partea aceasta a lumii, pe care nu o iubesc in totul. Nu mă supără colectivizarea economică și egalizarea socială, dimpotrivă. Dar, Doamne, de ce e nevoie pentru realizarea acestora de brutalitate în relațiile între oameni, de prigonirea artei, științei, culturii, de un conformism dogmatic? Ei nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că așa cum matematicile nu sunt marxiste si nici capitaliste, arta mare e dincolo de social, chiar dacă și conținutul e important si trebuie să exprime omenia. Humanismul meu e aproape de teorile celor de stânga, dar nu identic, mai ales în practica actuală.”
― Petru Comarnescu, PAGINI DE JURNAL , vol. I 1923 - 1947

“Nu trebuie să ne oprim din viață pentru că am putea muri.
Oricine poate muri în orice moment, oriunde în lume. Nu suntem o excepție. Doar că vedem moartea mai regulat decât ei.”
― Zoulfa Katouh, As Long as the Lemon Trees Grow

“Nădejdea este obligatorie pretutindeni, de vreme ce nădejdea este Dumnezeu! i-a explicat simplu, dar apăsat.”
― Maria Pastourmadzis, Iubeste-ma!