Å·±¦ÓéÀÖ

“O iubire terminată e o mahmureală groaznică,pe care te juri că n-o să mai faci asta vreodată pentru că nu mai ai putere-ÅŸi oricum,undeva,cândva,la un colÅ£ de plajă,pe o alee sau pe toboganul nu mai ÅŸtiu cărei zile te aÅŸteaptă un sac de iubire gata să Å£i se spargă din nou în cap.”
― Tudor Chirilă

“Ea nu-i va cunoaÈ™te niciodată pe fraÈ›ii Fontaine.
Ea nu va auzi niciodată de această cină, în drum spre râu.
Ea nu se va întoarce niciodată acasă dimineața, sau marți, sau peste trei luni.
Ea n-o să se mai întoarcă nicidoată.
S-a dus, și lumea umblă mai departe fără ea...
Pentru un minut, nu mai pot respira sau gândi.”
― Jandy Nelson, The Sky Is Everywhere

“Alege mereu persoana care te iubeste indiferent de situatia in care te afli.”
― Suzy Kassem, Rise Up and Salute the Sun: The Writings of Suzy Kassem

“La momentul acesta se cerne valoarea reală a oamenilor prin sita noului timp...”
― Cristian Răduță, De la Big Bang la Dumnezeu, mintea care te minte

“AveÈ›i grijă cu ce vă spălaÈ›i pe creier că vă pică neuronii.”
― Roberto Kuzmanovic

“M-am gândit: data viitoare când mă îndrăgostesc, iau È™i numărul fetei de alături (nu se È™tie niciodată: poate că sunt predestinat să nu întâlnesc decât femei care stau fix lângă femeia vieÈ›ii mele).â€�

“Și pe timpul nopții o să ne punem protezele dentare amândoi în același pahar. Dinții noștri vor fi fericiți împreună.�

“Noi nu suntem fericiți când suntem împreună. Și e și mai rău când suntem departe unul de altul. Nu mai pot. Trebuie să găsești o soluție.�

“Nu mai puteam suporta să fiu asociat cu iepurele. Puțin îmi păsa mie de iepuri. îmi plăceau multe lucruri în viață.�

“Astăzi oamenii se despart pentru fleacuri. Până ce moartea vă va despărți, se zice! în ziua de azi, moartea este fie și cel mai mic defect al celuilalt...�

“Am mers la Ikea, și ne-am și certat la Ikea. în acest magazin mare, ar trebui să angajeze un consilier conjugal. Fiindcă, dacă există un loc în care inima cuplurilor se dezvăluie, acela este Ikea. Mă întreb chiar dacă nu cumva toată acea mobilă de asamblat nu este decât un pretext pentru a semăna zâzania sentimentală. Sunt aproape sigur că fondatorul magazinului Ikea trebuie să fi fost un suedez depresiv (e aproape un pleonasm), fără viață afectivă, care a găsit mijlocul de a o distruge și pe a altora. Toți studenții la sociologie ar trebui să meargă să facă un stagiu acolo, ar găsi de toate.�

“� Uitați-vă la mobila asta. Fritz a montat-o!
M-au privit dintr-odată cu o admirație excesivă. Aveam impresia că sunt Gustave Eiffel.�

“� Stingem lumina peste tot. îi facem pe părinții mei să creadă că ăsta e un obicei al blocului. Și zicem că în Polonia chiar există obiceiul să faci pe mortul în pauza dintre două feluri de mâncare.�

“Voiam să fiu acceptat undeva, să am obiceiuri, să petrec duminici insuportabile poate, dar duminici sigure.�

“Nu mă deranjează că vă certați în timpul lecției mele, dar cel mai bine ar fi să faceți asta în germană.
Alice a ezitat o clipă (chipul ei era precum al cuiva care așteaptă pe un peron), apoi s-a apucat să mă insulte în germană. Toate astea nu prea aveau nimic în comun cu Goethe. În oricare altă împrejurare, aș fi apreciat cu siguranță această agitație germanică, dar în acel moment mă simțeam depășit. M-am așezat pe canapea și am ascultat-o pe femeia aceea cum mă înjură într-o limbă pe care nu o înțelegeam. Lângă ea, un tânăr lua notițe.
Ca să reacÈ›ionez cumva, m-am gândit în ce limbă aÈ™ fi putut da replica. Știam destule cuvinte în limbi străine, însă atât. M-am gândit să contraatac într-un amestec de daneză È™i croată, dar până la urmă am optat pentru un pic de polonă. TotuÈ™i, singura frază care-mi venea în minte era: „ȘtiÈ›i cumva unde se află hotelul?" Mă îndoiam că această glumă poloneză ar fi putut să echilibreze forÈ›ele. Eram invadat È™i nu aveam altă opÈ›iune decât să capitulez. întotdeauna se-ntâmpla la fel. Această scenă a avut măcar meritul de a ne fi destins. Poate că ar trebui să ne certăm mereu într-o limbă străină. Benoît ne privea atent; cu siguranță îi ofeream o imagine jalnică a cuplului.”
― David Foenkinos, Nos séparations

