Å·±¦ÓéÀÖ

“Nu le era foame. Desfăcură un borcan cu dulceață, o cutie cu biscuiÈ›i, iar Jeanne făcu cu foarte mare grijă o cafea, din care mai rămăseseră vreo cincizeci de grame, o moca pură, rezervată până atunci marilor ocazii.
-Dar ce ocazie mai mare vom găsi? întreabă Maurice.
-Nici una de acest fel, sper, răspunse soÈ›ia lui. TotuÈ™i, trebuie să recunoaÈ™tem că nu vom mai găsi curând o cafea ca asta, daca mai durează °ùă³ú²ú´Ç¾±ul.
-Aproape că-i dai savoare ±èă³¦²¹³Ùului, zise Maurice, inhalând aroma pe care o răspândea cafetiera.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“SimÈ›ea milă de tovarășii lui de suferință, dar o milă lucidă È™i rece. La urma urmelor, aceste mari migraÈ›ii umane păreau dictate de legi ale naturii, își zicea el. Deplasări periodice de mase considerabile erau probabil necesare popoarelor, cum e transhumanÈ›a pentru oi. ÃŽn mod straniu, ideea îl întărea.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“-Ce vrei să înÈ›elegi? Nu e nimic de înÈ›eles, răspunse el, străduindu-se s-o liniÈ™tească. Există legi care guvernează lumea È™i care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucneÈ™te furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, È™tii că fulgerul este produsul a două sarcini electrice contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poÈ›i reproÈ™a nimic. Și de altfel ar fi ridicol, n-ar înÈ›elege.
-Dar nu-i același lucru. Aici sunt fenomene pur umane.
-Numai în aparență, Jeanne. Par provocate de cutare sau cutare om, de cutare împrejurare, dar se întâmplă ca în natură: după o perioadă de calm vine furtuna, care are un început, sfârÈ™it, după care urmează alte perioade de calm mai mult sau mai puÈ›in lungi! Spre nenorocirea noastră, ne-am născut într-un secol de furtuni, asta e tot. Se vor liniÈ™ti.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Și rezonanÈ›a umană a acestor vorbe, gestul, tot ce dovedea fără putință de tăgadă că nu era un monstru însetat de sânge, ci un soldat ca ceilalÈ›i sparseră deodată gheaÈ›a între sat È™i german, între țăran È™i invadator.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“AparÈ›ineau acelei clase din marea burghezie franceză care prefera să-È™i vadă copiii fără pâine, fără carne È™i aer decât fără diplome...”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“-Cred... că individul n-ar trebui sacrificat în felul ăsta. Mă refer la noi toÈ›i. Ni s-a luat prea mult! Iubirea, familia... E prea mult!
-Asta e, doamnă, problema principală a timpului nostru, fie că vorbim de individ sau de comunitate, pentru că, nu-i aÈ™a, °ùă³ú²ú´Ç¾±ul este opera comună prin excelență. Noi, germanii, credem în spiritul comunitar în sensul în care se spune că albinele au simÈ›ul stupului. Lui îi datorăm totul: sevă, strălucire, parfumuri, iubiri...”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“MulÈ›imea aceea vrednică de milă nu mai avea nimic uman, ci semăna cu o turmă care aleargă în devălmășie; erau prinÈ™i în matca unei uniformități ciudate. Hainele È™ifonate, feÈ›ele trase, vocile răguÈ™ite îi făceau să semene toÈ›i între ei. ToÈ›i făceau aceleaÈ™i gesturi, rosteau aceleaÈ™i cuvinte.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Era deopotrivă o consolare È™i o mare tristeÈ›e să te simÈ›i atât de diferit de ceilalti oameni. ÃŽÈ™i coborî spre ei ochii spălăciÈ›i. Valul de maÈ™ini nu mai contenea, iar figurile sumbre È™i îngrijorate semănau toate între ele. Biata specie! Ce-o preocupa? Ce va mânca, ce va bea? El se gândea la catedrala din Rouen, la castelele de pe Loare, la Luvru. Una singură dintre aceste pietre venerabile face cât o mie de vieÈ›i omeneÈ™ti.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“Totul era corect; le va oferi puÈ›in mai târziu vizitatoarelor o carafă cu oranjadă È™i biscuiÈ›i pudraÈ›i. Doamna Perrin nu va fi È™ocată de meschinăria acestei gustări. Din contră, va vedea în ea o nouă dovadă a bogăției familiei Angellier, căci, cu cât eÈ™ti mai bogat, cu atât eÈ™ti mai avar. Va recunoaÈ™te în ea propria-i preocupare de a face economie È™i acea aplecare spre ascetism care e în natura burgheziei franceze È™i adaugă plăcerilor ei secrete È™i ruÈ™inoase o amărăciune tonică.”
― Irène Némirovsky, Suite Française

“... dacă ar primi mâine ordin, m-ar aresta, m-ar ucide cu mâna lor È™i fără remuÈ™cări?... Războiul... Da, È™tim bine ce e °ùă³ú²ú´Ç¾±ul. Dar ocupaÈ›ia e într-un fel mai cumplită, pentru că te obiÈ™nuieÈ™ti cu oamenii; îți zici că la urma urmelor, sunt È™i ei ca toÈ›i ceilalÈ›i, dar nu-i deloc adevărat. Suntem două specii diferite, care nu se pot împăca vreodată, inamice pe viață.”
― Irène Némirovsky, Suite Française