欧宝娱乐

“Dar 葯ti葲i, ceea ce m膬-ntristeaz膬 cel mai mult e c膬 n-o s膬 vin膬 nimeni la 卯nmorm芒ntare. Eu eram unica lui familie, 葯i n-am 葯tiut pe cine s膬 anun葲. E ciudat, 卯ns膬 tocmai asta m膬 face s膬 fiu cel mai trist, cu adev膬rat trist. Nu neap膬rat moartea lui, c芒t aceast膬 idee c膬 nu va fi nimeni la 卯nmorm芒ntare. V膬 imagina葲i? Groaznic, nu?
鈥� Da, cu siguran葲膬. Nu 葯tiu ce s膬 v膬 spun.
鈥� Pot s膬 v膬-ntreb ceva?
鈥� Da.
鈥� Dumneavoastr膬 unde merge葲i? Pentru c膬 poate... Dac膬 n-o s膬 fi葲i prea departe m芒ine, a葲i putea... poate... 卯n fine... e ridicol... 鈥� Da, vreau s膬 vin, am spus eu f膬r膬 s膬 stau pe g芒nduri. Chipul acestui om m膬 impresiona, la fel 葯i perspectiva de a avea ceva de f膬cut. C芒nd te afli 卯ntr-un abis al lumii, s膬 mergi la o 卯nmorm芒ntare e ca un colac de salvare. A p膬rut 卯nc芒ntat, ba chiar emo葲ionat. Poate c膬 aveam s膬 devenim prieteni? Pe 葲膬rmurile nefericirii exist膬 toate condi葲iile ca s膬 ai parte de 卯nt芒lniri decisive.
鈥� Chiar o s膬 face葲i asta? Nu 葯tiu ce s膬 v膬 spun! Ce bucuros o s膬 fie tata!
鈥� ...?
鈥� 脦n fine, asta i-ar fi f膬cut pl膬cere, cu siguran葲膬.鈥�

鈥淰asele erau sp膬late, de exemplu; ne-am putea imagina c膬 sp膬lase vasele 葯tiind c膬 avea s膬 fac膬 asta pentru ultima dat膬. Ce idee, nu-i a葯a? La ce bun s膬 mai speli o farfurie, dac膬 葯tii c膬 dup膬 aceea o s膬 mori? Poate c膬 asta e culmea delicate葲ii: s膬 faci menajul 卯nainte de a muri.鈥�

鈥淭at膬l lui vindea cravate, iar el b膬rbierea g芒turi. Vindea lame de ras pentru acea zon膬 a corpului pe care tat膬l lui o avea 卯n st膬p芒nire. M-am g芒ndit c膬, dac膬 ar avea la r芒ndu-i un fiu, acesta ar vinde 葯treanguri. Erau o familie-g芒t 葯i, genera葲ie dup膬 genera葲ie, la葲ul se str芒ngea tot mai mult.鈥�

鈥淧e urm膬, Bernard mi-a ar膬tat colec葲ia de cravate a tat膬lui lui. A deschis nenum膬rate valize, oft芒nd: 鈥濫 p膬cat, au r膬mas multe nev芒ndute...鈥� Mi-l 葯i imaginam pe s膬rmanul om zic芒nd 卯n agonie: 鈥濸tiu, ce aiurea c膬 mor, c芒nd mai am tot stocul 膬sta de v芒nzare." Ne-am uitat la toate cravatele acelea cu o real膬 triste葲e. Toate acele cravate orfane.”
― David Foenkinos, Nos s茅parations