“Dar È™tiÈ›i, ceea ce mă-ntristează cel mai mult e că n-o să vină nimeni la înmormântare. Eu eram unica lui familie, È™i n-am È™tiut pe cine să anunÈ›. E ciudat, însă tocmai asta mă face să fiu cel mai trist, cu adevărat trist. Nu neapărat moartea lui, cât această idee că nu va fi nimeni la înmormântare. Vă imaginaÈ›i? Groaznic, nu?
� Da, cu siguranță. Nu știu ce să vă spun.
� Pot să vă-ntreb ceva?
� Da.
â€� Dumneavoastră unde mergeÈ›i? Pentru că poate... Dacă n-o să fiÈ›i prea departe mâine, aÈ›i putea... poate... în fine... e ridicol... â€� Da, vreau să vin, am spus eu fără să stau pe gânduri. Chipul acestui om mă impresiona, la fel È™i perspectiva de a avea ceva de făcut. Când te afli într-un abis al lumii, să mergi la o înmormântare e ca un colac de salvare. A părut încântat, ba chiar emoÈ›ionat. Poate că aveam să devenim prieteni? Pe țărmurile nefericirii există toate ³¦´Ç²Ô»å¾±È›¾±¾±le ca să ai parte de întâlniri decisive.
� Chiar o să faceți asta? Nu știu ce să vă spun! Ce bucuros o să fie tata!
� ...?
� În fine, asta i-ar fi făcut plăcere, cu siguranță.�

“Vasele erau spălate, de exemplu; ne-am putea imagina că spălase vasele știind că avea să facă asta pentru ultima dată. Ce idee, nu-i așa? La ce bun să mai speli o farfurie, dacă știi că după aceea o să mori? Poate că asta e culmea delicateții: să faci menajul înainte de a muri.�

“Tatăl lui vindea cravate, iar el bărbierea gâturi. Vindea lame de ras pentru acea zonă a corpului pe care tatăl lui o avea în stăpânire. M-am gândit că, dacă ar avea la rându-i un fiu, acesta ar vinde ștreanguri. Erau o familie-gât și, generație după generație, lațul se strângea tot mai mult.�

“Pe urmă, Bernard mi-a arătat colecÈ›ia de cravate a tatălui lui. A deschis nenumărate valize, oftând: „E păcat, au rămas multe nevândute...â€� Mi-l È™i imaginam pe sărmanul om zicând în agonie: „Ptiu, ce aiurea că mor, când mai am tot stocul ăsta de vânzare." Ne-am uitat la toate cravatele acelea cu o reală tristeÈ›e. Toate acele cravate orfane.”
― David Foenkinos, Nos séparations

“Lipsa iubirii naÈ™te monÈ™tri, iar apoi prezenÈ›a ei îi face nemuritori.”
― Roberto Kuzmanovic

“Umbrele fac ca mintea să ne joace feste chiar È™i atunci când ochii sclipesc iubire.”
― Roberto Kuzmanovic

“Clădim trecuturi doar pentru a nu permite prezentului să se prăbuÈ™ească.”
― Roberto Kuzmanovic

“Nu vreau să plâng, ea nu ar fi vrut să mă vadă astfel. ÃŽngenuncheat, distrus, departe de femeia care mai ieri îmi spunea că mă iubeÈ™te. Sunt în aceeaÈ™i încăpere cu ea, È™i totuÈ™i am impresia că suntem în două lumi diferite. Oare în lumea ei mai sunt prezent? AÈ™ vrea să urlu tare È™i să îi spun că în oricare dintre lumile din acest Univers, dacă ele există, ea este prezentă în fiecare celulă a fiinÈ›ei mele. Unde eÈ™ti, Angeline?”
― Anca Moraru, Prodigium